Wikipedia

Organizația Națiunilor Unite

organizație internațională și interguvernamentală globală

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.

Medalia Premiului Nobel
Medalia Premiului Nobel
Națiunile Unite
United Nations
联合国
الأمم المتحدة
Organisation des Nations Unies
Организация Объединённых Наций
Organización de las Naciones Unidas

Steagul ONU

Harta prezintă membrii Națiunilor Unite (193 de state).
Această hartă nu reflectă neapărat opiniile membrilor Națiunilor Unite sau punctul de vedere al Națiunilor Unite cu privire la statutul legal al țărilor reprezentate [1]
AbreviereONU
MottoEste lumea ta! (engleză, It's your world!)[2]
Înființareca alianță pe timp de război:
1 ianuarie, 1942
ca organizație internațională:
24 octombrie, 1945
FondatorUniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Statele Unite ale Americii
Republica Chineză
Republica Sovietică Socialistă Ucraineană
RSS Bielorusă
Regatul Unit
Franța
Etiopia
India
Canada
Iugoslavia
Cehoslovacia
Australia
Noua Zeelandă
Țările de Jos
Danemarca
Luxemburg
Belgia
Polonia[3]
Norvegia
Grecia
Arabia Saudită
Egipt
Irak
Siria
Liban
Turcia
Iran
Argentina
Bolivia
Brazilia
Chile
Columbia
Costa Rica
Cuba
Republica Dominicană
Ecuador
El Salvador
Guatemala
Haiti
Honduras
Liberia
Mexic
Nicaragua
Panama
Paraguay
Peru
Filipine
Africa de Sud
Uruguay
Venezuela  Modificați la Wikidata
SediuNew York
LocațieNew York
Limbi oficialeengleză
chineză
arabă
franceză
rusă
spaniolă
Secretar General Antonio Guterres (din 2017)
Secretarul General Adjunct al Națiunilor Unite Amina J. Mohammed
Președintele Adunării Generale a Națiunilor Unite Miroslav Lajčák
Președintele Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite Gustavo Meza-Cuadra
UN.org
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Sediul ONU din New York

ONU este un actor autonom și independent. Este un participant activ la dezvoltarea globală, care prin multiplele sale roluri și direcții de acțiune își obține poziția de organizație cu vocație universală. ONU este, practic, un monitor global.[4]

Limbi oficiale

modificare

ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.

Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Istorie

modificare
 
Imagini de la fondarea ONU

Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Țările de Jos, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.

  • 1946: Liga Națiunilor este desființată oficial.

Afganistan, Islanda, Suedia și Thailanda aderă la ONU.

După Războiul Rece

modificare

ONU și-a atins un apogeu de influență în deceniul 1996-2006, perioadă care a constituit o "renaștere a spiritului ONU". În acești ani Organizația a avut șansa de a-și duce la capăt obiectivele, iar statele membre au avut posbilitatea să se reunească și să participe la procesul de cooperare la nivel internațional. În același timp, ONU s-a confruntat și cu cea mai mare provocare la adresa existenței sale din ultimele decenii, cunoscută drept "criza de multilateralism". Aceasta constă în incapacitatea ONU de a-și adapta obiectivele noului mediu internațional, aflat într-o continuă schimbare.[5]

Reforma

modificare

Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997, Kofi Annan, născut în Ghana, a subliniat nevoia unei reforme în cadrul Națiunilor Unite. El a prezentat Adunării Generală a Națiunilor Unite programul de reformă [6]. Programul includea reforma Consiliului de securitate al ONU. Pozițiile permanente din Consiliul de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945, instituite imediat după începerea activității instituției. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziții permanente în cadrul Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută și reducerea birocrației și creșterea transparenței în cadrul organizației. În ciuda eforturilor depuse de Annan, reformele nu au mai fost implementate.

