Autoritarism
sistem politic caracterizat prin respingerea democrației și a pluralismului politic
Autoritarismul este o formă de guvernare care implică o autoritate nelegitimă, în care normele liberale și democratice nu sunt respectate. În regimurile nedemocratice, guvernanții s-au auto-selectat sau dacă au fost aleși, nu pot fi înlăturați de la putere de către cetățeni prin alegeri libere și competitive. În totalitarism, regimurile respective fac uz de o anumită ideologie social-culturală „infailibilă”, prin care încearcă să mobilizeze masele și care nu permite pluralismul politic.
Regimurile autoritare, neavând la bază o singură ideologie, își justifică legitimitatea prin diverse motive, precum patriotism sau naționalism, dezvoltare economică, „justiție socială” și necesitatea de a menține ordinea.
O formă extremă a autoritarismului este totalitarismul.
Originea termenului
modificareTermenul "autoritarism" a fost introdus în teoria științifică de către teoreticienii Școlii de la Frankfurt, însemnând un anumit set de caracteristici sociale, inerente atât culturii politice cât și conștiinței în masă în general.
Autoritarismul este, în primul rând, un sistem socio-politic bazat pe subordonarea statului sau a liderilor acestuia.
În al doilea rând - o trăsătură socială sau trăsătură de personalitate, în psihologia personalității, caracterizată de încrederea că în societate trebuie să existe loialitate strictă și necondiționată față de un conducător, subordonarea necontestată a oamenilor față de autorități.
Un regim politic compatibil cu principiile autoritarismului înseamnă absența unei democrații autentice, atât în ceea ce privește desfășurarea liberă a alegerilor, cât și în chestiuni de guvernare. Adesea combinată cu dictatura unui individ (un grup individual - o oligarhie), care se manifestă într-un grad sau altul.
Exemple
modificareNu există o definiție precisă a autoritarismului, dar se încearcă o serie de măsurători anuale, inclusiv raportul anual al Freedom House despre Freedom in the World.
Actual
modificareUrmătoarea este o listă neexhaustivă de exemple de state care sunt în prezent (sau frecvent) caracterizate ca autoritare:
Algeria sub Abdelaziz Bouteflika (1999–2019) și Abdelmadjid Tebboune (2019–)[1]
Angola sub People's Movement for the Liberation of Angola Party (1975–)[2]
Azerbaidjan sub Ilham Aliyev (2003–)[3]
Bahrain sub Al-Khalifa (1746–)[4]
Belarus sub Aleksandr Lukașenko (1994–)[5][6] din cauza stilului autoritar de guvernare descris de Lukașenko [7][8][9]
Burundi sub Pierre Nkurunziza și Évariste Ndayishimiye (2005–)[10]
Cambodgia sub Khmerii Roșii și Hun Sen (1985–)[11]
Camerun sub Paul Biya (1982–)[12][13]
Chad sub Idriss Déby (1990–2021) și Mahamat Déby (2021–)[14]
Republica Populară Chineză sub Partidul Comunist Chinez (1949–) Unii cercetători au considerat sistemul chinez un "autoritarism fragmentat" (Lieberthal), un "stat negociat" sau un "regim autoritar consultativ"[15]. Potrivit cercetărilor lui John Kennedy, al. (2018), cetățenii chinezi cu studii superioare tind să participe mai puțin la alegerile locale și au niveluri mai scăzute ale valorilor democratice în comparație cu cei care au doar învățământul obligatoriu.[16]
Republica Democrată Congo sub Mobutu Sese Seko, Laurent-Désiré, Joseph Kabila și Félix Tshisekedi (1965–)[17]
Republica Congo sub Denis Sassou-Nguesso (1997–)[18]
Cuba sub Fidel și Raúl Castro (1959–)[19]
Egipt sub Hosni Mubarak (1981–2011) și Abdel Fattah el-Sisi (2014–)[20]
Guineea Ecuatorială sub Teodoro Obiang Nguema Mbasogo (1979–)[21]
Eritrea sub Isaias Afwerki (1993–)[22]
Gabon sub Omar Bongo și Ali Bongo Ondimba (1967–)[23]
Ungaria sub Viktor Orbán (2010–) s-a mutat recent mai mult spre iliberalism[24][25]
Iran sub Ruhollah Khomeini și Ali Khamenei (1981–)[26] Linz a scris în 2000 că "este dificil să se încadreze regimul iranian în tipologia existentă, deoarece combină ideologia deplină a totalitarismului cu pluralismul limitat al autoritarismului și organizează alegeri regulate în care candidații care susțin diferite politici și tradiționale sunt adesea învinși"[27]
Iordania sub Abdullah al II-lea al Iordaniei[28]
