Ion Dodu Bălan
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Ion Dodu Bălan | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [2][3][4]  Vaidei, România | ||
| Decedat | (88 de ani)[2][1][3] | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | critic literar[*] cadru didactic universitar[*] poet istoric literar[*] | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Partid politic | Partidul Comunist Român[1] | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
.svg){kind=small}
Ion Dodu Bălan (n. , Vaidei, Romos, Hunedoara, România – d. [2][1][3]) a fost un autor, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, profesor universitar român.
Studii
modificareA urmat cursurile liceului din Orăștie, fiind apoi elev la Liceul „Sfântul Sava” din București. În 1953 a absolvit Facultatea de Filologie din București. A devenit doctor în filologie în 1968.
Biografie
modificareA debutat editorial cu studiul „Influențe folclorice în poezia noastră actuală” (1955). A manifestat un interes deosebit pentru opera lui Octavian Goga, căreia i-a consacrat o amplă exegeză (1971), lucrare de referință, a cărei ediție a doua a fost premiată de Academia Română. A lucrat în redacțiile revistelor „Viața românească”, „Tânărul scriitor” și „Luceafărul”. Profesor universitar de literatură română la Facultatea de Filologie a Universității din București, apoi la Universitatea „Spiru Haret”. În perioada 1967–1969, a fost lector de limba română la Universitatea din Toulouse.
Între 1971-1977 a fost vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste din RSR.[5]
Este unul dintre reprezentanții de frunte ai protocronismului literar românesc. Din octombrie 1989 până în decembrie 1989 a fost rector al Universității din București și pentru mai mulți ani șeful catedrei de Limba și Literatura Română din cadrul aceleiași Universități. Ion Dodu Bălan a fost membru în Partidul Comunist Român și membru al Comitetului Central.
Din 2012 pana in 2015 a fost profesor la Facultatea de Litere a Universității „Spiru Haret”.[6]
Lucrări
modificareVolume publicate
modificare- 1955 - Influențe folclorice în poezia noastră actuală, ESPLA, București;
- 1964 - Delimitări critice, EPL, București;
- 1966 - Octavian Goga, Editura Tineretului, București;
- 1966 - Valori literare (Eseuri asupra literaturii române), EPL, București,;
- 1968 - Condiția creației. Portrete, EPL, București;
- 1971 - Cuvintele au cuvântul, Editura Junimea, Iași;
- 1972 - Ethos și cultură sau vocația tinereții, Editura Albatros, București;
- 1974 - „La Politique culturelle en Roumanie”, Paris;
- 1974 - „Copilăria unui Icar”[7], București;
- 1975 - „Artă și ideal”, București, 1975; „În focarul timpului”, București, 1977; „Neliniștea fântânii”, București, 1978; „Constelații diurne”, București, 1979; „Resurecția unui poet: Aron Cotruș”, București, 1981; ed. (Aron Cotruș), București, 1995; „Arbori pentru veșnicii”, București, 1981; „Țara omeniei și oamenii săi”, București, 1983; „Ioan Slavici sau Roata de la Carul Mare”, București, 1985; „Pietre pentru templul lor”, București, 1985; „Peisaj interior”, București, 1986; „Ei l-au cunoscut pe Aurel Vlaicu”, București, 1986; „Repere critice”, București, 1988; „Momente ale liricii românești în secolul XX”, București, 2000.
Ediții (în calitate de coordonator sau editor)
modificare- 1956 - Vasile Alecsandri, „Poezii populare”, prefață, editor, București,
- 1956 - Mihai Eminescu, „Literatura populară”, prefață, editor, București,
- 1959 - Spiridon Popescu, „Pagini alese”, prefață, editor, București, 1959; „Moș Gheorghe la expoziție”, pref., edit., București, 1962; „Miorița. Balade populare”, pref., edit., București, 1961; I. I. Mironescu, „Furtună veteranul”, pref., edit., București 1961; Ion Slavici, „Teatru”, pref., edit., București, 1963; G. Coșbuc, „Balade și idile”, pref., edit., București, 1964; Octavian Goga, „Opere”, I–III, introd., edit., București, 1967-1972; „Precursori”, introd., edit., București, 1989; Costache Negruzzi, „Alexandru Lăpușneanu”, postfață, edit., București, 1973; Barbu Nemțeanu, „Stropi de soare”, pref., edit., București, 1973; „Cartea înțelepciunii populare”, pref., edit., București, 1974; St. O. Iosif, „Poezii”, București, 1975; Panait Cerna, „Poezii”, postfață, edit., București, 1976; Eugen Goga, „Cartea facerii”, pref., edit., București, 1984; „Două Siberii”, pref., edit., București, 1997; Aron Cotruș, „Versuri”, postfață, edit., București, 1985.
Note
modificare- ^ a b c http://evz.ro/a-murit-ion-dodu-balan.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c d Ion Dodu Bălan, Autoritatea BnF
- ^ a b c d Bălan Ion Dodu, VIAF ID[*]
- ^ a b Ion Dodu Bălan, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ O epistolă necunoscută a lui Marin Preda Arhivat în , la Wayback Machine., anul 2010, numărul 18, Nicolae Scurtu, România Literară, accesat la 18 iunie 2013
- ^ „Cadre didactice”. Accesat în . Parametru necunoscut
|accesat=ignorat (posibil,|access-date=?) (ajutor) - ^ A nu se confunda cu filmul francez Copilăria lui Icar.
Bibliografie
modificare- Florica Dobre (coordonator): Consiliul Național pentru Studiera Arhivelor Securității. Membrii C.C. al P.C.R. 1945–1989. Dicționar. Editura Enciclopedică, București 2004, ISBN: 973-45–0486–X, S. 61 (PDF; 12,1 MB).
Legături externe
modificare
- Ion Dodu Bălan: Oamenii au înfățișarea locurilor în care s-au născut, 12 iulie 2008, Amos News
- „Pe patul de moarte, Nicolae Labiș era îmbrăcat tot în gips, alb ca un înger” | Ștefan Mitroi, 17 iunie 2013, Adevărul
- Valeriu Râpeanu: La despartirea de Ion Dodu Balan, cel care a crezut in perenitatea culturii romane Arhivat în , la Wayback Machine. Curierul Național, 10 mai 2018
