Alexandru cel Bun

domn al Moldovei
Acest articol se referă la domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Pentru alte sensuri, vedeți Alexandru cel Bun (dezambiguizare).
Alexandru cel Bun
Domn al Moldovei

Alexandru cel Bun, frescă de la Mănăstirea Neamț
Date personale
Născutsecolul al XIV-lea Modificați la Wikidata
Decedat Modificați la Wikidata
Suceava
PărințiRoman I
Doamna Anastasia a II-a
Căsătorit cuMargareta
Neacșa (Ana)
Ringala
Marena[1]
CopiiIliaș I al Moldovei
Petru al III-lea al Moldovei
Bogdan al II-lea al Moldovei
Petru Aron
Ștefan al II-lea al Moldovei
Vasilissa[*][[Vasilissa (- Aft 1447)|​]][2] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Mușatinilor
Domn al Moldovei
Domnie23 aprilie 1400 – 1 ianuarie 1432
PredecesorIuga
SuccesorIliaș

Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. , Suceava, Moldova) a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432.

Viață și domnie modificare

Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat.

La 23 aprilie 1400 a devenit domnul Principatului Moldova ca succesorul la tron al lui Iuga (1399–1400), care fusese îndepărtat de către voievodul Țării Românești, Mircea cel Bătrân. La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător.[3]

 
Alexandru cel Bun - litografie publicată de Dimitrie Papazoglu în anul 1891 după fresca din Biserica Mănăstirii Cozia

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului român, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman - Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere.

Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia și Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul. Fiul său Iliaș I l-a succedat ca domn în Principatul Moldovei.

Titulatură și blazon modificare

 
Uric dat de Alexandru cel Bun în 1412[4]

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor, iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, care a avut tot un blazon cu crini.[5]

Familie modificare

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie.

A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.[6]

Galerie modificare


Predecesor:
Iuga
Domn al Moldovei
1400 - 1432
Succesor:
Iliaș


Note modificare

  1. ^ Rezachevici, Constantin () [2001]. Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881. I. București: Editura Enciclopedică. p. 499. ISBN 973-45-0387-1. 
  2. ^ Genealogics 
  3. ^ Dionisie Ghermani: Alexander der Gute. In: Biographisches Lexikon zur Geschichte Südosteuropas. Band 1. Hrsg. Mathias Bernath, Felix von Schroeder. München 1974, S. 37–38. Abgerufen am 9. November 2018.
  4. ^ dspace.bcucluj.ro: Ştefan Grigore Berechet în Revista istorică, anul 22, nr. 4-6, aprilie-iunie 1936, p. 142-145
  5. ^ Grigore Jitaru, Blazoane domnești,Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău,1997
  6. ^ Alexandru Pînzar, Hotarul de Nord al Moldovei: (de la formare, în secolul al XIV-lea, până la statornicirea lui pe Ceremuș, Colacin și Nistru). Prefață de Ștefan S. Gorovei. Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016, p. 115
  7. ^ Grigore Jitaru, Blazoane domnești,Editura Uniunii Scriitorilor, Chișinău,1997
  8. ^ G. Buzdugan, O. Luchian, C. C. Oprescu, Monede și bancnote românești, București, 1977, p. 43—65

Lectură suplimentară modificare

  • Constantin Cihodaru, Alexandru cel Bun: 23 aprilie 1399 - 1 ianuarie 1432, Editura Junimea, 1984
  • Emil Diaconescu, Dumitru Matei, Alexandru cel Bun (1400-1432), București: [S. n.], 1979
  • Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, Bogdan al II-lea și Maria-Oltea – părinții lui Ștefan cel Mare, Chișinău: Editura Prut Internațional, 2007
  • Adelaida Goga-Bucur, Uricile lui Alexandru cel Bun, București, 1932
  • Dinu Postarencu, Domnia lui Alexandru cel Bun, Chișinău, 1994

Legături externe modificare