Deschide meniul principal
Dan Pavel
Date personale
Născut (60 de ani) Modificați la Wikidata
Cluj, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist[*]
istoric
jurnalist Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Comunist Român  Modificați la Wikidata

Dan Pavel (n. , Cluj, Republica Populară Română) este un scriitor, ziarist, filozof și politolog român.

Cuprins

Educație și activitate profesionalăModificare

Este absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” din București (1977). Licențiat al Facultății de Istorie-Filosofie de la Universitatea București (1982), cu teza Ontologie și logică în dialogul „Parmenide” de Platon (conducător prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu). Obține titlul de doctor în filosofie al Universității București, în 1998, cu teza Teodicea anselmiană, teodiceea thomistă. O cercetare comparată (conducător științific prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu, membru corespondent al Academiei Române). La terminarea facultății, în 1982, face parte din generația afectată de decretul ceaușist care închidea primele 15 orașe ale țării absolvenților de învățămînt superior. Între 1982 și 1985, face naveta la Florești-Stoenești, județul Giurgiu, unde predă istorie și științe sociale. În perioda 1985-1986 a lucrat la Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România, unde a fost coleg (printre alții) cu George Copos și Ioan Rus. În perioada 1986-1989 a fost redactor al revistelor Viața studențeasă și Amfiteatru. În ianuarie 1990, a fost unul dintre fondatorii Revistei 22 (redactor-șef Stelian Tănase), editată de Grupul pentru Dialog Social, unde a fost redactor-șef adjunct pînă în noiembrie 1992. În această perioadă a primit o bursă de studii în jurnalism din partea United States Information Agency, administrată de Center for Foreign Journalism. A fost într-un internship la săptîmânalul de opinie politică și culturală, The New Republic, din Washington. În 1992, împreună cu Stelian Tănase, fondează prima revistă de științe politice din România, lunarul Sfera politicii, unde este redactor-șef adjunct pînă în 1995. În 1993, împreună cu sociologul Călin Anastasiu, fondează trimestrialul de științe politice Polis, unde este redactor-șef adjunct pînă în 1995. În 1994, ocupă prin concurs poziția de lector universitar la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția științe politice. Împreună cu Emil Boc, Vasile Pușcaș și Vasile Boari alcătuiește un grup de inițiativă care în 1995 creează prima facultate de științe politice din România, Facultatea de Jurnalism și Științe Politice a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Din 1997 devine lector, apoi conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice de la Universitatea din București.

Debutul editorial cu Bibliopolis. Eseu asupra metamorfozelor cărții, publicată la Editura Cartea Românească, în 1990. După cum a mărturisit autorul, cartea a fost predată editurii în 1988, dar a fost cenzurată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste și nu a putut apărea decît după prăbușirea regimului comunist. În cartea sa de debut susține teza că toată istoria culturii universale este o istorie a cărții, a cărților. În volumul „Nu putem reuși decît împreună” analizează viața politică românească din perioada postcomunistă. Desfășoară în prezent o bogată activitate de editorialist.

Activitate politicăModificare

A intrat în Partidul Comunist Român în 1982. Pe 21 decembrie 1989, împreună cu prietenul său Stelian Tănase, a fost prezent la baricada de la Hotel Intercontinental, pînă la înlăturarea acesteia de către forțele de represiune. Pe 22 decembrie 1989 a fost printre primii care au intrat în clădirea Comitetului Central al PCR, după fuga cu elicopterul a lui Nicolae Ceaușescu. A refuzat mereu să își ia certificat de revoluționar, motivînd că suprema recompensă pentru un revoluționar este doborîrea regimului politic contestat și că nici în Revoluția franceză, nici în Revoluția bolșevică nu s-au cerut și nu s-au dat certificate de revoluționar. A fondat Asociația Revoluționarilor fără Privilegii (președinte: Radu Filipescu; vicepreședinți: Ion Caramitru, Dan Pavel).

În 1995, împreună cu alți intelectuali (Varujan Vosganian, Adrian Iorgulescu, Dorel Șandor, Andrei Pleșu, Alina Mungiu-Pippidi, Ștefan Agopian, Mihai Răzvan Ungureanu, Horia Roman Patapievici, Dinu C. Giurescu ș.a.), a întemeiat grupul civic „Alternativa 2000”, care intenționa să ofere o „alternativă” față de PDSR și Convenția Democratică. În 1996, o parte dintre inițiatorii grupului civic „Alternativa 2000” au luat inițiativa fondării Partidului Alternativa României, iar D.P. a devenit șeful filialei județene Cluj. S-a retras din PAR la sfîrșitul anului 1996.

În 2004 a devenit consilierul și mentorul politic al lui Gigi Becali, președintele Partidului „Noua Generație”, cu care avea o relație mai veche de prietenie, dar la sfîrșitul lui 2004 Pavel s-a despărțit de Becali, din pricina apropierii acestuia din urmă față de grupul legionaroid ”Noua Dreaptă”.[1]

În anul 2007, înființează firma de consultanță, DDHM Strategic Consulting Group, împreună cu Cosmin Dima, Bogdan Dima și Iulia Huiu. În perioada 2007-2009 a fost unul dintre strategii PNL în alegerile europarlamentare, locale și parlamentare. Una dintre cele mai importante analize elaborate de firma condusă de Dan Pavel a fost cea privind proiectul alianței PNL-PSD prin care recomanda la acea vreme șefului PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, neasocierea cu acest partid.[2]

VariaModificare

Dan Pavel este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este căsătorit, are trei copii. Sub aspect religios aparține Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Cărți publicateModificare

  • Bibliopolis. Eseu asupra metamorfozelor cărții, București, Editura Cartea Românească, 1990.
  • Etica lui Adam. Sau de ce rescriem istoria, București, Editura DU Style, 1995.
  • Leviathanul bizantin, Iași, Editura Polirom, 1999.
  • Cine, ce și de ce?. Interviuri despre politică și alte tabuuri, Iași, Editura Polirom, 1999.
  • „Nu putem reuși decît împreună!”. O istorie analitică a Convenției Democratice (1989-2000), Iași, Editura Polirom, 2003.
  • Democrația bine temperată. Studii instituționale, Iași, Editura Polirom, 2010.

ReferințeModificare

Legături externeModificare