Silviu Brucan
| Silviu Brucan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Saul Bruckner  |
| Născut | [2][3] București, România |
| Decedat | (90 de ani)[4][2][3] București, România |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Căsătorit cu | Alexandra Sidorovici |
| Copii | Anca, Vlad Silviu și Dinu[1] |
| Cetățenie |  România |
| Religie | iudaism |
| Ocupație | lingvist diplomat jurnalist traducător politician |
| Limbi vorbite | limba engleză[5] limba română[5] |
| Director în Societatea Română de Radiodifuziune | |
| În funcție – | |
| Reprezentant permanent al României la Organizația Națiunilor Unite în New York | |
| În funcție – | |
| Ambasador al României în Statele Unite ale Americii | |
| În funcție – | |
| Partid politic | PCR |
| Alma mater | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
| Cunoscut pentru | Semnatar al „Scrisorii celor șase” |
Modifică date / text  | |
Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, n. , București, România – d. , București, România[6]) a fost un nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic român.
BiografieModificare
Familie, primii aniModificare
Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 - 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.[7]
Partidul Comunist RomânModificare
A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a partidului, apoi a devenit membru al PCR și a participat la acțiuni ilegale. În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile.[8]
În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu[9], Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru.[necesită citare] Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului (amintit și de Petre Țuțea).[necesită citare] Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, deși nu avea decât 6 clase de liceu. Silviu Brucan a fost membru al Partidului Muncitoresc Român.[10]
AmbasadorModificare
În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966.
Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.[necesită citare]
1987 - 1990Modificare
După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.[11]
În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.[8] A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.
După 1990Modificare
Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat. În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani,”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia. Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.[12]
În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.
A devenit analist politic și autor al mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV. În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.[13]
ScrieriModificare
- Generația irosită (1990)
- Îndreptar-dicționar de politologie (1993)
- Stâlpii noii puteri în România (1996)
- De la capitalism la socialism și retur (1998)
- Social Change in Russia and Eastern Europe (1998)
- România în derivă (2000)
- Profeții despre trecut și despre viitor (2004)
DeclarațiiModificare
Despre cât de convins era în anii 1950 de idealurile comuniste, Silviu Brucan a mărturisit sec unui ziarist: „Eram așa de convins că, dacă ai fi apărut cu obraznicia de acum, atunci te împușcam imediat!” [14]
ReferințeModificare
- ^ ro Profetul Brucan, incinerat
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Silviu Brucan, SNAC, accesat în
- ^ a b http://www.nytimes.com/2006/09/16/world/europe/16brucan.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ "A murit Silviu Brucan"[nefuncțională], Evenimentul Zilei, 15 septembrie 2006
- ^ stiri.rol.ro[nefuncțională]
- ^ a b rombel.com[nefuncțională]
- ^ Vladimir Tismaneanu. „Cine a fost Silviu Brucan? Marele maestru al mistificarilor”. Accesat în .
- ^ Cine a fost Silviu Brucan? Marele maestru al mistificarilor
- ^ A MURIT SILVIU BRUCAN !, 15 septembrie 2006, Evenimentul zilei - romanians.nl, accesat la 8 iulie 2012
- ^ stiri.ro[nefuncțională]
- ^ Infopolitic | Legatura între lumea politică și opinia publică
- ^ Brucan, condamnat in procesul cu Vasile Lupu, 15 februarie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012
BibliografieModificare
- „Dosarul Brucan – Documente ale Direcției a III-a Contraspionaj a Departamentului Securității Statului (1987-1989)” - coordonată de Stelian Tănase, Editura Polirom, 2008
Legături externeModificare
- Articole despre Silviu Brucan Arhivat în , la Wayback Machine., la Jurnalul Național
- Silviu Brucan e gata să-și îngroape profeția Arhivat în , la Wayback Machine., 5 Feb 2006 Mirona Hritcu, Cotidianul
- S-au împlinit profețiile lui Brucan? Arhivat în , la Wayback Machine., 4 ianuarie 2011, Lavinia Betea, Jurnalul Național
- Cazul Brucan, mărturie a distrugerilor de arhive Arhivat în , la Wayback Machine., 4 aprilie 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național
- Articole despre Silviu Brucan Arhivat în , la Wayback Machine., la Jurnalul Național (tag: Brucan)
- Articole despre Silviu Brucan Arhivat în , la Wayback Machine., la Jurnalul Național (tag: Silviu Brucan)
- „Tache știe ce face”, 21 iulie 2013, Magda Ursache, Revista ART-EMIS
- In memoriam Silviu Brucan (1916-2006), 18 septembrie 2006, Ziarul financiar
Articole biografice
- Brucan, viața și moartea, 16 septembrie 2006, Evenimentul zilei
- Ultimul stalinist iluminat, 16 septembrie 2006, Evenimentul zilei
- Silviu Brucan cerea să fie vânați „guzganii de presă“, 29 februarie 2008, Vlad Stoicescu, Andrei Crăciun, Evenimentul zilei
- Profetul Brucan, incinerat, 17 septembrie 2006, Evenimentul zilei
- Opinie EVZ: O viață sub semnul minciunii, Vladimir Tismăneanu, 16 septembrie 2006, Evenimentul zilei
- Silviu Brucan – osul de pește din gâtul lui Ceaușescu Arhivat în , la Wayback Machine., 10 ianuarie 2009, Lavinia Betea, Jurnalul Național
Silviu Brucan la Revoluție
- VIDEO Brucan croia o Românie supusă Moscovei, 5 martie 2010, Mihai Mincan, Adevărul
- Viorel Popescu, crainic la Radio România Actualități: „Silviu Brucan controla tot!“, 3 mai 2010, Ana-Maria Onisei, Adevărul