Comunitatea Europeană

Pagina „CEE” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți CEE (dezambiguizare).

Comunitatea Europeană a fost înființată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE), la data de 25 martie 1957, de către cele șase state membre (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos) ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Constituirea CE a avut la bază Tratatul privind constituirea Comunității Europene. Denumirea sa inițială a fost Tratatul privind constituirea Comunității Economice Europene, actul având însă și alte denumiri uzuale, cum ar fi „Tratatele de la Roma” sau „Tratatul CEE” Clauzele tratatului au fost elaborate în cea mai mare parte în cadrul Conferințelor de la Bilderberg. Concomitent cu CE s-a constituit și Comunitatea Europeană a Atomului (CEA, astăzi Euratom). Împreună cu CECO (constituită deja din 1951) au apărut atunci trei comunități, numite și Comunitățile Europene. Prin Tratatul de fuziune au fost puse bazele unor organe comune de conducere, printre acestea numărându-se Comisia și Consiliul unic. Constituită inițial pe o perioadă limitată la 50 de ani, CECO a fost integrată în CE în anul 2001 prin Tratatul de la Nisa (intrat în vigoare în 2003). CECO nu mai este deci o instituție de sine stătătoare.

Odată cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat și denumirea CEE în „Comunitatea Europeană”, urmând ca „Tratatul CEE” să devină „Tratatul CE”. Aceste schimbări au exprimat transformările calitative suferite de CEE de la o simplă comunitate economică la o uniune politică. Cu toate acestea, existența celor trei comunități subsidiare (CECO, CEA, CE) nu a avut nimic de suferit în urma acestei noi denumiri, deoarece aceasta nu presupunea și unificarea formală a celor trei comunități.

În procesul de constituire al UE au fost redenumite și alte organe ale CE:

Consiliul Comunităților Europene poartă din 8 noiembrie 1993 denumirea de Consiliul Uniunii Europene.
Comisia Comunităților Europene s-a transformat în Comisia Europeană.
Curtea de conturi și-a schimbat denumirea pe 17 ianuarie 1994 în Curtea Europeană de Conturi. Actele juridice adoptate de aceste organe rămân în continuare acte juridice ale fiecărei comunități în parte.

Datorită scăderii importanței CECO și al rolului restrâns al EURATOM, CE a devenit azi nucleul Comunităților Europene, care reprezintă la rândul lor primul și cel mai important pilon al Uniunii Europene. Obiectivul acestora constă în realizarea unei piețe comune și – pornind de la aceasta – a unei uniuni economice și monetare. Pe lângă aceasta, CE răspunde de o serie de alte domenii politice, cum ar fi: transporturile, protecția socială, cercetarea și tehnologiile moderne, sănătatea, educația, cultura, protecția consumatorilor, dezvoltarea economică.

În anul 2002, clauzele prevăzute în Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului au fost asimilate în Tratatul CE, deoarece Tratatul CECO expirase după perioada stabilită de 50 de ani.

Membri

Cele șase state care au întemeiat Comunitatea Economică Europeană și celelalte două Comunități au fost cunoscute sub denumirea de "cele șase interioare" ("cele șapte exterioare" erau țările care au format Asociația Europeană a Liberului Schimb). Cei șase au fost Franța, Germania de Vest, Italia și cele trei țări Benelux: Belgia, Țările de Jos și Luxemburg. Prima extindere a fost în 1973, odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit. Grecia, Spania și Portugalia s-au alăturat în anii 1980. Fosta Germanie de Est a devenit parte a CEE odată cu reunificarea Germaniei în 1990. În urma creării UE în 1993, sa extins pentru a include încă șaisprezece țări până în 2013.

Membrii fondatori ai CEE

Mai târziu, membri ai CEE

Stat	Extindere	Limbă(i)	Valută	Populatie (1990)^[1]
Belgia	01957-03-25 25 martie 1957	Neerlandeza, franceza și germana	Franc belgian^[2]	&&&&&&&&10016000.&&&&&010.016.000
Franța	01957-03-25 25 martie 1957	Franceza	Franc francez	&&&&&&&&56718000.&&&&&056.718.000
Germania de Vest/Germania	01957-03-25 25 martie 1957	Germana	Marcă germană	&&&&&&&&63254000.&&&&&063.254.000^[3]
Italia	01957-03-25 25 martie 1957	Italiana	Liră italiană	&&&&&&&&56762700.&&&&&056.762.700
Luxemburg	01957-03-25 25 martie 1957	Franceza, germana și luxemburgheza	Franc luxemburghez^[2]	&&&&&&&&&&384400.&&&&&0384.400
Țările de Jos	01957-03-25 25 martie 1957	Neerlandeză și frisiană	Gulden neerlandez	&&&&&&&&14892300.&&&&&014.892.300
Danemarca	01973-01-01 1 ianuarie 1973	Daneza	Coroană daneză	&&&&&&&&&5146500.&&&&&05.146.500
Irlanda	01973-01-01 1 ianuarie 1973	Irlandeza și engleza	Liră irlandeză	&&&&&&&&&3521000.&&&&&03.521.000
Regatul Unit^[4] (până pe 31 ianuarie 2020^[5])	01973-01-01 1 ianuarie 1973	Engleza	Liră sterlină	&&&&&&&&57681000.&&&&&057.681.000
Grecia	01981-01-01 1 ianuarie 1981	Greaca	Drahmă grecească	&&&&&&&&10120000.&&&&&010.120.000
Portugalia	01986-01-01 1 ianuarie 1986	Portugheza	Escudo portughez	&&&&&&&&&9862500.&&&&&09.862.500
Spania	01986-01-01 1 ianuarie 1986	Spaniola	Pesetă spaniolă	&&&&&&&&38993800.&&&&&038.993.800

Statele membre sunt reprezentate sub o anumită formă în fiecare instituție. Consiliul este alcătuit, de asemenea, dintr-un ministru național care reprezintă guvernul lor național. Fiecare stat are de asemenea dreptul la un comisar european, deși în cadrul Comisiei Europene acestea nu trebuie să reprezinte interesul lor național, ci cel al Comunității. Înainte de 2004, membrii mai mari (Franța, Germania, Italia și Regatul Unit) au avut doi comisari. În Parlamentul European, membrilor li se alocă un număr stabilit de locuri legate de populația lor, totuși aceștia (din 1979) au fost aleși în mod direct și se situează în conformitate cu alianța politică, nu cu originea națională. Cele mai multe alte instituții, inclusiv Curtea Europeană de Justiție, au o anumită formă de împărțire națională a membrilor săi.