Partidul Național Liberal (România)

partid politic în România
Pentru alte sensuri, vedeți Partidul Național Liberal.
Partidul Național Liberal (PNL)
AbrevierePNL  Modificați la Wikidata
Oameni cheie
PreședinteNicolae Ciucă
Secretar generalLucian Bode
Purtător de cuvântIonuț-Marian Stroe
Fondator(i)Ion C. Brătianu  Modificați la Wikidata
Date
ÎnființatÎnființare istorică: 24 mai 1875
Reînființare: 15 ianuarie 1990
DesființatNoiembrie 1947 (interzis de comuniști)[a]
SediuAleea Modrogan nr. 1, Sector 1, București[1]
ZiarRomânul (1875–84)
Voința națională (1884–1914)
Viitorul (1914–38, 1944–45)[b]
Drapelul (1944–48)[c]
Liberalul (înainte și după 1989)[d]
Organizație de tineretTineretul Național Liberal (TNL)

Clubul Studențesc Liberal (CSL)

Clubul Elevilor Liberali (CEL)
Număr de membri (2024)252.000[2]
Informații
Ideologie oficialăLiberalism conservator[3][4][5][6]
Liberalism economic[7]
(de jure)
Național-liberalism (de jure, istoric)[8]
Pro-europenism[9]
Popularism
Populism de dreapta
Conservatorism social[10][11]
Big tent/catch all (de facto)
Poziție politicăCentru-dreapta[12] (de jure)
Slogan politicPrin noi înșine![13]
Afiliere naționalăConvenția Democrată Română
(1991–1992; 1993–1999)[14]
Alianța Dreptate și Adevăr
(2003–2007)
Alianța de Centru-Dreapta
(2011–2013)
Uniunea Social-Liberală
(2011–2014)
Alianța Creștin Liberală (2014)
Coaliția Națională pentru România (2021–prezent)
Afiliere internaționalăInternaționala Centrist-Democrată (ICD/CDI)
Uniunea Democrată Internațională (UDI/IDU)[15]
Afiliere europeanăPartidul Popular European (PPE/EPP)[16]
Grup europarlamentarGrupul Partidului Popular European (PPE/EPP)
Culori oficiale     Galben
     Albastru
Senat
35 / 136
[17]
Camera Deputaților
78 / 330
[18]
Parlamentul European
8 / 33
[19]
Consilieri locali
12.802 / 40.022
Primari
1.132 / 3.180
Consilieri județeni
436 / 1.338
Președinți de consilii județene
12 / 41
Prezență online
www.pnl.ro

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic istoric parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub aceeași denumire la data de 24 mai 1875 în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești și reînființat ulterior după Revoluția Română din 1989, în ianuarie 1990 de Radu Câmpeanu și alți foști membrii supraviețuitori ai Partidului Național Liberal (PNL) interbelic și postbelic[e][f] (înainte ca acesta să fie desființat și interzis de comuniști în 1947 pe toată durata comunismului în România, ca alte partide istorice, e.g., Partidul Național-Țărănesc sau PN-Ț/PNȚ pe scurt). În prezent, este unul dintre principalele partide politice din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară precum și unul dintre cele mai vechi partide politice din Europa și din familia partidelor liberale europene, conform primei date de înființare a acestuia.[20] Împreună cu Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD/PNȚ-CD), cu care s-a aflat, în special de-a lungul anilor 1990, în anumite alianțe politice, Partidul Național Liberal (PNL) contemporan este unul dintre cele mai vechi formațiuni politice din țară.

De-a lungul timpului (în special în timpul Regatului României), majoritatea guvernelor României au fost conduse de prim-miniștrii afiliați acestei formațiuni politice istorice (în total, un număr de 13 premieri până în prezent), cu excepția perioadei comuniste (i.e., Republica Populară Română, RPR pe scurt, respectiv Republica Socialistă România, RSR pe scurt, mai exact între 1947 și 1989) și a perioadei postdecembriste (i.e., din 1990 până în prezent). De numele și istoria Partidului Național Liberal (PNL) se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României, mai precis următoarele: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877) în contextul Războiului de independență (1877–1878), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului (i.e., Primul Război Mondial) și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923 precum și relansarea economică după marea criză economică din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă și contemporană.[21]

În anul 2024, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea cel mai mare partid politic din România după Partidul Social Democrat (PSD), partid cu care este aliat în cadrul Coaliției Naționale pentru România (CNR) din 2021 până în prezent (anterior în cadrul Uniunii Social-Liberale sau USL pe scurt, între 2011 și 2014), în ceea ce privește numărul total de aleși locali precum și parlamentari. Totodată, în prezent, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic românesc din cadrul Parlamentului European (PE) cu 8 europarlamentari sau eurodeputați din totalul de 33 alocați României, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024.[19]

În pofida ideologiilor politice revendicate în teorie de Partidul Național Liberal (PNL) contemporan în istoria sa recentă, acest partid politic a demonstrat, în practică, că este mai degrabă un partid politic de tip big tent/catch all, incluzând în rândurile membrilor acestuia politicieni de la alte partide politice prin traseism politic, migrație electorală, fuziuni prin absorbție sau invitații politice (e.g., Theodor Stolojan invitat de Valeriu Stoica sau Klaus Iohannis invitat de Crin Antonescu), precum și un partid populist de dreapta, fiind deseori criticat de o fostă parte a electoratului acestuia precum și de oponenții și foștii aliați politici de trădare, mai ales referitor la alianțele ulterioare pe care le-a constituit alături de Partidul Social Democrat (PSD), adversar mai degrabă nominal al PNL-ului contemporan, încă de la începutul anilor '90, atunci când PNL-ul condus de Radu Câmpeanu a format un guvern de largă majoritate alături de Frontul Salvării Naționale (FSN) între 1991 și 1992, mai precis cabinetul Stolojan.

Totodată, de-a lungul istoriei postdecembriste și cu precădere în anii 1990, Partidul Național Liberal (PNL) contemporan a fost un partid divizat cu multe formațiuni politice scindate din acesta și apoi re-integrate sau absorbite.[22] De asemenea, partidul a mai fost criticat de-a lungul timpului pentru faptul că are membrii marcanți care, în trecut, au făcut parte din Partidul Comunist Român (PCR) sau care au colaborat cu Securitatea (e.g., Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu-Quintus) precum și pentru apropierile față de Partidul Social Democrat (PSD). Astfel, partidul a fost perceput ca trădător din punctul de vedere al unei părți semnificative din fostul electorat al acestuia, această percepție planând inclusiv asupra partidelor mai mici scindate din PNL de-a lungul timpului, e.g., Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT) sau Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), ultimul parțial rupt din PNL, ambele două re-integrate sau absorbite de PNL în trecut. În plus, la începutul anilor 2020, sub guvernul Ciucă, PNL a fost criticat pentru tendințele acestuia de autoritarism și iliberalism, rămânând liberal doar în nume, ideologic poziționându-se adițional mai degrabă ca social-conservator.

