Deschide meniul principal

DesfășurareModificare

În noiembrie 1989, minoritatea găgăuză declară constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în componența RSS Moldovenești[2]. Un an mai târziu în decembrie 1990 mișcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul tacit al autorităților centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești ale RSSM, așa-numita Republica Găgăuză cu Stepan Topal în funcția de guvernator. Ca rezultat, autoritățile de la Chișinău organizează Marșul spre Găgăuzia.

Conflictul a fost soluționat după ce în decembrie 1994 Parlamentul de la Chișinău, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor. În anul 1995 hotarele noii regiuni autonome au fost stabilite în urma unui referendum local.[3]

Faza latentăModificare

La începutul anului 2002 situația politică s-a agravat din nou în autonomie. Comportamentul liderilor autonomiei gagauze căpătaseră un caracter mai provocator după înrăutățirea relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol în 2001[4]. Au existat declarații precum că nu vor mai permite deputaților de la Chișinău să vina fără permisiunea autorităților găgăuze în regiune[4].

La 4 octombrie 2013 în Găgăuzia au fost interziși termenii de limbă, literatură și istorie română[5].

Pe 27 noiembrie 2013 Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a adoptat două hotărâri „Cu privire la desfășurarea referendumului legislativ privind statutul separat al locuitorilor din Găgăuzia la autodeterminare externă” și „Cu privire la desfășurarea referendumului consultativ”[6]. Prin acțiunile date fiind încălcate prevederile Constituției Republicii Moldova, Codul electoral al Republicii Moldova și ale altor acte legislative[6].

Referendumul ilegal[7] a avut loc la 2 februarie 2014 în urma acestuia 98.9% dintre locuitorii Găgăuziei au declarat că susțin independența Găgăuziei în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea, iar 98,47% dintre ei își doresc ca Republica Moldova să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, în timp ce infimul procent rămas se pronunța pentru aderarea la UE.[8]

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

Legături externeModificare