Naționalitate

În sensul de cetățenie, naționalitatea este un raport juridic între o persoană și un stat.[1] Cetățenia oferă persoanei protecția și jurisdicția statului.[2]

Naționalitatea reprezintă:

  • în sens demografic/etnografic - apartenența unei persoane la un grup etnic, fără legătură neapărată cu cetățenia - vezi naționalități conlocuitoare, minorități naționale etc. (sensul obișnuit în limba română și uzitat în România, în Polonia, în ex-Uniunea Sovietică (rus. "na-țâ-o-nali-nosti") și țările ce au compus-o etc.). Ea își găsește expresia, de exemplu, în formularele demografice de recensământ al populației din anumite state, unde apartenența e declarată anonim și voluntar. În unele regimuri, de obicei dictatoriale, și în unele situații de conflicte sau ostilitate inter-etnică, naționalitatea (ori uneori în schimbul ei - apartenența religioasă) este menționată, din inițiativa autorităților și în unele liste administrative nominale și în documente personale oficiale ale cetățenilor. În aceste cazuri aceste date pot deservi discriminări, abuzuri,iar în unele cazuri extreme din istorie și măsuri de deportare în masă sau chiar genocid.
  • în sens juridic - apartenența unei persoane fizice la o anumită națiune - apartenență ce este susținută prin cetățenie - (după accepțiunea termenului de origine franceză și folosit și în țările anglo-saxone). Termenul este în mare măsură sinonim cu cel de cetățenie. (excepții:cetățenia europeană etc.)

Persoanele pot fi considerate și resortisanți ai grupurilor cu statut autonom care au cedat o anumită putere unui guvern mai mare.

Drept internaționalModificare

Cetățenia este statutul care permite unei națiuni să acorde drepturi subiectului și să-și impună obligații asupra subiectului.[3] În cele mai multe cazuri, niciun drept sau obligație nu este atașat automat la acest statut, deși statutul este o precondiție necesară pentru drepturile și obligațiile create de stat.[4]

Drept naționalModificare

În mod normal, cetățenii au dreptul să între sau să se întoarcă în țara din care fac parte. Pașapoartele sunt eliberate resortisanților unui stat, mai degrabă decât numai cetățenilor, deoarece pașaportul este documentul de călătorie folosit pentru a intra în țară. Cu toate acestea, cetățenii nu pot avea dreptul de ședere (dreptul de a trăi permanent) în țările care le acordă pașapoarte.

Vezi șiModificare

Legături externeModificare

BibliografieModificare

  • Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și enciclopedică, Bucuresti, 1986

NoteModificare

  1. ^ Vonk, Olivier (). Dual Nationality in the European Union: A Study on Changing Norms in Public and Private International Law and in the Municipal Laws of Four EU Member States. Martinus Nijhoff Publishers. pp. 19–20. ISBN 978-90-04-22720-0. 
  2. ^ Weis, Paul. Nationality and Statelessness in International Law. BRILL; 1979 [cited 19 August 2012]. ISBN: 9789028603295. p. 29–61.
  3. ^ „Citizenship” (PDF), Assets.pewresearch.org, accesat în  
  4. ^ von Bogdandy, Armin; Bast, Jürgen, ed. (). Principles of European Constitutional Law (ed. 2nd). Oxford: Hart Pub. pp. 449–451. ISBN 9781847315502.