Județul Vrancea

Vrancea este un județ în regiunile istorice Moldova (la nord de râul Milcov) și Muntenia (la sud de râul Milcov) din România. Județul are o suprafață de 4.863 km², iar reședința este municipiul Focșani. Principalele cursuri de apă sunt: Siret (între Adjud și Nămoloasa), Șușița, Putna, Milcov, Râmnicu Sărat (de la Ciorăști până la vărsarea sa în Siret). Cele mai mari altitudini le dețin vârfurile Lăcăuț (1776 m) și Goru (1784 m).

Vrancea

— Județ —

Stemă

Vrancea (România)

Poziția geografică în România

Coordonate: 45°47′N 26°58′E / 45.79°N 26.97°E

Reședință

Componență

2 municipii
3 orașe
68 Comune

Guvernare

- președinte al Consiliului Județean Vrancea[*]

Cătălin-Dumitru Toma

(PNL, 2020)

- Prefect

Nicușor Halici (PSD, 2 martie 2022 – prezent)

Suprafață

- Total

4.857, 2% din suprafața totală a țării km²

Populație (2011)

- Total

323.080 locuitori

- Densitate

66,5 loc./km²

Fus orar

UTC+2

Prefix telefonic

37

Indicativ autovehicule

VN

Locul după populație

31

Prezență online

http://www.cjvrancea.ro
GeoNames

OpenStreetMap relation

Harta României cu județul Vrancea indicat

Județe vecine: la nord-est județul Vaslui, la est județul Galați, la sud-est județul Brăila, la sud județul Buzău, la vest județul Covasna, la nord județul Bacău.

Județul Vrancea este cuprins între coordonatele geografice 45°23’ și 46°11’ latitudine nordică și 26°23’ și 27°32’ longitudine estică, fiind situat în partea de sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali.

Etimologie

În româna veche „frânc”, „frâncu” însemna „occidental”, „franc”.^[1] Etimologia „francea”-„vrancea” este probabilă^{[formulare evazivă]}, mai ales având în vedere vecinătatea zonei Vrancea cu zona populată în evul mediu de sași.^[2] Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, originea numelui "Vrancea" ar fi traco-dacică și ar proveni de la cuvântul "vrana", care se traduce ca "pădure" sau "munte", ori poate de la cuvântul sanscrit "vran" („munte”).^{[necesită citare]}

Geografie

Dealuri de lângă râul Milcov, care desparte Moldova de Muntenia.

Relief

Dispus în trepte dinspre vest spre est, cuprinde Munții Vrancei (cu depresiunile intramontane Greșu și Lepșa), Dealurile Subcarpatice și Câmpia Siretului Inferior, mărginită la nord-est de Podișul Moldovei (Colinele Tutovei) și la sud–est de Câmpia Râmnicului.

Munții Vrancei sunt munți de încrețire , alcătuiți din culmi ce provin din fragmentarea platformei de eroziune de 1700 m (Goru - 1785, Lăcăuți – 1777, Giurgiu – 1720, Pietrosu – 1672, Zboina Frumoasă – 1657). Dealurile Subcarpatice, depresiunile colinare și dealurile de podiș cuprind dealurile înalte vestice (două șiruri între Valea Putnei și Valea Șușiței) depresiuni intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Șușiței, Putnei și Milcovului, precum și la cumpăna apelor între bazinul Milcovului și Râmnei), dealurile înalte Măgura Odobeștilor – 966 m), glacisul subcarpatic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice. Câmpia Siretului Inferior și Câmpia Râmnicului, se înclină spre est până la altitudinea de 20 m, la confluența Râmnicului Sărat cu Siretul . Câmpia Siretului reprezintă treapta cea mai de jos de pe teritoriul județului și se întinde între glacisul subcarpatic și râul Siret, cu suprafața înclinată de la vest la est și altitudinea cuprinsă între 20 m și 125 m.

Câmpia înaltă situată între glacis și o linie ce trece pe la Mărășești, Vânători, Milcovul, Tătăranu, Râmniceni și la est de Ciorăști, are o altitudine de 70 m în nord și 35 m în sud. Ea are aspectul unei suprafețe netede, ușor învălurită datorită prezenței unor conuri aluvionare între care câmpia formează depresiuni locale, cu exces de umiditate (bolta Voetin, Lacul Negru, aria de la est de Căiata) datorate adâncimii reduse la care se află stratul de apă.

