Alegeri prezidențiale în România, 2009

Alegerile prezidențiale din România din anul 2009 au avut loc la expirarea mandatului celui de-al patrulea președinte al țării, Traian Băsescu. Acesta a depus jurământul[1] la data de 20 decembrie 2004 și deținea, potrivit Constituției, un mandat de 5 ani. Acestea au fost primele alegeri prezidențiale din România care au avut loc separat de alegerile legislative, primele alegeri prezidențiale care s-au desfășurat odată cu un referendum și primele alegeri prezidențiale din România după aderarea la Uniunea Europeană.

Alegeri prezidențiale în România, 2009
România
2004 ←
22 noiembrie 2009
6 decembrie 2009

→ 2014

Prezență la urne

54,37% (turul I)
 58,02% (turul al-II-lea)
 
Candidat Traian Băsescu Mircea Geoană
Partid PDL PSD
Origine București Dolj
Vot Popular 5.277.068 5.206.747
Procente 50,34% 49,66%


Rezultatele primului (sus) și celui de al doilea (jos) tur de scrutin la nivelul județelor și a municipiului București

Președinte în funcție

Traian Băsescu
PDL

Președinte ales

Traian Băsescu
PDL

Și-au putut depune candidatura pentru funcția de președinte cetățenii români în vârstă de cel puțin 35 de ani, care au strâns cel puțin 200.000 de semnături ale cetățenilor cu drept de vot.

Primul tur de scrutin a avut loc pe data de 22 noiembrie[2], iar turul doi, pe 6 decembrie.

S-au înscris 12 candidați dintre care 3 independenți.[3] Radu, Principe al României, soțul Prințesei Margareta a României și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale la 9 aprilie 2009[4]; ulterior s-a retras din cursa electorală.[5] Nati Meir, candidat independent, a fost arestat pe 20 octombrie 2009 pentru punere în circulație de valori falsificate și deținere de valori falsificate în vederea punerii în circulație, falsificare de valori străine și înșelăciune.[6] Două zile mai târziu și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială.[7]

Organizarea alegerilor și a referendumului au costat statul român aproximativ 40 de milioane de euro.[8]

În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoană și președintele în exercițiu Traian Băsescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale,[9] dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.[10]

Candidați

modificare

Alegerile văzute în presa internațională

modificare

Publicația germană Handelsblatt sub titlul "Fondul Monetar Internațional privește fascinat la alegerile din România" subliniază importanța alegerilor din 22 noiembrie deoarece FMI va acorda României următoarea tranșă a împrumutului doar în condiții de stabilitate politică.[11]
Alt cotidian german, Tagesspiegel, comentează "La alegerile prezidențiale din România candidează 12 candidați, unul mai lipsit de credibilitate decât celălalt".[12] Vocea Americii titrează „Prezidențialele din România, umbrite de criza politică“. Financial Times comentează „viitorul președinte al țării va avea o influență redusă asupra politicilor financiare atât de necesare țării."

Jurnaliștii de la publicația austriacă Wiener Zeitung notează că "După săptămâni întregi de paralizie politică, scrutinul aduce o clarificare a raporturilor de forțe și un impuls decisiv pentru formarea noului guvern."[13]

Sondaje de opinie

modificare

Primul tur

modificare
Institut de sondaj Dată Sursă Băsescu Geoană Antonescu Oprescu Tudor Kelemen Alții Indeciși
GSS 16.05.2009 [1] Arhivat în , la Wayback Machine. 30,8% 24,3% 20,3% 5,5% N/A 7,8% 5%
CURS 26.06.2009 [2] Arhivat în , la Archive.is 36% 24% 20% 11% 2% 3% N/A
INSOMAR 12.07.2009 [3] 35,7% 29,6% 16.8% 11,9% N/A N/A N/A
Gallup România 16-20.07.2009 [4] Arhivat în , la Wayback Machine. 35% 18% 20% 10% 3% N/A N/A
CCSB 17-19.09.2009 [5] Arhivat în , la Wayback Machine. 34% 18% 19% 12% 7% 1% N/A N/A
INSOMAR 8-11.10.2009 [6] 33,4% 28,5% 14,5% 8,1% 6,1% 4,3% N/A N/A
CSOP 16-18.10.2009 [7] 35% 24% 19% 8% 4% 4% N/A N/A
CURS 15-22.10.2009 [8] Arhivat în , la Wayback Machine. 31% 30% 17% 9% 5% 4% 4% N/A
BCS 19.10.2009 [9] Arhivat în , la Archive.is 31,3% 21,9% 23,8% 10,4% 3,7% 3,8% 5,1% N/A
Operations Research 20-23.10.2009 [10] Arhivat în , la Wayback Machine. 31% 21% 22% 12% 6% 2% 6%
INSOMAR 29.10-01.11.2009 [11] 30% 32% 19% 6% 7% 3% 5,1% N/A
Gallup România 01-03.11.2009 [12] Arhivat în , la Wayback Machine. 32,5% 21,5% 21,5% 11% 5% 2,5% N/A
CCSB 03.11.2009 [13] 34% 30% 18% 14% 3% 1% 1%
INSOMAR 09.11.2009 [14] 31% 32% 18% 5% 6% 5% N/A
CCSB 11.11.2009 [15] Arhivat în , la Wayback Machine. 34% 31% 16% 10% 4% 3% 2%
Operations Research 15.11.2009 [16] Arhivat în , la Wayback Machine. 30% 23% 26% 8% 6% 4% 3%
CSOP 18.11.2009 [17] Arhivat în , la Wayback Machine. 37% 27% 20% 6% 3% 5% 2%
Operations Research 19.11.2009 [18][nefuncțională] 32,5% 23,5% 24,5% 7% 6% 4% 2,5%

Exit poll-uri, tur unu (ora 19)

modificare
 
Prezenţa la vot la nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti - primul tur de scrutin
 
Prezenţa la vot pe liste speciale la nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti - primul tur de scrutin
Candidat Partid INSOMAR CCSB CSOP CURS
Traian Băsescu Partidul Democrat-Liberal 32,8 34,1 33,2 33,72
Mircea Geoană Partidul Social Democrat 31,7 30,9 30,3 31,44
Crin Antonescu Partidul Național Liberal 21,8 22,1 22,0 21,53
Kelemen Hunor Uniunea Democrată a Maghiarilor din România 3,6 3,6 4,9 3,26
Corneliu Vadim Tudor Partidul România Mare 4,0 3,6 3,9 4,22
Sorin Oprescu Independent 3,5 3,4 3,2 3,18
George Becali Partidul Noua Generație 1,7 1,4 0,9 2,00
Remus Cernea Partidul Verde 0,4 0,4 xx,x xx,x
Ovidiu-Cristian Iane Partidul Verde Ecologist 0,1 0,2 xx,x xx,x
Eduard Manole Independent 0,2 0,2 xx,x xx,x
Constantin-Ninel Potîrcă Independent 0,1 0,1 xx,x xx,x
Constantin Rotaru Partidul Alianța Socialistă 0,1 0,0 xx,x xx,x

Al doilea tur

modificare

Băsescu versus Geoană

modificare
Institut de sondaj Dată Sursă Băsescu Geoană
INCOR 28.06.2009 [19] Arhivat în , la Wayback Machine. 52% 48%
CCSB 27.07.2009 [20] 53% 47%
CCSB 03.10.2009 [21] Arhivat în , la Wayback Machine. 47% 53%
CSOP 07.10.2009 [22] Arhivat în , la Wayback Machine. 53% 47%
INSOMAR 8-11.10.2009 [23] Arhivat în , la Wayback Machine. 49,4% 50,6%
CURS 26.10.2009 [24] Arhivat în , la Wayback Machine. 50% 50%
INSOMAR 29.10-01.11.2009 [25] 47% 53%
CCSB 03.11.2009 [26] 46% 54%
INSOMAR 6-9.11.2009 [27] 47% 53%

Băsescu versus Antonescu

modificare
Institut de sondaj Dată Sursă Băsescu Antonescu
INCOR 28.06.2009 [28] Arhivat în , la Wayback Machine. 53% 47%
CCSB 27.07.2009 [29] 55% 45%
CCSB 03.10.2009 [30] Arhivat în , la Wayback Machine. 54% 46%
CSOP 07.10.2009 [31] Arhivat în , la Wayback Machine. 57% 43%
CURS 26.10.2009 [32] Arhivat în , la Wayback Machine. 49% 51%
Gallup Romania 03.11.2009 [33] Arhivat în , la Wayback Machine. 46% 54%
CCSB 3.11.2009 [34] 49% 51%
INSOMAR 6-9.11.2009 [35] 47% 53%

