Australia

țară din Oceania
Acest articol se referă la o țară. Pentru continentul cu același nume, vedeți Australia (continent). Pentru alte sensuri, vedeți Australia (dezambiguizare).
Australia
Australia
Commonwealth of Australia (engleză)
Australia (engleză)
Drapelul AustralieiStema Australiei
Drapelul Australiei Stema Australiei
DevizăThere's NOTHING like Australia[1] Modificați la Wikidata
Amplasarea Australiei (verde)
Amplasarea Australiei (verde)
Geografie
Suprafață 
 - totală7 617 930 km² (locul 6)
Apă (%)1
Cel mai înalt punct Mawson Peak[*][[Mawson Peak (volcano on Heard Island)|​]][6] (2.745 m) Modificați la Wikidata
Cel mai jos punctLacul Eyre[6] (−15 m) Modificați la Wikidata
Cel mai mare orașSydney
VeciniIndonezia
Noua Zeelandă
Papua Noua Guinee
Timorul de Est Modificați la Wikidata
Fus orarUTC+8 (Australia de Vest)
UTC+9:30 (Australia de Sud, Teritoriul de Nord)
UTC+10 (Australian Capital Territory, Noul Wales de Sud, Queensland, Tasmania, Victoria)
Ora de varăUTC+10:30 (Australia de Sud, Teritoriul de Nord)
UTC+11 (Australian Capital Territory, Noul Wales de Sud, Tasmania, Victoria)
Populație
Populație 
 - Recensământ 201623.401.892
Densitate3,3 loc/km²
 - Estimare 202226 010 900[2] (locul 51)
Limbi oficialeengleză
Etnonimaustralian (m.), australiancă (f.),
australieni (pl.)
Guvernare
Sistem politicMonarhie constituțională
RegeCharles al III-lea
Guvernator-generalDavid Hurley
Prim-ministruAnthony Albanese
LegislativParliament of Australia⁠(d) Modificați la Wikidata
CapitalaCanberra
Istorie
Independență
Constituția Australiei1 ianuarie 1901
Statut de Westminster11 decembrie 1931
Actul Australian3 martie 1986
Economie
PIB (PPC)2018
 - Total1 313 miliarde USD[3] (locul 19)
 - Pe cap de locuitor52 191 USD[3] (locul 17)
PIB (nominal)2018
 - Total1 500 miliarde USD[3] (locul 13)
 - Pe cap de locuitor (locul 10)59 655 USD[3]
Gini (2008)30,3[5] (medium)
IDU (2017)0,939[4] (foarte înalt) (locul 3)
MonedăDolarul australian (AUD)
Coduri și identificatori
Cod CIOAUS Modificați la Wikidata
Cod mobil505 Modificați la Wikidata
Prefix telefonic+61
ISO 3166-2AU
Domeniu Internet.au
Prezență online
site web oficial
hasthtag

Australia (pronunție engleză: Pronunție audio /əˈstreɪljə/), oficial Uniunea Australiei,[7] este o țară ce ocupă în întregime continentul cu același nume, insula Tasmania și alte insule mai mici. Este cea de-a șasea țară în lume după mărime, ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară din Oceania și Australasia. Australia este cel mai vechi,[8] cel mai plat[9] și cel mai uscat continent locuit,[10][11] cu cele mai puțin fertile soluri.[12][13] Este o țară megadiversă, iar dimensiunile sale îi conferă o mare varietate de peisaje și climate, cu deșerturi în centru, păduri tropicale în nord-est și lanțuri muntoase în sud-est.

Australienii indigeni locuiesc pe continent de aproximativ 65.000 de ani.[14] Explorarea maritimă europeană a Australiei a pornit la începutul secolului al XVII-lea, odată cu sosirea exploratorilor neerlandezi. În 1770, jumătatea estică a Australiei a fost revendicată de Marea Britanie și și a început să colonizeze aceste teritorii prin deportările penale spre colonia Noul Wales de Sud începând cu 26 ianuarie 1788, dată care a devenit ziua națională a Australiei. Populația europeană a crescut în mod constant în deceniile următoare, iar până la goana după aur din anii 1850, cea mai mare parte a continentului fusese explorată de coloniștii europeni și alte cinci colonii ale Coroanei au fost stabilite. Pe 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii au format împreună o federație, constituind Commonwealth-ul Australian. De atunci, Australia menține un sistem politic stabil, bazat pe democrație liberală ce funcționează ca o democrație federală parlamentară și monarhie constituțională.

Din punct de vedere politic, Australia este o monarhie constituțională parlamentară federală, formată din 6 state și mai multe teritorii. Populația Australiei, de aproape 26 de milioane de locuitori,[2] este foarte urbanizată și puternic concentrată pe coasta de est.[15] Canberra este capitala țării, în timp ce cele mai mari cinci orașe sunt Sydney, Melbourne, Brisbane, Perth și Adelaide. Demografia Australiei a fost modelată de secole de imigrație, imigranții reprezentând 30% din populația țării,[16] cea mai mare proporție dintre marile națiuni occidentale.[17] Resursele naturale abundente ale Australiei și relațiile comerciale internaționale bine dezvoltate sunt esențiale pentru economia țării, care își generează veniturile din diverse surse, inclusiv servicii, exporturi miniere, sectorul bancar, industria prelucrătoare, agricultură și educație internațională.[18][19][20]

Fiind o țară foarte dezvoltată și una dintre cele mai bogate, Australia este cea de-a 13-a economie a lumii după mărime și este pe-al zecelea loc după venitul pe cap de locuitor. După cheltuielile din domeniul militar, Australia se află pe locul 13.[21] Fiind pe-al optulea loc după indicele dezvoltării umane,[22] Australia ocupă printre primele locuri în lume după multe alte performanțe precum calitatea vieții, sănătate, educație, libertate economică și protecția drepturilor civile și a celor politice.[23] Australia este țară-membră a G20, OECD, WTO, APEC, ONU, Comunității Națiunilor, ANZUS, Forumul insulelor din Pacific.

EtimologieModificare

 
Un desen ce reprezintă Port Jackson (locul unde mai târziu va fi situat orașul Sydney) înaintea sosirii europenilor, văzută din South Head. (Din A Voyage around Terra Australis.)

Cel mai probabil, numele provine de la termenul din latinăterra australis”, un termen ce făcea referire la un continent imaginar ce ocupa întreaga Emisferă sudică.[24] Cuvântul „Australia” a fost folosit pentru prima oară într-o scriere în limba engleză: „A note of Australia del Espiritu Santo” scrisă de Master Hakluyt în 1625.

Până la începutul secolului al XIX-lea, Australia a fost cunoscută sub numele de Noua Olandă, un nume aplicat pentru prima dată de exploratorul neerlandez Abel Tasman în 1644 (Nieuw-Holland) și anglicizat ulterior. Terra Australis a mai cunoscut o utilizare ocazională, cum ar fi în textele științifice.] Numele Australia a fost popularizat de exploratorul Matthew Flinders, care a spus că este „mai plăcut pentru ureche și o asimilare cu numele celorlalte mari porțiuni ale Pământului.”[25] Mai mulți cartografi timpurii celebri au folosit, de asemenea, cuvântul Australia pe hărți. Gerardus Mercator a folosit sintagma climata australia pe harta sa dublă cordiformă a lumii din 1538, la fel ca și Gemma Frisius, care a fost profesorul și colaboratorul lui Mercator, pe propria sa hartă murală cordiformă din 1540. Australia apare într-o carte de astronomie a lui Cyriaco Jacob zum Barth, publicată la Frankfurt am Main în 1545.[26] Prima dată când Australia pare să fi fost folosită oficial a fost în aprilie 1817, când guvernatorul Lachlan Macquarie a confirmat primirea hărților Australiei realizate de Flinders de la lordul Bathurst.[27] În decembrie 1817, Macquarie a recomandat Biroului Colonial ca acesta să fie adoptat în mod oficial.[28] În 1824, Amiralitatea a fost de acord ca continentul să fie cunoscut oficial sub acest nume.[29] Prima utilizare oficială publicată a noului nume a avut loc odată cu publicarea în 1830 a The Australia Directory de către Biroul Hidrografic.[30]

Printre denumirile colocviale ale Australiei se numără „Oz” și the Land Down Under" (de obicei prescurtat doar la „Down Under”). Alte epitete includ „Marele Ținut Sudic”, „Țara Norocoasă”, „Țara Arsă de Soare” și „Țara Mare și Maro”. Ultimele două derivă amândouă din poemul „Țara mea” din 1908 al lui Dorothea Mackellar.[31]

IstorieModificare

Populația indigenăModificare

 
Arta rupestră aborigenă din regiunea Kimberley din Australia de Vest

Se știe că locuirea umană a continentului australian a început acum aproximativ 65.000 de ani,[14][32][33] odată cu migrarea oamenilor pe poduri terestre și traversări maritime scurte din ceea ce este astăzi Asia de Sud-Est.[34] Adăpostul din piatră Madjedbebe din Peninsula Arnhem este recunoscut ca fiind cel mai vechi sit care arată prezența oamenilor în Australia.[35] Cele mai vechi rămășițe umane descoperite sunt rămășițele de la lacul Mungo, care au fost datate în urmă cu aproximativ 41.000 de ani.[36][37] Acești oameni au fost strămoșii australienilor indigeni moderni.[38] Cultura aborigenă australiană este una dintre cele mai vechi culturi continue de pe Pământ.[39]

La momentul primului contact cu Europa, majoritatea indigenilor australieni erau vânători-culegători cu economii și societăți complexe.[40][41] Descoperirile arheologice recente sugerează că ar fi putut fi susținută o populație de 750.000 de persoane.[42][43] Australienii indigeni au o cultură orală cu valori spirituale bazate pe respectul față de pământ și pe credința în Timpul visului.[44] Insularii din Strâmtoarea Torres, de etnie melaneziană, își obțineau mijloacele de trai din horticultura sezonieră și din resursele recifurilor și mărilor lor.[45] Coastele și apele nordice ale Australiei erau vizitate sporadic pentru comerț de către pescarii Makassan din ceea ce este astăzi Indonezia.[46]

Explorarea și colonizarea europeanăModificare

 
Debarcarea lui James Cook în Golful Botany la 29 aprilie 1770 pentru a revendica jumătatea estică a Australiei pentru Marea Britanie

Prima observație europeană înregistrată a continentului australian și prima sosire europeană înregistrată pe continentul australian sunt atribuite neerlandezilor.[47] Prima navă și primul echipaj care a cartografiat coasta australiană și s-a întâlnit cu aborigenii a fost Duyfken, condus de căpitanul neerlandez Willem Janszoon.[48] Acesta a observat coasta peninsulei Cape-York la începutul anului 1606 și a ajuns la țărm la 26 februarie 1606, la râul Pennefather, în apropiere de orașul modern Weipa din Cape York.[49] Mai târziu, în același an, exploratorul spaniol Luís Vaz de Torres a traversat și a navigat prin Insulele Strâmtorii Torres. [50] Neerlandezii au cartografiat întreaga coastă vestică și nordică și au numit continentul insular „Noua Olandă” în secolul al XVII-lea și, deși nu s-a încercat nicio colonizare,[49] o serie de naufragii au lăsat oamenii fie eșuați, fie, ca în cazul navei Batavia în 1629, abandonați pentru revoltă și crimă, devenind astfel primii europeni care au locuit permanent pe continent.[51] În 1770, căpitanul James Cook a navigat de-a lungul coastei de est și a cartografiat-o, numind-o „New South Wales” și revendicând-o pentru Marea Britanie.[52]

În urma pierderii coloniilor sale americane în 1783, guvernul britanic a trimis o flotă de nave, Prima Flotă, sub comanda căpitanului Arthur Phillip, pentru a înființa o nouă colonie penală în New South Wales. O tabără a fost instalată și steagul Uniunii a fost arborat la Sydney Cove, Port Jackson, la 26 ianuarie 1788,[53][54] dată care a devenit mai târziu ziua națională a Australiei. Cei mai mulți dintre primii condamnați au fost transportați pentru infracțiuni minore și repartizați ca muncitori sau servitori la „coloniștii liberi” (imigranți care nu erau condamnați). În timp ce majoritatea condamnaților s-au integrat în societatea colonială odată emancipați, au fost organizate și rebeliuni și revolte ale condamnaților, dar au fost invariabil reprimate fiind instituită legea marțială. Rebeliunea romului din 1808, singura preluare armată de succes a guvernului în Australia, a dus la apariția unei perioade de doi ani de guvernare militară.[55] În deceniul următor, reformele sociale și economice inițiate de guvernatorul Lachlan Macquarie au dus la tranziția New South Wales de la o colonie penală la o societate civilă.[56][57]

Populația indigenă a scăzut timp de 150 de ani după colonizare, în principal din cauza bolilor infecțioase.[58] Alte mii de persoane au murit ca urmare a conflictelor de frontieră cu coloniștii.[59] Începând cu 1886, guvernele australiene au început să introducă politici care au dus la îndepărtarea multor copii aborigeni de familiile și comunitățile lor (denumite Generațiile furate).[60]

Expansiunea colonialăModificare

Britanicii au continuat să pătrundă în alte zone ale continentului la începutul secolului al XIX-lea, inițial de-a lungul coastei. În 1803, a fost înființată o așezare în Van Diemen's Land (actuala Tasmania),[61] iar în 1813, Gregory Blaxland, William Lawson și William Wentworth au traversat Blue Mountains la vest de Sydney, deschizând interiorul țării pentru colonizarea europeană.[62] Revendicarea britanică s-a extins la întreg continentul australian în 1827, când maiorul Edmund Lockyer a înființat o așezare în King George Sound (Albany de astăzi).[63] Colonia Swan River (Perth de astăzi) a fost înființată în 1829, evoluând în cea mai mare colonie australiană ca suprafață, Australia de Vest.[64] În funcție de creșterea populației, din New South Wales au fost decupate colonii separate: Tasmania în 1825, Australia de Sud în 1836, Noua Zeelandă în 1841, Victoria în 1851 și Queensland în 1859.[65] Australia de Sud a fost fondată ca „provincie liberă” - nu a fost niciodată o colonie penală.[66] Australia de Vest a fost de asemenea fondată „liberă”, dar mai târziu a acceptat deținuți transportați, ultimul dintre ei sosind în 1868, la zeci de ani după ce transportul a încetat în celelalte colonii.[67]

În 1823, a fost înființat un Consiliu Legislativ numit de guvernatorul New South Wales, împreună cu o nouă Curte Supremă, limitând astfel puterile guvernatorilor coloniali.[68] Între 1855 și 1890, cele șase colonii au dobândit individual un guvern responsabil, devenind astfel democrații elective care își gestionează majoritatea afacerilor proprii, rămânând în același timp parte a Imperiului Britanic.[69] Biroul Colonial de la Londra a păstrat controlul asupra unor chestiuni, în special asupra afacerilor externe[70] și a apărării.[71]

La mijlocul secolului al XIX-lea, exploratori precum Burke și Wills au mers mai departe în interiorul țării pentru a determina potențialul agricol și a răspunde la întrebări științifice.[72] O serie de exploatări de aur care au început la începutul anilor 1850 au dus la un aflux de noi imigranți din China, America de Nord și Europa continentală,[73] precum și la izbucniri de bushranging și tulburări civile; acestea din urmă au atins punctul culminant în 1854, când minerii din Ballarat au lansat Rebeliunea Eureka împotriva taxelor de licență pentru aur.[74]

De la Federație la războaiele mondialeModificare

La 1 ianuarie 1901, federația coloniilor a fost realizată după un deceniu de planificare, convenții constituționale și referendumuri, având ca rezultat crearea Commonwealth-ului Australiei ca națiune și intrarea în vigoare a Constituției australiene.[75]

După Conferința Imperială din 1907, Australia și alte câteva colonii de coloniști britanici care se autoguvernau au primit statutul de „dominioane” autonome în cadrul Imperiului Britanic.[76][77] Australia a fost unul dintre membrii fondatori ai Ligii Națiunilor în 1920[78] și, ulterior, ai Organizației Națiunilor Unite în 1945.[79] Statutul britanic de la Westminster din 1931 a pus capăt în mod oficial majorității legăturilor constituționale dintre Australia și Regatul Unit. Australia l-a adoptat în 1942,[80] dar a fost antedatat în 1939 pentru a confirma validitatea legislației adoptate de Parlamentul australian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[81][82]

Teritoriul Capitalei Federale (redenumit ulterior Teritoriul Capitalei Australiene) a fost format în 1911 ca loc pentru viitoarea capitală federală, Canberra. Melbourne a fost sediul temporar al guvernului din 1901 până în 1927, în timp ce Canberra era în curs de construcție.[83] Teritoriul de Nord a fost transferat de sub controlul guvernului Australiei de Sud către parlamentul federal în 1911.[84] Australia a devenit conducătorul colonial al Teritoriului Papua (care fusese inițial anexat de Queensland în 1883)[85] în 1902 și al Teritoriului Noua Guinee (fosta Noua Guinee Germană) în 1920. Cele două au fost unificate ca Teritoriul Papua și Noua Guinee în 1949 și au obținut independența față de Australia în 1975.[86][87][88]

În 1914, Australia s-a alăturat aliaților în lupta din Primul Război Mondial și a luat parte la multe dintre bătăliile majore purtate pe Frontul de Vest.[89] Din cei aproximativ 416.000 de militari care au servit, aproximativ 60.000 au fost uciși și alți 152.000 au fost răniți.[90] Mulți australieni consideră că înfrângerea Corpului de Armată al Australiei și Noii Zeelande (ANZAC) la Gallipoli, în 1915, a fost „botezul de foc” al națiunii - prima sa acțiune militară majoră,[91][92], aniversarea debarcării de la Anzac Cove fiind comemorată în fiecare an de Ziua Anzac.[93]

Din 1939 până în 1945, Australia s-a alăturat aliaților în lupta din cel de-al Doilea Război Mondial. Forțele armate ale Australiei au luptat în teatrele de operațiuni din Pacific, Europa și Mediterana și Orientul Mijlociu.[94][95] Șocul înfrângerii Marii Britanii în Asia în 1942, urmat la scurt timp de bombardarea orașului Darwin și de alte atacuri japoneze pe teritoriul australian, a dus la o convingere generalizată în Australia că o invazie japoneză era iminentă și la o trecere de la Regatul Unit la Statele Unite ca principal aliat și partener de securitate al Australiei.[96] Din 1951, Australia este un aliat militar oficial al Statelor Unite, în temeiul tratatului ANZUS.[97]

Epoca postbelică și epoca contemporanăModificare

 
Emigranți postbelici din Europa care au sosit în Australia în 1954

În deceniile care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, Australia s-a bucurat de creșteri semnificative ale nivelului de trai, ale timpului liber și ale dezvoltării suburbane.[98][99] Folosind sloganul „populați sau pieriți”, națiunea a încurajat un val mare de imigrație din întreaga Europă, acești imigranți fiind numiți „Noii Australieni”.[100]

Membră a blocului capitalist în timpul Războiului Rece, Australia a participat la Războiul din Coreea și la Urgența din Malaezia în anii 1950 și la Războiul din Vietnam între 1962 și 1972.[101] În această perioadă, tensiunile legate de influența comunistă în societate au dus la încercări nereușite ale guvernului Menzies de a interzice Partidul Comunist din Australia[102] și la o scindare a Partidului Laburist în 1955.[103]

Ca urmare a unui referendum din 1967, guvernul federal a primit un mandat pentru a pune în aplicare politici în beneficiul populației aborigene, iar toți australienii indigeni au fost incluși în recensământ.[104] Proprietatea tradițională a terenurilor („titlul nativ”) a fost recunoscută pentru prima dată în drept atunci când Înalta Curte a Australiei a decis în cauza Mabo împotriva Queensland (nr. 2) că doctrina juridică a terra nullius („terenul care nu aparține nimănui”) nu se aplica în Australia la momentul colonizării europene.[105]

După abolirea definitivă a politicii Australiei albe în 1973,[106] demografia și cultura Australiei s-au transformat ca urmare a unui val mare și continuu de imigrație non-europeană, în principal din Asia.[107][108] La sfârșitul secolului al XX-lea s-a pus tot mai mult accentul pe legăturile de politică externă cu alte națiuni din zona Pacificului.[109] În timp ce Legea Australiei din 1986 a rupt legăturile constituționale rămase între Australia și Regatul Unit,[110] un referendum din 1999 a dus la respingerea de către 55% dintre alegători a propunerii de abolire a monarhiei australiene și de transformare în republică.[111]

În urma atacurilor din 11 septembrie asupra Statelor Unite, Australia s-a alăturat Statelor Unite în războiul din Afganistan din 2001 până în 2021 și în războiul din Irak din 2003 până în 2009.[112] De asemenea, relațiile comerciale ale națiunii au devenit din ce în ce mai orientate spre Asia de Est în secolul XXI, China devenind cel mai mare partener comercial al națiunii cu o marjă mare.[113]

În timpul pandemiei COVID-19 care a început în Australia în 2020, mai multe dintre cele mai mari orașe din Australia au fost închise pentru perioade lungi de timp, iar libera circulație peste granițele statelor a fost restricționată în încercarea de a încetini răspândirea virusului SARS-CoV-2.[114]

GeografieModificare

Caracteristici generaleModificare

 
Harta topografică a Australiei. Verde închis reprezintă cea mai mică altitudine, iar maro închis cea mai mare altitudine.

Înconjurată de oceanele Indian și Pacific, Australia este separată de Asia prin mările Arafura și Timor, Marea Coralilor aflându-se în largul coastei Queensland, iar Marea Tasmaniei se află între Australia și Noua Zeelandă. Cel mai mic continent din lume[115] și a șasea țară ca mărime după suprafața totală,[116] Australia - datorită dimensiunii și izolării sale - este adesea supranumită „continentul insular”[117] și este uneori considerată cea mai mare insulă din lume.[118] Australia are 34.218 km de coastă (excluzând toate insulele din larg)[119] și revendică o zonă economică exclusivă extinsă de 8.148.250 km pătrați. Această zonă economică exclusivă nu include Teritoriul australian din Antarctica.[120]

Australia continentală se află între latitudinile și 44° sud și longitudinea 112° și 154° est.[121] Dimensiunea Australiei îi conferă o mare varietate de peisaje, cu păduri tropicale în nord-est, lanțuri muntoase în sud-est, sud-vest și est și deșert în centru.[122] Deșertul sau terenul semiarid cunoscut în mod obișnuit sub numele de Outback reprezintă de departe cea mai mare parte a teritoriului.[123] Australia este cel mai uscat continent locuit; media anuală a precipitațiilor pe suprafața continentală este mai mică de 500 mm.[124] Densitatea populației este de 3,2 locuitori pe kilometru pătrat, deși o mare parte a populației trăiește de-a lungul coastei temperate din sud-estul țării.[125]

 
Insula Heron, o insuliță de corali din sudul Marii Bariere de Corali

Marea Barieră de Corali, cel mai mare recif de corali din lume,[126] se află la mică distanță în largul coastei de nord-est și se întinde pe o distanță de peste 2.000 km. Muntele Augustus, despre care se afirmă că este cel mai mare monolit din lume,[127] este situat în Australia de Vest. Având o altitudine de 2.228 m, muntele Kosciuszko este cel mai înalt munte de pe continentul australian. Chiar mai înalți sunt Mawson Peak (la 2.745 m), pe îndepărtatul teritoriu extern australian Insula Heard, și, în Zona Antarctică Australiană, muntele McClintock și muntele Menzies, la 3.492 m și, respectiv, 3.355 m.[128]

Estul Australiei este marcat de Marele lanț despărțitor, care se întinde paralel cu coasta din Queensland, New South Wales și o mare parte din Victoria. Denumirea nu este strict exactă, deoarece unele părți ale lanțului sunt formate din dealuri joase, iar înălțimea munților nu depășește în mod obișnuit 1.600 m.[129] Între coastă și munți se află înălțimile de coastă și o centură de pășuni Brigalow, în timp ce în interiorul lanțului despărțitor se află suprafețe mari de pășuni și tufișuri.[129][130] Printre acestea se numără câmpiile vestice din New South Wales, precum și Mitchell Grass Downs și Mulga Lands din interiorul Queensland. Cel mai nordic punct al continentului este peninsula tropicală Cape York.[121]

 
Uluru în regiunea semi-aridă din Australia Centrală

Peisajele din Top End și din Gulf Country - cu climatul lor tropical - includ păduri, zone umede, pășuni, păduri tropicale și deșert.[131] În partea de nord-vest a continentului se află stâncile și defileurile de gresie din Kimberley, iar mai jos, Pilbara. Savana tropicală Victoria Plains se află la sud de savanele Kimberly și Arnhem Land, formând o tranziție între savanele de coastă și deșerturile din interior.[132] În inima țării se află munții din centrul Australiei. Caracteristicile proeminente ale centrului și sudului includ Uluru (cunoscut și sub numele de Ayers Rock), faimosul monolit de gresie, și deșerturile interioare Simpson, Tirari și Sturt Stony, Gibson, Great Sandy, Tanami și Great Victoria, cu faimoasa câmpie Nullarbor pe coasta sudică.[133]Tufișurile de mulga din Australia de Vest se află între deșerturile interioare și sud-vestul Australiei cu climă mediteraneană.

GeologieModificare

 
Regiunile geologice de bază din Australia, în funcție de vârstă.

Aflată pe placa indo-australiană, Australia continentală este cea mai joasă și cea mai primordială masă de uscat de pe Pământ, cu o istorie geologică relativ stabilă[134][135] Masa de uscat include practic toate tipurile de roci cunoscute și din toate perioadele de timp geologic, acoperind peste 3,8 miliarde de ani din istoria Pământului.

După ce a făcut parte din toate supercontinentele majore, continentul australian a început să se formeze după destrămarea Gondwanei în Permian, odată cu separarea masei continentale de continentul african și de subcontinentul indian. S-a separat de Antarctica într-o perioadă prelungită care a început în permian și a continuat până în cretacic.[136] Când ultima perioadă glaciară s-a încheiat în jurul anului 10.000 î.Hr. creșterea nivelului mării a format strâmtoarea Bass, separând Tasmania de continent. Apoi, între aproximativ 8.000 și 6.500 î.Hr., câmpiile joase din nord au fost inundate de mare, separând Noua Guinee, Insulele Aru și partea continentală a Australiei.[137] Continentul australian se deplasează spre Eurasia cu o rată de 6-7 centimetri pe an.[138]

Crusta continentală a Australiei continentale, excluzând marginile subțiate, are o grosime medie de 38 km, cu o variație a grosimii de la 24 km la 59 km.[139] Geologia Australiei poate fi împărțită în mai multe secțiuni principale, arătând că continentul a crescut de la vest la est: scuturile cratonice arhaice care se găsesc mai ales în vest, centurile de falduri proterozoice în centru și bazinele sedimentare fanerozoice, rocile metamorfice și magmatice în est.[140]

Continentul australian și Tasmania sunt situate în mijlocul plăcii tectonice și nu au vulcani activi,[141] dar, datorită trecerii peste punctul fierbinte din Australia de Est, a avut loc un vulcanism recent în timpul Holocenului, în provincia vulcanică Newer din vestul statului Victoria și sud-estul Australiei de Sud. Vulcanismul apare, de asemenea, în insula Noua Guinee (considerată din punct de vedere geologic ca făcând parte din continentul australian) și în teritoriul extern australian al insulei Heard și al insulelor McDonald.[142] Activitatea seismică în Australia continentală și în Tasmania este, de asemenea, scăzută, cel mai mare număr de victime fiind înregistrat în cutremurul din Newcastle din 1989.[143]

ClimăModificare

 
Tipurile de climă din Australia.[144]

Clima Australiei este influențată în mod semnificativ de curenții oceanici, inclusiv de Dipolul Oceanului Indian și de oscilația El Niño-Sud, care este corelată cu seceta periodică, precum și de sistemul sezonier de presiune joasă tropicală care produce ciclonii în nordul Australiei.[145][146] Acești factori determină ca precipitațiile să varieze semnificativ de la an la an. O mare parte din nordul țării are un climat tropical, predominant de vară (muson).[124] Partea de sud-vest a țării are un climat mediteraneean.[147] În sud-est, climatul variază de la temperat-oceanic (Tasmania și Victoria de coastă) la subtropical umed (jumătatea superioară a New South Wales), iar zonele muntoase prezintă un climat alpin și oceanic subpolar. Interiorul este arid până la semiarid.[124]

Sub influența schimbărilor climatice, temperaturile medii au crescut cu peste 1°C din 1960. Modificările asociate ale tiparelor de precipitații și ale extremelor climatice exacerbează problemele existente, cum ar fi seceta și incendiile de tufișuri. 2019 a fost cel mai călduros an înregistrat în Australia,[148] iar sezonul de incendii de tufișuri 2019-2020 a fost cel mai rău înregistrat vreodată în această țară.[149] Emisiile de gaze cu efect de seră ale Australiei pe cap de locuitor sunt printre cele mai mari din lume.[150]

În multe regiuni și orașe din Australia se aplică frecvent restricții de apă ca răspuns la penuria cronică datorată creșterii populației urbane și secetei localizate..[151][152] În mare parte a continentului, inundații majore urmează în mod regulat unor perioade prelungite de secetă, care scurg sistemele fluviale interioare, revarsă baraje și inundă mari câmpii inundabile interioare, așa cum s-a întâmplat în toată Australia de Est la începutul anilor 2010, după seceta din anii 2000.[153]

BiodiversitateModificare

 
Koala și eucaliptul formează o pereche emblematică a Australiei.

Deși cea mai mare parte a Australiei este semiaridă sau deșertică, continentul include o gamă variată de habitate, de la zone alpine până la păduri tropicale. Ciupercile caracterizează această diversitate - aproximativ 250.000 de specii - dintre care doar 5% au fost descrise - se întâlnesc în Australia.[154] Din cauza vechimii mari a continentului, a modelelor meteorologice extrem de variabile și a izolării geografice pe termen lung, o mare parte din biomul australian este unic. Aproximativ 85% dintre plantele cu flori, 84% dintre mamifere, peste 45% dintre păsări și 89% dintre peștii din zona temperată de pe țărm sunt endemici.[155] Australia are cel puțin 755 de specii de reptile, mai multe decât oricare altă țară din lume.[156] În afară de Antarctica, Australia este singurul continent care s-a dezvoltat fără specii de feline. Este posibil ca pisicile să fi fost introduse în secolul al XVII-lea de către naufragiații olandezi, iar mai târziu, în secolul al XVIII-lea, de către coloniștii europeni. În prezent, ele sunt considerate un factor major în declinul și dispariția multor specii indigene vulnerabile și pe cale de dispariție.[157] Australia este, de asemenea, una dintre cele 17 țări megadiverse.[158]

Pădurile australiene sunt alcătuite în cea mai mare parte din specii veșnic verzi, în special eucalipți în regiunile mai puțin aride; salcâmii îi înlocuiesc ca specie dominantă în regiunile mai aride și în deșerturi.[159] Printre animalele australiene bine cunoscute se numără monotremele (ornitorincul și echidna); o serie de marsupiale, printre care cangurul, koala și wombatul, și păsări precum emu și kookaburra. 188] În Australia trăiesc multe animale periculoase, inclusiv unii dintre cei mai veninoși șerpi din lume.[159] Australia is home to many dangerous animals including some of the most venomous snakes in the world.[160] Dingo a fost introdus de către populațiile austroneziene care făceau comerț cu indigenii australieni în jurul anului 3000 î.Hr.[161] Multe specii de animale și plante au dispărut la scurt timp după prima colonizare umană,[162] inclusiv megafauna australiană; altele au dispărut de la colonizarea europeană, printre care lupul marsupial.[163][164]

Multe dintre ecoregiunile Australiei și speciile din aceste regiuni sunt amenințate de activitățile umane și de speciile de animale, cromozomi, ciuperci și plante introduse.[165] Toți acești factori au făcut ca Australia să aibă cea mai mare rată de dispariție a mamiferelor dintre toate țările din lume.[166] Legea federală din 1999 privind protecția mediului și conservarea biodiversității reprezintă cadrul juridic pentru protecția speciilor amenințate.[167] Numeroase zone protejate au fost create în cadrul Strategiei naționale pentru conservarea diversității biologice a Australiei pentru a proteja și conserva ecosisteme unice;[168][169] 65 de zone umede sunt enumerate în cadrul Convenției Ramsar,[170] și au fost înființate 16 situri naturale ale Patrimoniului Mondial.[171] Australia a fost clasată pe locul 21 din 178 de țări din lume în cadrul Indicelui de performanță a mediului din 2018.[172] Pe lista de specii amenințate din Australia se află peste 1.800 de animale și plante, inclusiv peste 500 de animale.[173]

Paleontologii au descoperit un sit fosilizat al unei păduri tropicale preistorice în McGraths Flat, în Australia de Sud, care prezintă dovezi că acest deșert acum arid și această zonă de arbuști/pășuni uscate au găzduit cândva viață în abundență.[174][175]

Guvern și politicăModificare

Australia este o monarhie constituțională parlamentară federală[205].[205] Țara a menținut un sistem politic liberal-democrat stabil în temeiul constituției sale, care este una dintre cele mai vechi din lume, încă de la Federația din 1901. Este, de asemenea, una dintre cele mai vechi federații din lume, în care puterea este împărțită între guvernul federal și guvernele de stat și teritoriale. Sistemul australian de guvernare combină elemente derivate din sistemele politice din Regatul Unit (un executiv, o monarhie constituțională și o disciplină de partid puternică) și din Statele Unite (federalism, o constituție scrisă și un bicameralism puternic cu o cameră superioară aleasă), alături de trăsături distinctive indigene.[176][177]

Guvernul federal este împărțit în trei ramuri:[178]

Charles al III-lea domnește ca rege al Australiei și este reprezentat în Australia de guvernatorul general la nivel federal și de guvernatorii la nivel de stat, care, prin convenție, acționează la sfatul miniștrilor săi.[180][181] Astfel, în practică, guvernatorul general acționează ca o figură juridică pentru acțiunile primului ministru și ale Consiliului Executiv Federal. Guvernatorul general dispune de puteri extraordinare de rezervă care pot fi exercitate în afara solicitării prim-ministrului în circumstanțe rare și limitate, cel mai notabil exercițiu fiind demiterea guvernului Whitlam în criza constituțională din 1975.[182]

În Senat (camera superioară), sunt 76 de senatori: câte doisprezece din partea statelor și câte doi din partea teritoriilor continentale (Teritoriul Capitalei Australiene și Teritoriul de Nord).[183] Camera Reprezentanților (camera inferioară) are 151 de membri aleși din circumscripții electorale uninominale, cunoscute în mod obișnuit sub numele de „electorate” sau „mandate”, alocate statelor pe baza numărului de locuitori,[184] fiecare stat original având garantat un minim de cinci locuri.[185] Alegerile pentru ambele camere au loc în mod normal la fiecare trei ani simultan; senatorii au mandate de șase ani care se suprapun, cu excepția celor din teritorii, ale căror mandate nu sunt fixe, ci sunt legate de ciclul electoral pentru camera inferioară; astfel, doar 40 din cele 76 de locuri din Senat sunt disputate la fiecare alegeri, cu excepția cazului în care ciclul electoral este întrerupt de o dublă dizolvare.[183]

Sistemul electoral australian utilizează votul preferențial pentru toate alegerile pentru camerele inferioare, cu excepția Tasmaniei și a ACT, care, împreună cu Senatul și majoritatea camerelor superioare ale statelor, îl combină cu reprezentarea proporțională într-un sistem cunoscut sub numele de vot unic transferabil. Votul este obligatoriu pentru toți cetățenii înscriși care au minimum 18 ani în fiecare jurisdicție,[186] la fel ca și înscrierea.[187] Partidul cu sprijin majoritar în Camera Reprezentanților formează guvernul, iar liderul acestuia devine prim-ministru. În cazurile în care niciun partid nu are sprijin majoritar, guvernatorul general are puterea constituțională de a numi prim-ministrul și, dacă este necesar, de a-l demite pe cel care a pierdut încrederea Parlamentului.[188] Datorită poziției relativ unice a Australiei, care funcționează ca o democrație parlamentară de tip Westminster cu o cameră superioară aleasă, sistemul a fost denumit uneori ca având o „mutație Washminster”[189] sau ca fiind un sistem semi-parlamentar.[190]

Există două grupuri politice majore care formează de obicei guvernul, atât la nivel federal, cât și în state: Partidul Laburist din Australia și Coaliția, care este o grupare formată din Partidului Liberal și a partenerului său mai mic, Partidul Național.[191][192] Partidul Național Liberal și Partidul Liberal al Țarii sunt facțiuni care au fuzionat în Queensland și Teritoriul de Nord, care funcționează ca partide separate la nivel federal.[193] În cadrul culturii politice australiene, Coaliția este considerată de centru-dreapta, iar Partidul Laburist este considerat de centru-stânga.[194] Membrii independenți și mai multe partide mici au obținut reprezentare în parlamentele australiene, mai ales în camerele superioare. Verzii australieni sunt deseori considerați „a treia forță” în politică, fiind al treilea partid ca mărime, atât ca număr de voturi, cât și ca număr de membri.[195][196]

Cele mai recente alegeri legislative au avut loc la 22 mai 2022 și au dus la aducerea la guvernare a Partidului Laburist, condus de Anthony Albanese.[197]

State și teritoriiModificare

 
Hartă cu statele și teritoriile Australiei

Australia are șase state - New South Wales (NSW), Queensland (QLD), Australia de Sud (SA), Tasmania (TAS), Victoria (VIC) și Australia de Vest (WA) - și trei teritorii continentale - Australian Capital Territory (ACT), Teritoriul de Nord (NT) și Jervis Bay Territory (JBT). În majoritatea aspectelor, ACT și NT funcționează ca state, cu excepția faptului că Parlamentul Commonwealth-ului are puterea de a modifica sau de a abroga orice legislație adoptată de parlamentele teritoriilor.[198]

În conformitate cu Constituția, statele au, în esență, putere legislativă plenară pentru a legifera în orice domeniu, în timp ce Parlamentul Commonwealth-ului (federal) poate legifera doar în cadrul domeniilor enumerate la articolul 51. De exemplu, parlamentele statelor au competența de a legifera în ceea ce privește educația, dreptul penal și poliția statală, sănătatea, transporturile și administrația locală, dar Parlamentul Commonwealth-ului nu are nicio competență specifică de a legifera în aceste domenii.[199] Cu toate acestea, legile Commonwealth-ului prevalează asupra legilor statelor în măsura în care există neconcordanțe.

Fiecare stat și teritoriu continental major are propriul parlament - unicameral în Teritoriul de Nord, ACT și Queensland, și bicameral în celelalte state. Statele sunt entități suverane, deși se supun anumitor puteri ale Commonwealth-ului, așa cum sunt definite de Constituție. Camerele inferioare sunt cunoscute sub numele de Adunarea legislativă (Adunarea legislativă în Australia de Sud și Tasmania); camerele superioare sunt cunoscute sub numele de Consiliul legislativ. Șeful guvernului în fiecare stat este premierul, iar în fiecare teritoriu, ministru-șef. Regele este reprezentat în fiecare stat de un guvernator; iar în Teritoriul de Nord, de un administrator.[200] În Commonwealth, reprezentantul regelui este guvernatorul general.[201]

De asemenea, Parlamentul Commonwealth-ului administrează direct teritoriile externe Ashmore și Cartier, insula Crăciunului, Insulele Cocos, Insulele Mării de Coral, Insula Heard și Insulele McDonald și regiunea revendicată a Zonei Antarctice Australiene, precum și Jervis Bay Territory, o bază navală și un port maritim pentru capitala națională pe un teritoriu care a făcut parte din New South Wales.[179] Teritoriul extern al Insulei Norfolk a exercitat anterior o autonomie considerabilă în temeiul Norfolk Island Act 1979, prin intermediul propriei adunări legislative și a unui administrator care o reprezenta pe regină.[202] În 2015, Parlamentul Commonwealth-ului a abolit autonomia, integrând Insula Norfolk în sistemele fiscale și de asistență socială din Australia și înlocuind adunarea legislativă cu un consiliu.[203] Insula Macquarie face parte din Tasmania,[204] iar insula Lord Howe din New South Wales.[205]

Relații externeModificare

În ultimele decenii, relațiile externe ale Australiei au fost determinate de o asociere strânsă cu Statele Unite prin intermediul pactului ANZUS și de o concentrare pe relațiile din regiunea Asia-Pacific. Fiind o putere regională, Australia este membră a unor grupări regionale și culturale, inclusiv a Forumului Insulelor din Pacific, a Comunității Pacificului și a Comunității Națiunilor, și participă la mecanismul ASEAN+6 și la Summitul Asiei de Est.

Australia este membră a mai multor grupări în domeniul apărării, al informațiilor și al securității, printre care alianța Five Eyes cu Statele Unite, Regatul Unit, Canada și Noua Zeelandă; alianța ANZUS cu Statele Unite și Noua Zeelandă; tratatul de securitate AUKUS cu Statele Unite și Regatul Unit; dialogul cvadrilateral de securitate cu Statele Unite, India și Japonia; acordurile de apărare ale celor cinci puteri cu Noua Zeelandă, Regatul Unit, Malaysia și Singapore; și Acordul de Acces Reciproc în domeniul apărării și securității cu Japonia.

Australia a urmărit cauza liberalizării comerțului internațional.[206] A condus formarea Grupului Cairns și a Cooperării Economice Asia-Pacific[207][208] și este membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).[209][210] În ultimele decenii, Australia a încheiat acordurile multilaterale de liber schimb cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (Comprehensive and Progressive Agreement for Trans-Pacific Partnership) și Parteneriatul economic regional cuprinzător (Regional Comprehensive Economic Partnership), precum și acorduri bilaterale de liber schimb cu Statele Unite, China, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Regatul Unit și Noua Zeelandă.[211]

Australia menține o relație profund integrată cu vecina Noua Zeelandă, cu libera mobilitate a cetățenilor între cele două țări în cadrul Acordului de călătorie Trans-Tasman și liberul schimb în cadrul Acordului privind relațiile economice mai strânse.[212] Printre țările cele mai bine văzute de către poporul australian în 2021 se numără Noua Zeelandă, Regatul Unit, Japonia, Germania, Taiwan, Thailanda, Statele Unite și Coreea de Sud.[213] Țară membră fondatoare a Organizației Națiunilor Unite, Australia este puternic angajată în multilateralism[214] și menține un program de ajutor internațional în cadrul căruia primesc asistență aproximativ 60 de țări.[215] Australia s-a clasat pe locul al patrulea în Indicele de angajament pentru dezvoltare 2021 al Centrului pentru Dezvoltare Globală.[216]

ArmataModificare

Forțele armate ale Australiei - Forțele de Apărare Australiene (ADF) - cuprind Marina Regală Australiană (RAN), Armata Australiană și Forțele Aeriene Regale Australiene (RAAF), în total 81.214 persoane (inclusiv 57.982 de militari în termen și 23.232 de rezerviști), la data de noiembrie 2015. Rolul titular de comandant-șef îi revine guvernatorului general, care numește un șef al Forțelor de Apărare din cadrul unuia dintre serviciile armate, la recomandarea guvernului.[217] Într-o diarhie, șeful Forțelor de Apărare îndeplinește funcția de copreședinte al Comitetului de Apărare, împreună cu secretarul apărării, la comanda și controlul Organizației de Apărare a Australiei.[218]

În bugetul pentru 2016-2017, cheltuielile pentru apărare au reprezentat 2% din PIB, reprezentând al 12-lea cel mai mare buget de apărare din lume.[219] Australia a fost implicată în operațiuni de menținere a păcii la nivelul Organizației Națiunilor Unite și la nivel regional, în operațiuni de ajutorare în caz de dezastre, precum și în conflicte armate începând cu Primul Război Mondial.

DemografieModificare

 
Australia are una dintre cele mai urbanizate populații din lume, majoritatea locuind în orașele de pe coastă, precum Gold Coast din Queensland.

Australia are o densitate medie a populației de 3,3 persoane pe kilometru pătrat, fiind una dintre cele mai puțin populate țări din lume. Populația este puternic concentrată pe coasta de est și, în special, în regiunea de sud-est dintre South East Queensland la nord-est și Adelaide la sud-vest.[220]

Australia este o țară foarte urbanizată, 67% din populație trăind în 2018 în zonele denumite Greater Capital City Statistical Areas (cuprind zonele metropolitane din statul respectiv și capitalele statale continentale).[221] Zonele metropolitane cu peste un milion de locuitori sunt Sydney, Melbourne, Brisbane, Perth și Adelaide.[222]

La fel ca multe alte state dezvoltate, Australia se confruntă cu o îmbătrânire a populației ce determină o creștere a numărului de pensionari și o scădere a numărului de persoane aflate în câmpul muncii. În 2018 vârsta medie a populației australiene era de 38,8 ani.[223] Aproximativ 2,15% din populația australiană trăia în străinătate în 2015, una dintre cele mai mici proporții la nivel mondial.[224]

 v  d  m  Cele mai mari orașe din Australia
Date din 2019 de la Biroul Australian de Statistică[225]
Loc Numele orașului Stat Pop. Loc Numele orașului Stat Pop.
1 Sydney NSW 5.312.163 11 Geelong Vic 275.794
2 Melbourne Vic 5.078.193 12 Hobart Tas 236.136
3 Brisbane Qld 2.514.184 13 Townsville Qld 181.668
4 Perth WA 2.085.973 14 Cairns Qld 153.951
5 Adelaide SA 1.359.760 15 Darwin NT 147.255
6 Gold Coast Qld. 693.671 16 Toowoomba Qld 138.223
7 Newcastle NSW 491.474 17 Ballarat Vic 107.652
8 Canberra ACT. 462.136 18 Bendigo Vic 100.991
9 Sunshine Coast Qld 341.069 19 Albury-Wodonga NSW 93.603
10 Wollongong NSW 306.034 20 Launceston Tas 87.382

Origini și imigrațieModificare

Între 1788 și cel de-al Doilea Război Mondial, marea majoritate a coloniștilor și imigranților au provenit din Insulele Britanice (în principal Anglia, Irlanda și Scoția), deși în secolul al XIX-lea a existat o imigrație semnificativă din China și Germania. În deceniile imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, Australia a primit un val mare de imigranți din întreaga Europă, mult mai mulți imigranți veniți din Europa de Sud și de Est decât în deceniile anterioare. De la sfârșitul politicii Australiei Albe în 1973, Australia a urmat o politică oficială de multiculturalism[226] și a existat un val mare și continuu de imigrație din întreaga lume, Asia fiind cea mai mare sursă de imigranți în secolul al XXI-lea.[227]

În prezent, Australia are a opta cea mai mare populație de imigranți din lume, aceștia reprezentând 30% din populație, cea mai mare proporție dintre marile națiuni occidentale.[16][228] 160.323 de imigranți permanenți au fost admiși în Australia în 2018-2019 (excluzând refugiații),[227] în timp ce a existat un câștig net de populație de 239.600 de persoane din toată imigrația permanentă și temporară în acel an.[229] Majoritatea imigranților sunt calificați,[227] dar programul de imigrație include categorii pentru membrii de familie și refugiați.[293] În 2020, cele mai mari populații născute în străinătate erau cele născute în Anglia (3,8%), India (2,8%), China continentală (2,5%), Noua Zeelandă (2,2%), Filipine (1,2%) și Vietnam (1,1%).[230]

Biroul Australian de Statistică nu colectează date privind rasa, dar cere fiecărui rezident australian să nominalizeze până la doi strămoși la fiecare recensământ.[231] Aceste răspunsuri privind strămoșii sunt clasificate în grupuri mari standardizate de strămoși.[232] La recensământul din 2021, numărul de răspunsuri privind strămoșii din cadrul fiecărui grup standardizat, ca proporție din totalul populației, a fost următorul:[233]57,2% europeni (46% din Europa de Nord-Vest și 11,2% din Europa de Sud și de Est), 33,8% din Oceania, 17,4% asiatici (6,5% din Asia Centrală și de Sud, 6,4% din Asia de Nord-Est și 4,5% din Asia de Sud-Est), 3,2% din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, 1,4% popoare din Americi și 1,3% din Africa Subsahariană. La recensământul din 2021, cei mai des nominalizați strămoși individuali ca proporție din totalul populației au fost:[234]

LimbiModificare

 
Procentul populației care vorbește limbile indigene australiene, conform recensământului din 2011

Deși Australia nu are o limbă oficială, engleza este de facto limba națională.[236] Engleza australiană este o varietate majoră a limbii, cu un accent și un lexic distinctiv[237] și diferă ușor de alte varietăți ale limbii engleze în ceea ce privește gramatica și ortografia.[238] Australiana obișnuită servește drept dialect standard.[239]

La recensământul din 2021, engleza era singura limbă vorbită în casă pentru 72% din populație. Următoarele limbi vorbite acasă sunt mandarina (2,7 %), araba (1,4 %), vietnameza (1,3 %), cantoneza (1,2 %) și punjaba (0,9 %).[240] Se crede că peste 250 de limbi aborigene australiene existau în momentul primului contact cu Europa,[241] dintre care mai puțin de douăzeci sunt încă folosite zilnic de toate grupele de vârstă.[242][243] Alte aproximativ 110 sunt vorbite exclusiv de persoanele în vârstă.[243] La recensământul din 2006, 52.000 de australieni indigeni, reprezentând 12% din populația indigenă, au declarat că vorbesc o limbă indigenă acasă.[244] Australia are un limbaj al semnelor cunoscut sub numele de Auslan, care este limba principală a aproximativ 10.112 persoane surde care au declarat că folosesc limba Auslan acasă la recensământul din 2016.[245]

EducațieModificare

Frecventarea școlii, sau înscrierea pentru școlarizarea la domiciliu,[246] este obligatorie pe întreg teritoriul Australiei. Educația este responsabilitatea fiecărui stat și teritoriu în parte[247], astfel încât regulile variază de la un stat la altul, dar, în general, copiii sunt obligați să frecventeze școala de la vârsta de aproximativ 5 ani până la aproximativ 16 ani.[248][249] În unele state (Australia de Vest, Teritoriul de Nord și New South Wales), copiii cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani sunt obligați fie să frecventeze școala, fie să participe la o formare profesională, cum ar fi o ucenicie.[250][251][252][253]

Australia are o rată de alfabetizare a adulților care a fost estimată la 99% în 2003.[254] Cu toate acestea, un raport din 2011-2012 pentru Biroul de Statistică australian a raportat că Tasmania are o rată de alfabetizare și de calcul de numai 50%.[255]

Australia are 37 de universități finanțate de guvern și trei universități private, precum și o serie de alte instituții specializate care oferă cursuri aprobate la nivelul învățământului superior.[256] OCDE plasează Australia printre cele mai scumpe națiuni pentru a urma o facultate.[257] Există un sistem de formare profesională bazat pe stat, cunoscut sub numele de TAFE, și multe meserii desfășoară ucenicii pentru formarea de noi meseriași.[258] Aproximativ 58% dintre australienii cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani au calificări profesionale sau terțiare[259], iar rata de absolvire a învățământului terțiar, de 49%, este cea mai ridicată dintre țările OCDE. 30,9% din populația Australiei a obținut o calificare de învățământ superior, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai ridicate procente din lume.[260][261][262]

Australia are cea mai mare proporție de studenți internaționali pe cap de locuitor din lume, 812.000 de studenți internaționali fiind înscriși în universitățile și instituțiile profesionale ale națiunii în 2019.[263][264] În consecință, în 2019, studenții internaționali reprezentau în medie 26,7% din corpul studențesc al universităților australiene. Prin urmare, educația internațională reprezintă unul dintre cele mai mari exporturi ale țării și are o influență pronunțată asupra demografiei țării, o proporție semnificativă a studenților internaționali rămânând în Australia după absolvire cu diverse vize de calificare și de angajare.[265] Educația este al treilea cel mai mare export al Australiei, după minereul de fier și cărbune, și a contribuit cu peste 28 de miliarde de dolari la economie în 2016-17.[266]

SănătateModificare

Speranța de viață a Australiei, de 83 de ani (81 de ani pentru bărbați și 85 de ani pentru femei),[267] este a cincea cea mai mare din lume. Are cele mai mari rate de cancer de piele din lume,[268] în timp ce fumatul este cea mai mare cauză prevenibilă de deces și boală, fiind responsabil pentru 7,8% din totalul mortalității și a bolilor. Pe locul al doilea în topul cauzelor care pot fi prevenite se află hipertensiunea arterială, cu 7,6%, iar obezitatea ocupă locul al treilea, cu 7,5%.[269][270] În 2012, Australia s-a clasat pe locul 35 în lume în ceea ce privește proporția de femei obeze[271] și aproape de vârful clasamentul în rândul națiunilor dezvoltate în ceea ce privește proporția de adulți obezi;[272] 63% din populația sa adultă este fie supraponderală, fie obeză.[273]

Australia a cheltuit aproximativ 9,91% din PIB-ul său total pentru asistență medicală în 2021.[274] A introdus asistența medicală universală în 1975.[275] Cunoscută sub numele de Medicare, aceasta este în prezent finanțată nominal printr-o suprataxă din impozitul pe venit cunoscută sub numele de Medicare levy, în prezent de 2%.[276] Statele gestionează spitalele și serviciile ambulatorii atașate, în timp ce Commonwealth-ul finanțează sistemul de beneficii farmaceutice (subvenționarea costurilor medicamentelor) și medicina generală.[275]

În timpul pandemiei COVID-19, Australia a avut una dintre cele mai restrictive politici de carantină, ceea ce a dus la una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate la nivel mondial.[277]

ReligieModificare

Australia nu are o religie de stat; Secțiunea 116 din Constituția australiană interzice guvernului federal să dea orice lege pentru a stabili o religie, să impună orice respectare religioasă sau să interzică exercitarea liberă a oricărei religii.[278]

La recensământul din 2021, 38,9% din populație s-a identificat ca neavând „nicio religie”,[279] în creștere de la 15,5% în 2001.[280] Cea mai mare religie este creștinismul (43,9% din populație).[281] Cele mai mari confesiuni creștine sunt Biserica Romano-Catolică (20% din populație) și Biserica Anglicană din Australia (9,8%). Imigrația multiculturală de după cel de-al Doilea Război Mondial a dus la creșterea religiilor necreștine, dintre care cele mai mari sunt islamul (3,2%), hinduismul (2,7%), budismul (2,4%), sikhismul (0,8%) și iudaismul (0,4%).[282]

În 2021, puțin sub 8.000 de persoane și-au declarat afilierea la religiile tradiționale aborigene.[282] În mitologia aborigenă australiană și în cadrul animist dezvoltat în Australia aborigenă, Visul este o epocă sacră în care ființele ancestrale totemice ale spiritului au format Creația. Visul a stabilit legile și structurile societății și ceremoniile efectuate pentru a asigura continuitatea vieții și a pământului.[283]

EconomieModificare

Economia de piață mixtă cu venituri ridicate a Australiei este bogată în resurse naturale[284], fiind a treisprezecea cea mai mare din lume în termeni nominali și a 18-a ca mărime în funcție de paritatea puterii de cumpărare. Din 2021, are a doua cea mai mare cantitate de avere pe adult, după Luxemburg;[285] și are al treisprezecelea cel mai mare număr de active financiare pe cap de locuitor.[286] Australia are o forță de muncă de aproximativ 13,5 milioane de persoane, cu o rată a șomajului de 3,5% în iunie 2022.[287] Potrivit Consiliului australian al serviciilor sociale, rata sărăciei din Australia depășește 13,6% din populație, cuprinzând 3,2 milioane de persoane. De asemenea, a estimat că există 774.000 (17,7%) de copii sub 15 ani care trăiesc în sărăcie relativă.[288][289] Dolarul australian este moneda națională, care este, de asemenea, împărtășită cu trei state insulare din Pacific: Kiribati, Nauru și Tuvalu.[290]

Datoria guvernamentală australiană, de aproximativ 963 de miliarde de dolari, depășește 45,1% din PIB-ul total al țării, fiind a opta cea mai mare din lume.[291] În 2020, Australia avea al doilea cel mai mare nivel de îndatorare a gospodăriilor din lume, după Elveția.[292] Prețurile locuințelor sale sunt printre cele mai mari din lume, în special în marile zone urbane,[293] ceea ce a determinat mulți analiști să susțină existența unei bule imobiliare.[294] Sectorul mare al serviciilor reprezintă aproximativ 71,2 % din PIB-ul total, urmat de sectorul industrial (25,3 %), în timp ce sectorul agricol este de departe cel mai mic, reprezentând doar 3,6 % din PIB-ul total.[295] Australia este al 21-lea cel mai mare exportator și al 24-lea cel mai mare importator din lume.[296][297] China este cel mai mare partener comercial al Australiei, reprezentând aproximativ 40 % din exporturile țării și 17,6 % din importurile sale.[298] Alte piețe majore de export sunt Japonia, Statele Unite și Coreea de Sud.[299]

Australia are un nivel ridicat de competitivitate și libertate economică și se situează pe locul opt în Indicele dezvoltării umane. Începând cu 2022, se află pe locul al doisprezecelea în Indicele libertății economice și pe locul al nouăsprezecelea în Raportul de competitivitate globală.[300][301] A atras 9,5 milioane de turiști internaționali în 2019[302] și s-a clasat pe locul al treisprezecelea în rândul țărilor din Asia-Pacific în 2019 la numărul de intrări.[303] Raportul privind competitivitatea în turism și călătorii din 2021 a clasat Australia pe locul al șaptelea în lume din 117 țări.[304] Încasările sale din turismul internațional în 2019 s-au ridicat la 45,7 miliarde de dolari.[303]

EnergieModificare

În 2003, sursele de energie ale Australiei erau: cărbune (58,4%), energie hidroelectrică (19,1%), gaze naturale (13,5%), instalații de comutare a combustibililor fosili lichizi/gaz (5,4%), petrol (2,9%) și alte resurse regenerabile, cum ar fi energia eoliană, energia solară și bioenergia (0,7%).[305] În secolul al XXI-lea, Australia a avut tendința de a genera mai multă energie folosind resurse regenerabile și mai puțină energie folosind combustibili fosili. În 2020, Australia a utilizat cărbunele pentru 62% din totalul energiei (creștere de 3,6% față de 2013), energia eoliană pentru 9,9% (creștere de 9,5%), gazele naturale pentru 9,9% (scădere de 3,6%), energia solară pentru 9,9% (creștere de 9,8%), energia hidroelectrică pentru 6,4% (scădere de 12,7%), bioenergia pentru 1,4% (creștere de 1,2%) și alte surse precum petrolul și gazele reziduale din minele de cărbune pentru 0,5%.[306][307]

În august 2009, guvernul australian și-a stabilit obiectivul de a obține 20% din toată energia din țară din surse regenerabile până în 2020.[308] Și-au atins acest obiectiv, deoarece resursele regenerabile au reprezentat 27,7% din energia Australiei în 2020.[306]

Știință și tehnologieModificare

În 2019, Australia a cheltuit 35,6 miliarde de dolari australieni pentru cercetare și dezvoltare, alocând aproximativ 1,79% din PIB.[309] Un studiu recent realizat de Accenture pentru Tech Council arată că sectorul tehnologic australian combinat contribuie cu 167 de miliarde de dolari pe an la economie și angajează 861.000 de persoane.[310] Cel mai recunoscut și important sector de acest tip din țară este cel minier,[311] unde Australia continuă să aibă cea mai mare penetrare a tehnologiilor, în special a dronelor, a vehiculelor autonome și teleghidate și a software-ului de gestionare a minelor.[312] În plus, recentul ecosistem australian de startup-uri crește anual cu o rată de 5,8%,[313] iar ecosistemele din Sydney și Melbourne sunt deja evaluate la 25 de miliarde de dolari.[314] Australia s-a clasat în mod constant pe un loc fruntaș în Indexul global de inovare (GII). În 2021, Australia s-a clasat pe locul 25 din cele 132 de economii prezentate în GII 2021, în scădere față de locul 22 în 2019.[315]

Cu doar 0,3% din populația lumii, Australia a contribuit cu 4,1% din cercetările publicate la nivel mondial în 2020, ceea ce o situează printre primii 10 contribuitori la cercetare din lume.[316][266] CSIRO, agenția națională de știință a Australiei, contribuie cu 10% din toate cercetările din țară, în timp ce restul sunt efectuate de universități.[266]

Patrimoniul mondial UNESCOModificare

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Australia (în stânga: anul preluării bunului / locului pe Lista UNESCO):

  • 1981 Marele Recif de Corali
  • 1981, 1987, 1992 Parcul Național Kakadu
  • 1981 Zona lacustră Willandra
  • 1982, 1989 Parcurile naturale din Tasmania de vest
  • 1982 Grupa de insule Lord Howe
  • 1986, 1994 Rezervațiile forestiere umede din estul Australiei
  • 1987, 1994 Parcul Național Uluru (Ayers Rock) - Kata Tjuta (Mount Olgas)
  • 1988 Parcul Național Wet Tropics în Queensland
  • 1991 Parcul Național Shark Bay din vestul Australiei
  • 1992 Insula Fraser
  • 1994 Situl fosilifer cu mamifere de la Riversleigh / Naracoorte
  • 1997 Insulele vulcanice subantarctice Heard și McDonald
  • 1997 Insula Macquarie
  • 2000 Zona montană Greater Blue
  • 2003 Parcul Național Purnululu
  • 2004 Clădirea regală de expoziții și grădinile Carlton
  • 2007 Opera din Sydney
  • 2010 Lagărul istoric al deținuților
  • 2011 Coasta Ningaloo

NoteModificare

  1. ^ Biroul Australian de Statistică a anunțat că majoritatea celor care au nominalizat un strămoș australian aveau cel puțin un strămoș anglo-celtic european.[235]

ReferințeModificare

  1. ^ http://www.adnews.com.au/news/thirty-years-of-tourism-australia-a-history-of-iconic-ads  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b „Population clock”. Australian Bureau of Statistics website. Commonwealth of Australia. Accesat în .  The population estimate shown is automatically calculated daily at 00:00 UTC and is based on data obtained from the population clock on the date shown in the citation.
  3. ^ a b c d „Australia”. IMF website. Washington, D.C.: International Monetary Fund. Accesat în . 
  4. ^ „Human Development Reports – Human Development Index (HDI)”. United Nations. . Accesat în . 
  5. ^ „Distribution of family income – Gini index”. The World Factbook. CIA. Accesat în . 
  6. ^ a b , Geoscience Australia[*][[Geoscience Australia (agency of the Australian Government)|​]] http://www.ga.gov.au/scientific-topics/national-location-information/landforms/elevations, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ „Date generale”. Ambasada României în Australia. 
  8. ^ Korsch RJ.; et al. (). „Australian island arcs through time: Geodynamic implications for the Archean and Proterozoic”. Gondwana Research. 19 (3): 716–734. Bibcode:2011GondR..19..716K. doi:10.1016/j.gr.2010.11.018. 
  9. ^ Macey, Richard (). „Map from above shows Australia is a very flat place”. The Sydney Morning Herald. ISSN 0312-6315. OCLC 226369741. Accesat în . 
  10. ^ „The Australian continent”. Bureau of Meteorology. Accesat în . 
  11. ^ „Deserts”. Geoscience Australia. Australian Government. . Accesat în . 
  12. ^ Kelly, Karina (). „A Chat with Tim Flannery on Population Control”. Australian Broadcasting Corporation. Arhivat din original la . Accesat în .  "Well, Australia has by far the world's least fertile soils".
  13. ^ Grant, Cameron (august 2007). „Damaged Dirt” (PDF). The Advertiser. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . Australia has the oldest, most highly weathered soils on the planet. 
  14. ^ a b Clarkson, Chris; Jacobs, Zenobia; Marwick, Ben; Fullagar, Richard; Wallis, Lynley; Smith, Mike; Roberts, Richard G.; Hayes, Elspeth; Lowe, Kelsey; Carah, Xavier; Florin, S. Anna; McNeil, Jessica; Cox, Delyth; Arnold, Lee J.; Hua, Quan; Huntley, Jillian; Brand, Helen E. A.; Manne, Tiina; Fairbairn, Andrew; Shulmeister, James; Lyle, Lindsey; Salinas, Makiah; Page, Mara; Connell, Kate; Park, Gayoung; Norman, Kasih; Murphy, Tessa; Pardoe, Colin (). „Human occupation of northern Australia by 65,000 years ago”. Nature. 547 (7663): 306–310. Bibcode:2017Natur.547..306C. doi:10.1038/nature22968. hdl:2440/107043 . ISSN 0028-0836. PMID 28726833. 
  15. ^ „Geographic Distribution of the Population”. . Accesat în . 
  16. ^ a b „Main Features – Australia's Population by Country of Birth”. 3412.0 – Migration, Australia, 2019–20. Commonwealth of Australia. Australian Bureau of Statistics. . 
  17. ^ „United Nations Population Division | Department of Economic and Social Affairs”. www.un.org (în engleză). Accesat în . 
  18. ^ Cassen, Robert (). Rich Country Interests and Third World Development. United Kingdom: Taylor & Francis. ISBN 978-0-7099-1930-8. 
  19. ^ „Australia, wealthiest nation in the world”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Australians the world's wealthiest”. The Sydney Morning Herald. . Accesat în . 
  21. ^ „Trends in World Military Expenditure, 2017” (PDF). www.sipri.org. 
  22. ^ Data refer mostly to the year 2017. World Economic Outlook Database, October 2018, International Monetary Fund. Accessed on 1 April 2019.
  23. ^ „Australia: World Audit Democracy Profile”. WorldAudit.org. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ „australia | Etymology, origin and meaning of the name australia by etymonline”. www.etymonline.com (în engleză). Accesat în . 
  25. ^ Flinders, Matthew (1814) A Voyage to Terra Australis G. and W. Nicol
  26. ^ Clarke, Jacqueline; Clarke, Philip. „Putting 'Australia' on the map”. The Conversation (în engleză). Accesat în . 
  27. ^ „Who Named Australia?”. The Mail (Adelaide, South Australia). Adelaide: National Library of Australia. . p. 16. Accesat în . 
  28. ^ Weekend Australian, 30–31 December 2000, p. 16
  29. ^ Department of Immigration and Citizenship (). Life in Australia (PDF). Commonwealth of Australia. p. 11. ISBN 978-1-921446-30-6. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  30. ^ Coman, Brian J. (). A Loose Canon: Essays on History, Modernity and Tradition (în engleză). Connor Court Publishing Pty Ltd. ISBN 978-0-9802936-2-3. 
  31. ^ School, Head of; admin.hal@anu.edu.au. „Australian National Dictionary Centre”. ANU School of Literature, Languages and Linguistics (în engleză). Accesat în . 
  32. ^ Nunn, Patrick (). The Edge of Memory: Ancient Stories, Oral Tradition and the Post-Glacial World. Bloomsbury Publishing. p. 16. ISBN 978-1-4729-4327-9. 
  33. ^ Fagan, Brian M.; Durrani, Nadia (). People of the Earth: An Introduction to World Prehistory. Taylor & Francis. pp. 250–253. ISBN 978-1-351-75764-5. 
  34. ^ Oppenheimer, Stephen (). Out of Eden: The Peopling of the World. Little, Brown Book Group. pp. 111–. ISBN 978-1-78033-753-1. 
  35. ^ Gilligan, Ian (). Climate, Clothing, and Agriculture in Prehistory: Linking Evidence, Causes, and Effects. Cambridge University Press. p. 237. ISBN 978-1-108-47008-7. 
  36. ^ Tuniz, Claudio; Gillespie, Richard; Jones, Cheryl (). The Bone Readers: Science and Politics in Human Origins Research. Routledge. p. 43. ISBN 978-1-315-41888-9. 
  37. ^ Castillo, Alicia (). Archaeological Dimension of World Heritage: From Prevention to Social Implications. Springer Science. p. 41. ISBN 978-1-4939-0283-5. 
  38. ^ „The spread of people to Australia”. Australian Museum. 
  39. ^ „Aboriginal Australians the oldest culture on Earth”. Australian Geographic. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ Williams, Elizabeth (). „Complex hunter-gatherers: a view from Australia”. Antiquity. Cambridge University Press. 61 (232): 310–321. doi:10.1017/S0003598X00052182. 
  41. ^ Sáenz, Rogelio; Embrick, David G.; Rodríguez, Néstor P. (). The International Handbook of the Demography of Race and Ethnicity. Springer. pp. 602–. ISBN 978-90-481-8891-8. 
  42. ^ Statistics, c=AU; o=Commonwealth of Australia; ou=Australian Bureau of (). „Chapter - Aboriginal and Torres Strait Islander population”. www.abs.gov.au (în engleză). Accesat în . 
  43. ^ also see other historians including Noel Butlin (1983) Our Original Aggression George Allen and Unwin, Sydney ISBN: 0-86861-223-5
  44. ^ Galván, Javier A. (). They Do What? A Cultural Encyclopedia of Extraordinary and Exotic Customs from around the World. ABC-CLIO. p. 83. ISBN 978-1-61069-342-4. 
  45. ^ Viegas, Jennifer (). „Early Aussie Tattoos Match Rock Art”. Discovery News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  46. ^ MacKnight, CC (). The Voyage to Marege: Macassan Trepangers in Northern Australia. Melbourne University Press. 
  47. ^ Barber, Peter; Barnes, Katherine; Dr Nigel Erskine (). Mapping Our World: Terra Incognita To Australia. National Library of Australia. p. 99. ISBN 978-0-642-27809-8. 
  48. ^ Smith, Claire; Burke, Heather (). Digging It Up Down Under: A Practical Guide to Doing Archaeology in Australia. Springer Science. p. 47. ISBN 978-0-387-35263-3. 
  49. ^ a b Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 233.
  50. ^ Brett Hilder (1980) The Voyage of Torres University of Queensland Press, St. Lucia, Queensland ISBN: 0-7022-1275-X
  51. ^ Davis, Russell Earls (2019) A Concise History of Western Australia Woodslane Press ISBN: 978-1-925868-22-7 pp. 3–6
  52. ^ Goucher, Candice; Walton, Linda (). World History: Journeys from Past to Present. Routledge. pp. 427–428. ISBN 978-1-135-08829-3. 
  53. ^ „European discovery and the colonisation of Australia”. Department of the Environment, Water, Heritage and the Arts, Commonwealth of Australia. . Arhivat din original la . Accesat în . [The British] moved north to Port Jackson on 26 January 1788, landing at Camp Cove, known as 'cadi' to the Cadigal people. Governor Phillip carried instructions to establish the first British Colony in Australia. The First Fleet was underprepared for the task, and the soil around Sydney Cove was poor. 
  54. ^ Egan, Ted (). The Land Downunder. Grice Chapman Publishing. pp. 25–26. ISBN 978-0-9545726-0-0. 
  55. ^ Matsuda, Matt K. (2012) Pacific Worlds: A History of Seas, Peoples, and Cultures Cambridge University Press ISBN: 978-0-521-88763-2 pp. 165–167
  56. ^ Ward, Russel (). Australia: a short history (ed. rev). Ure Smith. pp. 37–38. ISBN 978-0-7254-0164-1. 
  57. ^ Molony, John Neylon (). The Penguin History of Australia. Ringwood, Vic: Penguin. p. 47. ISBN 978-0-14-009739-9. 
  58. ^ „Smallpox Through History”. Encarta. Arhivat din original la . 
  59. ^ Attwood, Bain; Foster, Stephen Glynn (2003) Frontier Conflict: The Australian Experience National Museum of Australia ISBN: 978-1-876944-11-7 p. 89
  60. ^ Banivanua Mar, Tracey; Edmonds, Penelope (2013). "Indigenous and settler relations". The Cambridge History of Australia, Volume I. p. 355-58, 363-64
  61. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 464–465, 628–629.
  62. ^ Conway, Jill. „Blaxland, Gregory (1778–1853)”. Biography – Gregory Blaxland – Australian Dictionary of Biography. adbonline.anu.edu.au. Accesat în . 
  63. ^ Grey, Jeffrey (). A Military History of Australia  (ed. Third). Port Melbourne: Cambridge University Press. pp. 28–40. ISBN 978-0-521-69791-0. 
  64. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 678.
  65. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 464.
  66. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 598.
  67. ^ „Public Record Office Victoria online catalogue”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  68. ^ Kemp, David (). The Land of Dreams: How Australians Won Their Freedom, 1788-1860. Melbourne University Publishing. ISBN 978-0-522-87334-4. OCLC 1088319758. Arhivat din original la . Accesat în . 
  69. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 556.
  70. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 138–39.
  71. ^ „Colonial Defence and Imperial Repudiation”. Daily Southern Cross (vol XVII, issue 1349). . Accesat în . 
  72. ^ „Early explorers”. Australia's Culture Portal. Arhivat din original la . Accesat în . 
  73. ^ Jupp2, pp. 35–36.
  74. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 227–29.
  75. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 243–44.
  76. ^ „History of the Commonwealth”. Commonwealth Network. Commonwealth of Nations. Accesat în . 
  77. ^ „- ConstitutionTitle”. www.legislation.gov.au. Accesat în . 
  78. ^ „First Ordinary Session of the Assembly”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  79. ^ „Founding Member States”. United Nations. Arhivat din original la . 
  80. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 609.
  81. ^ „Statute of Westminster Adoption Act 1942 (Cth)”. National Archives of Australia. Accesat în . 
  82. ^ „Statute of Westminster Adoption Act 1942” (PDF). ComLaw. Accesat în . 
  83. ^ Otto, Kristin (). „When Melbourne was Australia's capital city”. Melbourne, Victoria: University of Melbourne. Arhivat din original la . Accesat în . 
  84. ^ Souter, Gavin (). Lion & Kangaroo: The Initiation of Australia. Xoum Publishing. p. 141. ISBN 978-1-922057-00-6. 
  85. ^ Overlack, Peter (). „QUEENSLAND'S ANNEXATION OF PAPUA: A BACKGROUND TO ANGLO-GERMAN FRICTION” (PDF). CORE. 
  86. ^ „Papua New Guinea Legal Research Guide”. University of Melbourne. Accesat în . 
  87. ^ „New Guinea Act 1920”. Australian Government. Accesat în . 
  88. ^ „Papua and New Guinea Act 1949”. Australian Government. Accesat în . 
  89. ^ „First World War 1914–1918”. Australian War Memorial. Arhivat din original la . Accesat în . 
  90. ^ Tucker, Spencer (). Encyclopedia of World War I. Santa Barbara, California: ABC-CLIO. p. 273. ISBN 978-1-85109-420-2. 
  91. ^ Macintyre, Stuart (2000) A Concise History of Australia Cambridge: Cambridge University Press, pp. 151–53, ISBN: 0-521-62359-6
  92. ^ Reed, Liz (). Bigger than Gallipoli: war, history, and memory in Australia. Crawley, Western Australia: University of Western Australia. p. 5. ISBN 978-1-920694-19-7. 
  93. ^ Dennis, Peter; Grey, Jeffrey; Morris, Ewan; Prior, Robin; Bou, Jean (). The Oxford Companion to Australian Military History (ed. 2nd). Melbourne: Oxford University Press. pp. 32, 38. ISBN 978-0-19-551784-2. 
  94. ^ Beaumont, Joan (). „Australia's war: Europe and the Middle East”. În Beaumont, Joan. Australia's War, 1939–1945. Sydney: Allen & Unwin. ISBN 1-86448-039-4. 
  95. ^ Beaumont, Joan (). „Australia's war: Asia and the Pacific”. În Beaumont, Joan. Australia's War, 1939–1945. Sydney: Allen & Unwin. ISBN 1-86448-039-4. 
  96. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 22–23.
  97. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, p. 30.
  98. ^ Hosking, Susan; et al., ed. (). Something Rich and Strange: Sea Changes, Beaches and the Littoral in the Antipodes. Wakefield Press. pp. 6–. ISBN 978-1-86254-870-1. 
  99. ^ Hodge, Brian; Whitehurst, Allen (). Nation and People: An Introduction to Australia in a Changing World. Hicks, Smith. pp. 184–. 
  100. ^ „Immigration to Australia During the 20th Century – Historical Impacts on Immigration Intake, Population Size and Population Composition – A Timeline” (PDF). Department of Immigration and Citizenship (Australia). . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  101. ^ Coulthard-Clark, Chris (). Where Australians Fought: The Encyclopaedia of Australia's Battles (ed. First). St Leonards: Allen & Unwin. ISBN 1-86448-611-2. OCLC 39097011. 
  102. ^ Frank Crowley (1973) Modern Australia in Documents, 1939–1970. pp. 222–26. Wren Publishing, Melbourne. ISBN: 978-0-17-005300-6
  103. ^ Calwell, Arthur Augustus (). Be just and fear not . Hawthorn, Victoria: Lloyd O'Neil Pty Ltd. p. 188. ISBN 978-0-85550-352-9. 
  104. ^ Edwards, William Howell (). An Introduction to Aboriginal Societies. Cengage Learning Australia. pp. 25–26, 30, 132–133. ISBN 978-1-876633-89-9. 
  105. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 5–7, 402.
  106. ^ „Fact Sheet – Abolition of the 'White Australia' Policy”. Australian Immigration. Commonwealth of Australia: National Communications Branch, Department of Immigration and Citizenship. Arhivat din original la . Accesat în . 
  107. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 338–39, 442–43, 681–82.
  108. ^ Sawer, Geoffrey (). „The Australian Constitution and the Australian Aborigines” (PDF). Federal Law Review. Canberra: Australian National University. 2 (1): 17–36. doi:10.1177/0067205X6600200102. ISSN 1444-6928. Accesat în . 
  109. ^ Thompson, Roger C. (). The Pacific Basin since 1945: A history of the foreign relations of the Asian, Australasian, and American rim states and the Pacific islands. Longman. ISBN 978-0-582-02127-3. 
  110. ^ „Australia Act 1986 (Cth)”. Documenting a Democracy. Museum of Australian Democracy at Old Parliament House. Accesat în . 
  111. ^ „Part 5 - Referendums and Plebiscites - Referendum results”. Parliamentary Library of Australia. 
  112. ^ Neville, Leigh (). The Australian Army at War 1976–2016 (ed. First). London: Bloomsbury. ISBN 9781472826312. 
  113. ^ „Fifty years of Australia's trade” (PDF). Department of Foreign Affairs and Trade. Accesat în . 
  114. ^ Dawson, Emma (). What Happens Next? Reconstructing Australia After COVID-19. Melbourne: Melbourne University Press. ISBN 9780522877212. 
  115. ^ „Continents: What is a Continent?”. National Geographic Society. Accesat în .  "Most people recognize seven continents — Asia, Africa, North America, South America, Antarctica, Europe, and Australia, from largest to smallest — although sometimes Europe and Asia are considered a single continent, Eurasia".
  116. ^ „Australia”. Encyclopædia Britannica. Accesat în .  "Smallest continent and sixth largest country (in area) on Earth, lying between the Pacific and Indian oceans".
  117. ^ „Islands”. Geoscience Australia. Arhivat din original la .  "Being surrounded by ocean, Australia often is referred to as an island continent. As a continental landmass it is significantly larger than the many thousands of fringing islands ..."
  118. ^ „Australia in Brief: The island continent”. Department of Foreign Affairs and Trade (Australia). Arhivat din original la . Accesat în .  "Mainland Australia, with an area of 7.69 million square kilometres, is the Earth's largest island but smallest continent".
  119. ^ „State of the Environment 2006”. Department of the Environment and Water Resources. Arhivat din original la . Accesat în . 
  120. ^ „Oceans and Seas – Geoscience Australia”. Geoscience Australia. Arhivat din original la . 
  121. ^ a b „Continental extremities”. Geoscience Australia. . Accesat în . 
  122. ^ „Parks and Reserves—Australia's National Landscapes”. environment.gov.au. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  123. ^ Loffler, Ernst; Loffler, Anneliese; A. J. Rose; Warner, Denis (). Australia: Portrait of a continent. Richmond, Victoria: Hutchinson Group (Australia). pp. 37–39. ISBN 978-0-09-130460-7. 
  124. ^ a b c „Australia – Climate of Our Continent”. Bureau of Meteorology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  125. ^ „Population Density”. Australian Bureau of Statistics. . Accesat în . 
  126. ^ UNEP World Conservation Monitoring Centre (). „Protected Areas and World Heritage – Great Barrier Reef World Heritage Area”. Department of the Environment, Water, Heritage and the Arts. Arhivat din original la . Accesat în . 
  127. ^ „Mount Augustus”. The Sydney Morning Herald. . Accesat în . 
  128. ^ „Highest Mountains”. Geoscience Australia. . Accesat în . 
  129. ^ a b Johnson, David (). The Geology of Australia (ed. 2). Cambridge University Press. p. 202. ISBN 978-0-521-76741-5. 
  130. ^ Seabrooka, Leonie; McAlpinea, Clive; Fenshamb, Rod (). „Cattle, crops and clearing: Regional drivers of landscape change in the Brigalow Belt, Queensland, Australia, 1840–2004”. Landscape and Urban Planning. 78 (4): 375–376. doi:10.1016/j.landurbplan.2005.11.007. 
  131. ^ „Rangelands – Overview”. Australian Natural Resources Atlas. Australian Government. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  132. ^ Van Driesum, Rob (). Outback Australia. Lonely Planet. p. 306. ISBN 978-1-86450-187-2. 
  133. ^ Banting, Erinn (). Australia: The land. Crabtree Publishing Company. p. 10. ISBN 978-0-7787-9343-4. 
  134. ^ Pirajno, F., Occhipinti, S.A. and Swager, C.P., 1998. Geology and tectonic evolution of the Palaeoproterozoic Bryah, Padbury and Yerrida basins, Western Australia: implications for the history of the south-central Capricorn orogen Precambrian Research, 90: 119–40
  135. ^ Pain, C.F., Villans, B.J., Roach, I.C., Worrall, L. & Wilford, J.R. (2012) "Old, flat and red – Australia's distinctive landscape" In: Shaping a Nation: A Geology of Australia Blewitt, R.S. (Ed.) Geoscience Australia and ANU E Press, Canberra. pp. 227–75 ISBN: 978-1-922103-43-7
  136. ^ Hawkesworth, CJ; et al. (). „The generation and evolution of the continental crust”. Journal of the Geological Society. 167 (2): 229–248. Bibcode:2010JGSoc.167..229H. doi:10.1144/0016-76492009-072. 
  137. ^ Hillis RR & Muller RD. (eds) 2003 Evolution and dynamics of the Australian Plate Geological Society of Australia Special Publication 22: 432 p.
  138. ^ Cawood, PA (). „Terra Australis Orogen: Rodinia breakup and development of the Pacific and Iapetus margins of Gondwana during the Neoproterozoic and Paleozoic”. Earth-Science Reviews. 69 (3–4): 249–279. Bibcode:2005ESRv...69..249C. doi:10.1016/j.earscirev.2004.09.001. 
  139. ^ McKenzie et al. (ed) 2004 Australian Soils and Landscapes: an illustrated compendium CSIRO Publishing: 395 p.
  140. ^ Bishop P & Pillans B. (eds) 2010, Australian Landscapes Geological Society of London Special Publication 346
  141. ^ Mccue, Kevin (). „Land of earthquakes and volcanoes?”. Australian Geographic. Arhivat din original la . Accesat în . 
  142. ^ Van Ufford AQ & Cloos M. 2005 Cenozoic tectonics of New Guinea AAPG Bulletin 89: 119–140
  143. ^ „Earthquake History, Regional Seismicity And The 1989 Newcastle Earthquake”. Geoscience Australia. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  144. ^ Beck, Hylke E.; Zimmermann, Niklaus E.; McVicar, Tim R.; Vergopolan, Noemi; Berg, Alexis; Wood, Eric F. (). „Present and future Köppen-Geiger climate classification maps at 1-km resolution”. Scientific Data. 5 (1): 180214. Bibcode:2018NatSD...580214B. doi:10.1038/sdata.2018.214. PMC 6207062 . PMID 30375988. 
  145. ^ Kleinman, Rachel (). „No more drought: it's a 'permanent dry'. Melbourne: The Age. Accesat în . 
  146. ^ Marks, Kathy (). „Australia's epic drought: The situation is grim”. The Independent. London. Arhivat din original la . Accesat în . 
  147. ^ „Climate of Western Australia”. Bureau of Meteorology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  148. ^ „State of the Climate 2020” (PDF). Bureau of Meteorology. noiembrie 2020. Accesat în . 
  149. ^ „Australia fires: Life during and after the worst bushfires in history”. BBC News. . 
  150. ^ Environment at a Glance Indicators: Climate change (PDF) (Raport). OECD. . p. 6. 
  151. ^ Heggie, Jon (august 2019). „Making Every Drop Count: How Australia is Securing its Water Future”. National Geographic. 
  152. ^ „National review of water restrictions in Australia”. Australian Government National Water Commission. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  153. ^ Gergis, Joelle (). „Yes, Australia is a land of flooding rains. But climate change could be making it worse”. The Conversation. 
  154. ^ Pascoe, I. G.; (1991) History of systematic mycology in Australia History of Systematic Botany in Australasia Ed. by: P. Short Australian Systematic Botany Society Inc. pp. 259–264
  155. ^ „About Biodiversity”. Department of the Environment and Heritage. Arhivat din original la . Accesat în . 
  156. ^ Lambertini, Marco (). A Naturalist's Guide to the Tropics (excerpt). University of Chicago Press. ISBN 978-0-226-46828-0. Accesat în . 
  157. ^ „Fact check: Are feral cats killing over 20 billion native animals a year?”. ABC News. . Accesat în . 
  158. ^ Evans, Megan C.; Watson, James E. M.; Fuller, Richard A.; Venter, Oscar; Bennett, Simon C.; Marsack, Peter R.; Possingham, Hugh P. (aprilie 2011). „The Spatial Distribution of Threats to Species in Australia”. BioScience. 61 (4): 282. doi:10.1525/bio.2011.61.4.8 . 
  159. ^ a b „About Australia: Flora and fauna”. Department of Foreign Affairs and Trade. mai 2008. Arhivat din original la . Accesat în . 
  160. ^ „Snake bite – The Australian Venom Compendium Concept”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  161. ^ Savolainen, P.; Leitner, T.; Wilton, A.N.; Matisoo-Smith, E.; Lundeberg, J. (). „A detailed picture of the origin of the Australian dingo, obtained from the study of mitochondrial DNA”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 101 (33): 12387–12390. Bibcode:2004PNAS..10112387S. doi:10.1073/pnas.0401814101 . PMC 514485 . PMID 15299143. 
  162. ^ „Humans to blame for extinction of Australia's megafauna”. University of Melbourne. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  163. ^ „The Thylacine Museum – A Natural History of the Tasmanian Tiger”. The Thylacine Museum. Accesat în . 
  164. ^ „National Threatened Species Day”. Department of the Environment and Heritage, Australian Government. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  165. ^ „Invasive species”. Department of the Environment, Water, Heritage and the Arts. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  166. ^ „Australia's most endangered species”. Australian Geographic. . Accesat în . 
  167. ^ „About the EPBC Act”. Department of the Environment, Water, Heritage and the Arts. Arhivat din original la . Accesat în . 
  168. ^ „National Strategy for the Conservation of Australia's Biological Diversity”. Department of the Environment, Water, Heritage and the Arts. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  169. ^ „Conservation of biological diversity across Australia”. Department of the Environment, Water, Heritage and the Arts. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  170. ^ „The List of Wetlands of International Importance”. Ramsar Convention. . pp. 6–7. Accesat în . 
  171. ^ „Australia”. UNESCO World Heritage Centre. UNESCO. Accesat în . 
  172. ^ „2018 EPI Results”, Environmental Performance Index, Yale Center for International Earth Science Information Network, arhivat din original la , accesat în  
  173. ^ March, Stephanie (). 'Haunting': What it's like watching the last of a species die”. ABC News. Accesat în . 
  174. ^ Michelle Starr (). „Mind-Blowing New Fossil Site Found in The 'Dead' Heart of Australia”. Science Alert. 
  175. ^ Michael Greshko (). „See the spectacular fossils from a newly discovered prehistoric rainforest”. National Geographic. 
  176. ^ Thompson, Elaine (). „The "Washminster" Mutation”. Australian Journal of Political Science. 15 (2): 32. doi:10.1080/00323268008401755. 
  177. ^ „Systems of government in Australia, Britain and United States – Get Parliament”. getparliament.peo.gov.au. Accesat în . 
  178. ^ „parliament and Government”. Parliament of Australia. Accesat în . 
  179. ^ a b „The World Factbook 2009”. Washington, D.C.: Central Intelligence Agency. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  180. ^ Davison, Hirst & Macintyre 1998, pp. 287–88.
  181. ^ „Governor-General's Role”. Governor-General of Australia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  182. ^ Downing, Susan (). „The Reserve Powers of the Governor-General”. Parliament of Australia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  183. ^ a b „Senate Summary”. Australian Broadcasting Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  184. ^ „Voting HOR”. Australian Electoral Commission. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  185. ^ „Election Summary: Tasmania”. Australian Broadcasting Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  186. ^ Evans, Tim (). „Compulsory Voting in Australia” (PDF). Australian Electoral Commission. p. 4. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  187. ^ „Is it compulsory to enrol, regardless of age or disability?”. Enrolment – Frequently Asked Questions. Australian Electoral Commission. Arhivat din original la . Accesat în . 
  188. ^ „Governor-General's Role”. Governor-General of the Commonwealth of Australia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  189. ^ Thompson, Elaine (). „The 'Washminster' mutation”. Politics. 15 (2): 32–40. doi:10.1080/00323268008401755. 
  190. ^ Ganghof, S (mai 2018). „A new political system model: Semi-parliamentary government”. European Journal of Political Research. 57 (2): 261–281. doi:10.1111/1475-6765.12224 . 
  191. ^ „Glossary of Election Terms”. Australian Broadcasting Corporation. Accesat în . 
  192. ^ „State of the Parties”. Australian Broadcasting Corporation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  193. ^ „The Liberal-National Party – a new model party?”. www.abc.net.au (în engleză). . Accesat în . 
  194. ^ Fenna, Alan; Robbins, Jane; Summers, John (). Government Politics in Australia. London: Pearson Higher Education AU. p. 139. ISBN 978-1-4860-0138-5. 
  195. ^ Harris, Rob (). „Old Greens wounds reopen as members vote on directly electing leader”. The Sydney Morning Herald. Accesat în . 
  196. ^ Jackson, Stewart (). The Australian Greens : from activism to Australia's third party. Melbourne University Press. ISBN 9780522867947. 
  197. ^ „Anthony Albanese sworn in as Prime Minister”. ABC News (în engleză). . Accesat în . 
  198. ^ „Commonwealth of Australia Constitution Act – Sect 122 Government of territories”. Australasian Legal Information Institute. 
  199. ^ „State and Territory Government”. Government of Australia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  200. ^ „Role of the Administrator”. Government House Northern Territory. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  201. ^ „Governor-General's Role”. Governor–General of the Commonwealth of Australia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  202. ^ „Administrator of Norfolk Island”. Australian Government Attorney-General's Department. Arhivat din original la . 
  203. ^ Tan, Monica; Australian Associated Press (). „Norfolk Island loses its parliament as Canberra takes control”. The Guardian. Accesat în . 
  204. ^ „Macquarie Island research station to be closed in 2017”. ABC News. . Accesat în . 
  205. ^ Nomination of The Lord Howe Island Group by the Commonwealth of Australia For inclusion in the World Heritage List (PDF). New South Wales Government. decembrie 1981. pp. 1–2. ISBN 0-642-87819-6. 
  206. ^ Capling, Ann (). Australia and the Global Trade System: From Havana to Seattle. Cambridge University Press. p. 116. ISBN 978-0-521-78525-9. 
  207. ^ Gallagher, P. W. (). „Setting the agenda for trade negotiations: Australia and the Cairns group”. Australian Journal of International Affairs. 42 (1 April 1988): 3–8. doi:10.1080/10357718808444955. 
  208. ^ „APEC and Australia”. APEC 2007. . Accesat în . 
  209. ^ „Australia:About”. Organisation for Economic Co-operation and Development. Arhivat din original la . Accesat în . 
  210. ^ „Australia – Member information”. World Trade Organization. Arhivat din original la . Accesat în . 
  211. ^ „Closer Economic Relations”. Canberra, ACT: Department of Foreign Affairs and Trade. Arhivat din original la . Accesat în . 
  212. ^ „NZ, Australia 'should consider merger'. Sydney Morning Herald. . Accesat în . The House of Representatives Standing Committee on Legal and Constitutional Affairs [found] "While Australia and New Zealand are of course two sovereign nations, it seems to the committee that the strong ties between the two countries – the economic, cultural, migration, defence, governmental and people-to-people linkages – suggest that an even closer relationship, including the possibility of union, is both desirable and realistic ..." 
  213. ^ Kassam, Natasha (). „2021 Lowy Institute Poll” (PDF). Lowy Institute. 
  214. ^ Arvanitakis, James; Tyler, Amy (). „In Defence of Multilateralism”. Centre for Policy Development. Arhivat din original la . 
  215. ^ Treasury, scheme=AGLSTERMS AglsAgent; corporateName=Department of the (). „2021–22 Budget”. budget.gov.au (în engleză). Accesat în . 
  216. ^ Mitchell, Ian; Robinson, Lee; Cichocka, Beata; Ritchie, Euan (). „The Commitment to Development Index 2021”. Washington, D.C.: Center for Global Development. Accesat în . 
  217. ^ Khosa, Raspal (). Australian Defence Almanac 2004–2005. Canberra: Australian Strategic Policy Institute. p. 4. 
  218. ^ „The Secretary and Chief of the Defence Force – "the Diarchy". Department of Defence. Accesat în . 
  219. ^ Tian, Nan; Fleurant, Aude; Wezeman, Pieter D.; Wezeman, Siemon T. (aprilie 2017). „Trends in World Military Expenditure, 2016” (PDF). SIPRI. 
  220. ^ „Main Features – Centre of Population”. 3218.0 – Regional Population Growth, Australia, 2017-18 (în engleză). Commonwealth of Australia. Biroul australian de statistică. . 
  221. ^ „Main Features – Main Features”. 3218.0 – Regional Population Growth, Australia, 2017-18 (în engleză). Commonwealth of Australia. Biroul australian de statistică. . 
  222. ^ „Regional population”. Australian Bureau of Statistics. . 
  223. ^ „World Factbook OCEANIA : AUSTRALIA”, The World Factbook (în engleză),  
  224. ^ „United Nations Population Division – Department of Economic and Social Affairs” (în engleză). Accesat în . 
  225. ^ „3218.0 - Regional Population Growth, Australia, 2018-19”. Australian Bureau of Statistics. 
  226. ^ „The Evolution of Australia's Multicultural Policy”. Department of Immigration and Multicultural and Indigenous Affairs. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  227. ^ a b c „2018–19 Migration Program Report” (PDF). Australian Government Department of Home Affairs. . 
  228. ^ „United Nations, Department of Economic and Social Affairs, Population Division”. www.un.org. Accesat în . 
  229. ^ „Net Overseas Migration”. Australian Bureau of Statistics. Accesat în . 
  230. ^ „Migration, Australia 2019–20”. Australian Bureau of Statistics. . Accesat în . 
  231. ^ „Understanding and using Ancestry data | Australian Bureau of Statistics”. . 
  232. ^ „Australian Standard Classification of Cultural and Ethnic Groups (ASCCEG), 2019 | Australian Bureau of Statistics”. . 
  233. ^ https://www.abs.gov.au/statistics/people/people-and-communities/cultural-diversity-census/2021/Cultural%20diversity%20data%20summary.xlsx Format:Bare URL spreadsheet
  234. ^ „2021 Census Community Profiles: Australia”. 
  235. ^ „Feature Article – Ethnic and Cultural Diversity in Australia (Feature Article)”. 1301.0 – Year Book Australia, 1995. Commonwealth of Australia. Australian Bureau of Statistics. 
  236. ^ „Pluralist Nations: Pluralist Language Policies?”. 1995 Global Cultural Diversity Conference Proceedings, Sydney. Department of Immigration and Citizenship. Arhivat din original la . Accesat în .  "English has no de jure status but it is so entrenched as the common language that it is de facto the official language as well as the national language."
  237. ^ Moore, Bruce. „The Vocabulary Of Australian English” (PDF). National Museum of Australia. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  238. ^ "The Macquarie Dictionary", Fourth Edition. The Macquarie Library Pty Ltd, 2005.
  239. ^ Lalande, Line (). „Australian English in a nutshell”. Government of Canada. 
  240. ^ „2021 Australia, Census All persons QuickStats | Australian Bureau of Statistics”. 
  241. ^ Romaine, Suzanne (). Language in Australia (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-33983-4. 
  242. ^ „A mission to save indigenous languages”. Australian Geographic. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  243. ^ a b „National Indigenous Languages Survey Report 2005”. Department of Communications, Information Technology and the Arts. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  244. ^ Australian Bureau of Statistics (). „4713.0 – Population Characteristics, Aboriginal and Torres Strait Islander Australians, 2006”. Canberra: Australian Bureau of Statistics. Accesat în . 
  245. ^ Australian Bureau of Statistics (). „Census 2016, Language spoken at home by Sex (SA2+)”. 2016 Census Tables : Australia. Canberra: Australian Bureau of Statistics. Accesat în . 
  246. ^ Townsend, Ian (). „Thousands of parents illegally home schooling”. ABC News. Accesat în . 
  247. ^ „Schooling Overview”. Australian Government, Department of Education, Employment and Workplace Relations. Arhivat din original la . 
  248. ^ „Education”. Department of Immigration and Citizenship. Arhivat din original la . Accesat în . 
  249. ^ „Our system of education”. Australian Government: Department of Foreign Affairs and Trade. Arhivat din original la . Accesat în . 
  250. ^ „The Department of Education – Schools and You – Schooling”. det.wa.edu.au. Arhivat din original la . Accesat în . 
  251. ^ „Education Act (NT) – Section 20”. austlii.edu.au. 
  252. ^ „Education Act 1990 (NSW) – Section 21”. austlii.edu.au. 
  253. ^ „Minimum school leaving age jumps to 17”. The Age. . Accesat în . 
  254. ^ „Literacy”. CIA World Factbook. Arhivat din original la . Accesat în . 
  255. ^ „A literacy deficit”. abc.net.au. . Accesat în . 
  256. ^ „Australian Education | Australian Education System | Education | Study in Australia”. Ausitaleem.com.pk. Arhivat din original la . Accesat în . 
  257. ^ Education at a Glance 2006 Arhivat în , la Wayback Machine. Organisation for Economic Co-operation and Development
  258. ^ „About Australian Apprenticeships”. Australian Government. Arhivat din original la . Accesat în . 
  259. ^ „Year Book Australia 2005”. Australian Bureau of Statistics. . Arhivat din original la . 
  260. ^ Sauter, Michael B. (). „The Most Educated Countries in the World – Yahoo Finance”. Finance.yahoo.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  261. ^ Grossman, Samantha (). „And the World's Most Educated Country Is ..”. Time. Accesat în . 
  262. ^ „2016 Census QuickStats: Australia”. censusdata.abs.gov.au. Accesat în . 
  263. ^ „Subscribe to The Australian | Newspaper home delivery, website, iPad, iPhone & Android apps”. theaustralian.com.au. 
  264. ^ Fund, Leith van OnselenLeith van Onselen is Chief Economist at the MB; Treasury, MB Super Leith has previously worked at the Australian; Treasury, Victorian; Sachs, Goldman (). „Australian universities double down on international students”. MacroBusiness. 
  265. ^ Gothe-Snape, political reporter Jackson (). „Record number of international students sticking around on work visas”. ABC News. 
  266. ^ a b c Berthold, Emma (). „Science in Australia”. Curious (în engleză). Accesat în . 
  267. ^ „Life expectancy at birth, total (years) - Australia”. World Bank. Accesat în . 
  268. ^ „Skin cancer – key statistics”. Department of Health and Ageing. . Arhivat din original la . 
  269. ^ „Risks to health in Australia” (PDF). Australian Institute of Health and Welfare. . Arhivat din original (PDF) la . 
  270. ^ „quitnow – Smoking – A Leading Cause of Death”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  271. ^ „Global prevalence of adult obesity” (PDF). ianuarie 2012. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  272. ^ „About Overweight and Obesity”. Department of Health and Ageing. Arhivat din original la . Accesat în . 
  273. ^ „Overweight and obesity”. Australian Institute of Health and Welfare. 
  274. ^ „Current healthcare expenditure (% of GDP) - Australia”. World Bank. Accesat în . 
  275. ^ a b Biggs, Amanda (). „Medicare – Background Brief”. Parliament of Australia: Parliamentary Library. Canberra, ACT: Commonwealth of Australia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  276. ^ „Medicare levy”. Australian Taxation Office. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  277. ^ „Estimation of total and excess mortality due to COVID-19”. . Accesat în . 
  278. ^ „About Australia: Religious Freedom”. Dfat.gov.au. Arhivat din original la . Accesat în . 
  279. ^ „2021 Census Community Profiles: Australia”. 
  280. ^ „2001 Australia, Census All persons QuickStats | Australian Bureau of Statistics”. 
  281. ^ „2021 Census Community Profiles: Australia”. 
  282. ^ a b „2021 Census Community Profiles: Australia”. 
  283. ^ Flood, Josephine (2019). pp. 163-69
  284. ^ Russell, Clyde (). „Column: Resource-rich Australia shows vagaries of any commodity supercycle”. Reuters. Accesat în . 
  285. ^ „Global Wealth Databook 2021” (PDF). Credit Suisse. Accesat în . 
  286. ^ Carrera, Jordi Bosco; Grimm, Michaela; Halzhausen, Arne; Pelaya, Patricia (). „ALLIANZ GLOBAL WEALTH REPORT 2021” (PDF). Allianz. Accesat în . 
  287. ^ „Labour Force, Australia”. Australian Bureau of Statistics. . Accesat în . 
  288. ^ „Poverty – Poverty and Inequality”. 
  289. ^ „Report shows three million people in poverty in Australia and why we must act to support each other – ACOSS”. 
  290. ^ „Small island economies” (PDF). Asian Development Bank. . Accesat în . All three countries use the Australian dollar as legal tender. 
  291. ^ Dossor, Rob. „Commonwealth debt”. Parliament of Australia. Accesat în . 
  292. ^ „Household debt, loans and debt securities”. International Monetary Fund. Accesat în . 
  293. ^ Neubauer, Ian (). 'Ridiculous prices': Australians' home ownership dreams turn sour”. Al Jazeera. Accesat în . 
  294. ^ Mishra, Vivek (). „Australia's housing boom to deflate as mortgage rates rise”. Reuters. Accesat în . 
  295. ^ „Australia. CIA – The World Factbook”. The World Factbook. Central Intelligence Agency. Accesat în . 
  296. ^ „List of importing markets for the product exported by Austral1ia in 2021”. International Trade Centre. Accesat în . 
  297. ^ „List of supplying markets for the product imported by Australia in 2021”. International Trade Centre. Accesat în . 
  298. ^ Tan, Weizhen (). „Australia's growth may 'never return' to its pre-virus path after trade trouble with China, says economist”. CNBC. Accesat în . 
  299. ^ „Trade and investment at a glance 2020”. Department of Foreign Affairs and Trade. Accesat în . 
  300. ^ „Country Rankings”. The Heritage Foundation. Accesat în . 
  301. ^ Schwab, Klaus (). „The Global Competitiveness Report” (PDF). World Economic Forum. 
  302. ^ „Trends in the Visitor Arrivals to Japan by Year”. JNTO. Accesat în . 
  303. ^ a b „Statistical Annex”. UNWTO World Tourism Barometer. UNWTO. 18 (5): 18. . doi:10.18111/wtobarometereng.2020.18.1.5 . 
  304. ^ „The Travel & Tourism Development Index 2021” (PDF). World Economic Forum. mai 2022. Accesat în . 
  305. ^ OECD/IEA, p. 96
  306. ^ a b Clean Energy Council Australia. „Clean Energy Australia Report 2021” (PDF). Clean Energy Australia. Accesat în . 
  307. ^ „CLEAN ENERGY AUSTRALIA REPORT”. Clean Energy Council – Australia. . Accesat în . 
  308. ^ „Renewable Energy Target Scheme Design” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  309. ^ „Research and Experimental Development, Businesses, Australia, 2019–20 financial year | Australian Bureau of Statistics”. www.abs.gov.au (în engleză). . Accesat în . 
  310. ^ „Australia wants a place in ranks of global tech nations”. Australian Financial Review (în engleză). . Accesat în . 
  311. ^ Casey, J.P. (). „In numbers: how mining came to be Australia's most profitable sector”. Mining Technology. London. Accesat în . 
  312. ^ „Australia continues to lead the way in mining technology adoption”. Mining Technology (în engleză). . Accesat în . 
  313. ^ cycles, This text provides general information Statista assumes no liability for the information given being complete or correct Due to varying update; Text, Statistics Can Display More up-to-Date Data Than Referenced in the. „Topic: Startups in Australia”. Statista (în engleză). Accesat în . 
  314. ^ „Sydney's startup ecosystem is worth $24 billion, Melbourne's $10.5bn”. Startup Daily (în engleză). . Accesat în . 
  315. ^ „Australia” (PDF). Global Innovation Index. World Intellectual Property Organization. . Accesat în . 
  316. ^ „Research Output | Australian Innovation System Monitor”. publications.industry.gov.au. Accesat în . 

BibliografieModificare

  • Manning Clark, A History of Australia, Printed in England, 1992

Legături externeModificare

Vezi șiModificare


  Subiecte AustraliaAustralieniEngleza australiană

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie
Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică
Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal