Wikipedia

Politica României

Constituția României se bazează pe modelul Constituției celei de a cincea Republici Franceze,[1] și a fost ratificată prin referendum național la data de 8 decembrie 1991.[1][2] În anul 2003 a avut loc un referendum[3] prin care Constituției i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislația Uniunii Europene.[1] Conform Constituției, România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republică . Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul unei democrații constituționale.[4] Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.[5] În urma amendamentelor din 2003, mandatul de președinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani.[1] Președintele numește primul-ministru din partidul sau coaliția care a câștigat majoritatea în Parlament, care la rândul său numește Guvernul.[1] În timp ce șeful statului își are reședința la Palatul Cotroceni,[6] primul-ministru împreună cu Guvernul își desfășoară activitatea la Palatul Victoria.[7]

România
Coat of arms of Romania.svg

Acest articol face parte din seria:
Politica și conducerea
României

Politica altor țări • 
Acest infocasetă: v • d • m

Parlamentul și GuvernulModificare

Parlamentul României este bicameral,[8] fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, și Camera Deputaților, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaților sunt rezervate reprezentanților minorităților naționale.[9][10][11] Parlamentul are rol legislativ, discutând și votând legile ordinare și organice, atât în comisiile de specialitate cât și în plen. Membrii parlamentului sunt aleși prin vot uninominal mixt, universal, direct și secret. Sistemul electoral este unul proporțional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5 % din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se țin o dată la 4 ani, ultimele având loc la 11 decembrie 2016. Palatul Parlamentului găzduiește din anul 1994 sediul Camerei Deputaților, iar din anul 2004 și sediul Senatului.[12]

Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Numirea Guvernului se face de Președintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament.[13] Guvernul este alcătuit din primul-ministru și miniștri. Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care le revin. De asemenea, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.[14]

Puterea judecătoreascăModificare

Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului și este compus dintr-o structură de instanțe organizate ierarhic. În România, justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, respectiv curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile.[15] Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța cea mai înaltă în grad,[16] iar rolul său fundamental este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Sistemul judiciar românesc este puternic influențat de modelul francez.[1][17] Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției.[18] Constituția, introdusă în 1991, poate fi amendată doar printr-un referendum public, iar ultimul referendum de modificare a fost organizat în 2003. De atunci, de la acea modificare, Parlamentul nu mai are dreptul să treacă peste deciziile Curții Constituționale, indiferent de majoritate.

Integrarea României în Uniunea Europeană din 2007 [19] a avut o influență semnificativă asupra politicii interne a țării. Ca parte a acestui proces, România a inițiat reforme, inclusiv reforma din justiție, a intensificat cooperarea judiciară cu alte state membre și a luat măsuri împotriva corupției. Cu toate acestea, în raportul de țară din 2006, România și Bulgaria au fost descrise ca fiind cele mai corupte țări ale Uniunii Europene.[20][21]

Relațiile externeModificare

Articol principal: relațiile externe ale României.

După decembrie 1989, România și-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite și Uniunea Europeană. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale și a FMI și de asemenea a Organizației Mondiale a Comerțului,[22] în 2004 ea a devenit membră a NATO[23] iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană.[24]

 
Traian Băsescu și George W. Bush, 9 martie 2005.

Liderii României postdecembriste au făcut declarații publice în ceea ce privește strângerea relațiilor cu alte țări europene și, de asemenea, în ceea ce privește ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, în special în cazul Moldovei, Ucrainei și Georgiei.[25][26] Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se așteaptă ca într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate țările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană și din Caucaz să acceadă în UE și NATO.[27] În decembrie 2005, președintele Traian Băsescu și secretarul de stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România.[28] România și-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia și Croația în eforturile făcute de aceste țări pentru aderarea la Uniunea Europeană.[27] Relațiile economice turco-române au statut privilegiat.[29] În același timp, relațiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE.[30][31]

Relațiile României cu Republica Moldova au un statut special,[27] având în vedere că cele două țări folosesc practic aceași limbă și au un fond istoric comun. România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenței noului stat (27 august 1991). Din declarația guvernului român, făcută cu acest prilej, reiese clar că, în viziunea autorităților de la București, independența Moldovei era considerată o formă de emancipare de sub tutela Moscovei și un pas spre reunificarea cu România.[32] În prezent, România concepe relația sa cu Republica Moldova pe două coordonate majore: afirmarea caracterului special al acestei relații, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții - realități ce nu pot fi eludate sau negate; dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al ambelor state de integrare în Uniunea Europeană.[33]

România a avut neînțelegeri cu Ucraina în legătură cu Insula Șerpilor și cu platforma continentală a Mării Negre la est de Sulina, miza principală fiind zăcămintele de petrol și de gaze din zonă. Problema a fost prezentată în fața Curții Internaționale de Justiție. CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat României 79,34% din zona în dispută. Astfel, României îi revin 9.700 km², iar Ucrainei îi revin 2.300 km².[34][35][36] Prin decizia CIJ, Insula Șerpilor rămâne în componența Ucrainei. Aceasta a fost a 100-a decizie a CIJ de la înființarea sa. O altă problemă dintre cele două țări este cea a construcției Canalului Bâstroe.[37][38]

Partidele politiceModificare

Acest articol sau secțiune are nevoie de actualizare.
Unele părți din acest articol sau secțiune au fost identificate ca nemaifiind de actualitate.
Vă rugăm să actualizați acest articol introducând evenimente recente și eliminați acest format după aceea. Informații suplimentare se pot găsi pe pagina de discuții

Începând cu anul 2008, partidele primesc subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Autorității Electorale Permanente și au obligația să înregistreze distinct în evidența contabilă proprie subvenția primită.[39]

Principalele partide politiceModificare

Partidul Social Democrat (PSD) - Este un partid politic din România, unic reprezentant în Parlamentul României al social-democrației. PSD deține 221 de reprezentanți în Parlament. Este membru al Internaționalei Socialiste. Începând cu anul 2015 a gurvernat alături de ALDE până la retragerea formațiunii politice de la guvernare în 2019 și aprobarea moțiunii de cenzură împotriva executivului condus de Viorica Dăncilă. Sub numele de FDSN și apoi PDSR, partidul a avut în anii 1990 o orientare conservatoare, întârziind sau opunându-se reformelor de trecere la economia de piață și democratizării țării; când a revenit la putere după 2000, orientarea sa a devenit mai favorabilă, partidul asumându-și din obiectivele adversarilor politici de până atunci, aderarea la UE și NATO. Deși este cel mai mare partid politic din țară și s-a aflat la guvernare o lungă perioadă de timp, din 2004 candidații partidului nu au mai câștigat alegerile prezidențiale, fiind văzuți și acuzați de adversari ca fiind exponenți ai corupției sistemului politic. Președintele actual al partidului este Marcel Ciolacu.

Partidul Național Liberal (PNL) - Este un partid înființat 1875, desființat 1947 și reînființat 1990, de orientare liberală (centru-dreapta). La început membru al ALDE, în 2014, el a fuzionat cu fostul Partidul Democrat Liberal, și și-a schimbat afilierea către PPE. Cele două partide care au fuzionat în 2015 pentru a forma actualul PNL au militat după 1990 în favoarea orientării României spre Occident, pentru reformele de trecere la economia de piață, aderarea la NATO și UE cu asumarea valorilor și obiectivelor acestor organizații. Președintele actual al partidului este Ludovic Orban.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România - (Romániai Magyar Demokrata Szövetség - UDMR/RMDSZ) - Este o organizație civică și politică a maghiarilor din România. În rândul ei se manifestă mai multe curente politice, dar în general dominant a fost cel de centru-dreapta. Uniunea Democrată Maghiară din România este membră a Uniunii Democrate Europene (EDU), al Uniunii Federale a Comunităților Etnice Europene (FUEV), al Organizației Națiunilor și Popoarelor Nereprezentate (UNPO) și are statutul de membru al Partidul Popular European (EPP). A participat la guvernare în diverse forme în perioadele 1997-2000 (cu CDR, PD și PSDR), 2001-2004 (susținând guvernul minoritar PSD), 2004-2008 (aliată cu PNL), 2009–2012 (alături de PDL și UNPR) și între 2012–2014 (alături de PSD, PC, UNPR și, până în 2014, PNL). Obiectivul lor este conservarea identității culturale a maghiarilor din România, iar mijlocul de acțiune este obținerea treptat de mici concesii care să amelioreze statutul minorității pe care o reprezintă; un deziderat maximal al său este obținerea autonomiei administrative a teritoriilor din România în care maghiarii sunt majoritari. Actualul președinte al partidului este Hunor Kelemen.

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) - Partid politic parlamentar înființat în 2010, prin unirea majorității grupului parlamentar al independenților într-o singură formațiune. A conținut foști membrii PSD, PNL, PC, iar în 2015 a absorbit ultimele rămășițe ale fostului Partid al Poporului-Dan Diaconescu, o formațiune fără identitate doctrinară evidentă, care s-a bucurat de un succes efemer la alegerile din 2012, după care s-a dizolvat treptat, în special după ce liderul și fondatorul său a fost condamnat pentru șantaj, iar postului său de televiziune i s-a retras licența de funcționare. A fost la guvernare încă de la înființarea sa în 2010: în perioada 2010–2012, împreună cu PD-L și UDMR, iar după 2012 împreună cu PSD, fiind deschis la colaborare cu orice partid, declarându-se influențat exclusiv de „interesul național”. Partidul a fuzionat la data de 20 iulie 2016 cu Partidul Mișcarea Populară.

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) este un partid politic din România, rezultat în 2015 din fuziunea fostului Partid Conservator cu Partidul Liberal-Reformator, un partid cu existență efemeră, lansat în 2014 de fostul prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu. Partidul Conservator fondat în 1991, s-a aflat la guvernare între 2000 și 2009, și apoi din 2012, deși a participat la alegeri întotdeauna ca partener minor într-o alianță cu un Partid mai mare. Tăriceanu și Daniel Constantin sunt copreședinți ai ALDe.

Partidul România Mare (PRM) - Este un partid de orientare extremistă, de orientare naționalistă, euroscepticismă și conservatoare, raliind în jurul său nostalgici ai fostului regim comunist. După căderea acestuia, în vara anului 1990, Corneliu Vadim Tudor și scriitorul Eugen Barbu, au lansat săptămânalul România Mare pentru a da glas acestui curent. În jurul aceastei reviste Vadim-Tudor a fondat Partidul România Mare, care s-a aflat la guvernare în așa-numitul „Patrulater Roșu” între 1992 și 1996. De-a lungul existenței sale, PRM s-a opus reformelor de trecere la economia de piață, și aderării la NATO și UE, acordării de drepturi culturale minorităților (mai ales celei maghiare și celei rome) și a militat în favoarea anexării Republicii Moldova și a emiterii de pretenții teritoriale față de Ucraina. Președinte fondator al partidului a fost Corneliu Vadim Tudor. Actualul președinte al partidului este Teodor Victor Iovici.

Calitatea discursului politicModificare

Analiști culturali notabili au criticat calitatea discursului politic postdecembrist românesc, pe care Andrei Pleșu îl descria ca departe de a fi ”încă normal. E fie ipocrit, fie agresiv, fie bășcălios, fie mincinos, fie electoral, în orice caz e un discurs căruia îi lipsesc componente elementare cum ar fi convingerea autentică și gramatica” [40] Alina Mungiu-Pippidi a avansat comentarii similare, în contextul manifestațiilor antiguvernamentale masive din luna februarie 2017. [41] În martie 2017, parlamentarul Mihai Goțiu comenta pe marginea carențelor profunde din activitatea Senatului României: "cu greu poți descrie bătaia de joc la adresa regulilor, a regulamentelor, a membrilor Opoziției, a cetățenilor din stradă și a tot ceea ce înseamnă bun-simț și democrație". [42]

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e f Romania. The Europa World Year Book. 2 (ed. 48). Londra și New York: Routledge. . pp. 3734–3759. ISBN 9781857434125. 
  2. ^ Encyclopedia Britannica - Romania-> Government and society - Accesat la data de 12.02.2009
  3. ^ Drept Online - Constitutia Romaniei din 2003 - Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României. - Accesat la data de 12.02.2009
  4. ^ Constituția României - Titlul I, Principii generale - Statul român, Articolul 1. - Accesat la data de 12.02.09
  5. ^ Art.81 din Constituția României
  6. ^ Președintele României - Palatul Cotroceni - Accesat la data de 12.02.2009
  7. ^ Guvernul României - Palatul Victoria - Accesat la data de 12.02.2009
  8. ^ Senat.ro - Organizarea și funcționarea - Accesat la data de 12.02.2009
  9. ^ BIRN Romania Partners EDRC on Ethnic Minority Issues - Accesat la data de 25.02.2009
  10. ^ 18 organizații ale minorităților naționale vor fi reprezentate în Parlament - HotNews.ro - Accesat la data de 25.02.2009
  11. ^ „Monitorizarea activității parlamentare a reprezentanților minorităților naționale” (PDF). Material editat de Fundația Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală și Asociația Pro Democrația. . Accesat în . 
  12. ^ Camera Deputaților - Palatul Parlamentului - Accesat la data de 12.02.2009
  13. ^ Art. 85 din Constituția României
  14. ^ Gov.ro - Guvernul României - Prezentare - Accesat la data de 12.02.09
  15. ^ „Organizarea sistemului judiciar în România” (PDF). Consiliul Suprem al Magistraturii. . Accesat în . 
  16. ^ Prezentare. - Înalta Curte de Casație și Justiție a României - Accesat la data de 12.02.2009
  17. ^ „Romanian Legal system”. CIA Factbook. . Accesat în . 
  18. ^ Curtea Constituțională a României - Legea Nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale - Accesat la data de 12.02.2009
  19. ^ Bos, Stefan (01 January 2007). „Bulgaria, Romania Join European Union”. VOA News. Voice of America. Arhivat din original la 6 July 2009. Accesat în 2 January 2009.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  20. ^ „Romania will be EU's most corrupt new member”. Accesat în . 
  21. ^ Ziua.ro - Presa germană: Este tot mai clar că România și Bulgaria au aderat cu decenii prea devreme la UE - Accesat la data de 13.02.2009
  22. ^ Banca Națională a României - Relațiile BNR cu organisme internaționale - Accesat la data de 28.02.2009
  23. ^ North Atlantic Treaty Organization - NATO Member Countries - Romania, 2004 - Accesat la data de 28.02.2009
  24. ^ European countries - Member states of the EU -> Romania - Accesat la data de 28.02.2009
  25. ^ România sprijină proiectele NATO - România și-a achitat contribuția la două fonduri NATO, pentru sprijinirea Republicii Moldova și Georgia - Accesat la data de 28.02.2009
  26. ^ 9am News - România și Ungaria sprijină aderarea Ucrainei în UE - Accesat la data de 28.02.2009
  27. ^ a b c „Ministerul Afacerilor Externe”. Accesat în . 
  28. ^ „Background Note: Romania - U.S.-Romanian Relations”. U.S. Department of State. 
  29. ^ „Turkey & Romania hand in hand for a better tomorrow” (PDF). The New Anatolian, 1 februarie 2006. 
  30. ^ Primăria Municipiului Satu Mare - Ungaria sprijină aderarea României la UE - Accesat la data de 28.02.2009
  31. ^ „Relațiile comerciale româno-maghiare sunt într-o dezvoltare spectaculoasă” (PDF). Media România. Accesat în . 
  32. ^ „Raporturile României cu Republica Moldova”. Centrul de Sudii Internaționale - Gabriel Andreescu - Valentin Stan - Renate Weber. Accesat în . 
  33. ^ Ambasada României la Chișinău - Relații politico-diplomatice - Accesat la data de 28.02.2009
  34. ^ ICJ Maritime Delimitation in the Black Sea (Romania v. Ukraine) icj-cij.org, 3 februarie 2009
  35. ^ MAE Comunicat de presă din 3 februarie 2009 mae.ro, accesat 4 februarie 2009
  36. ^ Verdict la Haga: România a câștigat 9.700 km pătrați de platou continental, 79% din suprafața disputată
  37. ^ Antena 3 - MAE: Momentan, Ucraina nu are voie să lucreze la canalul Bâstroe. - Accesat la data de 28.02.2009
  38. ^ Ziua - George Damian - Canalul Bâstroe și Insula Șerpilor, dublu atac ucrainean - Accesat la data de 28.02.2009
  39. ^ Câți bani au primit partidele de la stat în 2016, 15 august 2016, Dan Anghel, Adevărul, accesat la 15 august 2016
  40. ^ Andrei Plesu. Interviu. Disponibil la http://www.urr.ro/ro/actiune/int-conf/2003.12-bucuresti/interviu-plesu.shtml. Accesat la 28 Feb 2017.
  41. ^ Alina Mungiu-Pippidi. Alternativa 2017. Disponibil la https://www.romaniacurata.ro/alternativa-2017/. Accesat la 28 Feb 2017.
  42. ^ Un bilanț ”prestigios”. Ce mai pregătește PSD pentru scos cetățenii în stradă? Mihai Gotiu. Accesat la 17 martie 2017 la https://www.romaniacurata.ro/blog-de-parlamentar-mihai-gotiu-un-bilant-prestigios-ce-mai-pregateste-psd-pentru-scos-cetatenii-in-strada/

