Benelux este o uniune economică în Europa de Vest, compusă din trei monarhii vecine: Belgia, Țările de Jos și Luxemburg. Numele este format din începutul numelui fiecărei țări componente și a fost creat inițial pentru Uniunea Vămilor Benelux, însă este folosit în prezent într-un mod ceva mai generic.

Benelux

Tratatul consemnând Uniunea Vamală a Beneluxului a fost semnat la Londra, în 1944, de guvernele celor trei țări, aflate atunci în exil în Marea Britanie. A intrat în funcțiune în 1947 și și-a încetat existența în 1960, când a fost înlocuit de entitatea denumită Uniunea Economică a Beneluxului. A fost precedat de, încă existenta, Uniune Economică Belgia-Luxemburg, fondată în 1925.

Fondarea Beneluxului a contribuit la fondarea Uniunii Europene, prin crearea inițială a unor organizații premergătoare acesteia, CECO în 1951 și CE în 1957. Toate cele trei țări Benelux au fost membre fondatoare a acestor organizații, împreună cu Germania, Franța și Italia. Articolul 306 al Tratatului CE stipulează: „Conținutul acestui Tratat nu va interfera - în nici un fel – cu existența or constituirea de organizații regionale între Belgia și Luxemburg (pe de o parte) sau între Belgia și Luxemburg respectiv Țările de Jos (pe de altă parte), până la punctul împiedicării realizării obiectivelor acestor organizații regionale din cauza aplicării acestui Tratat.” Acest articol a rămas neschimbat sub numele de articolul IV-441 al Constituției europene.

Regiunea

modificare
Steag Țara Capitala Orașe principale Populație (2012) Suprafață Densitate
  Belgia Bruxelles Anvers, Gent, Charleroi 11 071 483 30 528 km² 362,7/km²
  Luxemburg Luxemburg Esch-sur-Alzette, Differdange, Dudelange 511 840 2 586 km² 197,9/km²
  Țările de Jos Amsterdam Rotterdam, Haga, Utrecht 16 847 007 41 543 km² 405,5/km²
Total: 28 430 330 74 657 km² 380,8/km²

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare