Wikipedia

Birra Peroni

companie producătoare de bere din Italia
Birra Peroni
Tipsocietà a responsabilità limitata[*][[società a responsabilità limitata (Italian form of a company with limited liability)|​]]  Modificați la Wikidata
Fondată  Modificați la Wikidata
Fondator(i)Francesco Peroni[*][[Francesco Peroni |​]]  Modificați la Wikidata
Țara Italia  Modificați la Wikidata
SediuRoma
Industrieproducerea berii[*]​  Modificați la Wikidata
ProdusePeroni
Nastro Azzurro  Modificați la Wikidata
SloganSe ci unisce è Peroni
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont Twitter
Instagram account
canal YouTube
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Birra Peroni este o companie italiană producătoare de bere, fondată în 1846 la Vigevano (Lombardia) și cu sediul actual la Roma.[1][2] A fost autonomă până în anul 1988, când a cedat o parte din capitalul său social grupului Danone, a fost achiziționată ulterior de multinaționala britanică SABMiller și a fost vândută ulterior, în 13 octombrie 2016, de grupul multinațional belgian Anheuser-Busch InBev⁠(d), pentru a evita problemele legate de legislația antimonopol europeană în contextul achiziției SABMiller, grupului japonez Asahi Breweries.[3][4][5]

Compania are în prezent trei fabrici de bere, construite în anii 1960, la Roma, Bari și Padova.[2] Principalele mărci de bere ale companiei Birra Peroni sunt Peroni și Nastro Azzurro.[1][2][6]

Istorie

modificare

Începuturi

modificare

Societatea Birra Peroni a fost înființată în anul 1846[1][7] la inițiativa lui Francesco Peroni (1818–1894), copilul cel mai mic al unei familii de producători de paste din provincia Novara, care s-a mutat din localitatea sa natală, Galliate, în orașul Vigevano, considerat mai potrivit pentru începerea unei noi activități antreprenoriale în domeniul fabricării berii.[7] Compania lui Francesco Peroni avea sediul în centrul orașului Vigevano, în cartierul Rocca Nuova, unde, alături de mica fabrică, mai funcționa o berărie cu producție și turnare directă.[7]

În 1864 a fost deschisă o nouă fabrică la Roma,[1][8] care a fost administrată inițial de unii asociați ai lui Francesco Peroni și apoi, începând din 1867, de fiul său cel mare, Giovanni Peroni (1848–1922). Fabrica a funcționat inițial în via Due Macelli din zona Piazza di Spagna⁠(d), unde a fost construit ulterior teatrul Salone Margherita⁠(d).[8] Producția a fost mutată în 1871 în zona Borgo Santo Spirito⁠(d) într-o clădire închiriată și apoi cumpărată de la administrația azilului Santa Maria della Pietà⁠(d),[7][9] păstrând activ doar un punct de vânzare în via Due Macelli.[10]

 
Fosta fabrică de bere Peroni de pe via Mantova din Roma (1998).

Giovanni Peroni a condus activitățile de producție de la Roma inițial singur și apoi, din 1887, cu ajutorul fratelui său mai mic, Cesare (1869–1948), care a ajuns în câțiva ani să dețină un rol operațional în cadrul companiei.[7]

Fabrica a fost mutată din nou în 1896 într-un spațiu nou de pe via del Cardello nr. 16, nu departe de Colosseum. Între timp, Peroni a stabilit relații strânse de colaborare cu Società Romana della fabbricazione del ghiaccio e della neve artificiale, care au culminat cu fuziunea celor două companii în 1901 și constituirea unei societăți în comandită pe acțiuni denumite Società Riunite Fabbrica di Ghiaccio e Ditta F. Peroni, al cărei nou sediu⁠(d) a fost construit pe via Mantova, în zona Porta Pia⁠(d),[8] după un proiect al inginerului și arhitectului Gustavo Giovannoni.[7] Tot în 1896 Cesare Peroni a plecat în Germania pentru a studia tehnicile de producție a berilor de fermentație inferioară;[11] aceste călătorii au stat la baza producerii a două tipuri de bere de fermentație inferioară: Vienna⁠(d) (cu o culoare gălbuie și un gust ușor amar) și Monaco sau Baviera (cu o culoare mai închisă și un gust mai dulce).[7] În fine, în același an, filiala din Vigevano și-a încheiat activitatea de producție.[7] În 1907 a fost înființată Società Anonima Birra Peroni, Ghiaccio e Magazzini Frigoriferi, care a fost transformata definitiv în 1981 in S.p.A. Birra Peroni Industriale.[12]

În 1908, Giovanni Peroni a fost decorat cu Ordinul Meritul Muncii⁠(d) în grad de cavaler, iar în 1911 a devenit vicepreședinte al companiei Birra Peroni, pentru ca apoi, după doi ani, să preia funcția de președinte al companiei. În același an, Peroni a devenit acționar al Società anonima ghiacciaia romana, care a fost apoi absorbită definitiv în grup în 1942.[7] O contribuție importantă la dezvoltarea companiei au avut-o fiii lui Giovanni: Francesco (1881–1967) și Giacomo (1884–1976) și ai lui Cesare: Franco (1905–1963) și Carlo (1911–1987).[12]

În anul 1921 a avut loc o schimbare a conducerii: Cesare Peroni a devenit director general (amministratore delegato) și a deținut această funcție până la moartea sa în 1948, iar Giacomo Peroni (1884–1976), fiul lui Giovanni, a luat locul tatălui său în consiliul de administrație; câteva luni mai târziu, la 2 ianuarie 1922, Giovanni Peroni a murit, la scurt timp după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al grupului.[7]

Expansiunea

modificare

O nouă fabrică a fost inaugurată în 1924 în orașul Bari,[2] care era capabilă să producă 25.000 de hectolitri de bere pe an dintr-o producție totală anuală de 150.000 de hectolitri.[7] Deschiderea noii fabrici a fost primul pas dintr-o strategie de expansiune a grupului în sudul Italiei,[13] care a continuat cu achiziționarea fabricii de bere Orso & Sanvico din Perugia (în 1926), care a fost transformată apoi în centru de îmbuteliere și depozitare, a companiei Birra d'Abruzzo cu sediul în Castel di Sangro (în 1929), a cărei fabrică din Montenero Val Cocchiara a fost apoi abandonată în 1936,[14] și a companiei Birrerie meridionali di Napoli, care s-a încheiat cu înființarea Società Anonima Birra Meridionale.[2][15] În 1934 a fost achiziționată Birra Partenope, prin intermediul companiei Birrerie meridionali.[16] Au fost achiziționate apoi compania Birra Cioci di Macerata și, în 1939, fabrica De Giacomi⁠(d) din Livorno.[7]

În 1949, după moartea lui Cesare Peroni, Giacomo Peroni a devenit noul director general al grupului.[7] În anul următor, producția anuală a ajuns la 420.000 de hectolitri, ceea ce a făcut ca Birra Peroni să fie cel mai mare producător de bere italian.[15] În 1952 Franco Peroni (1905–1963), fiul lui Cesare, a devenit vicepreședinte al consiliului de administrație al Società Birra Peroni.[7] În anul următor a fost preluată compania Dormisch din Udine.[2][17] În același an a fost inaugurată o nouă fabrică la Napoli, construită după un proiect întocmit de biroul Harley-Ellington & Day din Detroit.[7] În 1954 Giacomo Peroni a preluat funcția de președinte al consiliului de administrație.

În 1955 a fost închisă fosta fabrică Birrerie Meridionali di Capodimonte⁠(d), care a fost înlocuită cu o fabrică nouă deschisă la Miano⁠(d).[16] În aprilie 1960 a fost încheiată achiziția a jumătate din pachetul de acțiuni al companiei Birra Itala Pilsen⁠(d) din Padova,[2][15] care a fost achiziționată apoi în totalitate în 1970.[15] În 1961 au fost finalizate achizițiile a două mărci de bere cu fabricile aferente: Birra Raffo⁠(d) din Taranto și Birra Faramia din Savigliano.[2][15]

La sfârșitul anilor 1950 și în cursul anilor 1960 au intrat ca membri în consiliul de administrație Rodolfo Peroni (fiul lui Franco), Giovanni Peroni (fiul lui Francesco, care s-a retras din afacere în 1962) și Giorgio Natali (fiul Elisei Peroni, care era la rândul ei fiica lui Giovanni Peroni).[7]

Berea Nastro Azzurro

modificare

În 1963 a fost lansată pe piață marca de bere Nastro Azzuro,[1][2] care își datorează numele victoriei în 1933 a transatlanticului italian Rex⁠(d) în competiția pentru premiul Panglica albastră (Nastro Azzurro dell'Atlantico).[2][18][19]

În iulie 1963 a fost inaugurată producția la noua fabrică din Bari, care a înlocuit-o pe cea anterioară și care, la fel ca și fabrica din Napoli, a fost proiectată de firma americană Harley-Ellington & Day.[20] În anii următori s-au mai deschis două noi fabrici: cea din Roma, care era situată în zona industrială Tor Sapienza⁠(d) și a înlocuit sediul istoric de pe via Mantova, în 1971[21] și cea din Padova, care a fost construită lângă un centru de îmbuteliere activ din anii 1960, în 1973.[22]

În 1976, Giacomo Peroni, care avea atunci vârsta de 92 de ani, a părăsit funcțiile de director general și președinte, care au fost repartizate astfel: președinte a devenit nepotul său, Giorgio Natali, iar noii directori generali au fost numiți Rodolfo Peroni și Mario Beretta (un acționar din afara familiei).[7] La sfârșitul anilor 1970 a fost pusă în aplicare o politică de reorganizare a celor opt fabrici ale grupului, care s-a soldat cu închiderea unora dintre acestea: mai întâi fabrica din Livorno în 1979, urmată apoi de fabricile din Savigliano, Taranto[7] și Udine (în 1988).[23] În 1987 a murit vicepreședintele Carlo Peroni (1911–1987), fiul lui Cesare, iar în urma acestui eveniment a fost numit în funcția de vicepreședinte Marco Martinelli, moștenitorul familiei Ferro; Andrea Mondello, fiul lui Amarilli Peroni, care era, la rândul ei, fiica lui Giacomo Peroni, a fost numit în funcția de director general în februarie 1988.[7]

În cea de-a două jumătate a secolului al XX-lea Birra Peroni făcea parte din principalii patru competitori de pe piața italiană a berii, alături de Wührer⁠(d), Dreher⁠(d) și Birra Moretti, și controla 25% din piață, în timp ce Dreher controla doar 20%.[2]

Preluarea companiei Wührer

modificare

În 1988 a fost achiziționată Wührer⁠(d), cea mai veche fabrică de bere din Italia,[2][7][15] care era deținută la acea vreme de grupul Danone, iar prin această tranzacție grupul Danone a obținut 19,5% din capitalul social al grupului Peroni.[7][15] Fabricile companiei Wührer din Brescia, Battipaglia[7] și San Cipriano Po au fost toate închise până în 1993.[24]

În 1991 s-a finalizat restructurarea sediului istoric de pe via Mantova, unde a fost stabilit sediul conducerii grupului.[25]

Achiziționarea companiei de către multinaționale

modificare

În anul 2003 multinaționala britanică SABMiller plc a achiziționat grupul Peroni[26][27] pentru peste 400 de milioane de euro plătiți în două tranșe, prima în același an (246 milioane de euro pentru o participație cuprinsă între 51 și 60%)[27] și a doua în 2005 (162,5 milioane de euro pentru 39,8%),[28][29][30] an în care a fost închisă și fabrica Peroni din Napoli.[31]

În noiembrie 2016 grupul multinațional belgian Anheuser-Busch InBev⁠(d), pentru a evita problemele legate de legislația antimonopol europeană în contextul achiziției SABMiller,[3] a vândut compania Peroni grupului japonez Asahi Breweries.[32]

Mărci

modificare

Compania Birra Peroni produce diverse mărci de bere,[33] dintre care cele mai importante sunt:

După ce a devenit o companie a grupului Asahi, Birra Peroni a devenit distribuitor în Italia al unor mărci de bere străine precum:[33]

Compania Birra Peroni a deținut anterior unele mărci care nu mai sunt actualmente în producție, precum:

Note

modificare
  1. ^ a b c d e Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, p. 647.
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Bill Yenne, Fergal Murray, Beer: The Ultimate World Tour, Race Point Publishing, New York, NY, 2014, pp. 154–155.
  3. ^ a b „Peroni, la bionda di 170 anni diventa giapponese con Asahi”, La Repubblica, , accesat în  
  4. ^ Evison, James (). „Asahi Completes acquisition of Miller Brands U.K”. Morning Advertiser. William Reed Business Media. Accesat în . 
  5. ^ „Asahi Forks Over $7.8 Billion for 5 of AB InBev's Beer Brands”, Fortune, , accesat în  
  6. ^ Fodor's, Exploring Venice, Fodor's Travel Publications, 1998, p. 233.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v Daniela Brignone (), „Peroni in «Dizionario Biografico» Treccani”, Dizionario Biografico degli Italiani, 82, accesat în  
  8. ^ a b c C. Colaiacomo, Roma perduta e dimenticata, Newton Compton Editori⁠(d), 2013.
  9. ^ „Giovanni Peroni”. SAN – Archivi d'impresa. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „1870 – Il successo nella Capitale”, Peroni, accesat în  
  11. ^ „1896 – 1901 Il ghiaccio e la birra”, Peroni, accesat în  
  12. ^ a b „Peróni, Francesco”, Enciclopedia Treccani, accesat în  
  13. ^ „1930 – Tra le due guerre”, Peroni, accesat în  
  14. ^ „Bella e triste storia della Birra d'Abruzzo, eccellenza italiana classe 1921 (The sad, beautiful tale of Birra d'Abruzzo: Italian excellence since 1921)”, L'Abruzzo È Servito, , accesat în  
  15. ^ a b c d e f g Adriano Bonafede (), „Un boccale per brindare all'Europa”, La Repubblica, accesat în  
  16. ^ a b „Birrerie meridionali”. La storia delle birrerie. Arhivat din original la . 
  17. ^ Hubert Londero (), „Udine, la città di Moretti e Dormisch, ex capitale della birra”, Il Friuli, accesat în  
  18. ^ „Nastro Azzurro celebra il Rex a Lerici”. birraperoni.it. . Arhivat din original la . 
  19. ^ „Peroni lascia l'Italia La «bionda» diventa sudafricana”, Mondobirra.org, accesat în  
  20. ^ „Stabilimento di Bari”, Birra Peroni, accesat în  
  21. ^ „Stabilimento di Roma”, Birra Peroni, accesat în  
  22. ^ „Stabilimento di Padova”, Birra Peroni, accesat în  
  23. ^ M. Cescon (), „Dormisch, deserto a due passi dal centro”, Messaggero Veneto, accesat în  
  24. ^ „Birra Peroni 75 in mobilità”, La Repubblica, , accesat în  
  25. ^ „1990 – 150 anni di storia”, Peroni, accesat în  
  26. ^ „La Repubblica/economia: Peroni lascia l'Italia La «bionda» diventa sudafricana”, La Repubblica, , accesat în  
  27. ^ a b Gavin Lumsden (), „SABMiller buys a round of Peroni”, Funds Insider, accesat în  
  28. ^ Dominic Walsh (), „SABMiller buys out partners in Italian beer firm”, The Times, accesat în  
  29. ^ „SABMiller buys further stake in Peroni brewer”, The Grocer, , accesat în  
  30. ^ Massimo Morici (), „Perché tutti vogliono la Birra Peroni”, Panorama, accesat în  
  31. ^ „La Birreria di Napoli. La nuova vita dell'ex stabilimento Peroni”, Lombardini22 (L22.it), accesat în  
  32. ^ „L'Italiana Birra Peroni ora parte del gruppo Asahi Europe”, Birra Peroni, , arhivat din original la , accesat în  
  33. ^ a b „Le Nostre Birre”, Birra Peroni, accesat în  
  34. ^ „Raffo”, Birra Peroni, accesat în  
  35. ^ „Itala Pilsen”, Birra Peroni, accesat în  
  36. ^ „Wührer”, Birra Peroni, accesat în  
  37. ^ „Kozel Premium Lager”, Birra Peroni, accesat în  
  38. ^ „Kozel Larger Dark”, Birra Peroni, accesat în  [nefuncțională – arhivă]
  39. ^ „Pilsner Urquell”, Birra Peroni, accesat în  
  40. ^ „Meantime London Pale Ale”, Birra Peroni, accesat în  
  41. ^ „Meantime Yakima Red Ale”, Birra Peroni, accesat în  
  42. ^ „Tourtel”, Birra Peroni, accesat în  
  43. ^ „Grolsch”, Birra Peroni, accesat în  
  44. ^ „Grolsch Weizen”, Birra Peroni, accesat în  
  45. ^ „Asahi Super Dry”, Birra Peroni, accesat în  
  46. ^ „St. Stefanus”, Birra Peroni, accesat în  
  47. ^ „Fuller's London Pride”, Birra Peroni, accesat în  
  48. ^ „Gambrinus”, Birra Peroni, accesat în  
  49. ^ „St Benoit”, Birra Peroni, accesat în  
  50. ^ „Fyord Brau”, Birra Peroni, accesat în  
  51. ^ „Pferden Bier”, Birra Peroni, accesat în  
  52. ^ a b Antonio Mennella (), „Grandi birrifici d'Italia: Peroni”, Giornale della Birra, accesat în  

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Birra_Peroni&oldid=16471567