Comunele României

unitate de bază administrativ-economică din România

Comuna (din cuvântul commune din limba franceză; pluralul „comune”) este o unitate de bază administrativ-economică din România, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un Consiliu comunal în fruntea căruia se află un primar. În anul 2018, România avea 2861 de comune.

România
Coat of arms of Romania.svg

Acest articol face parte din seria:
Organizarea administrativ-teritorială
a României




Geografia României · Politica României · Atlas
Împărțirea administrativă a României

În general comuna poartă numele satului în care se află reședința, dar uneori comuna poartă numele altui sat din componența sa. De exemplu, Comuna Arefu conține satul Arefu, dar are reședința în satul Căpățânenii Pământeni. Există și câteva comune al căror nume doar amintesc de unul din satele componente, cum ar fi Comuna Poșaga sau chiar n-au nicio legătură cu acestea, cum e Comuna Valea Doftanei.

IstoricModificare

În Evul Mediu comunele erau așezări urbane în țările din apusul Europei, dezvoltate în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie.

În era primitivă comuna însemna prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale.

Comuna în RomâniaModificare

În România, în 1996 erau 2.686 de comune cu un total de 13.285 sate, cu o medie de 5 sate pe comună.[1]

Unitatea administrativă de comună a fost legiferată pe teritoriul României în 1864, în perioada Principatelor Unite, după Unirea din 1918 ea fiind extinsă și pe noile teritorii. Legea din 1929 definea comunele ca fiind de 2 tipuri: comune urbane/orașe, respectiv comune rurale. Cele rurale aveau până la 10.000 de locuitori, cele urbane peste. Satele, considerate sectoare ale comunei, erau mici (sub 600 de locuitori) sau mari (peste 600 locuitori).

Odată cu legea reorganizării administrative din 1968 satele devin de 3 feluri: mici (sub 500 locuitori), medii (500 - 1.500 locuitori) și mari (1.500 - 4.000 locuitori) [2].

Clasificarea comunelor la 1 ianuarie 2016
Clasificarea comunelor din România[3] Numărul de comune Populația
Sub 1.000 locuitori 94 70.025
între 1.000 - 3.000 locuitori 1.412 2.933.925
între 3.000 - 5.000 locuitori 868 3.332.756
între 5.000 - 7.000 locuitori 326 1.887.188
între 7.000 - 9.000 locuitori 102 808.843
Între 9.000-10.000 locuitori 18 170.845
Între 10.000-12.000 31 333.259
Peste 12.000 10 158.595
TOTAL 2.861 9.695.506

În forma republicată în 1981 a legii din 1968, comuna este definită ca: unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unu sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Prin organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică, social-culturală și gospodărească a localităților rurale. Satul în care își au sediul organele de conducere ale comunei sunt sate-reședință.[4]

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  • Ioan Silviu Nistor (). Comuna și județul: evoluția istorică. Cluj-Napoca: Editura Dacia. 

NoteModificare

  1. ^ www.ici.ro
  2. ^ Mariana Pintilie - Dăbâca, studiu monografic, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2001, p. 25
  3. ^ INSSE - Populația României pe localități, ianuarie 2016 *
  4. ^ LEGE nr. 2 din 16 februarie 1968 (**republicată**) privind organizarea administrativă a teritoriului României; Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 27 iulie 1981

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Satul românesc contemporan, Maria Fulea, Violeta Florian, Aurelia Sârbu, Institutul de Sociologie (Academia Română), Editura Academiei Române, 1996
  • Satul românesc pe drumul către Europa, Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Dumitru Sandu, Polirom, 2006
  • Populația rurală a României între cele două războaie mondiale, D. Șandru, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980
  • Atlas Sociologic Rural, Ilie Badescu, Gheorghe Sisestean, Editura Mica Valahie
  • Modernizarea lumii rurale din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-Iea: contribuții, Constantin Bărbulescu, Vlad Popovici, Editura Accent, 2005

Legături externeModificare

Imagini