Băsescu versus Oprescu

modificare
Institut de sondaj Dată Sursă Băsescu Oprescu
CCSB 03.10.2009 [36] Arhivat în , la Wayback Machine. 43% 57%
CSOP 07.10.2009 [37] Arhivat în , la Wayback Machine. 52% 48%
CURS 26.10.2009 [38] Arhivat în , la Wayback Machine. 48% 52%
CCSB 3.11.2009 [39] 49% 51%

Rezultate

modificare

Conform exit-poll-urilor de la ora 19 (publicate la ora 21:00) și care nu includeau estimările voturilor la secțiile din străinătate, Mircea Geoană era dat câștigător al alegerilor.[14]

Conform rezultatelor de luni, 7 decembrie 2009, publicate de Biroul Electoral Central, Traian Băsescu a câștigat alegerile cu 50,33% din numărul total de voturi valabil exprimate. Aceste date au rămas provizorii până la validarea lor de către Curtea Constituțională.[15] Curtea Constituțională a validat rezultatele după ce a cerut o renumărare a voturilor anulate; această renumărare nu a dus la o schimbare semnificativă a rezultatelor.

În străinătate au votat 147.754 de cetățeni români, cei mai multi cu domiciliul in Italia - peste 40.000.[16] Acesta a fost cel mai mare număr de votanți în străinătate de până atunci.[16]

 
Rezultatele primului tur de scrutin la nivelul aproximativ al regiunilor istorice
 
Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin la nivelul aproximativ al regiunilor istorice


[discuție] – [modificare]
Rezultatele alegerilor prezidențiale din 22 noiembrie și 6 decembrie 2009 din România
Candidat Primul tur Al doilea tur
Candidat Partid Voturi % Voturi %
Traian Băsescu Partidul Democrat Liberal 3.153.640 32,44 5.277.068 50,34
Mircea Geoană Alianța Electoralǎ Partidul Social Democrat + Partidul Conservator 3.027.838 31,15 5.206.747 49,66
Crin Antonescu Partidul Național Liberal 1.945.831 20,02
Corneliu Vadim Tudor Partidul România Mare 540.380 5,56
Hunor Kelemen Uniunea Democrată Maghiară din România 372.764 3,83
Sorin Oprescu Independent 309.764 3,18
George Becali Partidul Noua Generație - Creștin Democrat 186.390 1,91
Remus Cernea Partidul Verde 60.539 0,62
Constantin Rotaru Partidul Alianța Socialistă 43.684 0,44
Gheorghe-Eduard Manole Independent 34.189 0,35
Ovidiu-Cristian Iane Partidul Ecologist Român 22.515 0,23
Constantin-Ninel Potîrcă Independent 21.306 0,21
Voturi invalide 227.446 2,28 138.476 1,30
Total primul tur: 18.293.277 de cetățeni cu drept de vot (54,37% prezenți la vot) 9.946.748 100 %
Total al doilea tur: 18.303.224 de cetățeni cu drept de vot (58,02% prezenți la vot) 10.483.815 100 %
Sursa: Biroul Electoral Central [40], [41]


Rezultate oficiale parțiale pentru turul al doilea

modificare
Ora Voturi Numărate Băsescu Geoană
08:00[17] 95,4% 50,43% 49,57%
10:16[18] 99,13% 50,37% 49,62%
14:45[19] 100% 50.34% 49.66%

Rezultatele finale pentru turul al doilea

modificare

În urma numărării voturilor și renumărării voturilor inițial anulate, rezultatele finale sunt:[20]

Voturi valabil exprimate Băsescu Geoană
10.483.815 5.277.068 50,34% 5.206.747 49,66%

Acuzații de fraudare a alegerilor

modificare

Opoziția a decis să conteste rezultatul; Mircea Geoană a anunțat că social-democrații vor contesta alegerile la Curtea Constituțională și că vor prezenta dovezi de fraudă electorală.[21] Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea : „a existat un număr mare de buletine de vot anulate, au fost modificate multe procese verbale cu rezultatele votului și turism electoral masiv”. Dragnea a mai declarat: „românii au votat pentru Mircea Geoana, dar aparatul de stat al lui Băsescu l-a făcut câștigător prezidențial al alegerilor prin fraudă”.[22]

Vorbind despre „sistemul de fraudare și de furt” al PDL, social-democratul Victor Ponta a făcut o declarație controversată: „Știam că ne batem cu ei. Trebuia să câștigăm la zece procente ca să nu ne batem cu ei, dar nu am câștigat la zece, probabil am câștigat doar la trei-patru. Și atunci sistemul lor a fost mai bun.” Afirmația lui Ponta a fost interpretată de presă ca un act ratat privitor la fraudarea alegerilor.[23]

