Blocul răsăritean

În timpul războiului rece, termenul blocul răsăritean (numit și blocul sovietic sau blocul de Est) era folosit pentru a defini Uniunea Sovietică și tările aflate sub dominația sa din Europa Centrală și Răsăriteană (Bulgaria, Cehoslovacia, Germania Răsăriteană, Ungaria, Polonia, România și – până la începutul deceniului al șaptelea al secolului al XX-leaAlbania). "Blocul răsăritean" este de asemenea un alt nume pentru Pactul de la Varșovia (alianță militară condusă de URSS) sau pentru CAER (organizație internațională a statelor comuniste).

Blocul răsăritean
Liderii Blocului răsăritean în 1987 (de la stânga la dreapta): Gustáv Husák (Cehoslovacia), Todor Jivkov (Bulgaria), Erich Honecker (RDG), Mihail Gorbaciov (URSS), Nicolae Ceaușescu (RSR), Wojciech Jaruzelski (RP Polonă) și János Kádár (RP Ungară).

Republica Socialistă Federală Iugoslavia nu a fost niciodată parte a Pactului de la Varșovia. Deși era un stat comunist, conducătorul țării, mareșalul Josip Broz Tito, a ajuns la putere datorită luptei partizanilor din timpul celui cel de-al doilea război mondial, nefiind instalat la conducere de Armata Roșie, astfel nefiind dator în nici un fel sovieticilor. În timpul războiului rece, guvernul iugoslav a stabilit statulul de neutralitate în conflictul est-vest, RSFI fiind unul dintre fondatorii Mișcării de nealiniere.

În mod similar, guvernul albanez stalinist a cucerit puterea fără ajutorul Armatei Roșii. Albania a rupt legăturile politice cu URSS ca urmare a rupturii chino-sovietice, aliindu-se cu Republica Populară Chineză și urmând exemplul politicii antirevizioniste a acesteia din urmă.

Națiunile din blocul răsăritean au fost menținute în sfera de influența sovietică prin amenințarea forței militare, folosite de mai multe ori până la prăbușirea Uniunii Sovietice. Ungaria a fost invadată de Armata Roșie în 1956 după răsturnarea guvernului prosovietic maghiar de către un cabinet mai democratic comunist, care căuta o cale de dezvoltare independentă de Moscova. Atunci când Partidul Comunist Polonez a încercat să-l aleagă în fruntea sa pe Władysław Gomułka, armata sovietică prezentă în țară a remis un ultimatum prin care cerea renunțarea la numirea sus-numitului, sau amenința să zdrobească Polonia cu tancurile sovietice.[1] Cehoslovacia a fost de asemenea invadată în 1968 după o perioadă de liberalizare cunoscută cu numele de Primăvara de la Praga. Ultima invazie a fost oficializată în politica externă sovietică ca Doctrina Brejnev.

Spre sfârșitul anilor 1980 Uniunea Sovietică a relaxat controlul asupra Europei Răsăritene și le-a permis țărilor-satelit o mai mare libertate de mișcare în domeniul politicii interne.

La sfârșitul anului 1989 toate regiumurile comuniste din Europa de Est s-au prăbușit rând pe rând.

NoteModificare

Vezi șiModificare

Lectură suplimentarăModificare

Legături externeModificare