Wikipedia

Ion Caramitru

actor român
Ion Caramitru

Ion Caramitru în 1974
Date personale
Nume la naștereIon-Horia-Leonida Caramitru
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani)[3] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMicaela Caracaș (1976-2021)
Număr de copii3 Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Română Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
regizor de teatru
politician
regizor[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte numePino
Alte premii
Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*]​ (1995)
Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*]​ (1997)
Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce[*]​ (2000)
Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*]​
Crucea Casei Regale a României
honorary citizen of Bucharest Modificați la Wikidata
Cariera politică
Ministru al culturii Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deGrigore Zanc
Succedat deRăzvan Theodorescu
Partid politicConsiliul Provizoriu de Uniune Națională  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ion Caramitru (născut Ion-Horia-Leonida Caramitru;[4][5][6] n. , București, România – d. , București, România) a fost un actor de teatru și film, regizor și politician român. A fost ministru al culturii între 1996 și 2000, în cabinetul Victor Ciorbea. A fost căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și a avut trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. A fost președinte al UNITER din 1990, iar începând cu anul 2005 a fost directorul Teatrului Național din București.

Biografie

modificare
 
Ion Caramitru în 2017

Primii ani și cariera în actorie

modificare

S-a născut în București într-o familie de aromâni originari din Munții Pindului.[7] Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisoarea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare.[8]

În 1960 s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția regie însă, chiar în acel an secția de regie se desființează astfel încât a rămas student la actorie, în ideea ca actoria îi va prinde bine atunci când va deveni regizor.[9] Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul Bulandra - cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare.[10] Și-a continuat angajamentul la teatrul Bulandra un timp, jucând și în spectacole la Teatrul Național București și în diverse alte teatre.

Caramitru a fost protagonist într-o serie de producții teatrale ale unor regizori precum: Liviu Ciulei, Moni Ghelerter, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu și Sică Alexandrescu (jucând în piese precum Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Moartea lui Danton de Georg Büchner, Oresteia de Eschil, Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Mincinosul de Carlo Goldoni și în multe piese ale lui Shakespeare). Ca regizor de teatru, operă și operetă, Caramitru a pus în scenă lucrări de Frederick Loewe (My Fair Lady), Marin Sorescu (A treia țeapă), Benjamin Britten (Micul coșar), Aleksei Nikolaevici Arbuzov (Minciuna), și Shakespeare (Neguțătorul din Veneția); adaptările sale la La Tragédie de Carmen a lui Peter Brook și Eugene Onegin de Piotr Ilici Ceaikovski au fost găzduite de Grand Opera House din Belfast, Irlanda de Nord.

Caramitru a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu un rol secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Romache în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987). Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).

Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

În mai 2005, el a câștigat concursul pentru funcția de director al Teatrului Național București, înlocuindu-l pe Dinu Săraru, pe care l-a condus până la moartea sa în septembrie 2021. Ca semn al aprecierii pentru întreaga sa activitate, în 2012 a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, din Piața Timpului din Bucuresti.

UNITER

modificare

La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române — UNITER, Consiliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru.[10] Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România.[11]

Cariera politică

modificare

Revoluție

modificare

Caramitru a intrat în viața politică ca oponent al regimului comunist în timpul Revoluției Române din 1989. La 22 decembrie 1989, după ce președintele Nicolae Ceaușescu a părăsit Bucureștiul, Caramitru și cunoscutul scriitor disident Mircea Dinescu s-au alăturat mulțimii care ocupa clădirea Televiziunii Române ajungând un personaj central al Revoluției în direct, anunțând căderea regimului Ceaușescu.[12]

Un zvon popular care a circulat imediat spunea că, fără să știe că a fost filmat, Caramitru i s-a adresat lui Dinescu spunând: "Mircea, fă-te că lucrezi!"; această versiune a evenimentelor poate să fi început ca o defăimare de către adversarii politici, cu scopul de a indica faptul că Revoluția era un front atent pus în scenă pentru o lovitură de stat.[13] Potrivit cercetării lui Alex Mihai Stoenescu, în ciuda faptului că a trecut în folclorul contemporan, o astfel de expresie nu a fost rostită; în schimb, cuvintele folosite au fost "Mircea, arată că lucrezi", la care Dinescu a răspuns "La un apel" ("[Lucrez] la un apel [către popor]") - indicând mai degrabă nepregătirea lor și preocuparea lor de a redacta rapid un document adecvat.[12]

