Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona
Creat(ă) la	19 octombrie 2007
Ratificat(ă) la	3 noiembrie 2009 (Cehia), semnat la 13 decembrie 2007
Locație	Lisabona, Portugalia
Autori	Consiliul European
Semnatari	Statele Uniunii Europene
Scop	Amendarea tratatelor de funcționare a UE
Limbi	official languages of the European Union[*][[official languages of the European Union (24 official languages of the European Union)|​]]

Tratatul de la Lisabona sau Tratatul Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă) este un tratat internațional care amendează cele două tratate ce constituie baza Uniunii Europene (UE). A fost semnat de toate statele membre ale Uniunii pe 13 decembrie 2007, intrând în vigoare la 1 ianuarie 2009. Tratatul amendează Tratatul de la Maastricht (1992), redenumit la Lisabona Tratatul privind Uniunea Europeană (TEU), și Tratatul de la Roma (1957), redenumit Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (TFEU). Tratatul de la Lisabona amendează toate tratatele legate de acestea două, alături de Tratatul privind înființarea Comunității Europene de Energie Atomică.

Ordinea în care țările (marcate cu verde) au ratificat tratatul

Introducere

Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul amendează Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut de asemenea și ca Tratatul de la Maastricht) și Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (cunoscut de asemenea și ca Tratatul de la Roma). În acest proces, Tratatul de la Roma a fost redenumit în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Istoric

Ratificare

Articol principal: ratificarea Tratatului de la Lisabona

Pentru a intra în vigoare, tratatul necesita ratificat de toate statele membre UE.

România a fost cel de-al treilea stat membru care să ratifice Tratatul, prin intermediul Legii pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona.

Schimbări

Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiliului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:

• Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comunitatea Europeană avea);
• funcția de președinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de „Președinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani și jumătate. Drept primul președinte a fost ales belgianul Herman Van Rompuy.
• va fi înființată funcția de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă și de securitate; drept prima ministru a UE a fost aleasă Catherine Ashton, Marea Britanie.
• numărul de comisari va fi redus cu o treime;
• se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. Regulile stabilite în Tratatul de la Nisa rămân însă în vigoare până în 2014.

Consiliul Uniunii Europene

Articol principal: Consiliul Uniunii Europene

Vezi și: Votul în Consiliul Uniunii Europene și Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Curtea de Justiție

Prin Tratatul de la Lisabona este înființată Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Articol principal: Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Sub Tratatul de la Lisabona, Tribunalul de Primă Instanță este redenumit în Tribunalul General. Tribunalul Funcției Publice și Curtea Europeană de Justiție (cunoscută în trecut drept Curtea de Justiție a Comunităților Europene, și ea redenumită de tratat), alături de Tribunalul General, sunt re-organizate ca curți inferioare unei noi instituții, anume Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Competența curților a continuat să fie separată de chestiunea politicii externe și de securitate comună, cu toate că noi jurisdicții în ceea ce privește evaluarea măsurilor de politică externă, alături de anumite limitări adiacente spațiului de libertate, securitate și justiție.

Legături externe

• Textul tratatului Arhivat în 6 noiembrie 2011, la Wayback Machine.

Semnat A intrat în vigoare Document

1948 1948 Tratatul de la Bruxelles

1951 1952 Tratatul de la Paris

1954 1955 Tratatul de la Bruxelles modificat

1957 1958 Tratatele de la Roma

1965 1967 Tratatul de fuziune

1975 N/A Concluziile Consiliului European

1985 1985 Acordul de la Schengen

1986 1987 Actul unic european

1992 1993 Tratatul de la Maastricht

1997 1999 Tratatul de la Amsterdam

2001 2003 Tratatul de la Nisa

2007 2009 Tratatul de la Lisabona

Cei trei piloni ai Uniunii Europene

Comunitățile Europene:

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM)

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)

Tratatul a expirat în 2002

Uniunea Europeană (UE)

Comunitatea Economică Europeană (CEE)

Regulile Schengen

Comunitatea Europeană (EC)

TREVI

Justiție și afaceri interne (JHA)

Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală (CPJMP)

Cooperarea Politică Europeană (EPC)

Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene (PESC)

Instituții neconsolidate

Uniunea Vest-Europeană (UVE)

Tratatul a expirat în 2011

Bibliografie

• Duvac, C; Drept penal român, Vol. I, editura Hamangiu, București, 2021.