Structura

modificare

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională de justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate, Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci când Palau a devenit stat independent.[7] Patru dintre cele cinci entități au sediul în New York.[8] Curtea internațională de justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva [9], Biroul Națiunilor Unite de la Viena [10] și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi [11]. În baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară activitatea, menținând astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre.[12]

Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de entități și organizații, unele dintre ele chiar mai vechi decât organizația mamă, care își desfășoară activitatea aproape independent față de Națiunile Unite” (Linda Fasulo).[13] Această colecție include agenții specializate, instituții de cercetare și educație, programe, fonduri etc.[14]

Principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite [15]
v • d • m
Adunarea Generală a Națiunilor Unite
- Întâlnirea tuturor membrilor - 		Secretariatul Națiunilor Unite
- Instituția administrativă a Națiunilor Unite - 		Curtea internațională de justiție
- Curtea universală de drept internațional -
Consiliul de Securitate al ONU
- pentru problemele de siguranță - 		Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite
- pentru politicile economice și sociale - 		Consiliul de Tutelă al ONU
- (inactiv) -
  • responsabil pentru comunicarea dintre state pe domeniile economic și social
  • coordonează cooperarea dintre agențiile specializate
  • la început avea rolul de a administra domeniile coloniale care erau sub mandatul Societății Națiunilor
  • și-a sistat activitatea în 1994, când statul Palau a devenit independent

Adunarea Generală

modificare
Articol principal: Adunarea Generală a ONU.
 
Secretarul General Mihail Gorbaciov adresându-se Adunării Generale ONU în decembrie 1988

Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă din toate statele membre a Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni regulate în fiecare an, dar se pot efectua și adunări de urgență.[16] Adunarea este condusă de un președinte, ales dintre statele membre printr-o bază regională rotativă, și de 21 de vicepreședinți.[17] Prima sesiune a fost convocată pe 10 ianuarie 1946 în Methodist Central Hall Westminster din Londra, incluzând reprezentanți a 54 de țări.[18]

Când Adunarea Generală votează pe diferite teme, două treimi dintre votanți și voturi sunt necesare. Exemple de întrebări importante includ recomandații privind pacea și securitatea; selecția membrilor unei entități; admiterea, suspendarea sau expulsia unor membri; și decizii bugetare.[19] Alte întrebări sunt decise prin majoritatea voturilor. Fiecare reprezentat al unei țări are un vot. În afară de aprobarea problemelor bugetare, rezoluțiile nu depind de membri. Adunarea poate face orice recomandări pe orice temă pentru ONU, exceptând cele legate de pace și securitate, acestea fiind discutate de Consiliul de Securitate.[16]

Propuneri pentru rezoluții pot fi acordate Adunării Generale de 8 comitete:[20]

  • Comitetul General - un comitet supraveghetor constând în președintele, vicepreședintele și șefii comitetelor adunării
  • Comitetul Acreditar - responsabil pentru determinarea acreditării fiecărui reprezentat al unei țări din ONU
  • Primul Comitet (Dezarmare și Securitate Internațională)
  • Al Doilea Comitet (Economic și Financiar)
  • Al Treilea Comitet (Social, Umanitar și Cultural)
  • Al Patrulea Comitet (Special Politic și Decolonizare)
  • Al Cincilea Comitet (Administrativ și Bugetar)
  • Al Șaselea Comitet (Legal)

Consiliul de Securitate

modificare
Articol principal: Consiliul de Securitate al ONU.

Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre, Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au înțeles să le accepte, sub termenii Articolului Cartei 25.[21] Deciziile Consiliului sunt cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Secretariatul

modificare
Articol principal: Secretarul General al Națiunilor Unite.
 
Actualul Secretar General, António Guterres

Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă internațională de funcționari civili din întreaga lume.[22] Acesta asigură studii, informații, și facilități necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De asemenea, preia și efectuează sarcini de la Consiliul de Securitate, Adunarea Generală, Consiliul Economic și Social, și de la alte entități ONU.[23]

Secretari Generali ai Organizației Națiunilor Unite[24]
Nr. Nume Țara de origine Data ocupării postului Data părăsirii postului Note
1 Trygve Lie   Norvegia 2 februarie 1946 10 noiembrie 1952 A demisionat
2 Dag Hammarskjöld   Suedia 10 aprilie 1953 18 septembrie 1961 A murit în timpul postului
3 U Thant   Burma 30 noiembrie 1961 31 decembrie 1971
4 Kurt Waldheim   Austria 1 ianuarie 1972 31 decembrie 1981
5 Javier Pérez de Cuéllar   Peru 1 ianuarie 1982 31 decembrie 1991
6 Boutros Boutros-Ghali   Egipt 1 ianuarie 1992 31 decembrie 1996
7 Kofi Annan   Ghana 1 ianuarie 1997 31 decembrie 2006
8 Ban Ki-moon   Coreea de Sud 1 ianuarie 2007 31 decembrie 2016
9 Antonio Guterres   Portugalia 1 ianuarie 2017 Încă în funcție

Curtea Internațională de Justiție

modificare

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Țările de Jos. Aceasta este principalul organ judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de Carta ONU, Curtea a fost pusă în funcțiune în 1946, ca succesorul Permanentei Curți Internaționale de Justiție. CIJ este compusă din 15 judecători care dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să fie de naționalitate diferită.[25][26]

Consiliul Economic și Social

modificare
Articol principal: Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.

Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea cooperării și dezvoltării economice și sociale globale. ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru un an din puterile mici sau medii reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva. Văzut separat față de entitățile pe care le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de informații, sfătuirea statelor membre și propunerea de recomandări.[27][28] Avându-și mandatul extins de coordonare a mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca fiind nenecesar sau instabil.[27][29]

Agenții specializate

modificare

Carta Organizației Națiunilor Unite stipulează că fiecare organ primar a ONU poate stabili variate agenții specializate pentru a-și îndeplini datoriile.[30] Unele dintre cele mai bine cunoscute agenții sunt Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Organizația pentru Alimentație și Agricultură, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Banca Mondială, și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). ONU efectuează majoritatea acțiunilor umanitare prin aceste agenții. Exemplele includ programe de vaccinare mondiale (prin OMS), ocolirea foametei și malnutriției (prin PAM), și protecția oamenilor vulnerabili sau strămutați (prin Marele Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați - MCNUR).[31]

Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite
Număr Acronim Agenție Sediu Președinte [a] Înființare
1 FAO Organizația pentru Alimentație și Agricultură   Roma, Italia   José Graziano da Silva 1945
2 IAEA Agenția Internațională pentru Energie Atomică   Viena, Austria   Yukiya Amano 1957
3 OACI Organizația Aviației Civile Internaționale   Montreal, Canada   Raymond Benjamin 1947
4 FIDA Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă   Roma, Italia   Kanayo F. Nwanze 1977
5 OIM Organizația Internațională a Muncii   Geneva, Elveția   Guy Ryder 1946 (1919)
6 OMI Organizația Maritimă Internațională   Londra, Marea Britanie   Koji Sekimizu 1948
7 FMI Fondul Monetar Internațional   Washington, D.C., SUA   Christine Lagarde 1945 (1944)
8 UIT Organizația Internațională a Telecomunicațiilor   Geneva, Elveția   Hamadoun Touré 1947 (1865)
9 UNESCO Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură   Paris, Franța   Irina Bokova 1946
10 ONUDI Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială   Viena, Austria   Li Yong (politician) 1967
11 UNWTO Organizația Internațională pentru Turism   Madrid, Spania   Taleb Rifai 1974
12 UPU Uniunea Poștală Universală   Berna, Elveția   Bishar Abdirahman Hussein 1947 (1874)
13 WBG Banca Mondială   Washington, D.C., SUA   Jim Yong Kim 1945 (1944)
14 PAM Programul Alimentar Mondial   Roma, Italia   Ertharin Cousin 1963
15 OMS Organizația Mondială a Sănătății   Geneva, Elveția   Tedros Adhanom 1948
16 OMPI Organizația Internațională a Proprietății Intelectuale   Geneva, Elveția   Francis Gurry 1974
17 OMM Organizația Meteorologică Mondială   Geneva, Elveția   David Grimes /   Michel Jarraud 1950 (1873)

Ani tematici

modificare

Națiunile Unite declară în fiecare an o tematică. În general tematicile sunt stabilite de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, dar unele agenții specializate își aleg singure tematica. Spre exemplu, anul 2005 a fost Anul sportului și al educației, anul 2006 a fost declarat Anul secetei, anul 2009 a fost Anul reconcilierii, iar anul 2010 a fost Anul biodiversității.

Membri

modificare
Articol principal: Lista statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.
 
O animație în care se arată dezvoltarea organizației de-a lungul timpului. Antarctica este teritoriu internațional (extra-național); controlul asupra Saharei de Vest este disputat; și teritoriile controlate și administrate de Republica China (sau Taiwan) și Kosovo sunt considerate de ONU ca fiind provincii ale Republicii Populare Chineze, respectiv Republicii Serbia.

