Deschide meniul principal
Mișcarea de Nealiniere
Biroul de Coordonare New York, Statele Unite
Membrii 118 membri
17 observatori
Șef
- Secretar general
Hosni Mubarak
Înființare 1961

Website
www.namegypt.org
Statele membre Mişcării de Nealiniere (2009). Statele cu albastru deschis au statut de observatori.

Mișcarea de Nealiniere (MNA) este o organizație interguvernamentală de state care se consideră aliniate neoficial cu sau împotriva unui bloc de putere majoră. Mișcarea a fost fondată în mare parte de Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru al Indiei, Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului și Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. A fost înființată la Belgrad în 1961. În 2009, organizația era alcătuită din 118 membri și 17 observatori.[1] Scopul organizației, conform Declarației de la Havana din 1979 este de a asigura „independența națională, suveranitatea, integritatea teritorială a țărilor nealiniate” în „lupta lor împotriva imperialismului, colonialismului, neo-colonialismului, rasismului și a tuturor formelor de agresiune, ocupație, dominație, interferență sau hegemonie străine, precum și împotriva unei mari puteri și a unui bloc politic”.[2][3] Aproximativ două treimi din statele ONU fac parte din Mișcarea de Nealiniere, care cuprinde 55% din populația mondială, în special state în curs de dezvoltare sau care fac parte din lumea a treia.[4]

Membrii care făceau parte din organizație au fost: Iugoslavia, Argentina, OPASV, Cipru și Malta. Brazilia nu a fost niciodată membru oficial, dar obiectivele sale sunt comune cu cele ale Mișcării de Nealiniere, iar deseori sunt trimiși observatori la congresele sale. Organizația se străduia să fie o alianță la fel de apropiată precum NATO (1949) sau Pactul de la Varșovia (1955), însă nu era suficient de unită, iar mulți membri ai acesteia erau destul de aliniați cu una sau cealaltă din marile puteri. În plus, unii membri au fost chiar implicați în conflicte dure cu alți membri (ex. India și Pakistan, Iran și Irak). Mișcarea s-a întrerupt din cauza propriilor contradicții interne, când Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul în 1979. În timp ce aliații sovieticilor sprijineau invazia, alți membri ai mișcării (în special statele islamice) au condamnat-o.

Deoarece Mișcarea de Nealiniere a fost înființată ca o încercare de a contracara Războiul Rece,[5] s-a zbătut să găsească relevanță, deoarece Războiul Rece se sfârșise. După destrămarea Iugoslaviei, un membru fondator, statutul de membru a fost suspendat în 1992[6] la Întâlnirea Ministerială a Mișcării, ținută în New York în cadrul sesiunii anuale implicite a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. La congresul Mișcării de la Jakarta, Indonezia (1-6 septembrie 1992), Iugoslavia a fost suspendată sau exclusă din cadrul Mișcării.[7] Stalele succesoare RSF Iugoslavia nu au prezentat un mare interes pentru integrare, deși unele aveau statut de observator. În 2004, Malta și Cipru au încetat să mai fie membre și au aderat la Uniunea Europeană. Belarus este singurul stat european membru al Mișcării. Turkmenistan, Belarus și Republica Dominicană sunt cele mai recente state membre. Aderarea Bosniei și Herțegovinei și a Costei Rica au fost respinse în 1995, respectiv 1998.[8]

Cuprins

Summit-uriModificare

  1.   Belgrad, 1-6 septembrie 1961
  2.   Cairo, 5-10 octombrie 1964
  3.   Lusaka, 8-10 septembrie 1970
  4.   Algeria, 5-9 septembrie 1973
  5.   Colombo, 16-19 august 1976
  6.   Havana, 3-9 septembrie 1979
  7.   New Delhi (planificat inițial în Baghdad), 7-12 martie 1983
  8.   Harare, 1-6 septembrie 1986
  9.   Belgrad, 4-7 septembrie 1989
  10.   Jakarta, 1-6 septembrie 1992
  11.   Cartagena de Indias, 18-20 octombrie 1995
  12.   Durban, 2-3 septembrie 1998
  13.   Kuala Lumpur, 20-25 februarie 2003
  14.   Havana, 15-16 septembrie 2006
  15.   Sharm El Sheikh, 11-16 septembrie 2009
  16.   Kish, 2012

