Limbi germanice
Distribuire geografică Europa, America de Nord, America de Sud, Australia
Clasificare lingvistică
Limbi indo-europene
  • Limbi germanice
Limba proto Limba protogermanică
Subdiviziuni
Grupul de vest
  • Grupul de nord
    • Grupul de est (dispărut)
Răspândire în lume
Limbile germanice în lume
Limbile germanice în lume
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limbile germanice sunt o grupă de limbi indo-europene vorbite în centrul, nordul și nord-vestul Europei precum și în alte părți ale lumii. Limbile germanice, în special engleza și germana, sunt printre cele mai vorbite și învățate limbi din lume, fapt observat și în România.

Strămoșul comun al tuturor limbilor germanice este cunoscut sub numele de proto-germanică (sau germana comună), care a fost vorbită aproximativ din prima jumătate a mileniului 1 î.Hr. în timpul Epocii Fierului, în partea nordică a Europei. Proto-germanica, împreună cu toate limbile care au derivat din aceasta, este caracterizată de un număr de proprietăți lingvistice unice. Cea mai renumită dintre acestea este schimbul de consoane, cunoscut și sub numele de Legea lui Grimm. Varietăți timpurii ale limbii au început să apară odată cu migrația triburilor germanice din nordul Europei (i.e. Scandinavia) în secolul al II-lea î.Hr. spre partea central-nordică a continentului.

Cele mai vorbite limbi germanice sunt engleza și germana, cu aproximativ 300–400 milioane vorbitori[1][2] și peste 100 de milioane respectiv.[3] Acestea două aparțin grupului vestic de limbi germanice. Acest grup include de asemenea alte limbi importante, cum ar fi neerlandeza cu 23 de milioane de vorbitori[4] și afrikaans cu mai mult de 6 milioane de vorbitori nativi.[5] Grupa nordică a limbilor germanice include norvegiana, daneza și suedeza (care împreună formează subgrupa continentală) precum și islandeza și feroeza (care aparțin subgrupei insulare), care sunt vorbite împreună de un total de 20 de milioane de vorbitori.[6] Etnologul SIL a listat un total de 53 de limbi germanice diferite.

Caracteristici

modificare

Limbile germanice posedă un număr de caracteristici comune, unice față de cele ale altor limbi indo-europene.

Probabil cele mai cunoscute dintre aceste caracteristici sunt:

  1. Schimbarea de sunet, cunoscută ca Legea lui Grimm sau Legea lui Verner, a fost factorul care a schimbat valoarea tuturor consoanelor oclusive din limbile indo-europene. (De exemplu, */t d dh/-ul original a devenit */θ t d/-ul germanic în majoritatea cazurilor; a se compara englezescul three cu latinescul tres, și similar two cu duo, do cu sanscritul dha-.) Recunoașterea a acestor două legi ale sunetelor a fost un eveniment important în înțelegerea caracterului regulat al schimbului sunetelor lingvistice și în dezvoltarea metodei comparative, care pune bazele lingvisticii istorice.
  2. Dezvoltarea unui accent prozodic pe prima silabă a cuvântului, care a declanșat o reducere fonologică semnificativă a restului silabelor. Asta a declanșat și reducerea majorității cuvintelor de bază din engleză în monosilabe, și aspectului comun de limbi cu consoane grave al englezei moderne și al germanei. Exemple se găsesc în cuvintele proto-germanice transmise englezei: *strangiþō → strength (putere), *aimaitjō → ant (furnică), *haubudan → head (cap), *hauzijanan → hear (păr), și germanei: *harubistaz → Herbst (toamnă), *hagatusjōHexe (vrăjitoare).
  3. O schimbare cunoscută sub numele de umlaut germanic, care a modificat calitățile vocalei în cazul în care o vocală gravă (/i/, /iː/ sau /j/) trecea în a doua silabă. În general, vocalele posterioare erau anteriorizate, iar cele anterioare erau ridicate. În multe limbi, vocalele modificate erau indicate cu ajutorul unei treme (de exemplu, ä ö ü în germană, pronunțate /ɛ ø y/, respectiv). Această schimbare a rezultat în alternanțe universale în cuvintele înrudite - încă foarte proeminente în germana modernă, dar doar câteva urme în engleza modernă (de exemplu, mouse/mice (șoarece-șoareci), goose/geese (gâscă-gâște), broad/breadth (larg-lățime), tell/told (spune-spus), old/elder (bătrân-mai bătrân), foul/filth (murdar-murdărie), gold/gild (aur-auri). [7]
  4. Un număr mare al valorilor pe care le pot avea vocalele. Engleza este un exemplu tipic, cu aproximativ 11-12 vocale în majoritatea dialectelor (nu sunt luați în considerare diftongii). Suedeza standard are 17 vocale pure, [8] germana standard și neerlandeza au 14, iar daneza are cel puțin 11. [9] Dialectul Amstetten, ce aparține germanei bavareze, are 13 distincții între vocalele lungi, fiind unul dintre cel mai complex din lume în acest sens. [10]
  5. Verbul pe locul 2 (V2). O singură locuțiune substantivală sau element adverbial trebuie să se afle după verb; în particular, dacă un adverb sau o locuțiune prepozițională precede verbul, subiectul trebuie să fie următorul. Această caracteristică nu se mai găsește în engleza modernă, exceptând unele fraze învechite cum ar fi „Over went the boat” sau „Boom goes the dynamite” (Bum a făcut dinamita), dar este prezentă în toate celelalte limbile germanice moderne.

Alte caracteristici importante sunt:

  1. Reducerea diverselor combinații dintre timpurile și aspectele gramaticale ale sistemului verbal indo-european în doar două: timpul prezent și timpul trecut (cunoscut și ca „preterit”).
  2. O clasă mare de verbe care folosește sufix dental (/d/ or /t/) și nu alternanță vocalică (tremă) pentru a indica prezența timpului trecut. Acestea sunt verbele slabe din germană; verbele rămase, care folosesc tremă, sunt verbele tari din germană.
  3. Unele cuvinte cu etimologii care sunt greu de legat de alte familii de limbi indo-europene, dar cu variante care apar în aproape toate celelalte limbi germanice.

Se crede că toate limbile germanice au apărut dintr-o limbă ipotetică proto-germanică, asemănătoare între ele datorită Legii lui Grimm și a Legii lui Verner. Asta a avut loc probabil în timpul Epocii de Fier pre-romane, din nordul Europei, după circa 500 î.Hr.. Proto-germanica a fost cel mai probabil vorbită după 500 î.Hr., [11] iar limba proto-nordică după secolul al II-lea, care mai târziu încă este destul de asemănătoare cu proto-germanica reconstruită.

Conform datelor lingvistice și arheologice, se pare că ultima mare schimbare care a avut efecte asupra tuturor limbilor germanice a avut loc pe un teritoriu întins între sudul Suediei, sudul Norvegiei, Danemarca și Elba inferioară. [12]

Din perioada în care au fost atestate, varietățile de limbi germanice au fost împărțite în trei grupe: limbi germanice de vest, de est și de nord. [12] Relația exactă dintre ele este greu de determinat doar din evidențele rare provenite de la inscripțiile runice, dar se știe că ele au rămas mutual inteligibile în timpul Perioadei de Migrații [13], astfel unele varietăți individuale sunt dificil de clasificat.

Unele inscripții runice datând din secolele XVIII și IX au supraviețuit (cum ar fi Piatra Eggjum și Piatra Rök), unele texte în alfabetul latin din secolul al XII-lea au supraviețuit (Íslendingabók), și unele poezii scandinave datează cel mai devreme din secolul al IX-lea.

 
Disctribuția în prezent a limbilor germanice în Europa:
Limbi germanice de nord

     Islandeză

     Feroeză

     Norvegiană

     Suedeză

     Daneză

Limbi germanice de vest

     Scoțiană

     Engleză

     Frizonă

     Neerlandeză

     Germana inferioară

     Germană

Punctele indică zonele în care poliglotismul este comun.

Cam din secolul al X-lea, varietățile de limbi germanice s-au diferențiat destul de mult pentru a nu mai fi mutual-inteligibile între ele. Contactul lingvistic dintre locuitorii vikingi din Danelaw și anglo-saxoni au lăsat urme asupra limbii engleze și se crede că aceasta a fost elementul care a facilitat decăderea gramaticii vechi a englezei vechi, care a rezultat în crearea englezei medii de prin secolul al XII-lea.

Grupa estică de limbi germanice a fost marginalizată de pe la sfârșitul perioadei Marilor Migrații. Burgunzii, goții și vandalii au de venit asimilați din punct de vedere lingvistic de către vecinii lor prin secolul al VII-lea, limba gotică crimeană fiind singura care a persistat până în secolul al XVIII-lea.

În timpul Evului Mediu Timpuriu, grupa vestică a limbilor germanice a fost separată în primul rând de către dezvoltarea insulară a englezei medii, iar în al doilea rând de către fenomenul lingvistic de schimb al consoanelor care s-a manifestat în cadrul germanei; în acest fel, s-au creat două varietăți principale de germană (inferioară și superioară) și alte varietăți gradate, denumite centrale (sau mijlocii). Până la începutul erei moderne, aceste schimbări au dus la crearea unor diferențe considerabile între limbi, variind ca în cazul germanei: germana superioară alemanică în sud și saxona inferioară nordică în nord. Deși ambele varietăți sunt considerate a reprezenta limba germană, vorbitorii dialectelor pot cu greu să se înțeleagă între ei. Varietățile sudice au completat al doilea schimb sonor, în timp ce varietățile nordice au rămas neafectate de către acest fenomen lingvistic.

Grupa nordică a limbilor germanice, pe de altă parte, au rămas unificate după 1000 d.Hr.; de fapt, limbile scandinavice continentale (suedeza, daneza și norvegiana) încă păstrează o oarecare inteligibilitate mutuală. Diferențele dintre limbile vestice continentale și insulare (cum este islandeza) se datorează în mare parte datorită faptului că gramatica limbii nordice veche a rămas practic neschimbată, în timp ce a celor continentale s-a schimbat foarte multe.

Statut actual

modificare
 
Răspândirea limbilor germanice în lume.

Limba engleză are statut oficial în Belize, Canada, Insulele Falkland, Noua Zeelandă, Filipine, Puerto Rico, Guam, și în alte foste colonii britanice din Asia, Africa și Oceania. În plus, este limba de facto a Regatului Unit, a Statelor Unite ale Americii și a Australiei.

Deși Germania a avut de asemenea câteva posesiuni coloniale, limba germană nu a rămas oficială după destrămarea dominației coloniale, astfel limba germană este vorbită doar minoritar sau ca limbă secundară de către comunitățile de imigranți din America de Nord și America de Sud, Australia și din țările africane, printre care se numără fosta colonie germană Namibia (vorbită de persoanele educate și în comerț); a fost odată limbă oficială acolo. Un dialect german, numit „Neerlandeza de Pennsylvania”, este încă prezentă printre populațiile de anabaptiși din Pennsylvania, Statele Unite.

Deși Țările de Jos are câteva posesiuni coloniale, neerlandez este oficială în Aruba, Belgia, Curaçao, Țările de Jos, Sint Maarten și Surinam.

Limba afrikaans este una dintre cele 11 limbi oficiale din Africa de Sud și este lingua franca în Namibia.

În afara Danemarcei, limba daneză este limbă oficială în teritoriile de peste ocean numite Insulele Feroe și este lingua franca și limba educației în Groenlanda, unde a fost limba oficială până în 2009.

Limba norvegiană este vorbită în afara Norvegiei în comunitățile de imigranți din nordul Statelor Unite.

Clasificare

modificare

Cronologică

modificare

Tabelul de mai jos arată succesiunea etapelor istorice semnificative a fiecărei limbi (orizontal) împreună cu grupările lor aproximative în subfamilii (vertical).

Epoca de fier pre-romană
500–100 î.Hr.
Epoca de fier
Timpurie
100 î.Hr.–100 d.Hr.
Epoca de fier
Târzie
100–300
Perioada migrațiilor
300–600
Evul Mediu Timpuriu
600–1100
Evul Mediu
1100–1350
Evul Mediu Târziu[2]
1350–1500
Epoca Modernă Timpurie
1500–1700
Epoca Modernă
1700 to present
Proto-Germanică Germanice de vest Irminonic
(Elbe Germanic)
Germana primitivă superioară Germană superioară veche,
Lombardă[3]
Germana superioară medie Germana superioară nouă timpurie Germana superioară
Germana standard
Istvaeonic
(Weser-Rhine Germanic)
Frankish primitivă Frankish veche Germană centrală veche Germana centrală medie Germana centrală nouă timpurie
Varietăți de germană centrală
Franconiană veche inferioară
(Olandeză veche)
Olandeză medie
timpurie limburgheză
Olandeză medie
târzie de limburgheză
Limburgheză timpurie Limburgheză
Olandeză medie
timpurie
Olandeză medie
târzie
Olandeza
modernă timpurie
Varietăți de olandeză
Afrikaans
Ingvaeonice Saxonă primitivă
(Ingvaeonică de sud-est)
Saxonă veche Germană inferioară medie Varietăți de germană inferioară
Anglo-frizone
(Ingvaeonică
de nord-est)
Frizonă primitivă Frizonă veche Frizonă medie Varietăți de frizonă
Engleză primitivă Engleză veche
(Anglo-saxonă)
Engleză medie timpurie Engleză medie
târzie
Engleză modernă timpurie Varietăți de engleză
Scoțiană timpurie[4] Scoțiană medie Varietăți de scoțiană
Germanice de nord Limbi proto-nordice Nordica veche de vest
runică
Islandeză veche Islandeză veche
târzie
Varietăți de islandeză
Norvegiană veche[5] Feroeză veche Feroeză
Old Norn Norn Dispărută[6]
Nordica veche de est
runică
Norvegiană veche Norvegiană
Daneză
veche timpurie
Daneză
veche târzie
Daneză
Suedeză
veche timpurie
Suedeză
veche târzie
Suedeză
veche timpurie
and Dalecarlian dialects
Runic
Old Gutnish
Early
Old Gutnish
Late
Old Gutnish
Gutnish dispărută[7]
Germanice de est Gotică (dialecte gotice neatestate) Gotică crimeană dispărută
Vandalică dispărută
Burgundă dispărută

Contemporană

modificare
 
Limbile germanice în Europa
 
Limbile germanice și principalele grupuri de dialecte ale acestora
 
Harta limbilor germanice de nord sau scandinave


Toate limbile germanice provin de la limba proto-germanică în antichitate.

Caracteristici lingvistice comune

modificare

Fonologie

modificare

Toate dintre cele mai vechi limbi germanice împart un număr de caracteristici comune, despre care se crede că au fost moștenite de la o limbă proto-germanică. Din punct vedere fonologic, asta include schimbările importante de sunete cunoscute și sub denumire de Legea lui Grimm și Legea lui Verner, care au introdus un număr mare de consoane fricative; limbile proto-indo-europene (PIE) au avut doar una singură, /s/.

Cea mai importantă dezvoltare vocalică este contopirea (în majoritatea cazurilor) a vocalelor lungi și scurte /a/ și /o/, creându-se /a/ și /ō/ lung. Asta a afectat, de asemenea, și diftongii, astfel în limbile PIE /ai/ și /oi/ au fost unite în /ai/, iar /au/ și /ou/ au fost unite în /au/. /ei/ din limbile PIE a devenit /ī/ lung. /ē/ lung din limbile PIE s-a transformat într-o vocală notată ca /ē1/ (este admisă scrierea fonetică [ǣ]),[18] în timp ce o nouă, destul de neobișnuită vocală lungă /ē2/ s-a dezvoltat în circumstanțe variate și necunoscute în totalitate. Proto-germanica nu a avut nicio vocală de frontală rotunjită, deși toate limbile germanice în afara goticii și-au adăugat-o ulterior prin procedeul i-umlaut.

Proto-germanica și-a dezvoltat un accent puternic pe prima silabă a rădăcinii (deși resturi ale accentului original din limbile PIE sunt vizibile datorită Legii lui Verner). Asta a dus la o distrugere constantă a vocalelor din silabele neaccentuate. În proto-germanică, aceasta a progresat doar până în punctul în care vocalele finale scurte absolute (altele decât /i/ și /u/) au fost pierdute și vocalele finale lungi absolute au fost scurtate, însă toate limbile literare timpurii manifestă o anumită stare de pierdere a vocalelor. În cele din urmă, acestea au dus practic, în unele limbi (ca engleza modernă), la pierderea tuturor vocalelor ce urmează după accentul principal și la creșterea constantă a unui număr mare de cuvinte monosilabice.

Tabel cu rezultate

modificare

Tabelul următor ilustrează rezultatele principalele efecte ale vocalelor și consoanelor din proto-germanică asupra altor limbi vechi. Pentru vocale, doar efectele în silabele accentuate sunt ilustrate. Efectele din silabele neaccentuate sunt relativ diferite, variind de la limbă la limbă, și depinzând de un număr de factori diverși (cum ar fi, dacă silaba a fost medială sau finală, dacă silaba a fost deschisă sau închisă sau dacă silaba precedentă a fost ușoară sau grea).

Notații:

  • C- înseamnă înaintea unei vocale (cuvânt inițial, sau câteodată după o consoană).
  • -C- înseamnă între vocale..
  • -C înseamnă după o vocală (cuvânt final sau înainte de o consoană). Efectele cuvântului-final au avut loc în general după suprimarea vocalelor scurte finale (care a avut loc după proto-germanică, și s-a reflectat în cadrul istoriei în toate limbile scrise cu excepția limbii proto-nordice).
  • Cele trei notații sunt scrise în ordinea C-, -C-, -C. Dacă una dintre ele este omisă, cea precedentă este folosită. De exemplu, f, -[v]- înseamnă că [v] apare după o vocală, indiferent de ce urmează.
  • Ceva ca a(…u) înseamnă "a dacă /u/ apare în silaba următoare".
  • Ceva ca a(n) înseamnă "a dacă /n/ urmează imediati".
  • Ceva ca (n)a înseamnă "a dacă /n/ precedă imediat".


Evoluția sunetelor în limbile germanice
Proto-germanică[19][20] (Pre-)gotică[a][21][22] Nordică veche[23] Engleză veche[24][25][26][27][28][29][30] Germană veche înaltă[31][32]
a a a, ɔ(…u) æ, a(…a), a/o(n), æ̆ă(h,rC,lC) a
a(…i) e, ø(…u) e, æ, ĭy̆(h,rC,lC) e, a(hs,ht,Cw)
ãː
ãː(…i) æː äː
æː eː, ɛː(V) æː, æa(h)
æː(…i) æː æː äː
e i, ɛ(h,hʷ,r) ja, jø(…u), (w,r,l)e, (w,r,l)ø(…u) e, ĕŏ(h,w,rC) e, i(…u)
e(…i) i, y(…w) i i
eː, ɛː(V) ie
i i, ɛ(h,hʷ,r) i, y(…w) i, ĭŭ(h,w,rC) i
iː, iu(h)
oː, ɔː(V) uo
oː(…i) øː üö
u u, ɔ(h,hʷ,r) u, o(…a) u, o(…a) u, o(…a)
u(…i) y y ü
uː, ɔː(V)
uː(…i) üː
ai ai ei, ey(…w),aː(h,r) ei, eː(r,h,w,#)
ai(…i) ei, æː(h,r) æː
au au au, oː(h) æa ou, oː(h,T)
au(…i) ey, øː(h) iy öü, öː(h,T)
eu iu juː, joː(T) eo io, iu(…i/u)
eu(…i) iy
p p p p pf-, -ff-, -f
t t t t ts-, -ss-, -s
k k k k, tʃ(i,e,æ)-, -k-, -(i)tʃ-, -tʃ(i)- k-, -xx-, -x
kv, -k kw-, -k-, -(i)tʃ-, -tʃ(i)- kw-, -xx-, -x
b-, -[β]- b-, -[β]-, -f b-, -[v]- b-, -[v]-, -f b
d-, -[ð]- d-, -[ð]-, -þ d-, -[ð]- d t
[ɣ]-, -[ɣ]- g-, -[ɣ]-, -[x] g-, -[ɣ]- g-, j(æ,e,i)-, -[ɣ]-, -j(æ,e,i)-, -(æ,e,i)j- g
f f f, -[v]- f, -[v]-, -f f
þ þ þ, -[ð]- þ, -[ð]-, -þ d
x h h, -∅- h, -∅-, -h h
xv, -∅- hw, -∅-, -h hw, -h-
s s s-, -[z]- s-, -[z]-, -s ṣ-, -[ẓ]-, -ṣ
z -z-, -s r -r-, -∅ -r-, -∅
r r r r r
l l l l l
n n n-, -∅(s,p,t,k), -∅ n, -∅(f,s,þ) n
m m m m m
j j ∅-, -j-, -∅ j j
w w ∅-, v-(a,e,i), -v-, -∅ w w
  1. ^ Sistemul de scriere gotic folosește pronunția lui ‹ai› pentru a reprezenta vocalele care derivă în mod primar din patru surse diferite:
    1. Proto-germanicul /ai/
    2. Proto-germanicul /eː/ și /æː/ înainte de vocale
    3. Proto-germanicul /e/ și /i/ înainte de /h/, /hʷ/ și /r/
    4. Grecescul/ɛ/.
    Pronunția lui ‹au› este în mod similar folosită pentru reprezentarea vocalelor primare care derivă în mod primar din patru surse:
    1. Proto-germanicul /au/
    2. Proto-germanicul /oː/ și /uː/ înainte de vocale
    3. Proto-germanicul /u/ înainte de /h/, /hʷ/ și /r/
    4. Grecescul /ɔ/.
    It is generally agreed that the outcome of case 2 was pronounced [ɛː/ɔː] in Gothic, distinct from the vowels written ‹e› and ‹o›, which were pronounced [eː/oː]. Likewise, it is generally agreed that the outcomes of cases 3 and 4 were pronounced [ɛ] and [ɔ] in Gothic. However, there is some argument over whether the outcomes of case 1 were still pronounced as diphthongs [ai/au], as in Proto-Germanic, or had merged with case 2 as monophthongs [ɛː/ɔː]. There is some historical evidence (particularly from Latin spelling variations of Gaut- vs. Gōt-, used to represent the name of the Goths) that the Proto-Germanic diphthongs had changed into monophthongs shortly before (i.e., within a century of) the time of Wulfila, who designed the Gothic alphabet and wrote the Gothic Bible c. 360 AD. This accords with the fact that Wulfila used the same symbols ‹ai/au› to represent all the outcomes, despite the fact that the spellings ‹aj/aw› were available to unambiguously represent diphthongs (and, in fact, alternate with ‹ai/au› in a number of nominal and verbal paradigms). The use of the spelling ‹ai› to represent a monophthong [ɛ(ː)] was evidently in imitation of 4th century Greek, where ‹ai› likewise stood for [ɛː], and ‹au› was apparently created by analogy. Consistent with many sources (e.g., Bennett (1980)), the phonology described here is that of "Pre-Gothic" (i.e., the phonology of Gothic just before the monophthongization of /ai/ and /au/).

Morfologie

modificare

Cea mai veche limbă germanice are morfologia tipică flexibilă complexă a limbilor indo-europene vechi, care conțin patru sau cinci cazuri gramaticale; verbele marcate pentru persoane, numere, timpuri și moduri; substantive multiple și clase verbale; câteva articole sau fără; și mai degrabă cuvintele libere. Limbile germanice vechi sunt renumite pentru faptul că au doar două timpuri verbale (prezent și trecut), cu trei aspecte trecut-viitor specific limbilor PIE (imperfect, aorist și perfect/stativ) unite într-unul și niciun timp nou (viitor, mai mult ca perfect, etc.) în dezvoltare. Au existat trei moduri: indicativ, subjonctiv (dezvoltat din optativul limbilor PIE) și imperativ. Verbele gotice au avut un număr de caracteristici arhaice moștenite de la limbile PIE care au fost pierdute în alte limbi germanice (cu excepția unor urme), printre care se numără finalul dublu, vocea pasivă flexibilă (derivată din vocea mediopasivă a limbilor PIE), și o clasă de verbe cu reduplicare în cadrul timpului trecut (derivat din timpul perfect al limbilor PIE). Sistemul complex de timpuri verbale al englezei moderne (cum se regăsește în enunțurile: In three months, the house will still be being built.- În trei luni, casa va fi încă în construcție (formă continuă), sau If you had not acted so stupidly, we would never have been caught, - dacă nu te-ai fi purtat atât de stupid, noi nu am fi fost prinși niciodată) este aproape în totalitate datorată dezvoltării ulterioare (deși paralelă în mare parte a restului limbilor germanice).

Printre invoațiile primordiale din proto-germanică se numără verbele la prezent preterite, un set special de verbe a căror timp prezent seamănă cu timpul trecut al altor verbe și care este originea a mare parte dintre verbele modale din limba engleză; o terminație de trecut (pentru așa-zisele verbe slabe, marcate cu -ed în engleză) care apare în diverse forme ca /d/ or /t/, probabil derivate de la verbul to do (a face); și alte două seturi separate de terminații adjectivale, la origine corespunzătoare unor deosebiri dintre semantica indefinită ("a man" - un om, cu o combinație de terminații adjectivale și pronominale din limbile PIE) și semantica definită ("the man" - omul, cu terminații derivate din substantivele n-stem din limbile PIE).

Substantivele și adjectivele tari și slabe

modificare

La origine, adjectivele din limbile PIE aveau aceleași clase de declinații ca și substantivele. Cele mai cunoscute clase (clasele o/ā) foloseau o combinație de terminații în o pentru genurile masculin și neutur și terminații în ā pentru genul feminin, însă alte clase cunoscute (cum ar fi clasele i și u) au folosit terminațiile de la o singură declinație vocalică pentru toate genurile, și au existat și alte clase bazate pe alte declinații. Un set relativ diferit de terminații „pronominale” au fost folosite pentru pronume, determinanți și cuvinte cu semantică asociată (de exemplu, „tot”, „doar”)

O inovație importantă în limba proto-germanică a fost dezvoltarea a două seturi separate de terminații adjectivale, a origine corespondente unei deosebiri dintre semanticul indefinit („un om”) și semanticul definit („omul”). Terminațiile adjectivelor indefinite au fost derivate dintr-o combinație de terminații pronominale cu declinațiile adjectivale bazate pe vocale - de obicei clase o/ā (clase terminate în a/ō în contextul limbilor germanice) dar câteodată și clase i sau u. Adjectivele definite, totuși, au avut terminații bazate pe substantivele cu terminație n. La început, ambele tipuri de adjective au putut fi folosite, dar deja din timpul proto-germanicii a evoluat un model în care adjectivele definite trebuiau să fie însoțite de un determinant cu semantică definită (de exemplu, articol definit, pronume demonstrativ, pronume posesiv), în timp ce adjectivele indefinite erau utilizate în alte circumstanțe (fie însoțit de un cuvânt cu semantică indefinită ca „a”, „one” sau „some”, sau neînsoțit).

În secolul al XIX-lea, cele două tipuri de adjective - indefinite și definite - erau de asemenea denumite „tari” și „slabe”, denumiri care sunt încă folosite. Aceste denumiri erau bazate pe apariția celor două seturi de terminații din germana modernă. În germană, terminațiile pentru cazul distinctiv folosit odată pentru substantive aproape că a dispărut, iar asta a determinat ca încercarea de a deosebi un caz de altul să fie preluată de către determinanți și adjective. Mai mult, datorită cunoscutul schimb de sunete, terminațiile variate ale adjectivelor definite (n) au fuzionat până când au mai rămas doar două terminații (-e and -en) folosite pentru exprimarea unei categorii flexionare din cele șasprezece (masculin/feminin/neutru/plural împreună cu nominativ/acuzativ/dativ/genitiv - germana modernă unește toate genurile la plural). Terminațiile adjectivelor indefinite (a/ō) au fost mai puțin afectate de către schimbul de sunete, așadar au mai rămas șase terminații (-, -e, -es, -er, -em, -en), distribuite într-un așa fel încât să poată exprima categoriile flexionare cu ușurință.


Următorul tabel înfățișează un substantiv tipic de tipul a, din proto-germanică, *fiskaz („pește”), și dezvoltarea sa în diverse limbi literare vechi:

Declinarea unui substantiv de tip a: *fiskaz, „pește”, în diverse limbi[33]
Proto-germanică Gotică Nordică veche Germană veche înaltă Germană medie înaltă Germană Engleză veche Saxonă veche Frizonă veche
Singular Nominativ *fisk-az fisk-s fisk-r visk visch fisch fisc fisc fisk
Vocativ *fisk fisk
Acusativ *fisk-ą fisk fisk
Genitiv *fisk-as, -is fisk-is fisk-s visk-es visch-es fisch-es[34] fisc-es < fisc-æs fisc-as, -es fisk-is, -es
Dativ *fisk-ai fisk-a fisk-i visk-a visch-e fisch-(e)[35] fisc-e < fisc-æ fisc-a, -e fisk-a, -i, -e
Instrumental *fisk-ō -- -- visk-u -- -- fisc-e < fisc-i[36] fisc-u --
Plural Nominativ, Vocativ *fisk-ôs, -ôz fisk-ōs fisk-ar visk-a visch-e fisch-e fisc-as fisc-ōs, -ās fisk-ar, -a
Acusativ *fisk-anz fisk-ans fisk-a visk-ā
Genitiv *fisk-ǫ̂ fisk-ē fisk-a visk-ō fisc-a fisc-ō, -ā fisk-a
Dativ *fisk-amaz fisk-am fisk-um, -om visk-um visch-en fisch-en fisc-um fisc-un, -on fisk-um, -on, -em
Instrumental *fisk-amiz -- -- -- -- -- -- -- --

Comparația vocabularului

modificare

Câțiva dintre termenii din tabelul de mai jos au avut parte de schimb semantic. De exemplu, forma Sterben și alți termeni pentru a deceda au aceeași origine cu cuvântul din engleză starve („a flămânzi”; literal, „a muri de foame”). Există de asemenea cel puțin un exemplu de împrumut dintr-o origine ne-germanică (ounce-uncie, și alte înrudite din latină).

Română Engleză Scoțiană Frizonă de vest Afrikaans Neerlandeză Olandeză (Limburgheză) Germană inferioară Germană inferioară (Groningen) Germană
medie
(Luxemburgheză)
Germană Idiș Gotică Islandeză Feroeză Suedeză Daneză Norvegiană (Bokmål) Norvegiană (Nynorsk)
măr apple aiple apel appel appel appel Appel Abbel Apel Apfel עפל / epl aplus epli epli[37] äpple æble eple eple
tablă board buird board bord bord bórdj/telleur Boord Bred Briet Brett[38] ברעט / bret baúrd borð borð bord bord bord bord
fag beech beech boeke beuk beuk beuk Boeoek / Böök Beukenboom Bich Buche bōka[39]/-bagms beyki bók(artræ) bok bøg bok bok / bøk
carte book beuk boek boek boek book Book Bouk Buch Buch בוך / bukh bōka bók bók bok bog bok bok
sân breast breest boarst bors borst boors Bost Bôrst Broscht Brust ברוסט / brust brusts brjóst bróst / bringa bröst bryst bryst bryst
brun brown broun brún bruin bruin broen bruun broen brong braun ברוין / broyn bruns brúnn brúnur brun brun brun brun
zi day day dei dag dag daag Dag Dag Do Tag טאג / tog dags dagur dagur dag dag dag dag
mort dead deid dea dood dood doed dood dood dout tot טויט / toyt dauþs dauður deyður död død død daud
muri die (starve) dee stjerre sterf sterven stèrve sterven / starven / döen staarven stierwen sterben שטארבן / shtarbn diwan deyja doyggja døy / starva
destul enough eneuch genôch genoeg genoeg genóg noog genog genuch genug גענוג / genug ganōhs nóg nóg/nógmikið nog nok nok nok
deget finger finger finger vinger vinger veenger Finger Vinger Fanger Finger פינגער / finger figgrs fingur fingur finger finger finger finger
da give gie jaan gee geven geve geven geven ginn geben געבן / gebn giban gefa geva ge / giva give gi gje(va)
sticlă glass gless glês glas glas glaas Glas Glas Glas Glas גלאז / gloz glas glas glas glas glass glas
aur gold gowd goud goud goud goud / góldj Gold Gold Gold גאלד / gold gulþ gull gull guld / gull guld gull gull
bine/bun good guid gód goed goed good good goud gutt gut גוט / gut gōþ(is) góð(ur) / gott góð(ur) / gott god god god god
mână hand haund hân hand hand hand Hand Haand Hand Hand האנט / hant handus hönd hond hand hånd hånd hand
cap head heid holle hoof[40] / kop[41] hoofd / kop[41] kop[41] Kopp[41] / höved Heufd / Kop[41] Kopp[41] Haupt / Kopf[41] הויפט/קאפ / hoypt/kop[41] háubiþ höfuð høvd / høvur huvud hoved hode hovud
mare high heich heech hoog hoog hoeg hoog hoog / höch héich hoch הויך / hoykh háuh hár høg / ur hög høj høy / høg høg
acasă home hame hiem heim[42] / tuis[43] heem, heim[42] / thuis[43] thoes[43] Tohuus[43] / heem Thoes[43] Heem Heim(at) היים / heym háimōþ heim heim hem hjem hjem / heim heim
cârlig hook / crook heuk hoek haak haak haok Haak Hoak Krop / Kramp Haken האק / hak kramppa haki / krókur krókur / ongul hake / krok hage / krog hake / krok hake / krok[44]
casă house hoose hûs huis huis hoes Huus Hoes Haus Haus הויז / hoyz hūs hús hús hus hus hus hus
mult many mony mannich / mennich baie / menige menig minnig Mennig Ìnde manch מאנכע / mankhe manags margir mangir / nógvir många mange mange mange
lună moon muin moanne maan maan maon Maan Moan Mound Mond mēna máni / tungl máni måne måne måne måne
noapte night nicht nacht nag nacht nach Nach / Nacht Nacht Nuecht Nacht נאכט / nakht nótt nótt nátt natt nat natt natt
nu (ba) no (nay) nae nee nee nee(n) nei nee nee / nai nee(n) nee / nein / nö ניין / neyn nei nei nej / nä nej / næ nei nei
bătrân old (dar: elder, eldest) auld âld oud oud aajt (vechi) / gammel (decăzut) old / gammelig old / olleg aalt alt אלט / alt sineigs gamall (dar: eldri, elstur) / aldinn gamal (dar: eldri, elstur) gammal (dar: äldre, äldst) gammel (dar: ældre, ældst) gammel (dar: eldre, eldst) gam(m)al (dar: eldre, eldst)
unu one ane ien een een ein een aine een eins איין / eyn áins einn ein en en en ein
uncie ounce unce ûns ons ons óns Ons Onze Unze unkja únsa únsa uns unse unse unse / unsa
zăpadă snow snaw snie sneeu sneeuw sjnie Snee Snij / Snèj Schlue Schnee שניי / shney snáiws snjór kavi / snjógvur snö sne snø snø
piatră stone stane stien steen steen stein Steen Stain Steen Stein שטיין / shteyn stáins steinn steinur sten sten stein stein
acel that that dat daardie / dit dat / die dat / tot dat / dit dat / dij dat das דאס / dos þata það tað det det det det
doi two / twain twa twa twee twee twie twee twij / twèje zoo / zwou / zwéin zwei/zwo צוויי / tsvey twái tveir / tvær / tvö tveir / tvey / tvær / tvá två / tu to to to[45]
cine who wha wa wie wie wee wokeen wel wien wer ווער / ver Ƕas / hwas hver hvør vem hvem hvem kven
vierme worm wirm wjirm wurm worm weurm Worm Wörm Wuerm Wurm / Made ווארעם / vorem maþa maðkur / ormur maðkur / ormur mask / orm [46] orm makk / mark / orm  [46] makk/mark/orm[46]
Română Engleză Scoțiană Frizonă de vest Afrikaans Neerlandeză Olandeză (Limburgheză) Germană inferioară Germană inferioară (Groningen) Germană
medie
(Luxemburgheză)
Germană Idiș Gotică Islandeză Feroeză Suedeză Daneză Norvegiană (Bokmål) Norvegiană (Nynorsk)

Vezi și

modificare
  1. ^ „Ethnologue on English”. Ethnologue.com. Accesat în . 
  2. ^ Curtis, Andy. Color, Race, And English Language Teaching: Shades of Meaning. 2006, page 192.
  3. ^ SIL Ethnologue (2006). 95 milioane de vorbitori de germană standard; 105 de milioane vorbind dialecte ale germanei, mijlocii sau înalte; 120 de milioane incluzând saxona inferioară și idiș.
  4. ^ Dutch, University College London
  5. ^ „Ethnologue on Afrikaans”. Ethnologue.com. Accesat în . 
  6. ^ Holmberg, Anders and Christer Platzack (2005). "The Scandinavian languages". In The Comparative Syntax Handbook, eds Guglielmo Cinque and Richard S. Kayne. Oxford and New York: Oxford University Press. Excerpt at Durham University.
  7. ^ Aceste alternanțe nu mai sunt ușor de diferențiat de alternanțele vocalice din cauza schimbărilor timpurii (de exemplu, ablautul, cum se regăsește în engleză write/wrote/written (a scrie-scris), sing/sang/sung (a cânta-cântat) , hold/held (a ține-ținut) sau din cauza schimbărilor târzii (de exemplu, scurtarea vocalică din engleza medie, cum este în wide/width (larg-lărgime), lead/led (a conduce-condus)).
  8. ^ Chuan-Chao Wang, Qi-Liang Ding, Huan Tao, Hui Li (). „Comment on "Phonemic Diversity Supports a Serial Founder Effect Model of Language Expansion from Africa". Science. 335 (6069): 657. doi:10.1126/science.1207846. Accesat în . 
  9. ^ Jacques Durand (2003), "the vowel system of Danish and phonological theory". In Linguistic Studies in Honour of Hans Basbøll, presented on the occasion of his 60th birthday, edited by Henrik Galberg et al., Odense: Syddansk Universitetsforlag, pp. 41-57. Online at [1] Arhivat în , la Wayback Machine..
  10. ^ Format:SOWL
  11. ^ Ringe (2006), p. 67.
  12. ^ a b en O scurtă istorie cu privire la limbile germanice Arhivat în , la Wayback Machine. Accesat pe 29 septembrie 2013
  13. ^ en Limbile indo-europene, secțiunea limbi germanice Arhivat în , la Wayback Machine. Primele atestări ale unor limbi germanice; Accesat la 29 septembrie 2013>
  14. ^ Aitken, A. J. and McArthur, T. Eds. (1979) Languages of Scotland. Edinburgh,Chambers. p. 87
  15. ^ McClure (1991) in The Cambridge History of the English Language Vol. 5. p. 23.
  16. ^ Robinson M. (ed.) (1985) the "Concise Scots Dictionary, Chambers, Edinburgh. p. xiii
  17. ^ Dareau M., Pike l. and Watson, H (eds) (2002) "A Dictionary of the Older Scottish Tongue" Vol. XII, Oxford University Press. p. xxxiv
  18. ^ Fausto Cercignani, Indo-European ē in Germanic, in Zeitschrift für vergleichende Sprachforschung, 86/1, 1972, 104–110.
  19. ^ Ringe, Don (). A linguistic history of English: From Proto-Indo-European to Proto-Germanic. Oxford: Oxford University Press. 
  20. ^ König, Ekkehard; van der Auwera, Johan (). The Germanic languages. London: Routledge. 
  21. ^ Bennett, William H. (). An introduction to the Gothic language. New York: Modern Language Association of America. 
  22. ^ Wright, Joseph C. (). Grammar of the Gothic language. London: Oxford University Press. 
  23. ^ Gordon, E.V. (). An introduction to Old Norse. London: Oxford University Press. 
  24. ^ Campbell, A. (). Old English grammar. London: Oxford University Press. 
  25. ^ Diamond, Robert E. (). Old English grammar and reader. Detroit: Wayne State University Press. 
  26. ^ Lass, Roger; Anderson, John M. (). Old English phonology. Cambridge: Cambridge University Press. 
  27. ^ Lass, Roger (). Old English: A historical linguistic companion. Cambridge: Cambridge University Press. 
  28. ^ Mitchell, Bruce; Robinson, Fred C. (). A guide to Old English, 5th edition. Cambridge: Blackwell. 
  29. ^ Robinson, Orrin (). Old English and its closest relatives. Stanford: Stanford University Press. 
  30. ^ Wright, Joseph; Wright, Mary Elizabeth (). Old English grammar, 3rd edition. London: Oxford University Press. 
  31. ^ Wright, Joseph (). An Old High German primer, 2nd edition. Oxford: Clarendon Press. 
  32. ^ Waterman, John C. (). A history of the German language. Prospect Heights, Illinois: Waveland Press. 
  33. ^ Ringe (2006), Lass (1994), Helfenstein (1870).
  34. ^ In speech, the genitive is usually replaced with vom + dative, or with the dative alone after prepositions.
  35. ^ The use of -e in the dative has become increasingly uncommon, and is found only in a few fixed phrases (e.g. zu Hause "at home") and in certain archaizing literary styles.
  36. ^ Of questionable etymology. Possibly an old locative.
  37. ^ Cuvântul înrudit înseamnă cartof ('potato' în engleză). Cuvântul corect este 'Súrepli'.
  38. ^ Brett este folosit în Sud, Bord este folosit adițional în Nord
  39. ^ Se crede că înseamnă 'literă', dar înseamnă și fag în alte limbi, cum ar fi rusescul buk 'fag', bukva 'literă', probabil din gotică.
  40. ^ Acum folosit doar în cuvinte compuse ca hoofpyn (durere de cap) și în mod metaforic, cum ar fi hoofstad (capitală).
  41. ^ a b c d e f g h Împrumut vechi latin, înrudit cu englezescul „cup”.
  42. ^ a b Archaic: now only used in compound words such as 'heimwee' (homesickness).
  43. ^ a b c d e From a compound phrase akin to "to house"
  44. ^ ongel is also used for fishing hook.
  45. ^ Dialectally tvo / två / tvei (m) / tvæ (f) / tvau (n).
  46. ^ a b c Înruditul orm înseamnă câteodată și 'șarpe'.

Bibliografie

modificare