Împreună cu Sudanul de Sud ce a aderat pe 14 iulie 2011,[32] în total există 193 de state membre ONU, incluzând toate statele independente necontestate, aparte de Vatican.[33] Carta ONU subliniază regulile pentru a primi statutul de membru:

  1. Aderarea în ONU este permisă oricărui stat ce favorizează pacea și acceptă obligațiile prezente în Carta curentă, putând să le execute binevoitor prin hotărârea Organizației.
  1. Admiterea unui astfel de stat va fi efectuată de Adunarea Generală după recomandările Consiliului de Securitate. Capitolul II, Articolul 4[34]

În adiție, există două state observatoare care nu sunt membre ale Adunării Generale: Sfântul Scaun (care deține control asupra Vaticanului) și Palestina.[35] Insulele Cook și Niue, amândouă state în asociație liberă cu Noua Zeelandă, sunt membri deplini a mai multor agenții specializate ONU și au „capacitatea deplină de a efectua tratate” recunoscută de Secretariat.[36]

Grupul celor 77

modificare
Articol principal: G77.

Grupul celor 77 este o coaliție liberă a ONU a țărilor în curs de dezvoltare, creată pentru a promova interesele economice ale membrilor ei și pentru formarea unei legături pentru a spori capacitatea de negociere în Națiunile Unite. Șaptezeci și șapte de țări au fondat această organizație, iar până în noiembrie 2013 alte 66 de țări au aderat, însumând 133 de state.[37] Grupul a fost fondat pe 15 iunie 1964 de către „Declarația Comună a celor Șaptezeci și Șapte de State” emisă la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCD). Prima întâlnire majoră a avut loc în Alger în 1967, unde Carta Alger a fost adoptată și bazele unor structuri instituționale au fost puse.[38]

Obiective

modificare

Menținerea păcii și securității

modificare
 
O „cască albastră” boliviană la un exercițiu în Chile

ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific.[39][40] Forța de menținere a păcii a primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.[41]

În septembrie 2013, ONU avea în desfășurare 15 misiuni de menținere a păcii.[42] Cea mai mare era Misiunea de Stabilizare a Națiunilor Unite din Republica Democrată Congo (MSNURDC), care a mobilizat 20.688 oameni. Cea mai mică, Grupul Militar de Observație a Națiunilor Unite din India și Pakistan (GMONUIP), include 42 de oameni responsabili de monitorizarea situației din Jammu și Kashmir. Forțele de menținere a păcii ONU și Organizația Națiunilor Unite pentru Controlul Păcii (ONUCP) au staționat în Orientul Mijlociu încă din 1948, cea mai lungă misiune de menținere a păcii încă în desfășurare.[42]

Drepturile omului

modificare
 
Eleanor Roosevelt ținând în mână Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1949

Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului.

Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și separate” în această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturile omului.

Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre democrație.

Alte entități ONU responsabile pentru problemele legate de drepturile femeilor includ Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, creată în 1976; și Institutul Internațional de Cercetare și Educație al Organizației Națiunilor Unite, fondat în 1979.[43] Forumul Permanent al Organizației Națiunilor Unite pentru Probleme Indigene, una dintre cele trei entități cu un mandat ce permite supravegherea problemelor legate de oameni indigeni, și-a ținut prima conferință în 2012.[44]

Dezvoltarea economică și asistența umanitară

modificare

Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea problemelor internaționale legat de un caracter economic, social, cultural sau umanitar.”[45] Numeroase entități au fost create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind sub conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC.[46]

Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

modificare

Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

  1. Reducerea sărăciei severe
  2. Realizarea accesului universal la educația primară
  3. Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
  4. Reducerea mortalității infantile
  5. Îmbunătățirea sănătății materne
  6. Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
  7. Asigurarea sustenabilității mediului
  8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Declarația Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de 191 țări, printre care și România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM).[47] Declarația Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii. La Summit-ul Mileniului, statele membre și-au fixat un număr de 8 obiective esențiale – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – cu ținte precise de atins până în anul 2015.[48]

Altele

modificare

De la crearea ONU, peste 80 de colonii au obținut independența. Adunarea Generală a adoptat Declarația pentru Acordarea Independenței Țărilor Coloniale și Oamenilor în 1960 fără voturi împotrivă dar mai multe abțineri din partea puterilor coloniale majore. ONU lucrează în favoarea decolonizării prin diferite grupuri, ca Comitetul ONU al Decolonizării, creat în 1962. Logo loh lohо[49] Din 2013, comitetul listează 17 „Teritorii ce nu se Guvernează Singure” rămase, cel mai mare fiind Sahara de Vest.[50]

Finanțare

modificare
Top 17 contribuitori la bugetul ONU 2013[51]
Statul membru Contribuție
(cât % din bugetul ONU)
  Statele Unite 22.000%
  Japonia 10.833%
  Germania 7.141%
  Franța 5.593%
  Regatul Unit 5.179%
  China 5.148%
  Italia 4.448%
  Canada 2.984%
  Spania 2.973%
  Brazilia 2.934%
  Rusia 2.438%
  Australia 2.074%
  Coreea de Sud 1.994%
  Mexic 1.842%
  Țările de Jos 1.654%
  Turcia 1.328%
   Elveția 1.047%
Alte state membre 18.390%

ONU este finanțat prin contribuții evaluate și voluntare de la statele membre. Adunarea Generală acceptă bugetul regulat și determină evaluarea fiecărui membru. Aceasta este bazată în mod principal pe capacitatea de plătire a statului, măsurată prin venitul național brut (VNB), cu ajustări pentru datoriile externe și pentru veniturile pe cap de locuitor scăzute.[52] Bugetul pentru doi ani în 2012-2013 a fost de 5.512.000.000 dolari americani $.[53]

Evaluări, premii și critici

modificare

Un număr de agenții și persoane afiliate Națiunilor Unite au câștigat Premiul Nobel pentru Pace: secretarii generali Dag Hammarskjöld și Kofi Annan (în 1961, respectiv 2001), negociatorul ONU Ralph Bunche (1950), inițiatorul Declarației Universale a Drepturilor Omului René Cassin (1968) și Secretarul de Stat SUA Cordell Hull (1945), pentru rolul său de „tată al Națiunilor Unite”, după cum a fost numit de către președintele Franklin Delano Roosevelt.[54]

România în ONU

modificare

Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din 1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea generală a decis, prin rezoluția nr. 995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.[55]

Participarea la operațiunile de menținere a păcii

modificare

În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre contribuitoare cu trupe și poliție la operațiunile Națiunilor Unite de menținere a păcii [56]. Reprezentanții României (în total 69) se află în următoarele misiuni:

  1. Misiunea ONU de Stabilizare în Republica Democrată Congo (MONUSCO)
  2. Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK)
  3. Misiunea ONU din Coasta de Fildeș (ONUCI)
  4. Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH)
  5. Misiunea ONU din Liberia (UNMIL)
  6. Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMIS)
  7. Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT)

În plus, SPP participă cu ofițeri de pază si protecție imediată sub conducerea Departamentului de Siguranță și Protecție (DSS) în misiunile pentru menținerea păcii din Afganistan, Sudan/Khartoum și Sudan/Darfur.[57]

Centrul de tranzit pentru refugiați din Timișoara

modificare

La Timișoara există un centru de tranzit pentru refugiați cu 200 de locuri, finanțat și coordonat în mare parte de Națiunile Unite. În munca sa de sprijinire a refugiaților, România este susținută de țări precum Țările de Jos, Suedia și SUA.[58] Din noiembrie 2008 pînă în 2011, Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din Timișoara a găzduit temporar 638 de refugiați. Aceștia sunt de origine eritreeană, sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană si nigeriană.[59]

Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului

modificare

În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014.[55]