Mircea Geoana, a declarat că social-democrații exclud orice colaborare cu Traian Băsescu și partidul său, și că păstrează colaborarea cu PNL și UDMR în Parlament.[24]

Contestarea la Curtea Constituțională

modificare

La 8 decembrie, Partidul Social Democrat a depus o cerere de anulare și repetare a turului II al alegerilor prezidențiale la Curtea Constituțională, declarând că alegerile au fost fraudate masiv.[9]

Pe data de 11 decembrie, Curtea Constituțională a decis renumărarea voturilor nule din al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Este vorba de 138.476 de voturi, de două ori mai multe decât numărul voturilor care îl despart pe Traian Băsescu de contracandidatul său, Mircea Geoană. Băsescu, aflat în vizită la Bruxelles, a catalogat decizia Curții drept normală, legală și constituțională.[25] Renumărarea voturilor nule a relevat că din cele 138.476 de voturi nule înregistrate, 2.247 erau voturi valabile anulate în mod eronat, iar din acestea 1.260 de voturi erau pentru Traian Băsescu și 987 pentru Mircea Geoană.[26] În 14 decembrie 2009, în aceeași zi în care s-a finalizat renumărarea voturilor nule, Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor, confirmând realegerea lui Traian Băsescu.[27]

Surse legislative

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ Discursul președintelui României, Traian Băsescu, la ceremonia de depunere a juramântului în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului României la data de 20 decembrie 2004
  2. ^ Data alegerilor (realitatea.net)
  3. ^ BEC 2009
  4. ^ Mediafax Principele Radu își anunță candidatura la Președinție
  5. ^ Mediafax Principele Radu Duda se retrage din cursa pentru Președinție
  6. ^ Ora7[nefuncțională] Nati Meir a fost arestat preventiv de Tribunalul București pentru 29 de zile
  7. ^ Hotnews Nati Meir s-a retras din cursa prezidentiala
  8. ^ Capital Arhivat în , la Wayback Machine. 40 milioane euro ne costă alegerile și referendumul
  9. ^ a b „Social-democrații reclamă fraude electorale”. NewsIn. . Accesat în . 
  10. ^ „CCR a validat rezultatul alegerilor cu Traian Băsescu președinte”. Cotidianul. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Handelsblatt Arhivat în , la Wayback Machine. IWF schaut gebannt auf Wahl
  12. ^ Tagesspiegelv
  13. ^ Wiener Zeitung[nefuncțională]Rumänien wählt: Hoffnung auf Ende der Regierungskrise
  14. ^ MediaFax.ro
  15. ^ „TVR - Rezultate finale provizorii”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ a b Rezultate alegeri prezidentiale 2014 Cati romani au votat la sectiile din strainatate, 3 noiembrie 2014, Ziare.com, accesat la 5 noiembrie 2014
  17. ^ http://www.bec2009p.ro/Documente%20PDF/Rezultate/Rezultate%20partiale%20turul%20II/partiale%20ora8.pdf
  18. ^ http://www.bec2009p.ro/Documente%20PDF/Rezultate/Rezultate%20partiale%20turul%20II/partiale%20ora10.pdf
  19. ^ „Televiziunea Română”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Pe baza rezultatelor finale publicate de BEC și a rezultatelor renumărării voturilor nule
  21. ^ „PSD a decis in unanimitate sa conteste alegerile”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ „Aparatul de stat al lui Băsescu îl scoate pe acesta învingător”. Gardianul. . Accesat în . [nefuncțională]
  23. ^ Victor Ponta: La PD-L sistemul de fraudare a funcționat mai bine”, articol publicat pe site-ul postului de televiziune Realitatea TV
  24. ^ „Mircea Geoana: PSD exclude orice colaborare cu PD-L si va pastra alianta cu PNL”. Revista 22. . Accesat în . [nefuncțională]
  25. ^ Toma, Maria. „Băsescu, reacție la decizia C.C.R.: Nu-i nimic anormal, este legal și constituțional Arhivat în , la Wayback Machine.”, articol publicat pe site-ul mondonews.ro
  26. ^ A.N. (). „BEC a finalizat renumararea voturilor nule: Traian Basescu a recuperat 1.260 de voturi, Mircea Geoana - 987”. Hotnews.ro. 
  27. ^ Roxana Preda, Silviana Pătrășcanu (). „Băsescu, validat președinte”. Evenimentul zilei. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare