Lista țărilor după suprafață

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Aceasta este o listă a statelor lumii și a teritoriilor dependente întocmită după suprafața totală, incluzând entitățile care au primit coduri oficiale în standardul ISO 3166-1. Numerele din tabel reprezintă suprafața totală, compusă din suprafața de uscat la care se adaugă suprafața apelor interioare (lacuri naturale și artificiale, ape curgătoare). Pentru unele suprafețe a fost inclusă și suprafața mării interioare. Marea teritorială și zona economică exclusivă nu intră în calculul suprafeței totale. Suprafața totală a uscatului este de 148.940.000 km²[1], adică aproximativ 29,1% din suprafața Pământului.

În această listă sunt cuprinse toate statele suverane și recunoscute ca atare la nivel internațional. Teritoriile care nu fac parte integrantă dintr-un stat, ca teritoriile dependente, au fost trecute în tabel separat (cu caractere italice) sau au fost notate ca incluse în suprafața statului de care depind. Nu sunt incluse în această listă teritoriile nelocuite, ca, de exemplu, teritoriile din Antarctica revendicate de diferite state ale lumii (14.400.000 km²), entitățile ca Uniunea Europeană 4.324.782 km² care au o oarecare suveranitate, dar care nu intră nici în categoria statelor suverane, nici în aceea a teritoriilor dependente. Statele nerecunoscute diplomatic, care nu sunt enumerate în standardul ISO 3166-1, au fost listate ca făcând parte din țările corespunzătoare care au primit recunoaștere internațională.

Lista țărilor după suprafața totală

modificare
Loc Țara Suprafață (km2)[Notă 1] % din uscat Note
1   Rusia 17.124.424 cca 13% Cea mai mare țară din lume.
2   Canada 9.984.670 6,7% Cea mai mare țară din America de Nord și din Emisfera vestică.
3
[Notă 2]
  Statele Unite ale Americii 9.629.091 6,5% Include doar statele și teritoriile încorporate. [Notă 3]

[Notă 4]

4
[Notă 2]
  Republica Populară Chineză 9.596.961 6,4% Cea mai mare țară aflată în întregime în Asia.
5   Brazilia 8.514.877 5,7% Cea mai mare țară din America de Sud și din Emisfera sudică , dar este și cea mai mare țară catolică din lume .
6   Australia 7.692.024 5,2% Cea mai mare țară din Oceania și cea mai mare țară înconjurată în întregime de ape.[Notă 6]
7   India 3.287.263 2,3% [Notă 7] Cea mai mare țară din Asia de Sud.
8   Argentina 2.780.400 2% [Notă 8]
9   Kazahstan 2.724.900 1,8% Cel mai mare stat fără ieșire la ocean din lume.[8][9]
10   Algeria 2.381.741 1,6% Cea mai mare țară din Africa și din lumea arabă.
11   Republica Democrată Congo 2.344.858 1,6% Cea mai mare țară din Africa Subsahariană, cunoscută în trecut ca Zair sau Congo-Kinshasa.
12   Groenlanda 2.166.086 1,5% Teritoriu autonom care aparține Regatului Danemarcei. Cea mai mare insulă, care nu este un continent. Cel mai mare teritoriu non-suveran.
13   Arabia Saudită 2.149.690 1,4% Cea mai mare țară din Orientul Mijlociu.
14   Mexic 1.964.375 1,3% [Notă 9]
15   Indonezia 1.904.569 1,3% Cea mai mare țară din Asia de Sud-Est și cea mai mare țară aflată în totalitate pe insule, dar și țara cu cea mai mare populație islamică din lume.
16   Sudan 1.861.484 1,3% Anterior, cea mai mare țară din Africa.[Notă 10] [10]
17   Libia 1.759.540 1,2%
18   Iran 1.628.750 1,1%
19   Mongolia 1.564.100 1,1%
20   Peru 1.285.216 0,86%
21   Ciad 1.284.000 0,86%
22   Niger 1.267.000 0,85%
23   Angola 1.246.700 0,85%
24   Mali 1.240.192 0,83%
25   Africa de Sud 1.221.037 0,82%
26   Columbia 1.141.748 0,76%
27   Etiopia 1.104.300 0,74% Nu include Ilemi Triangle (14.000 km2).
28   Bolivia 1.098.581 0,74%
29   Mauritania 1.025.520 0,69%
30   Egipt 1.002.000 0,67% Nu include Hala'ib Triangle (20.580 km2).
31   Tanzania 945.087 0,63%
32   Nigeria 923.768 0,62%
33   Venezuela 912.050 0,61% Nu include pretinsa Guayana Esequiba cu o arie de 159.500 km2.
34   Pakistan 881.913 0,59% [Notă 11]
35   Namibia 824.268 0,55%
36   Mozambic 801.590 0,54%
37   Turcia 783.562 0,53%
38   Chile 756.102 0,51% Nu include pretinsa Antártica Chilena Province (1.250.000 km2).
39   Zambia 752.612 0,51%
40   Myanmar 676.578 0,45%
41   Afganistan 652.090 0,44%
42   Franța 640.294 0,43% Cea mai mare țară din Uniunea Europeană și cea mai mare țară din Europa de Vest. Include și Guyana Franceză. [Notă 12]
43   Somalia 637.657 0,43% [Notă 13]
44   Republica Centrafricană 622.984 0,42%
45   Sudanul de Sud 619.745 0,42% [13]
46   Madagascar 587.041 0,39%
47   Botswana 582.000 0,39%
48   Kenya 580.367 0,39%
49   Ucraina 577.500 0,38% Nu mai conține și Crimeea
50   Yemen 527.968 0,35%
51   Thailanda 513.120 0,34%
52   Spania 505.992 0,34% [Notă 14]
53   Turkmenistan 488.100 0,33%
54   Camerun 475.442 0,32%
55   Papua Noua Guinee 462.840 0,31%
56   Suedia 450.295 0,30%
57   Uzbekistan 447.400 0,30%
58   Maroc 446.550 0,30% Nu include Sahara Occidentală (266.000 km2).
59   Irak 435.244 0,29%
60   Paraguay 406.752 0,27%
61   Zimbabwe 390.757 0,26%
62   Japonia 377.930 0,25% [Notă 15]
63   Germania 357.114 0,24%
64   Congo 342.000 0,23%
65   Finlanda 338.424 0,23% [Notă 16]
66   Vietnam 331.212 0,22%
67   Malaezia 330.803 0,22%
68   Norvegia 323.782 0,22% [Notă 17]
69   Coasta de Fildeș 322.463 0,22%
70   Polonia 312.685 0,21%
71   Oman 309.500 0,21%
72   Italia 301.336 0,20%
73   Filipine 300.000 0,20% [Notă 18]
74   Burkina Faso 272.967 0,18%
75   Noua Zeelandă 268.021 0,18% [Notă 19]
76   Gabon 267.668 0,18%
77   Sahara Occidentală 266.000 0,18% [Notă 20]
78   Ecuador 256.369 0,20%
79   Guinea 245.857 0,17%
80   Regatul Unit 242.900 0,16% [Notă 21]
81   Ghana 238.533 0,16%
82   România 238.397 0,16%
83   Uganda 236.040 0,16%
84   Laos 236.800 0,16%
85   Guyana 214.969 0,14%
86   Belarus 207.600 0,14% Cea mai mică țară mijlocie (puțin peste 200.000 de kilometri pătrați)
87   Kîrgîzstan 199.951 0,13% Cea mai mare țară mică (sub 200.000 de kilometri pătrați)
88   Senegal 196.722 0,13%
89   Siria 185.180 0,12% Inclusiv partea din Înălțimile Golan 1.200 km2 în prezent administrată de Israel.
90   Cambodgia 181.035 0,12%
91   Uruguay 176.215 0,12%
92   Surinam 163.820 0,11% Cea mai mică țară din America de Sud.
93   Tunisia 163.610 0,11% Singura țară cu diviziunea monetară de 1000 în loc de 100.
94     Nepal 147.181 0,10%
95   Bangladesh 147.000 0,10%
96   Tadjikistan 143.100 0,10%
97   Grecia 131.957 0,09%
98   Nicaragua 130.373 0,09% Cea mai mare țară din America Centrală.
99   Coreea de Nord 120.538 0,08% Sora mai mare dintre cele două Republici Coreene
100   Malawi 118.484 0,08%
101   Eritreea 117.600 0,08% Include regiunea Badme.
102   Benin 112.622 0,08%
103   Honduras 112.492 0,08%
104   Liberia 111.369 0,07%
105   Bulgaria 110.879 0,07%
106   Cuba 109.886 0,07% Cea mai mare țară din Caraibe.
107   Guatemala 108.889 0,07%
108   Islanda 103.000 0,07%
109   Coreea de Sud 100.210 0,07% Suprafața oficială din 2009 este 100.210 km2.[15]
110   Ungaria 93.028 0,06%
111   Portugalia 92.090 0,06%
112   Iordania 89.342 0,06%
113   Serbia 88.361 0,06% [Notă 22]
114   Azerbaidjan 86.600 0,06% [Notă 23]
115   Austria 83.871 0,06%
116   Emiratele Arabe Unite 83.600 0,06%
117   Cehia 78.865 0,05%
118   Panama 75.417 0,05%
119   Sierra Leone 71.740 0,05%
120   Irlanda 70.273 0,05%
121   Georgia 69.700 0,05% Include Abhazia și Oseția de Sud, în prezent ocupate de armata rusă.
122   Sri Lanka 65.610 0,04%
123   Lituania 65.300 0,04%
124   Letonia 64.559 0,04%
125   Svalbard și Jan Mayen 62.422 0,04% Teritorii de peste mări care aparțin în întregime Regatului Norvegiei.
126   Togo 56.785 0,04%
127   Croația 56.594 0,04%
128   Bosnia și Herțegovina 51.197 0,03%
129   Costa Rica 51.100 0,03%
130   Slovacia 49.037 0,03%
131   Republica Dominicană 48.671 0,03%
132   Estonia 45.227 0,03%
133   Danemarca 43.094 0,03% [Notă 24]
134    Elveția 41.277 0,03% [Notă 25]
135   Bhutan 38.394 0,03%
136   Țările de Jos 37.354 0,03% [Notă 26]
137   Republica Chineză (Taiwan) 36.188 0,02% [Notă 27]
138   Guinea-Bissau 36.125 0,02%
139   Moldova 33.846 0,02% [Notă 28]
140   Belgia 30.528 0,02%
141   Lesotho 30.355 0,02%
142   Armenia 29.743 0,02%
143   Insulele Solomon 28.896 0,02%
144   Albania 28.748 0,02%
145   Guineea Ecuatorială 28.051 0,02%
146   Burundi 27.834 0,02%
147   Haiti 27.750 0,02%
148   Rwanda 26.338 0,02%
149   Macedonia de Nord 25.713 0,02%
150   Djibouti 23.200 0,02%
151   Belize 22.966 0,02%
152   Israel 22.072 0,01% [Notă 29]
153   El Salvador 21.041 0,01% Cea mai mică țară din America Centrală.
154   Slovenia 20.273 0,01%
155   Noua Caledonie 18.575 0,01% Regiuni de peste mări care aparțin Franței.
156   Fiji 18.272 0,01%
157   Kuwait 17.818 0,01%
158   Eswatini 17.364 0,01%
159   Timorul de Est 14.874 <0,01%
160   Bahamas 13.943 <0,01%
161   Muntenegru 13.812 <0,01% Cea mai mică țară din Peninsula Balcanică.
162   Vanuatu 12.189 <0,01%
163   Insulele Falkland 12.173 <0,01% Regiuni britanice de peste mări asupra cărora Argentina a ridicat pretenții.
164   Qatar 11.586 <0,01%
165   Gambia 11.295 <0,01% Cea mai mică țară a Africii continentale.
166   Jamaica 10.991 <0,01%
167   Liban 10.452 <0,01% Cea mai mică țară din Asia continentală.
168   Cipru 9.251 <0,01% [Notă 30]
169   Puerto Rico 9.104 <0,01% Stat insular asociat Statelor Unite ale Americii.
170   Teritoriile australe și antarctice franceze 7.447 <0,01% Regiuni de peste mări ale Franței. Nu include Zona Antarctică Franceză.

[Notă 31]

171   Teritoriile Palestiniene 6.020 <0,01%
172   Brunei 5.765 <0,01%
173   Trinidad-Tobago 5.130 <0,01%
174   Republica Capului Verde 4.033 <0,01%
175   Polinezia Franceză 4.000 <0,01% Colectivitate de peste mări franceză.
176   Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud 3.903 <0,01% Teritoriu britanic de peste mări.

[Notă 32]

177   Samoa 2.842 <0,01%
178   Luxemburg 2.586 <0,01%
179   Comore 2.235 <0,01% Suprafața indicată include Mayotte (373 km2), o colectivitate de peste mări franceză de facto.
180   Mauritius 1.969 <0,01%
181   Insulele Feroe 1.393 <0,001% Teritoriu care aparține Danemarcei.
182   Hong Kong 1.104 <0,001% Regiune administrativă specială a Republicii Populare Chineze.
183   São Tomé și Príncipe 964 <0,001%
184   Insulele Turks și Caicos 948 <0,001% Teritoriu britanic de peste mări. Suprafața include și apele protejate.
185   Bahrain 758 <0,001%
186   Dominica 751 <0,001%
187   Tonga 747 <0,001%
188   Kiribati 726 <0,001% Aria include numai uscatul și exclude insulele nelocuite (84 km2).
189   Singapore 710 <0,001%
190   Statele Federate ale Microneziei 702 <0,001%
191   Insula Man 572 <0,001% Teritoriu dependent de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
192   Guam 549 <0,001% Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii.
193   Sfânta Lucia 539 <0,001% Aria se referă la suprafața care poate fi locuită și nu include Rezervația Forestieră St. Lucia.
194   Andora 468 <0,001%
195   Comunitatea Insulelor Mariane de Nord 464 <0,001% Teritoriu aparținând Statelor Unite ale Americii.
196   Palau 459 <0,001%
197   Seychelles 452 <0,01% Cea mai mică țară din Africa.
198   Curaçao 444 <0,001% Aparține Regatul Țărilor de Jos.
199   Antigua și Barbuda 442 <0,001%
200   Barbados 430 <0,001%
201   Sfântul Vicențiu și Grenadine 389 <0,001%
202   Insulele Virgine Americane 347 <0,001% Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii.
203   Grenada 344 <0,001%
204   Malta 316 <0,001% Cea mai mică țară din Uniunea Europeană.
205   Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha 308 <0,001% Teritoriu britanic de peste mări

[Notă 33]

206   Maldive 300 <0,001% Cea mai mică țară din Asia.
207   Insulele Cayman 264 <0,001% Teritoriu britanic de peste mări.
208   Sfântul Cristofor și Nevis 261 <0,001% Cea mai mică națiune din America de Nord, din America și din Emisfera Vestică.
209   Niue 260 <0,001% Teritoriu autonom asociat cu Noua Zeelandă.
210   Saint Pierre și Miquelon 242 <0,001% Colectivitate de peste mări franceză.
211   Insulele Cook 236 <0,001% Teritoriu autonom asociat cu Noua Zeelandă.
212   Samoa Americană 199 <0,001% Teritoriu dependent de Statele Unite ale Americii, neîncorporat uniunii și neorganizat de aceasta; include Insula Swains, revendicată de Tokelau.
213   Insulele Marshall 181 <0,001%
214   Aruba 180 <0,001% Teritoriu care aparține Regatul Țărilor de Jos.
215   Liechtenstein 160 <0,001%
216   Insulele Virgine Britanice 151 <0,001% Teritoriu britanic de peste mări
217   Wallis și Futuna 142 <0,0001% Colectivitate franceză de peste mări.
218   Jersey 116 <0,0001% Teritoriu dependent de coroana britanică.
219   Montserrat 102 <0,0001% Teritoriu britanic de peste mări.
220   Anguilla 91 <0,0001% Teritoriu britanic de peste mări.
221   Guernsey 78 <0,0001% Teritoriu dependent de coroana britanică.
222   San Marino 61 <0,0001%
223   Teritoriul Britanic din Oceanul Indian 60 <0,0001% [Notă 34]
224   Saint Martin 54 <0,0001% Colectivitate de peste mări franceză.
[Notă 35]
225   Bermuda 54 <0,0001% Teritoriu britanic de peste mări.
226   Insulele Pitcairn 47 <0,0001% Teritoriu britanic de peste mări
[Notă 36]
227   Insula Norfolk 36 <0,0001% Teritoriu autonom al Australiei.
228   Sint Maarten 34 <0,0001% Teritoriu care aparține Regatului Țărilor de Jos.
229   Macao 30 <0,0001% Regiune administrativă specială a Republici Populare Chineze.
230   Tuvalu 26 <0,0001%
231   Saint Barthélemy 24 <0,0001% Colectivitate de peste mări franceză.
[Notă 37]
232   Nauru 21 <0,0001% Cea mai mică națiune insulară și cea mai mică republică din lume.
233   Tokelau 12 <0,00001% Teritoriu dependent de Noua Zeelandă.
234   Gibraltar 6 <0,00001% Teritoriu britanic de peste mări.
235   Monaco 2 <0,00001%
236   Vatican 0,44 <0,000001% Cea mai mică țară din lume.
  1. ^ Sursa, cu excepția cazului în care se prevede altfel: „Demographic Yearbook—Table 3: Population by sex, rate of population increase, surface area and density” (pdf). United Nations Statistics Division. . Accesat în . 
    Cazurile în care intrările din tabel sunt altele decât cele din această sursă vor fi explicate în note asociate.
  2. ^ a b Există două motive pentru disputarea poziției în clasament între Statele Unite și China. Primul motiv este includerea în suprafața Chinei a mai multor teritorii care se află în dispută. În cazul în care teritoriile Aksai Chin și Trans-Karakoram Tract, care sunt controlate de China, ar fi fost adăugate la suprafața recunoscută de ONU pentru China, suprafața totală a Chinei ar fi fost de 9.640.011 km2. Astfel, suprafața Chinei ar fi mai mare decât aceea a Statelor Unite. Al doilea motiv se referă la modul în care "suprafața totală" se calculează. Suprafața Statelor Unite include în plus marea teritorială, în timp ce rezultatul calcului referitor la China nu include și această parte. Includerea mării teritoriale este metoda de calcul utilizată de către CIA World Factbook, întrucât acesta din urmă este metoda utilizată de către Encyclopædia Britannica, ajungându-se astfel la concluzii diferite.
  3. ^ Aria înscrisă în tabel este cifra oficială a Organizației Națiunilor Unite, care include marea teritorială. Aria totală a Statelor Unite este listată la 9.826.675 km2 de către CIA World Factbook care include și apele teritoriale.[2][3] Aria totală a Statelor Unite este listată la 9.522.055 km2 de către Encyclopædia Britannica, arie care este puțin mai mică decât cea a Chinei.[4]
  4. ^ Suprafața din tabel este aceea oficială a Organizației Națiunilor Unite pentru China continentală, excluzând Regiunile Administrative Speciale Hong Kong și Macao;[5] Taiwan și alte insule ale Republicii Chineze;[5]teritorii aflate în dispută cu India (Aksai Chin, Trans-Karakoram Tract, Arunachal Pradesh); marea teritorială și apele interioare. Aksai Chin și Trans-Karakoram Tract sunt revendicate de către India și controlate de China, întrucât Arunachal Pradesh este revendicat de către China, dar controlat de India. Suprafața totală a Chinei este listată la 9.572.900 km2 de către Encyclopædia Britannica, suprafață care este puțin mai mare decât cea a Statelor Unite ale Americii[6].
  5. ^ Potrivit Biroului Australian de Statistică, cifra de 7.692.024 km2 include entitatea statistică cunoscută sub numele de "Alte teritorii", care este definită în Dicționarul Census ca fiind compusă din teritoriului Jervis Bay, Insulele Cocos (Keeling) și Insula Crăciunului.
  6. ^ Include Insulele Cocos (Keeling) (14 km2) și Insula Crăciunului (135 km2).[Notă 5] Nu include teritoriile externe ale Insulei Norfolk (36 km2), Insulelor Ashmore și Cartier (5 km2), Insulelor Mării de Coral (0,91 km2) și Insulelor Heard și Insulele McDonald (372 km2). Nu pretinde Zonei Antarctice Australiene (5.896.500 km2).
  7. ^ Aria dată este cifra oficială a Organizației Națiunilor Unite. Dacă regiunile Arunachal Pradesh și Cașmir pretinse de China, respectiv Pakistan, nu ar fi incluse, aria totală ar fi de 3.201.446 km2, adică 2,1% din total.[7]
  8. ^ Nu include teritoriile următoare pretinse: Insulele Falkland (Malvine) (12.200 km2), Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud și Zona Antarctică Argentiniană (969.000 km2}).
  9. ^ Nu include pretinsa Insulă Clipperton (Spaniolă: Isla de la Pasión) de 8,9 km2.
  10. ^ Ca urmare a împărțirii în Sudanul de Sud din iulie 2011, Sudanul a ajuns pe locul 16 în această listă (1.886.068 km2), iar noul stat Sudanul de Sud apare pe locul 45 (619.745 km2).
  11. ^ Această regiune constă din teritoriile Azad Kashmirși teritoriile nordice (13.297 km2) și Gilgit-Baltistan (72.520 km2).[11] Inclunzând aceste teritorii, Pakistanul ar putea să aibă o suprafață de 881.912 km2.
  12. ^ Republica Franceză include Franța de peste mări și, utilizând date din sursele Organizației Națiunilor Unite, are o suprafață totală de 640.294 km2, excluzând Teritoriile australe și antarctice franceze (432.000 km2).
    Surse ale Organizației Națiunilor Unite raportează 551.500 km2 pentru suprafața europeană a Franței și, separat, raportează pentru teritoriile de peste mări: Guiana Franceză - 83.534 km2, Guadelupa - 1.628 km2, Martinica - 1.128 km2 și Réunion - 2.504 km2. Aria acestor regiuni de peste mări are un total de 88.794 km2, iar adăugată la aria geografică situată în Europa a Republicii Franceze dă un total pentru aceasta de 640.294 km2.
    O altă sursă, Institutul Național Francez pentru Statistici și Studii Economice, oferă o cifră de 632.759 km2 pentru aria Franței Metropolitane și departamente de peste mări.[12]
  13. ^ Aria dată este cifra oficială a Organizației Națiunilor Unite care include zona în mare măsură nerecunoscută a   Somaliland, care are o arie de 137.600 km2 și care de facto este independentă de Somalia.
  14. ^ Include posesiunile Spaniei din apropierea coastei de nord a Africii (Ceuta, Melilla, Plaza de soberanía).
  15. ^ Nu include zona disputată a sudului Insulelor Kurile.
  16. ^ Include Insulele Åland (1.552).
  17. ^ Datele deținute de ONU includ numai teritoriul continental al Norvegiei și nu includ teritoriile de peste mări Svalbard și Jan Mayen (62.422 km²), Insula Bouvet și teritoriile revendicate în Antarctica: Queen Maud Land (2.500.000) km² și Insula Peter I(243 km²).
  18. ^ The figure given on a Philippine Government website is 299.764.[14]
  19. ^ Nu include Niue (260 km²), Insulele Cook 236 km2, Tokelau 12 km2, și nici Teritoriul Dependent Ross pe care îl revendică în Antarctica 450.000 km2.
  20. ^ Administrarea teritoriului este scindată între Maroc și Republica Arabă Democrată Saharawi, ambele revendicând întregul teritoriu saharian.
  21. ^ Nu include trei posesiuni ale coroanei 768 km2 și cele 14 teritorii britanice de peste mări 1.742.857 km2.
  22. ^ Suprafața indicată de Națiunile Unite include Format:Country data Republic of Kosovo, care are o arie de 10.887 km2[16]. Kosovo și-a declarat unilateral independența, nu a fost nerecunoscută de Națiunile Unite și nici de unele țări, printre care România. Suprafața Serbiei fără Kosovo este de 77.474 km2.[17]
  23. ^ Aria indicată de datele statistice al ONU include regiunea Nagorno-Karabah, care are o suprafață de 11.458 km2 și, de facto, este independentă față de Azerbaidjan.
  24. ^ Aria indicată de statisticile ONU se referă numai la teritoriul continental Danemarcei; întregul Regat al Danemarcei, care include Groenlanda și Insulele Feroe, are o suprafață de 2.220.093 km2 și s-ar situa pe locul al 13-lea.
  25. ^ The UN figure does not include state forests and communanzas amounting to (Format:7.15).
  26. ^ Aria indicată de statisticile ONU are în vedere numai teritoriul continental al Țărilor de Jos; întregul Regat al Țărilor de Jos are o suprafață de 42.437 km2. Suprafața oficială este de 41.528 km2.[18]
  27. ^ Statisticile ONU nu conțin informații despre Republica Chineză. Suprafața indicată a fost luată din Anuarul statistic din 2009 al Republicii Chineze.[19]
  28. ^ Aria indicată de statisticile ONU include regiunea separatistă   Transnistria, care are o suprafață de 4.163 km2 și, de facto, este independentă față de Moldova.
  29. ^ Datele ONU nu includ Cisiordania (5.640 km2) și Fâșia Gaza (360 km2); includ însă Înălțimile Golan(1.200 km2) și Ierusalimul de Est (70 km2).
  30. ^ Datele statistice ale ONU includ regiunea de nord a Ciprului (3.355 km2), zona tampon de 346 km2 și   Akrotiri și Dhekelia (254 km2).
  31. ^ Sursele ONU nu conțin informații despre Teritoriile australe și antarctice franceze. Aria indicată aici a fost luată din CIA Factbook, și reprezintă totalul suprafețelor date pentru fiecare teritoriu.[20]
  32. ^ Sursele ONU nu includ informații despre Georgia de Sud și despre Insulele Sandwich de Sud. Ariile de aici au fost luate din CIA Factbook.[21]
  33. ^ Sursa ONU indică această entitate ca fiind formată din trei teritorii separate. Aria din tabel este preluată din CIA Factbook.[22]
  34. ^ Sursele ONU nu conțin informații despre teritoriile britanice de peste mări. Aria indicată aici este luată din CIA Factbook.[23]
  35. ^ Sursa ONU nu conține informații despre Saint Martin. Aria indicată este luată din CIA[24].[12]
  36. ^ Aria indicată este luată din CIA Factbook și include Insula Henderson, Incula Ducie și Insula Oeno.[25] Sursa ONU indică suprafața de 5 km2 și nu include decât aria Insulei Henderson, singura insulă locuită din grup.
  37. ^ Sursa ONU nu include informații despre Saint Barthélemy. Aria indicată este aceea furnizată de Institutul Național Francez de Statistică și Studii Economice.[12]

Referințe

modificare
  1. ^ „CIA - The World Factbook”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „World Factbook - United States”. CIA. Arhivat din original la . Accesat în . .
  3. ^ „Countries of the World: 21 Years of World Facts”. geographic.org. Accesat în . 
    CIA a actualizat suprafața totală a Statelor Unite de câteva ori de la publicarea inițială de către The World Factbook. Din 1989 până în 1996, suprafața totală a SUA a fost listată la 9.372.610 km2 (doar uscatul și apele interioare). Suprafața totală s-a schimbat la 9.629.091 km2 în 1997 (adăugându-se suprafața Marilor Lacuri și apele interioare), la 9.631.418 km2 în 2004, la 9.631.420 km2 în 2006 și la 9.826.630 km2 în 2007 (a fost adăugată marea teritorială). Notă: Din 1989 până în 1996, China a fost listată pe locul 3 ca suprafață totală în conformitate cu CIA World Factbook. Statele Unite ale Americii au luat locul Chinei în 1997, după ce a fost adăugată suprafața luciului de apă.
  4. ^ „Encyclopedia Britannica - United States - Geography Note”. Encyclopedia Britannica. Accesat în . 
  5. ^ a b De văzut: Nota 39 a „Demographic Yearbook—Table 3: Population by sex, rate of population increase, surface area and density” (PDF). UN Stat. Accesat în . 
  6. ^ „Encyclopedia Britannica - China - Geography Note”. Encyclopedia Britannica. Accesat în . 
  7. ^ „Census of India - Area and Population (archive.org page)”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  8. ^ Agenția de Statistică a Republicii Kazahstan (ASRK). Anul 2005. Principalii indicatori demografici. Disponibil la http://www.stat.kz
  9. ^ Statele Unite ale Americii - Agenția Centrală de Informații (CIA). 2007. "Kazahstan", în The World Factbook. Rezervați on-line. Disponibil la https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/kz.html Arhivat în , la Wayback Machine.
  10. ^ „Sudan”. CIA World Factbook. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Cifrele privind aceste suprafețe sunt din sursele Geohive - Pakistan statistics
  12. ^ a b c Subdivisions, surface area and population of the French Republic, National Institute for Statistice and Economic Studies. Accesat la 2011-03-11.
  13. ^ South Sudan counts down to independence - BBC News
  14. ^ General Profile of the Philippines : Geography Arhivat în , la Wayback Machine., Philippine Information Agency.
  15. ^ „우리나라 국토, 여의도 면적 24배 늘어”. Moneytoday, citing Ministry of Land Transport and Maritime Affairs. . Accesat în . 
  16. ^ „Kosovo”. The World Factbook. Central Intelligence Agency. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Serbia”. The World Factbook. Central Intelligence Agency. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „Central Bureau of Statistics of Netherlands” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  19. ^ „Area, cultivated land area and forest land area” (pdf). National Statistics - Republic of China (Taiwan). Accesat în . 
  20. ^ French Southern and Antarctic Lands Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, as of 29 decembrie 2010.
  21. ^ South Georgia and the South Sandwich Islands Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, as of 26 noiembrie 2010
  22. ^ Saint Helena, Ascension, and Tristan de Cunha Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, 1 martie 2011.
  23. ^ British Indian ocean Territory Arhivat în , la Wayback Machine., CIA Factbook, la 17 noiembrie 2010.
  24. ^ Field Listing - Area Arhivat în , la Wayback Machine., The World Factbook, Central Intelligence Agency. Data last updated on 5 iulie 2011.
  25. ^ Central Intelligence Agency, Pitcairn Islands Arhivat în , la Wayback Machine., CIA World Factbook, as of 15 februarie 2011.

Vezi și

modificare