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Contribuții privind viața politică din România: evoluția formei de guvernămînt în istoria modernă și contemporană, Ioan Scurtu, Editura științificǎ și enciclopedicǎ, 1988
  • România, viața politică în documente, Arhivele Statului din România, 1945
  • Enciclopedia istoriei politice a României: 1859-2002, Stelian Neagoe, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, 2003
  • Oameni politici români - enciclopedie, Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, București, 2007 - recenzie
  • Șefii de stat și de guvern ai României (1859 - 2003), Nicolae C. Nicolescu, Editura Meronia, București, 2003 - recenzie
  • Partidele politice din România, 1862-1994: enciclopedie, Ion Alexandrescu, Editura Mediaprint, 1995
  • Enciclopedia partidelor politice din România, 1859-2003, Ioan Scurtu, Editura Meronia, Political parties, 2003
  • Sistemul partidelor politice din România, 1919-1940, Alexandru Gh. Savu, Editura științifiǎ și encilopedicǎ, 1976
  • Dicționarul partidelor politice din România: 1989-2001, Stan Stoica, Editura Meronia, 2001
  • Partidele politice din România 1918-1940: programe și orientări doctrinare, Gheorghe Sbârnă, Editura Sylvi, 2001
  • Viața politică în România: Partidele politice. 1918-1921, Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, Editura politicƯa, 1971
  • Viata Politica in Romania 1918-1921, Mircea Mușat, Editura politică, 1976
  • Viața politică în România, 1899-1910, Mircea Iosa, Traian Lungu, Editura Politică, 1977
  • Viața politică în România 1922-1928, Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, Editura Politică, 1979
  • Din viața politică a României, 1926-1947: studiu critic privind istoria Partidului Național-Țărănesc, Ioan Scurtu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983
  • Nevoia schimbării: un deceniu de pluripartidism în România, Alexandru Radu, Editura "Ion Cristoiu,", 2000
  • Sistemul politic al Republicii Socialiste România: studii, Manea Băbuț, Editura Politică, 1979
  • Democrația la români: 1866-1938, Ioan Scurtu, Ion Bulei, Editura Humanitas, 1990
  • Istoria politică a României între anii 1944-1947: crestomația tranziției dintre două dictaturi, Stelian Neagoe, Editura Noua Alternativă, 1996
  • Doctrine politice în România secolului XX, Vol. 1, Aristide Cioabă, Constantin Nica, Institutul de Teorie Socială, Editura Institutului de Teorie Socială, 2001

Vezi șiModificare

Legături externeModificare

  Portal Politică
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Politica_României&oldid=13248988