Europa Centrală

zonă geografică a continentului european

Europa Centrală constituie, prin poziție, nucleul geografic al Europei. Față de aceasta, celelalte părți ale continentului se află în nord (Europa de Nord), în est (Europa de Est), în sud (Europa de Sud) și în vest (Europa de Vest).

Europa Centrală așa cum este ea recunoscută în The World Factbook (2009), Encyclopædia Britannica și Brockhaus Enzyklopädie (1998)

În Europa Centrală există două țări mari - Germania și Polonia, cinci țări mici - Slovacia, Austria, Elveția, Ungaria, Cehia și un stat foarte mic - Liechtenstein.

Cele mai mari orașe sunt: Berlin (3 milioane locuitori), Budapesta, Viena, Hamburg, München, Varșovia, Praga. Există și două mari aglomerații urbane: Ruhr (cu 9 milioane locuitori) și Katowice (3 milioane locuitori)

Istorie modificare

 
Regiunile europene, astfel cum sunt ele în opinia unui comitet științific independent, cu sediul la Agenția Federală pentru Cartografie și Geodezie din Frankfurt am Main[1]

Perioada interbelică modificare

Europa centrală în perioada interbelică, conform lui Emmanuel de Martonne (1927)
Mica Antantă, Unune central-europeană formată din Cehoslovacia, România and Iugoslavia[2]
Țările Central-Europene, Sourcebook of Central European Avant-Gardes 1910–1930 (Muzeul de artă Los Angeles)[3]

După Emmanuel de Martonne, în 1927 țările Central Europene erau: Austria, Cehoslovacia, Germania, Ungaria, Polonia, România și Elveția. Autorul folosește atât caracteristici umane cât și fizice pentru a defini Europa Centrală.[4]

Perioada interbelică, între anii 1918–1939, a adus un nou sistem geopolitic și economic precum și probleme politice, iar conceptul Europei Centrale a căpătat o nouă semnificație. Centrul de interes s-a mutat în partea sa estică – țările care au (re-)apărut pe harta Europei: Cehoslovacia, Ungaria și Polonia. Europa Centrală a încetat să mai fie zona de aspirație a conducerii și dominării germane și a devenit un teritoriu al diverselor mișcări de integrare având ca scop rezolvarea problemelor politice, economice și naționale ale „noilor” state, fiind un mod de a rezista presiunilor germane și sovietice. Totuși, conflictul de interese a fost prea mare și nici ideea Mica Antantă nici Intermarium-ul (Międzymorze) nu au avut succes.

Scriitoarea maghiară Magda Adam a notat în studiul Sistemul Versailles și Europa Centrală (2006): „Astăzi știm că nenorocirea Europei Centrale a fost Mica Antantă, alianță militară a Ceholoslovaciei, României și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit apoi Iugoslavia), creată în anul 1921, nu pentru cooperarea Europei Centrale și nici pentru a lupta împotriva expansiunii germane, ci pe baza noțiunii eronat percepute că o Ungarie sleită de putere trebuie oprită”.

Mișcările avangardiste ale Europei Centrale au fost o parte esențială a evoluției modernismului, care a atins maximul pe continent în anii 1920. Almanahul avangardelor Europei Centrale (Muzeul de Artă din Los Angeles) conține documente de bază ale avangardelor din Austria, Cehoslovacia, Germania, Ungaria și Polonia din 1910 până în 1930.[3] Manifestele și revistele cercurilor artistice radicale din vestul Europei sunt binecunoscute autorilor vestici și sunt predate la universități din lumea vestică.

Geografia modificare

Relieful este dispus în trei trepte: în sud sistemul muntos alpino-carpatic, în centru podișuri hercinice, iar în nord Câmpia Nord-Europeană. Între Alpi și Carpați există o mare zonă depresionară - Bazinul Panonic.

 
Panoramă din Munții Tatra

Clima modificare

Este de tranziție între clima oceanică și cea continentală, iar pe mari întinderi există un climat montan.

Hidrografia modificare

Această regiune este traversată în sud de Dunăre. Datorită poziției geografice, râurile aparțin mai multor bazine, vărsându-se în Marea Neagră (prin Dunăre și Nistru), în Marea Baltică (prin Vistula și Oder), în Marea Nordului (prin Elba și Rin) și chiar în Marea Mediterană (prin Ron).

Resursele naturale modificare

 
Bazinul carbonifer Ruhr

Sunt diversificate: cărbuni (Ruhr, Silezia), petrol, gaze naturale (în Germania), fier, minereuri neferoase, sulf (în Polonia), sare, săruri de potasiu (Germania), uraniu, resurse hidroenergetice, păduri și terenuri agricole. Este o regiune cu industrii diverse, o agricultură dezvoltată și cu un înalt potențial turistic.

Note modificare

  1. ^ de P. Jordan: „Großgliederung Europas nach kulturräumlichen Kriterien“ (Defalcare în mare a Europei în funcție de criterii culturale), Europa Regional 13 (2005), Heft 4, Leibniz-Institut für Länderkunde, Leipzig"
  2. ^ Marta Petricioli; Donatella Cherubini (). For Peace in Europe: Institutions and Civil Society Between the World Wars. Peter Lang. p. 250. ISBN 978-90-5201-364-0. Accesat în . 
  3. ^ a b „Între lumi – MIT Press”. Mitpress.mit.edu. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ [1], [2] și [3]; Geografie universală (1927), editată de Paul Vidal de la Blache și Lucien Gallois

Vezi și modificare