Biserica Sfântul Atanasie din Roma

(Redirecționat de la Biserica Sf. Atanasie din Roma)

Biserica Sfântul Atanasie (în italiană Chiesa di Sant'Atanasio) este o biserică din Roma, situată pe Via del Babuino în Campo Marzio, la circa 200 de metri nord-vest de Piazza di Spagna. Edificiul a fost construit în secolul al XVI-lea după planurile arhitectului Giacomo della Porta. Din anul 1962 este biserică titulară. Odată cu ridicarea sa în demnitatea de cardinal în anul 2012, arhiepiscopul Lucian Mureșan a primit această biserică drept biserica sa titulară la Roma.

Biserica Sf. Atanasie din Roma
Inscripție în limba greacă

În anul 1573 papa Grigore al XIII-lea[1] a instituit Congregazione dei Greci, pentru înființarea unui colegiu grecesc, în scopul formării clerului de rit bizantin. Colegiul a fost fondat în 1577, având intrarea în Via dei Greci, apoi, s-a mutat pe Via del Babuino.

În 1580 a fost așezată piatra de temelie a bisericii sub patronajul Sf. Atanasie, care s-a aflat în permanentă luptă cu arianismul, fiind în cinci rânduri silit să-și părăsească postul de episcop și de patriarh al Alexandriei, refugiindu-se inclusiv la Roma. Lucrările de construcție au fost încredințate lui Giacomo della Porta și au fost terminate în 1583.

Fațada a fost completată de Martino Longhi il Vecchio, fiind însoțită de două turnuri pentru clopote. În turnul din stânga există un mecanism de orologiu donat de papa Clement al XIV-lea în anul 1771.

Personalități legate de biserică

modificare
  1. ^ Papa Grigore al XIII-lea (1572 - 1585) este cunoscut mai ales prin reforma calendarului iulian, în (1582). Actualul calendar îi poartă numele, calendarul gregorian.

Bibliografie

modificare