Între 9 februarie și 20 mai 1990 a fost vicepreședinte al Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).[14]

FSN și CDR

modificare

A fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), guvernul format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de Cultură. După alegerile din 1990, când FSN a devenit un partid politic, s-a retras în semn de protest, argumentând că gruparea Iliescu încerca să folosească puterea executivă și prestigiul pentru a monopoliza puterea (gestul a fost precedat de demisia altor intelectualii prezenți în Consiliul FSN, inclusiv Doina Cornea și Ana Blandiana).[15] Deja membru al Alianței Civice, s-a alăturat Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat, care s-a angajat în opoziție față de FSN și a devenit ministru al Culturii după ce coaliția CDR a câștigat alegerile din 1996, în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu.

În urma înfrângerii la alegerile din 2000 și a dezbinării partidului, el a rămas membru al unei aripi PNȚ, Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Caramitru s-a opus liderului PPCD Gheorghe Ciuhandu pe mai multe motive, printre care fuziunea cu Uniunea pentru Reconstrucția României;[16] a susținut o reconciliere cu fostul președinte Constantinescu,[16] și s-a numărat printre membrii PPCD care s-au declarat alarmați de posibilitatea ca Ioan Talpeș să se alăture partidului (Talpeș, care a părăsit PSD, a fost șef al Serviciului de Informații Externe al României în perioada 1992-1997).[17] În februarie 2006, el și-a dat demisia ca vicepreședinte al PPCD.[16]

Alte cauze

modificare

În 2003, argumentând că acordarea diplomelor și privilegiilor revoluționare devenise un instrument de corupție, Caramitru împreună cu alți revoluționari și disidenți (Victor Rebengiuc, Dan Pavel, Radu Filipescu și Costică Canacheu) au format organizația non-guvernamentală Asociației revoluționarilor fără privilegii.[18][19].

Figură remarcabilă în cadrul comunității aromâne, Caramitru a reînființat Societatea de Cultură Macedo-Română, care este în prezent implicată într-o dezbatere cu Comunitatea Aromână din România (CAR): Caramitru și suporterii lui susțin că aromânii sunt o ramură a românilor, în timp ce CAR susține recunoașterea lor ca minoritate etnică (cu reprezentare automată în Parlamentul României).[20]

În 2006, în timpul vizitei în Moldova, Caramitru a susținut că Moldova este încă o parte a României, acest lucru ducând la un conflict diplomatic între România și Moldova, iar Caramitru a fost declarat persona non grata în Moldova.[21][22]

În contextul pandemiei de COVID-19, a susținut informal campania de vaccinare a populației României. S-a vaccinat în 2021 și a declarat că „cei care anunță că nu fac vaccinul sunt niște oameni lipsiți de logică sau au alte interese”.[23] În luna mai 2021, Teatrul Național, condus de Ion Caramitru a organizat spectacolul Dineu cu proști, la care au fost acceptați doar spectatori vaccinați.[24] Acest eveniment a stârnit o manifestație în fața Teatrului Național în care instituția a fost acuzată de discriminare de către protestatarii cu mesaje anti-vaccinare.[25]

Teatrografie

modificare

Actor

modificare

Regizor

modificare

Filmografie

modificare

Premii

modificare
  • Premiul revistei Cinema pentru interpretare, 1976
  • Premiul Asociației Cineaștilor, 1980
  • Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul Luchian, la Festivalul Național al Filmului, Costinești, 1984
  • Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul Internațional de Teatru „Actor al Europei”, Prespa, Macedonia, 2016[27]

Decorații și distincții

modificare
 
Marcă poștală din 2016
  • Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord)
  • Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor (Franța 1997)
  • Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, 2000
  • Doctor Honoris Causa al Universității de Arte "George Enescu", Iași, 2008
  • Crucea Casei Regale a României[28]
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, 2017[29]
  • Ordinul Soarelui Răsare Arhivat în , la Wayback Machine., înmânat de ambasadorul Japoniei la BucureștiJ, 2017
  • Cetățean de onoare al Bucureștiului, 2017[30]
  • Cetățean de onoare al municipiului Ploiești, 2006[31]

Referințe

modificare
  1. ^ Ion Caramitru, Filmportal.de 
  2. ^ Catalogul Bibliotecii Naționale Germane, accesat în  
  3. ^ https://psnews.ro/actorul-ion-caramitru-a-incetat-din-viata-567046/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ „Declarații 2020”, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București (Tnb.ro), accesat în  
  5. ^ „A murit actorul Ion Caramitru (fișă biografică)”, Agerpres.ro, , arhivat din original la , accesat în  
  6. ^ https://www.tnb.ro/uploads/documents/79/declaraie_de_avere_caramitru.pdf
  7. ^ Ion Caramitru, reales președinte al UNITER, 20 sept 2010, mediafax.ro, accesat la 21 septembrie 2010
  8. ^ Evenimentul zilei - "Tinerețea lui Ion Caramitru: Am luat prima oară contact cu SECURITATEA la șapte ani și, ultima oară, acum șapte sau opt ani"
  9. ^ Sîrbu, Eva (). „Ion Caramitru: Fiecare artist este un univers”. Actorii noştri : Interviuri uitate. 2. Bucureşti: Editura Ara. pp. 210–217. ISBN 973-9181-08-2. 
  10. ^ a b Rîpeanu, Bujor T. (). Cinematografiștii: 2345 cineaști, actori, critici și istorici de film și alte persoane și personalități care au avut de-a face cu cinematograful din România sau care sunt originare de pe aceste meleaguri. Bucureşti: Meronia. p. 100. 
  11. ^ Sursa de Vest Arhivat în , la Wayback Machine. - "Provocare de la Nicolae Robu pentru renumitul actor Ion Caramitru"
  12. ^ a b Stoenescu
  13. ^ Preda; Stoenescu
  14. ^ Protagonişti ai vieţii publice: decembrie 1989 - decembrie 1994. 1. Bucureşti: Rompres. . p. 140.  horizontal tab character în |titlu= la poziția 33 (ajutor)
  15. ^ Bozóki; Roșca Stănescu
  16. ^ a b c "Caramitru se cere..."
  17. ^ Brăileanu, "Țărănistul Ioan Talpeș"
  18. ^ Brăileanu, "Disidență..."
  19. ^ „Situl Asociației Revoluționarilor fără Privilegii”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Herța
  21. ^ "Autoritățile Moldovei acuză din nou România", BBC, 5 December 2006
  22. ^ "Caramitru: „Băsescu ar trebui să-i răspundă lui Voronin”", Evenimentul Zilei, 13 April 2009
  23. ^ Ion Caramitru s-a vaccinat împotriva COVID-19: „Cei care anunță că nu fac vaccinul sunt niște oameni lipsiți de logică sau au alte interese”
  24. ^ Primul spectacol-pilot la Teatrul Național București. Doar cei vaccinați au avut acces, Stirile ProTV, 16 mai 2021
  25. ^ Viorel Tudorache, Dumitru Anghelescu - Protest antivaccinare vizavi de TNB, unde avea loc o piesă de teatru doar cu spectatori imunizați Citește întreaga știre: Protest antivaccinare vizavi de TNB, unde avea loc o piesă de teatru doar cu spectatori imunizați, Libertatea, 15 mai 2021
  26. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ Hotnews - "Ion Caramitru, premiat la Festivalul "Actor al Europei" pentru intreaga activitate"
  28. ^ Wayback Machine (PDF), www.familiaregala.ro 
  29. ^ Adevărul - "Ion Caramitru, la 75 de ani, decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler"
  30. ^ Mediafax - "Simona Halep și Ion Caramitru vor fi cetățeni de onoare ai Capitalei"
  31. ^ „Municipiul Ploiești: Cetățeni de onoare”, Ploiesti.ro, accesat în  

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ion Caramitru

Interviuri

modificare

Interviuri despre Revoluție

modificare


Predecesor:
Grigore Zanc 		Ministru al culturii
11 decembrie 1996 – 28 decembrie 2000 		Succesor:
Răzvan Theodorescu


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Caramitru&oldid=17047302