Martie 1871, prima tendință de unificare a partidului

modificare

Primii ani ai noului principe Carol I se dovedesc ani de instabilitate politică, în care facțiuni liberale și conservatoare își dispută puterea făcând alianțe și compromisuri de multe ori bizare. În 1867 are loc „Înțelegerea de la Concordia” între facțiunile liberale, cu excepția celei conduse de Ion Ghica.[23] Se alcătuiește pentru prima dată și un program de guvernare numit „Fracțiunea”, un program cu vederi progresiste.[23] Următoarele trei guverne vor fi impuse de acest embrion de partid liberal, care va intra în conflict cu Marile Puteri din cauza politicii sale antisemite. Coagularea liberală determină apariția unei noi facțiuni conservatoare numită „Juna dreaptă” condusă de N. Blaremberg, Aristide Pascal și Petre P. Carp.[23]

Un moment important al istoriei Partidului Național Liberal îl constituie luna martie a anului 1871, când prin instalarea la putere a noului guvern conservator, liberalii se vedeau aruncați în opoziție. Conștienți de necesitatea combaterii în comun a adversarilor politici, abandonând interesele de grup și rivalitățile dintre personalități, ei au arătat o mai mare dorință de colaborare cu ocazia alegerilor organizate la începutul lui mai de Lascăr Catargiu.[24] Numai că, ingerințele administrative, dar și nemulțumirea unor electori față de radicali și fracționiști îndeosebi, care prin atitudinea lor puseseră în pericol precarul edificiu politic instituit în 1866, asigurau un succes consistent coaliției grupărilor conservatoare, marcându-se astfel un moment important în viața politică românească, prin depășirea instabilității guvernamentale și inaugurarea unei perioade de ordine constituțională și construcție legislativă.[25]

Pierzând puterea în asemenea împrejurări, cu o poziție șubredă în corpurile legiuitoare, liberalii radicali, în special, își intensifică eforturile în vederea realizării unor acțiuni concertate la scară națională. Deoarece posibilitatea lor de activitate politică se diminuase, nefăcându-se simțită în corpurile legiuitoare unde posedau un număr restrâns de deputați și senatori, liberalii își pun toate nădejdile în presă. Din aceasta intenționau să facă mijlocul principal al activității lor opoziționiste, s-o transforme într-un instrument de modelare a opiniei publice și, totodată, într-o puternică forță de combatere a guvernului conservator.[24] Drept consecință, la 8 noiembrie 1871, era organizat la Iași un congres al presei liberale unde reprezentanți ai unor periodice își propuneau un program comun de acțiune. În temeiul unui asemenea acord între fruntașii presei libere din țară, era organizată o susținută campanie politică prin care se denunțau tranzacțiile economico-financiare oneroase încheiate cu firme străine, injoncțiunile politicii germane, dar și rolul lui Carol I în tutelarea unei asemenea politici.[25]

24 mai 1875, fondarea Partidului Național Liberal (PNL)

modificare
 
Ion C. Brătianu și fiii lui, Vintilă și Ionel Brătianu, în 1891. Toți trei au ocupat funcția de prim-ministru al României din partea Partidului Național Liberal (PNL).

Un moment decisiv în cadrul acțiunii liberale l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze pe aceeași platformă împotriva guvernului conservator, încă de la 4 ianuarie liberalii alcătuiau un comitet central electoral, care își propunea coordonarea activității politice la scara întregii Românii.[24] În aceeași conjunctură, la 23 ianuarie începe editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”, iar două zile mai târziu întemeiau o ligă menită a combate guvernul conservator, liberalii coalizați tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar la sate, adresându-se direct maselor populare. Această activitate propagandistică crease o stare de spirit de exaltare împotriva „tiraniei boierilor”, reuniunile ținute în săli, în grădini publice și chiar pe străzi răsunând de nemulțumiri exprimate la adresa guvernului conservator, care devenea cu atât mai criticabil cu cât recurgea la forță spre a asigura liniștea publică.[24]

În ciuda unei intense activități politice, a unei acțiuni combative, deschisă direct nu numai spre electorii din colegii ci și spre masele populare, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Deveniți mai preocupați de necesitatea închegării unei puternice formațiuni politice, de desăvârșire a procesului de raliere, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor formațiuni, cărora li se adaugă și disidentul conservator Manolache Costache Epureanu, făceau legământ să acționeze pentru triumful deplin al principiilor liberale în viața politică românească.[24] Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, George D. Vernescu, Alexandru G. Golescu, pecetluiau alianța parlamentară printr-o reuniune ținută în casa din stradă Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, stabilit definitiv în România și cunoscut sub numele de Mazar Pașa, prin care puneau bazele Partidului Național Liberal. La 4 iunie 1875, „Alegătorul liber” publica programul acestei puternice formațiuni politice, iar o zi mai târziu, „Românul” insera lista cu numele celor 25 de membri constituiți în Comitet coordonator: Vasile Arvanezu, Dimitrie I. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, Manolache Costache Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, Alexandru G. Golescu, Constantin Grădișteanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Lupescu, Constantin Nacu, Remus Opreanu, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, respectiv George Văcărescu.

 
Harta rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 1937 indică o victorie clară pentru Partidul Național Liberal (PNL).

Evoluția Partidului Național Liberal (PNL) în cadrul Regatului României

modificare

Deși cuprindea toate nuanțele, Partidul Național Liberal (PNL) se baza în fapt pe puternicele structuri radicale întemeiate anterior de Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti. Deși consulul francez releva că șeful unei asemenea formațiuni politice pare a fi Ion Ghica, în realitate beneficiarii unei organizări liberale la scară națională erau cei doi fruntași mai sus-menționați, care prin relațiile lor în decursul lunilor iunie și iulie reușeau să întindă rețeaua de organizații liberale în principalele orașe din țară, atât în Muntenia cât și în Moldova. Fracționiștii din jurul lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație la Iași, afiliată la Partidul Național Liberal.[24] În acest fel, până la finele anului 1875, structuri liberale erau implantate nu numai în orașele ci și în statele României. Reuniți sub aceeași conducere, liberalii de toate nuanțele întemeiau astfel cea mai puternică forță politică a României.

 
Harta alegerilor parlamentare din 1946, indicând rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal-Brătianu (PNL-B) în albastru deschis, condus de Dinu Brătianu.[g]

Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL,[13] până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă I. C. Brătianu (1927–1930), Ion Gheorghe Duca (1930–1933), care a fost asasinat de legionari, și Constantin I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit.

PNL s-a aflat la guvernare între 1876 și 1888, după care a urmat lunga conducere conservatoare (1888–1895). Perioada Belle Époque s-a aflat din punct de vedere politic sub semnul rotativei guvernamentale, instituită la inițiativa regelui Carol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916) la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, pe câte o perioadă de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai putut fi utilizat în perioada interbelică, când a avut loc o fărâmițare și radicalizare a scenei politice din România. PNL a format cele mai multe guverne din perioada interbelică și a fost promotorul Constituției din 1923. Liderul opoziției a fost Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, apoi președinte al PNȚ.

Liberalii au continuat, în schimb, să joace un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 și până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie–noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal.

După o scurtă perioadă de organizare și de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere, și au guvernat între 1922–1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și 1933–1937. În perioada 1922–1926 guvernul lui Ion I. C. Brătianu a unificat administrativ și centralizat Regatul României; au fost de asemenea anii refacerii economice și ai aplicării unor reforme, precum introducerea calendarului gregorian și în Vechiul Regat (1919), reforma agrară etc.

Instaurarea regimului comunist

modificare
 
Constantin I. C. Brătianu, cunoscut ca Dinu Brătianu de asemenea, ultimul lider al vechiului PNL (excluzând aripa trădătoare PNL-Tătărăscu/Bejan care a pactizat sau colaborat cu comuniștii, până la un anumit punct), a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a și murit. Celula sa este păstrată intactă până astăzi în închisoarea devenită muzeu.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice istorice democratice, inclusiv a Partidului Național Liberal (PNL), care a fost forțat să își înceteze activitatea politică în noiembrie 1947 (facțiunea PNL-Brătianu, condusă de Constantin I. C. Brătianu, cunoscut ca Dinu Brătianu), fiind interzis de comuniști (precum Partidul Național-Țărănesc sau PN-Ț/PNȚ pe scurt). O altă facțiune PNL, care a pactizat sau colaborat cu comuniștii în detrimentul PNL-Brătianu și PNȚ a fost Partidul Național Liberal-Tătărăscu/Bejan, condusă mai mult de oportunistul și trădătorul Petre Bejan către finele anilor 1940, care a fost, ulterior, la rândul acesteia, indiferent de faptul că a colaborat anterior cu regimul ilegal instaurat comunist, desființată respectiv interzisă în 1950. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL (printre aceștia, cel mai notabil, Radu Câmpeanu la Paris, în Franța). Ulterior, partidul contemporan PNL re-fondat în 1990 (împreună cu alte partide parlamentare) a instituit ziua de 14 mai ca zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.[26]

După Revoluția din 1989

modificare
 
Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL-ului refondat contemporan după Revoluția din 1989. Mandatul acestuia la conducerea partidului a durat trei ani, mai precis din 1990 până în 1993.

1990 este anul „reinventării” liberalismului românesc. 1990 este atât momentul reînființării Partidului Național Liberal (PNL), cât și primul an în care valorile și ideile liberale au început să-și facă din nou loc în mentalul colectiv. Reînființat la data de 15 ianuarie 1990 prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București,[27] PNL era continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875, în condițiile în care grupuri liberale existau în Principatele Române încă dinainte de revoluțiile de la 1848. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la domiciliul lui Dan Amedeo Lăzărescu a avut loc „o întâlnire de taină”, în care gazda împreună cu Sorin Bottez și Nicu Enescu au luat decizia reactivării PNL, „prin constituirea într-un viitor cât mai apropiat, a unui comitet de inițiativă”. Din grupul de inițiativă făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții. Majoritatea fondatorilor erau tot foști deținuți politici, dar unii dintre ei au reușit ulterior să emigreze. Radu Câmpeanu, spre exemplu, se întorsese de la Paris la puțină vreme după 22 decembrie 1989.[28]

La alegerile parlamentare din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate parlamentare. La începutul anilor '90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de inițiativă făcând parte Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991, PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în Guvernul Roman II remaniat condus de Petre Roman, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. După căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991–noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu Frontul Salvării Naționale (FSN), sub conducerea membrului FSN Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), un secretar de stat membru al guvernului (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei) și șapte subsecretari de stat.[29][30]

Pentru a contracara Frontul Salvării Naționale (FSN), la data de 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Social-Democrat Român (PSDR), Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Alianța Civică (PAC) și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ), precum și de alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România, mai exact: Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociația „21 Decembrie”, Mișcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În aprilie 1992, Partidul Național Liberal (PNL) a hotărât părăsirea Convenției Democrate Române (CDR), ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.

În iulie 1990, a fost creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea ca foștii membri ai Partidului Comunist Român (PCR) și ai Securității să nu aibă dreptul de a candida la funcții publice pe o perioadă de 10 ani, respectiv 3 legislaturi consecutive. În aprilie 1992, s-a desprins Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), după ce președintele partidului de atunci, Radu Câmpeanu, a scos PNL din Convenția Democrată Română (CDR), coaliția anticomunistă dominată de PNȚ-CD și de liderul principal de atunci al acesteia, Corneliu Coposu, cu puțin timp înaintea alegerilor legislative/parlamentare din acel an.

Consiliul pentru Refacerea PNL a reușit în anul 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerat instrument al foștilor comuniști, respectiv întoarcerea PNL în Convenția Democrată Română (CDR). Consiliul pentru Refacerea PNL a fost constituit la data de 14 septembrie 1992 de către un grup de deputați și senatori care militau pentru unitatea mișcării liberale, pe atunci zdruncinată după două mari sciziuni din cadrul acestuia, generate de poziționarea partidului față de foștii comuniști din Frontul Salvării Naționale (FSN). Consiliul pentru Refacerea PNL a făcut publică o declarație în care se arăta: „Afirmând că un partid politic se prezintă în fața națiunii nu numai cu un program, ci și cu o echipă; Constatând că statutul PNL este nedemocratic și nu respectă tradițiile național-liberale. Constatând, de asemenea, că PNL nu posedă un program adecvat realităților românești și exigențelor liberalismului contemporan;
Îngrijorat de îndepărtarea masivă a electoratului, inclusiv a propriilor membri, față de PNL, și de izolarea partidului pe plan internațional; Ținând seama de divizarea mișcării liberale; Dând curs puternicului curent al opiniei publice românești, sub deviza: „Un PNL fără Câmpeanu!”; „Consiliul și-a propus și a realizat elaborarea unui statut și a unui program menite să înlăture neajunsurile semnalate, în vederea reunificării forțelor liberale. Activitatea Consiliului încetează în momentul în care dezideratele sale vor fi realizate.”
„Consiliul pentru Refacerea Partidului Național Liberal sprijină platforma Convenției Democratice și candidatura domnului Emil Constantinescu la Președinția României.”

Din partea PNL declarația a fost semnată de Cristian-Constantin Zăinescu - deputat de Iași (pentru Moldova), Marian Balaban - deputat de Caraș-Severin și Radu Voicu Roșculeț - deputat de Constanța (pentru Muntenia) și Viorica Edelhauser - deputat de Hunedoara (pentru Transilvania). Din partea PL-AT au semnat René-Radu Policrat - decanul de vârstă din Camera Deputaților, Dinu Patriciu și Horia Rusu - deputați de Timiș, Nicolae Simescu - deputat de Sibiu și Daniela-Carmen Crăsnaru - deputat de București iar din partea PNL-CD au semnat Horia-Radu Pascu - deputat de București, Sabin Ivan - senator de Constanța, Dumitru Călueanu - senator de Galați și Mircea Curelea - senator de Sibiu.

Opțiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. La scurtă vreme după alegeri, la data de 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, în locul său fiind ales președinte Mircea Ionescu-Quintus. Cu un nou statut și un nou program politic, revenit în Convenția Democrată Română, PNL a obținut la alegerile din 1996, un număr de 17 senatori și 27 de deputați. În 1998, PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC). În martie 1999, PNL a fost admis în Internaționala Liberală (LI), iar președintele partidului a devenit și vicepreședinte al Internaționalei de asemenea.

Cu puțin timp înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligând Convenția să intre în alegeri cu numele CDR 2000 și își prezintă un candidat propriu la alegerile prezidențiale, mai precis Theodor Stolojan (ex-premier). Această strategie a dat roade, PNL intrând în parlament cu 13 senatori și 30 de deputați, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administrației CDR–PD–UDMR/RMDSZ. În 2003, PNL și PD au creat o alianță pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A. (i.e. Dreptate și Adevăr). Alianța l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru președinția României. La data de 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală invocând probleme de sănătate, renunțând totodată și la președinția PNL. El a delegat atribuțiile de președinte lui Călin Popescu-Tăriceanu, atunci vicepreședinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru 2 cabinete (unul de coaliție și unul minoritar), până la alegerile parlamentare din 2008.

În octombrie 2006, un grup de membri și foști membri ai partidului, condus de foștii președinți Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, cunoscuți de presă ca apropiați ai președintelui Traian Băsescu și susținători ai apropierii de Partidul Democrat (PD), au lansat așa-numita „Platformă Liberală”, optând să înființeze o altă formațiune politică, mai precis Partidul Liberal Democrat (PLD), care a avut o activitate politică relativ scurtă, fuzionând ulterior cu Partidul Democrat (PD) și formând Partidul Democrat Liberal (PDL/PD-L).

În cadrul alegerilor locale din 2008, Partidul Național Liberal (PNL) s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi obținute (ca. 19%). PNL a obținut conducerea consiliilor județene în cinci județe (Bihor, Brașov, Călărași, Giurgiu și Hunedoara), respectiv mandate de primar în municipiile Bacău, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Deva, Giurgiu, Roșiorii de Vede, Medgidia, Oradea, Zalău, Călărași și Oltenița (în alianță cu PNȚ-CD).[31] La alegerile legislative din 2008, partidul s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi și mandate parlamentare (obținând 93 de mandate de parlamentari).[32] În urma alegerilor și a negocierilor ce au urmat, PNL a intrat în opoziție.

Evoluții recente

modificare
 
Fost lider al PNL pentru o perioadă relativ scurtă de timp în 2014, Klaus Iohannis este primul și singurul președinte provenind din PNL din istoria țării până în prezent.

În martie 2009, Partidul Național Liberal (PNL) și-a schimbat conducerea în cadrul unui congres extraordinar. Crin Antonescu a fost ales atunci președinte al PNL. Prioritatea noii conduceri a fost constituirea unei alternative politice puternice la guvernul Emil Boc II și la guvernul Ungureanu, percepute drept instrumente ale fostului președinte Traian Băsescu. În 2011, Partidul Național Liberal (PNL) a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat (PSD), punându-se astfel bazele Uniunii Social-Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite de atunci împotriva fostului președinte Traian Băsescu și a Partidului Democrat Liberal (PDL). USL a preluat guvernarea României în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură asupra guvernului Ungureanu și a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012. În luna februarie 2014, fostul premier Victor Ponta (PSD) a refuzat nominalizarea vicepreședintelui PNL de atunci, Klaus Iohannis, pentru funcția de vicepremier, ceea ce a dus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și intrarea în opoziție a Partidului Național Liberal (PNL). Crin Antonescu, președintele PNL de atunci, și-a dat demisia de la conducerea Senatului de asemenea. În urma rezultatului de doar 15% la alegerile europarlamentare din 2014, Crin Antonescu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PNL.

După alegerile europarlamentare din mai 2014, Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat Liberal (PDL) au decis să nominalizeze un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2014, să fuzioneze în viitor și să devină parte a familiei populare europene. Klaus Iohannis, viitorul președinte al PNL pentru o perioadă relativ scurtă de timp în 2014 (circa 6 luni), a devenit candidatul prezidențial al alianței formate din cele două partide, alianță electorală care s-a intitulat Alianța Creștin Liberală (ACL). La data de 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte provenind din PNL din istoria țării. După câștigarea alegerilor prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut, copreședinți ai noului PNL devenind Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

Ideologie

modificare

Deși este vechi de peste un secol, liberalismul se redefinește în România, ca urmare a schimbărilor din politica internă și din cea europeană. Lungile perioade de fascism și comunism au reprezentat o paranteză istorică. Prin urmare, revoluției liberale nu i s-a pus capăt, ci ea a fost doar întreruptă.[33] Datorita prăbușirii regimului totalitar comunist din România în 1989, care reprezenta varianta radicală, monolitică a stângii, precum și a venirii la putere a FSN (PDSR, PSD), forța hegemonică de stânga, care a oscilat între moștenirea comunistă și redefinirea ca partid social-democrat, PNL și-a afirmat identitatea și programele politico-doctrinare pe partea dreaptă.[33]

Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România[necesită citare].

În plan personal, Partidul Național Liberal este preocupat în mod deosebit de primatul individului în fața societății, de egalitatea în fața legilor, de garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, de toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți[necesită citare].

În plan social, Partidul Național Liberal are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății, scoaterea instituțiilor din autarhie, din conservatorism și imobilism. Partidul Național Liberal optează pentru modernizarea prin stabilitate și pentru coeziune socială, bazată pe reducerea surselor de tensiune, de conflict și de violență[necesită citare].

În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației[necesită citare]. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate[necesită citare].

În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.

Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice[necesită citare]. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”[necesită citare].

Scindări și absorbții

modificare
 
Mișcări politice de scindare și, respectiv, de uniune din și către Partidul Național Liberal (PNL) contemporan de-a lungul anilor 1990.
 
Diagrama care prezintă evoluția politică a Partidului Național Liberal (PNL) contemporan, din 1990 până în 2016.

Partide scindate din PNL (1990–2023)

modificare

Partide absorbite de PNL (1990–2024)

modificare

PNL în străinătate

modificare

Dupa alegerile interne la toate nivelurile din prima jumătate a anului 2017, PNL Diaspora are organizații în mai multe țări:

  • Organizația PNL Diaspora Italia este condusă de europarlamentarul Rareș Bogdan;
  • Organizația PNL Diaspora Republica Moldova este condusă de Adrian Dupu;
  • Organizația PNL Diaspora Grecia este condusă de Stela Kondili;
  • Organizația PNL Diaspora Franța este condusă de Alexandru Urdas;
  • Organizația PNL Diaspora Irlanda este condusă de Toader Ciuta;
  • Organizația PNL Diaspora Portugalia este condusă de Sergiu Senciuc;
  • Organizațiile din Spania, Marea Britanie și Germania au conduceri interimare.

Structura și organizarea PNL

modificare

La nivel național, potrivit dispozițiilor Statutului, organismele de conducere ale Partidului Național Liberal sunt:

  • Congresul (Adunarea Generală a delegaților membrilor partidului) este forul suprem de conducere și decizie al Partidului Național Liberal, la nivel național, și se compune din delegații aleși de filialele teritoriale și membrii Delegației Permanente.
  • Delegația Permanentă (DP) exercită conducerea partidului dintre Congrese și este compusă din:
    • Președintele partidului;
    • membrii Consiliului Național Executiv;
    • președintele, vicepreședintele și secretarul general ai Senatului PNL;
    • parlamentarii;
    • parlamentarii europeni;
    • miniștrii;
    • comisarul european;
    • președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene membri PNL;
    • primarii și viceprimarii municipiilor reședință de județ, de sectoare și primarul și viceprimarul general al municipiului București membri PNL;
    • membrii de onoare ai partidului;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai TNL;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai OFL;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai CSL;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai Ligii Aleșilor Locali PNL;
    • președintele structurilor care se ocupă de probleme specifice;
    • secretarii generali adjuncți;
    • secretarii executivi;
    • secretarul pentru relațiile internaționale.
  • Consiliul Național Executiv (CNE) este forul de dezbatere și decizie al Partidului Național Liberal între ședințele Delegației Permanente și este compus din:
    • Biroul Politic Central;
    • președinții filialelor teritoriale care nu sunt membri ai Biroului Politic Central;
    • secretarul general PNL;
    • președintele TNL, președinta OFL, președintele CSL, președintele LAL și președintele Consiliului de Coordonare al Municipiului București.
  • Biroul Politic Central (BPC) asigură conducerea partidului între ședințele Consiliului Național Executiv și ale Delegației Permanente. Este alcătuit din Președinte, foștii președinți și președintele fondator ai partidului, prim-vicepreședinte, 14 vicepreședinți și 15 membri titulari.
  • Președintele Partidului Național Liberal este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării și aplicării Statutului și al păstrării identității, unității și prestigiului partidului.
  • Secretarul general răspunde de sistemul informațional și de aparatul de lucru și asigură comunicarea dintre organismele de conducere la nivel central și filialele teritoriale și gestiunea patrimoniului partidului. În activitatea sa, secretarul general este ajutat de secretari generali adjuncți și de secretarul pentru relațiile internaționale.

De asemenea, la nivel național funcționează, pe baza propriilor regulamente, următoarele structuri:

  • Senatul partidului este un organism consultativ al Președintelui partidului cu privire la păstrarea și continuarea tradițiilor și la dezvoltarea concepțiilor liberale, precum și la alte probleme de interes;
  • Curtea de Onoare și Arbitraj este instanța supremă a partidului având atribuții privind respectarea prevederilor Statutului și a Codului Etic al PNL; soluționarea contestațiilor privind sancțiunile disciplinare; soluționarea contestațiilor privind învestirea candidaților, alegerile interne, alegerea delegaților la Conferințe sau la Congres;
  • Comisia Centrală de Cenzori are atribuții de verificare a gestiunii partidului;
  • Comisia de Etică avizează la cererea Biroului Politic Central asupra candidaturilor propuse pentru alegerile parlamentare, europene și pentru funcțiile în Guvern și în administrația publică centrală;
  • Tineretul Național Liberal coordonează activitatea specifică a structurilor de tineret constituite la nivelul filialelor teritoriale;
  • Liga Aleșilor Locali coordonează metodologic activitatea membrilor PNL din administrația publică locală;
  • Organizația Femeilor Liberale coordonează activitatea specifică a organizațiilor de femei constituite la nivelul filialelor teritoriale;
  • Cluburile Studențești Liberale promovează ideile liberale și programul PNL în mediul studențesc, militează pentru implicarea studenților în viața politică.

Organizațiile locale ale Partidul Național Liberal au următoarele organisme de conducere:

  • Adunarea Generală a membrilor organizației aplică la nivel local măsurile necesare realizării Programului și strategiei partidului;
  • Biroul Politic – al secției de votare, de cartier, comunal, orășenesc sau municipal – planifică, conduce, coordonează și monitorizează activitatea organizației locale în intervalul dintre adunările generale.

Legea din România cere tuturor partidelor să prezinte un semn permanent și un semn electoral permanent. Primul este utilizat pentru identificarea clădirilor și comunicatele de presă ale partidului, iar cel de-al doilea pentru identificarea materialelor electorale ale partidului și a candidaților din buletinul electoral. De obicei, ele diferă ușor.

Elementul principal al partidului este o săgeată albastră care indică colțul din dreapta sus al unui pătrat galben, și literele „P”, „N” și „L” în albastru, înclinate spre dreapta. Poziția „PNL” față de săgeată depinde de tipul simbolului, așa cum se arată mai jos.

Președinți

modificare

     A ocupat și funcția de prim-ministru.

     Ocupă încă, în prezent, funcția de președinte.

Nr. Nume
născut–decedat
Imagine Începutul mandatului[37] Sfârșitul mandatului[37] Durata mandatului
1 Ion C. Brătianu
(1821–1891)
  24 mai 1875 4 mai 1891 15 ani, 11 luni și 10 zile
2 Dumitru C. Brătianu
(1818–1892)
  21 mai 1891 8 iunie 1892 1 an și 18 zile
3 Dimitrie A. Sturdza
(1833–1914)
  20 noiembrie 1892 10 ianuarie 1909 16 ani, 1 lună și 20 zile
4 Ion I. C. Brătianu
(1864–1927)
  11 ianuarie 1909 24 noiembrie 1927 18 ani, 10 luni și 13 zile
5 Vintilă I. C. Brătianu
(1867–1930)
  24 noiembrie 1927 21 decembrie 1930 3 ani și 27 zile
6 Ion Gheorghe Duca
(1879–1933)
  28 decembrie 1930 29 decembrie 1933 3 ani și 1 zi
7 Constantin I. C. Brătianu[i]
(1866–1950)
  4 ianuarie 1934 noiembrie 1947 &&&&&&&&&&&&&&13.&&&&&013 ani, &&&&&&&&&&&&&319.&&&&&0319 zile
Între 1947 și 1990, cu excepția Partidul Comunist Român (PCR) sau a formațiunilor politice autoritare timpurii afiliate acestuia, toate partidele politice (inclusive cele istorice precum PNL sau PNȚ, cu grupurile scindate/dizidente din acestea de asemenea) au fost desființate și interzise.[38]
8 Radu Câmpeanu
(1922–2016)
  15 ianuarie 1990 28 februarie 1993 3 ani, 1 lună și 13 zile
9 Mircea Ionescu-Quintus
(1917–2017)
  28 februarie 1993 18 februarie 2001 7 ani, 11 luni și 21 zile
10 Valeriu Stoica
(n. 1953)
  18 februarie 2001 24 august 2002 1 an, 6 luni și 6 zile
11 Theodor Stolojan
(n. 1943)
  24 august 2002 2 octombrie 2004 2 ani, 1 lună și 8 zile
12 Călin Popescu-Tăriceanu
(n. 1952)
  2 octombrie 2004 20 martie 2009 4 ani, 5 luni și 18 zile
13 Crin Antonescu
(n. 1959)
  20 martie 2009 2 iunie 2014 5 ani, 2 luni și 13 zile
14 Klaus Iohannis
(n. 1959)
  2 iunie 2014 18 decembrie 2014 6 luni și 16 zile
15 Vasile Blaga
(n. 1956)
  18 decembrie 2014 28 septembrie 2016[39] 1 an, 9 luni și 10 zile
Alina Gorghiu
(n. 1978)
  12 decembrie 2016 1 an, 11 luni și 24 zile
(–) Raluca Turcan
(interimar)
(n. 1976)
  13 decembrie 2016 17 iunie 2017 6 luni și 4 zile
16 Ludovic Orban
(n. 1963)
 
Ludovic Orban
17 iunie 2017 25 septembrie 2021 4 ani, 3 luni și 8 zile
17 Florin Cîțu
(n. 1972)
 
Florin Cîțu
25 septembrie 2021 2 aprilie 2022 6 luni și 8 zile
(–) Gheorghe Flutur
(interimar)
(n. 1960)
  2 aprilie 2022 10 aprilie 2022 8 zile
18 Nicolae Ciucă
(n. 1967)
  10 aprilie 2022 prezent 2 ani, 3 luni și 9 zile

Istoric electoral

modificare

Alegeri parlamentare

modificare

Rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) istoric

modificare
An Voturi % Camera Deputaților Senat Poziție Rezultat Guvern
1919 N/A N/A
103 / 568
54 / 216
2 Opoziție Vaida-Voievod I (1919–1920)
1920 N/A N/A
16 / 366
1 / 166
3 Opoziție Averescu II (1920–1921)
1922 N/A N/A
222 / 372
111 / 148
1 Partid majoritar Ion I. C. Brătianu VI (1922–1926)
1926 192.399 7,5
16 / 387
0 / 115
3 Opoziție Averescu III (1926–1927)
1927 1.704.435 62,7
318 / 387
92 / 113
1 Partid majoritar Ion I. C. Brătianu VII (1927)
V. Brătianu (1927–1928)
1928 185.939 6,7
13 / 387
0 / 110
2 Opoziție Maniu I, Mironescu I, Maniu II, Mironescu II (1928–1931)
1931 1.389.901 48,9
289 / 387
108 / 113
1 Coaliție Iorga (1931–1932)
1932 407.023 14
28 / 387
1 / 113
2 Opoziție Voida-Voievod II, Vaida-Voievod III, Iuliu Maniu III, Vaida-Voievod IV (1932–1933)
1933 1.518.864 52
300 / 387
105 / 108
1 Partid majoritar Duca (1933–1934)
Tătărăscu I (1934)
Tătărăscu II (1934–1936)
Tătărăscu III (1936–1937)
Tătărăscu IV (1937)
1937 1.103.353 36,5
152 / 387
97 / 112
1 Opoziție Goga (1937–1938)
1946 259.068 3,8
3 / 414
4 Opoziție Groza II (1946–1947)

Rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) contemporan

modificare
An Voturi Procente Camera Deputaților Senat Poziție Rezultat Guvern
1990 985.094
7,06 / 100
29 / 395
10 / 119
3 Opoziție Roman I (1989–1990)
Roman II (1990–1991)
Roman III (1991)
Coaliție Stolojan (1991–1992)
1992 290.866
2,66 / 100
0 / 341
0 / 143
9 Opoziție Văcăroiu (1992–1996)
1996 3.772.084[j]
30,70 / 100
122 / 343
53 / 143
1 Coaliție Ciorbea (1996–1998)
Vasile (1998–1999)
Isărescu (1999–2000)
2000 814.381
7,48 / 100
30 / 345
13 / 140
4 Opoziție Năstase (noiembrie 2000)
Protocol de susținere parlamentară selectivă[22] Năstase (decembrie 2000–februarie 2001)[22]
Opoziție Năstase (2001–2004)
2004 3.250.663[k]
31,77 / 100
112 / 332
49 / 137
2 Coaliție Tăriceanu I (2004–2007)
Guvern minoritar Tăriceanu II (2007–2008)
2008 1.291.029
18,74 / 100
65 / 334
28 / 137
3 Opoziție Boc I (2008–2009)
Boc II (2009–2012)
Coaliție Ponta I (2012)
2012 4.457.526[l]
60,10 / 100
273 / 412
122 / 176
1 Coaliție Ponta II (2012–2014)
Opoziție Ponta III (2014)
Ponta IV (2014–2015)
Susținere parlamentară Cioloș (2015–2017)
2016 1.440.193
20,42 / 100
69 / 329
30 / 136
2 Opoziție Grindeanu (2017)
Tudose (2017–2018)
Dăncilă (2018–2019)
Guvern minoritar Orban I (2019–2020)
Orban II (2020)
2020 1.511.227
25,58 / 100
93 / 330
41 / 136
2 Coaliție
Guvern minoritar
Cîțu (2020–2021)
Coaliție Ciucă (2021–2023)
Ciolacu (2023–prezent)
2024 TBD TBD TBD TBD TBD TBD TBD

Alegeri prezidențiale

modificare
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în turul al II-lea de la alegerile prezidențiale din 2014 din România.
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în turul al II-lea de la alegerile prezidențiale din 2019 din România.
An Candidat Alianță Primul tur Al doilea tur Rezultat
Voturi Procente Voturi Procente
1990 Radu Câmpeanu N/A 1.529.188
10,64 / 100
Nu s-a ținut A pierdut alegerile
1992[m] N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A
1996 Emil Constantinescu CDR 3.569.941
28,22 / 100
7.057.906
54,41 / 100
Ales președinte
2000 Theodor Stolojan N/A 1.321.420
11,78 / 100
Nu s-a calificat A pierdut alegerile
2004 Traian Băsescu DA 3.545.236
33,92 / 100
5.126.894
51,23 / 100
Ales președinte
2009 Crin Antonescu N/A 1.945.831
20,02 / 100
Nu s-a calificat A pierdut alegerile
2014 Klaus Iohannis ACL[n] 2.881.406
30,37 / 100
6.288.769
54,43 / 100
Ales președinte
2019 Klaus Iohannis N/A[o] 3.485.292
37,82 / 100
6.509.135
66,09 / 100
Reales președinte
2024 TBA TBD TBD TBD TBD TBD TBD

Alegeri europarlamentare

modificare
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile europarlamentare din 2019 din România.
An Voturi Procente Alianță Mandate Poziție
2007 688.859
13,44 / 100
N/A
6 / 35
3
2009 702.974
14,52 / 100
N/A
5 / 33
3
2014 835.531
15,00 / 100
N/A
6 / 32
2
2019[p] 2.449.068
27,00 / 100
N/A
10 / 32
1
2024 4.341.356
48,55 / 100
CNR
8 / 33
2[q]

