Deschide meniul principal
Pentru alte sensuri, vedeți Bugeac (dezambiguizare).
Bugeac
Moldova - Basarabia - Bugeac
Bugeac - Regiunea Odesa
Bugeacul în cadrul Ucrainei, între Romania, Republica Moldova și Marea Neagră
Bugeacul în cadrul Ucrainei, între Romania, Republica Moldova și Marea Neagră
Geografie
Suprafață 
 - totală13.251 km²
Apă (%)9 %
Cel mai mare orașIsmail
Fus orarOra Europei de Est (UTC+2)
Ora de varăOra Europei de Est (UTC+3)
Populație
Populație 
 - Recensământ 2001617.200
Densitate42,5 loc/km²
 - Estimare 2018[1]563.854 locuitori
Limbi oficialeucraineană, rusă, bulgară, local română (cu alfabet chirilic),
Etnonim(masc.) modovean, (fem.) moldoveancă, (pl.) moldoveni
Guvernare
Sistem politicraion
LegislativRada Supremă a Ucrainei
CapitalaIzmail, Chilia și Cetatea Albă
Istorie
numele anterior Basarabia, din 1484 denumit Bucak (Bugeac) de Imperiul Otomanc.a. 1310 sub domnia lui Basarab I
Economie
PIB (PPC) 
PIB (nominal) 
IDU (ridicat)
MonedăHrivnă ucraineană (UAH)
Coduri și identificatori
Prefix telefonic380
ISO 3166-2UA
Domeniu Internet.ua
Toponimia oficială a Bugeacului sub administrația românească: după Anatol Eremia, puține denumiri moldovene istorice au fost oficializate, majoritatea fiind turcice, rusești sau germane, așa cum intraseră în nomenclatura imperiului Rus.

Bugeacul (în ucraineană, rusă și bulgară Буджак, transliterat: Budjak, în turcă și găgăuză Bucak, în germană Budschak) este Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voievodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră, în componența Ucrainei de azi.

În 1812, când Imperiul Rus a anexat partea de răsărit a Principatului Moldovei, între Prut și Nistru, autoritățile imperiale au extins numele de Basarabia asupra întregului teritoriul anexat, folosind pentru „Basarabia istorică” denumirea turcească de Bugeac. Regatul României a menținut aceste denumiri între 1918 și 1940. În 1940, regiunea a fost atribuită RSS Ucrainene în detrimentul RSSM în cadrul Uniunii Sovietice, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.

EtimologieModificare

„Buceag în limba tătărească (...) va să zică unghi un colț de pământ.(...), precum ne-o spune Dimitrie Cantemir însuși, care era de origine din cea mai însemnată familie de tătari nogai din câte s-au așezat în țara noastră” [2]

IstorieModificare

In decursul istoriei, Basarabia veche (ante 1812) adică Bugeacul a aparținut:

  Dacilor, Bastarnilor și Romanilor până în 276
  Vizigoților 276-375
  Hunilor 375-463
  Proto-Bulgarilor („Cutrigurilor”) 463-840
  Proto-Maghiarilor („Atelközu”) 840-894
  Pecinegilor 894-1066
  Comanilor 1066-1187
  Țaratului Vlaho-Bulgar 1187-1243
  Țătarilor 1243-1330
  Țării Românești 1330-1346
  Moldovei 1346-1484
  Imperiului otoman 1484-1812
  Imperiului Țarist (provincia Basarabia) 1812-1856
  Moldovei 1856-1859
  României 1859-1878
  Imperiului Țarist (Gubernia Basarabia) 1878-1917
  Republicii democratice Moldovenești 1917-1918
  României 1918-1940
  Uniunii sovietice 1940-1941
  României 1941-1944
  Uniunii sovietice 1944-1991

  Ucrainei 1991–prezent
 
Fortificațiile medievale ale Cetății Albe.

Teritoriul actualului Bugeac (~13.200 km pătrați) a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; ulterior partea sa sudică a fost adusă temporar sub stapânire romană. După ce a trecut în sec. IX-XII prin mai multe stăpâniri, fiind spațiu predilect de așezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăți pe litoralul Marii Negre, dar și pe brațul Chilia din Delta Dunării. Cetățile Oblucița, Chilia și Cetatea Albă au fost toate ori construite, ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea, acest teritoriu intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Țării Românești, care pe atunci se numea Basarabia. Ulterior, Moldova preia aceste cetăți, mai ales sub domnia lui Alexandru cel Bun (1399-1432) și păstrează pentru această regiune, moștenită de la Basarabi, numele de Basarabia. În 1484, Moldova lui Ștefan cel Mare este nevoită să renunțe la cetățile de la Marea Neagră și de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumește regiunea Bucak (citește: Bugeac), însemnând în turcește: „Ținut de frontieră”.

De la 1484 și până la 1812 Bugeacul, care după 1538 va include și cetatea Tighina, face parte din pașalâcul (provincie) turcesc de la Silistra. Tătarii nogai așezați aici devin populația majoritară. Regiunea este cedată rușilor după Pacea de la București din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut. Autoritățile imperiale rusești au alungat populația tătară și o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb din Dobrogea bulgari și găgăuzi ortodocși, iar din alte țări germani, ruși și ucraineni să le ia locul. Scurta stăpânire moldovenească, lunga ocupație turcească apoi rusească, precum și procesul de colonizare de după 1812, explică populația eterogenă a regiunii.

 
Cioban în Bugeac, 1940.

Între 1856 și 1878, o bună parte a Bugeacului, ca parte a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail, au intrat sub stăpânirea Moldovei, respectiv a României după 1859.

În 1918 teritoriul va trece în componența României, iar în 1940 este anexat de Uniunea Sovietică, care îl atribuie RSS Ucrainene, în defavoarea RSS Moldovenești. Conform unei înțelegeri între Hitler și Stalin, populația germană este strămutată în Reich. Teritoriul locuit de aceștia timp de peste 100 de ani este colonizat cu populație rusă și ucraineană. Astfel, ucrainenii reușesc să-i devanseze numeric pe români. Inițial, la data de 7 august 1940, Bugeacul a fost constituit într-o regiune administrativă de sine-stătătoare a RSS Ucrainene: regiunea Ismail, dar la data de 15 februarie 1954, a fost anexată regiunii Odesa.

Între 1941 și 1944 teritoriul reintră în componența României, dar în 1944 este reocupat de trupele sovietice. Tratatul de pace din 1947 confirmă stăpînirea sovietică asupra Basarabiei, inclusiv a Bugeacului.

În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Bugeacul devine parte a Ucrainei.

Împărțire administrativăModificare

După 1940 – când U.R.S.S. a reorganizat teritoriile ocupate, încălcând însăși Constituția sovietică, Bugeacul s-a suprapus administrativ regiunii („oblast”)Akkerman (redenumită ulterior Ismail), aflată în cadrul RSS Ucrainene. Din 1954 aceasta a fost inclusă în regiunea Odesa, în care se află și astăzi. Administrativ, pe teritoriul Bugeacului funcționează azi 9 raioane vestice ale reg. Odesa:

Actuala diviziune teritorialăModificare

Populația celor 9 raioane și 2 orașe regionale din Bugeac (2013 – 2018)[3][4]
Raion Suprafață
km2
Populație
2013
Populație
2015
Populație
2018
Densitate
  orașul Ismail 54 73.007 72.471 71.985 1.343
  Raionul Bolgrad 1.364 69.613 69.367 67.640 49,6
Raionul Cetatea Albă 1.852 60.603 60.718 60.137 32,4
  orașul Cetatea Albă 31 57.196 57.375 56.077 1.809
  Raionul Chilia 1.359 53.255 52.730 51.297 37,7
  Raionul Ismail 1.254 51.997 51.685 51.122 40,8
  Raionul Sărata 1.475 45.519 45.145 44.731 30,3
  Raionul Arciz 1.379 46.027 45.400 44.660 32,4
  Raionul Tarutino 1.874 42.020 41.670 40.813 21,8
  Raionul Tatarbunar 1.748 39.087 38.901 38.607 22,1
  Raionul Reni 861 37.850 37.461 36.785 42,7
Bugeac
13.251 576.174 572.923 563.854 42,5

PopulațieModificare

 
Structura lingivistică, româna este indicată în verde, conform aceluiași recensământ.

Conform recensământului ucrainean din 2001, populație totală a Bugeacului este de 617.200 de persoane. În această regiune istorică, alături de o majoritate relativă ucraineană de 246.900 persoane (40%), locuiesc 129.000 de bulgari (21%), 124.500 ruși (20%) și 78.300 de români/moldoveni (13%).

Bulgarii sunt cel mai mare grup etnic în raioanele Bolgrad (61%), Arciz (39%) și Tarutino (38%), rușii în orașul Ismail (44%), iar români/moldovenii în raionul Reni (49%). În raionul Ismail, 29% din populație este de etnie ucraineană, 28% română/moldoveană și 26% bulgară. Este de notat faptul că în raionul Ismail, populația românofonă a crescut cu 1% din 1989, în timp ce procentajul ucrainenilor și bulgarilor se află în scădere. În restul raionanelor, ucrainenii sunt majoritari.

Importante comunități de români/moldoveni în Bugeac, recunoscute ca atare de autoritățile ucrainene, se mai află în raioanele Sărata (19%, în creștere), Tarutino (17%, în scădere), Chilia Nouă (16%, în creștere), Tatarbunar (9%, în scădere), Cetatea Albă (6%, în scădere), Arciz (6%, în scădere), precum și în orașele Ismail (4%, în creștere), Bolgrad (2%, în creștere) și Cetatea Albă (2%, în scădere).

În Bugeac se află în prezent cca 25 localități cu populație majoritar românească, răspândite în 8 din cele 9 raioane (excepție face doar raionul Bolgrad).

Comunitatea românească (moldovenească) după raionModificare


 

Structura etnică a Bugeacului, conform recensământului din 2001:

     Ucraineni (40,2%)

     Bulgari (20,9%)

     Ruși (20,2%)

     Moldoveni (12,7%)

     Găgăuzi (4%)

     Alții (2%)

Populația românească (moldovenească) la recensământul ucrainean din 2001 după raion și oraș regional:

Raion Români
(moldoveni)
% din popul.
totală
variație procent.
față de 1989
Raionul Reni 19.900 49,0% 2,0%
Raionul Ismail 15.100 27,6% 0,9%
Raionul Sărata 9.400 19,0% 6,7%
Raionul Tarutino 7.500 16,5% 4,6%
Raionul Chilia 9.400 15,8% 0,1%
Raionul Tatarbunar 3.900 9,4% 1,8%
Raionul Arciz 3.300 6,3% 0,5%
Raionul Cetatea Albă 3.900 6,2% 1,2%
orașul Ismail 1.200 4,3% 0,1%
orașul Cetatea Albă 1.000 1,9% 0,2%
Raionul Bolgrad 1.200 1,5% 0,7%
Total 78.300[5] 12,7%

Principalele orașeModificare

Oraș Populație[3]
(2015)
Români
(Moldoveni)
(2001)
Ucraineni
(2001)
Ruși
(2001)
Bulgari
(2001)
1.   Ismail 72.471 4,3% 38% 43,7% 10%
2.   Cetatea Albă 50.086 1,9% 62,9% 28,2% 3,7%
3.   Chilia Nouă 20.311 9,8% 48,6% 35,4% 3,5%
4.   Reni 19.109 50% 17,5% 15,5% 8,5%
5.   Bolgrad 15.499
6.   Arciz 14.949
7.   Tatarbunar 10.991

Hărți etniceModificare

Recensământul românesc din 1930

Conform recensământului din 1930, compoziția etnică a zonelor din jurul gurilor Dunării (incluzând desigur Bugeacul) era aceasta:

Recensământul ucrainean din 2001

Galerie de imaginiModificare

ReferințeModificare

Legături externeModificare

Reportaje Jurnalul Național