Eugen Barbu

scriitor român
Eugen Barbu
100 de ani de la naștere

Pamfletarul Eugen Barbu
Date personale
Născut20 februarie 1924
București, România
Decedat7 septembrie 1993, (69 de ani)
București, România
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
PărințiNicolae Crevedia
Căsătorit cuMarga Barbu
Naționalitate România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, politician
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Activitate
EducațieFacultatea de Litere a Universității București
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Lucrări remarcabileGroapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele
Influențat deMateiu Caragiale  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul România Mare, Partidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul Herder
Membru corespondent al Academiei Române
Membru supleant al C.C. al P.C.R.
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București – d. 7 septembrie 1993, București) a fost un scriitor, jurnalist, scenarist, pamfletar, polemist și politician român, director de reviste,[2] membru corespondent al Academiei Române[3] și laureat al premiului Herder. A devenit un personaj controversat datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat în unele opere literare și implicării în campaniile de propagandă naționalistă, xenofobă și antisemită.[4][5]

Biografie modificare

Fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia,[6][7] Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. Unii cercetători afirmă[8]că, anterior, ar fi absolvit și școala de jandarmi. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga,[9] fiind parte a aparatului de cenzură comunist.[10]

Corector la Întreprinderea poligrafică (1950). Revizor la Casa Scânteii (1953). În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.[11]Înființează cenaclul Nicolae Labiș (1963), în care au debutat majoritatea poeților generației 60.

În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În anul 1974, după obținerea premiului Herder, l- a desemnat bursier pe Corneliu Vadim Tudor. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.[12] Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămîna.[13]membru corespondent al Academiei RSR (1974).

Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”,[14] împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.[15]

A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.

A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu.[16]

Opera literară modificare

Debutează cu pseudonimul Eugen Rabe și Eugen Baraba la revistele Epigrama, Gluma, Păcală, Veselia (1941-1945).Debut propriu-zis: ziarul Fapta, condus de Mircea Damian, cu un pamflet (1946).

[17]A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba).[18] A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (foarte disputat, ca fiind plagiat, volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder. Premiul Ion Creangă al Academiei Române (1969), Premiul Uniunii Scriitorilor (1975).

Traduce sau stilizează traduceri brute din Panait Istrati ( cu care se consideră congener), Dostoievski, Thomas Mann, Faulkner.

A lăsat și un Jurnal.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).[18][19][20]

Eugen Barbu este exemplul tipic de contradicție dintre om și operă. Dacă despre om se poate spune că a fost „patibulo digno”, „opusul” său rezistă oricăror atacuri, de care nici n-a fost scutit. Într-un fel, scriind, Eugen Barbu exersează continuu, uneori chiar prin opere constituite, în permanentă căutare a cărții ideale. Chiar și unele romane poartă marca provizorie a nefinitului.[necesită citare]

Distincții modificare

Opere publicate modificare

Nuvele și povestiri modificare

Romane modificare

Reportaje modificare

Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare modificare

Teatru (listă incompletă) modificare

Piesele sunt adunate în volumul Teatru

Versuri modificare

Scenarii de film modificare

Scrie scenarii de film din seria seria Haiducilor, dar și altele, bazate pe opere literare proprii, dar și ale altora.

Traduceri modificare

Eugen Barbu, critic de artă modificare

Panait Istrati modificare

Readuce în literatura română opera lui Panait Istrati.

Eugen Barbu despre Sabin Bălașa modificare

Citate modificare

  • „... odată terminată o carte, ea devine un glonț scăpat din pușcă, nu-l mai poți întoarce.[22]

Note modificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ „DOCUMENTAR: 95 de ani de la nașterea scriitorului Eugen Barbu”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”. Accesat în . 
  4. ^ Ioanid, Radu (). Wyman, David S.; Rosenzveig, Charles H., ed. The World Reacts to the Holocaust. JHU Press. p. 239. ISBN 978-0-8018-4969-5. 
  5. ^ Gallagher, Tom (). „Barbu, Eugen (1924-93)”. În Cook, Bernard A. Europe Since 1945: An Encyclopedia. Routledge. p. 124. ISBN 978-1-135-17932-8. 
  6. ^ "Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia" - Curierul National - 17 ianuarie 2003”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Tudaran, Dorin (). Eu, fiul lor- Dosar de Securitate. Polirom. p. 76. 
  8. ^ Ecaterina Taralunga,Enciclopedia identității românești, București,EdituraLitera, 2011
  9. ^ Călin
  10. ^ Grigurcu; Ioanid
  11. ^ Gabriel Dimisianu: Un martor din apropiere
  12. ^ http://agonia.ro/index.php/essay/13911134/print.html[nefuncțională]
  13. ^ „Critici in profil RO”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Tismăneanu, p.225
  15. ^ Ioanid
  16. ^ „Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Ghițulescu, Mircea (). 100 Cei mai mari scriitori români. Lider. p. 308. 
  18. ^ a b „Eugen Barbu - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ „Cui îi e frică de plagiat? - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Flash News - Agentie online de stiri, Flash News 
  21. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.
  22. ^ Marina Bădulescu. „Documentar”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Eugen Barbu
 
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Eugen Barbu.