Republica Democratică Moldovenească

Acest articol se referă la fostul stat Republica Democratică Moldovenească din anii 1917-1918. Pentru alte sensuri, vedeți Republica Moldovenească (dezambiguizare).

Republica Democratică Moldovenească
← 1917 – 1918 →
Drapel Stemă
Imn național
„Deșteaptă-te, române!”
Republica Democratică Moldovenească în Europa în 1917
Capitală	Chișinău
Limbă	Română
Religie	ortodoxă
Guvernare
Formă de guvernare	republică
Președinte
- 1917 - 1918	Ion Inculeț
Legislativ	Sfatul Țării
Istorie
proclamarea independenței față de Republica Rusă	2 decembrie 1917
unirea cu România	27 martie 1918
Date statistice
Suprafață
-	44.399 km²
Populație
- est.	2.700.000 loc.
Densitate	60,8 loc./km²
În prezent parte din
Republica Moldova Ucraina

Republica Democratică Moldovenească a fost un stat efemer a cărui autonomie față de Imperiul Rus a fost proclamată la 2 decembrie 1917 de către Sfatul Țării din Basarabia, organ reprezentativ al populației din regiune, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an și cu dezintegrarea puterii politice din Imperiul Rus.

Istoria Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
Basarabia în cadrul României
Guvernământul Basarabiei
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele din 2009
Portal Moldova

Inițial, Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 și-a proclamat independența. În Declarația Sfatului Țării din 2 decembrie 1917 se menționează textual: „Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea republicei federative democratice rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi.”

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.

Istorie

Informații suplimentare: Declarația drepturilor popoarelor din Rusia

În condițiile de anarhie, stabilită pe întreg teritoriul Imperiului, datorită revoluției rusești, guvernatorul Guberniei Basarabia a demisionat și și-a transmis atribuțiile în mod legal, lui Constantin Mimi. Proceduri similare au avut loc în toate guberniile Imperiului.

Un congres, ce a avut loc în octombrie 1917, a votat demiterea lui Mimi și l-a desemnat pe Ion Inculeț ca noul conducător.

Datorită situației grele existente pe tot teritoriul Imperiului, conducătorii Republicii Democratice Moldovenești: Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii generalului rus Dmitri Șcerbaciov, comandantul armatei ruse de pe frontul român. Deoarece acesta nu avea ostași disponibili, armata rusă fiind și ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaților români.

Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în Basarabia. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii (Cristi, Pelivan și Codreanu). Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia. Pe 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chișinău.

Proclamarea independenței

Vezi și: Consiliul Directorilor Generali ai Republicii Democratice Moldovenești.

Declarația privind proclamarea Republicii Populare Moldovenești din 1917

Sediul din Chișinău al Consiliului de Miniștri al RDM

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Moldovenești. Consiliul Director a fost redenumit în Consiliul de Miniștri. Prim-ministru al noii Republici a devenit Daniel Ciugureanu (de fapt a fost o reconfirmare a funcției, prin prisma faptului că a fost ales Prim-director pe 16 ianuarie 1918), iar Ion Inculeț a fost reconfirmat ca președinte.

• 

  Membrii Sfațului Țării, 10 decembrie 1918

• 

  Sediul Sfatului Țării în anii '20

Organizare administrativ-teritorială

Republica Democratică Moldovenească era împărțită în 9 județe. Aceste județe s-au păstrat și în componența Regatului României.

Județele Republicii Democratice Moldovenești

Loc	Unitate teritorială	Populație, mii loc.	Suprafața, km²	Densitate, loc./km²
01.	Județul Cetatea Albă	265,2	7.595	34,9
02.	Județul Bălți	211,4	5.260	37,6
03.	Județul Cahul	---	4.442	---
04.	--- Județul Chilia	---	4.229	---
05.	Județul Hotin	307,5	3.782	81,3
06.	Județul Lăpușna	279,6	4.181	66,8
07.	Județul Orhei	213,4	4.246	50,2
08.	Județul Soroca	218,8	4.331	50,5
09.	Județul Tighina	194,9	6.333	30,7
TOTAL		3.555,2	44.399	119,93

Unirea cu România

În 27 martie/ 9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Votul de unire cu România a fost dat prin 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

Unele evenimente cheie și contextul istoric în care a existat Republica Democratică Moldovenească. Toate datele se referă la calendarul gregorian (stil nou)

Soarta foștilor membri ai Sfatului Țării sub regimul sovietic

Sfatul Țării a făcut din Basarabia primul teritoriu de limbă română care a proclamat unirea cu România, în martie 1918. Când s-au întors în 1940, sovieticii învățaseră lecțiile acestui eveniment și i-au deportat pe vorbitorii de limbă română care promovaseră bacalaureatul, mai mult de 30.000 oameni care nu avuseseră timp să treacă Prutul pentru a se refugia în Moldova care a rămas românească. În acest „prim lot” care a fost doar începutul unei lungi serii, au fost incluși și 14 foști deputați ai Sfatului Țării, inclusiv un fost ministru al Republicii Democrate Moldovenești. Dosarul nr. 824 păstrat în arhivele Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, relatează soarta acestor deținuți, arestați de sovietici la 29 iunie 1940, după ce URSS, grație Pactului Ribbentrop-Molotov, anexase cu o zi înainte Basarabia.

La 30 iunie 1940, maiorul Sazîkin, șeful NKVD din Chișinău, a trimis „Comisarului Poporului” (ministrul de Interne al URSS), Lavrenti Pavlovici Beria, o telegramă prin care anunța capturarea acestora (de fapt, îi ridicase pe acești bătrâni de la casele lor) și cerea permisiunea de a organiza un proces în stil sovietic sub acuzația de „trădare a intereselor poporului moldovenesc”. dar deținuții aveau să moară în detenție, fără să fi fost „judecați”.

Tratamentul la care au fost supuși foștii membri ai Sfatului Țării în Uniunea Sovietică

Telegrama expediată de maiorul Sazîkin către Lavrenti Beria:

„Strict secret

Comisarului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Sovietice, Comisarul Clasa 1 de Securitate, tovarășul Beria L.P.
Vă trimit spre examinare dosarul penal a 14 membri activi ai mișcării contrarevoluționare Sfatul Țării:

1. Teodor Uncu, născut în 1887, deputat în Sfatul Țării, funcționar.
2. Teodor Cojuhari, născut în 1879, colonel al armatei țariste, deputat în Sfatul Țării, ministru al Apărării al așa-zisei Republici Democratice Moldovenești, apoi deputat în parlamentul monarhic român.
3. Teodor Neaga, născut în 1878, culac.
4. Vladimir Bodescu, născut în 1868, fost procuror al Curții de Apel.
5. Ion Ignatiuc, născut în 1893, culac.
6. Pantelimon Sinadino, născut în 1875, deputat în Duma țaristă din 1907 până în 1917, proprietar de pământ, până la reforma agrară din 1918 a avut 4.500 ha.
7. Constantin Bivol, născut în 1885, culac.
8. Ion Codreanu, născut în 1879, culac.
9. Emanuil Cotelli, născut în 1883, fost ofiter al armatei tariste, latifundiar.
10. Luca Știrbeț, născut în 1889, membru al partidului țărănesc, culac.
11. Alexandru Baltaga, născut în 1861, deputat în Sfatul Țării, are 12 medalii de la guvernul României, preot, fost Mitropolit al Basarabiei.
12. Nicolae Sacară, născut în 1894, fost membru în Sfatul Țării, culac.
13. Grigore Turcuman, născut în 1890, fost ofițer în armata țaristă, culac.
14. Ștefan Botnariuc, născut in 1875, membru important al partidelor burgheze, latifundiar.

Ancheta noastră (NT: sovieticii ajunseseră în Basarabia cu mai puțin de 48 de ore înainte) a confirmat că toți acești oameni au comis, în 1918, separarea cu forța a Basarabiei de Uniunea Sovietică (NT: URSS a fost proclamată abia în 1922) pentru a o da României, act pentru care au primit de la guvernul român 50 ha fiecare.

Pe deasupra, acești oameni au desfășurat activitate contrarevoluționară pe teritoriul Basarabiei până la sosirea Armatei Roșii. Activitatea lor infracțională împotriva poporului moldovenesc este pe deplin demonstrată, atât prin rezultatele anchetei, cât și prin documentele găsite în arhivele administrațiilor române și ale securității românești.

Considerând că acest dosar ar putea avea o mare importanță politică, dar și o valoare propagandistică pentru clasa muncitoare moldovenească, vă rog să aprobați organizarea unui proces public pentru aceste cauze, pentru a condamna predarea deschisă a Basarabiei către România prin legăturile tenebroase ale asociațiilor secrete moldovenești cu guvernul român și Rada ucraineană (NT: această formulare descrie clar gradul de independență al justiției sovietice).

Semnat: maior Sazîkin, șeful NKVD din Chișinău”

În timp ce alte mii de deținuți se vor alătura celor 14 arestați aflați în închisoare, dosarul lui Sazîkin rămâne timp de 4 luni la dispoziția lui Beria, la Moscova, apoi este returnat fără nicio adnotare: procesul nu va avea loc. Fără a fi judecați, 13 dintre cei 14 deținuți vor muri în închisoare:

1. Teodor Uncu: †22 noiembrie 1940, Penitenciarul Chișinău;
2. Teodor Cojuhari: †23 ianuarie 1941, Penitenciarul Chișinău;
3. Teodor Neaga: †6 decembrie 1941, Gulag, Penza, URSS;
4. Vladimir Bodescu: †28 noiembrie 1941, Gulag, lagărul Nr. 4 Chistopol, URSS;
5. Ion Ignatiuc: †26 ianuarie 1943, Gulag, tabăra Nr. 2 Chistopol, URSS;
6. Pantelimon Sinadino: †Gulag, URSS, ?;
7. Constantin Bivol: †12 martie 1942, Gulag, tabăra Nr. 4 Chistopol, URSS;
8. Emanuil Cotelli: †18 februarie 1943, Gulag, tabăra Nr. 5 Sverdlovsk, URSS;
9. Luca Știrbeț: †15 martie 1942, Gulag, tabăra Nr. 4 Chistopol, URSS;
10. Alexandru Baltagă: †7 august 1941, Penitenciarul Kazan, URSS;
11. Nicolae Sacară: †24 februarie 1942, Gulag, Penza, URSS;
12. Grigore Turcuman: †28 mai 1942, Gulag, Penza, URSS;
13. Ștefan Botnariuc: †22 august 1941, Gulag, Penza, URSS.

Ultimul deținut, Ion Codreanu, a fost subiectul unui schimb efectuat între URSS și România, în luna mai 1941, cu vestita ilegalistă comunistă Ana Pauker, care fusese reținută de Siguranța română. A locuit cinci ani la București, fiind arestat de Securitatea română, la doi ani după ce Armata Roșie a intrat în București, în septembrie 1944. A murit într-un lagăr de muncă forțată din Bărăgan.

Cu excepția lui Ion Codreanu, nici unul nu are un loc de veci cunoscut, nici unul nu a fost înmormântat creștinește.

Vezi și

• Drapelul Republicii Democratice Moldovenești
• Stema Republicii Democratice Moldovenești
• Sediul Sfatului Țării
• Alegerea Sfatului Țării, 1917