La nord de Valea Șușiței, aspectul câmpiei reprezintă forma unei prisme în trepte ce coboară către Lunca Siretului, iar în apropierea Adjudului, la terasele Siretului se adaugă cele ale Trotușului.

Câmpia joasă se întinde pe linia Mărășești, Vînători, Tătăranu, Râmniceni și de la est de Ciorăști până la albia Siretului, altitudinea ei fiind de 35–50 m în partea de nord și de 20–30 m în cea de sud. Este caracterizată printr-o suprafață relativ netedă, înclinată în aceeași direcție de scurgere a Siretului și este traversată de numeroase albii, meandre și depresiuni cu exces de umiditate, separate între ele prin grinduri teșite.

Geologie

Din punct de vedere geologic, zona județului Vrancea aparține platformei Moesice, alcătuită din două etaje structurale: unul inferior ce corespunde fundamentului cristalin și unul superior ce corespunde cuverturii sedimentare. Șisturile cristaline, împreună cu o parte din învelișul lor sedimentar sunt străpunse de roci eruptive în cea mai mare parte acide (porfire) și de roci bazice. Fundamentul de șisturi cristaline este de vârstă mai veche decât Ordovicianul, probabil Precambrian. Cuvertura sedimentară din Platforma Moesică începe cu Silurianul și se termină cu Cuaternarul.

Prin lacune cu caracter regional, sedimentele s-au separat în mai multe cicluri de sedimente după erele geologice în care s-au depus de la Ordovician - Carbonifer până la Cuaternar. Partea bazală a Cuaternarului este reprezentată de pietrișuri, nisipuri și lentile argiloase, rezultat al depunerii materialului transportat de vastele conuri de dejecție din zona carpatică de curbură. Peste acestea este suprapus relieful caracteristic depozitelor fostelor albii respectiv pietrișuri și nisipuri cu grosimi cuprinse între 3 și 7 m în zona de câmpie. După migrarea albiilor, aceste sedimente au fost acoperite de depozite loessoide de natură deluvială-proluvială cu grosimi cuprinse între 2 și 8 m.

Rețea hidrografică

Rețeaua hidrografică a județului Vrancea măsoară 1756 km cursuri de apă codificate cu următoarele subbazine hidrografice principale:

Subbazinul Siret, 1.230 km²
Subbazinul Trotuș, 130 km²
Subbazinul Putna, 2.480 km²
Subbazinul Râmnicu Sărat, 673 km²

Total: 4.513 km²

Floră

Flora cuprinde aproximativ 1500 de specii de plante având ca origini fitogeografice ținuturi din Orientul Îndepărtat până la Oceanul Atlantic și din nordul Eurasiei până la bazinul mediteranean. Numeroase specii sunt considerate monumente ale naturii, fiind ocrotite de lege (floarea de colț, bulbucii de munte, papucul doamnei, etc).

Faună

Fauna cinegetică este bogată (cocoșul de munte, acvila țipătoare, corbul, cerbul, ursul, mistrețul, râsul la munte, popândăul la șes). În lacurile și râurile Vrancei găsim păstrăvul, molanul, boișteanul, mihalțul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de munte însumând aproximativ 250 km².

Există în Vrancea 16 rezervații naturale cu o suprafață de 2862 ha din care cele mai cunoscute sunt Cheile Tișitei, Cascada Putnei, Râpa Roșie, Lacul Negru, Cheile Narujei, Căldările Zăbalei, Focul Viu de la Andreiașu, Dălhăuți, Lunca Siretului.

Terenurile agricole ale județului Vrancea se întind pe fâșia cuprinsă între malul drept al Siretului și poalele dealurilor subcarpatice ale Munților Vrancei. Deși clima este corespunzătoare culturilor de câmp, mai propice este cultura viței de vie (9,95% din podgoriile României) și producția de vinuri, Vrancea fiind cel mai mare județ viti-vinicol al țării, exportator în Europa, America și Japonia.

Seismologie

Teritoriul județului Vrancea este cea mai activă zonă seismică a României, cu cutremure anuale ale căror adâncimi focale sunt cuprinse între 80 și 160 km și, prin urmare, afectează regiuni largi.

Cutremurele cu epicentrul în Vrancea sunt cauzate de deplasările blocurilor de falie din apropiere. Au fost înregistrate cutremure devastatoare cu magnitudinea de la 7 la 8 pe scara Richter.

Cele mai mortale au fost cutremurul din Vrancea din 1977, care a ucis peste 1.500 de oameni în România și Bulgaria, și cutremurul din Vrancea din 1940, care a ucis peste 1.000 de oameni. Cel mai puternic a fost cutremurul din Vrancea din 1802, cu o intensitate estimată la 7,9 pe scara amplitudinii momentului, dar care a ucis doar 4 persoane. Alte cutremure notabile au fost cutremurul Vrancea din 1738, cutremurul Vrancea din 1838 și cutremurul Vrancea din 1986

Heraldica

Actuala stema județului Vrancea vine cu un aport semnificativ de simboluri la nivel de regiune. Aceasta este reprezentată de un scut roșu-albastru-gri, pe care se regăsesc acvila cu cruce de aur în cioc, însoțită de soare, simbolurile Moldovei și Munteniei, capul de bour care semnifică lupta înaintașilor pentru realizarea Unirii Principatelor Române, dar precum și un butoi și ciorchinii de struguri, care amintesc de frumoasele podgorii și ponderea însemnată a viticulturii în județul Vrancea. În partea centrală a stemei putem observa cu culoarea galbenă și text negru, textul Onoarea și patria.

Stema județului Vrancea

Istoric

Pentru prima dată denumirea Vrancea (Varancha) este atestată la 2 iulie 1431, într-un document descoperit de C.C. Giurescu și publicat în 1945 în „Revista Istorică Română” (p. 416), desemnând Țara împădurită sau Țara Neagră (apud Sava, Sava 2007: 149).^[3]

Componența actualului județ Vrancea în anul 1930

Din punct de vedere administrativ, reședința județului, Focșani, s-a format ca un singur oraș în urma Unirii Principatelor în 1859. Partea moldoveană fusese reședința ținutului moldovean Putna, iar cea sudică, a județului muntean Slam Râmnic. În 1864, orașul Focșani a fost unificat și a devenit reședința județului Putna. Teritoriul actual al județului Vrancea cuprinde cea mai mare parte a acelui județ Putna (excepție făcând comunele din nordul extrem, începând cu Sascut, care acum sunt în județul Bacău, precum și părți din județele Râmnicu-Sărat, Tecuci și Tutova.

Județul Vrancea a fost constituit în 1968, pe un teritoriu care la acea dată făcea parte din regiunile Bacău și Galați. La acea dată, cu ocazia organizării administrativ-teritoriale efectuate de regimul comunist, prin care s-a revenit la vechea împărțire pe județe, Vrancea și-a căpătat actualul nume, teritoriul său extinzându-se spre sud și sud-est prin încorporarea unei părți din fostul raion Râmnicu Sărat (se desființează regiunea Ploiești și apare județul Buzău) de la care au fost încorporate localitățile: Bălești, Chiojdeni, Ciorăști, Dumitrești, Jitia, Sihlea, Tâmboiești, Slobozia Bradului și Vintileasca. Alte patru localități au fost alipite de la județul Bacău: Boghești, Corbița, Homocea și Tănăsoaia. De la raionul Brăila (fosta regiune Galați) s-au alipit comunele Măicănești și Râmniceni. Cu noua sa configurație se învecina cu județele: Vaslui la nord – est, Galați la est, Brăila la sud – est, Buzău la sud și sud – vest, Covasna la vest și Bacău la nord.^[4]

Organizarea administrativ-teritorială

Județul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială organizată cu rang de județ, cuprinde, conform actualei împărțiri administrativ - teritoriale, 73 de localități din care 2 municipii, 3 orașe și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate.

Diviziuni administrative

Articol principal: Listă de localități din județul Vrancea.

Județul este format din 73 unități administrativ-teritoriale: 2 municipii, 3 orașe și 68 de comune. Lista de mai jos conține unitățile administrativ-teritoriale din județul Vrancea.

Stemă	Nume	Tip de localitate	Populație	Imagine
Municipii și orașe
	Adjud	municipiu	16.045
	Focșani	municipiu reședință de județ	79.315
	Mărășești	oraș	10.671
	Odobești	oraș	9.364
	Panciu	oraș	7.664
Comune
	Andreiașu de Jos	comună	1.655
	Biliești	comună	1.833
	Boghești	comună	1.680
	Bolotești	comună	4.231
	Bordești	comună	1.683
	Broșteni	comună	2.054
	Bârsești	comună	1.299
	Bălești	comună	1.941
	Chiojdeni	comună	2.322
	Ciorăști	comună	3.150
	Corbița	comună	1.793
	Cotești	comună	4.641
	Câmpineanca	comună	3.501
	Câmpuri	comună	3.475
	Cârligele	comună	3.116
	Dumbrăveni	comună	4.281
	Dumitrești	comună	4.602
	Fitionești	comună	2.286
	Garoafa	comună	4.037
	Golești	comună	4.115
	Gologanu	comună	3.040
	Gugești	comună	5.942
	Gura Caliței	comună	2.473
	Homocea	comună	6.625
	Jariștea	comună	4.204	Fișier:Jariștea Peisaj.jpeg
	Jitia	comună	1.609
	Mera	comună	3.453
	Milcovul	comună	2.995
	Movilița	comună	3.183
	Măicănești	comună	4.612
	Negrilești	comună	1.816
	Nereju	comună	4.187
	Nistorești	comună	1.917
	Nănești	comună	2.055
	Năruja	comună	1.659
	Obrejița	comună	1.583
	Paltin	comună	1.861
	Ploscuțeni	comună	3.114
	Poiana Cristei	comună	2.650	Fișier:RO VN Poiana Cristei Peisaj.jpg
	Popești	comună	2.753
	Pufești	comună	3.646
	Păulești	comună	1.834
	Păunești	comună	5.898
	Reghiu	comună	2.126	Fișier:Peisaj Reghiu.jpg
	Ruginești	comună	3.497
	Răcoasa	comună	3.162
	Răstoaca	comună	1.811
	Sihlea	comună	5.039
	Slobozia Bradului	comună	7.010
	Slobozia Ciorăști	comună	1.699	Fișier:Biserica din lemn Slobozia-Ciorasti.jpg
	Soveja	comună	2.159
	Spulber	comună	1.279
	Străoane	comună	3.235
	Suraia	comună	4.595
	Tulnici	comună	3.450
	Tâmboești	comună	2.887
	Tănăsoaia	comună	1.972
	Tătăranu	comună	3.952
	Urechești	comună	2.532
	Valea Sării	comună	1.608
	Vidra	comună	6.295
	Vintileasca	comună	1.981
	Vizantea-Livezi	comună	3.793
	Vrâncioaia	comună	2.576
	Vulturu	comună	6.277
	Vânători	comună	5.164
	Vârteșcoiu	comună	3.151
	Țifești	comună	5.197

Politică și administrație

2024 - prezent

Județul Vrancea este administrat de un consiliu județean format din 32 consilieri. În urma alegerilor locale din 2024, consiliul este prezidat de Nicușor Halici de la PSD iar componența politică a Consiliului este următoarea:^[5]

	Partid	Consilieri	Componența Consiliului
	Partidul Social Democrat	13
	Partidul Național Liberal	13
	Alianța pentru Unirea Românilor	3
	Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei	3

2020

Județul Vrancea este administrat de un consiliu județean format din 32 consilieri. În urma alegerilor locale din 2020, consiliul este prezidat de Cătălin-Dumitru Toma de la PNL, iar componența politică a Consiliului este următoarea:^[6]

	Partid	Consilieri	Componența Consiliului
	Partidul Social Democrat	15
	Alianța PNL-USR-PLUS	15
	Partidul Alianța Liberalilor și Democraților	2

Comune

Populație

Componența etnică a Județului Vrancea

Români (92,2%)

Romi (1,8%)

Necunoscută (5,7%)

Altă etnie (0,3%)

Populația județului Vrancea la diferite recensăminte: 1930: 262.560 loc.; 1948: 290.183 loc.; 1956: 326.532 loc.; 1966: 351.292 loc.; 1972: 379.660 loc.; 2011: 340.310loc.

Economie

Podgori lângă Focșani, reședința judeţului Vrancea.

Județul este renumit pentru vinurile sale, fiind și cel mai mare producător din România. Peste 11% din suprafața județului este acoperită cu viță de vie. Cele mai cunoscute regiuni viticole ale județului sunt:

Panciu - 8.100 ha (20.000 acrii)
Odobești - 7.000 ha (17.000 acrii)
Cotești

În plus, principalele industrii ale județului sunt următoarele:

Alimente si bauturi;
Textile;
Fabricarea hârtiei și fabricarea mobilierului;
Piese și componente mecanice;
Productie de vase de gatit si de copt.

Transporturi

Județul Vrancea este traversat de drumul european E85 (drumul național DN2 care face legătura rutieră cu Bacău, Roman și Suceava (spre nord) și cu Buzău, București și Giurgiu (spre sud).

De asemenea, județul este traversat de magistrala feroviară CFR 500 (București-Suceava).

Turism

Parcul Natural Putna - Vrancea, Tulnici

Mănăstirea Dălhăuți, Dălhăuți, Cârligele

Focul Viu, Andreiașu de Jos

Cascada Putnei, Lepșa, Tulnici

Vrancea are un peisaj pitoresc, în care sunt ocrotite monumente ale naturii de o frumusețe aparte: Parcul Natural Putna - Vrancea, Cascada Putnei , Rezervația Naturală Cheile Tișiței , Focul Viu de la Andreiașu de Jos , Căldările Zăbalei , Cascada Mișina de la Nistorești , Lacul Negru din Cheile Nărujei , Groapa cu Pini de la Tulnici , Muntele Goru.

Vrancea are un relief remarcabil de variat, cu o reprezentare echilibrată a tuturor formelor de relief și cu o specificitate județeană dată de existența unei depresiuni intra-deluroase înalte, bine irigate de bazinul Putnei cu afluenții săi.

Mausoleele de la Mărăști, Mărășești și Soveja, sau Casa memorială ”Moș Ion Roată” din Câmpuri, Casa Tudorei Vrâncioaia de la Bârsești, vorbesc despre istoria și legendele acestui ținut.

Vrancea pastorală este și în prezent deținătoarea meșteșugurilor populare tradiționale: oieritul, cașul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele și păpușarele de caș, troițele, obiectele gospodărești), olăritul, țesutul pânzei, stofei, ștergarelor și confecționarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trișcă, cimpoi, bucium, ocarină) din Nereju, Nistorești, Spulber și a autenticelor măști tradiționale din Nereju, Năruja, Vintileasca, prelucrarea artistică a răchitei și papurei la Suraia.

Județul Vrancea se remarcă prin faptul că are o varietate de forme de relief, care se pretează pentru diverse activități turistice:

Zona de câmpie – Valea Siretului, cu unele porțiuni de luncă prezervând un habitat natural bine conservat, propice unei faune diverse și atractive pentru iubitorii de păsări sălbatice;

Zona dealurilor externe se caracterizează prin suprafețe extinse de podgorii nobile și renumite, turiștii fiind invitați să vizitezea cramele Panciu și Odobești.

Zona dealurilor înalte estice încă mai prezintă arii de pădure seculară, relativ bine conservate (Pădurea Dălhăuți) și oferă un fundal atractiv atât pentru zona viticolă, cât și pentru depresiunile interne;

Depresiunile intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Șușiței, Putnei și Milcovului, precum și la cumpăna apelor între bazinul Milcov și Râmnei) cuprind zonele turistice cu cel mai ridicat potențial din județ și se desfășoară pe albiile de râu, oferind o multitudine de puncte de observare pitorești, care necesită amenajare;

Zona montană a județului este caracterizată de o împădurire abundentă, unii geografi caracterizând aceste zone ca fiind cele mai dense păduri montane din România. Munții se desfășoară în etaje, oferind un amfiteatru pitoresc bine observabil din majoritatea punctelor depresiunilor intradeluroase – probabil cel mai atractiv punct de observație situându-se pe drumul care leagă Lepșa de Soveja. Peisajul natural al zonei este reliefat de Munții Vrancei, cu o înălțime medie de 1.500m: cu toate că vârful cel mai înalt este Goru (1.785 m), Vârful Lăcăuți cu stația sa meteorologică este cel mai cunoscut și vizitat.

Parcul Natural Putna - Vrancea cuprinde 41,32% din suprafața montană a județului, având o suprafață de 38.204 ha. Acest parc se caracterizează prin prezența unor habitate forestiere extrem de compacte, inaccesibile, ideale pentru carnivorele mari, fiind al doilea areal din țară ca densitate a carnivorelor mari (lup, râs, urs).

Biodiversitatea ridicată poate oferi pasionaților de vânătoare un fond cinegetic bogat. De remarcat este și calitatea ridicată a aerului, care se adaugă specificului natural al județului, ducând la apariția unor zone cu o calitate terapeutică ridicată, cum ar fi bine cunoscuta zonă Soveja.

Patrimoniu cultural valoros: mausoleele eroilor și vechile biserici din lemn

Județul Vrancea se remarcă printr-o serie de clădiri de patrimoniu, monumente, muzee și vestigii.

Primul Război Mondial reprezintă o etapă importantă în istoria Vrancei, întrucât aici s-au desfășurat luptele eroice din vara anului 1917, dovadă fiind impresionantele Mausoleele de la Mărăști, Mărășești, Soveja și Focșani, de pe Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial.

Casa memorială Alexandru Vlahuță din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni și Casa memorială Moș Ion Roată de la Câmpuri constituie o bogată zestre literară, etnografică și muzicală, și constituie importante atracții turistice ale județului.

Un element distinctiv pentru județul Vrancea sunt bisericile din lemn, printre puținele valori originale din Țara Vrancei. În prezent, în Vrancea există 40 de biserici de lemn, dintre care 18 au fost trecute pe lista Monumentelor Istorice, iar 21 dintre ele sunt înregistrate la Institutul Român de Istorie Culturală. Lăcașele vechi de sute de ani ascund comori ale artei românești post brâncovenești: pereți interiori sculptați, pridvoare deschise, clopotnițe deschise în partea superioară.

Trasee culturale artistice
Pe teritoriul județului Vrancea sunt organizate trasee cultural artistice, concepute astfel încât să valorifice și să promoveze potențialul turistic, și anume patrimoniul cultural, precum și tradițiile locale, astfel:

Așezări monahale din județul Vrancea

Biserica "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul", Focșani

Biserica "Nașterea Maicii Domnului", Odobești

Traseu:

E85 București – Râmnicu-Sărat – Focșani, traseul cuprinde obiectivele:

Mănăstirea Rogozu, com. Slobozia Bradului, monument istoric, datare inceputul sec. XIX;
Mănăstirea Recea, sat Cândești, com. Dumbrăveni, monument istoric, cod LMI VNII-m-B-06501, datare 1802-1804;
Mănăstirea Vărzărești, sat Palanca, com. Urechești, monument istoric, datare 1644-1890;
Mănăstirea Cotești, com Cotești monument istoric cod LMI VN-II-a-A-06504, datare 1720;
Mănăstirea Dălhăuți, com. Cârligele monument istoric, sec XIX;
Biserica fostei Mănăstiri Mera, com. Mera, monument istoric, datare - sec 1685.

Drumul de glorie al Armatei Române din 1917

Articol principal: Lista monumentelor istorice din județul Vrancea.

Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial, monument istoric memorial de interes național din orașul Mărășești

Monument al eroilor surăeni, Suraia

Monumentul Primului Război Mondial, Adjud

Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, Panciu

Traseu principal:

E85 București-Focșani-Bacău.

Mausoleul Eroilor Focșani, cartier Sud, monument istoric, datare 1926;
Statuia Victoriei, Tișița, monument istoric, datare 1934;
Mausoleul Eroilor Mărășești, monument istoric, datare 1923-1924, 1936-1938;
Mausoleul Eroilor Mărăști, sat Mărăști, Răcoasa, monument istoric, datare 1928
Mausoleul Eroilor Soveja, sat Dragosloveni, monument istoric, datare 1929.

Biserici din lemn din județul Vrancea

Biserici din podgorie

Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului sat Mănăstioara, com Fitionești, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06517, datare secol XVIII;
Biserica de lemn Sf Ioan Botezătorul sat Chițcani, com. Movilița, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06503, datare secol XVII;
Biserica de lemn Sf Nicolae com. Străoane, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06559, datare secol XVII.

Biserici din Vrancea arhaică

Biserica de lemn Sf Nicolae sat Prisaca, com. Valea Sării, monument istoric, cod LMIVN-II-m-A-06554, datare secol XVIII;
Biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva, com.Valea Sării, monument istoric, cod LMIVN-II-m-A-06563, datare secol 1772-1773;
Biserica de lemn Sf Nicolae, com. Nistorești, monument istoric, cod LMI VN-II-m-B-06524, datare secol XVIII;
Schitul Valea Neagră, sat Valea Neagră, com Nistorești, monument istoric cod LMIVN-II-a-A-06562, datare 1755-1757;
Biserica de lemn Sf Nicolae, com Vrâncioaia, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06571, datare 1783.

Biserici din Vrancea de Nord

Biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva, com Ruginești, monument istoric, cod LMIVN-II-m-A-06556, datare sec XVII;
Biserica de lemn Sf Nicolae, sat Anghelești, com Ruginești, monument istoric, cod LMI VN-II-m-B-06495, datare 1757-1758;
Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, sat Lărgășeni, comuna Corbița, monument istoric cod LMI VN-II-m-A-06513, datare 1760.

Obiective culturale cu potențial turistic

Casa memorială Alexandru Vlahuță, sat Dragosloveni, com. Dumbrăveni, monument istoric, cod LMI VN-IV-m-B-06618, datare sec. XIX;
Casa memorială Moș Ion Roată, sat Gura Văii, com. Câmpuri, monument istoric, cod LMI VN-IV-m-B-06624, datare sec XIX.

Trasee turistice montane

În prezent, în spațiul montan al Vrancei sunt materializate 18 trasee turistice marcate:

Traseul nr. 1: Tulnici (470 m.) – Masivul Coza -Șaua Geamăna (1496 m.) – Șaua Fântânița (1351 m,) – Dealul Negru (1508 m. în vf. Bulboace) – Șaua Tișiței (1319 m.) –

Piscul cu Paltini – Poiana Șindrilita (1524m.) – Culmea Păișele – Șaua Fânării (1480 m.) – Muntele Pietrosu (1676 m.) – Golul Pietrosului (1315 m.) – Muntele Zboina Frumoasă (1657 m.) – Culmea Lapoșului (1455 m.) – Nereju (540 m.)

Marcaj: Bandă roșie
Lungime: cca. 56km
Timp de parcurs: 3 – 3 ½ zile

Traseul nr. 2: Lepșa (610 m.) -Valea Tișiței – Pârâul Cristianu Mic – Golul Roibului (1460 m.) – Șaua Geamăna (1496 m.)

Marcaj: Triunghi roșu
Lungime: cca. 13km
Timp de parcurs: 9 ore

Traseul nr. 3: Poiana Șindrilita (1524m.) – Valea Zăbăluța (1300 m.) – Șaua Poienița (La Mormânt) (1408 m.) – Muntele Mârdanu – Vf. Lăcăuți (1777m.)

Marcaj: Triunghi albastru
Lungime: cca. 7km
Timp de parcurs: 3 – 3 ½ ore

Traseul nr. 4: Pârâul Goru – Vf. Goru (1785 m.) – Șaua Gorului (1486 m.) -Vf. Lăcăuți (1777 m.)

Marcaj: Cruce albastră
Lungime: cca. 9km
Timp de parcurs: 5 – 5 ½ ore

Traseul nr. 5: Botu Mișânei (530m.) – Culmea Mișâna – Zboina Frumoasă (1657 m.) – Culmea Pietrele Albe-Frumoasele – Căldările Zăbalei (840 m.)

Marcaj: Bandă albastră
Lungime: cca. 24km
Timp de parcurs: 10-12 ore

Traseul nr. 6: Vetrești-Herăstrău – Valea Năruja – Șaua Tișiței – Lacul Negru

Marcaj: Cruce albastră
Lungime: cca. 22km
Timp de parcurs: 6 – 7 ore

Traseul nr. 7: Dealul Morii (610 m.) – Păulești – Curmătura Măgurii- Ploștina (750 m.) – Valea Neagră – Vetrești-Herăstrău (500 m.) – Dealul Secăturii (1100m.)

– Culmea Lapoșului de Jos (1247 m.) – Nereju (540 m.)

Marcaj: Punct roșu
Lungime: cca. 32km
Timp de parcurs: 12 – 14 ore

Traseul nr. 8: Dealul Morii (610 m.) – Păulești – Pârâul Alunu – Masivul Coza – Șaua Golici (1360 m.)

Marcaj: Punct galben
Lungime: cca. 18km
Timp de parcurs: 6 – 7 ore

Traseul nr. 9: DN2D – (Greșu) Casa lui Neagu (720 m.) – Valea Putnei – Pârâul Bradului – Șaua Poienița (1409 m.)

Marcaj: Punct roșu
Lungime: cca. 14km
Timp de parcurs: 6 – 7 ore

Traseul nr. 10: Cabanele Giurgiu (1100 m.) – Șaua Fânării (1480 m.) – Golu Verdelui (1460 m.) – Muntele Pietrosu (1676 m.) – Cabanele Giurgiu

Marcaj: Cruce roșie
Lungime: cca. 7km
Timp de parcurs: 5 – 5 ½ ore

Traseul nr. 11: Culmea Hârtan – sub Vf. Baba (1544 m.) – sub Vf. Lujeru (1517 m.) – Șaua Poarta Vânturilor (1695 m.) – Vf. Lăcăuți (1777 m.)

Marcaj: Bandă roșie
Lungime: cca. 16km
Timp de parcurs: 7 – 7 ½ ore

Traseul nr. 12: DN2D – Pasul Mușat (1100 m.) – sub VF. Mușat (1503m.) – sub Vf. Stogu (1527 m.) – Culmea Hârtan

Marcaj: Cruce roșie
Lungime: cca. 3km
Timp de parcurs: 2 – 2 ½ ore

Traseul nr. 13: Masivul Coza/ Plaiul Cârniturii – Stâna “Vidreni” (“Modernă”) – Golul Roibului

Marcaj: Punct roșu
Lungime: cca. 3 km
Timp de parcurs: 1 ½ – 2 ore

Traseul nr. 14: Soveja – Sat Dragosloveni (530 m.) – Șezătoarea Lupilor – Vf. Zboina Neagră (1350 m.)

Marcaj: Cruce roșie
Lungime: cca. 10km
Timp de difuzare: 4 – 4 ½ ore

Traseul nr. 15: (E8) Lepșa (600 m.) – Pârâul Streiu – DN2L – cabana Zboina Neagră – Pichetul Clăbucului – Pasul Stânișoarei (1260 m.) /La Trei Hotare

Marcaj: Bandă albastră
Lungime: cca. 25km
Timp de parcurs: 8 – 8 ½ ore

Traseul nr. 16: Pârâul Coza- Mioarele – Cascada din Horn

Marcaj: Punct albastru
Lungime: cca. 2km
Timp de parcurs: ½ oră

Traseul nr. 17: Cabanele Giurgiu (1100 m.)– Căbălașu – Muntele Giurgiu – Refugiul Centenar (1450 m.)/ Punctul Frăției Neamului Românesc

Marcaj: Triunghi roșu
Lungime: cca. 11km
Timp de parcurs: 4 – 4 ½ ore^[7]

Note

^ G. Mihăilă, Dicționar al limbii române vechi, București, 1974, pag. 101-102.
^ Sorin Mitu, Imagini europene și mentalități românești, Cluj 2000, pag. 16 și urm.
^ [1] Arhivat în 14 aprilie 2017, la Wayback Machine.| Tamara Daniela MOCANCA, Țara Vrancei, dincolo de legenda Tudorei Vrâncioaia și a celor șapte feciori
^ „copie arhivă”. Arhivat din original la 2 aprilie 2017. Accesat în 16 aprilie 2017.
^ Ziarul de Vrancea (28 iunie 2024). „Consilierii județeni din Vrancea pentru mandatul 2024-2028, au intrat în posesia certificatelor doveditoare a calității menționate”. Ziarul de Vrancea. Accesat în 8 septembrie 2024.
^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020”. Autoritatea Electorală Permanentă. Arhivat din original (Json) la 16 ianuarie 2021. Accesat în 2 noiembrie 2020.
^ „Consiliul Județean Vrancea, Turism”. Accesat în 28 august 2024.

Bibliografie suplimentară

Județul Vrancea, Horia Grumăzescu, Ioana Ștefănescu, Ed. Acad. RSR, 1970
Vrancea: geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Ion Conea, Editura Academiei Române, 1993
Locuri și legende vrîncene, Simion Hârnea, Sport-Turism, 1984
Zona etnografică Vrancea, Tancred Bănățeanu, Georgeta Stoica, Editura Sport-Turism, 1988
Ținutul Vrancei: etnografie, folklor, dialectologie, Ion Diaconu, Paula Diaconu Bălan, Editura pentru Literatură, 1969
Țara Vrancei - o istorie a obștilor răzășești, Cezar Cherciu, 2015 - recenzie