Frontul Salvării Naționale

partid politic din România

Frontul Salvării Naționale (FSN) a fost principala formațiune politică formată în timpul Revoluției din 22 decembrie 1989, sub conducerea lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman, a cărui conducere, Consiliul FSN a devenit puterea legislativă și executivă temporară, însărcinată cu pregătirea primelor alegeri libere și corecte din România postcomunistă. Împotriva

Frontul Salvării Naționale
AbreviereFSN
CopreședințiIon Iliescu,
Petre Roman,
Dumitru Mazilu
Fondat22 decembrie 1989 (1989-12-22)
(sub forma de CFSN)
6 februarie 1990 (1990-02-06)
(ca partid politic)
Desființat28 mai 1993 (1993-05-28)
Desprins dinPartidul Comunist Român
Succedat dePartidul Democrat (legal)
Frontul Democrat al Salvării Naționale (facțiunea Iliescu)
SediuBucurești
IdeologiePostcomunism
Anticomunism
Socialism democratic[1]
Populism de stânga[2]
Poziție politicăCentru-stânga spre stânga
Culori               Albastru, galben, roșu
(Tricolorul României)
Steag
Flag of Romania (1989 revolution).svg
Drapelul revoluției din 1989, fără stema comunistă.

promisiunilor făcute că nu va participa în alegeri, organul provizoriu al puterii s-a transormat în partid politic, înregistrată în registrul partidelor politice în 6 februarie 1990, ceea ce a condus la primul mare manifestație de protest a partidelor istorice din regimul postcomunist.

Doar o parte din membrii Consiliilor Frontului Salvării Naționale care se formaseră atât la nivel central, cât și în fiecare județ și localitate, au devenit membri ai partidului FSN.

IstorieModificare

Guvernul provizoriuModificare

La 27 decembrie 1989, FSN a decretat abolirea sistemului uni-partidist și convocarea alegerilor. La scurt timp după aceea, două dintre cele mai importante partide interbelice, Partidul Național-Țărănesc (PNȚ) și Partidul Național Liberal (PNL), au fost înregistrate.

Prima dată, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic. Unii membrii, ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Andreescu și Doina Cornea au demisionat înainte ca FSN să se transforme în partid.

La 6 februarie 1990, FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.[3] Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR.

Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutul anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit "forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara". Această chemare a rezultat la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în două mineriade sângeroase.

Cu toate acestea, liderii FSN au acceptat participarea altor partide la guvernare. Noul organ de guvernământ, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990.

Încă o demonstrație împotriva candidaturii FSN-ului la primele alegeri libere a fost reprimată sângeros în cea de-a treia mineriadă.

Primul guvern alesModificare

În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte. La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele Teleorman (87,15%), Botoșani (86,79%), Vaslui (86,10%), iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin (cu 85% din voturile electoratului), prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin. Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman. Ulterior, relațiile dintre Iliescu și Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcție, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991, iar în cele din urmă la scindarea FSN în două formațiuni politice.

Scindarea și desființareaModificare

După convenția FSN din martie 1992, Petre Roman a fost ales președinte al partidului iar opozanții acestuia au părăsit partidul, formând o nouă formațiune politică numită Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul Partid Social Democrat (PSD).

La alegerile legislative din 1992 FSN s-a situat pe poziția a III-a, obținând 10,19% din voturile pentru Camera Deputaților.

La 11 mai 1993 FSN și-a schimbat numele în Partidul Democrat.

MoștenireModificare

Frontul Salvării Naționale (FSN) a avut un impact major asupra politicii românești post-1989. Cele două partide care au apărut din Frontul Salvării Naționale (FSN), mai precis Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Democrat Liberal (PDL), acesta din urmă a fuzionat cu Partidul Național Liberal (PNL) în 2014, au guvernat sau a participat la coaliții guvernamentale din 1990 până astăzi.

Fostul președinte Traian Băsescu a intrat în politică ca membru FSN și a fost ministru al Transporturilor în mai multe guverne FSN. Este de remarcat ce a remarcat retoric Băsescu, candidat la președinție din partea Partidului Democrat (PD), în cadrul Alianței Dreptate și Adevăr (DA), într-o dezbatere TV în direct cu Adrian Năstase, provenit din Partidul Social Democrat (PSD), înainte de scrutinul prezidențial din 2004: „Știți care este cel mai mare blestem al României acum? Este că românii trebuie să aleagă între doi foști membri ai Partidului Comunist (PCR)”.

Rezultate electoraleModificare

Alegeri parlamentareModificare

Alegeri Camera Deputaților Senat Poziție Urmări
Voturi % Locuri Voturi % Locuri
1990 9,089,659 66.31
263 / 395
9,353,006 67.02
91 / 119
1st Guvern FSN (1990–1991)
Guvern FSN-PNL-MER-PDAR (1991–1992)
1992 1,101,425 10.17
43 / 341
1,133,355 10.38
18 / 143
3rd Opoziție față de guvernul PDSR-PUNR-PRM-PSM (1992–1996)

Alegeri prezidențialeModificare

Alegeri Candidat Voturi % Poziție
1990 Ion Iliescu 12,232,498 85.07 1
1992 Caius Traian Dragomir 564,655 4.7 4


PersonalitățiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ Marginean, Ioan (). „Indicators of Democratization in Romania”. Social Indicators Research. 42 (3): 353–366. doi:10.1023/A:1006868605688. JSTOR 27522290. 
  2. ^ Adam, Robert (). Doua veacuri de populism romanesc. ISBN 9789735063078. 
  3. ^ Bianca Pădurean (), „Pagina de istorie: Transformarea în partid a Frontului Salvării Naționale”, RFI, accesat în  

BibliografieModificare

  • Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România după 1989. Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 2005
  • Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, Editura Humanitas, București, 2004
  • Dan Pavel, Iulia Huiu, <<Nu putem reuși decît împreună.>> O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003

Legături externeModificare