Kazahstan sub Nursultan Nazarbayev și Qasym-Jomart Toqaev[12]
Laos sub Partidul Revoluționar Popular din Lao (1975–)[29]
Maroc sub Mohammed al VI-lea al Marocului[28][30][31]
Coreea de Nord în conformitate cu regulamentul Kim dynasty și Partidul Muncitoresc Coreean (1947–)[32]
Oman sub Sultan Qaboos bin Said al Said (1970-2020) și Haitham bin Tariq Al Said (2020-)[33]
Qatar sub Casa lui Al Thani[34]
Federația Rusă sub Vladimir Putin (1999–) (vezi Putinism pentru mai multe) are tendințe spre autoritarism, descris de unii ca "într-adevăr un amestec de autoritarism și democrație gestionată"[35][36][37]
Rwanda sub Paul Kagame (2000–)[38]
Singapore este considerat autoritar, mai ales în cadrul Lee Kuan Yew până în 2015.[39][40]
Arabia Saudită sub Casa lui Saud (1744–)[41]
Sudanul de Sud sub Salva Kir Mayardit (2011–)[42]
Siria sub Hafez și Bashar al-Assad (1970–)[43]
Tadjikistan sub Emomali Rahmon (1994–)[44]
Thailanda în general Prayut Chan-o-cha care a răsturnat guvernul ales în mod democratic Yingluck Shinawatra într-o lovitură de stat militară și a instalat o juntă militară pentru a supraveghea guvernarea Thailandei (2014–)[45]
Turcia sub Recep Tayyip Erdogan (2003–) descris ca un "regim autoritar competitiv"[46]
Turkmenistan sub Saparmurat Nyazow (1991–2006) și Gurbanguly Berdimuhamedow (2006–2022) și Serdar Berdimuhamedow (2022–)[47]
Emiratele Arabe Unite sub cele șase familii regale ale Emiratelor Arabe Unite (10 februarie 1972-)[48][49]
Uganda de la independență (1964–)[50]
Uzbekistan sub Islam Karimov (1989–2016)[51][52] și Șavkat Mirziyoyev (2016-)[53]
Venezuela sub Hugo Chávez și Nicolás Maduro (1999–)[54]
Vietnam sub Partidul Comunist Vietnamez (1976–)[55]
Note
modificare- ^ „Freedom in the World Algeria Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Freedom in the World Angola Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Vincent, Rebecca (). „When the music dies: Azerbaijan one year after Eurovision”. Al Jazeera. Accesat în .
Over the past several years, Azerbaijan has become increasingly authoritarian, as the authorities have used tactics such as harassment, intimidation, blackmail, attack and imprisonment to silence the regime’s critics, whether journalists, bloggers, human rights defenders, political activists or ordinary people taking to the streets in protest.
- ^ Nebil Husayn, Authoritarianism in Bahrain: Motives, Methods and Challenges Arhivat în , la Wayback Machine., AMSS 41st Annual Conference (29 septembrie 2012); Parliamentary Elections and Authoritarian Rule in Bahrain (13 ianuarie 2011), Stanford University
- ^ Rausing, Sigrid (). „Belarus: inside Europe's last dictatorship”. The Guardian. London. Accesat în .
- ^ „Belarus's Lukashenko: "Better a dictator than gay"”. Berlin. Reuters. .
...German Foreign Minister's branding him 'Europe's last dictator'
- ^ „Profile: Alexander Lukashenko”. BBC News. BBC. . Accesat în .
'..an authoritarian ruling style is characteristic of me [Lukashenko]'
- ^ „Essential Background – Belarus”. Human Rights Watch. . Accesat în .
- ^ „Human rights by country – Belarus”. Amnesty International Report 2007. Amnesty International. . Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ „Freedom in the World Burundi Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Elisabeth Bumiller (). „In Cambodia, Panetta Reaffirms Ties With Authoritarian Government”. The New York Times.
- ^ a b Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteFreedom House - ^ „Amnesty International Report 2009: State of the World's Human Rights”. Amnesty International. . Arhivat din original la .
- ^ „Freedom in the World Chad Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ming Xia, China Rises Companion: Political Governance, The New York Times. See also Cheng Li, The End of the CCP’s Resilient Authoritarianism? A Tripartite Assessment of Shifting Power in China (September 2012), The China Quarterly, Vol. 211; Perry Link and Joshua Kurlantzick, China's Modern Authoritarianism (25 mai 2009), The Wall Street Journal; Ariana Eunjung Cha, China, Cuba, Other Authoritarian Regimes Censor News From Iran (27 iunie 2009), The Washington Post.
- ^ Kennedy, John; Nagao, Haruka; Liu, Hongyan (). „Voting and Values: Grassroots Elections in Rural and Urban China”. Politics and Governance. 6 (2): 90. doi:10.17645/pag.v6i2.1331.
- ^ „Freedom in the World Democratic Republic of Congo Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Freedom in the World Republic of Congo Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ariana Eunjung Cha, China, Cuba, Other Authoritarian Regimes Censor News From Iran (27 iunie 2009), The Washington Post; Shanthi Kalathil and Taylor Boas, Internet and State Control in Authoritarian Regimes: China, Cuba and the Counterrevolution (16 iulie 2001), Carnegie Endowment for International Peace.
- ^ Amr Adly, The Economics of Egypt’s Rising Authoritarian Order, Carnegie Middle East Center, 18 iunie 2014; Nathan J. Brown & Katie Bentivoglio, Egypt's Resurgent Authoritarianism: It's a Way of Life, Carnegie Endowment for International Peace, 9 octombrie 2014; Roula Khalaf, Sisi’s Egypt: The march of the security state, Financial Times (19 decembrie 2016); Peter Hessler, Egypt's Failed Revolution, New Yorker, 2 ianuarie 2017.
- ^ „Freedom in the World Equatorial Guinea Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Freedom in the World Eritea Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Freedom in the World Gabon Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Rohac, Dalibor (), Hungary and Poland Aren’t Democratic. They’re Authoritarian. (în engleză), Foreign Policy
- ^ Mounk, Yascha (), The Re-election of Hungary’s Anti-Semitic, Authoritarian Prime Minister Disproves Everything We Thought We Knew About Democracy (în engleză), Slate Magazine
- ^ Mehrdad Kia, id=BaE3AAAAQBAJ&pg=PA75#v=onepage&q&f=false The Making of Modern Authoritarianism in Contemporary Iran, in Modern Middle East Authoritarianism: Roots, Ramifications, and Crisis (Routledge: 2013; eds. Noureddine Jebnoun, Mehrdad Kia & Mimi Kirk), pp. 75–76.
- ^ Juan José Linz, Totalitarian and Authoritarian Regimes (Lynne Rienner, 2000), p. 36.
- ^ a b Yom, Sean (). „Why Jordan and Morocco are doubling down on royal rule”. Washington Post.
- ^ Beckert, Jen. "Communitarianism." International Encyclopedia of Economic Sociology. London: Routledge, 2006. 81.
- ^ „Governance of Morocco”. Fanack.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Morocco: The Promise of Democracy and the Reality of Authoritarianism”. IAI Istituto Affari Internazionali (în italiană). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Daniel Byman, Pyongyang’s Survival Strategy: Tools of Authoritarian Control in North Korea Arhivat în , la Wayback Machine., International Security, Vol. 35, issue 1, pp. 44–74 (Summer 2010); Chico Harlan, In authoritarian North Korea, hints of reform, The Washington Post, 3 septembrie 2012.
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Dictators Continue to Score in International Sporting Events”. Freedom House. Arhivat din original la .
- ^ Nikolay Petrov and Michael McFaul, The Essence of Putin's Managed Democracy (18 octombrie 2005), Carnegie Endowment for International Peace; Tom Parfitt, Billionaire tycoon Mikhail Prokhorov who is running in the 4 March election says it is time for evolution not revolution (11 ianuarie 2012), The Guardian; Richard Denton, Russia's 'managed democracy' (11 mai 2006), BBC News.
- ^ „Nations in Transit 2014 – Russia”. Freedom House.
- ^ „The Myth of the Authoritarian Model – How Putin's Crackdown Holds Russia Back” (PDF). The Freeman Spogli Institute for International Studies, Stanford. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Freedom in the World Rwanda Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Lee Kuan Yew leaves a legacy of authoritarian pragmatism”. Accesat în .
- ^ „5 ianuarie 2017 Fear, smear and the paradox of authoritarian politics in Singapore”. Accesat în .
- ^ Toby Craig Jones, Desert Kingdom: How Oil and Water Forged Modern Saudi Arabia (2011), Harvard University Press, pp. 5, 14–15; Kira D. Baiasu, Sustaining Authoritarian Rule Arhivat în , la Wayback Machine. Fall 2009, Volume 10, Issue 1 (30 septembrie 2009), Northwestern Journal of International Affairs.
