Deschide meniul principal
Ceangăi
csángók
tschangos
Csángó.png
Port popular ceangăiesc moldovean,
la un festival de folclor în Debrețin
Populație totală

1.266 (declarați drept ceangăi) în 2002[1];
1.536 în 2011[2]
5.866 (declarați drept maghiari în Moldova)[3]

În total: ~ 260.000, din care ~ 60 - 70.000 vorbitori de limbă maghiară (număr maxim, estimat de Consiliul Europei)[4]

Estimare științifică: 103.543 (număr minim) din care 62.265 vorbitori (și) de limba maghiară (nr. estimat de Catedra de Etnografie Maghiară din Cluj-Napoca, conform cercetărilor profesorului Vilmos Tánczos⁠(hu) în 110 localități din Moldova între 1992-1996, despre identitatea ceangăilor moldoveni)[5]

Nr. total romano-catolici din Moldova: 239.938[1][6]

Regiuni cu populație semnificativă
 România (Moldova – județele Bacău, Iași, Neamț, Vrancea;
 România (Județul Harghita) – comunele Ghimeș-Făget, Lunca de Sus, Lunca de Jos;
 România (Județul Brașov) – orașul Săcele;
Ungaria Ungaria (Județul Tolna).
Limbi vorbite
maghiară (dialect/graiuri ceangăiești), română
Religii
Biserica Romano-Catolică din România
Biserica Evanghelică-Luterană din România (Sinodo-Prezbiteriană)
Note
Vezi și: Moldova, Ținutul Secuiesc, Deva, Cristur, Hunedoara, Țara Bârsei, Ghimeș

Ceangăii (maghiară csángók, germană tschangos) sunt un grup etnografic maghiar[7] format din trei grupe de oameni:

Nu trebuie confundați cu secuii din Bucovina, o populație maghiară[9] care a trăit în județul Suceava între 1777 și 1940, și dintre care o parte au ajuns în Deva, fiind numiți în mod eronat ceangăi.[10][11]

Potrivit raportului întocmit de Consiliul Europei în anul 2001, ceangăii din regiunea Moldova sunt un grup neomogen de oameni de origine maghiară, existenți în acest spațiu încă din Evul Mediu. Aceștia au rezistat amestecului dintre nații petrecut de-a lungul timpului. În prezența factorilor ce țin de mediu, Biserică și autoritățile locale au atins un nivel ridicat de asimilare.[12]

Cuprins

EtimologiaModificare

Spațiul de origine al termenului ceangău se presupune a fi fost zona de sud-est a Transilvaniei.[13][14][15] Forma primară a termenului se găsește în maghiarul „csángó”[16][17] cu variantele „csángani”, „csángódni”[18], „elcsángódni”. Anton Coșa a afirmat că ar avea înțelesul de „străin”, „înstrăinat”, și care arată o însușire, un nume calitativ, nu unul etnic. Tot acesta este de acord că termenul era folosit inițial de secui pentru a-i desemna pe cei care nu erau secui, trăitori în secuime ori la granițele teritoriului secuiesc.[19]

Cercetătorul finlandez Yrjö Wichmann considera că probabil numele de ceangău (csángó) nu provenea de la un anume trib maghiar, ci așa erau numiți acei secui transilvăneni care se îndepărtau de tovarășii lor și se stabileau în zone locuite de români, unde au fost, atât din punct de vedere material cât și ideologic influențați de aceștia și chiar românizați până la un anumit nivel.[20]

În unele dialecte maghiare (cel din Câmpia Transilvaniei și cel din Tisa Superioară) „csángó”, „cángó” înseamnă „hoinar”.[21] În legătură cu această interpretare etimologică lingvistul Sándor N. Szilágyi⁠(hu) a făcut o analogie între verbul „a hoinări” cu etnonimele „kabar” și „khazar”, care înseamnă același lucru.[22][A]

Potrivit Dicționarului limbii maghiare, 1862; Dicționarului etimologic al limbii maghiare, Budapesta 1967; Dicționarului istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București, 1978; Dicționarului explicativ al limbii maghiare, Editura Academia Maghiară, Budapesta, 1972; Noului dicționar de regionalisme, Editura Academia Maghiară, Budapesta, 1979, termenii „csangó”, „csángó”, se traduc prin „umblător”, „persoană care își schimbă locul”.

Istoricul Nicolae Iorga a afirmat că termenul provine de la șalgăi (șálgó,[23] cu variantele derivate de la maghiarul șóvágó care semnifică „tăietor de sare”[24]), denumire dată lucrătorilor secui la minele de sare de la Târgu Ocna.[23] Totuși preotul Iosif Petru M. Pal considera că termenul nu are legătură cu „șalgău”.[24]

O teorie a istoricului Antal Horger relatează faptul că ceangău provine de la czammog (ciomag), care face referire la un păstor care umblă cu ciomagul după turme.[24] O altă ipoteză a lui Bernát Munkácsi explică faptul că termenul provine de la verbul csángani care în județul Ciuc înseamnă „a se corci”; csángadik – „se corcește”; csángo – „corcit”, mutilat, ciuntit.[24]

Primele atestări ale cuvântului csángóModificare

  • ca antroponim:
  1. în anul 1400: a fost amintit un anume Georgium Chango;[25]
  2. în anul 1424: Petro Czanko;[26]
  3. în 8 iunie 1443: actul de donație al lui Ștefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: „această adevărată slugă a noastră, pan Iliiaș Sanga, a slujit nouă drept și credincios”;[27]
  4. în anul 1560: la Moacșa, județul Covasna a fost amintit un anume Csángó András.[28]
  • ca etnonim:
  1. în anul 1556: la Moacșa, județul Covasna, a fost amintit un anume Michael csángó (scris cu minusculă);[29]
  2. în anul 1772: preotul Péter Zöld a redactat o petiție în numele comunității ecleziastice din Nicorești, în care cei din Nicorești s-au plâns împotriva ungurilor din Lonka, numiți ceangăi (csango dictis).[30]
Péter Zöld⁠(hu) nu a creat artificial un etnonim, cum afirmă Anton Coșa. Preotul secui a transpus în scris o realitate pe care a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste șase decenii Ince Petrás, care era originar din mijlocul acelor comunități de ceangăi și a trăit toată viața între ei.”
— Marius Diaconescu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București[31]

OriginiModificare

Teoriile originii turciceModificare

 
Răspândirea ceangăilor („Tchangeï”) în Moldova (1861)
 
Istoricul etnograf Pál Péter Domokos studiind în anul 1929 o comunitate ceangăiască din Cleja, Bacău

Teoria generală a originii turcice face referire la faptul că ceangăii ar putea fi descendenții unei populații turcice care a adoptat limba maghiară ori care s-a amestecat cu maghiari și secui înainte de secolul al XIII-lea, ideea din urmă bucurându-se de atenția cercetătorilor români de renume.[32] Géza Ferenczi⁠(hu) susține totuși că doar grupa sudică (zona Bacăului) provine din elemente turcice.[32]

Istoricul maghiar János Karácsonyi⁠(hu) presupunea că ceangăii sunt de origine kavară, deși nu se poate stabili nicio corespondență lingvistică sau etnografică între kavari și ceangăi.[33]

Teoria originii cumaneModificare

 
Teritoriul ocupat de cumani în preajma anului 1190

La jumătatea secolului al XIX-lea a apărut teoria, astăzi considerată romantică, conform căreia ceangăii pot fi de origine cumană, având ca bază credința populară a înrudirii limbilor maghiară, hunică și cumană, neluându-se în considerare originea fino-ugrică a limbii maghiare și turcică a limbii cumane.[34]

Preotul Elek Gegő⁠(hu) a constatat în cercetarea sa din 1838 că ar putea exista o continuitate între cumanii din fostul Imperiu Cuman distrus la marea invazie mongolă din 1241-1242 și populația ceangăiască de pe teritoriul Moldovei,[34] de aceeași părere fiind lingvistul Bernát Munkácsi[35] și savantul german Gustav Weigand, care a cercetat personal din punct de vedere lingvistic câteva din satele acestora, și care și-a argumentat opinia pe baza rostirii siflante, considerând-o un reflex întârziat din limba cumană.[36] Cu toate acestea, Weigand și Munkácsi s-au dovedit a fi în eroare, deoarece nu s-a putut găsi o corespondență între limba vorbită de cumani și această caracteristică din limba maghiară vorbită de ceangăi.[34]

Istoricul Endre Veress (pseudonim Iános Tatrosi), a fost de părere că primii ceangăi din Moldova ar fi fost cumani maghiarizați prin intermediul schimbului lingvistic și cultural cu cel al populației maghiarofone prezente pe văile Prutului și Siretului,[37][8] la sfârșitul secolului al XIV-lea[32], însă această variantă și altele asemănătoare (ca cea a cumanilor secuizați a lui Munkácsi Bernát, bazată pe observații lingvistice și antropologice, sau a finlandezului Yrjö Wichmann) și-au pierdut din însemnătate.[32]

Ipoteza originii cumane a fost abandonată în prima jumătate a secolului al XX-lea.[38] Cu toate acestea, s-a putut dovedi o moștenire culturală cumană atât în cultura maghiară ceangăiască cât și în cea românească. Populația maghiară din Moldova a avut contact cu o populație cumană care a rezistat campaniilor tătare în timpul secolelor XIV și XV. Potrivit lingvistului turc Hakan Aydemir, lexemul „ír” din dialectele secuiești și ceangăiești ce înseamnă „a sculpta”, „crestătură” sunt alături de cuvintele „urk” - „uruk” („lasou”, „laț”), „dzsepü” („lână”) și „kórhány” („deal”, „munte mai mic”) – de origine cuman-kipceacă, iar cumanii s-ar putea să fi avut și un fel de influență asupra sistemului runic secuiesc de scriere. Mai mulți istorici și lingviști români și maghiari au considerat că o populație cumană destul de numeroasă a trăit în anumite zone din Moldova chiar și în secolul al XV-lea. Mai târziu, potrivit lui Spinei și Aydemir, aceștia au fost asimilați de populația românească împreună cu alte grupuri etnice de origine estică, cum ar fi de exemplu, tătarii.[34]

 
Prezența pecenegilor în perioada anilor 1040–70.

Teoria originii pecenegeModificare

Ipoteza originii pecenege a fost lansată de Nicolae Iorga într-o conferință din 1938, dar nici această ipoteză nu a fost confirmată de știința limbii.[39] Alți istorici au sugerat, de asemenea, că aceștia ar putea proveni din pecenegi.[40] Gheorghe I. Brătianu a sugerat un posibil amestec al pecenegilor și cumanilor cu secuii și ungurii din Transilvania. Tot acesta a amintit că secuii au venit în Moldova abia după fondarea principatului, ceea ce este demn de remarcat. Nicolae Iorga a susținut ideea originii din pecenegi sau cumani, părere care ar da o explicație pentru diferențele dialectale comparative cu secuii.[32]

Teoria originii huniceModificare

Teoria continuității ceangăilor se referă la faptul că aceștia nu au venit din bazinul Carpatic, ci din stepele Asiei.[41] Astfel, una din cele mai vechi și răspândite idei este cea a descendenței acestora din hoardele lui Attila, dar, după Béla Gunda, acestă teorie a apărut în urma influenței secuiești.[42] Zoltán Zsupos a menționat că ceangăii s-au așezat pe teritoriul actual în prima fază în 670-680 d. Hr., fiind parte a confederației avar-sabir-hunice.[32] Continuitatea a fost contestată în repetate rânduri, dar încă rămâne valabilă pentru unii cercetători.[41]

Unii istorici au considerat cumanii un popor înrudit cu hunii, iar Petru Râmneanțu a lansat în 1944 ipoteza originii hunice.[43]

Teoria originii maghiare orientaleModificare

 
Etelköz (cu verde) în anul 814

La începutul secolului al XX-lea Mózes Rubiny a dezvoltat ideea succesiunii lor din ungurii din Etelköz,[41] teorie care a câștigat rapid susținători ca Istvan Györffy, Bolbardi, György Pray (1774), Iános Jerma (1852).[44] László Mikecs a remarcat că nu au fost aduse argumente credibile în acest sens, în timp ce Pál Péter Domokos susținea teoria lui Mózes,[41] alături de Simonyi Zsigmond, Bernát Munkácsi, Iános Tatrosi (Endre Veress), Boros Fortunat, Arpad Bitay, György Endre, Balint Csüry.[44] Deși unii cercetători maghiari sunt de acord că grupuri ungurești au plecat din Etelköz, zonă ce se presupune a fi cuprins și văile Siret-Prut, în bazinul Carpatic, cucerit de Árpád împreună cu triburile maghiare, dovezile arheologice și istorice contrazic ideea originii ceangăilor dintr-un trib maghiar de înaintea epocii cuceririlor.[41]

Contextul în care maghiarii s-au stabilit în Etelköz este presiunea la care au fost supuși de alte popoare vecine, cei mai amintiți fiind pecenegii, în vremea când fuseseră stabiliți între fluviile Ural și Volga, închiși la nord de râurile Kama și Belaia, iar la sud de apele Samarei, teritoriu numit Ungaria Mare sau Baskiria.[45]

Între 894 și 899, khazarii, într-o alianță formată cu uzii, i-au invadat pe pecenegi alungându-i spre apus, unde s-au oprit mai întâi în Rusia Kieveană în anul 915, unde au încheiat un tratat de pace cu cneazul vareg Igor, spre a începe ulterior la rândul lor să îi invadeze pe maghiarii stabiliți în noul teritoriu, Etelköz, alungându-i definitiv în Bazinul Carpatic, pecenegii ocupând cu această ocazie un teritoriu vast cuprins între Nipru, Dunăre și Carpați.[46] Ocupația pecenegilor a luat sfârșit în jurul anului 1050, când au fost presați de uzii veniți dinspre răsărit, aceștia din urmă lăsând în fostul Etelköz cu această ocazie două hidronime: Uz și Oituz și la gurile Dunării Uzo-Limna, în traducere „mlaștinile uzilor”.[47]

La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost emisă ipoteza că ceangăii ar fi descendenții unui trib maghiar așezați în Moldova înaintea românilor[48], iar câteva decenii mai târziu Jean Tatrosi (pseudonimul lui Endre Veress, alias Andrei Veress) credea că ceangăii au o origine mai veche decât românii în spațiul moldav.[49][50]

O analiză genetică din anul 1996 a sprijinit teoria că ceangăii ar putea proveni dintr-un grup lăsat în urmă de cuceritorii maghiari în anul 896. Un studiu similar publicat în anul 2007 în Annals of Human Genetics a scos în evidență faptul că, există o diferență genetică pronunțată între două eșantioane de populație analizate, unul fiind de secui din Miercurea Ciuc și celălalt fiind de ceangăi din zona Ghimeșului (Lunca de Sus), ceea ce este surprinzător, dată fiind apropierea geografică a celor două zone.[51]

Argumentele acestei ipoteze au fost de ordin lingvistic și arheologic, însă fără un suport științific solid. În vreme ce Etelköz se întindea din bazinul Siretului și de la Dunăre spre est, ceangăii stabiliți în Moldova se grupau îndeosebi între Carpați și Siret, unde au lăsat și urme în toponimie și hidronimie.[52][53][54][55] Ipoteza a fost combătută atât de cercetătorii români,[56][57] cât și de cei maghiari.[58] Prin urmare, teoriile potrivit cărora stratul de bază al ceangăilor moldoveni aparținea unui grup al maghiarilor cuceritori care au rămas în afara Carpaților, în drumul lor spre Transilvania, au fost respinse.[59]

În prima jumătate a secolului al XX-lea, cercetătorii maghiari au renunțat la ipotezele emigrării ceangăilor dinspre est, lansând ipoteza migrării în Evul Mediu dinspre vest, după mutarea ungurilor din Etelköz în Panonia. Bakó Géza a emis ipoteza că ceangăii reprezintă un grup al poporului maghiar care, în decursul secolelor X-XIII, a trăit în regiunea apuseană a Ungariei de azi de unde s-a strămutat în Transilvania în cursul secolului al XII-lea.[60]

Astăzi a devenit un concept general acceptat că maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație în Evul Mediu nu dinspre est, ci dinspre vest, din Bazinul Carpatic. Rămâne de lămurit de unde au plecat ungurii spre Moldova, istoricii fiind de părere că aceștia ar fi putut veni de pe Valea Someșului și din bazinul Tisei superioare. Cu toate acestea, potrivit unei teorii bazate pe geografia lingvistică, majoritatea ceangăilor ar putea fi o ruptură a unui grup maghiar situat în Câmpia Transilvaniei.[59]

Teoria originii maghiare occidentaleModificare

 
Migrația ceangăilor (grupele de nord, sud și a secuilor), pecenegilor și teutonilor în interiorul și exteriorul Arcului Carpatic în Evul Mediu

Primele surse documentare menționează prezența unei comunități etnice maghiare în Moldova încă din secolul al XIII-lea.[59]

Potrivit lui Dimitrie Cantemir, comunitățile catolice vorbitoare de limbă maghiară au fost aduse de Ștefan cel Mare în urma victoriei într-o luptă cu Matia Corvin. Contele d'Hauterive în descrierea acestuia asupra Moldovei din anul 1787 și austriacul Rudolf Bergner într-o carte a sa din 1887 au fost de aceeași părere.[42] După Péter Zöld, ceangăii au venit din Transilvania în Moldova în secolul al XV-lea, în timpul conducerii lui Sigismund de Luxemburg.[42] Mulți cercetători, mai ales unguri și români, au contestat ascendența acestora în secolul al XV-lea.[41]

Un alt punct de vedere al geografului Gheorghe I. Năstase este acela că Regatul Ungariei ar fi colonizat unguri în grupuri așezate până la cursul mijlociu al râului Siret, în zona gurii de vărsare a Bistriței, creând astfel o frontieră stabilă înaintea întemeierii statului feudal al Moldovei,[61] dar nu mai devreme de sfârșitul secolului XIII.[59] Aceștia fiind susținuți de politica defensivă a Regatului Ungariei, sarcina lor era de a controla și de a apăra granița estică a statului. Această graniță se întindea de-a lungul râului Siret, indicând faptul că deplasarea maghiarilor nu s-a oprit la Munții Carpați. Regii maghiari au încercat să exercite controlul militar asupra teritoriilor dincolo de graniță, împingându-și punctele de supraveghere, avanposturile și fortificațiile până în dreptul râurilor Nistru și Dunăre (Chilia, Dnestrovsc (Dnesterfehervar)/Akerman, Brăila, Orhei, etc.). Primele așezări din regiunea de frontieră au apărut cel mai probabil după invazia mongolă din 1241-1242, apoi la începutul secolului al XVI-lea.[59] Înainte de bătălia de la Mohács (1526), maghiarii din Moldova au beneficiat de protecția Regatului Ungar datorită aportului acestora în politica împotriva migratorilor.[62]

Grupul etnic maghiar s-a stabilit în zona cea mai productivă a celui mai mare râu, Siret, în principal în jurul gurilor de vărsare a afluenților acestuia (Moldova, Bistrița, Trotuș). Regiunea populată de maghiari era alcătuită din așezări continue din punct de vedere geografic (spre exemplu: între Suceava și Roman, pe teritoriul județului Bacău pe malul drept al râului Siret, pe cursul inferior al râului Trotuș). Chiar și unele orașe au fost așezate în locuri de importanță majoră din punct de vedere economic, comercial, militar-strategic (Roman, Bacău, Adjud, Târgu Trotuș, Târgu Ocna, Baia, Iași, Huși, Bârlad, etc.). Urbanizarea și comerțul în Moldova a luat avânt mai ales datorită activității maghiarilor și germanilor în secolele XIV-XV ce erau stabiliți în aici. Cu toate acestea, dezvoltarea economică și socială a fost întârziată de condițiile nefavorabile politico-militare încă la sfârșitul secolului al XVI-lea și a fost în cele din urmă stopată la un moment dat ca urmare a campaniilor militare ale migratorilor din est. Populația acestor orașe a ajuns într-un final să fie asimilată de către majoritatea românească.[62]

Datorită pustiirilor războaielor și a altor factori, din anumite zone a dispărut elementul maghiar, rezultând două enclave lingvistice locuite de ceangăi non-secui (ceangăii de nord – zona Romanului și ceangăii de sud – zona Bacăului), zone care se mențin și în prezent în același stadiu. Acestea se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare arhaice și elemente culturale vechi.[63]

Începând cu secolul al XV-lea,[59] din anul 1436,[64] numărul maghiarilor moldoveni a crescut și mai mult prin sosirea ereticilor husiți, plecați din zona Szerémség[64] din sudul Ungariei[59] și din sudul Transilvaniei pentru a scăpa de inchiziție.[59] Mai târziu, în anii 1480, în conformitate cu notele lui Bandinus, alte valuri de husiți au plecat din zona de frontieră nord-estică a Ungariei și din împrejurimile orașului Bratislava. Nu există date aproximative referitoare la numărul lor, dar se presupune că au fost câteva mii. Această presupunere este fundamentată pe baza unui raport scris în anul 1571 de către Vásári György, secretar al episcopului de Kamenyec, care afirma că Thabuk Mihály, vicar de Târgu Trotuș, a convertit aproximativ 2.000 de husiți din nou la catolicism.[64] Aceștia erau din Huși, Târgu Trotuș, Roman și din 5 sate din jurul Romanului[64] și au stat sub confesiunea husită timp de 150 de ani.[65] În acest sens episcopul a trimis și 12 preoți din Polonia pentru a-l ajuta pe vicar la păstorirea noilor catolici.[64]

Odată cu venirea elementelor românești din Transilvania înainte de descălecat, în Moldova s-au stabilit și mici grupuri de sași, unguri și, probabil, secui. Cele mai vechi dovezi despre așezarea populației germane (Theutonici) și ungurești (Ungari) în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei, în cadrul Episcopiei Cumaniei, datează încă din anul 1234. Anterior avuseseră loc pătrunderi ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar ele nu au lăsat urme durabile în structura etnică a regiunii. Distrugerea episcopiei prin invazia mongolă de la 1241-1242 și perioada care a urmat ocupării ținuturilor de la nordul gurilor Dunării de către mongoli, a dus la plecarea elementelor coloniste venite din Transilvania. Ele au revenit, probabil, abia la începutul secolului al XIV-lea când formațiunile prestatale pe cale de a se întări făceau eforturi de a asigura un climat de stabilitate, favorabil dezvoltării meșteșugurilor și comerțului.[66]

Teoria originii secuieștiModificare

 
Migrația secuilor pe teritoriul Ungariei și în exteriorul ei

Catolicii din Moldova au fost considerați la un anumit moment dat ca fiind un grup auxiliar al secuilor.[67][68] Mai există teoria conform căreia o parte din ceangăi ar putea proveni din secuii aduși după anul 1400 de boieri pentru a lucra pe moșiile lor.[44]

În regiunile sudice ale Moldovei (văile Siret și Trotuș,[59] cu precădere pe teritoriul fostului ținut Trotuș)[69] s-au stabilit încă din Evul Mediu secui proveniți tot din Transilvania,[59] cele mai importante localități de așezare fiind Solonț, Moinești, Băhnășeni, Brusturoasa, Dărmănești, Dofteana, Grozești, Bogdănești, Slănic, Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Onești, Berzunți, Valea Rea-Târg, Sănduleni, Tețcani, Nadișa, Bogdana, Căiuți.[70] Apogeul trecerii secuilor în Moldova a fost după Masacrul de la Siculeni din 1764, când generalul Nikolaus von Buccow a încercat să-i încorporeze pe aceștia în nou-createle regimente de grăniceri, acțiune soldată cu opoziția unor săteni și represiuni din partea autorităților.[11]

Când vârful valului de emigrare de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a ajuns la punctul culminant, grupuri mari și omogene din punct de vedere etnic și religios de secui s-au stabilit în Moldova în satele Pustiana, Frumoasa,[63] Lespezi, Pârgărești și în împrejurimi: Arini, Vladnic, Luizi-Călugăra, etc. Având în vedere faptul că terenurile cele mai bune erau deja ocupate, noii coloniști au trebuit să se limiteze la văile înguste ale râurilor și zonele denivelate.[71]

Se poate presupune că în cazul mai multor sate, secuii s-au suprapus peste o populație maghiară deja existentă, schimbând semnificativ limba și cultura populară a așezărilor. În mod evident, acest lucru s-a întâmplat în următoarele zone de pe Valea Siretului cum ar fi: Gioseni, Luizi-Călugăra, Cleja și Faraoani și probabil în Fundu Răcăciuni și Sascut. Unele sate de-a lungul râului Trotuș și afluenților săi, cum ar fi Oituz, Târgu Trotuș și probabil Onești ar fi putut fi locuite de maghiari mai devreme. Cu toate acestea, datorită influenței secuiești puternice a dispărut dialectul original, iar clasificarea unor astfel de sate conform dialectelor s-a dovedit a fi problematică pentru cercetătorii care folosesc metodele de geografie lingvistică. De remarcat faptul că ceangăii de nord nu s-au amestecat niciodată cu secuii, ceea ce poate fi explicat prin densitatea mai mare a populației și influența culturală puternică a stratului de bază.[71]

Secuii sosiți în grupuri mici, izolate, cei veniți mai târziu (în secolul al XIX-lea) sau eventual proveniți din satele moldovenești existente, s-au stabilit în sau în jurul comunităților românești deja formate. Probabil că în unele sate a existat simultan o populație mixtă de români-secui. În așezările cum ar fi Gârleni, Lilieci, Solonț, Sârbi, Verșești, Enăchești, Turluianu, Bogata, Dărmănești, Szárazpatak, etc. și în cele din lunca Siretului precum Chetriș, Furnicari, Gheorghe Doja se poate întâlni amestecul cu populația ceangăiască-secuiască. Asemenea amestec etnic s-ar putea întâlni și în zonele muntoase cum ar fi: Ciugheș, Brusturoasa, Gutinaș, Ferestrău, Vizantea, etc. Unele așezări ungurești de mici dimensiuni sau doar părți din sate se găsesc în apropierea unor localități românești situate în regiuni montane: Cucuieți, Ripa, Lărguța, Strugari, Neszujest, Valea Rea, Berzunți (Butukár), Szálka, Slănic, Cerdac, Capăta, Pralea, etc.[71]

Alte ipoteze și concluziiModificare

Istoricii români precum Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Alexandru D. Xenopol, Constantin Gane, Romulus Cândea,[72] Bogdan Petriceicu Hasdeu,[73] Octav George Lecca[61] și alții, au susținut că ceangăii ar putea proveni din secui, unguri și sași.[72]

Pál Péter Domokos a fost de părere că primii ceangăi au venit în perioada imediat următoare alungării cavalerilor teutoni din Regatul Ungariei în anul 1225. Totuși, Karl Auner a sugerat că aceștia au venit sub protecția cavalerilor teutoni între 1211 și 1225.[74]

Georg von Reicherstorffer, sas transilvănean din Biertan, a lăsat o importantă descriere a Moldovei, subliniind că alături de moldoveni trăiesc și un număr „mare de sași catolici risipiți în această țară”.[75] După anul 1562 umanistul Johann Sommer în lucrarea sa privitoare la viața lui Despot Vodă a pomenit de ungurii și sașii din Moldova care căpătaseră obiceiul să nu mai respecte legământul căsătoriei. De asemenea a scris despre ordinul pe care domnitorul l-a dat cu privire la construirea unei școli la Cotnari[76] și despre complotul împotriva lui Despot când oastea ungurească a acestuia a fost ucisă iar aderenții săi din rândul străinilor (germani, italieni, etc.) au fost jefuiți sau uciși.[77][76]

Studiile internaționale în domeniu au ajuns la concluzia că ceangăii sunt de origine maghiară, cu mici excepții de elemente asimilate de origine română, germană, poloneză, italiană și țigănească.[8]

Cu toate acestea, maghiarii moldoveni nu s-au constituit ca un grup omogen nici din punct de vedere istoric, nici din punct de vedere lingvistico-etnografic. Majoritatea cercetătorilor în domeniu nu sunt de acord cu utilizarea termenului ceangău (csángó) ca desemnare generală, preferând să se facă diferența între maghiarii stabiliți aici în Evul Mediu și refugiații secui care au sosit în secolele XVII-XIX (mai ales la sfârșitul secolului al XVIII-lea) în valuri mai mici sau mai mari. Alți cercetători folosesc termenii de maghiari moldoveni și secui moldoveni, în timp ce alții încearcă să definească diferențele evidente prin folosirea termenilor ceangăi-maghiari și maghiari-secui.[8]

În lipsa unor rezultate adecvate ale cercetărilor cu privire la asimilarea ceangăilor, în prezent se presupune doar că asimilarea lor în secolele XVI-XVIII nu a fost doar de natură lingvistică, ci și religioasă, în anumite sate oamenii pierzându-și atât limba cât și religia sub presiunea boierilor locali dar și ca urmare a lipsei preoților de cult romano-catolic. Unele denumiri ale localităților din regiunea Moldovei, denumiri geografice, nume de familie, precum și documente istorice conduc fără nicio îndoială la astfel de concluzii.[8]

Prima sursă care atestă trecerea catolicilor la ortodoxism este scrisoarea Papei Grigore al IX-lea adresată regelui Ungariei Béla al IV-lea la 14 octombrie 1234 ce arată faptul că germanii și ungurii de la Episcopia Cumaniei sunt asimilați de către valahii ortodocși.[78] Un raport cu autor anonim trimis de la Sibiu la 11 aprilie 1552, arată intenția voievodului Ștefan al VI-lea Rareș de a converti toți ungurii din Moldova la religia ortodoxă.[79] La porunca lui Despot Vodă un alt raport a fost redactat la Roman de agentul habsburgic Ioan Belsius către Ferdinand I pentru a arăta faptul că Alexandru Lăpușneanu a silit toate națiunile Moldovei să se boteze din nou și să urmeze religia ortodoxă.[79] Între anii 1583 și 1586 misionarul iezuit Giulio Mancinelli a relatat faptul că populația catolică a trecut la ortodoxism din cauza lipsei preoților și că a găsit într-o biserică romano-catolică preoți și credincioși unguri și germani de confesiune luterană.[80]

Teoria originii româneștiModificare

Conform unui punct de vedere promovat de către profesorul Dumitru Mărtinaș[81] și de asociația omonimă,[82] strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial „maghiarizați”[81] (sau „secuizați”)[83] în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[81]

Se menționează faptul că ceangăii vorbesc defectuos limba maghiară[E] și că folosesc un grai specific transilvănean,[F] ce constituie dovada peremptorie a originii românești.[84] De asemenea, se amintește că au un port popular românesc.[84]

În pofida popularității sale în țară, teoria românității nu a câștigat recunoașterea academică internațională atât timp cât există dovezi istorice, toponime și nume proprii care atestă o prezență maghiară în Moldova.[85]

Asimilarea populației românești ortodoxe de limbă maternă română de către populația maghiară romano-catolică ar putea fi semnificativ mai mic proporțională decât cea a asimilării populației maghiare de către români, cu toate acestea, numele de familie românești care se găsesc în satele catolice atrag atenția asupra existenței unui asemenea proces.[8]

Problemele privind conservarea identității etniceModificare

Primele indicii ale unei posibile încercări de asimilare au fost semnalate de Ince János Petrás în anul 1845 la Săbăoani când la a doua duminică a fiecărei luni slujba trebuia ținută în limba română. O situație asemănătoare era la Bacău, în timp ce la Ploscuțeni cantorul avea voie să cânte slujba în maghiară doar în a treia duminică a fiecărei luni.[86]

În anul 1881, autoritățile române au cerut Vaticanului înființarea unei episcopii romano-catolice la Iași, unul dintre motive fiind îndepărtarea ceangăilor de credința lor identitară, prin aducerea de episcopi străini (Nicolae Iosif Camilli) și înființarea unui seminar pentru formarea preoților după spiritul românesc.[86][87] Învestirea episcopului Camilli a fost și un rezultat al monopolului impus de preoții italieni pentru a putea continua activitatea în Moldova, fapt care a dus și la contracararea introducerii unui cler maghiar pentru vorbitorii acestei limbi.[87] Ulterior episcopul a cerut în 1889 ca slujbele să nu fie ținute în alte limbi decât în română. În 1894 catehismele bilingve au fost interzise.[88] În ciuda faptului că locuitorii din Luizi-Călugăra au refuzat ordinul episcopului, acesta le-a replicat: „în România limba este româna și nu poate fi alta. Ar fi un act de nedreptate împotriva propriei națiuni, [...] ar fi rușinos dacă un român de cultură ar dori să vorbească o limbă străină, cum ar fi limba maghiară, în propria sa țară. Acum mă adresez locuitorilor din Luizi-Călugăra: [...] ei sunt maghiari, sau sunt români? Dacă sunt maghiari, lăsați-i să meargă în Ungaria unde vorbesc limba maghiară, dar dacă sunt români, așa cum sunt cu adevărat, atunci ei ar trebui să fie rușinați că nu cunosc limba țării lor.”[88]

De asemenea, în 1880 sarcinile și mijloacele propagandei naționaliste referitoare la ceangăi au fost dezvoltate de intelectualul român greco-catolic Ioan Polescu în ziarul românesc „Amicul Familiei” din Gherla. El a considerat a fi intolerabil faptul că, în județele din inima Moldovei, trăiesc în masă locuitori care vorbesc limba maghiară și a formulat cele mai importante mijloace de asimilare națională a comunităților de ceangăi vorbitori de limbă maghiară.[89]

În perioada următoare au fost înființate școli primare în limba română, unde elevii ce erau prinși vorbind limba maternă erau pedepsiți, iar numele de familie cu rezonanță maghiară au fost schimbate în unele românești (Bordás-Spătaru, László-Laslău, Veress-Roșu, etc.).[90]

Situația comunității s-a îmbunătățit parțial după unirea Transilvaniei cu România, moment în care aceștia puteau realiza pelerinaje la Șumuleu Ciuc fără pașaport, care înainte de eveniment era greu de obținut, iar preoții, călugării și turiștii unguri puteau să călătorească mult mai ușor în Moldova. Această situație a avut ca repercusiuni expulzarea turiștilor și etnografilor unguri. Perioada anilor 1930 a fost caracterizată de declarația celebră a parohului de Faraoani Romilla Bonaventura „limba maghiară și cei care o vorbesc să fie blestemați”. Tot acesta îi amenința pe viitorii miri că nu le va oficia căsătoria dacă nu cunosc catehismul în română.[91]

Înainte de Al Doilea Război Mondial prefectul județului Bacău a ordonat ca în bisericile catolice să se vorbească numai în română și latină și că se vor pedepsi cu asprime cei ce nu vor respecta legea. Acest ordin a afectat comunitățile ce erau vizitate de franciscani de la Șumuleu Ciuc[91] și cele unde cantorii aveau voie până atunci să cânte câteva rugăciuni în maghiară.[92]

 
Paginile de introducere la secțiunea despre origini în „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri” de Iosif Petru M. Pal, sub titulatura „Teorii bizare” aflându-se teoriile istoricilor unguri și secui (Györffy Istvan și alții) și români (Radu Rosetti, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Xenopol și alții) iar sub „Români de drept” figurând citate și comentarii.
 