Note

modificare
  1. ^ „The World Today” (PDF). Accesat în . The designations employed and the presentation of material on this map do not imply the expression of any opinion whatsoever on the part of the Secretariat of the United Nations concerning the legal status of any country 
  2. ^ Websitul oficial
  3. ^ Internetowa encyklopedia PWN 
  4. ^ Hurduzeu; Nicolescu, p. 73
  5. ^ Hurduzeu, Nicolescu, p. 84
  6. ^ Renewing the UN: A Programme for Reform[nefuncțională] [pdf]
  7. ^ Fasulo, p. 8
  8. ^ „United Nations Visitors Centre”. United Nations. . Accesat în . 
  9. ^ „United Nations Office at Geneva”. United Nations Office at Geneva. Accesat în . 
  10. ^ „Welcome to the United Nations Office at Vienna!”. United Nations Office at Vienna. Accesat în . 
  11. ^ „Welcome to the United Nations Office at Nairobi”. United Nations Office at Nairobi. Accesat în . 
  12. ^ „Jerusalem Court: No Immunity for UN Employee for Private Acts—Diplomatic/Consular Law and Sovereign Immunity in Israel”. Diplomaticlaw.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Fasulo, p. 4
  14. ^ Fasulo, pp. 4–7
  15. ^ „UN Charter: Chapter III”. United Nations. Accesat în . 
  16. ^ a b Fomerand, p. 131–133
  17. ^ Fasulo, p. 69–70
  18. ^ Milestones in United Nations History Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  19. ^ General Assembly of the United Nations: Rules of Procedure: XII - Plenary Meetings Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  20. ^ Fasulo, p. 70–73
  21. ^ United Nations Charter: Chapter V Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  22. ^ Fasulo, p. 21
  23. ^ Fomerand, p. 285
  24. ^ „Former Secretaries-General”. United Nations. Accesat în . 
  25. ^ Fomerand, p. 183
  26. ^ Fasulo, p. 100–101
  27. ^ a b Fomerand, p. 103–104
  28. ^ About ECOSOC ECOSOC. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  29. ^ Fasulo, p. 153–155
  30. ^ United Nations Charter: Chapter IX Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  31. ^ Fasulo, p. 171–177
  32. ^ UN welcomes South Sudan as 193rd Member State Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  33. ^ United Nations Member States Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  34. ^ Charter of the United Nations: Chapter II Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  35. ^ Non-member states Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  36. ^ Organs Suplement Pagina 10. națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  37. ^ The Member States of the Group of 77 Arhivat în , la Wayback Machine. G77. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  38. ^ About G77 Arhivat în , la Wayback Machine. G77. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  39. ^ Fasulo, p. 52
  40. ^ Coulon, p. 9
  41. ^ Premiul Nobel. The Nobel Peace Prize 1988. Accesat la 22 ianuarie 2014.
  42. ^ a b United Nations Peacekeeping Operations Națiunile Unite. 30 septembrie 2013. Accesat la 22 ianuarie 2014.
  43. ^ Fomerand, p. 57, 194, 341
  44. ^ United Nations Permanent Forum on Indigenous Issues Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
  45. ^ United Nations Charter: Chapter I Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
  46. ^ Kennedy, p. 143–144
  47. ^ 55/2. United Nations Millennium Declaration Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  48. ^ Ministerul Afacerilor Externe MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  49. ^ The United Nations and Decolonization Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
  50. ^ The United Nations and Decolonization Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
  51. ^ „Assessment of Member States' contributions to the United Nations regular budget for 2013” (PDF). Secretariatul ONU. . Accesat în . 
  52. ^ Fifth Committee Approves Assessment Scale for Regular, Peacekeeping Budgets, Texts on Common System, Pension Fund, as it Concludes Session (Press Release) Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  53. ^ Regular Budget 2012-2013 Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  54. ^ Charter Becomes 'Law of Nations,' 29 Ratifying It Hulen Bertram. New York Times. Accesat la 25 ianuarie 2014.
  55. ^ a b Ministerul Afacerilor Externe MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  56. ^ Peacekeeping Staststics Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
  57. ^ Ministerul Afacerilor Externe MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  58. ^ Centrul de Tranzit în Regim de Urgență UNHCR. Accesat la 23 ianuarie 2014.
  59. ^ Primii 30 de refugiați din Libia au ajuns miercuri la Timișoara Ziare. Accesat la 23 ianuarie 2014.

Referințe

  1. ^ Din noiembrie 2013

Bibliografie

modificare
  • Coulon, Jocelyn. Soldiers of Diplomacy: The United Nations, Peacekeeping, and the New World Order. Toronto: University of Toronto Press, 1998.
  • Fasulo, Linda. An Insider's Guide to the UN. New Haven, CT: Yale University Press, 2004. ISBN 978-0300141979
  • Hurduzeu, Gh; Nicolescu, L; Relații economice internaționale: teorii, strategii, politici, instrumente și studii de caz, editura Academiei de Studii Economice, București, 2017;
  • Kennedy, Paul. The Parliament of Man: The Past, Present, and Future of the United Nations. New York: Random House, 2006.
  • Fomerand, Jacques. The A to Z of the United Nations. Lanham, MD: Scarecrow Press, 2009.

Legături externe

modificare

Reportaje

Vezi și

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Organizația_Națiunilor_Unite&oldid=16100795