- ^ „Freedom in the World South Sudan Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Heydemann, Steven; Leenders, Reinoud (). Middle East Authoritarianisms: Governance, Contestation, and Regime Resilience in Syria and Iran. Stanford University Press. p. 13. ISBN 978-0804793339.
- ^ „Freedom in the World Tajikistan Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Jakubowski, Andrzej (). Cultural Rights as Collective Rights: An International Law Perspective. Brill – Nijhoff. p. 196. ISBN 978-9004312012.
- ^ Berk Esena & Sebnem Gumuscub, Rising competitive authoritarianism in Turkey, Third World Quarterly (19 februarie 2016). doi:10.1080/01436597.2015.1135732; Ramazan Kılınç, Turkey: from conservative democracy to popular authoritarianism Arhivat în , la Wayback Machine., openDemocracy (5 decembrie 2015).
- ^ „Turkmenistan”. hrw.org. Accesat în .
- ^ „The dark side of the United Arab Emirates”. newint.org. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „United Arab Emirates profile”. . Accesat în – via www.bbc.com.
- ^ „Freedom in the World Uganda Report”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Neil J. Melvin, Uzbekistan: Transition to Authoritarianism on the Silk Road (Harwood Academic, 2000), pp. 28–30.
- ^ Shahram Akbarzadeh, "Post-Soviet Central Asia: The Limits of Islam" in Constitutionalism in Islamic Countries: Between Upheaval and Continuity (Oxford University Press, 2012: eds. Rainer Grote & Tilmann J. Röder), p. 428.
- ^ The Economist (), An Uzbek spring has sprung, but summer is still a long way off, The Economist, ISSN 0013-0613
- ^ Human Rights Watch, Venezuela: Chávez’s Authoritarian Legacy: Dramatic Concentration of Power and Open Disregard for Basic Human Rights, 5 martie 2013; Kurt Weyland, Latin America's Authoritarian Drift: The Threat from the Populist Left Arhivat în , la Wayback Machine., Journal of Democracy, Vol. 24, No. 3 (July 2013), pp. 18–32.
- ^ Thomas Fuller, In Hard Times, Open Dissent and Repression Rise in Vietnam (23 aprilie 2013), The New York Times
Vezi și
modificareLectură suplimentară
modificare- de Jürgen Hartmann: Vergleichende Regierungslehre und Systemvergleich. In: Dirk Berg-Schlosser, Ferdinand Müller-Rommel (Hrsg.): Vergleichende Politikwissenschaft. 4. Aufl., Verlag für Sozialwissenschaften, Wiesbaden 1997, ISBN 978-3-8100-3860-9, S. 31 ff.
- de Werner Herkner: Lehrbuch der Sozialpsychologie. 6. Aufl., Huber, Bern 2001, ISBN 3-456-81989-7.
- de Juan José Linz: Autoritäre Regime. In: Dieter Nohlen (Hrsg.): Wörterbuch Staat und Politik, Piper, München/Zürich 1996, ISBN 3-492-22070-3, S. 40–43.
- de Juan José Linz: Totalitäre und autoritäre Regime. Herausgegeben und übersetzt von Raimund Krämer. 3. Auflage. Potsdamer Textbücher 4. WeltTrends, Potsdam 2009. ISBN 978-3-941880-00-9.
- de Juan José Linz: Ein autoritäres Regime: Der Fall Spanien. Herausgegeben und übersetzt von Raimund Krämer und Christoph Sebastian Widdau. Potsdamer Textbücher 13. WeltTrends, Potsdam 2011. ISBN 978-3-941880-35-1.
- de Dieter Nohlen: Autoritäre Systeme. In: Peter Waldmann, Klaus Ziemer (Hrsg.): Die östlichen und südliche Länder (= Lexikon der Politik in 7 Bändern, Bd. 4), Beck, München 1997, ISBN 3-406-36908-1, S. 67–74.
- de Susanne Rippl, Christian Seipel, Angela Kindervater (Hrsg.): Autoritarismus. Kontroversen und Ansätze der aktuellen Autoritarismusforschung. Leske und Budrich, Opladen 2000, ISBN 3-8100-2634-4.
- de Bernd Six: Generalisierte Einstellungen. In: Manfred Amelang (Hrsg.): Enzyklopädie der Psychologie. Differentielle Psychologie und Persönlichkeitsforschung, Band 3. Hogrefe, Göttingen 1966, ISBN 978-3-8017-0553-4, S. 1–50.
