Raymund Netzhammer

Raymund Netzhammer
Raymund Netzhammer 1909.JPG
Arhiepiscopul romano-catolic Raymund Netzhammer (1909)
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Klettgau, Germania Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Werd[*], Elveția Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic[*] Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
PremiiOrdinul Franz Joseph

Raymund Netzhammer (n. 19 ianuarie 1862, Erzingen, Baden - d. 18 septembrie 1945, insula Werd, Elveția) a fost arhiepiscop romano-catolic de București între 1905-1924. A ctitorit între altele Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă și Biserica Sf. Elena din strada Cuza Vodă, amândouă în București.

BiografieModificare

Raymund Netzhammer s-a născut la data de 19 ianuarie 1862, în localitatea Erzingen din Marele Ducat de Baden, azi Baden-Württemberg, Germania, în familia unui fermier. A fost botezat cu numele de Albin Netzhammer. A studiat începând din anul 1868 la școala elementară din Erzingen, unde a fost an de an premiant. A intrat la vârsta de 14 ani în Mănăstirea Einsiedeln, unde la 12 octombrie 1876 a devenit novice și a primit numele Raymund. În același timp și-a continuat studiile la școala mănăstirească. A fost hirotonit preot la 5 septembrie 1886 la Einsiedeln (Elveția).

După absolvire a activat ca profesor de matematică, chimie și fizică la mănăstirea benedictină Einsiedeln. După doi ani, la vârsta de 27 ani, a publicat lucrarea „Manual de trigonometrie pentru uzul liceelor”, o carte care a găsit o mare rezonanță printre experți. Suferind de o boală de ochi, a fost nevoit să-și întrerupă activitatea educațională timp de un an. În acel timp a lucrat ca preot în orașul Montreux, unde a învățat limba franceză.

Tânăr preotModificare

Pater Raymund dispunea de o multitudine de talente. Pe lângă activitatea didactică, a fost și vice-economist al mănăstirii. De asemenea, a studiat diferite domenii științifice cum ar fi folosirea electricității, fotografia, radiologia etc. Raymund Netzhammer a electrificat ceasul mănăstirii și clopotul. Existând niște probleme speciale cu privire la domeniul mănăstiresc, a studiat topografia și cartografia. Și-a publicat realizările științifice în periodicele tehnice ale vremii.

Proaspăt întors de la Expoziția Mondială din Paris, în august 1900, abatele Columban l-a trimis la București ca profesor la Seminarul Arhidiecezan de acolo. Înaltul prelat catolic a fost numit ca director al Seminarului Catolic din București (1900-1902) și a studiat posibilitatea să înființeze mănăstiri benedictine în România. Dar problemele religioase din România l-au făcut să eșueze în demersul său. Abatele l-a trimis apoi în anul 1903 la Roma, unde a activat în cadrul Ordinului Benedictin Central ca profesor și director economic. La scurt timp a fost numit ca rector al Colegiului Pontifical Grec din Roma.

Arhiepiscopul romano-catolic de București Francisc-Xaveriu von Hornstein (Franz Xaver von Hornstein) a trecut la cele veșnice în Franța la 3 iunie 1905, la vârsta de numai 65 ani. După o scurtă perioadă în care scaunul arhiepiscopal de București a fost vacant, arhidieceza fiind condusă de către vicarul capitular Joseph Baud, la 16 septembrie 1905 papa Pius al X-lea l-a numit arhiepiscop pe Raymund Netzhammer, călugăr benedictin, pe atunci canonic onorific de București și rector al Colegiului Pontifical Grec din Roma. Inițial a refuzat, cunoscând problemele religioase din România, dar papa l-a convins să dea ascultare.

Arhiepiscop romano-catolic de BucureștiModificare

La 5 noiembrie 1905 a fost consacrat episcop în biserica abațială „Sfântul Anselm” din Roma, de către Cardinalul Girolamo Maria Gotti, prefectul Congregatio de Propaganda Fide din Curia Romană, iar la 17 decembrie, același an, a urcat pe tronul arhiepiscopal. Mons. Raymund Netzhammer și-a ales ca moto pe sigla episcopală cuvintele: In verbo tuo („La cuvântul tău”) (Lc 5,5). L-a cunoscut bine pe regele Carol I al României.

Episcopul era un redutabil cunoscător al ritului român bizantin, pentru că fusese o vreme rectorul Colegiului Pontifical Grec din Roma.

Personalitate de vastă cultură, cunoscând, pe lângă teologie, și matematică, fizică, istorie, chimie, geodezie, geografie, numismatică, arheologie, Arhiepiscopul Netzhammer a mutat seminarul în Palatul arhiepiscopal (actuala Nunțiatură) iar în clădirea de lângă Catedrala Sf. Iosif (actualul Institut Teologic) a înființat o școală elementară și un gimnaziu, ambele conduse de Frații Școlilor Creștine.

În anul 1906 a chemat la București Surorile Sfântului Vincențiu de Paul, care au construit sanatoriul Sfântul Vincențiu de Paul (actualul Institut Parhon). În anul 1909 a mărit școala Fraților Școlari "Sfântul Andrei" de pe strada Călărași, construind un gimnaziu.

Tot în 1909 a sfințit piatra de temelie a Bisericii Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, pe care a inaugurat-o la sfârșitul aceluiași an. Cu pictarea bisericii i-a însărcinat pe Gottfried Schiller și Julius Ostermaier, reprezentanți ai Școlii de la Beuron.

Arhiepiscopul Netzhammer a înființat Societatea Catolicilor din București și a scos Revista Catolică, foarte apreciată prin erudiția ei. Având o frumoasă colecție numismatică din Dobrogea, a fost ales membru al Societății Numismatice Regale a României. În anul 1913 a înființat revista de limbă germană „Bukarester Katholisches Sonntagsblatt” (Foaia catolică duminicală a Bucureștilor), al cărei prim număr a apărut în data de 16 martie 1913. Conducerea acestei reviste a încredințat-o lui Carol Auner.

Istoricii au apreciat activitatea arhiepiscopului Netzhammer drept una de „mare consolidare pentru Biserica Catolică, căci autoritatea lui științifică întregea puternica sa personalitate teologică (…) Documentele arată, fără îndoială, cât a fost de apreciat și de respectat de către autorități și de către credincioși, bucurându-se, de fapt, de demnitatea unui arhiepiscop primat al României.”

Sub egida Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București a editat o prețioasă lucrare în anul 1923, cu titlul de „O contribuțiune la istoria Archidiocezei”.

Sfârșitul păstoririi ca arhiepiscopModificare

La 15 august 1920 Raymund Netzhammer l-a consacrat ca episcop de Iași pe Alexandru Theodor Cisar.

Biserica Catolică din România a cunoscut schimbări substanțiale în perioada interbelică. În politica națională și religioasă, vizibilitatea și importanța ierarhiei romano-catolice în Iași a crescut semnificativ. Înainte de 1920, conducerea catolică din România era alcătuită în principal din episcopi și misionari născuți în țări precum Germania, Austria, Ungaria, Italia, Polonia sau în alte părți din Europa Centrală. În perioada interbelică, însă, preoții de origine română au fost ridicați în poziții importante în ierarhia bisericii catolice, astfel încât autoritățile românești să românizeze biserica.[4]

Din cauza protestelor sale repetate față de confiscarea unor imobile ale Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București de către autoritățile române în timpul primului război mondial (posesiunile parohiei din Râmnicu Vâlcea și școlile confesionale maghiare din București) Arhiepiscopul Netzhammer și-a atras antipatia politicienilor naționaliști români, în frunte cu Nicolae Iorga. Acesta i-a reproșat ani de-a rândul o pretinsă atitudine filogermană și în special faptul că în perioada ocupării Bucureștiului de către armata germană l-a primit în audiență pe feldmareșalul August von Mackensen. Ostilitatea naționaliștilor români a crescut în intensitate odată cu ofensiva anticatolică din teritoriile austro-ungare intrate în componența Regatului Român. Exproprierea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara în anul 1921, devenită sufragană a Arhiepiscopiei de București, urmată de exilul episcopului Julius Glattfelder, care a acuzat politica de românizare instituită în Banat, a dus la escaladarea conflictului.

Ulterior, arhiepiscopul Netzhammer a criticat programul de naționalizare al guvernului român, în special acele măsuri destinate să limiteze utilizarea limbii maghiare în Episcopia de Iași, măsuri ce au afectat credincioșii ceangăi vorbitori ai acestei limbi, pe care Netzhammer îi considera a fi de naționalitate maghiară.[4]

Netzhammer, de origine germană, care a ocupat funcția de arhiepiscop de București din 1905 și a fost și un consilier al fostului rege, Carol I, s-a plâns deschis în legătură cu greutățile școlilor maghiare din București, confiscarea proprietăților bisericii în pretextul reformei funciare și șicanarea de către guvernul român a maghiarilor în Arhidieceza de Alba-Iulia. El a exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la resentimentele anti-catolice îngrădite de clerul ortodox, care, potrivit lui Netzhammer, considera prelații catolici un „corp străin, insidios, o amenințare permanentă”. În plus, atât Netzhammer, cât și nunțul papal Francesco Marmaggi s-au opus public subordonării Arhidiecezei de Alba Iulia către arhiepiscopia din București. Întrucât Netzhammer și Marmaggi erau în contradicție cu noua alianță între Sfântul Scaun și statul român și, din moment ce înalții bisericii trebuiau să fie cetățeni români, Vaticanul i-a scos pe cei doi din pozițiile lor în 1923 și, respectiv, în 1924.[4]

Între cei care au orchestrat demiterea arhiepiscopului Netzhammer s-a numărat primul nunțiu apostolic la București, viitorul cardinal Francesco Marmaggi. Acesta preconiza întărirea catolicismului în România prin intermediul Bisericii Române Unite cu Roma și mai mult sau mai puțin cu abandonarea comunităților catolice germane și maghiare din România. Arhiepiscopul Netzhammer și-a afirmat public opinia că unirea tuturor românilor cu Roma se găsea după 1918 mai departe ca oricând, avertizând că este mai probabilă absorbția uniților de către Biserica Ortodoxă Română. Acest fapt i-a atras critici și din direcția clerului greco-catolic.

În timpul negocierii Concordatului cu Sfântul Scaun, care era astfel conceput încât să favorizeze Biserica Română Unită cu Roma în detrimentul Bisericii Romano-Catolice din România, papa Pius al XI-lea i-a transmis dorința să-și înainteze demisia în vara anului 1924. Pe 3 iulie 1924 arhiepiscopul și-a semnat demisia. După 19 ani de păstorire, pe 14 iulie 1924, arhiepiscopul Netzhammer a predat conducerea Arhiepiscopiei de București capitulului arhiepiscopei.

S-a retras în Elveția ca arhiepiscop titular de Anazarbus. După trei ani de ședere la Mănăstirea Einsiedeln, s-a mutat apoi pe insula Werd din orașul Stein am Rhein, unde a murit la 18 septembrie 1945, la vârsta de 83 de ani.

ScrieriModificare

Arhiepiscopul Raymund Nethammer este autorul mai multor articole de arheologie și numismatică, printre care amintim: "Das altchristiche Tomi" (Salzburg, 1903); "Aus Rumänien" (Einsiedeln, 1909); Der Bau der rumänisch-unierten Kirche in Bukarest. Einsiedeln-Köln (1910); "Greutăți antice din Dobrogea" (1912); "Alte greutăți vechi din Dobrogea" (1913); "Mărunțișuri arheologice. O nouă metodă de greutate din Kallatis. O greutate cu amforă" (1914); "Lucruri arheologice. Cinci greutăți din Constanța" (1914); "Die christlichen Altertümer der Dobrudscha" (1918); "Epiktet und Astion, diokletianische Märtyrer am Donau-Delta" (Zug, 1936); "Die christlichen Märtyrer am Ister" (București, 1939).

NoteModificare

  1. ^ a b Raymund Netzhammer, accesat în  
  2. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ a b Raymund Netzhammer, Autoritatea BnF 
  4. ^ a b c en Chris R. Davis; Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging, 1920–1945, University of Wisconsin Press, 2019, pag. 39

BibliografieModificare

  • „Raymund Netzhammer: Episcop în România, vol. I - II”, Editura Academiei Române, București, 2005.

Legături externeModificare


Predecesor:
Franz Xaver von Hornstein
Arhiepiscop romano-catolic de București
16 septembrie 190514 iulie 1924

Succesor:
Alexandru Cisar