Wikipedia

Brexit

Brexit (/ˈbrɛksɪt, ˈbrɛɡzɪt/;[1]; cuvânt telescopat din „British” și „exit”) a fost retragerea din Uniunea Europeană⁠(d) și din Euratom a Regatului Unit. Regatul Unit este prima și până în prezent singura țară care a părăsit UE, după 47 de ani de când a fost stat membru al UE și al predecesoarei sale, Comunitatea Europeană (CE), de la 1 ianuarie 1973. A continuat să participe la Uniunea vamală a Uniunii Europene și Piața Unică Europeană într-o perioadă de tranziție care s-a încheiat la 31 decembrie 2020 la 23:00 GMT (00:00 CET).

Guvernul Regatului Unit⁠(d) a anunțat în mod oficial retragerea țării în martie 2017, începând negocierile cu Uniunea Europeană pentru Brexit⁠(d). Regatul Unit s-a retras din UE la 23:00 GMT (00:00 CET) la 31 ianuarie 2020, începând o perioadă de tranziție care s-a încheiat la 31 decembrie 2020.[2] În perioada de tranziție de 11 luni, Marea Britanie și UE au negociat viitoarea lor relație.[2] Marea Britanie a rămas supusă legislației Uniunii Europene și a rămas parte a Uniunii vamale a UE și a Pieței Unice Europene în perioada de tranziție, dar nu a mai fost reprezentată în organismele sau instituțiile politice ale UE.[3][4]

Istoric

modificare

Retragerea a fost susținută de eurosceptici și respinsă de proeuropeni, ambele categorii provenind din aproape tot spectrul politic. Marea Britanie s-a alăturat Comunităților Europene (CE) (principal Comunitatea Europeană (EEC)) în 1973, calitatea de membru în continuare fiind aprobată printr-un referendum din 1975. În anii 1970–1980, retragerea din UE a fost pledată în principal de stânga politică, de exemplu în manifestul electoral al Partidului Laburist din 1983. Începând cu anii 1990, aripa eurosceptică a Partidului Conservator a crescut și a condus o rebeliune asupra ratificării Tratatului de la Maastricht din 1992 care a instituit UE. Aripa eurosceptică a Partidului Conservator a condus o rebeliune în ratificarea tratatului și, cu Partidul Regatul Unit Independenței (UKIP) și campania People's Pledge a presat pe Prim-ministru conservator David Cameron de a organiza un referendum privind continuarea Calitatea de membru al UE, care a avut loc în iunie 2016. Cameron, care a făcut campanie pentru a rămâne, și-a dat demisia după rezultat și a fost succedat de Theresa May.

La 29 martie 2017, guvernul Regatului Unit a început oficial procesul de retragere prin invocarea articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu permisiunea Parlamentului. May a convocat o alegere generală în iunie 2017, care a avut ca rezultat un guvern minoritar conservator susținut de Partidul Democrat Unionist. Negocierile de retragere Marea Britanie-UE au început mai târziu în acea lună. Marea Britanie a negociat să părăsească uniunea vamală și Piața Unică a UE. Aceasta a dus la un acord de retragere din noiembrie 2018, dar parlamentul Regatului Unit a votat împotriva ratificării acestuia de trei ori. Partidul Laburist a dorit orice acord pentru menținerea unei uniuni vamale, în timp ce mulți conservatori s-au opus acordului financiar al acordului, precum și „Irish backstop” conceput pentru a preveni controalele la frontieră dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Liberalii Democrați, Partidul Național Scoțian și alții au căutat să inverseze Brexit-ul printr-un al doilea referendum propus.

În martie 2019, parlamentul Regatului Unit a votat pentru luna mai pentru a solicita UE să întârzie Brexit-ul până în aprilie, iar mai târziu în octombrie. După ce nu a reușit să obțină acordul aprobat, May și-a dat demisia din funcția de prim-ministru în iulie și a fost succedată de Boris Johnson. El a încercat să înlocuiască anumite părți ale acordului și a promis să părăsească UE până la noul termen. La 17 octombrie 2019, guvernul Regatului Unit și UE au convenit un acord de retragere revizuit, cu noi aranjamente pentru Irlanda de Nord.[5][6] Parlamentul a aprobat acordul pentru control suplimentar, dar a respins trecerea acestuia în lege înainte de data de 31 octombrie și a obligat guvernul (prin „Legea Benn”) să ceară o a treia întârziere Brexit. La 12 decembrie au avut loc alegeri generale anticipate. Conservatorii au câștigat o majoritate mare la alegerile respective, Johnson declarând că Marea Britanie va părăsi UE la începutul anului 2020.[7] Acordul de retragere a fost ratificat de Marea Britanie la 23 ianuarie și de UE la 30 de ianuarie și a intrat în vigoare la 31 ianuarie.[8][9][10]

Multe efecte ale Brexitului depind de cât de strânsă va fi relația Marea Britanie cu UE sau dacă perioada de tranziție expiră fără a fi convenit termenii (un „Brexit fără acord”).[3] Consensul larg dintre economiști este acela că Brexit-ul va dăuna economiei Regatului Unit și va reduce venitul real pe cap de locuitor pe termen mediu și lung și că referendumul în sine a afectat economia.[a] Brexitul va reduce probabil imigrația din țările din Spațiul Economic European (SEE) în Marea Britanie și prezintă provocări pentru învățământul superior, cercetarea academică și securitatea din Marea Britanie. În urma Brexit-ului, legislația UE și Curtea de Justiție a UE nu vor mai avea supremația asupra legilor britanice sau a Curții Supreme, decât într-o măsură temporară convenită într-un acord de retragere. Legea Uniunea Europeană (Retragere) păstrează legislația comunitară relevantă ca drept intern, pe care Marea Britanie ar putea apoi să o modifice sau să o abroge.

