Dinu Săraru
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Dinu Săraru | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Constantin Grigore Săraru  |
| Născut | [2] Râmnicu Vâlcea, Vâlcea, România[3] |
| Decedat | (92 de ani)[3] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | romancier[*] dramaturg |
| Limbi vorbite | limba română[4] |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Comunist Român[1] |
Modifică date / text  | |
Dinu Săraru (pseudonimul lui Constantin Grigore Săraru[5]; n. , Râmnicu Vâlcea, Vâlcea, România – d. , București, România) a fost un director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
.svg){kind=small} Membru al C.C. al P.C.R. |
|---|
Biografie
modificareS-a născut pe 30 ianuarie 1932, la Râmnicu Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu, în satul Olari.[6]
În anii '50, a început o carieră ca reporter la Radio București, după care a devenit cronicar literar al postului național de radio.[6]
A fost directorul Teatrului Mic din București între anii 1977 și 1990.[6] A făcut parte din C.C. al P.C.R.. Mult timp este marginalizat de noile autorități rezultate după 1989. Însă președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale,[necesită citare] în anul 2001 îl numește director al Teatrului Național din București[6].
Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu ministrul culturii și cultelor Răzvan Theodorescu, iar presa a speculat că a făcut acest gest înainte să fie demis de noul președinte, Traian Băsescu.[necesită citare]
Romanele sale pe teme țărănești Niște țărani, Dragostea și revoluția și Clipa, care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării. După cum se știe colectivizarea s-a realizat cu „liberul consimțământ forțat” și cu „marele ajutor” dat de Securitate. Romanul său Clipa a fost ecranizat în regia lui Gheorghe Vitanidis.
Dinu Săraru este tatăl a două fiice: Ruxandra Săraru, ziaristă, redactor radio și TV[7] și Alexandra Săraru[necesită citare].
Scriitorul Dinu Săraru a murit pe 2 martie 2024, la Spitalul Universitar de Urgență București, la vârsta de 92 de ani.[8] A fost înmormântat pe 5 martie 2024, în curtea Casei memoriale „Dinu Săraru” din Slătioara, județul Vâlcea.[9]
Controverse
modificareÎn Raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007, a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.
A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.
Filmul Ticăloșii
modificareÎn anul 2007, după romanul său Ciocoii noi cu bodyguard, regizorul Șerban Marinescu a realizat un film de lung metraj, intitulat Ticăloșii.
Carieră
modificare- anii 1950-1960 - Redactor la Radiodifuziunea Română
- anii 1960-1963 - Secretar general de redacție la revista Secolul 20
- anii 1963-1964 - Jurnalist, la ziarul Scânteia Tineretului
- anii 1964-1968 - Secretar general de redacție la revista Luceafărul
- anii 1968-1969 - Șef al Publicațiilor Televiziunii Române
- anii 1969-1977 - Redactor-șef adjunct si apoi redactor șef al Redacției Culturale a TVR
- anii 1977-1990 - Director al Teatrului Mic și Teatrului Foarte Mic
- 2001-2004 - Director al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București
Operă
modificare- 1966 - Teatrul românesc și interpreții contemporani;
- 1973 - Al treilea gong (piesă de teatru);
- 1974 - Niște țărani (roman, debut în proză), Editura Eminescu, București;
- 1976 - Clipa, roman, Editura Eminescu; ecranizat în 1979
- 1981 - 1986 - Dragostea și Revoluția,
- volumul I „Toamna roșie”,
- volumul II „Cei care plătesc cu viața”,
- volumul III „Speranța”;
- 1987 - Adevăruri de toată ziua, roman, Editura Eminescu
- 1992 - Un fluture alb cu sânge pe aripi
- 1993 - Iarba vântului,
- 1996 - Trilogia țărănească (triptic de romane), Editura Rao Contemporan
- 1997 - Crima pentru pământ (piesă de teatru)
- 2004 - Ciocoii noi cu bodyguard, Editura Rao
- 2005 - Generalul Revoluției cu piciorul în ghips - Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao
- 2011 - Ultimul bal la Șarpele roșu, Editura Rao
- 2013 - Ultimul țăran din Slătioară, Editura Adevărul Holding[10]
- 2015 - Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor, Editura Rao
- 2017 - Ura din ochii vulpii - o istorie a Teatrului Mic, Editura Rao
- 2017 - Râmnicul meu, Editura Praxis
- 2017 - Corrida, Editura Rao
- 2018 - Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea, Editura Rao
Premii și distincții
modificare- Medalia „Meritul Cultural”[9]
- Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a (21 august 1979) „pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”[11]
- Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler[9]
- Premiul Academiei Române pentru romanul Niște țărani
- Premiul pentru scenariul cinematografic Clipa
- Premiul „Mihai Eminescu” pentru Iarba vântului
- Premiul „Liviu Rebreanu” pentru Crima pentru pământ
Note
modificare- ^ https://www.g4media.ro/a-murit-scriitorul-dinu-sararu-inainte-de-revolutie-a-fost-membru-al-cc-al-pcr.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Dinu Săraru, AaRC
- ^ a b A murit scriitorul Dinu Săraru, HotNews.ro, , accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Lista membrilor DACIN SARA Arhivat în , la Wayback Machine., orda.ro, 6 mai 2014, accesat 2016-12-28
- ^ a b c d Dan Andronic (), „Dinu Săraru, un scriitor care a dat autograf Eternității!”, Evenimentul Zilei, accesat în
- ^ „EXCLUSIV Ruxandra Săraru (61): „În izolare, am trăit momente fericite. Fericirea în doi. Simplă, dar perfectă"”. OK Magazine. Accesat în .
- ^ George-Andrei Cristescu (), „A murit Dinu Săraru. Scriitorul și omul de teatru avea 92 de ani”, Adevărul, accesat în
- ^ a b c „Scriitorul Dinu Săraru a fost înmormântat la Slătioara. „S-a îngropat în pământul lui, ăla din care răsar căprioarele"”, Adevărul, , accesat în
- ^ Un requiem pentru țăranul român, 3 decembrie 2013, Adevărul, accesat la 5 ianuarie 2014
- ^ Decretul prezidențial nr. 262 din 21 august 1979 privind conferirea de distincții ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XV, nr. 75, Partea I, luni 27 august 1979, p. 3.
Lectură suplimentară
modificare- Aureliu Goci, Dinu Săraru și reconvertirea romanului în poveste, Editura Semne, 2002
Legături externe
modificare- Interviuri
- "Cum mi-ar fi stat să devin, brusc, gălăgios anticomunist?", 3 martie 2007, Dan Boicea, Adevărul
- Săraru: Să nu confundăm munca unui popor cu Ceaușescu, 27 ianuarie 2010, Evenimentul zilei
- Săraru: „Am văzut la Ceaușescu semnele bolii tipice dictatorilor”, 25 ianuarie 2010, Evenimentul zilei
- Mahalaua se întinde pe Calea Victoriei, este pestilențială și ne sufocă, 29 octombrie 2013, Magdalena Popa Buluc, Cotidianul
- Interviuri cu scriitori. Dinu Săraru: "Mie mi-ar fi plăcut să fiu înalt și general" | VIDEO, 19 martie 2014, Horia Tabacu, Evenimentul zilei