Secretari generaliModificare

Secretarii generali ai Mișcării de Nealiniere
Nume Stat Partid Început Sfârșit
Josip Broz Tito   Iugoslavia Liga Comuniștilor din Iugoslavia 1961 1964
Gamal Abdel Nasser   Uniunea Arabiei Socialiste 1964 1970
Kenneth Kaunda   Zambia Partidul Unitar Național Independent 1970 1973
Houari Boumédienne   Algeria Consiliul Revoluționar 1973 1976
William Gopallawa   Sri Lanka Independent 1976 1978
Junius Richard Jayawardene Partidul Național Unitar 1978 1979
Fidel Castro   Cuba Partidul Comunist din Cuba 1979 1983
N. Sanjiva Reddy   India Janata Party 1983
Zail Singh Partidul Congresist 1983 1986
Robert Mugabe   Zimbabwe UANZ-FP 1986 1989
Janez Drnovșek   Iugoslavia Independent 1989 1990
Borisav Jovici Partidul Socialist din Serbia 1990 1991
Stjepan (Stipe) Mesici Uniunea Democrată a Croaților 1991
Branko Kostić Partidul Democratic al Socialiștilor din Muntenegru 1991 1992
Dobrica Ciosici[necesită citare] Partidul Socialist din Serbia 1992
Suharto   India Golkar 1992 1995
Ernesto Samper Pizano   Columbia Partidul Liberal Columbian 1995 1998
Andrés Pastrana Arango Partidul Conservator Columbian 1998
Nelson Mandela   Africa de Sud Congresul Național din Africa 1998 1999
Thabo Mbeki Congresul Național din Africa 1999 2003
Mahathir bin Mohammad   Malaysia Organizația Națională a Malaiezilor Uniți 2003
Abdullah Ahmad Badawi Organizația Națională a Malaiezilor Uniți 2003 2006
Fidel Castro[9]   Cuba Partidul Comunist din Cuba 2006 2008
Raúl Castro Partidul Comunist din Cuba 2008 2009
Hosni Mubarak   Egipt Partidul Național Democratic 14 July 2009 prezent

State membre și reprezentanțiModificare

Foste stateModificare

NoteModificare

  1. ^ en „Members, Observers and Guests”. Accesat în . 
  2. ^ en „Fidel Castro speech to the UN in his position as chairman of the non-aligned countries movement”. . Accesat în . 
  3. ^ en „Pakistan & Non-Aligned Movement”. Board of Investment - Guvernul pakistanez. . Accesat în . 
  4. ^ en Grant, Cedric. "Equity in Third World Relations: a third world perspective." International Affairs 71, 3 (1995), 567-587.
  5. ^ en Suvedi, Suryaprasada (). Land and Maritime Zones of Peace in International Law. Oxford University Press. pp. 169–170. ISBN 0198260962. 
  6. ^ en „The Non-Aligned Movement: Member States”. Accesat în . 
  7. ^ en Lai Kwon Kin (). „Yugoslavia casts shadow over non-aligned summit”. The Independent @ Independent.co.uk. Independent News and Media Limited. Accesat în . Iran and several other Muslim nations want the rump state of Yugoslavia kicked out, saying it no longer represents the country which helped to found the movement. 
  8. ^ en Najam, Adil (). „Chapter 9: The Collective South in Multinational Environmental Politics”. În Nagel, Stuard. Policymaking and prosperity : a multinational anthology. Lanham, Md.: Lexington Books. p. 233. ISBN 0-7391-0460-8. Accesat în . Turkmenistan, Belarus and Dominican Republic are the most recent entrants. The application of Bosnia-Herzegovina and Costa Rica were rejected in 1995 and 1998. Yugoslavia has been suspended since 1992.  Mai multe valori specificate pentru |pages= și |page= (ajutor)
  9. ^ Fidel Castro, nu a putut participa la conferință datorită intervenției chirurgiei gastrice și a fost înlocuit de fratele mai mic al acestuia, Raúl Castro. Vezi en "Castro elected President of Non-Aligned Movement Nations", People's Daily, 16-09-2006.

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mișcarea de Nealiniere