Cronologie

modificare

Evenimentele majore ale Brexit-ului cuprind și cele de mai jos.

2016

modificare

23 iunie[24]: are loc referendumul în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

2017

modificare

29 martie[25]: Theresa May activează Articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană și demarează procesul de ieșire din UE

2019

modificare

2020

modificare

Note explicative

modificare
  1. ^ Vezi:[11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23]

Note

modificare
  1. ^ Hall, Damien (). „'Breksit' or 'bregzit'? The question that divides a nation”. The Conversation (în engleză). 
  2. ^ a b Asa Bennett (). „How will the Brexit transition period work?”. Telegraph. 
  3. ^ a b Tom Edgington (). „Brexit: What is the transition period?”. BBC News. 
  4. ^ „Questions and Answers on the United Kingdom's withdrawal from the European Union on 31 January 2020”. European Commission. . 
  5. ^ „Revised Withdrawal Agreement” (PDF). European Commission. . Accesat în . 
  6. ^ „New Brexit deal agreed, says Boris Johnson”. BBC News. . Accesat în . 
  7. ^ Landler, Mark; Castle, Stephen (). „Conservatives Win Commanding Majority in U.K. Vote: 'Brexit Will Happen'”. The New York Times. New York City: New York Times Company. Accesat în – via MSN. 
  8. ^ Boffey, Daniel; Proctor, Kate (). „Boris Johnson signs Brexit withdrawal agreement”. The Guardian. Accesat în . 
  9. ^ Sparrow, Andrew (). „Brexit: MEPs approve withdrawal agreement after emotional debate and claims UK will return - live news”. The Guardian. Accesat în . 
  10. ^ „Brexit: UK leaves the European Union”. BBC News. . Accesat în . 
  11. ^ Goodman, Peter S. (). „'Brexit,' a Feel-Good Vote That Could Sink Britain's Economy”. The New York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în . finding economists who say they believe that a Brexit will spur the British economy is like looking for a doctor who thinks forswearing vegetables is the key to a long life 
  12. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite :3
  13. ^ Baldwin, Richard (). „Brexit Beckons: Thinking ahead by leading economists”. VoxEU.org. Arhivat din original la . Accesat în . On 23 June 2016, 52% of British voters decided that being the first country ever to leave the EU was a price worth paying for 'taking back control', despite advice from economists clearly showing that Brexit would make the UK 'permanently poorer' (HM Treasury 2016). The extent of agreement among economists on the costs of Brexit was extraordinary: forecast after forecast supported similar conclusions (which have so far proved accurate in the aftermath of the Brexit vote). 
  14. ^ „Brexit survey”. Initiative on Global Markets, University of Chicago. Accesat în . 
  15. ^ „Brexit survey II”. Initiative on Global Markets, University of Chicago. Accesat în . 
  16. ^ Sodha, Sonia; Helm, Toby; Inman, Phillip (). „Economists overwhelmingly reject Brexit in boost for Cameron”. The Observer. ISSN 0029-7712. Accesat în . 
  17. ^ „Most economists still pessimistic about effects of Brexit”. Financial Times. Accesat în . 
  18. ^ „Subscribe to read”. Financial Times. Accesat în . Unlike the short-term effects of Brexit, which have been better than most had predicted, most economists say the ultimate impact of leaving the EU still appears likely to be more negative than positive. But the one thing almost all agree upon is that no one will know how big the effects are for some time. 
  19. ^ Wren-Lewis, Simon. „Why is the academic consensus on the cost of Brexit being ignored?”. The Conversation (în engleză). Accesat în . 
  20. ^ „Brexit to Hit Jobs, Wealth and Output for Years to Come, Economists Say”. Bloomberg L.P. . Accesat în . The U.K. economy may be paying for Brexit for a long time to come ... It won't mean Armageddon, but the broad consensus among economists—whose predictions about the initial fallout were largely too pessimistic—is for a prolonged effect that will ultimately diminish output, jobs and wealth to some degree. 
  21. ^ Johnson, Paul; Mitchell, Ian (). „The Brexit vote, economics, and economic policy”. Oxford Review of Economic Policy. 33 (suppl_1): S12–S21. doi:10.1093/oxrep/grx017. ISSN 0266-903X. 
  22. ^ „Most economists say Brexit will hurt the economy—but one disagrees”. The Economist (în engleză). Accesat în . 
  23. ^ „This is the real reason the UK's economic forecasts look so bad”. The Independent. . Accesat în . One thing economists do generally agree on is that leaving the European Union and putting new trade barriers between Britain and our largest and closest trading partners is extremely unlikely to boost UK productivity growth—and is far more likely to slow it 
  24. ^ „Referendumul privind ieșirea Regatului Unit din UE”. 
  25. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite :0
  26. ^ Stewart, Heather (). „May suffers heaviest parliamentary defeat of a British PM in the democratic era” (în engleză). Accesat în . 
  27. ^ „Brexit: MPs reject Theresa May's deal for a second time” (în engleză). Accesat în . 
  28. ^ „Commons votes to reject Government's EU Withdrawal Agreement” (în engleză). Accesat în . 
  29. ^ „Parlamentul britanic a votat acordul privind Brexit, ce stabileste retragerea din UE pe 31 ianuarie”. Ziare.com. . Accesat în . 
  30. ^ Stewart, Heather (). „Brexit: MPs pass withdrawal agreement bill by 124 majority”. The Guardian (în engleză). Accesat în . 
  31. ^ „Oficial britanic: Acordul pentru Brexit ar trebui votat în Parlament înainte de Crăciun”. 

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Brexit&oldid=15884648