Prima pagină a Buletinului eugenic și biopolitic, Vol. XIV, 1943

În contextul intensificării naționalismului și a politicilor rasiste ce au culminat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a propus purificarea națiunii, forțând populațiile nedorite să emigreze.[93] Unii politicieni români vizau expulzarea comunității ceangăiești, iar guvernul Ungariei și prim-ministrul László Bárdossy și-au propus să o instaleze pe teritoriul preluat de la Iugoslavia în aprilie 1941.[94] Comunitatea ceangăilor din Moldova a folosit ca metodă de ripostă redefinirea propriei identități. Cu scopul de a se opune deportării, clerul a solicitat intervenția unor antropologi din țară cu vederi rasiste, s-au colectat probe de sânge și și-au rescris istoria comunității pentru a-și demonstra descendența românească. Această strategie i-a ajutat pe ceangăi să evite discriminarea și violențele care au atacat comunitățile evreiești, țigănești, slave și altele.[93]

Teoria originii românești a ceangăilor a fost lansată propriu-zis în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, în 1942, prin cartea preotului Iosif Petru Pal, „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri”, fiind o reacție de apărare față de politica regimului antonescian. Câțiva preoți catolici din Moldova, printre care și Iosif Petru Pal, au fost anchetați, fiind învinuiți de o așa-zisă atitudine antiromânească și ofensă adusă autorității de stat. De aceea, Iosif Petru Pal a luat apărarea preoților și a credincioșilor catolici, încercând să demonstreze că în Moldova, comunitatea catolică ar avea origine românească, iar în acest fel preotul spera să convingă guvernul și autoritățile locale să nu le restricționeze drepturile cetățenești.[81]

Conform teoriei create de preot, ce prezintă multe inadvertențe istorice, cu prilejul despărțirii bisericii în cea ortodoxă și romano-catolică (1054), o parte din românii din Moldova ar fi rămas fideli bisericii romano-catolice, ei fiind apoi maghiarizați de biserica catolică chiar în Moldova.[81] Până acum această afirmație nu a putut fi dovedită din punct de vedere științific.[59]

În continuare, episcopul Mihai Robu a încercat crearea unui nou cler catolic după modelul fascist promovat de Legiunea Arhanghelul Mihail (ulterior Garda de Fier). Ideologia Legiunii privind crearea unui stat român omogen din punct de vedere etnic a fost rapid acceptată printre clericii catolici din Moldova.[95]

Nu există date clare cu privire la colaborarea bisericii catolice cu Mișcarea Legionară, cu o excepție notabilă: conform Arhivei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), preotul Ioan Mărtinaș (fratele profesorului Dumitru Mărtinaș) deținea funcția de șef de sector în cadrul statului legionar, fiind închis la Târgu Jiu pe 8 iulie 1941 după venirea lui Ion Antonescu la putere, dar eliberat la scurt timp datorită intervenției lui Andrea Cassulo, nunțiu apostolic. În arhivă este prezentată și dezamăgirea lui Mihai Robu, datorată dizgrației aduse bisericii în acest context.[96]

În cadrul cercetării rasiale instrumentate în crearea biopoliticii românești utopice în timpului regimului Antonescu este cercetarea lui Petre Râmneanțu a comunităților catolice din Moldova[97] din „Buletin eugenic și biopolitic Vol. 14”, secțiunea „Grupele de sânge la Ciangăii din Moldova”.[98] Acesta a contestat ambele teorii (a originii maghiare occidentale și a unor triburi maghiare rămase în drumul spre Bazinul Panonic) ce predominau în perioada interbelică istoriografia română și maghiară privind originea ceangăilor, dezvoltând o interpretare rasială a ceangăilor bazată pe principii naționaliste românești. Acesta avea ca pilon de sprijin recensământul din 1941, unde afirma că erau doar 8.523 de ceangăi în Moldova, acesta a menționat faptul că ei vorbesc doar limba română și au religie romano-catolică.[98]

Utopia etnică românească a lui Râmneanțu a favorizat și apariția a unui nou model biologic de identitate: odată ce au fost găsite anumite grupe sanguine specifice populației românești, singura explicație posibilă pentru apariția lor în alte grupuri etnice a fost faptul că populația acestor grupuri erau, de fapt, la origine „românească” ce fusese influențată cultural-lingvistic într-un mod diferit față de alte populații românești, afirmând cu această ocazie că ceangăii și secuii sunt români.[99]

Românizarea ceangăilor a ajuns într-un punct critic în istoriografia românească în anul 1944, când Râmneanțu a publicat „Die Abstammung der Tschangos”, fiind cea mai radicală reconstrucție a trecutului național al unui grup etnic minoritar în România modernă.[99]

La 1 aprilie 1943 a fost trimis un memoriu către Serviciul Special de Informații (SSI) de către câțiva preoți catolici ce conținea un suport pentru originea românească a ceangăilor, făcând referire la un articol pe această temă a lui Iosif Petru Pal „Glasul sângelui” din „Originea” ce susținea categoric teza lui Râmneanțu.[100]

După preluarea puterii de către comuniști în anul 1944 au urmat represiuni asupra clerului și a credincioșilor până la sfârșitul anilor 1950, foști episcopi ca Marcu Glaser, Alexandru Cisar sau Anton Durcovici fiind privați de libertate.[95] În acest fel, în cadrul ofensivei împotriva cultelor, PMR s-a folosit de Uniunea Populară Maghiară, facilitând înființarea, începând cu anul 1948, a unei rețele de aproape 40 școli cu predare în limba maghiară în regiunile locuite de ceangăi, acestea având menirea să slăbească influența Bisericii în cadrul comunității. Școlile au fost închise treptat în perioada 1953-1958.[101]

Începând cu anii 1960, în timpul mandatului episcopului Petru Pleșca (1951/1965-1977) și succesorului Petru Gherghel (ambii cu ascendență ceangăiască) au început să apară schimbări inedite în cadrul bisericii romano-catolice din Moldova, precum boomul fără precedent în construcția de biserici,[95] case parohiale și unități de învățământ cu ajutor substanțial de la stat[102], lucru nemaiîntâlnit în blocul comunist, permiterea practicării cultului catolic în Moldova, dar numai în limba română, strategii astfel aplicate în scopul unei românizări eficace a ceangăilor, știuți a fi profund apropiați de biserică.[95]

În același timp, seminarul de la Iași a fost redeschis, clerul a început să aibă raporturi strânse cu Securitatea, iar Nicolae Ceaușescu a oficiat întâlniri cu conducerea Vaticanului în 1973 și 1978 ca parte a apropierii Sfântului Scaun față de unele state comuniste precum Polonia și Ungaria. Spre deosebire de cultul greco-catolic restricționat și persecutat în țară, romano-catolicismul din Moldova s-a bucurat de o atenție deosebită, prin a trimite la studii la Vatican pe Ioan Robu și Aurel Percă, în timp ce în alte zone ale țării cultul catolic a fost suprimat.[95]

În timpul regimului național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu ceangăii au devenit ținta politicii de asimilare, una dintre strategii fiind susținerea originii românești a acestora prin cartea lui Dumitru Mărtinaș „Originea ceangăilor din Moldova”, publicată în anul 1985 prin intervenția secției de propagandă. Cooperând cu statul, Episcopia Romano-Catolică de Iași a participat la politica de asimilare.[103]:p. 48

În anii 70'–80' raporturile dintre autoritățile comuniste și reprezentații Episcopiei Romano-Catolice de Iași au fost marcate de încercările de influențare a clericilor catolici de etnie română în problema originii ceangăilor din Moldova. Astfel, de la propunerea favorabilă înființării de regiuni autonome după model sovietic, de la începutul deceniul șase, s-a ajuns în ultimii ani ai regimului la o campanie susținută împotriva „iredentismului” și „șovinismului” maghiar, inclusiv sprijinirea apariției unor lucrări care demonstrau originea românească a ceangăilor.[104]

Pe fondul acestor tensiuni, în cursul anului 1978, Securitatea a inițiat o amplă operațiune cu numele de cod „Trotuș” în cadrul căreia au fost întreprinse câteva „măsuri complexe și combinative” de mare amploare cum ar fi beatificarea călugărului Ieremia Valahul, sfințirea episcopului Ioan Robu sau tipărirea la Vatican a cărții „Originea ceangăilor din Moldova”. În cadrul acestei operațiuni, un plan de măsuri al Direcției I din cadrul Departamentului Securității Statului din 28 decembrie 1978, prevedea ca în scopul „cunoașterii și neutralizării intențiilor episcopului Áron Márton de a-și extinde, în scopuri ostile, jurisdicția canonică în unele localități din județul Bacău și Neamț”, să se încerce „atragerea preotului romano-catolic Pătrașcu Gheorghe [preot urmărit de Securitate, închis în repetate rânduri pentru viziuni anticomuniste] ca să acționeze la Vatican – prin interpunerea informatorului Bucur – să-i transmită lui Petru Tocănel să scrie și să publice în Occident, materiale în legătură cu intențiile lui Márton Áron de a desfășura acțiuni naționaliste în rândul unor parohii romano-catolice din Moldova”.[105] Petru Tocănel a început să acționeze în exterior și să-l sprijine pe preotul de origine română Mihai Caităr, stabilit în R.F.G. pentru finanțarea și publicarea cărții profesorului Dumitru Mărtinaș, cu privire la originea românească a ceangăilor din Moldova.[106] Pe urmă s-a decis scrierea unui articol pe tema originii române a ceangăilor cu sprijinul Serviciului D [Dezinformare] care să fie publicat în presa din Italia.[106]

Tot în acest sens se intenționa ca în cursul anului 1980 să se întreprindă o călătorie la Vatican unde să se discute problema legată de intențiile arhidiecezei de Alba Iulia de a prelua localitățile din Moldova cu locuitorii ceangăi și de a impune păstrarea slujbelor în limba maghiară.[107]

Istoricul Dumitru Mărtinaș a reluat ipoteza originii române a ceangăilor, aplicând-o la modul generalist, de această dată afirmând că strămoșii ceangăilor erau români ortodocși din Transilvania, care ar fi fost siliți să treacă la religia romano-catolică. Astfel, după ce au fost parțial maghiarizați în Transilvania, s-ar fi refugiat în Moldova în jurul anului 1700, ca să scape de opresiunea maghiară.[81] La scrierea cărții a luat parte și Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Mărtinaș Gabur), manuscrisul fiind început în jumătatea anilor 1960, suferind de-a lungul timpului mai multe revizuiri înainte să fie finalizat în anul 1973 la Buzău. Însă, la publicarea cărții în 1985 ca autor a fost menționat doar fratele său mai mare, Dumitru, cel mai probabil din cauza faptului că Ioan fusese cleric anticomunist cu funcție în statul legionar.[96]

Concepțiile ce neagă caracterul maghiar al limbii vorbite și a originii ceangăilor au rădăcini ideologice, ce se dovedesc a fi nefondate, bazându-se pe o structură de motivații și metodologie selectivă. Cartea prefesorului Mărtinaș a fost publicată în 1985, fiind tradusă imediat în italiană (1987) și engleză (1989) și propagată internațional, exagerându-se valoarea acesteia. Cartea a fost finalizată în anul 1963, dar la acel moment lectorii o considerau ca fiind neștiințifică și diletantă. Ideea cărții a devenit valabilă doar în cadrul intensificării naționalismului, în 1985, la șase ani după moartea autorului, când asupra manuscrisului de aproximativ 100 de pagini i s-au mai adăugat circa 60 de pagini de către istoricii V. M. Ungureanu și Ion Coja. Acesta din urmă a realizat ulterior, în 1987, o sinteză a cărții în limba germană. În fapt, lucrările traduse sunt și un răspuns împotriva operei istorice apărută în trei volume Erdély története (Istoria Transilvaniei), Köpeczi, 1986. De la acel moment, teoria Mărtinaș a devenit pentru elita intelectuală și politică română o opinie avizată și oficială.[108]

Teoria are ca fundament lucrări mai vechi pseudoștiințifice din timpul regimului totalitar din Al Doilea Război Mondial (Pal, 1941, Râmneanțu, 1943 și 1944), fiind vorba de o concepție anacronică și nefondată din punct de vedere istoric, lingvistic și etnografic; totuși structura ei, potrivit unei logici interne, dă impresia de coerență.[109]

Adepții teoriei folosesc în primă fază surse istorice (rapoarte ale misionarilor, jurnale de călătorie, etc.) prin care se încearcă atestarea limbii române în rândul ceangăilor. Cea mai citată lucrare este cea a preotului Péter Zöld, în care acesta remarcă pronunția siflantă (consoana s în loc de ș): „Înțeleg la fel de bine limba Valahă și cea Maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba Maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.” În continuare acest fenomen lingvistic este răstălmăcit de către adepți, prin a se afirma că, ceangăii fiind români maghiarizați, folosesc anevoios limba maghiară. Însă Zöld remarcă faptul că, ceangăii ce trăiesc de secole în Moldova, vorbesc limba statului iar maghiara o pronunță în mod tradițional, siflant (în textul latin original multo blesius).[109]

Un alt argument folosit de aceștia, de ordin lexical, este existența în vocabularul ceangăilor de limbă maghiară cât și a celor de limbă română a cuvântului lér (lérike), respectiv ler (lerule), provenit din latinescul levir. În privința acestui argument, lingvistul László Murádin își exprimă nedumerirea de cazul unic întâlnit în lingvistică, și anume că teoria originii unei etnii este pusă pe seama unui singur cuvânt. Etimologia cuvântului lér - rér este cea de „soțul surorii mai în vârstă” și a fost interpretată în lingvistica maghiară de către lingviștii Dezső Pais (1943), Réka J. Lőrinczi (1980) ca fiind un cuvânt pătruns în dialectele limbii maghiare din vocabularul bisericesc latin medieval (levir). Deci, existența cuvântului ler în vocabularul ceangăilor vorbitori de limbă română se datorează împrumutului din vocabularul liturgic.[110] Existența acestuia în limba maghiară poate fi datată istoric și este prezent în mai multe dialecte, având totodată și un sens inexistent în latină și română, potrivindu-se cu structura istorică a termenilor de rudenie.[111]

Teza lui Mărtinaș având o importanță deosebită, fiind ridicată la rangul de dogmă și dispunând de o popularizare excesivă, a creat posibilitatea folosirii ei ca o unealtă în neacordarea drepturilor cuvenite ceangăilor. Se află în curs propagarea excesivă a acesteia pentru a servi drept fundament pentru fabricarea unor noi teze semidocte de acest fel (Bucur, I. M . 1997, Stan-Weber 1998, Nouzille 2003, Dănilă 2005,[111] Ciubotaru 1998-2005,[B][112] Coșa 2009, 2013, etc.).[C] Adepții teoriei propagă ideile în unele foruri internaționale ale drepturilor omului, de multe ori acestea sunt etalate și cu ocazia unor conferințe științifice, inducând în eroare diplomații și chiar lingviștii necunoscători ai acestei problematici. Istoricul român Marius Diaconescu remarcă faptul că prin mitul lingvistic și istoriografic fabulos, tulbure, împreună cu un discurs naționalist aferent, s-a contribuit în mare măsură la adâncirea crizei actuale de identitate a ceangăimii.[111]

În cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași, infiltrată de Securitate după arestarea episcopului Anton Durcovici, au fost promovate tezele profesorului Dumitru Mărtinaș. În cazul revistei diecezane Lumina creștinului au fost publicate articole și eseuri de mici dimensiuni redactate mai ales de către preotul Alois Moraru sau Petru Gherghel, care s-au remarcat prin ascunderea surselor neagreate, precum și denaturarea declarațiilor din puținele surse pe care le utilizează, precum „Codex Bandinus” din 1648, scrisorile episcopul Bernardo Quirini din anul 1600 sau diverse alte scrisori papale.[113]

Unii membrii din Partidul România Mare (PRM), din care cea mai mare parte fiind ceangăi asimilați sau clerici au fondat Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș“ la Bacău, care ulterior în anul 1998 au luat parte la înființarea „Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni”. Cele două organizații, împreună cu diecezele de Iași și București, au organizat mai multe întâlniri pe teme pseudoștiințifice privind originea ceangăilor în cele două orașe, precum și la Dortmund (Germania) în anul 2000.[113]

În același timp, reprezentanții tezei de origine etnică română a moldovenilor ceangăi, care de regulă sunt în legătură cu Dieceza de Iași, au propagat împreună cu alte cercuri românești teoria anacronică a originii românești a secuilor din Transilvania. Împreună cu membrii ai Partidului România Mare, Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș” realizează anual în luna iulie adunări la Izvoru Mureșului, Harghita. La aceste evenimente, restrângerea drepturilor minorităților sunt discutate și tratate în prim-plan. Alături de aceștia participă și membrii ai „Centrului European de Studii Covasna-Harghita”, organizație cu caracter rasist și ostil, oameni politici din guvernului țării precum și un număr restrâns de străini. Fenomenul „Mărtinaș” poate fi văzut ca rezultat al aspirațiilor clerului catolic pentru a obține un loc în națiunea română, la un loc cu promovarea ideologiei naționaliste totalitare a Mișcării Legionare și a fostului aparat comunist de propagandă.[114]

În anul 2003 o delegație a ceangăilor de limbă maghiară a fost primită de nunțiul Jean Claude Perisset. Drept urmare, reprezentanți ai Asociației Sfântul Ștefan din Pustiana au fost primiți în sinodul diecezan, unde au luat cuvântul în sesiunea plenară. Prima liturghie în limba maghiară după cel de-al doilea război mondial a fost oficiată în luna ianuarie 2019 în Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae din Bacău.[115]

Indiferent în ce mod este abordată această teorie, ea se dovedește a fi eronată,[116] amestecând adevăruri, jumătăți de adevăruri și falsuri.[117] Dumitru Mărtinaș și-a bazat argumentele în principal pe date lingvistice, lăsând problemele istorice și etnografice altor experți. Documentele istorice, toponimia, dovezile etnografice și arheologice indică faptul că ceangăii au trăit în Moldova și mai înainte de secolul al XVII-lea.[116] În „Codex Bandinus” scris în anul 1646 de episcopul Marcus Bandinus sunt amintite așezări conservate cu element unguresc de proveniență anterioară acestui secol precum Grozești, Târgu Trotuș, Faraoani, Valea Seacă, Trebeș, Tămășeni, Adjudeni, Răchiteni, Tescani, Săbăoani, Hârlău, Cotnari, Huși și probabil Bacău și Roman. În acestea se aflau și sași, care însă erau mai puțin numeroși.[61] Mai mult decât atât, dialectul lor dezvăluie trăsături arhaice pierdute în limba maghiară curentă,[116] dialect menținut până în prezent cu toate că au trăit timp de secole între români vorbitori de limbă română.[118]

După apariția cărții profesorului Mărtinaș în 1985 a urmat interzicerea cuvântului ceangău în cărți și reviste, astfel încât abia după Revoluția din 1989 s-a mai putut scrie despre această comunitate din România. În aceeași perioadă s-au interzis și cercetările etnografice și istorice referitoare la ceangăi,[81] mai ales după apariția unui articol în revista A Hét scris de lingvistul Sándor N. Szilágyi⁠(hu) în anul 1971 ce consta într-o analiză lingvistică asupra dialectului ceangăiesc, fiind atenționat la scurt timp de un ofițer al Ministerului de Interne să aibă grijă ce scrie.[119]

În urma unor măsuri complexe ale Securității, la 17 iunie 1989, un grup de aproximativ 30 de pelerini romano-catolici, printre care opt persoane „pregătite contrainformativ”, inclusiv o „sursă”, au fost primiți într-o audiență particulară de Papa Ioan Paul al II-lea. Scopul principal al Securității era de a demonstra opiniei publice occidentale că „în România libertatea de credință este asigurată”. În acest sens trebuie menționat și intenția Securității de a realiza o casetă video ce urma să conțină „aspecte privind viața religioasă, construcțiile bisericești, portul popular, realizările social-culturale din dieceza de Iași, urmărind crearea unei imagini cât mai concrete și realiste privind modul cum este asigurată libertatea religioasă din țară”. Caseta urma să fie folosită pentru activități de propagandă în exterior, urmând ca în cursul anului 1990, să fie prezentată inclusiv Papei Ioan Paul al II-lea.[120]

Conform opiniei lui Gabriel Andreescu din volumul Extremismul de dreapta în România, teoria profesorului Dumitru Mărtinaș a fost lansată în cadrul politicii asimilaționiste practicate în ultimii ani ai regimului comunist care pe de o parte luase forma național-comunismului iar pe de altă parte regimul Ceaușescu dorea să iasă de sub controlul sovietic, Securitatea română fiind instruită într-un spirit naționalist. Printre sarcinile avute erau supravegherea măsurilor de asimilare a maghiarilor – în particular, a ceangăilor maghiari, combaterea acțiunilor externe care pătau imaginea țării, conlucrarea cu foști prolegionari din străinătate în scopul promovării unei istorii convenabile acestora.[81]

În anii 1970-1980, în contextul accelerării procesului de asimilare, ceangăii care s-au declarat maghiari au fost persecutați de organele de Miliție și de Securitate.[101]

Obiectivul asimilării a fost susținut și după 1990, când s-au făcut presiuni asupra încercării înființării de asociații ceangăiești și etnografilor străini ce făceau studii în interiorul comunităților. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a sesizat în investigația făcută în anul 1997 mai multe tipuri de violări ale drepturilor cetățenilor, printre care împiedicarea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova să organizeze întâlniri locale, intimidarea cadrelor care intenționau să predea limba maghiară, propaganda anticeangăiască a presei din Bacău.[103]:p. 48 De asemenea, în anul 2002 Ecaterina Andronescu, ministrul Educației și Cercetării, a făcut propagandă tezelor profesorului Mărtinaș la postul național de televiziune, și a invocat în acest sens activitatea Asociației Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”.[121]:p. 21

Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș” a fost înființată în anul 2000, fiind menită să reaprindă concepția profesorului, aceasta având ca sprijin autoritățile locale, centrale și asistența Episcopiei de Iași. Politica acesteia constă în a da o mică importanță unei anumite identități, axându-se pe contestarea organizațiilor care susțin o interpretare diferită a originilor.[103]:p. 51

La rândul său, ministrul Informațiilor Publice, Vasile Dîncu, a creat o asociere între organizații precum „Centrul European de Studii Covasna-Harghita” și Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș” în pregătirea unui seminar internațional la data de 29 aprilie 2002 destinat să promoveze tezele îndreptate împotriva ceangăilor maghiari. Acestor organizații, ale căror atitudini agresive de natură extremistă au fost remarcate, li s-au acordat fonduri publice care au fost folosite ulterior în mod discreționar. Organizatorii au limitat participarea ori acreditarea ziariștilor, specialiștilor și reprezentanților unor grupuri dedicate drepturilor[121]:p. 21 omului și minorităților, cunoscuți și cunoscute pentru cercetările lor asupra ceangăilor maghiari.[121]:p. 22

În perioada următoare s-au făcut cereri către Inspectoratul Școlar Județean Bacău pentru studierea limbii maghiare ca limbă străină, instituția a respins solicitările, iar când elevii ceangăi mergeau să învețe în instituții private în Transilvania, suporterii acestei inițiative au fost amenințați de către autorități și preoți.[103]:p. 49

Problematica ceangăilor a stârnit interesul oficialilor străini precum Jolt Nemeth, secretarul de stat al Ministerului de Afaceri Externe al Ungariei și James Rosapepe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București. Consiliul Europei și-a arătat interesul pentru subiect și a semnalat pericolul dispariției comunității prin raportul Adunării Parlamentare a Consiliului elaborat de parlamentara liberală finlandeză Tytti Isohookana-Asunmaa⁠(en).[103]:p. 49

Investigația condusă de Comitetul Helsinki și Liga Pro Europa în decembrie 2001 a produs pentru prima dată o largă publicitate în cadrul presei și televiziunii cu privire la presiunea și umilința la care este supusă comunitatea. În urma presiunii interne și internaționale, autoritățile române au fost nevoite să-și schimbe politica, iar în anul școlar 2002-2003 au fost oficializate pentru prima oară cursuri în limba maghiară.[103]:p. 51

Conform raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România din anul 2006, politica de asimilare a regimului comunist a avut consecințe grave și asupra situației ceangăilor din regiunea Moldovei, comunitate formată din aproximativ 60.000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în cadrul romano-catolicilor din județele Neamț și Bacău. Primele încercări de asimilare forțată a ceangăilor datează din perioada interbelică, Biserica Catolică asumându-și un rol important în acest proces. Facilitarea pierderii identității lingvistice a ceangăilor i-a permis Bisericii Catolice oprirea asimilării acestora în Biserica Ortodoxă iar ca urmare a acestor politici, ceangăii nu au beneficiat de slujbe religioase și educație în limba maternă.[101]

În anul 2005 Episcopia Romano-Catolică de Iași a fost somată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru refuzul introducerii liturghiilor și în limba maghiară, reprezentând o îngrădire a practicării libere a religiei, aspect sesizat și în raportul cu privire la drepturile omului din România dat publicității de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii din anul 2007. Tot în acest raport se menționează elevii ce nu au avut acces la educație și în limba maghiară, pentru că autoritățile școlare și cele locale au dus o campanie de intimidare în urma căreia părinții și-au retras cererile pentru înființarea de clase cu predare în limba maghiară.[122][123]

La momentul actual în proiectul privind menținerea culturii ceangăiești în detrimentul ideii de omogenitate națională apar două obstacole: cel al militantismului pentru statutul de maghiar expus de UDMR în care ceangăii nu sunt recunoscuți ca minoritate națională distinctă și cel al autorităților române în cazul recensămintelor care îi obligă pe operatori, conform formularelor, să nu accepte variante de tipul „maghiar ceangău” sau „ceangău maghiar”.[103]:p. 53

Grupurile ceangăieștiModificare

Radu Rosetti îi considera unguri pe catolicii din Moldova și-i împărțea în două grupuri: în ceangăi și în secui. Aceste grupuri erau delimitate geografic și deosebite prin grai și caracter.[124]

Analizând criteriile istorice, geografice, lingvistice și antropologice, Gheorghe I. Năstase împarte catolicii din Moldova tot în două grupuri, ceangăi și secui. El ajunge la concluzia că termenul ceangău, în sens istoric, nu se mai suprapune cu termenul ceangău, în sens geografico-lingvistic.[125]

În urma unei cercetări etnografice și lingvistice, cercetătorul maghiar Lükő Gábor împarte ceangăii în două grupe: de nord și de sud. Grupul nordic care se întinde în jurul Romanului și mai spre sud, în jurul Bacăului, amestecându-se cu zona satelor catolice din regiunea Siretului și a Trotușului. Ei își asumă denumirea de ceangău. Catolicii din ultima zonă nu-și asumă denumirea de ceangău, ci pe cea de secui, ei având o legătură etnografică și lingvistică cu secuii din sud-estul Transilvaniei. El ajunge la concluzia că grupul nordic al ceangăilor este grupul maghiar cel mai vechi fiind apropiați din punct de vedere etnografic cu maghiarii din Bazinul Someșului, iar cei din zona Siretului și a Trotușului au legături cu cei din secuime.[126]

Catolicii din Moldova erau eterogeni din punct de vedere etnic, documentele menționând din sec. XIII că erau cumani, sași, secui, unguri, valahi.[127]

Ceangăii din MoldovaModificare

În ultima vreme,[11] în terminologia românească se înțelege doar ramura din Moldova a ceangăilor. Aceștia se disting prin particularități lingvistice (limba maghiară arhaică[128]), etnie distinctă și bogăția de tradiții vechi, artă populară și cultură.[128][11] Ceangăii din Moldova (în maghiară: moldvai csángók) trăiesc pe văile Trotușului, Tazlăului, Siretului, Bistriței și în zona Podișului Moldovei pe teritoriul județelor Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea.[8]

Aceștia la rândul lor se împart în ceangăii de nord – zona Romanului și ceangăii de sud – zona Bacăului, fiind două enclave ce se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare arhaice și elemente culturale vechi.[63]

Ceangăii ghimeșeniModificare

Ceangăii ghimeșeni (în maghiară: gyimesi csángók)[129] trăiesc în Munții Ciucului și în valea Trotușului în trei comune (alcătuite din 21 localități), dintre care două (respectiv 15 sate) se află în Județul Harghita și una (alcătuită din 6 sate) se află în Județul Bacău. Cele trei comune ale ceangăilor ghimeșeni sunt: Ghimeș-Făget (Gyimesbükk), Lunca de Sus (Gyimesfelsőlok) și Lunca de Jos (Gyimesközéplok). Dialectul ceangău ghimeșean este o variantă al dialectului secuiesc din Ciuc. Ghimeș-Făget este singura comună din Județul Bacău unde există școli cu limba de predare maghiară.[130][131] Deși în regimul comunist predarea în limba maghiară era interzisă și aici,[130] după 1990 pedagogii maghiari au reușit să reînființeze clasele maghiare, iar mai târziu și școala maghiară – totuși, în ciuda faptului că 60% dintre localnici se declară maghiari, doar 20% dintre copii învață în clasele cu limbă de predare maghiară.[131]

Comuna Ghimeș-Făget este singura comună din Bacău (și în toată Moldova) unde în bisericile romano-catolice se celebrează (și) slujbă maghiară, deoarece comunitatea aparține la Arhidieceza de Alba Iulia în cadrul căreia fiecare naționalitate are posibilitatea să participe la slujbă celebrată în limba maternă.[131]

Ceangăii din Țara BârseiModificare

Ceangăii din fostele Șapte Sate (azi municipiul Săcele (Baciu, Turcheș, Cernatu și Satulung) și comuna Tărlungeni (Tărlungeni, Purcăreni și Zizin)[132], din Țara Bârsei (în maghiară: hétfalusi csángók) trăiesc în Județul Brașov. Se presupune a fi descendenții unor diferite grupuri secuiești, în timp ce unii exclud originea secuiască a acestora.[132]

Pe lângă cele două grupuri (din Săcele și Tărlungeni) care au supraviețuit, în trecut au mai existat alte trei grupuri ceangăiești care au fost asimilate de secui, lăsând o moștenire dialectală în graiul acestora. Primul grup era așezat în cotitura Oltului, în special în localitățile Hălmeag, Jimbor și Racoșul de Jos. Al doilea grup era la sud-vest de Târgu Secuiesc pe teritoriul fostelor scaune Orba și Kézdi, iar al treilea grup era așezat în mijlocul Ciucului unde elementele dialectale ceangăiești au fost semnalate în 13 localități.[132]

După Bakó Géza cele cinci grupuri aveau un dialect ceangăiesc comun, ceea ce dovedește că au o origine comună și în trecut au locuit împreună cu poporul maghiar pe teritoriul de azi al Ungariei în regiunea râurilor Rába și Repce unde erau grăniceri împreună cu pecenegii până la începutul secolului al XII-lea, iar după aceea apar tot ca paznici ai granițelor în estul Regatului Ungariei, prima dată pe linia Oltului și după aceea pe linia Carpaților Orientali, în ambele zone împreună tot cu pecenegii, și în final pe linia Siretului.[132]

Argumentele aduse sunt în primul rând de ordin lingvistic, dar și istoric. Bisericile catolice de la Hălmeag și cele de pe vechiul teritoriu ceangăiesc din sudul râului râul Negru (Ghelința, etc.) au fost construite înainte de invazia mongolă din 1241-1242 de către strămoșii ceangăilor.[132]

Dialectul lor aparține graiului secuiesc, apropiat de graiul de Trei Scaune. Ceangăii din Țara Bârsei au posibilitatea de a învăța în limba maternă (de la grădiniță până la universitate) și să participe la slujbe maghiare (fiind luterani sinodo-presbiterieni), deși astăzi sunt deja în minoritate pe plan local.

Ceangăii din DobrogeaModificare

Comunități de ceangăi s-au stabilit și în alte județe din țară precum Constanța și Tulcea.[11] Ei sunt descendenții militarilor originari din Luizi-Călugăra, Bacău care au luptat în Primul Război Mondial și care au primit pământ în Dobrogea. Unii dintre ei locuiesc în satul Oituz din județul Constanța.[133]

LimbaModificare

Din punct de vedere sincronic, limba maghiară vorbită de ceangăii din Moldova se compune dintr-un dialect ceangăiesc, sau două dialecte ceangăiești de nord și de sud, în timp ce din punct de vedere diacronic există trei subdialecte (graiuri) de origine diferită — de nord, sud și secuiesc.

De asemenea, având în vedere că ceangăii pot fi bilingvi, limba vorbită de aceștia se încadrează în categoria bilingvismului dialectal, din punct de vedere sincronic[necesită citare] fiind format din dialectul ceangăiesc maghiar și un grai ceangăiesc românesc.[134]

În 1880 ziarul românesc Amicul Familiei, care apărea în orașul Gherla din Austro-Ungaria, scria astfel despre ceangăii din Moldova:

„În Moldov’a, în doue din cele mai mari și mai frumoase județie, mai cu semă Bacăulu și Romanulu, locuitorii țierani, cari suntu mai toți răzăși, moșneni și proprietari mici, vorbescu numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile și copii nu sciu se dea nici „bună demaneția“ românesce. — Culp’a neiertată este a oameniloru noștri de statu că n’au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu și a lăsatu in inim’a Moldovei o populațiune de preste doue sute de mii. streină și de limbă și de religiune. Domnule Nicolae Crețiulescu, Ministru culteloru și instucțiunei publice, se vede că seculii ți-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naționale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu. se fie unulu și acel’ași și în limbă și in animă, căci în elu stă vieți’a țierei; româniseză pre acești Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, și vei ave eterna recunoscinția. Mesurile ce ar’ trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele și fundăturile unguresci; copii luați cu vătășielulu și duși la scola ern’a si ver’a, mai cu sema fetele, care devenindu mame și voru înveția copii românesce; și alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduși preoți dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească și să le ceteasca românesce. — Cându preotulu le va da binecuventarea în limb’a română, cându dascălu le va cânta românesce, și cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu!”
—Ioan Polescu – Limba ungurească în Moldova, „Amicul familiei”, an. IV. 27 ianuarie-8 februarie 1880, pag. 127

Grupul de grai al ceangăilorModificare

 
Grupurile de graiuri ale limbii maghiare, cele două grupuri dialectale ale ceangăilor (grupul de Nord și grupul de Sud) semnate cu galben (9).

Limba ceangăilor (a celor care sunt vorbitori de limba maghiară și în prezent) se încadrează în grupul dialectal ceangăiesc al limbii maghiare.[135][136] Deși sunt diferențe relativ mari între graiurile ceangăiești (ceangăii de azi provenind din diferite grupuri ardelene[137]), acestea se încadrează în două grupuri mari: grupul de nord și grupul de sud al graiurilor.[136] Trăsătură comună întregului grup de graiuri este că toate variantele acestuia sunt graiuri arhaice ale unei limbi maghiare medievale și nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare (proces de înnoire a limbii maghiare, care a avut loc între 1790 și 1870, determinat de intelectuali ca György Bessenyei sau Ferenc Kazinczy) sau cele apărute în urma acestuia. Pe lângă un substrat lingvistic arhaic maghiar, toate dialectele conțin un număr relativ mare de cuvinte preluate din română (folosite, însă, conform gramaticii maghiare[138][139]), mai ales pe planul neologismelor. Lipsesc cu desăvârșire cuvintele maghiare inventate în secolul al XX-lea, acestea fiind înlocuite ori cu cuvinte preluate din română ori cu invenții proprii în limba maghiară.[136] De exemplu: „război mondial” în standardul maghiar este világháború, în graiurile ceangăilor însă se folosește termenul nagy verekedés (marea încăierare) cu sensul: marea bătălie, fapt care demonstrează în același timp și influența puternică a limbii române (în care cuvintele „bătaie” și „bătălie” sunt asemănătoare).[140][141][142]

Caracteristici generaleModificare

Dialectele ceangăilor moldoveni sunt răspândite mai ales în județele Bacău, Neamț, Iași, Vrancea și Vaslui fiind vorbite de circa 62.000 de persoane.[143][144]

Fonetismul prezintă asemănări cu graiurile ardelene și secuiești, de exemplu tratarea vocalei o (înlocuită cu [ɒ]).

Lexicul se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al XIX-lea), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română.

În structura gramaticală este de menționat păstrarea, ca în graiurile secuiești, a timpurilor trecute corespunzătoare perfectului simplu și mai mult ca perfectului: mene „merse”, kére „ceru”, respectiv ment vala „mersese”, kért vala „ceruse”.

Se deosebesc două subgrupuri de graiuri:

  • Graiurile arhaice (sau de nord) sunt vorbite de circa 8.000 de persoane. Din Evul Mediu s-au dezvoltat complet separat de restul limbii maghiare, putând fi considerate ca aparținând unei limbi regionale aparte. Păstrează elemente de limbă din Evul Mediu.

Fonetismul lor se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică s [ʃ] este apropiat de sz [s], distingându-se totuși de fonemul din urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului [ʤ]:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
[ʤɛrmɛk] gyermek copil
[ʤio:] dió nucă
[mɛʤ] megy merge

Lexicul ceangăiesc arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară, chiar și de către cei care cunosc limba română, deoarece conține multe arhaisme ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
bücsü becsület cinste
csúkmony tojás ou
eszüdni hozzáérteni a se pricepe
filjesz nyúl iepure
hét mikor când
ő el / ea
külpis / külbécs csiga melc

În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea foarte frecventă a sufixelor diminutive, aplicate nu numai substantivelor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba chiar și adjectivelor și adverbelor. Sufixul -ka/-ke chiar a devenit marca femininului la numele de etnii:

Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
magyarka magyar nő unguroaică

Particularități sintactice:

Fenomen Graiurile arhaice Maghiara standard Traducere
omiterea predicatului (verbul „a fi”) Arra a kecke a heden. Arra van a kecske a hegyen. Capra e pe-acolo, pe deal.
omiterea articolului hotărât în unele cazuri Feredik a búza napba. Fürdik a búza a napban. Se scaldă grâul în soare.
indicativul în locul condiționalului Mintha úszik búzába. Mintha úszna a búzában. Parcă ar înota în grâu.

Lexicul ceangăiesc arhaic este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni de specialitate din agricultură, creșterea vitelor, administrație, justiție, industrie, comerț, tehnici, dar și prin adverbe, conjuncții și interjecții. Multe împrumuturi au intrat în lexicul de bază și îmbogățesc mai departe vocabularul prin compunere și derivare.

  • Graiurile cu influență secuiască (sau de sud) sunt înrudite îndeaproape cu graiurile secuiești din Trei-Scaune și Ciuc, și prezintă mai puține împrumuturi românești decât graiurile de nord. Sunt vorbite de majoritatea ceangăilor, aproximativ 44.500. Mai sunt în jur de 9.500 de persoane care vorbesc graiuri intermediare între cele două subgrupuri.

Dialectul/graiul[D] vechi de nordModificare

 
Hartă demografică antebelică realizată de István Győrffy. De remarcat enclavele ale ceangăilor de sud (zona Bacău) și nord (zona Roman) și zona vestică a Bacăului unde s-au suprapus ulterior secui.
 
Hartă etnografică realizată de dr. László Rétvári și dr. József Hajdú-Moharos. Ceangăii de sud, de nord și secuii din Bucovina sunt marcați cu albastru, ceangăii ghimeșeni cu galben, ceangăii din Țara Bârsei cu roșu. Harta arată prezența acestor etnii, indiferent de procentul lor din populația totală.

Ceangăii de nord alcătuiesc o comunitate relativ mică în apropierea municipiului Roman (în maghiară Románvásár, Târgul Românilor), în satele Săbăoani (Szabófalva), Pildești (Kelgyest), Tămășeni (Tamásfalva), Adjudeni (Dzsidafalva), Iugani, Traian (Újfalu) și în alte sate mai mici, unde astăzi abia de loc nu se mai vorbește limba maghiară.[5][144][145]

Este cel mai mic și asimilat grup al ceangăilor, iar graiul lor constituie varianta cea mai arhaică a limbii maghiare dintre dialectele de azi: de fapt o limbă maghiară medievală cu preluări și neologisme românești.[5] Continuă să fie folosite în această comunitate lingvistică unele cuvinte sau forme ale cuvintelor care în secolele XV-XVI au dispărut din maghiara vorbită în Bazinul Carpatic. Caracterul arhaic al acestui grup poate fi explicat prin faptul că strămoșii acestor oameni au fost primii maghiari care s-au stabilit în Moldova, foarte probabil la sfârșitul secolului al XIII-lea, având după aceea contacte foarte restrânse cu restul maghiarilor, schimbările lingvistice survenite în Bazinul Carpatic neafectându-le graiul. Un exemplu de arhaism lingvistic este cuvântul rér, lér, ce se traduce prin „cumnat, bărbatul unei surori mai în vârstă”. În anul 1395 acesta era încă inclus într-un glosar (rer[e]), mai apoi în alte patru glosare (1405: rer/ e/, 1418-22: Rer[et], 1572: Rer[ed], 1590: Rer[ed], însă după sfârșitul secolului al XVI-lea acest cuvânt nu mai are nici o atestare scrisă în maghiara comună. În prezent este folosit numai într-un dialect maghiar foarte arhaic din Croația (rér) și de ceangăi (rér și lér, aceasta din urmă fiind o formă mai nouă, rezultată în urma unei mutații fonetice r-r>l-r ce poate fi observată și la alte cuvinte maghiare, ca de pildă germ. Rohr > magh.dial. ler „cuptor”, germ. Vierer > magh. fillér [cea mai mică monedă maghiară] etc.).[134]

Graiul vechi ceangăiesc (ősi moldvai csángó dialektus) se mai numește și dialectul ceangăiesc cu „s” (sz-elő csángó dialektus), dialectul cu șuierături (sziszegő dialektus) sau dialectul de nord (északi csángó dialektus) în lingvistica maghiară, deși este vorbit și de un mic grup al ceangăilor de sud. Termenul dialectul ceangău cu „s” provine din faptul că graiul vechi conține o consoană „s” care în limba maghiară nu mai există și se diferă de consoana „sz” (care se folosește și aici) și stă de obicei în locul unui „ș” (s) unguresc,[136] rezultând o trăsătură fonologică foarte specifică numită „sâsâit”: folosirea lui [s] în loc de [š] și a lui [z] în loc de [ž]; de exemplu: szok [sok] „mult, mulți” față de sok [šok] din maghiara comună; zák [za:k] „sac” față de maghiara standard zsák [ža:k]. O trăsătură arhaică a sistemului fonologic o constituie pronunțarea lui [dž] în loc de [dy], și, respectiv, folosirea lui [č] în loc de [ty]: madzsar „maghiar” față de maghiara standard magyar; kucsa „câine” față de maghiara standard kutya. Este conservată de asemeni pronunția muiată a consoanei [l’] din maghiara veche, dispărută din celelalte variante ale limbii maghiare, dar păstrată în ortografia cuvintelor respective prin litera ly. De pildă: cuvântul însemnînd „ața, asemenea” se scrie ilyen în maghiara standard, dar se pronunță [ijen] (adică „iien”, cu transliterație românească), pe când în varianta ceangăiască acest cuvânt se pronunță [il’en].[134]

Nivelul de cunoștință a limbii maghiare aici este cea mai mică între comunitățile ceangăilor, conform cercetărilor etnografice. Etnograful Vilmos Tánczos a găsit doar 8.180 persoane care au mai cunoscut limba maghiară dintr-o populație totală de 21.094 de ceangăi (în 7 localități), majoritatea lor bătrâni.[5][144] Doar un singur sat mai există copii ce vorbesc bine limba: satul Pildești (Kelgyest), unde procentul locuitorilor vorbitori (și) de limba maghiară era 82% în 1992. Câteva familii s-au mai găsit în Bălușești (Balusest), Ploscuțeni (Ploszkucény) și Săbăoani (Szabófalva) unde și copiii au avut contact cu limba maghiară. În ultimele trei sate părinții încă mai cunoșteau limba, în restul satelor doar bunicii.

Dialectul vechi ceangăiesc este cel mai greu de înțeles și pentru maghiarii vorbitori de limbă română (de exemplu pentru transilvăneni), deoarece, pe lângă preluările și neologismele românești, conține un număr relativ mare de arhaisme și regionalisme specifice, inexistente (sau ne-mai-existente) în limba maghiară.

Arhaisme tipice vechiului dialect ceangău
Cuvânt În vechiul dialect ceangău În limba maghiară literară
iepure filjesz nyúl
când hét mikor
pe când ahét amikor
cinste bücsü becsület
ouă csúkmony tojás
a se pricepe eszüdni hozzáérteni
a face csánni csinálni

Cel mai apropiat dialect de vechiul dialect ceangău este varianta câmpeană al graiului transilvănean (mezőségi).

Dialectul/graiul[D] vechi de sudModificare

Grupul mai mare și mai puternic al ceangăilor este cel de sud. Majoritatea localităților ceangăilor de sud se află în Județul Bacău.[145] Între ceangăii de sud nivelul de cunoștință a limbii maghiare este mult mai ridicată decât în comunitățile de nord, existând multe familii unde și acasă se mai vorbește în limba maghiară. Diferențele însă sunt relativ mari chiar și în localitățile unde și copii vorbesc încă limba maghiară. În anumite sate copiii nu folosesc maghiara decât în comunicarea cu părinții lor (copii între ei nu mai vorbesc ungurește) sau numai cu bunicii (în cazul în care și generația părinților s-a asimilat deja). Din cauza relațiilor sociale tradiționale nivelul de cunoștință a limbii maghiare este mult mai scăzut în cadrul bărbaților față de femei. Femeile rareori părăsesc satul și de obicei sunt mai puțin educate decât bărbații – ca urmare nu le influențează atât de grav de caracterul asimilator al educației române și nu sunt nevoiți să se încadreze în alte comunități decât cea de acasă (de exemplu: armată, loc de muncă la oraș, etc.).[5][144]

Ceangăii de sud vorbesc două dialecte diferite:

Vechiul dialect ceangăiesc se vorbește în șase sate mai mari: Pădureni (Szeketura), Valea Seacă (Bogdánfalva), Nicolae Bălcescu (Újfalu), Galbeni (Trunk), Gioseni (Gyoszény) și Valea Mare (Nagypatak).[5][144][145] Se mai găsesc localități mai mici, unde doar persoanele în vârstă cunosc limba maghiară. În cele șase sate sus-menționate 9.520 persoane au mai vorbit limba maghiară în 1992, dintr-un număr total de 12.979 romano-catolici.[5][144] Dialectul acestor ceangăi este aproape identic cu cel al ceangăilor de nord, cu diferența că se simte influența ceangăilor vorbitori de dialectul ceangăiesc-secuiesc.

Dialectul/graiul[D] ceangăiesc secuiescModificare

Fragmente audio:
    Înregistrare audio
    Dialectul/graiul de sud moldovenesc (subgraiul ceangău secuiesc): ceangăi din Faraoani vorbind despre porecla lor de „pecsenyés” (~ friptură) provenită din numele unguresc al satului (Forrófalva ~ Satul fierbinte) și din credința populară conform căreia faraoanii sunt de origine pecenegă.
  • Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.


Cea mai mare parte a ceangăilor de sud (cca 70% din numărul total al vorbitorilor de limbă maghiară) aparține la grupul secuiesc al ceangăilor (székelyes csángók).[5][144] Între variantele dialectului ceangăiesc-secuiesc se observă asemănările cu diferite dialecte secuiești și o accentuare specifică secuilor. În relațiile sociale și în cultura ceangăilor secui se simte o influență puternică secuiască. Acest grup a ajuns în Moldova mai târziu decât vorbitorii dialectului vechi, și este mai puțin asimilat și izolat lingvistic decât celălalt. Ceangăii secui trăiesc în valea râurilor Siret (Szeret), Tazlău (Tázló) și Trotuș (Tatros, Tatáros).

Deși sunt mai puțin asimilați lingvistic, nici ceangăii secui nu au sentimente puternice naționale, comunitățile lor izolate nefiind influențate în trecut de curentele naționalismului european, iar identitatea lor este mai degrabă o identitate așa-zis locală, bazată pe apartenența la cultul romano-catolic și pe dialectul comun. În ciuda faptului că în marea majoritate nu se declară maghiari, de aici provin cele mai multe cereri pentru introducerea limbii maghiare (ca subiect facultativ) în educație și pentru slujbă maghiară în biserici. Cea mai numeroasă comunitate al ceangăilor secui trăiește la Luizi-Călugăra (Lujzakalagor), unde în 1992 s-au găsit 4.700 vorbitori de limba maghiară (90% dintre romano-catolici, respectiv 89% din populația totală).[5][144] Cea mai puternică comunitate însă este considerată cea din Pustiana (Pusztina), unde există și o casă comunitară („casa maghiară”)[146] și unul dintre cele două sedii al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM).[147] Aici funcționează și Asociația Sfântul Ștefan al Ungariei (patronul bisericii din sat fiind Sfântul Ștefan).[148] În multe localități există învățământ în limba maghiară (extrașcolar sau facultativ în școală). Majoritatea celor peste 1.500 de elevi care învață maghiară în școală sau în grup extrașcolar sunt ceangăi secui.[147]

Starea actualăModificare

În anul 2009 profesorul Vilmos Tánczos a evaluat nivelul de cunoștințe lingvistice și vârsta vorbitorilor. Asimilația lingvistică a ceangăilor s-a demonstrat în aproape toate localitățile cercetate: bătrânii (peste 60 de ani) în general cunosc foarte bine limba maghiară și o folosesc ca limba maternă (prima limbă vorbită). Între adulți sunt diferențe mari, în unele localități chiar și adulții mai tineri (30-44 ani) vorbeau limba maghiară ca limbă maternă, în localitățile mai asimilate, doar adulții mai în vârstă (45-59 ani). Tinerii și copiii vorbesc limba maghiară doar în localitățile puternic ceangăiești, dar și aici o folosesc limba doar ca a doua limbă, aproape exclusiv pentru comunicarea cu părinții și/sau bunicii (copiii între ei vorbesc românește). Copiii sub 10 ani în cele mai multe localități nu mai înțeleg limba maghiară. Tánczos a observat mari diferențe între mediul rural și cel urban: în mediul rural 26% dintre catolici au vorbit limba maghiară (14% ca limba maternă, 12% ca a doua limbă) și 33% au înțeles limba (7% fiind procentul celor care au un vocabular pasiv). În mediul urban nivelul de cunoaștere a limbii maghiare este mult mai scăzută: doar 8% dintre catolici vorbesc maghiară (din care doar 3% ca limba maternă și 5% ca a doua limbă) și 5% au un vocabular pasiv, procentul total celor care înțeleg limba maghiară fiind 13%.[149]

Tánczos a observat mari diferențe și între diferitele grupuri ceangăiești, cele mai asimilați fiind ceangăii de nord, pe când ceangăii secui sunt mai puțin asimilați. Ca urmare putem afirma, că cea mai arhaică variantă a limbii maghiare (dialectul vechi de nord) este pe cale de dispariție, deoarece nu mai există nici o comunitate în care tinerii (15-29 ani) sau copiii ar mai înțelege limba maghiară. În comunitățile ceangăilor de nord doar bătrânii peste 60 de ani vorbesc limba maghiară ca limbă maternă și doar adulții peste 45 ani o folosesc ca a doua limbă.[149]

Ceangăii de sud sunt mai puțin asimilați, mai ales cei care vorbesc dialectul secuiesc. În unele sate locuite de ceangăi secui chiar și copiii mai mari (peste 10 ani) vorbesc destul de bine limba maghiară.[149]

Fizionomia și temperamentulModificare

Comitele Alexandre Maurice Blanc de Lanautte D'Hauterive⁠(fr), secretar al lui Alexandru Mavrocordat al II-lea, descrie în „Memoriu despre starea Moldovei la 1787” populația maghiară din Moldova a fi cu o purtare mai așezată, supusă, muncitoare și răbdătoare decât cea a moldovenilor.[150] Nu sunt înclinați spre consumul de alcool decât cu ocazia sărbătorilor.[151]

După Radu Rosetti, ceangăii sunt oameni cuprinși, harnici, gospodari cu capitaluri relativ însemnate. Sunt iuți de mânie, dârji, nesupuși, aplecați către beție și crimele de violență.[69] Ceangăii secui însă sunt în mare parte săraci, mai înclinați către consumul de alcool decât românii și se deosebesc de restul ceangăilor prin faptul că sunt mai blânzi și supuși.[152]

Conform preotului Iosif Petru Pal bărbatul ceangău este bine format, voinic, înalt de la 1,60 cm la 1,80 cm în general și de la 0,80-0,90 grosimea toracică, capul lungăreț, rar rotund, fruntea mai mult lată, fața potrivită, părul castaniu sau blond, mai ales pe Valea Siretului din fostul județ Roman. Femeia are o statură mai mică decât cea a bărbatului, aproximativ de la 1,55 la 1,68 cm, părul castaniu sau blond, fața însă mai roșcovană în județul Bacău și mai blondă în județul Roman. Au o fire blândă și potolită, sunt supuși, răbdători.[153]

CulturaModificare

La Roma, în cetatea Sfântului Petru, Vaticanul publică revista „Culturi și credință” (Culture e fede).

„De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situația ceangăilor a fost studiată de organizațiile internaționale, mai ales de Consiliul Europei. Reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe ori în România.
Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic a supraviețuit timp de secole încă din Evul Mediu și trăiește în Moldova, la răsărit de Carpații României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare și se deosebesc prin tradiții foarte vechi, o cultură și o artă populară foarte bogată, care au o valoare foarte mare pentru Europa.
Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică și pe limba lor proprie, vorbită în familie și în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe lângă modul de viață arhaic și felul cum înțeleg ei lumea, și faptul că legăturile cu religia catolică au fost foarte strânse iar graiul lor încă mai trăiește.
Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populație.
Deși această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult 260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău. Această cultură este astăzi în pericol de dispariție. Este nevoie de ajutorul Europei pentru salvarea acestei culturi.
Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuți ca o cultură deosebită.
Diversitatea de culturi și limbi ar trebui considerată ca un izvor prețios care îmbogățește patrimoniul nostru european și întărește identitatea fiecărei națiuni și a fiecărei persoane.
Ajutorul european și mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice cultură și se dovedește a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor acțiunilor trebuie să fie păstrarea și dezvoltarea identității culturale, de limbă și de religie a acestei comunități și această problemă trebuie tratată în afara oricărui interes politic.”
—extras din Culture e fede, nr.2/2001, Vatican

FolclorModificare

Pentru portul popular ceangăiesc, vedeți Portul popular ceangăiesc.

Până la sfârșitul secolului al XX-lea, ceangăii au păstrat cele mai arhaice straturi ale culturii populare maghiare și europene, datorită situației istorice, sociale, culturale, politice si etnice specifice din Moldova. Interesul intelectualității față de cultura și folclorul bogat în elemente arhaice apare încă din secolul al XVIII-lea, apoi se intensifică la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în ultimii 150 de ani în satele ceangăilor cercetătorii au cules un material folcloric maghiar însemnat.[154]

Preotul Elek Gegő, născut la Toplița, însărcinat de Academia Maghiară de Științe să viziteze în anul 1836 comunități ceangăiești, a prezentat pe baza impresiilor de călătorie viața si cultura maghiarilor din Moldova. El a publicat pentru prima dată, în cartea sa apărută la Buda, varianta culeasă în Moldova a baladei clasice „Szilágyi și Hajmási”, care are ca subiect fapta eroică a vitejilor, care au înfruntat cu dârzenie până la moarte oastea turcă supranumerică, apărând familia si neamul lor.[154]

Primul cercetător care a studiat sistematic folclorul maghiar din Moldova a fost Ince János Petrás, preot romano-catolic născut în satul Faraoani, care a început să adune creațiile folclorice începând cu anul 1841, la cererea lui Gábor Döbrentei, secretarul Academiei Maghiare de Stiințe. Mai multe balade clasice au fost culese de acesta („Nevasta tâlharului”, „Testamentul ciobanului”, „Nevasta rea”, „Femeia necredincioasă”, „Cei trei orfani”, „Soacra rea”, „Amărâtă turturea”, „La șezătoare”, „Tündér Ilona”, „Întemnițatul și iubita”, variante în limba maghiară a cântecelor vechi de robie, etc.).[154] Cercetările au dovedit că următoarele balade clasice maghiare sunt cunoscute doar în Moldova: „Mireasa vândută în Polonia”, „Fata furată de turci”, „Fata care se întoarce la nuntă”, „Fiul numit Lázár al regelui maghiar”, „Fata dusă în rai” (Langos szép Ilona), „Tündér Ilona”, „Nevasta leneșă”, „Fata care dezleagă enigme”, „Fata lui Dancia” (A katonaleány, Mizil-crai), „Nevasta vândută”, „Fratele mort”, „Soacra rea” etc., fiind cel mai probabil create în Moldova, sau, în cazul în care au existat mai devreme și în Bazinul Carpatic, au dispărut din cauza modernizării culturii din poezia populară maghiară.[155]

ReligiaModificare

 
Prezența romano-catolică conform recensământului din 2002, Județul Bacău poziționat pe locul 2 în țară ca număr (119.618) după Județul Harghita cu 212.937 locuitori
 
Prezența romano-catolică conform recensământului din 2002, la nivel de comună ca unitate administrativă

Analizând raportul amănunțit al episcopului Bandinus despre Moldova secolului al XVII-lea, savantul român Mircea Eliade s-a ocupat de ritualurile și credințele pre-creștine ale locuitorilor din Moldova. Acesta era de părere că „incantatores” întâlniți de Marcus Bandinus nu erau români, ci ceangăi, având ritualuri șamanice asemănătoare cu cele din culturile fino-ugrică și siberiană, precum cel de apărare împotriva ciumei, așa cum era atestat la slavi și la fino-ugrienii orientali.[156]

Începuturile catolicismului și creștinării unor cumani prezenți[157] în prima parte a secolului al XIII-lea – temporar în partea de sud a Moldovei,[158] la est de curbura Carpaților, sunt strâns legate de neamul vecin al ungurilor, de peste munți. Constrânși din punct de vedere geo-politic, dar și religios, aceștia și-au dat seama că șederea lor în câmpia Panonică depindea în primul rând de acceptarea religiei creștine, de imitarea celorlalte popoare creștinate ale Occidentului, care, intraseră în comunitatea popoarelor ce alcătuiau creștinătatea occidentală. Polonezii din sud începuseră deja să se creștineze. La fel au început și rușii din Regatul de Kiev, conduși de principii lor Vladimir și Olga.[157]

Un cunoscut apostol ungur și profesor de științe juridice de la Universitatea din Bologna, Paul Ungurul, a devenit provincial al Ordinului predicatorilor și, prin inițiativa sa, s-a dezvoltat prima misiune printre cumanii prezenți în sudul actualei Moldove. Misionarii au fost însoțiți și protejați de teutoni, și probabil că, din această cauză, cumanii au refuzat mesajul creștin, temându-se de puterea militară a teutonilor. În anul 1222 cumanii au fost atacați de cruciații teutoni. În același an, misionarii s-au întors pe cont propriu printre cumani și eforturile lor au rămas fără rezultat. Cumanii se temeau de pericolul hoardelor tătare și, în strategia lor, au realizat că pentru a supraviețui aveau nevoie de protecția vecinilor unguri catolici, destul de consolidați și puternici.[157]

Atât așezarea cât și episcopia au fost distruse de mongoli de la 1241.[159]

Până la sfârșitul secolului al XVI-lea existau două episcopate romano-catolice în Moldova. Funcțiile lor au fost treptat preluate de Episcopia de Bacău, pe când o mănăstire franciscană a fost fondată acolo, aparținând de provincia franciscană din Transilvania. Datorită războaielor și sărăciei, în secolele XVI-XVII multe comunități catolice din Moldova și-au pierdut preoții, câțiva dintre aceștia fiind înlocuiți de călugări și preoți italieni și polonezi. În anul 1884 apiscopatul de la Bacău a fost dizolvat, fiind create Arhidieceza de București și Episcopia Romano-Catolică de Iași. În anul 1895 o lege a interzis folosirea catehismelor bilingve.[160]

De asemenea, și în anul 1938 a fost introdusă o lege asemănătoare:

„Primăria Ferdinand [azi Nicolae Bălcescu, popular Újfalu/Ujfalău]
Plasa Bistrița
Județul Bacău
No. 685
1938. Luna Maiu. Ziua 6
Publicațiune

Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoștință populațiunei din această comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât românește în localurile publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va face în limba Latină și Românește. Preoții și cântăreți bisericești nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină și românește. Preoții și cântăreții au ordine în această privință. Toți acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiți conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.”
—Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938

Activități culturaleModificare

Porturi populare maghiare la un festival de folclor în Debrețin, portul ceangăiesc moldovean fiind ultimul la stânga
Pelerinajul catolic de la Șumuleu
„Festivalul Secuiesc” de la Budapesta în anul 2017, în cadrul căruia se află expoziția „Satul ceangăiesc”
Ansamblul Somos la Budapesta

Printre obiectivele Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova este păstrarea tradițiilor locale ceangăiești. Pentru atingerea acestui scop, asociația a organizat întâlniri în unele localități unde s-au pus bazele unor grupuri folclorice și de păstrare a tradițiilor. Aceste grupuri au participat la diferite manifestații culturale atât în țară, cât și în străinătate, prezentând publicului larg cântece, balade, dansuri, obiceiuri, povești și jocuri.

Cele mai populare festivaluri la care grupurile sunt invitate:

  • Balul Ceangăiesc de la Budapesta, în 2005 fiind la ediția a IX-a
  • Tabăra Internațională de Dans și Cântece Populare de la Jászberény, aflată la ediția a XXIV-a
  • Zilele Sf. Gheorghe
  • Festivalul și Săptămâna Satului Fundu-Răcăciuni
  • Săptămâna Satului Somușca
  • Zilele Pustiana
  • Tabăra de Folclor de la Lunca de Jos
  • Ziua Ceangăilor - organizată anual în orașele din Ardeal

După implementarea programului educațional grupurile de folclor au fost completate și de copii, în majoritatea locațiilor de învățământ aceștia formând grupe folclorice de tineri. Acești copii sunt îndrumați de nume consacrate în folclorul ceangăiesc.

DemografieModificare

 
Ceangăii declarați în România în anul 2011, județul Bacău având 829 persoane
 
Maghiarii declarați în România în anul 2011, județul Bacău având 4.528 persoane (0,64%)

Ceangăii au fost menționați pentru prima dată ca o etnie în cadrul recensământului din 2002 când s-au declarat ceangăi 1.370[161], iar la recensământului din 2011, numărul ceangăilor a fost de 1.536.[162]

Numărul exact al ceangăilor e greu de stabilit, și depinde de sensul în care este folosit termenul ceangău. Evaluarea exactă a ceangăilor este grea fiindcă mulți dintre ei refuză să declare etnicitatea lor actuală (după rromi și secui în cazul ceangăilor este cea mai mare diferență între numărul evaluat la recensăminte și numărul estimărilor științifice).[necesită citare]

În sensul etnolingvistic al cuvântului ceangăii reprezint un număr mult mai mare decât cel evaluat la recensămintele oficiale: în prezent existând circa 60-70.000 de vorbitori de limba maghiară în Moldova[4] (indiferent de naționalitatea lor declarată). Cea mai precisă estimare minimă este cea din 1996 al etnografului Dr. Vilmos Tánczos, care în timpul cercetărilor sale (între 1992 și 1996) în 110 localități moldovene a găsit 62.265 vorbitori de limba maghiară dintr-un număr total de 103.543 de romano-catolici.[143] Menționând că poate să mai existe câteva sute de vorbitori a limbii maghiare și în alte localități, acest număr minim estimat este cel mai acceptat în literatura de specialitate.

Tánczos a repetat cercetarea sa între 2008-2010 și a dovedit existența unui proces de asimilație lingvistică extrem de rapidă în cadrul ceangăilor: pe când în 1996 a găsit peste 62.265 de vorbitori de limba maghiară în Moldova, în 2009 acest număr a fost cu 14.000 mai puțin (numărul vorbitorilor limbii maghiare scăzând la doar 48.752 de persoane în același grup de localități).[149]

În sensul larg al cuvântului numărul ceangăilor este de 300-350.000. Aceste estimări se referă la numărul total al catolicilor (și al ortodocșilor cu origine ceangăiască) și sunt mai puțin precise, deoarece consideră pe toți catolicii moldoveni ca fiind ceangăi, sau – cel puțin – de origine ceangăiască. În mod sigur, majoritatea romano-catolicilor moldoveni sunt de origine ceangăiască (respectiv maghiară), însă trebuie să menționăm, că există între ei o minoritate relativ largă de altă origine. Tánczos citează surse istorice conform cărora numărul maghiarilor ar fi fost 20-25.000 dintr-un număr total de 25-30.000 romano-catolici la începutul secolului al XVI-lea. Ca urmare, putem afirma că un număr de cca 5.000 de catolici erau de altă naționalitate și în aceste timpuri (români, polonezi, eventual țigani), deși naționalitatea lor exactă nu este menționată.[143]

În timpul cercetărilor sale (între 1992 și 1996) etnograful Vilmos Tánczos a găsit în 72 sate 44.565 persoane care au mai vorbit în maghiară dintr-un număr total de 69.470 romano-catolici.[5][144] Între comunitățile cercetate a găsit 8 sate în care toată populația romano-catolică știe limba maghiară (și vorbește această limbă și acasă) și încă 17 sate unde mulți copii știu și limba maghiară.[5][144]

Antropologii, etnologii și istoricii maghiari folosesc adesea termenul csángó într-un sens mai larg, care include și populația romano-catolică din Moldova vorbitoare de limbă română. Această uzanță a termenului se bazează pe supoziția, în al cărei sprijin există argumente relevante, că cea mai mare parte a catolicilor din Moldova este de origine maghiară, majoritatea cărora, în jur de 75%, sunt astăzi vorbitori de română ca limbă maternă ca urmare a proceselor de asimilare și a abandonării unei limbi în favoarea alteia de-a lungul secolelor.[134]

Pe de altă parte, în ultimele două decenii unii autori români (mai cu seamă politicieni și ideologi) au tendința de a folosi și ei termenul de ceangău în sensul său extins de catolici din Moldova, concentrându-se însă asupra populației vorbitoare de română și excluzându-i pe ceangăii vorbitori de maghiară, considerându-i pe aceștia din urmă drept ceangăi atipici, victime ale unei presupuse asimilări forțate practicate de puterea maghiară din secolul al XVIII-lea în Moldova.[134]

Populația istoricăModificare

Din secolul al XVI-lea au început să apară numeroase rapoarte și recensăminte asupra populației catolice din Moldova, realizate de clerici, preoți și misionari. Câteva dintre documente conțin și nume, altele doar numărul catolicilor.[163]

Evoluția populației catolice potrivit călătorilor străini
Anul evaluării Numărul catolicilor Sursa datelor
1587 15 000 Bruti
1591 20 000 Bruti
1599 10 704 Quirini
1623 4 480 Bogoslavič
1631 3690 anonim
1636 2 240 Remondi
~ 1640 3 715 anonim
1641 3 963 Deodato
1643 4 540 Basetti
1646 5 577 sau 5 392 Bandinus
1661 2 366 Koičevič
1696 2 799 anonim

Marco Bandini vizitând comunitățile catolice din Moldova în anul 1646 a consemnat faptul că numărul ungurilor și sașilor era în scădere continuă, mai ales în Vaslui, Trotuș, Bârlad, Hârlău, Cotnari, Neamț, Baia, Roman, în alte cazuri găsind sate dispărute (un sat anonim de lângă Huși, Satul de jos, Gyula–Giulești, Stănești, Mănești, Slobozia, Bălana, Amăgei, Sărata[164]) sau care au fost reocupate, cu timpul, de români sau care și-au pierdut elementul unguresc[165] (Ciobârciu, Vaslui, Bârlad, Galați, Bogdana, Solonț, Lucăcești, Fântânele, Strunga, Baia, Suceava, Iași[166]). Având în vedere că episcopul a notat fiecare cap de familie în parte după nume și pe localitate, numărul catolicilor se cifra la 1646 la 5392 de oameni. Din aceștia, sașii mai puțini la număr, ce cifrau la aproximativ 350, restul populației ungurești mai numeroase fiind aproximată la 5000 de oameni.[164]

Pe lângă unguri și sași, Bandini a găsit și secui după nume: Szekely = Secuiul, întâlnit de 12 ori în Codex; Siculus, întâlnit o dată; nume de proveniență toponimică din ținuturile secuiești ca Pataki, Baroti, Fancsali. Numele ungurești întâlnite sunt Ungarus, Transilvanus, Erdely, Egerbegi, Husti, Racz, Tolnaj dar și de sorginte posibil toponimică ca Somandi, Sorgal, Bondi, Paxi, Berczi, Föczi, etc.[167]

În ceea ce privește evoluția demografică a ceangăilor moldoveni, nu se cunoaște decât numărul ceangăilor neasimilați, deoarece înainte de 1977 nu exista posibilitatea de a se declara drept ceangăi. Deși se cunoaște destul de bine evoluția numărului romano-catolicilor, nu există surse despre ortodocșii de origine ceangăiască (de exemplu: căsătorii mixte), și nici despre acei ceangăi care aveau o identitate oarecum ceangăiască, deși nu s-au declarat maghiari, înainte de 1977. Numărul persoanelor declarați maghiari a fost însă bine evaluat la mai multe recensăminte (1859, 1899, 1930, etc.).[necesită citare]

Karl Auner, vicar general al Diecezei de Iași, estima numărul maghiarilor romano-catolici din Moldova în anul 1807 la 22.000 de oameni, iar dintr-o altă statistică a acestuia, bazată pe documente bisericești, reieșeau în anul 1814 23.331 de cetățeni maghiari.[168]

Câțiva ani mai târziu, preotul Ince János Petrás, estimează numărul de ceangăi care trăiesc în Moldova la 45.000 de locuitori în 1830 și 57.304 în 1839, deși el a afirmat că mulți din aceștia vorbeau limba maghiară mai bine sau mai rău la acel moment, în timp ce unii nu cunoșteau această limbă, dar se considerau totuși maghiari.[168]

În cadrul primului recensământ al populației organizat în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești în anul 1859, în care a fost luată în considerare și limba maternă, existau în Moldova 52.811 romano-catolici, dintre care 37.823 persoane (71,5%) au fost menționate a avea ca limbă maternă maghiara. De aici rezultă că 86,6% dintre romano-catolicii din județul Bacău și 94,6% dintrei cei din județul Roman aveau ca limbă maternă maghiara.[168]

Analizând datele publicate în 1930, se pot observa neconcordanțe între acestea și cele ale recensămintelor anterioare (1859, 1899), putând fi determinate de o acțiune de falsificare a datelor desfășurată de către oficiali, în scopuri naționaliste. Spre exemplu, o astfel de neconcordanță o reprezintă situația demografică a comunei Onești. Dacă la recensământul din 1899, jumătate din populația localității se declarase maghiară, în 1930, din cei 2.945 de locuitori ai localității, 1.236 erau romano-catolici, însă doar 672 au declarat că ar avea ca limbă maternă maghiară și doar 57 au susținut că ar fi de etnie maghiară. Un alt caz este la Fundu Răcăciuni, unde cercetătorii nu au putut găsi nici măcar o singură persoană de etnie maghiară, deși 833 de indivizi au susținut că ar avea ca limbă maternă maghiara. Similară este și situația satului Pustiana, unde dintr-o populație de 1.153 romano-catolici, 1.146 aveau ca limbă maternă maghiara, însă nici unul nu s-a declarat a fi maghiar. În satul Somușca, cunoscut ca fiind o așezare ceangăiască puternică, conform biroului de recensământ, nici un rezident cu limbă maternă maghiară nu locuia acolo. Iar în Cleja și Faraoani nu exista decât un singur locuitor maghiar în fiecare dintre cele două sate,[169] în timp ce, în „Marele Dicționar Geografic al României”, apărut cu 30 de ani înaintea acestui recensământ, comuna Cleja avea 2.379 de locuitori maghiari, iar comuna Faraoani 1.443.[169][170]

Evoluția populației maghiare la recensămintele oficiale[5]Modificare

Anul evaluării Populația totală Numărul catolicilor Procentul catolicilor Numărul maghiarilor Procentul maghiarilor în populația totală Procentul maghiarilor în populația de confesiune catolică Sursa datelor
1859 1 325 406 52 881 4,0% 37 825 2,9% 71,6% SZABADOS 1989. pag. 91., recensământ oficial
1899 1 848 122 88 803 4,8% 24 276 1,3% 27,3% SZABADOS 1989. pag. 94., recensământ oficial
1912 2 139 154 97 771 4,6% - - - recensământ oficial
1930 2 433 596 109 953 4,5% 23 894 1,0% 21,7% recensământ oficial
1941 2 769 380 - - 9 352 0,3% - recensământ oficial
1948 2 598 259 - - 6 618 0,3% - recensământ oficial
1956 2 991 281 - - 8 829 0,3% - recensământ oficial
1966 3 391 400 - - 4 748 0,14% - recensământ oficial
1977 3 763 221 - - 3 276 0,09% - recensământ oficial
1992 4 079 046 240 038 5,9% 3 098 0,08% 0,8% recensământ oficial
2002 3 993 120 243 708 6,1% 5 866 0,14% 2% recensământ oficial
2011 4 178 694 195 738 4,7% 4 926 0,11% 2,5% recensământ oficial
(Moldova+Bucovina)


Recensământul din 1890Modificare

Județul Bacău:

„După recensământul din 1890, județul Bacău numără 172.496 de locuitori.

După naționalitate, populațiunea urbană se împarte în 9.665 Români, 1.199 Unguri, 7.369 Evrei, 530 Armeni, 45 Greci, 629 Germani, 20 Ruși, 5 Sârbi, 18 Francezi, 55 Italieni, 12 Elvețieni, 2 Turci, 36 Bulgari, în total 19.200 suflete.

Populațiunea rurală se compune din 123.132 Români, 24.715 Unguri, 5.197 Evrei, 47 Greci, 111 Germani, 5 Ruși, 5 Francezi, 58 Italieni, 1 Englez, 35 Bulgari, în total 152.296 suflete.

Locuitori pământeni sub protecțiune română, de care, afară de Români, țin și Armenii, Ungurii și Evreii: 170.883.

Cultul catolic numără în acest județ 32.463 credincioși, mai mult ca în orice alt județ din țară.

Episcopul catolic are sub autoritatea sa, în județul Bacău, doi vicari: unul se chiamă al Trotușului cu reședința în Târgul-Trotușul. De acest vicariat depind 4 parohii: cea din Târgul-Trotușul și cele din satele cu Săcui: Dărmănești, Pustiana și Grozești. Al doilea vicariat este al Bacăului, cu reședința în Bacău. De acest vicariat depind parohii de prin locurile locuite de Ciangăi și anume: Prăjești, Bacău, Liuzi-Călugăra, Valea Seacă, Valea-Mare, Cleja și Faraoani. Bisericile catolice sunt 62 active, 2 în construcție, deservite de 12 preoți, 54 cântăreți și eclesiarhi. De acest rit țin Ungurii, în număr de 25.914, din cari 24.715 prin mai mult de 80 sate.”[170]

Învățământul în limba maghiarăModificare

 
Biserica Sfânta Elisabeta a Ungariei de lângă Liceul Teologic Romano-Catolic Sfânta Elisabeta a Ungariei din Lunca de Sus

În Transilvania ceangăii de limbă maghiară învață în școli maghiare. În Moldova, în 13 localități au fost organizate cursuri extrașcolare, iar în 11 localități limba maghiară e inclusă în programul școlar. În anul școlar 2005-2006, 725 de elevi au învățat maghiara în grupuri școlare, iar 369 în grupuri extrașcolare (în total: 1094), iar în anul școlar 2010-2011 în total 1500 de elevi.[147] Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) și Asociația Pedagogilor Maghiari din România[171] sunt cele două asociații care se îngrijesc de funcționarea programului. Circa 7500 de copii vorbitori de limba maghiară (din cei 9000)[147] însă nu au posibilitatea în prezent de a învăța limba maghiară în instituții de specialitate (școli sau instituții private), aceștia vorbind limba lor maternă doar în familie. Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova îi poate ajuta în fiecare an școlar 75 elevi ceangăi în continuarea studiilor în licee maghiare.

În momentul de față învățământul în limba maghiară este organizat în 25 sate moldovenești (în afară de Comuna Ghimeș-Făget), în majoritatea lor în grupuri extrașcolare:[147]

Pentru cei care doresc să continuă studiile în licee cu limba de predare maghiară, Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova le asigură această posibilitate în Miercurea Ciuc. Aici s-a înființat și un cămin pentru elevii și studenții ceangăi (Căminul Ceangău din Miercurea Ciuc), în care aceștia sunt ajutați în studiile lor în limba maghiară de profesori de specialitate (lecții particulare) și de călugării piariști ai orașului.[147][172]

PersonalitățiModificare

Toponimia maghiară în MoldovaModificare

Drept mărturie a prezenței ceangăilor de limbă maghiară în Moldova stau unele toponime păstrate până în prezent.

Nume de familieModificare

Cele mai frecvente nume de familie sunt:

  • Andor
  • Ádám (Adam),
  • Baka (Baca, Boca – soldat)
  • Balázs (Blaj)
  • Balog (Balogh, Bologh, Bolog, Bulug)
  • Bartha (Barta)
  • Bálint (Balint – Valentin)
  • Bilibók (Biliboc)
  • Bodó, Budai ((cel) de la Buda – Budău)
  • Bulai
  • Cadar
  • Cardas (săbier, (cel) cu sabie – Kardas, cel mai adesea Cardaș )
  • Chihălău
  • Diós, Diósi ((cel) cu nuci)
  • Duma
  • Demeter
  • Farcadi (Farczadi, Fartzadi, Fartadi, Farțadi), Farkas (Fărcaș, Forcoș, Forcos – Lup(u))
  • Fekete (Fechete, Fecheta – Negru)
  • Ferenc (Ferencz, Ferentz, Ferenț – Francisc)
  • Gábor (Gabor – Gabriel)
  • Gáspár (Gașpar)
  • Gergely (Gherghel – Grigore)
  • Gyurka (Ghiurca – Gheorghe)
  • Kelemen (Caliman, Căliman)
  • Ignác (Ignácz, Ignátz, Ignaț)
  • Jakab (Iacobuș)
  • Kis (Kiss, Chiș, Châșu – Mic(u))
  • Kovács (fierar)
  • Kós, Kósa (Coșa)
  • László (Laszlo, Laslo, Laslău – Ladislau, Vasile)
  • Lukács (Lucaci – Luca)
  • Márton (Marton – Martin)
  • Mihály
  • Miklós (Nicolaie)
  • Nagy (Mare)
  • Nyisztor
  • Pál
  • Petrás, Petres
  • Pógár (Pogár, Pogar)
  • Puskás (Pușcaș, Pușcașu – (cel) cu pușcă)
  • Rab (rob(u))
  • Róka (Roca – vulpe)
  • Salamon
  • Simon
  • Sipos (Șipoș – (cel) cu fluier)
  • Szabó (Szabo, Sabău – croitor)
  • Szarka
  • Tamás (Tamas – Tămaș, Tamaș)
  • Zerkula
  • Zajzon, Zajzoni, etc.

În rândul ceangăilor cu ascendență săsească sunt întâlnite nume ca:[173]

  • Müller
  • Schuster, etc.[173]

Apariții culturaleModificare

Ceangăii sunt menționați în romanul „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă” publicat în anul 1929 de Mihail Sadoveanu:

„[...] Venind steagul de răzăși, care e de rând la slujba domnească, a pus stăpânire pe satul Săbăoani. Dar și nemților le-a căzut ajutor de la margine; ș-a fost acolo învăluire și bătaie. Așa că ungurii din sat au pus mâna pe ce-au avut și unii stau să-și apere ce-i al lor, iar alții, lepădând tot, vor să fugă ca să-și scape viețile...”[174]

De asemenea, în romanul „Nicoară Potcoavă” apărut în anul 1952:

„[...] Iară până atuncea să ne mângâiem, fraților, cu nădejdea și cu acest vin cam acru din viile ceangăilor, de la ținutul Bacăului. Iaca, bine trăim noi cu acești ceangăi de lege și limbă străină. Și ei plugari, și noi plugari, suntem ca frații...”[175]

Scriitoarea Otilia Cazimir amintește de ceangăi în povestirea „În palatele lui moș Ghercă” din volumul „Întuneric-din carnetul unei doctorese”, apărut în anul 1928:

„Rezemat de sanie stătea un bărbat tânăr, cu obrajii peste măsură de roșii și, sub nas, cu două mustăcioare negre, subțiri ca două sprâncene. Era Giurgi, ginerele lui moș Ghercă din Răchiteni, unul din cei mai cuprinși unguri din sat. [...] Giurgi a plecat călare îndărăt, la spital, să-mi aducă trusa cu instrumente. Ceasul acela de așteptare a fost înspăimântător. Ruja leșina mereu. Și de câte ori leșina, ieșeau ca din pământ un stol de unguroaice bătrâne, cu tulpane negre peste colacii de lemn din creștet, cu sumăieșe scurte, cu catrințe vărgate și ciuboțele de iuft, înalte în călcâie. Boceau într-un glas și aprindeau la căpătâiul bolnavei lumânărele de ceară. Și toate se uitau urât la mine, vorbind încet și stropșit pe limba lor. [...]”[176]

„O întreb de sănătate. Sub cerdac, lângă căluții cei suri, Giurgi zâmbește cu viclenie, uitându-se aiurea. Ruja își lasă genele lungi peste lumina albastră a ochilor și se înroșește.”[176]

NoteModificare

  • A În continuare această constatare asupra etnonimului, la acel moment făcută public pentru prima dată, a fost răstălmăcită de către Ion Coja și V. M. Ungureanu în cartea „Originea ceangăilor din Moldova” de Dumitru Mărtinaș, 1985, la pagina 122 prin a se insinua că Sándor N. Szilágyi vorbește de o așa-zisă origine „cabaro-cazară” a ceangăilor și că revista «A Hét» (Săptămâna) a dat o mare atenție așa-zișilor ceangăi, în toate articolele publicate respectând, bineînțeles linia tradițională maghiară cu privire la originea lor.[177]
  • B Deși lucrarea în trei volume a cercetătorului Ion H. Ciubotaru este contestabilă din punct de vedere profesional și al perspectivei metodologice,[112] promovând, alături de alte lucrări, un punct de vedere naționalist,[178] totuși ea se dovedește a fi o bogată colecție de etnografie ceangăiască și relicte lingvistice maghiare.[112]
  • C
    „Oricine a exersat actul de cercetare știe că anumite rigori sunt indispensabile. Una dintre ele este să nu se citeze autori (experimente) care nu sunt credibile. Omul de știință calificat are cel puțin capacitatea să distingă ce este autentic în știința lui și ce nu.”
  • D Din punct de vedere sincronic, limba maghiară vorbită de ceangăii din Moldova se compune dintr-un dialect ceangăiesc, sau două dialecte ceangăiești de nord și de sud, în timp ce din punct de vedere diacronic există trei subdialecte (graiuri) de origine diferită — de nord, sud și secuiesc.
  • E În cazul ceangăilor, limba maghiară vorbită de aceștia era una tradițională (arhaică) și nu vorbită anevoios, citându-se în acest sens lucrarea preotului Péter Zöld care remarcă pronunția siflantă (consoana s în loc de ș): „Înțeleg la fel de bine limba Valahă și cea Maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba Maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.” (în textul latin original multo blesius).[109]
  • F Prin „grai transilvănean” autorul se referă la faptul că românii din Transilvania foloseau în vorbirea curentă s în loc de ș înainte de venirea acestora în Moldova:[180]
„Graiul lor specific transilvănean reprezintă dovada peremptorie a originii lor românești.[84]
„Cu străinii vorbesc în grai moldovenesc, iar acasă, în familie, vorbesc graiul lor specific transilvănean.[84][181]

Însă, conform dialectologilor, vorbirea „sâsâită”, întâlnită numai la românii din zona Banatului, a apărut tot sub influența limbii maghiare, și reprezintă o trăsătură arhaică a limbii maghiare medievale, menționată inclusiv în scris.[180]

ReferințeModificare

  1. ^ a b recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). Recensământ 2002 – Rezultate pe țară. Accesat în 6 aprilie 2019.
  2. ^ „Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică. 
  3. ^ recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). Recensământ 2002 – Rezultate în județul Bacău. Accesat în 6 aprilie 2019.
  4. ^ a b Parliamentary Assembly – Council of Europe, assembly.coe.int (Web Archive); Csango minority culture in Romania, Doc. 9078, 4 May 2001. Accesat în 6 aprilie 2019.
  5. ^ a b c d e f g h i j k l kia.hu. Tánczos Vilmos: A moldvai csángók lélekszámáról – Történeti demográfiai adatok. Accesat în 6 aprilie 2019.
  6. ^ Parliamentary Assembly – Council of Europe, assembly.coe.int (Web Archive); Recommendation 1521 (2001) – Csango minority culture in Romania. Accesat în 6 aprilie 2019
  7. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – csángók. Accesat în 6 aprilie 2019.
  8. ^ a b c d e f g h i Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 1
  9. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – bukovinai székelyek. Accesat în 6 aprilie 2019.
  10. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – dévai csángók. Accesat în 6 aprilie 2019
  11. ^ a b c d e szeret.klezse.ro, decembrie 2006. „Magunkról – Ceangăii”. Accesat în . 
  12. ^ The Csángó Minority Culture in Moldavia ..., Isohookana-Asunmaa, 2001, pag. 3
  13. ^ Anton Coșa, Considerații asupra originii și evoluției fenomenului ceangău, Almanahul Presa Bună, Iași, 1996, p. 61-76
  14. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova și „Fenomenul ceangău”, Augusta nr. 6, Sf. Gheorghe, 2001, p. 33-41
  15. ^ Anton Coșa, Românii din sud-estul Transilvaniei în secolele XIII-XV, Angustia, nr. 6, Sf. Gheorghe, 2001, p. 15-20
  16. ^ Révai nagy lexikona, IV, Budapest, 1912,, p. 754-755
  17. ^ Új magyar lexikon, vol. I, A-C, ‎Akadémiai Kiadó, Budapest, 1960, p. 480-481
  18. ^ Ion Podea, Monografia județului Brașov, I, Brașov, 1938, p. 50
  19. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), Editura SAPIENTIA, Iași, 2007, p. 27
  20. ^ Ștefan Casapu; Plaiuri Săcelene, Asociația Cultural-Sportivă „Izvorul” Săcele, Anul XXVII (Serie nouă), Trimestrul III, 2014, Nr. 81, pag. 6
  21. ^ Új Magyar Tájszótár - Noul Dicționar de Regionalisme – articolul „csángó”
  22. ^ Sándor N. Szilágyi; Amit még nem mondtak el a csángó névről („Ceea ce nu s-a spus încă despre numele ceangău”) în A Hét. X, 1979. nr. 24, 15 iunie, pag 10
  23. ^ a b Nicolae Iorga (). Privilegiile șangăilor de la Târgu Ocna. Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea București. p. 3/247. 
  24. ^ a b c d Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 96
  25. ^ On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 659
  26. ^ lexikon.katolikus.hu. „Magyar Katolikus Lexikon > C > csángók”. Accesat în . 
  27. ^ Măgirescu Ecaterina, Cedric Măgirescu; File din cartea Scorțenilor în Carpica Vol. XVIII-XIX, 1986-1987, pag. 388
  28. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978, vol. II
  29. ^ Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II.
  30. ^ Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII ..., Diaconescu, 2003, pag. 263.
  31. ^ Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII ..., Diaconescu, 2003
  32. ^ a b c d e f On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 662
  33. ^ Karácsonyi János, A moldvai csángók eredete, Budapest, 1914, p. 18
  34. ^ a b c d en Vilmos Tánczos; Language Shift Among the Moldovan Csángós, The Romanian Institute of National Minorities, Cluj-Napoca, 2012, ISBN 978-606-8377-10-0, pag. 156
  35. ^ Munkácsi Bernát, A moldvai csángók eredete, Ethnografia, Budapest, 1902, p. 433-440
  36. ^ Gustav Weigand, Der Ursprung der s-Gemeinden, în Neunter Jahresbericht des Institutes für Rumänische Sprache (Rumänisches Seminar) zu Leipzig, 1902, p. 137
  37. ^ Dr. Iosif Petru M. Pal (). Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri. Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman. p. 12. 
  38. ^ Anton Coșa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), Editura SAPIENTIA, Iași, 2007, p. 20
  39. ^ Nicolae Iorga, Considerații noi asupra rostului secuilor, Revista istorică, Anul XXV, Nr. 4-6, aprilie-iunie, București, 1939, p. 141
  40. ^ ceangai.ro. „Raportul despre ceangăi prezentat Consiliului Europei – III. Fundal istoric”. Accesat în . 
  41. ^ a b c d e f On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 661
  42. ^ a b c On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 660
  43. ^ Petru Râmneanțu, Die Abstammung der Tschangos, Volumul 2 din Bibliotheca rerum Transsilvaniae, Centrul de studii și cercetări privitoare la Transilvania, Sibiu, 1944, p. 11
  44. ^ a b c Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 12
  45. ^ Dr. paroh Ioan Ferenț; Cumanii și episcopia lor, Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 1
  46. ^ Dr. paroh Ioan Ferenț; Cumanii și episcopia lor, Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 2
  47. ^ Dr. paroh Ioan Ferenț; Cumanii și episcopia lor, Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931, pag. 4
  48. ^ Atilla de Gerando, Les Tschangos, Revue de Géographie, vol. 2/3, juillete-décembre, Paris, 1878, p. 283
  49. ^ Jean Tatrosi, Revue de Hongrie, 15/26, Budapest, 1922, p. 129-134, 176-182
  50. ^ Jean Tatrosi, Encore quelques mots sur les Hongrois de Moldavie, 15/27, Budapest, 1922, p. 274
  51. ^ en A. Brandstatter, B. Egyed, B. Zimmermann, N. Duftner, Z. Padar and W. Parson (noiembrie 2007). „Migration Rates and Genetic Structure of two Hungarian Ethnic Groups in Transylvania, Romania”. Annals of Human Genetics, Volume 71, Issue 6, pages 791–803. John Wiley & Sons Ltd/University College London. pp. 792–793, 800–801. doi:10.1111/j.1469-1809.2007.00371.x. Accesat în . 
  52. ^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în Moldova meridională în secolele X-XIII. Români și Turanici, Editura Junimea, Iași, 1985, p. 54
  53. ^ Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 247-254
  54. ^ Lükő Gábor, Havaselve és Moldva népei a X–XII. században, Ethnografia népélet, 46/1-4, Budapest, 1935, p. 96-101
  55. ^ Ladislaus Mikecs, Ursprung und Schicksal der Tschango-Ungarn, Ungarische Jahrbucher, nr. 23, Berlin, 1943, p. 247-280
  56. ^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în Moldova meridională..., Universitas, Chișinău, 1994, p. 53-54
  57. ^ Victor Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Universitas, Chișinău, 1994, p. 242
  58. ^ István Fodor, Zur Problematik der Ankunft der Ungarn im Karpatenbecken..., în Interaktionen der mitteleuropäischen Slawen und anderen Ethnica im 6-10. Jahrhundert, Symposium, 1983, Nitra, 1984, p. 100-102
  59. ^ a b c d e f g h i j k Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 2
  60. ^ Bakó Géza, Contribuții la problema originii ceangăilor, în Studii și articole de istorie, vol. 4, București, 1962, p. 37-44
  61. ^ a b c Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 9
  62. ^ a b Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 3
  63. ^ a b c Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 4
  64. ^ a b c d e Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 24
  65. ^ Gabor, Iosif (). Dicționarul comunităților catolice din Moldova. Conexiuni, Bacău. p. 8. 
  66. ^ Victor Spinei; Moldova în secolele XI-XIV, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pag. 198
  67. ^ G. Szavas, în Magyar Nyelvör, Budapest, 1874, p. 54
  68. ^ J. Steuer, în Magyar Nyelvör, Budapest, 1893, p. 344
  69. ^ a b Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 2/248
  70. ^ Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 3/248
  71. ^ a b c Csángós in Moldavia ..., Tánczos, 1997, pag. 5
  72. ^ a b Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 14-15
  73. ^ Hasdeu, Bogdan Petriceicu (). Istoria toleranței religioase în România. Tipografia Lucrătorilor Associați, Bucurescii. p. 37. 
  74. ^ On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 663
  75. ^ Gheorghe Burlacu; Ocolul domnesc Trotuș (sec. XV-XIX), partea a III-a, Carpica - Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, nr. XXVI/2, Corgal Press Bacău, pag. 139
  76. ^ a b Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 20
  77. ^ Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu; Călători străini în țările române, Volumul II, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Republicii Socialiste România, Editura Științifică, București, 1970, pag. 266
  78. ^ Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 13
  79. ^ a b Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 17
  80. ^ Strămoșii catolicilor din Moldova ..., Horváth, 1994, pag. 23
  81. ^ a b c d e f g h ceangai.ro (WebArchive). „Teoria originii românești”. Accesat în . 
  82. ^ adevarul.ro, Mircea Merticariu, 3 mai 2016. „Ce sunt ceangăii la origini, români sau maghiari. Controversele dure pe tema bizarei comunități catolice din Moldova”. Accesat în . 
  83. ^ The Csángó Minority Culture in Moldavia ..., Isohookana-Asunmaa, 2001, pag. 4
  84. ^ a b c d Dumitru Mărtinaș; Originea ceangăilor din Moldova, text îngrijit de Ion Coja și V. M. Ungureanu, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, pag. 48
  85. ^ Siarl Fedinand; Situation of the Csángó Dialect of Moldavia in Romania din Hungarian Cultural Studies, vol. 9, 2016, pag. 77
  86. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 54
  87. ^ a b Die Katholische Kirche ..., Meinolf, 2003, pag. 37
  88. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 55
  89. ^ Pozsony Ferenc; Analize: Identitatea ceangăilor moldoveni în ziarul Provincia, octombrie 2001, anul II, nr. 10, ediția în limba română, pag. 8
  90. ^ Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 56
  91. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 58
  92. ^ Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 59
  93. ^ a b uwpress.wisc.edu. „R. Chris Davis; Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging, 1920–1945”. Accesat în . 
  94. ^ The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ..., Davis, 2008, pag. 97
  95. ^ a b c d e Die Katholische Kirche ..., Meinolf, 2003, pag. 41
  96. ^ a b The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ..., Davis, 2008, pag. 99
  97. ^ Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 433
  98. ^ a b Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 434
  99. ^ a b Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 435
  100. ^ Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania ..., Turda, 2007, pag. 432
  101. ^ a b c Raport final ..., Tismăneanu, 2006, pag. 537
  102. ^ Gabriel Andreescu, Smaranda Enache; Raport privind exercițiul drepturilor lingvistice ale ceangăilor maghiari din Moldova, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 1, 2011, pag. 84
  103. ^ a b c d e f g Schimbări în harta etnică a României ..., Andreescu, 2005
  104. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 11
  105. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 12
  106. ^ a b Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 14
  107. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 13
  108. ^ Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 180
  109. ^ a b c Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 181
  110. ^ Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 182
  111. ^ a b c Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ..., Tánczos, 2018, pag. 183
  112. ^ a b c en Vilmos Tánczos; Language Shift Among the Moldovan Csángós, The Romanian Institute of National Minorities, Cluj-Napoca, 2012, ISBN 978-606-8377-10-0, pag. 45
  113. ^ a b Die Katholische Kirche ..., Meinolf, 2003, pag. 42.
  114. ^ Die Katholische Kirche ..., Meinolf, 2003, pag. 44.
  115. ^ Biserica Sfântul Nicolae din Bacău a fost arhiplină la prima liturghie în limba maghiară, flux24.ro, 27 ianuarie 2019. Accesat la 19 august 2019.
  116. ^ a b c On the Origin of the Moldavian Csángós ..., Baker, 1997, pag. 664
  117. ^ Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 13
  118. ^ Consiliul Europei – Comitetul de Cultură, Știință și Educație (WebArchive) (). „Csango minority culture in Romania”. Accesat în . 
  119. ^ Gabriel Andreescu; Ruleta. Români și maghiari 1990-2000, Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 232
  120. ^ Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ..., Dobeș, 2008, pag. 15
  121. ^ a b c Extremismul de dreapta în România ..., Andreescu, 2003
  122. ^ csango.ro. „Raport cu privire la drepturile omului dat publicității de Departamentul de Stat al SUA”. Accesat în . 
  123. ^ state.gov, Bureau of Democracy, Human Rights, and Labor 2007. „Human Rights Reports - Romania, 11 martie 2008”. Accesat în . 
  124. ^ Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 247-248
  125. ^ Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ..., Năstase, 1935, pag. 397-414
  126. ^ Lükő Gábor, A moldvai csángók. I. A csángók kapcsolatai az erdélyi magyarsággal, Budapest, 1936
  127. ^ Eudoxiu Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I, București, 1887, p. 108 și 132
  128. ^ a b ceangai.ro. „Europa și ceangăii”. Accesat în . 
  129. ^ mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – gyimesi csángók. Accesat în 6 aprilie 2019
  130. ^ a b danigergelyiskola.hupont.hu. Gyimesbükki „Dani Gergely” Általános Iskola. Accesat în 6 aprilie 2019.
  131. ^ a b c gyimesiplebania.hupont.hu. Gyimesbükk iskolái – A gyimesi iskoláztatás múltja és jelenje (S. J.). Accesat în 6 aprilie 2019.
  132. ^ a b c d e Ștefan Casapu; Plaiuri Săcelene, Asociația Cultural-Sportivă „Izvorul” Săcele, Anul XXVII (Serie nouă), Trimestrul III, 2014, Nr. 81, pag. 3
  133. ^ adevarul.ro. Fascinanta poveste a ceangăilor care au ridicat un sat în pustiul dobrogean, Mariana Iancu, 25 aprilie 2018. Accesat în 25 aprilie 2018.
  134. ^ a b c d e Sándor N. Szilágyi; Despre dialectele ceangăiești din Moldova, Altera, anul VIII, 2002, nr. 17-18, Fundația Jakabffy Elemér, Asociația Media Index, traducere de Doina Baci
  135. ^ hu mek.niif.hu. Magyar Néprajzi Lexikon – moldvai magyarok. Accesat în 6 aprilie 2019
  136. ^ a b c d hu csango.hu. Kik a csángók – Ismertető. Accesat în 6 aprilie 2019.
  137. ^ lexikon.katolikus.hu. Magyar Katolikus Lexikon > C > csángó nyelvjárás. Accesat în 6 aprilie 2019.
  138. ^ hu Simon Boglárka; Hogyan „boldogulnak” a csángók? Az identitás kinyilvánításának versus elrejtésének stratégiái egy moldvai közösségben. Accesat în 6 aprilie 2019.
  139. ^ hu mkdsz1.freeweb.hu. Pozsony Ferenc; A Moldvai Csángók Nyelvjárása. Accesat în 6 aprilie 2019.
  140. ^ hu Pozsony Ferenc; Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban. Accesat în 6 aprilie 2019.
  141. ^ hu erdely.ma (Web Archive), 17 octombrie 2007. Látogatás a legkeletibb magyar faluban. Accesat în 6 aprilie 2019.
  142. ^ hu Diószegi László; A moldvai csángók magyar nyelvű hitéletének története és jelene. keresztszulok.hu (Web Archive). Accesat în 6 aprilie 2019.
  143. ^ a b c hu kia.hu. Tánczos Vilmos: A magyar nyelv helyzete a moldvai csángó falvakban. Accesay în 16 octombrie 2009.
  144. ^ a b c d e f g h i j hu noborders.interfree.it. Tánczos Vilmos: Hányan vannak a moldvai csángók? Csango Baráti Társaság  - Magyar lap. Accesat în 6 aprilie 2019.
  145. ^ a b c hu csangok.ro. Moldvai Csángók, Accesat în 6 aprilie 2019.
  146. ^ pustiana.ro. Pusztina - Pustiana - Liga Pro Europa. Accesat în 6 aprilie 2019.
  147. ^ a b c d e f hu csango.ro (Web Archive). Moldvai Csángómagyarok szövetsége. Accesat în 6 aprilie 2019.
  148. ^ hu erdely-szep.hu. Pusztina. Accesat în 6 aprilie 2019.
  149. ^ a b c d hu Tánczos Vilmos; A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben. jakabffy.ro. Accesat în 6 aprilie 2019.
  150. ^ Memoriu despre starea Moldovei ..., D'Hauterive, 1902, pag. 89
  151. ^ Memoriu despre starea Moldovei ..., D'Hauterive, 1902, pag. 91
  152. ^ Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ..., Rosetti, 1905, pag. 3/249
  153. ^ Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ..., Pal, 1941, pag. 82
  154. ^ a b c Ferenc Poszony (). Szeret vize martján (Pe malul Siretului, folclor ceangău din Moldova). Cluj. p. 1. 
  155. ^ Ferenc Poszony (). Szeret vize martján (Pe malul Siretului, folclor ceangău din Moldova). Cluj. p. 2. 
  156. ^ ceangai.ro. „Intelectuali români despre ceangăi”. Accesat în . 
  157. ^ a b c Dumea, Emil (). Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea. Sapientia, Iași. p. 34. 
  158. ^ E. HURMUZAKI - O. DENSUȘIANU, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I, București, partea I, 1889, p. 102.
  159. ^ Carol Auner, Episcopia Milcoviei, în Revista catolică, an II (1912), pp. 540-551.
  160. ^ Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 23
  161. ^ recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). Recensământ 2002 – Rezultate pe țară. Accesat în 6 aprilie 2019.
  162. ^ Recensământul populației și al locuințelor, 2011 (Web Archive), constanta.insse.ro
  163. ^ Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 24
  164. ^ a b Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ..., Năstase, 1935, pag. 88
  165. ^ Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ..., Năstase, 1935, pag. 87
  166. ^ Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ..., Năstase, 1935, pag. 75
  167. ^ Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ..., Năstase, 1935, pag. 79
  168. ^ a b c Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 51
  169. ^ a b Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia ..., Diószegi, 2002, pag. 52
  170. ^ a b George Ioan Lahovary; Marele Dicționar Geografic al României, Vol. I, editat de Societatea Geografică Română, București, 1898, pag. 171-172
  171. ^ hu itthon.transindex.ro, 3 februarie 2012, Április végéig az RMPSZ veszi át a csángó oktatási program irányítását - a Transindex.ro portálról. Accesat în 6 aprilie 2019.
  172. ^ hu csikszereda.piarista.hu. Piarista Tanulmányi Ház, Csíkszereda. Accesat în 6 aprilie 2019.
  173. ^ a b Racoviță, Ortensia; Dicționar geografic al județului Bacău, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1897. pag. 74
  174. ^ Mihail Sadoveanu; Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă, Editura Hyperion, Chișinău, 1992, pag. 141
  175. ^ Mihail Sadoveanu; Nicoară Potcoavă, Editura pentru Literatură, București, 1962, pag. 40
  176. ^ a b Otilia Cazimir; Întuneric-din carnetul unei doctorese, Editura Tineretului, 1956
  177. ^ Gabriel Andreescu; „Ruleta. Români și maghiari 1990-2000”, Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 233
  178. ^ en Vilmos Tánczos; Language Shift Among the Moldovan Csángós, The Romanian Institute of National Minorities, Cluj-Napoca, 2012, ISBN 978-606-8377-10-0, pag. 20
  179. ^ Gabriel Andreescu; „Ruleta. Români și maghiari 1990-2000”, Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 234
  180. ^ a b Attila Hegyeli; Din Arini la Săbăoani, Fundația Culturală Siret, Roman, pag. 12
  181. ^ Dumitru Mărtinaș; Originea ceangăilor din Moldova, text îngrijit de Ion Coja și V. M. Ungureanu, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, pag. 49

BibliografieModificare

  • Tismăneanu, Vladimir (președinte); RAPORT FINAL Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București, 2006, pag. 537
  • en Turda, Marius; Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania, în Slavic Review, Vol. 66, No. 3, The American Association for the Advancement of Slavic Studies, 2007, pp. 432-435, ISSN 00376779

Bibliografie suplimentarăModificare

Legături externeModificare

VideoModificare

Despre ceangăii din MoldovaModificare

Filme documentareModificare
InterviuriModificare
Dansuri și cânteceModificare

Despre ceangăii ghimeșeniModificare