Wikipedia

Ioan de Hunedoara

voievod al Transilvaniei
Ioan de Hunedoara
Date personale
Născut~ 1407
Hunedoara, Regatul Ungariei⁠(d) Modificați la Wikidata
Decedat11 august 1456 (49 de ani)
Zemun, Regatul Ungariei⁠(d) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (pestă) Modificați la Wikidata
PărințiVoicu (Vajk)
Elisabeta de Margina
Frați și suroriN. Hunyadi[*][[N. Hunyadi (Hungarian noblewoman, sister of János Hunyadi, Regent-Governor of the Kingdom of Hungary, 1446–1453)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElisabeta de Silagiu, magh. Erzsébet Szilágyi
CopiiMatia Corvin,
Ladislau Huniade
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațielider
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Ban al Severinului
În funcție
1438 - ?
Voievod al Transilvaniei
În funcție
1441 - 1456
Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea
1448
PredecesorLadislau al V-lea Jakcs
Nicolae de Ujlak
SuccesorEmeric Bebek I
Ioan de Rozgony
Regent al Regatului Ungariei
În funcție
1446 - 1452
Activitate
A luptat pentruRegatul Ungariei
Bătălii / RăzboaieCruciada de la Varna
Asediul Belgradului
Decorații și distincții
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului între 1438-1441, voievod al Transilvaniei între 1441-1446, guvernator și regent al Ungariei între 1446-1453 și căpitan general al regatului între 1453-1456, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Origini

modificare

Viitorul voievod s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Ioan a fost un român[1], foarte improbabil cuman[2][3] Voicu/Voik/Vajk Corvin[4], atâta timp cât surse germane și ungurești îl prezintă drept "un gentilom destul de modest al comitatului pur românesc Hunedoara", iar bunicul se numea Șerb/Csorba [5]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina), despre care se spune că ar fi fost de origine "greacă", adică macedo-română (aromână), și chiar înrudită cu basileii Bizanțului.[6]

Originile etnice românești ale voievodului sunt confirmate de mai multe surse. De exemplu, până în anul 1439, Iancu este numit în documente Ioan Românul, mai mulți cronicari ai epocii referindu-se la originea românească a acestuia. După ce fiul său, Matia Corvin, a devenit rege, Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Matia, la rândul său, când i se reproșa că nu are origini regale, făcea trimitere la originile sale romane.[7][8]

Enea Silvio Piccolomini scrie în Cosmographia (tipărită în 1501): „Ioan de Hunedoara, a cărui reputație o întunecă pe a celorlalți, nu a sporit atât gloria ungurilor cât a românilor din mijlocul cărora se născuse” (Joannes Huniades, cuius nomen ceteros obnubilat, non tam Hungaris quam Valachis, ex quibus natus erat, gloriam auxit).[9]

 
Blazonul

După obiceiul epocii, Voicu a luat numele Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

Conform unei legende lansate în secolul al XVI-lea de către Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu nobila Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele (Ioan) — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.[10]

Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara

modificare
 
Ioan de Hunedoara în luptă cu husiții; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy

Ioan de Hunedoara a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, comite de Timișoara, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.

Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților ungari, printre care familiile Cillei, Gara, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat.

 
Ioan de Hunedoara în Chronica Hungarorum, Brno 1488

Ioan a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan de Hunedoara, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.

Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui sângeros război civil, în provinciile de sud și nord ale Regatului Ungar (astăzi Slovacia), care a durat până în 1441.

Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.

 
Ioan de Hunedoara

La începutul anului 1442 o armată otomană condusă de Mezid, begul Vidinului, a pătruns în Transilvania prin Țara Românească. În data de 18 martie 1442 oastea condusă de Ioan de Hunedoara a suferit o înfrângere la Sântimbru, în apropiere de Alba Iulia. Episcopul Transilvaniei, Gheorghe Lepeș, a murit în lupta respectivă. Câteva zile mai târziu, cu efective întărite, oastea regală maghiară a învins în Bătălia de la Sibiu, ocazie cu care a fost pus capăt asediului otoman al cetății. În bătălia de la Sibiu armata otomană a fost zdrobită, iar comandantul Mezid omorât. Armata regală maghiară a trecut la contraofensivă Țara Românească, unde l-a impus pe tron pe Basarab al II-lea (1442-1443). În replică sultanul Murad al II-lea a trimis o armată numeroasă sub comanda beilerbeiului Rumeliei, Șehabeddin Pașa.

Confruntarea de forțe s-a concretizat în 2 septembrie 1442 în Bătălia de pe Ialomița, încununată cu victoria lui Ioan de Hunedoara.[11]

În plan intern în vara anului 1443 a încheiat un armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau Postumul. După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul.

Din punct de vedere militar regele Vladislav I al Ungariei la începutul domniei s-a sprijinit și pe serbi, și astfel în „Campania cea Lungă” sau Cruciada de la Varna (1443-1444) produce importante pierderi Semilunei otomane; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Efectiv, pacea nu a fost una de durată -coroana ungară, la insistențele papalității, organizează o nouă cruciadă antiotomană. Bătălia de la Varna a însemnat un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.

 
Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze

În Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Ioan a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau Postumul. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul romano-german Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.

După înfrângerea de la Kosovo Polje, Ioan intră în Moldova și îl înscăunează pe vărul său Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).

 
Castelul Hunedoarei.

În 1448 Ioan de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea și a continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo Polje din octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Gheorghe Branković, care i-a interceptat ajutoarele sosite din Albania și conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l, pentru o perioadă, în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de aliații săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.

În 1450, în orașul liber regesc Pojon (astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan de Hunedoara a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau comite de Bistrița-Năsăud și căpitan general al regatului. Totodată, regele a inclus în blazonul familiei „Leii de Bistrița”.

Asediul Belgradului. Moartea

modificare

Turcii au rupt armistițiul în 1454 și au asediat Semendria, dar Iancu a repurtat o nouă victorie împotriva lor la Kruševac (se pronunță Crușevaț), unde i-a zdrobit cu desăvârșire. Miza cea mai mare era cetatea Belgradului, pe care sultanul Mahomed al II-lea se pregătea intens să o cucerească. La rândul lui Iancu a luat măsuri pentru întărirea ei și a chemat oameni de la orașe și sate să ia parte la război. Pentru a avea un aliat în Țara Românească, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili. De această dată a beneficiat și de un sprijin mai consistent din Apus. De asemenea a reușit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor.

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor.

Ca omagiu, papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca o reamintire pentru credincioși de a veni la rugăciune pentru apărarea cetății Belgradului. Acest obicei există și astăzi iar trasul clopotelor la amiază este atribuit în mod expres victoriei obținute de Iancu împotriva turcilor, împotriva prigonitorilor creștinismului. În urma victoriei în bătălia de la Belgrad împotriva oștirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456, de ciumă, în tabăra de la Zemun. S-a instaurat, după victoria creștinilor de la Belgrad, o perioadă de 70 de ani de liniște relativă la granița de sud est a regatului maghiar.

Ioan de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

Arborele genealogic al familiei Huniade[12]

modificare 
                                                        Mengu-Timur
                                                             │ Mengu-Timur
                                                         Thocomerius
                                                      
                                                          Basarab I
                                                             │
                                      Cneaz cuman (?)    ∞    ... Basarab
                                            │                │ 
                                            |─────────┐──────|
                                                      │
                                                    Both
                                                      │
                                          ┌───────────┴──────────┐
                                Csorba/Sorb/Șerb(∞Édua)      Rados
                                          │                     
      ┌──────────────┬────────────────────|─────────────────────────────────---------------------┐                       
    Rados          Magos                Vajk/Voicu(∞Erzsébet Morzsinai/Elisabeta de Margina)  Candachia   
                                          │
                              ┌───────────|--------─────——────────────────┐─────────┐──────——──┐─────——──┐─────——──┐
                            János  Ioan de Hunedoara/János(∞Erzsébet Szilágyi) Iván     Vajk     Erzsébet   Klára     Mária
                          1395-1400    1407-1456
                              ┌───────────┴─────────┐
                            László               Matia Corvin (Matei Corvin) (o-o Borbála Edelpeck)
                          1431-1457            1443-1490
                             ++                     │
                                              Ion Corvin (Corvin János) (∞Frangepán Beatrix)
                                                1473-1504
                                                    │
                                        ┌───────────┴─────────┐
                                Elisabeta Corvin        Kristóf Corvin
                                   1496-1508              1499-1504
                                      ++                     ++


 
Mormântul lui Ioan de Hunedoara în nava de sud a Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia

Omagieri

modificare

Numismatică

modificare

La împlinirea a 575 de ani de când Ioan de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei, Banca Națională a României a pus în circulație, la 4 aprilie 2016, în atenția colecționarilor, o monedă de aur și o alta de alamă, de circulație.[13]

  • Moneda de aur are titlul de 900‰, are valoarea nominală de 100 de lei (RON), este rotundă, cu diametrul de 21 mm, are greutatea de 6,452 g și cantul este zimțat. Întregul tiraj de 250 de exemplare este de calitate proof.[13]
  • Moneda de alamă de circulație are valoarea nominală de 50 de bani, este rotundă, cu diametrul de 23,75 mm, are greutatea de 6,1 g, de calitate UNC (necirculată), iar cantul este inscripționat cu textul ROMANIA, de două ori, cu câte o steluță între cuvinte. Tirajul acestor monede este de 1.000.000 de exemplare.[13]

Ambele monede au putere de circulație pe teritoriul României.[13]

Referințe

modificare
  1. ^ Ioan Aurel Pop, Din mâinile valahilor schismatici, Editura Litera, 2011, p. 347
  2. ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7. p. 394
  3. ^ Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungaricae, p. 425, 427
  4. ^ Drăghicescu, Dumitru, Marea Unire a românilor cu românii: 1918. Banatul și Transilvania; Bucovina și Basarabia. Ediție îngrijită și prefațată de Virgiliu Constantinescu-Galiceni. Editura Albatros, București, 2001, pp.74-75
  5. ^ Bán Mór: Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi. pag. 394. Editura Gold Book, 2o1o ISBN 978 963 426 182 7
  6. ^ Bonfini, Antonio (). Historia Pannonica: sive Hungaricarum Rerum Decades IV et Dimidia. p. 304. 
  7. ^ Marius Diaconescu. „Matia Corvin, românul de pe tronul Ungariei”. Accesat în . Până în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Românul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fără rezerve despre originea românească a lui Iancu de Hunedoara (A.A. Rusu, Ioan de Hunedoara și românii din vremea sa. Studii, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, p. 23-24). (...) Pentru nobilii care l-au ales pe Matia ca rege al Ungariei nu a contat originea românească a lui Matia. Era nobil ca și ei, adică regnicolar (cetățean). Inamicii au încercat să îi minimizeze rolul prin invocarea peiorativă a originii românești. De exemplu Frederic de Habsburg, cu care s-a aflat mereu în conflict, îi reproșa că nu era originar dintr-o familie regală, ci era născut dintr-un tată român (natus a Valacho patre). (...) Matia nu se ferea de originea sa românească. Problema originii sale a devenit spinoasă doar în momentul în care a vrut să se recăsătorească cu cineva dintr-o familie regală. Atunci i se reproșa că nu are origini regale și i se refuza mâna prințeselor curtate. Pentru a răspunde criticilor că nu se trăgea din sânge regal, a invocat originea romană a românilor. 
  8. ^ Pop, Ioan Aurel (). Istoria Transilvaniei (ed. II). Cluj-Napoca: Școala Ardeleană. pp. 92, 95.  Parametru necunoscut |coautori= ignorat (posibil, |author=?) (ajutor)
  9. ^ Holban, Maria (). Călători străini despre Țările Române. I. pp. 472, 474. 
  10. ^ „Heltai Gáspár: Krónika az magyaroknak dolgairól (în limba maghiară)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria României în date, București, 1971, p. 93.
  12. ^ Mór Bán, Hunyadi. Genealogia familiei Hunyadi, Editura Gold Book, 2010. ISBN 978 963 426 182 7.
  13. ^ a b c d Banca Națională a României: Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 575 de ani de când Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat la 1 aprilie 2016

Bibliografie

modificare
  • Manole Neagoe, Pagini legendare din istoria poporului român, Editura Ion Creangă, București, 1981
  • Adrian Andrei Rusu, Întregiri și interpretări privitoare la itinerariile lui Iancu de Hunedoara, în AIIX, XXVII, 1990

Lectură suplimentară

modificare
  • Iancu de Hunedoara: monografie, Camil Mureșan, Editura Știinifică, 1968
  • Ioan de Hunedoara și Românii din vremea sa: studii, Adrian Andrei Rusu, Editura Presa Universitară, 1999
  • en John Hunyadi: Defender of Christendom, Camil Mureșanu, Editura Center for Romanian Studies, 2001
  • fr Chassin: Jean de Hunyad, Garnier Frères, Paris, 1856, p. 220 et suivantes

Legături externe

modificare

Vezi și

modificare



Predecesor:
Ladislau al V-lea Jakcs 		Voievod al Transilvaniei
1441-1446 		Succesor:
Emeric Bebek I
Predecesor:
Nicolae de Ujlak 		Voievod al Transilvaniei împreună cu Emeric Bebek al II-lea
1448 		Succesor:
Ioan de Rozgony


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ioan_de_Hunedoara&oldid=16496127