Wikipedia

Dinu Săraru

romancier român
Dinu Săraru
Date personale
Născut (91 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Slătioara, Slătioara, Vâlcea, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieromancier[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni este disputat.
Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții.
Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei.

Constantin Grigore (Dinu) Săraru[3] (n. 30 ianuarie 1932, comuna Slătioara, județul Vâlcea) este un director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

BiografieModificare

S-a născut pe 30 ianuarie 1932, județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu, în satul Olari. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru[4].

A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R. Mult timp este marginalizat de noile autorități rezultate după 1989. Însă președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, în anul 2001 îl numește directorul Teatrului Național din București.[necesită citare]

Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu, iar presa a speculat că a făcut acest gest înainte să fie demis de noul președinte, Traian Băsescu.[necesită citare]

Romanele sale pe teme țărănești "Niște țărani", "Dragostea și revoluția" și "Clipa", care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării. După cum se știe colectivizarea s-a realizat cu liberul consimțământ forțat și cu marele ajutor dat de Securitate. Romanul său Clipa a fost ecranizat în regia lui Gheorghe Vitanidis.

ControverseModificare

În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007 a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.

A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.

Filmul "Ticăloșii"Modificare

În prezent, după romanul său Ciocoii noi cu bodyguard, regizorul Șerban Marinescu a realizat un film de lung metraj.

CarierăModificare

OperăModificare

  • 1966 - "Teatrul românesc și interpreții contemporani;"
  • 1973 - "Al treilea gong" (piesă de teatru);
  • 1974 - romanul "Niște țărani", (debut în proză), Editura Eminescu, București;
  • 1976 - "Clipa", roman, Editura Eminescu; ecranizat în 1979
  • 1981 - 1986 - "Dragostea și Revoluția",
    • volumul I "Toamna roșie",
    • volumul II "Cei care plătesc cu viața",
    • volumul III "Speranța";
  • 1987 - "Adevăruri de toată ziua", roman, Editura Eminescu
  • 1992 - "Un fluture alb cu sânge pe aripi"
  • 1993 - "Iarba vântului",
  • 1996 - "Trilogia țărănească" (triptic de romane), Editura Rao Contemporan
  • 1997 - "Crima pentru pământ" (piesă de teatru)
  • 2004 - "Ciocoii noi cu bodyguard", Editura Rao
  • 2005 - "Generalul Revoluției cu piciorul în ghips" - Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao
  • 2011 - "Ultimul bal la Șarpele roșu", Editura Rao
  • 2013 - "Ultimul țăran din Slătioară", Editura Adevărul Holding[5]
  • 2015 - "Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor", Editura Rao
  • 2017 - "Ura din ochii vulpii" - o istorie a Teatrului Mic, Editura Rao
  • 2017 - "Râmnicul meu", Editura Praxis
  • 2017 - "Corrida", Editura Rao
  • 2018 - "Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea", Editura Rao

Premii și distincțiiModificare

  • Premiul Academiei Române pentru romanul "Niște țărani"
  • Premiul pentru scenariul cinematografic "Clipa"
  • Premiul "Mihai Eminescu" pentru "Iarba vântului"
  • Premiul "Liviu Rebreanu" pentru "Crima pentru pământ"

NoteModificare

  1. ^ Dinu Săraru 
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Lista membrilor DACIN SARA Arhivat în , la Wayback Machine., orda.ro, 6 mai 2014, accesat 2016-12-28
  4. ^ „EXCLUSIV Ruxandra Săraru (61): „În izolare, am trăit momente fericite. Fericirea în doi. Simplă, dar perfectă"”. OK Magazine. Accesat în . 
  5. ^ Un requiem pentru țăranul român, 3 decembrie 2013, Adevărul, accesat la 5 ianuarie 2014

Lectură suplimentarăModificare

  • Aureliu Goci, Dinu Săraru și reconvertirea romanului în poveste, Editura Semne, 2002

Legături externeModificare

Interviuri
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dinu_Săraru&oldid=15506330