Comuna Gura Caliței, Vrancea

comună din județul Vrancea, România

Gura Caliței (în trecut, Lacu lui Băban) este o comună în județul Vrancea, Muntenia, România, formată din satele Bălănești, Cocoșari, Dealu Lung, Groapa Tufei, Gura Caliței (reședința), Lacu lui Baban, Plopu, Poenile, Rașca și Șotârcari.

Gura Caliței
—  comună  —
Gura Caliței se află în România
Gura Caliței
Gura Caliței
Gura Caliței (România)
Poziția geografică
Coordonate: 45°35′16″N 27°01′02″E ({{PAGENAME}}) / 45.58778°N 27.01722°E

Țară România
Județ Vrancea


ReședințăGura Caliței
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Gura Caliței[*]Gică Grosu[*][1] (PNL, )

Suprafață
 - Total47 km²
Altitudine167 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total2.558 locuitori

Fus orarUTC+2

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Așezare modificare

Comuna Gura Caliței se află în zona colinară central-sudică a județului, de-a lungul văii râului Râmna. Este traversată de-a lungul acestei ape de șoseaua județeană DJ204P, care o leagă spre sud-est de Dumbrăveni (unde se termină în DN2) și spre vest de Dumitrești.

Demografie modificare




 

Componența etnică a comunei Gura Caliței

     Români (96,72%)

     Alte etnii (0,16%)

     Necunoscută (3,13%)




 

Componența confesională a comunei Gura Caliței

     Ortodocși (96,21%)

     Alte religii (0,66%)

     Necunoscută (3,13%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Gura Caliței se ridică la 2.558 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.473 de locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români (96,72%), iar pentru 3,13% nu se cunoaște apartenența etnică.[3] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,21%), iar pentru 3,13% nu se cunoaște apartenența confesională.[4]

Politică și administrație modificare

Comuna Gura Caliței este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Gică Grosu[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[5]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal7       
Partidul Social Democrat3       
Partidul Mișcarea Populară1       

Istorie modificare

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Lacu lui Băban, făcea parte din plasa Marginea de Sus a județului Râmnicu Sărat și avea în compunere satele Lacu lui Băban (denumit și Constandoiu), Gura Caliței, Groapa Tufei, Poenile, Bălănești și Cocoșari, cu o populație totală de 1617 locuitori. În comună funcționau trei biserici și o școală mixtă cu 150 de elevi.[6] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, mai funcționa în plaiul Râmnicul din același județ și comuna Dealu Lung, formată din satele Peletic, Plopu, Rașca, Tinosu și Șotănari, cu o populație de 898 de locuitori. Aici existau două biserici (una datând din 1833) și o școală mixtă cu 28 de elevi.[7]

Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Dealu Lung și includerea ei în comuna Lacul lui Băban, cu satele Cocoșari, Constandoiu, Gura Caliței, Peletic, Plopu, Poenile, Tinoasa și cătunele Bălănești, Groapa Tufei, Rașca și Șotărcari, populația totală fiind de 2812 locuitori. Ea era arondată plășii Plăginești a aceluiași județ.[8]

În 1950, comuna a fost transferată raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. Satul Gura Caliței a fost la un moment dat separat de comună și a format comuna Gura Caliței împreună cu satul Terchești, dar în 1964 această comună a fost desființată și satul Gura Caliței a revenit la comuna Lacu lui Băban.[9] În 1968, comuna a fost transferată la județul Vrancea, cu această ocazie mai multe sate nou-apărute (Frasinu, Pomii Cucilor, și Șesu cu Plopi) au fost comasate cu satul Dealu Lung.[10][11] După inundațiile și alunecările de teren din 1970, reședința comunei s-a mutat la Gura Caliței, iar comuna a luat numele satului de reședință.[12]

Vezi și modificare

Note modificare

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  2. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  6. ^ Lahovari, George Ioan (). „Lacul-lui-Băban, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 125–126. 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (). „Dealul-Lung, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 83–84. 
  8. ^ „Comuna Lacul lui Băban în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  9. ^ „Decretul nr. 798 din 17 decembrie 1964 privind modificarea anexei la Legea nr. 3/1960 pentru îmbunătățirea împărțirii administrative a teritoriului Republicii Populare Romîne”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ Borcea, Stefan (). „Cum a dispărut comuna Lacul lui Baban după alunecările de teren din 1970”. Adevărul.  Parametru necunoscut |city= ignorat (ajutor)

Lectură suplimentară modificare

  • Monografia comunei Gura Caliței între istorie și legendă, Mihai V. Momanu, Corneliu I. Bălan, Editura Fundației "Tradiția Românească", București, 2010