Deschide meniul principal
Țări cu o majoritate etnică slavă și cel puțin o limbă slavă națională

     Slavi apuseni

      Slavii răsăriteni

     Slavii sudici

Slavii au fost un grup de triburi înrudite lingvistic, de origine indo-europeană, transuralică din zona Siberiei de vest formate în bazinul fluviilor Obi si Enisei, care a migrat dinspre răsărit (initial în zona cuprinsă între râul Volga , Ural și Marea Barents) în timpul micii glaciatiuni și s-au răspândit răzleț, în mileniul I, pe întinse teritorii din estul și centrul Europei. La origine vânători și comercianți de blănuri de animale, ei au fost acceptați pe pământurile triburilor scitice (scythe - coasă ) populații sedentare ce se îndeletniceau cu agricultura și pășunatul în bazinul dintre Volga și Nipru. Populațiile vorbitoare de o limbă de origine latină, cu care au intrat în contact după trecerea râului Volga i-au denumit Sclavini[1] . Există speculații că slavii au realizat inițial o migrație pașnică alegând să servească activităților agricole și împrumutând obiceiurile sciților și chiar salutul sclavus , formă a salutului latin "servus" , care se mai păstrează încă la polonezi, cehi, ucranieni (și care le-a asigurat atribuirea numelui de slavi). Întâlnind triburile scandinave în bazinul Mării Baltice, au preluat deprinderile și organizarea războinică rivală ale varegilor, ceea ce le-a permis răspândirea rapidă după sec IX - XI pe zone întinse și amestecului cu alte populații de origine tracică, între ele apărând diferențieri de limbă sau migrarea lor se presupune că s-a făcut in valuri succesive și dislocări de areal. Astfel, slavii de răsărit sunt rușii, ucrainenii și bielorușii de astăzi. Slavii de apus sunt cehii, slovacii și polonezii. Iar slavii de sud, cei care au migrat la sudul Dunării, sunt strămoșii bulgarilor, sârbilor, croaților, macedonenilor, slovenilor, bosniacilor și muntenegrenilor.

Propaganda sovietică a încercat plasarea lor mai veche în istoria Europei, conferindu-le în mod fals origini antice, cum că slavii ar fi fost menționați (sub numele de „Veneți”, de unde românescul venetici) din perioada istoricilor antici greci și romani ai secolelor 1 și 2 d.Hr., de istoricii Strabon[2], Plinius cel Bătrân[3], Ptolemeu[4] și Tacit.[5][6][7] ceea ce le-ar fi atribuit o migrare a lor până în nordul Italiei, ca întemeietorii ai Veneției prin triburile de veneti. Teoria mai plauzibilă este atribuirea numelui de "venetici" în cultura populară locală în perioada medievală mijlocie. Cronicile bizantine îi menționează pe slavi de abia după secolele XI-XII unde sunt pomeniți sub numele de „Sclavini” (derivat din latinescul Sclavus, regăsit în proto-slavă Slověninъ, plural Slověně, din care derivă la rândul lui și actualul nume, „slavi”), „Anți”, „Spori” și „Venetici”. Slavii erau organizați în familii și triburi. Ulterior, la sfărșitul evul mediu timpuriu, aceștia capătă o organizare feudală fiind conduși de cnezi sau jupâni. Dar, din secolele IX și XI, slavii au început să își constituie state, ca, de exemplu, statul cehilor (numit și statul lui Samo), cel al sârbilor, cu capitala la Rașka sau cnezatele ruse. La crearea celor din urmă, au contribuit și varegii sau vikingii, populație germanică din nordul Europei. Slavii nu sunt înrudiți, cu populațiile sedentare tracice, dar s-au insinuat și asimilat printre populațiile de tracii, dacii, sciții, sarmații, armenii și balticii, de la care au luat influențe lingvistice, unii preferând să atribuie chiar un grup etno-lingvistic comun Satem. Din secolele IX și X, popoarele slave au fost creștinați în contact cu populațiile proto românești din nordul Mării Negre, dar au adoptat creștinismul prin influența Imperiului Bizantin. Slavii de est (rușii, ucrainenii) și o parte a celor de sud (bulgarii, sârbii, macedonenii, muntenegrenii) sunt creștini ortodocși. Cei de la apus (cehii, slovacii, polonezii) și o parte a celor de sud (croații, slovenii) sunt creștini catolici. Musulmani sunt bosniacii, precum și o parte a sârbilor (în Sangeac), bulgarilor (pomacii) și macedonenilor (torbeși, gorani). Una dintre marile realizări identitare ale slavilor care a contribuit la preluarea limbii slave și de către populațiile tracice și proto-române a fost preluarea în secolul IX, a alfabetului chirilic prin grafemele alfabetului grecesc din scrierile religioase, creștinismul servind ca suport identitar și consolidarea răspândirii și asimilării limbilor slave de către populațiile latine originare. Nu există o cultură scrisă slavă medievală și nici un cult scolastic sau renascentist slav. În epoca modernă s-au remarcat scriitori renumiți, mai ales în literatura rusă, ca Feodor Dostoievski sau Lev Tolstoi sau muzicieni și compozitori, cum au fost rușii Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Rahmaninov sau polonezul Ignacy Paderewski cărora li s-a atribuit inspirația din trecutul unei culturi slave.

Cuprins

Slavii de estModificare

Articol principal: Slavi estici

Slavii răsăriteni sau rușii erau organizați în triburi conduse de cnezi. Trăiau în sate și târguri de-a lungul râului Nipru. Datorită drumului comercial care pornea de la Marea Baltică și cobora pe Nipru până la Marea Neagră și Constantinopol, negoțul s-a dezvoltat de timpuriu. Acest drum comercial al slavilor de est s-a numit: drumul de la varegi la greci, fiindcă era folosit și de normanzii numiți și varegi.

În anul 862, trei frați normanzi au traversat Marea Baltică și au întemeiat primele state rusești. Unul dintre ei, Rurik (862 - 879), s-a stabilit la Novgorod. Alți doi șefi varegi, Askold și Dir, s-au stabilit la Kiev. În anul 880, fratele lui Rurik, Cneazul Oleg (879 - 912), i-a omorât pe cei doi principi, Askold și Dir, și a creat un stat slav cu capitala la Kiev. Varegii, puțini la număr, au fost repede asimilați de masa slavă.

GalerieModificare

ReferințeModificare

  1. ^ Adam Lukaszewicz. „Dialogues d'histoire ancienne Année 1998 24-2 pp. 129-135”. 
  2. ^ Strabo, "Geography", IV, ch IV.
  3. ^ Pliny, Natural History, IV: 96–97.
  4. ^ Ptolemy, Geography, III 5. 21.
  5. ^ Tacitus, Germania, 46.
  6. ^ Curta (2001, p. 7)
  7. ^ Carleton S Coon. The Peoples of Europe. Chapter VI, Section 7. "they (Slavs) were often confused with Germans"

Lectură suplimentarăModificare

  • Lingvistica și arheologia slavilor timpurii: o altă vedere de la Dunărea de Jos, Sorin Paliga, Eugen S. Teodor, Editura Cetatea de Scaun, 2009

Vezi șiModificare

Legături externeModificare