Alegeri locale

modificare

Rezultate pe țară

modificare
 
Hartă politică înfâțișând victoria Convenției Democrate Române (CDR) la alegerile locale din 1996 din România, alianță din care a făcut în acel an parte Partidul Național Liberal (PNL) împreună cu Partidul Național Liberal-Convenția Democrată (PNL-CD).
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile locale din 2020 din România.
An Voturi Procente Alianță Primari Consilieri
locali
Consilieri
județeni
Președinți
de consilii județene
Poziție
1992 N/A
1,76 / 100
N/A
14 / 2943
576 / 39781
30 / 1701
0 / 41
7
1996[r] 2.712.852
26,27 / 100
CDR
355 / 2900
6525 / 39718
307 / 1718
16 / 41
1
2000 799.761
9,06 / 100
N/A
251 / 2954
3978 / 39718
160 / 1718
1 / 41
4
2004 1.607.571
17,20 / 100
DA
443 / 3137
8529 / 40031
281 / 1436
6 / 41
2
2008 1.721.834
19,48 / 100
N/A
706 / 3179
8529 / 40094
297 / 1393
5 / 41
3
2012[s] 4.260.709
49,71 / 100
USL
2035 / 3180
13415 / 40022
723 / 1338
15 / 41
1
2016 2.529.986
30,64 / 100
N/A
1081 / 3180
13648 / 40022
504 / 1338
8 / 41
2
2020 2.334.039
32,32 / 100
N/A
1232 / 3180
14182 / 40022
474 / 1338
17 / 41
1
2024[40] 2.548.242
29,07 / 100
CNR[t]
1132 / 3180
12802 / 40022
436 / 1338
12 / 41
2

Primarul Municipiului București

modificare
An Candidat Alianță Primul tur Al doilea tur Poziție
Voturi Procente Voturi Procente
1992 Crin Halaicu[41] N/A N/A
45,64 / 100
N/A
55,88 / 100
1
1996 Victor Ciorbea CDR N/A
39,61 / 100
N/A
56,74 / 100
1
2000 George Pădure N/A 45.861
7,24 / 100
N/A[u] N/A[v] 4
2004 Traian Băsescu DA 417.153
54,94 / 100
N/A[w] N/A[x] 1
2008 Ludovic Orban N/A 64.636
11,85 / 100
N/A[y] N/A[z] 4
2012 Sorin Oprescu USL 430.512
53,79 / 100
N/A[aa] N/A[ab] 1
2016 Cătălin Predoiu N/A 64.186
11,18 / 100
N/A[ac] N/A[ad] 3
2020 Nicușor Dan PNL–USR PLUS 282.631
42,81 / 100
N/A[ae] N/A[af] 1
2024 Sebastian Burduja N/A 53.111
7,83 / 100
N/A[ag] N/A[ah] 4

Lectură suplimentară

modificare

Vezi și

modificare
  1. ^ Facțiunea PNL-Brătianu (PNL-B) condusă de Dinu Brătianu a fost desființată și interzisă în noiembrie 1947 în timp ce facțiunea/aripa scindată PNL-Tătărăscu/Bejan a fost desființată și interzisă ulterior în 1950, aceasta nemaifiind activă politic din 1948.
  2. ^ Folosit de fosta facțiune PNL-Brătianu (i.e., Dinu Brătianu) în a doua perioadă indicată dintre paranteze.
  3. ^ Folosit de fosta facțiune PNL-Tătărescu/Bejan (i.e. Gheorghe Tătărescu respectiv Petre Bejan) în perioada indicată.
  4. ^ Folosit de fosta facțiune PNL-Brătianu (i.e., Dinu Brătianu) între 1946 și 1947.
  5. ^ Reprezentat de două foste facțiuni, mai precis PNL-Tătărescu/Bejan respectiv PNL-Brătianu, prima condusă inițial de fostul prim-ministru Gheorghe Tătărescu (fost prim-ministru PNL precum și ulterior din partea Frontului Renașterii Naționale, FRN pe scurt, în timpul dictatorii carliste, i.e., a lui Carol al II-lea al României), ulterior de Petre Bejan, facțiune desființată și interzisă în 1950 de comuniști, iar a doua condusă de Constantin I. C. Brătianu, cunoscut ca Dinu Brătianu, facțiune desființată și interzisă de comuniști mai timpuriu în 1947.
  6. ^ e.g. Mircea Ionescu-Quintus, Dinu Zamfirescu, Sorin Bottez, I. V. Săndulescu, Nicolae (Nae) Enescu sau Dan Amedeo Lăzărescu
  7. ^ Partidul a fost ulterior desființat și interzis de comuniști un an mai târziu, mai precis în noiembrie 1947.
  8. ^ Unele negocieri s-au derulat până în 2024, conform unor articole din presa românească.
  9. ^ Cunoscut ca Dinu Brătianu de asemenea.
  10. ^ A fost parte a Convenției Democrate Române (CDR).
  11. ^ A fost parte a Alianței Dreptate și Adevăr (DA).
  12. ^ A fost parte a Uniunii Social-Liberale (USL).
  13. ^ Partidul Național Liberal (PNL) nu a avut niciun candidat la alegerile prezidențiale din România din 1992, dat fiind faptul că Radu Câmpeanu (fostul prim lider re-fondator al partidului după Revoluția Română din 1989) a retras partidul din Convenția Democrată Română (CDR) cu puțin timp înainte de alegerile din acel an și l-a desemnat președinte pe Regele Mihai I, propunere pe care Majestatea Sa a refuzat-o. Celelalte două grupuri PNL scindate din partidul principal, i.e. Partidul Național Liberal-Convenția Democrată (PNL-CD) respectiv Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), l-au susținut pe Emil Constantinescu, candidatul Convenției Democrate Române (CDR) în cadrul acestor alegeri, aflat la prima sa candidatură prezidențială atunci.
  14. ^ A primit susținerea adițională a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR) în ambele tururi. A primit susținerea adițională a candidatei independente Monica Macovei precum și a Partidului Mișcarea Populară (PMP) în turul al doilea de asemenea, ca voturi împotriva candidatului Partidului Social Democrat (PSD) de atunci, mai precis Victor Ponta (fost Prim-ministru).
  15. ^ A primit susținerea adițională a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR) în ambele tururi. A primit susținerea adițională a Uniunii Salvați România (USR) precum și a Partidului Mișcarea Populară (PMP) în turul al doilea de asemenea, ca voturi împotriva candidatei Partidului Social Democrat (PSD) de atunci, mai precis Viorica Dăncilă (fost Prim-ministră).
  16. ^ Ulterior au fost alocate 33 de mandate României în urma Brexitului în timpul acestei legislaturi a Parlamentului European (PE).
  17. ^ A obținut poziția 1 doar ca alianță.
  18. ^ Aici sunt trecute rezultatele obținute de întreaga alianță, respectiv Convenția Democrată Română (CDR).
  19. ^ Aici sunt trecute rezultatele obținute de întreaga alianță, respectiv Uniunea Social-Liberală (USL), mai puțin pentru secțiunea cu președinți de consilii județene. Ulterior, Partidul Național Liberal (PNL) a avut președinția a 17 din 41 de consilii județene după ce a absorbit Partidul Democrat Liberal (PDL) în 2014, partid care a obținut două mandate de președinte de consiliu județean anterior în cadrul acestor alegeri din anul 2012.
  20. ^ O alianță electorală care s-a constituit în aceste alegeri parțial pe țară, mai precis în anumite județe precum și în sectoarele Bucureștiului.
  21. ^ Nu s-a calificat.
  22. ^ Nu s-a calificat.
  23. ^ Nu s-a mai ținut.
  24. ^ Nu s-a mai ținut.
  25. ^ Nu s-a calificat.
  26. ^ Nu s-a calificat.
  27. ^ Nu s-a mai ținut.
  28. ^ Nu s-a mai ținut.
  29. ^ Nu s-a mai ținut.
  30. ^ Nu s-a mai ținut.
  31. ^ Nu s-a mai ținut.
  32. ^ Nu s-a mai ținut.
  33. ^ Nu s-a mai ținut
  34. ^ Nu s-a mai ținut
  1. ^ „Contact”. Website-ul oficial al Partidului Național Liberal (PNL). 
  2. ^ „Rareș Bogdan, despre Coaliție: Va rezista 100%, pentru că Putin va câștiga alegerile din Rusia. Suntem nevoiți să conviețuim”. Digi24.ro. . Accesat în . 
  3. ^ Deutsche Welle (www.dw.com), Spotmedia.ro: Unde e adevăratul PNL și cum se vor împărți alegătorii? | DW | 16.12.2021, Website-ul Deutsche Welle (www.dw.com) 
  4. ^ Grigore, Gabriel (), Cristian Diaconescu: ”PNL dorește să formeze un pol conservator de dreapta. Va exista colaborare cu PMP, nu fuziune”, Jurnalul de Argeș 
  5. ^ Alina Toma (), Electoratul AUR e mai puțin conservator comparativ cu cel al PSD, Ziare.com, accesat în  
  6. ^ C, A., HANDELSBLATT: Cu un președinte conservator, românii speră într-un viitor mai bun | Agenția de presă Rador 
  7. ^ PRINCIPII ȘI VALORI - Partidul Național Liberal, Partidul Național Liberal 
  8. ^ Jussi Kurunmäki (), On the Difficulty of Being a National Liberal in Nineteenth-Century Finland, Contributions to the History of Concepts 
  9. ^ AFILIERE INTERNAȚIONALĂ - Partidul Național Liberal, Partidul Național Liberal 
  10. ^ Ziare.com (), Cum vede PNL familia traditionala: Casatoria e intre un barbat si o femeie, dar familia nu se intemeiaza exclusiv pe casatorie, Ziare.com, accesat în  
  11. ^ Sabina Fati (), Liberalii, Biserica și familia. Și cum a rămas România în plutonul naționaliștilor, Liberalii, Biserica și familia. Și cum a rămas România în plutonul naționaliștilor 
  12. ^ en Donnacha Ó Beacháin, Vera Sheridan, Sabina Stan, ed. (). „Romania”. Life in Post-Communist Eastern Europe after EU Membership: Happy Ever After?. Abingdon: Routledge. p. 188. ISBN 978-0-203-11660-9. 
  13. ^ a b „Scurt istoric”. PNL. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ PNL-CD, PNL-AT și PL '93 au fost grupurile despărțite ale PNL care mai făceau parte din CDR după retragerea de către Câmpeanu a principalului PNL din convenție în anul 1992, cu puțin timp înaintea alegerilor legislative/parlamentare din acel an. Alte partide liberale minore/mai mici precum PAC și UFD (care au fuzionat ulterior cu PNL) au făcut parte din CDR și la sfârșitul anilor 1990, susținând guvernările convenției din perioada 1996 și 2000.
  15. ^ „Partidul Național Liberal a aderat la Uniunea Democrată Internațională, cea mai mare alianță de centru-dreapta din lume”. G4Media. . 
  16. ^ Iulia Marin (). „PNL și PMP, primite în Partidul Popular European: E un argument puternic la alegerile prezidențiale din acest an”. Adevărul. 
  17. ^ „Grupuri parlamentare”. Senatul României. Accesat în . 
  18. ^ „Grupuri parlamentare”. Camera Deputaților. Accesat în . 
  19. ^ a b „European Parliament (advanced search)”. europarl.europa.eu. Accesat în . 
  20. ^ Gavril, Ionela (). „ROMÂNIA POST-REVOLUȚIE, 1990: PNL - 30 de ani de la reînființare”. Agerpres. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „DOCUMENTAR: 140 de ani de la înființarea Partidul Național Liberal”. Agerpres. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ a b c Teodora Georgescu (). „PNL – 6 sciziuni in 16 ani!”. Curentul.info. Accesat în . 
  23. ^ a b c Ștefan Dumitrache. „Paradoxuri politice românești”. Argeș Expres. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ a b c d e f Stan Mircea Flavius (). „Istoria Partidului Național Liberal în perioada antebelică”. Historia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ a b Apostol Stan, Iosa Mircea (). Liberalismul politic în România de la origini până în 1918. București: Editura Enciclopedică. p. 165. 
  26. ^ „14 mai - Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”. Agerpres. . Accesat în . 
  27. ^ „1990 – „Reinventarea" liberalismului românesc”. TNL. Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ Dan Pavel, Iulia Huia (). „Nu putem reuși decât împreună”. O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989 – 2000. Iași: Editura Polirom. p. 22. ISBN 973-681-260-X. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ „Miniștrii Justiției (de la 1859 până la zi)”. Ministerul Justiției. 
  30. ^ „PARLAMENTUL ROMÂNIEI 1990 – 2012. Cele șase legislaturi postdecembriste”. Digi24. Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ „Primari aleși (partide/localități)” (PDF). Biroul Electoral Central (B.E.C.). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  32. ^ „Rezultate finale”. Biroul Electoral Central (B.E.C.). 
  33. ^ a b „PNL”. Ziare.com. 
  34. ^ „Tribunalul București dispune fuziunea PNL cu PDL. Noua formațiune, denumită PNL”. . 
  35. ^ „PNL se mărește. Un partid va fi absorbit de formațiunea condusă de Orban”. . 
  36. ^ „PNL și ALDE au încheiat protocolul de fuziune / Cițu: „PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei". Mediafax.ro. Accesat în . 
  37. ^ a b „Președinții PNL”. PNL. Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ Ion Bucur (). Anul 1990. Partide, ideologii și mobilizare politică. București: Editura IRRD. ISBN 978-973-85888-5-1. 
  39. ^ Carmen Vintilă, Ionel Dancu (). „CUTREMUR ÎN PNL. Vasile Blaga A DEMISIONAT din fruntea PARTIDULUI”. Evenimentul Zilei. 
  40. ^ „PROCES - VERBAL privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea PRIMARILOR din 9 iunie 2024 + 23 iunie 2024” (PDF). Website-ul Biroului Electoral Central (BEC). Accesat în . 
  41. ^ „DOCUMENTAR: 25 de ani de la primele alegeri locale libere - 9 februarie 1992”. Agerpres.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare