Lista statelor lumii
La ora actuală în lume există 195 de state suverane și independente – 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite[1] plus Vatican și Palestina care sunt observatori permanenți la Națiunile Unite.
De asemenea, alte două entități de facto – Kosovo și Taiwan – sunt recunoscute ca state suverane și independente fiecare de circa ¼ din statele lumii.
Nu sunt state suverane și independente
- componente ale statelor suverane și independente, chiar dacă legal sunt la rândul lor state suverane (de exemplu Bavaria, California) sau entități suverane (de exemplu Muntele Atos). Vezi și Federație.
- componente ale statelor suverane și independente, chiar dacă legal și/sau tradițional sunt țări (de exemplu Scoția, Țara Galilor).
- regiuni componente ale statelor suverane și independente care se bucură de autonomie legislativă (de exemplu Alsacia, Catalonia) sau locală (de exemplu Găgăuzia).
- entități care au statut de teritorii dependente (legal nu sunt componente) ale statelor suverane și independente (de exemplu Groenlanda, Gibraltar, Insula Man, Polinezia franceză). În general, acestea se bucură de o largă autonomie internă și externă (de exemplu cele patru entități menționate mai sus nu fac parte din Uniunea Europeană, chiar dacă statele de care ele depind – Danemarca, Marea Britanie, respectiv Franța – fac parte). Vezi Lista teritoriilor dependente.
- teritorii, regiuni sau state care și-au declarat unilateral independența fără a fi recunoscute (de exemplu Transnistria, Somaliland, Cecenia), sau recunoscute de un stat implicat în conflict (de exemplu Ciprul de Nord, Abhazia, Osetia de Sud, recunoscute respectiv doar de Turcia sau Rusia). Vezi Lista mișcărilor separatiste.
- teritorii pretinse independente de mișcări separatiste (de exemplu Țara Bascilor, Tamil Ilam, Ținutul Secuiesc). Vezi Lista mișcărilor separatiste.
- entități tolerate drept amuzament (de exemplu Sealand). Vezi și Entități stranii.
- Kosovo, regiune autonomă a Serbiei, condusă de un guvern propriu, recunoscută drept independentă de unele (50 de) state.
- Taiwan, provincie a Chinei condusă sub numele Republica China de guvernul care a pierdut războiul civil soldat cu proclamarea în 1949 a Republicii Populare Chineze. Deși majoritatea statelor lumii recunosc guvernul R. P. Chineze drept guvern al Chinei, unele (23 de) state recunosc guvernul R. China.
- Sahara de Vest, teritoriu controlat de Maroc, dar recunoscut ca independent de unele (49 de) state.
- Statul Palestina, proclamat de Organizația de Eliberare a Palestinei, practic inoperant, al cărui teritoriu revendicat se află în prezent sub control divizat între armata Israelului și Autoritatea Națională Palestineană proclamată la rândul ei Statul Palestina, (acțiune nerecunoscută de Israel), dar recunoscut ca independent de unele (135 de) state.
Recunoașterea reciprocă
Statele lumii, cu foarte puține excepții, se recunosc între ele drept state suverane și independente și întrețin relații diplomatice. Printre excepțiile notorii se numără:
- Armenia nu este recunoscută de Pakistan din cauza suportului pentru Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabah
- Republica Populară Chineză nu este recunoscută ca guvern legal al Chinei de cele 22 state membre ale Națiunilor Unite care recunosc Republica China drept guvern legal și de Vatican
- Ciprul nu este recunoscut de Turcia și Ciprul de Nord
- Coreea de Nord nu este recunoscută de Coreea de Sud și Japonia
- Coreea de Sud nu este recunoscută de Coreea de Nord
- Israelul nu este recunoscut de 21 de state membre ale Națiunilor Unite și de Republica Arabă Democrată Saharawi
- Macedonia participă în comunitatea internațională sub numele Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei sau FRIAM (FYROM în limba engleză), impus de Grecia
Lista statelor lumii
Nume scurt și oficial | Stemă și heraldică | Membru în cadrul Sistemului ONU | Suveranitate disputată | Informații suplimentare cu privire la statutul și recunoașterea suveranității | |
---|---|---|---|---|---|
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Kabul
Afganistan este divizat în 34 provincii (velayat). (Badakhshan, Badghis, Baghlan, Balkh, Bamyan, Daykundi, Farah, Faryab, Ghazni, Ghur, Helmand, Herat, Jowzjan, Kabul, Kandahar, Kapisa, Khost, Kunar, Kunduz, Laghman, Logar, Maidan Wardak, Nangarhar, Nimruz, Nuristan, Paktia, Paktika, Panjshir, Parwan, Samangan, Sar-e Pol, Takhar, Urozgan, Zabul) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Africa de Sud face parte din Commonwealth
Capitale:
Cape Town (legislativă) Republica Africa de Sud este divizată în 9 provincii. (Eastern Cape, Free State, Gauteng, KwaZulu-Natal, Limpopo, Mpumalanga, North West, Northern Cape, Western Cape) Teritoriu anexat Insulele Prințul Eduard (Marion și Prințul Eduard) din Oceanul Indian | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Tirana
Albania este divizată la nivel local în 12 regiuni (qarqe) ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Alger
Algeria este divizată în 48 provincii (wilayat). (Adrar, Aïn Defla, Aïn Témouchent, Alger, Annaba, Batna, Béchar, Béjaïa, Biskra, Blida, Bordj Bou Arréridj, Bouira, Boumerdès, Chlef, Constantina, Djelfa, El Bayadh, El Oued, El Tarf, Ghardaïa, Guelma, Illizi, Jijel, Khenchela, Laghouat, Mascara, Médéa, Mila, Mostaganem, M'Sila, Naâma, Oran, Ouargla, Oum El Bouaghi, Relizane, Saïda, Sétif, Sidi Bel Abbès, Skikda, Souk Ahras, Tamanrasset, Tébessa, Tiaret, Tindouf, Tipaza, Tissemsilt, Tizi Ouzou, Tlemcen). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Rolul de monarh este exercitat împreună de doi co-principi, episcopul de Urgell, (țara făcând parte din dioceza de Urgell) și președintele Franței.
Capitala: Andorra la Vella Andorra este divizată la nivel local în 7 parohii (parròquies). ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Luanda
Angola este formată din 18 provincii (províncias). (Bengo, Benguela, Bié, Cuando Cubango, Cuanza Norte, Cuanza Sul, Cabinda, Cunene, Huambo, Huíla, Luanda, Lunda Norte, Lunda Sul, Malanje, Moxico, Namibe, Uíge, Zaire) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Antigua și Barbuda face parte din Commonwealth.
Capitala: St. John's Are în componența sa 6 parishes (parohii) (Parohia Saint George, Parohia Saint John, Parohia Saint Mary, Parohia Saint Paul, Parohia Saint Peter, Parohia Saint Philip) și 2 depedențe (Barbuda și Redonda). Dependința Barbuda constitue o regiune autonomă. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Riad
Regatul este format din 13 regiuni (manațiq). (Al Bahah, Al Hudud ash Shamaliyah, Al Jawf, Medina, Al-Qassim, Riad, Ash Sharqiyah, 'Asir, Ha'il, Jizan, Mecca, Najran, Tabuk) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Buenos Aires
Argentina este o federație cu 23 de provincii ( Teritoriu revendicat | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu este recunoscută de Pakistan | Capitala: Erevan
Armenia este împărțită teritorial în 11 provincii (Aragatsotn, Ararat, Armavir, Gegharkunik, Kotayk, Lori, Shirak, Syunik, Tavush, Vayots Dzor. Oraș cu statul special: | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Australia face parte din Commonwealth
Capitala: Canberra Australia este o federație cu 6 state ( Teritoriile externe și asociate la nivel federal ale Australiei sunt: ( Insulele Ashmore și Cartier, Zona Antarctică Australiană, Teritoriile dependente și cu statul special la nivel statal sunt: ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Viena Austria este o federație cu 9 state (Bundesländer) ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Baku
Azerbaidjan este împărțit teritorial în 59 de districte plus 11 din Nagorno-Karabah (Absheron, Ağcabədi, Ağdam, Ağdaș, Agstafa, Agsu, Astara, Balakan, Barda, Beylagan, Bilasuvar, Djabrayil, Djalilabad, Dașkasan, Șabran, Fuzuli, Gadabay, Goranboy, Göyçay, Hajigabul, İmișli, İsmayıllı, Kalbadjar, Kurdamir, Lachin, Lankaran, Lerik, Masallı, Neftçala, Oguz, Gabala, Qax, Qazax, Qobustan, Quba, Qubadlı, Qusar, Saatlî, Sabirabad, Șaki, Salyan, Șamahî, Șəmkir, Samuk, Siyazan, Șușa, Tartar, Tovuz, Ujar, Hacimaz, Göygöl, Xızı, Hodjalî, Hodjavend, Yardımlı, Ievlah, Zanghilan, Zaqatala, Zardab), 11 orașe plus capitala Republicii Nagorno-Karabah (Șirvan, Baku, Gandja, Lankaran, Mingacevir, Naftalan, Neftçala, Șaki, Sumqayıt, Șușa, Stepanakert, Ievlah) și o republică autonomă care la rândul ei este împărțită în 7 districte (Babek, Djulfa, Kangarli, Ordubad, Sədərək, Șahbuz, Șarur) și un oraș (Naxcivan). În Nagorno-Karabah a fost creat un stat de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Bahamas face parte din Commonwealth.
Capitala: Nassau Are în componența sa 23 districte (Acklins, Insulele Berry, Bimini, Black Point, Insula Cat, Central Abaco, Central Andros, Central Eleuthera, Freeport, Insulele Crooked, East Grand Bahama, Exuma, Grand Cay, Green Turtle Cay, Insula Harbour, Hope Town, Inagua, Insula Long, Mangrove Cay, Mayaguana, Insula lui Moore, North Abaco, North Andros, North Eleuthera, Insula Ragged, Rum Cay, Insula San Salvador, South Abaco, South Andros, South Eleuthera, Spanish Wells, West Grand Bahama). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Manama
Regatul e format din 4 guvernorate (Guvernoratul Capitalei, Guvernoratul Muharraq, Guvernoratul de Nord, Governoratul de Sud). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Bangladesh face parte din Commonwealth
Capitala: Dacca Statul e format din 8 districte (bibhag) (Barisal, Chittagong, Dhaka, Khulna, Mymensingh, Rajshahi, Rangpur, Sylhet) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Barbados face parte din Commonwealth.
Capitala: Bridgetown Este format din 11 parohii (Christ Church, Saint Andrew, Saint George, Saint James, Saint John, Saint Joseph, Saint Lucy, Saint Michael, Saint Peter, Saint Philip, Saint Thomas). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Minsk
Belarus este divizat în 7 regiuni ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Bruxelles Belgia este divizată în 3 comunități lingvistice ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Belize face parte din Commonwealth.
Capitala: Belmopan Este divizat în 6 districte (Districtul Belize, Districtul Cayo, Districtul Corozal, Districtul Orange Walk, Districtul Stann Creek, Districtul Toledo). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Porto Novo
Benin are în componența sa 12 departamente (Alibori, Atakora, Atlantique, Borgou, Collines, Donga, Kouffo, Littoral, Mono, Ouémé, Plateau, Zou). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Thimphu
Bhutan este divizat în 20 de districte (Bhumthang, Chukha, Dagana, Gasa, Haa, Lhuntse, Mongar, Paro, Pemagatshel, Punakha, Samdrup Jongkhar, Samtse, Sarpang, Thimphu, Trashigang, Trashiyangtse, Trongsa, Tsirang, Wangdue Phodrang, Zhemgang) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Naypyidaw
Statul este împărțit 7 state ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitale:
Sucre (constituțională) Statul este împărțit în 9 departamente ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala Sarajevo
Bosnia și Herțegovina este o federație formată din 2 unități constituente:
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Botswana face parte din Commonwealth
Capitala Gaborone Botswana are 10 districte (Districtul Central, Districtul Chobe, Ghanzi, Districtul Kgalagadi, Districtul Kgatleng, Districtul Kweneng, Districtul North-East, Districtul North-West, Districtul South-East, Districtul Southern). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala Brasília
Brazilia este o federație formată din 26 de state ( Territoriu revendicat informal Zona Antarctică Braziliană | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Brunei face parte din Commonwealth
Capitala Bandar Seri Begawan Statul are în componența sa 4 districte (Districtul Belait, Districtul Brunei-Muara, Districtul Temburong, Districtul Tutong). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala Sofia Bulgaria are în componența sa 28 de regiuni (Regiunea Blagoevgrad, Regiunea Burgas, Regiunea Dobrici, Regiunea Gabrovo, Regiunea Haskovo, Regiunea Kărdjali, Regiunea Kiustendil, Regiunea Loveci, Regiunea Montana, Regiunea Pazardjik, Regiunea Pernik, Regiunea Plevna, Regiunea Plovdiv, Regiunea Razgrad, Regiunea Ruse, Regiunea Șumen, Regiunea Silistra, Regiunea Sliven, Regiunea Smolean, Regiunea Sofia-capitala, Regiunea Sofia, Regiunea Stara Zagora, Regiunea Tărgoviște, Regiunea Varna, Regiunea Veliko Tărnovo, Regiunea Vidin, Regiunea Vrața, Regiunea Iambol). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala Ouagadougou
Burkina Faso are în componența sa 13 regiuni (Regiunea Boucle du Mouhoun, Regiunea Cascades, Regiunea Centre, Regiunea Centre-Est, Regiunea Centre-Nord, Regiunea Centre-Ouest, Regiunea Centre-Sud, Regiunea Est, Regiunea Hauts-Bassins, Regiunea Nord, Regiunea Plateau-Central, Regiunea Sahel, Regiunea Sud-Ouest). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala Bujumbura
Statul Burundi este divizat în 17 provincii (Provincia Bubanza, Provincia Bujumbura Mairie, Provincia Bujumbura Rurală, Provincia Bururi, Provincia Cankuzo, Provincia Cibitoke, Provincia Gitega, Provincia Karuzi, Provincia Kayanza, Provincia Kirundo, Provincia Makamba, Provincia Muramvya, Provincia Muyinga, Provincia Mwaro, Provincia Ngozi, Provincia Rutana, Provincia Ruyigi). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Phnom Penh
Cambodgia este împărțită în 24 de provincii (Banteay Meanchey, Battambang, Kampong Cham, Kampong Chhnang, Kampong Speu, Kampong Thom, Kampot, Kandal, Kep, Koh Kong, Kratié, Mondulkiri, Oddar Meanchey, Pailin, Pursat, Preah Vihear, Prey Veng, Ratanakiri, Siem Reap, Sihanoukville, Stung Treng, Svay Rieng, Takéo, Tbong Khmum).
– | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Cameroun face parte din Commonwealth
Capitala: Yaoundé Camerunul este împărțit în 10 regiuni (Provincia Adamawa, Provincia Centru, Regiunea de Est, Provincia Extrem Nord, Provincia Litoral, Provincia de Nord, Provincia de Nord-Vest, Provincia de Sud, Provincia de Sud-Vest, Provincia de Vest). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Canada face parte din Commonwealth
Capitala: Ottawa Canada este o federație formată din 10 provincii și 3 teritorii.
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Praia
Republica este divizată în 22 municipalități: (Municipalitatea Ribeira Grande, Municipalitatea Paúl, Municipalitatea Porto Novo, | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Praga Republica este împărțită în 14 regiuni: ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bangui
Statul este împărțit în 16 prefecturi: (Bamingui-Bangoran, Basse-Kotto, Haute-Kotto, Haut-Mbomou, Kémo, Lobaye, Mambéré-Kadéï, Mbomou, Nana-Grébizi, Nana-Mambéré, Ombella-M'Poko, Ouaka, Ouham, Ouham-Pendé, Sangha-Mbaéré, Vakaga) – Bangui (comună autonomă) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Santiago de Chile
Statul este împărțit în 15 regiuni: ( Există 2 "teritorii speciale" ale statului Chile în Regiunea Valparaíso Teritoriu revendicat | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu este recunoscută de către 22 de state. Revendicată de către Republica China - Taiwan. | Capitala: Beijing
Republica Populară Chineză conține 23 provincii (de facto 22 plus Taiwan) , 5 regiuni autonome, 4 municipalități.
R.P. Chineză are suveranitate asupra regiunilor administrative speciale ale: R.P. Chineză nu este recunoscută de către 21 de state, membre ale ONU și de către Vatican care recunosc Taiwanul (Republica China).
R.P. Chineză revendică, dar deține controlul asupra statului de facto independent Teritorii revendicate Insulele Paracel și Insulele Spratly. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: N'Djamena
Ciadul este împărțit în 22 de regiuni: (Regiunea Barh el Ghazel, Regiunea Batha, Regiunea Borkou, Regiunea Chari-Baguirmi, Regiunea Ennedi, Regiunea Guéra, Regiunea Hadjer-Lamis, Regiunea Kanem, Regiunea Lac, Regiunea Logone Occidental, Regiunea Logone Oriental, Regiunea Mandoul, Regiunea Mayo-Kebbi Est, Regiunea Mayo-Kebbi Ouest, Regiunea Moyen-Chari, Regiunea Ouaddaï, Regiunea Salamat, Regiunea Sila, Regiunea Tandjilé, Regiunea Tibesti, Regiunea Wadi Fira | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu este recunoscută de Turcia | Membru al UE. Cipru face parte din Commonwealth
Capitala: Nicosia Republica Cipriotă este împărțită în 6 districte: (Districtul Famagusta, Districtul Kyrenia, Districtul Larnaca, Districtul Limassol, Districtul Nicosia, Districtul Paphos) Cipru ne este recunoscut de 1 stat membru al ONU Turcia Partea de nord-est a insulei este statul de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Yamoussoukro
Republica este împărțită în 19 regiuni: (Regiunea Agnéby, Regiunea Bafing, Regiunea Bas-Sassandra, Regiunea Denguélé, Regiunea Dix-Huit Montagnes, Regiunea Fromager, Regiunea Haut-Sassandra, Regiunea Lacs, Regiunea Lagunes, Regiunea Marahoué, Regiunea Moyen-Cavally, Regiunea Moyen-Comoé, Regiunea N'zi-Comoé, Regiunea Savanes , Regiunea Sud-Bandama, Regiunea Sud-Comoé, Regiunea Vallée du Bandama, Regiunea Worodougou, Regiunea Zanzan). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bogotá
Este formată din 32 departamente: ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Moroni
Comore este formată din 3 insule.
Insulele: ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Kinshasa
Republica Democrată Congo este formată din 11 provincii: (Bandundu, Bas-Congo, Équateur, Kasai-Occidental, Kasai-Oriental, Katanga, | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Brazzaville
Este format din 11 departamente: (Bouenza, Brazzaville, Cuvette, Cuvette-Ouest, Kouilou, Lékoumou, Likouala, Niari, Plateaux, Pointe-Noire, Pool, Sangha). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu este recunoscută de către două state membre ONU Japonia și Coreea de Sud. Revendicată de către Coreea de Sud. | Capitala: Phenian
Este formată din 9 regiuni: (Provincia Chagang, Provincia Hamgyong de Nord, Provincia Hamgyong de Sud, Provincia Hwanghae de Nord, Provincia Hwanghae de Sud, Provincia Kangwon, Provincia Pyongan de Nord, Provincia Pyongan de Sud, Provincia Ryanggang) Nu este recunoscută de către două state membre ONU Japonia și Coreea de Sud. Revendicată de către Coreea de Sud. Revendică Coreea de Sud | |
![]() |
![]() ![]() |
Membru ONU | Nu este recunoscută de către un singur membru ONU, Coreea de Nord. Revendicată de către Coreea de Nord. | Capitala: Seul
Este formată din 9 provincii: (Provincia Chungcheong de Nord, Provincia Chungcheong de Sud, Provincia Gangwon, Provincia Gyeonggi-do, Provincia Gyeongsangbuk-do, Coreea de Sud conține o regiune autonomă, Jeju-do. Coreea de Sud nu este recunoscută de către un singur membru ONU, Coreea de Nord. Revendicată de către Coreea de Nord. Revendică Coreea de Nord | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: San José
Republica este împărțită în 7 provincii: ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Zagreb Croația este divizată în 21 de cantoane.
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Havana
Cuba este divizată în 15 provincii și o municiplitate specială.
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Copenhaga Danemarca este divizată în 5 regiuni. Regatul danez include două teritorii autonome:
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Djibouti
Djibouti este divizat în 5 regiuni și o municipalitate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Dominica face parte din Commonwealth
Capitala: Roseau Dominica este divizată în 10 parohii (parishes) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Santo Domingo
Republica Dominicană este divizată în 31 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Quito
Ecuador este divizat în 24 provincii Ecuador are o provincie cu regim special | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Cairo
Egiptul este divizat în 27 guvernorate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: San Salvador
El Salvador este divizat în 14 departamente | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Berna
Elveția este formată din 26 de cantoane. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Abu Dhabi
Emiratele Arabe Unite sunt formate din 7 emirate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Asmara
Eritreea este divizată în 6 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Tallinn Estonia este divizată în 15 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Eswatini face parte din Commonwealth.
Capitale: Eswatini este divizat în 4 regiuni |
|
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Addis Abeba
Etiopia este o federație formată din 9 regiuni și 2 orașe libere. |
|
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Fiji face parte din Commonwealth
Capitala: Suva Fiji este divizată în 4 diviziuni administrative Conține 1 regiune autonomă Rotuma. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Manila
Filipine este divizată în 81 provincii Conține o regiune autonomă, | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Helsinki Finlanda este divizată în 19 regiuni
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Paris Este împărțită în 27 regiuni. Dintre acestea 5 sunt regiuni de peste mări. La 1 ianuarie 2016 în urma reformei teritoriale din 2014 în Franța regiunile vor avea o noua înfățișare. Franța include, de asemenea, teritoriile de peste mări:
și teritoriile
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Libreville
Gabon este divizat în 9 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Banjul
Gambia este divizată în 5 diviziuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Tbilisi
Georgia este divizată în 9 regiuni și 2 regiuni autonome, Adjaria și Abhazia. În Abhazia și Osetia de Sud, s-au format state de facto. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Berlin Germania este o federație din 16 state federale (Bundesländer). | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Ghana face parte din Commonwealth
Capitala: Accra Ghana este divizată în 10 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Atena Grecia este divizată în 13 regiuni
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Face parte din Commonwealth.
Capitala: Saint George's Grenada este divizată în 6 parohii (parishes). Dependință: Carriacou și Petite Martinique | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Capitala: Ciudad de Guatemala | ||
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Conakry
Guineea este divizată în 7 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bissau
Guineea Bissau este divizată în 8 regiuni și 1 sector autonom | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Malabo
Guineea Ecuatorială este divizată în 7 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Guyana face parte din Commonwealth
Capitala: Georgetown Guyana este divizată în 10 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Port-au-Prince
Haiti este divizat în 10 departamente | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Tegucigalpa
Honduras este divizat în 10 departamente | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | India face parte din Commonwealth
Capitala: New Delhi India este o federație din 29 de state și 7 teritorii unionale. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Jakarta
Indonezia este divizată în 34 provoncii. 5 provincii au statut autonom special: Aceh, Jakarta RCS, Yogyakarta SR, Papua, Papua de Vest. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Amman
Iordania este divizată în 12 guvernorate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bagdad
Irakul este o federație format din 19 guvernorate, 3 dintre ele alcătuind autonomia: O parte din teritoriul Irakului este ocupat de statul de facto nerecunoscut | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Teheran
Iranul este divizat în 31 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Dublin Irlanda este divizată în 32 comitate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Reykjavík
Islanda este divizată în 8 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu este recunoscut de 32 de state | Capitala: Ierusalim
Israel este divizat în 6 districte Israel nu este recunoscut ca stat de către 32 de membri ONU (în special cele mai multe state arabe) și de RADS. Israel exercită controlul asupra teritoriului revendicat de | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Roma Italia este împărțită în 20 de regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Face parte din Commonwealth.
Capitala: Kingston Jamaica este împărțită în 14 parohii (parishes) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Tōkyō
Japonia este împărțită în 47 prefecturi. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Nur-Sultan
Kahahstan este împărțit în 14 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Kenya face parte din Commonwealth
Capitala: Nairobi Kenya este împărțită în 47 comitate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bișkek
Kârgâstan este împărțit în 7 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Kiribati face parte din Commonwealth
Capitala: Tarawa | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Kuweit
Kuweit este împărțit în 6 guvernorate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Vientiane
Laos este împărțit în 17 provincii și 1 municipiu. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Lesotho face parte din Commonwealth
Capitala: Maseru Lesotho este împărțit în 10 districte. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Riga Letonia este împărțită în 110 municipalități și 9 orașe republicane. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Beirut
Liban este împărțit în 6 guvernorate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Monrovia
Liberia este împărțită în 15 comitate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitală: Tripoli
Libia este împărțită în 22 districte. Libia are 2 regiuni care și-a declarat autonomia de sine-stătător: | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitală: Vaduz
Principatul este împărțit în 11 comune. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitală: Vilnius Lituania conține 10 județe. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitală: Luxemburg Țara este împărțită în 3 districte. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitală: Skopje
Macedonia este împărțită în 8 regiuni. Din cauza disputei numelui Macedonia, țara este menționată de către ONU și un număr de state și organizații internaționale ca "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei". | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Antananarivo
Madagascar este împărțit în 22 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Malawi face parte din Commonwealth
Capitala: Lilongwe Malawi este împărțit în 3 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Malaezia face parte din Commonwealth
Capitala: Kuala Lumpur Malaezia este o federație alcătuită din 13 de state și trei teritorii federale. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Malé
Maldive este împărțită în 20 atoli. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bamako
Mali este împărțit în 8 regiuni și 1 district. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Malta face parte din Commonwealth. Capitala: Valletta Malta este împărțită în 5 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitală: Rabat
Maroc este împărțit în 16 regiuni. Maroc pretinde suveranitatea asupra Sahara Occidentală și controlează cea mai mare parte din ea, care este contestată de către statul de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Sub liberă asociere cu Statele Unite ale Americii.
Capitală: Majuro Insulele Marshall cuprind 31 de districte. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Nouakchott
Mauritania este divizată în 15 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Mauritius face parte din Commonwealth.
Capitala: Port Louis Mauritius este divizată în 9 districte Conține o insulă autonomă, |
|
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Ciudad de México
Mexic este o federație alcătuită din 31 de state și un district federal. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Sub liberă asociere cu Statele Unite ale Americii.
Capitala: Palikir Statele Federate ale Microneziei este o federație din patru state. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Chișinău
Moldova e împărțită în 37 de raioane, 4 municipii și două Unități teritoriale autonome recunoscute : Găgăuzia (U.T.A.G.) și Transnistria (U.T.A.N.). În Transnistria, s-a stabilit un stat de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Monaco
Monaco este divizat în 3 municipii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Ulaanbaatar
Mongolia este divizată în 21 provincii (aimag) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Mozambic face parte din Commonwealth.
Capitala: Maputo Mozambic este divizat în 10 provoncii și un oraș capitală | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Podgorica
Muntenegru este divizat în 23 municipalități | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Namibia face parte din Commonwealth.
Capitala: Windhoek Namibia este divizată în 13 regiuni:Omusati, Oshana, Okavango, Ohangwena, Oshikoto, Caprivi, Kunene, Otjozondjupa, Erongo, Omaheke, Hardap, Karas, Khomas | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Nauru face parte din Commonwealth.
Capitala: Yaren Nauru este divizat în 14 districte | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Kathmandu
Nepal este o federație compusă din 14 zone. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Managua
Nicaragua este divizată în 15 departamente și două regiuni autonome | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Niamey
Niger este divizat în 7 regiuni și districtul capitalei | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Nigeria face parte din Commonwealth.
Capitala: Abuja Nigeria este o federație din 36 de state și un teritoriu federal. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Oslo
Norvegia este divizată în 19 comitate Teritorii componente neintegrate (nealocate unor comitate):
Norvegia posedă și teritoriile dependente:
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Noua Zeelandă face parte Commonwealth
Capitala: Wellington Noua Zeelandă este divizată în 16 regiuni Noua Zeelandăa posedă teritoriile dependente:
Noua Zeelandă are responsabilități pentru (dar nici un drept de control asupra) două state în mod liber asociate: Insulele Cook și Niue au relații diplomatice cu 39 și respectiv 11 de membri ONU. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Amsterdam Țările de Jos este divizată în 12 provincii Regatul Țărilor de Jos este format din 4 țări componente: Monarhul și miniștrii săi formează Guvernul Regatului, precum și guvernul țării constitutive Țările de Jos. După dizolvarea Antilelor Neerlandeze în 2010, Curaçao și Sint Maarten au devenit țări constituente, care, alături de Aruba, se bucură de o autonomie considerabilă. Celelalte trei insule ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Muscat
Oman este divizat în 12 guvernorate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Pakistanul face parte din Commonwealth.
Capitala: Islamabad Pakistanul este o federație de 4 provincii, un teritoriu al capitalei, zone administrate de guvernul central numite regiuni tribale și 2 teritorii autonome disputate. Contestă suveranitatea indiană asupra regiunii Kashmir. Deși nu pretinde în mod explicit nici o parte din această regiune, Pakistan exercită controlul asupra unor zone, administrate separat. Acestea sunt:
Pe teritoriu Pakistanului se află teritoriul independent de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Sub liberă asociere cu Statele Unite ale Americii.
Capitala: Ngerulmud Palau este divizat în 16 municipalități | |
![]() |
![]() |
Stat observator ONU; membru al UNESCO | Nu este recunoscută de 58 de state. În dispută cu Israel | Capitala de facto: Ramala
Palestina este divizată în 16 guvernorate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Ciudad de Panamá
Panama este divizată în 10 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Papua Noua Guinee face parte din Commonwealth
Capitala: Port Moresby Papua Noua Guinee este divizată în 20 provincii, 1 regiune autonomă și districtul național al capitalei. Regiunea autonomă este
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Asunción
Paraguay este divizat în 17 departamente și districtul capitalei | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Lima
Peru este divizat în 25 regiuni și provincia Lima | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Varșovia Polonia este divizată în 16 voievodate | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Lisabona Portugalia este împărțită în 2 arii metropolitane, 21 comunități intermunicipale și 2 regiuni autonome. Rgiunile autonome sunt: | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Doha
Qatar e împărțit în 7 municipalități | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | A părăsit UE la data de 31 martie 2020. Regatul Unit face parte din Commonwealth
Capitala: Londra Regatul Unit este alcătuit din patru țări componente: Regatul Unit are următoarele teritorii de peste mări:
Regatul Unit are suveranitate directă asupra posesiunilor coroanei:
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al Uniunii Europene
Capitala: București Este divizată în 40 de județe plus Municipiul-capitală București cu statut de județ.
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Moscova
Rusia este oficial o federație formată din 85 de subiecți federali (22 republici, 46 regiuni, 9 ținuturi, 4 districte autonome, 3 orașe federale, și 1 regiune autonomă). Mai mulți dintre subiecții federali sunt republici etnice.
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Rwanda face parte din Commonwealth.
Capitala: Kigali Rwanda e împărțită în 5 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Apia
Samoa e împărțită în 11 districte | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: San Marino
San Marino e împărțit în 9 castele (municipalități) | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: São Tomé
Sao Tome e împărțit în 2 provincii Conține o provincie autonomă, Principe. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Dakar
Senegal e împărțit în 14 regiuni | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Belgrad
Serbia este divizată în 29 districte. Conține două regiuni autonome: În cadrul regiunii Kosovo și Metohija s-a stabilit un stat de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Victoria
Seychelles este divizată în 25 districte | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Sfântul Cristofor și Nevis face parte din Commonwealth
Capitala: Basseterre Este o federație formată din 14 parohii.
| |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Saint Lucia face parte din Commonwealth.
Capitala: Castries Este divizată în 11 cartiere. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Saint Vincent and the Grenadines face parte din Commonwealth.
Capitala: Kingstown Este divizată în 6 parohii. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Sierra Leone face parte din Commonwealth.
Capitala: Freetown Sierra Leone este divizată în 4 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Singapore face parte din Commonwealth.
Capitala: Singapore. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Damasc
Siria este divizată în 14 guvernorate.
Siria are o regiune autonomă auto-declarată:
O parte din teritoriul Siriei este ocupat de statul de facto nerecunoscut | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Bratislava Slovacia este divizată în 8 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Ljubljana Slovenia este divizată în 212 municipalități. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Insulele Solomon face parte din Commonwealth.
Capitala: Honiara Are în componența sa 10 provincii și capitala: ( | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Mogadishu
Somalia este divizată în 18 regiuni. În prezent, controlul asupra teritoriului Somaliei este împărțit între cu Guvernul Federal din Somalia (FGS) oficial care controlează doar o parte a țării, | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Madrid Spania este împărțită în 17 comunități autonome și 2 orașe autonome speciale.
Orașele autonome speciale sunt: |( Dispută suveranitatea asupra orașelor autonome speciale și a unor mici teritorii neîncorporate ( Insula Alborán, Insula Perejil,Insulele Chafarinas, Peñón de Alhucemas) de pe coasta marocană a Mării Mediterane, Plazas de soberanía, cu Marocul. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Sri Lanka face parte din Commonwealth.
Capitala: Sri Jayewardanapura Kotte Este divizată în 9 provincii. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Washington, D.C.
Statele Unite ale Americii este o federație din 50 din state, un district federal, și teritoriul încorporat Statele Unite ale Americii are suveranitate asupra următoarelor state: ( De asemenea, are suveranitate asupra mai multor teritorii nelocuite grupate neoficial, împreună cu insula Palmyra ca Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite: (Insula Baker, Insula Howland, Insula Jarvis, Atolul Johnston, Reciful Kingman, Insulele Bajo Nuevo Bank și Banco Serranilla, subiect al unei dispute teritoriale între mai multe state, au fost atribuite de Curtea Internațională de Justiție Columbiei. Statele Unite ale Americii ocupă în urma unui contract de închiriere Baza Navală Guantanamo Bay Trei state suverane au devenit state asociate ale Statelor Unite ale Americii în cadrul Programului Compact al Asociației Libere: | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Khartoum
Sudan este o federație din 17 state. Dispută Abyei și Kafia Kingi cu Sudanul de Sud. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Juba
Sudanul de Sud este o federație din 10 state. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Stockholm Suedia este divizată în 20 comitate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Paramaribo
Surinam este divizat în 10 districte | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Dușanbe
Tadjikistan este divizată în 4 provincii. Tadjikistan conține 1 regiune autonomă, provincia autonomă Gorno-Badakhshan . | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Tanzania face parte din Commonwealth.
Capitala: Dodoma Tanzania este divizată în 30 regiuni. Tanzania conține 1 regiune autonoma, | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Bangkok
Thailanda este divizată în 76 provincii. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Dili
Timorul de Est este divizat în 13 districte. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Lomé
Togo este divizat în 5 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Tonga face parte din Commonwealth.
Capitala: Nuku'alofa Tonga este divizată în 5 diviziuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Trinidad și Tobago face parte din Commonwealth.
Capitala: Port of Spain Trinidad și Tobago este divizat în 14 corporații regionala și municipalități. Trinidad și Tobago conține o regiune autonomă, Tobago. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Tunis
Tunisia este divizată în 24 guvernorate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Ankara
Turcia este divizată în 81 provincii. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Așgabat
Turkmenistan este divizat în 5 provincii | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Tuvalu face parte din Commonwealth
Capitala: Funafuti Tuvalu este divizat în 9 districte insulare | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Kiev
Ucraina este divizată în 24 regiuni și o republică autonomă
Pe teritoriul Ucrainei s-au proclamat statele independente de facto | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Uganda face parte din Commonwealth.
Capitala: Kampala Uganda este divizată în 4 regiuni. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Membru al UE.
Capitala: Budapesta Ungaria este divizată în 19 comitate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Montevideo
Uruguay este divizată în 19 departamente. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Tașkent
Uzbekistan este divizat în 12 provincii. Uzbekistan conține 1 regiune autonomă, | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Vanuatu face parte din Commonwealth.
Capitala: Port Vila Vanuatu este divizat în 6 provincii. | |
![]() |
![]() |
AIEA | Stat observator ONU sub denumirea de "Sfântul Scaun"; membru a trei agenții specializate ale ONU șiNu | Cetatea Vaticanului este guvernată de funcționari numiți de Papa, care este episcopul Diecezei de Roma și suveran ex officio a Vaticanului. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Caracas
Venezuela este o federație de 23 de state, 1 district al capitalei și dependențe federale. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Hanoi
Vietnam este divizat în 58 provincii. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Sana'a
Yemen este divizat în 21 guvernorate. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Zambia face parte din Commonwealth.
Capitala: Lusaka Zambia este divizată în 10 provincii. | |
![]() |
![]() |
Membru ONU | Nu | Capitala: Harare
Statul este format din 8 provincii și 2 orașe cu statut de provincie: |
Note
- 1: Unele state suverane conțin entități autonome care fac parte din teritoriul acestora. Mai multe informații pot fi găsite într-o listă de entități autonome.
- 2: Unele state suverane au o structură mai mult sau mai puțin federală. Mai multe informații pot fi găsite în lista de federații.
- 3: Cunoscută și sub numele de Dahomey (fostul nume oficial)
- 4: Nume oficial prescurtat recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Myanmar
- 5: Cunoscută și sub numele de Volta Superioară (fostul nume oficial)
- 6: Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Cabo Verde
- 7: Cunoscut și sub numele de PRC
- 8: Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Côte d'Ivoire
- 9: Cunoscut și sub numele de DR Congo, DROC, RDC, Congo, Congo-Kinshasa și Zair (ultimele 2, foste nume oficiale)
- 10: Cunoscut și sub numele de Congo Republic și Congo-Brazzaville (fost nume oficial)
- 11: Cunoscută și sub numele de Coreea Phenian și PDRK
- 12: Cunoscută și sub numele de Coreea Seul și ROK
- 13: Unele state suverane dețin teritorii dependente care în general nu fac parte din teritoriul respectivului stat. Mai multe informații pot fi găsite într-o listă de teritorii dependente.
- 14: Cunoscută și sub numele de Gruzia
- 15: Cunoscută și sub numele de Guineea Conakry
- 16: Palestina: "Statul palestinian" a fost proclamat în 1988 în exil la Alger și este recunoscut de unele state arabe și musulmane. Autoritatea Națională Palestiniană, enttitate statalâ autonomă care se exercită de iure pe majoritatea teritoriului Cisiordaniei și în Fâșia Gaza constituiă În urma acordurilor de la Oslo dintre Organizația de Eliberarea Palestinei și Israel, care s-au recunoscut reciproc, s-a transformat, la 29 noiembrie 2012, în urma unui vot al Adunării Generale a ONU, din "entitatea" palestiniană în "stat observator nemembru al ONU". S-a autodenumit din 6 ianuarie 2013 Statul Palestina, acțiune nerecunoscută de Israel. A nu se confunda cu Statul Palestina proclamat de Organizația de Eliberare a Palestinei, practic inoperant.
- 17: Republica Macedonia mai este cunoscută și sub numele de "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", a se vedea și Relațiile externe ale Republicii Macedonia.
- 18: Cunoscută și sub numele de Republica Malgașă (fostul nume oficial)
- 19: Sahara Occidentală: la 27 februarie 1976, Frontul Polisario a proclamat Republica Arabă Democratică Sahariană; conducerea ei se află în exil în Algeria vecină; a fost recunoscută inițial de circa 80 state, în prezent numai de 45, în 12 din ele ea având ambasade.
- 20: Cunoscută și sub numele de Marea Britanie
- 21: Cunoscută și sub numele de Samoa de Vest (fostul nume oficial)
- 22: Kosovo (Kosova - Kosovo și Metohia / Косово и Метохија), o provincie autonomă sârbă, se află sub administrație ONU. Parlamentul din Priština a proclamat unilateral independența de stat sub numele de Republica Kosova la 17 februarie 2008, fapt care este recunoscut de 51 de state.
- 23: Cunoscut și sub numele de Ceylon (fostul nume oficial).
- 24: Nume oficial recomandat și folosit la Organizația Națiunilor Unite Timor-Leste.
Referințe și note
Bibliografie
- Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată. Statele lumii contemporane. Editura Corint, 2011. [1]
- Ioan Mărculeț. Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie. București, 2014
- Radu Săgeată. Modele de regionare politico-administrativă. Institutul de Geografie, Academia Română. Editura Top Form, București, 2004.
- Claudiu Giurcăneanu. Statele pe harta lumii. Editura Politică, București, 1983, 536 pag
- Ioan Hârjoabă, Eugen Rusu. Geografia continentelor : Africa. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, 179 pag.
- Nicolae Caloianu, Virgil Gărbacea, Ion Marin, Ion Rădulescu. Geografia continentelor : Asia, Australia, Oceania, Antarctica. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, 436 pag.
- Nicolae Caloianu, Virgil Gărbacea, Ioan Hârjoabă, Silvia Iancu, Ion Marin. Geografia continentelor: Europa, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982, 312 pag.
- Petre V. Coteț. Europa și Asia. Geografie și fizică. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, 332 pag.
- Marius Lungu. Statele lumii : antologie. Editura Steaua Nordului, Constanța, 2006
- 736 p.
- I. Andrei, A. Erikos, S. Teslaru. Statele lumii de la A la Z. Editura Tess-M, Constanța, 1998, 672 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Nicolae Șteflea. Statele lumii de la A la Z–mică enciclopedie. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975, 468 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Nicolae Șteflea. Statele lumii. Editura Științifică și Enciclopedică, Bucuresti, 1985, 814 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu. Enciclopedia Europei. Editura Meronia, București, 2005, 384 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae. Enciclopedia statelor lumii. Ediția a IX-a. Editura Meronia, București, 2003, 647 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae. Enciclopedia statelor lumii. Ediția a XIII-a. Editura Meronia, București, 2014, 782 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintilă-Rădulescu. Enciclopedia Americilor. Editura Meronia, București, 2009, 400 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae. Statele Uniunii Europene. Editura Meronia, București, 2007, 302 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu. Enciclopedia Europei. Editura Meronia, București, 2005, 384 pag.
- Ion Nicolae, Horia C. Matei, Silviu Neguț, Caterina Radu. Enciclopedia Australiei și Oceaniei, Editura Meronia, București, 2002, 184 pag.
- Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintilă-Rădulescu. Enciclopedia Africii. Editura Meronia, București, 2002, 268 pag.
- Silviu Neguț, Horia C. Matei, Ion Nicolae, Caterina Radu. Enciclopedia Asiei. Editura Meronia, București, 1999, 352 pag.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 1 – Europa de Nord și de Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 2 – Europa Centrala și de Est. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 3 – Europa de Sud-Est și Europa de Sud-Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 4 – Asia de Sud, Est și Sud-Est. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 5 – Asia Centrala și Orientul Mijlociu. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 6 – America de Sud și Nord. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 7 – America Centrala și Indiile de Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 8 – Africa de Nord și Vest. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 9 – Africa Centrala și de Sud. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marea enciclopedie a Lumii. Volumul 10 – Australia, Oceania, Antarctica. Editura Litera, Ziarul Financiarul, București, 2009.
- Marin Ion. Asia, partea I, Geografie fizică, privire de ansamblu, Editura Universității București, 1971, 120 pag.
- Marin Ion. Asia – Geografie fizică regională, partea a II- a, Asia Mijlocie, Tipograf. Universității București, 1975, 155 pag.
- Marin Ion. Australia și Oceania, partea I, Geografie fizică, Editura Universității București, 1977
- Marin Ion. Geografia Continentelor Asia, Australia, Oceania, Antarctica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980, 436 p.
- Marin Ion. Geografia Continentelor. Europa, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982, 312 p.
- Marin Ion. Geografia continentelor. America de Nord, Partea I, Editura Universității București, 1989
- Marin Ion. Geografia continentelor – Europa și Asia, Universitatea Dimitrie Cantemir, Sibiu, 1992
- Marin Ion. Geografia lumii. Editura Universității din București, 1993, 300 pag.
- Marin Ion. Continentele. Geografia regională. Editura Universității din București, 1995, 435 pag.
- Marin Ion. Asia. Geografia țărilor, ed. a II-a, Editura Universității din București, 1996, 250 p.
- Marin Ion. Geografie regională. Europa, Asia, Editura Universității Spiru Haret, București, 1999, 200 p.
- Marin I., Ielenicz M., Marin M., Tișcovschi A. Enciclopedia geografică a Europei, Editura Corint, 2002, 540 pag.
- Marin I., Marin M. America de Nord. Geografie fizică, umană și economică, Edit. Universității din București, 2002, 350 pag.
- Marin I., Marin M. Europa. Geografie regională, Edit. Universitară, 2003, 400 pag.
- Marin I., Marin M., Manea Gabriela, Popa V., Irimia R., Tișcovschi A. America de Sud. Geografie regională, Editura Universitară, 2004, 230 pag.
Legături externe
- de Statele după suprafață Arhivat în , la Wayback Machine.
- en World-Gazetteer
- ro Lista țărilor, a teritoriilor și a monedelor, Ghid de redactare interinstituțional al Uniunii Europene, publications.europa.eu
Vezi și
- Lista capitalelor lumii
- Lista țărilor după continent
- Lista țărilor după densitatea populației
- Lista țărilor după populație
- Lista țărilor după suprafață
- Lista țărilor insulare
- Listă de țări în funcție de PIB
- Listă de monede după țară
- Fus orar
- Lista țărilor și teritoriilor nesuverane africane
- Lista țărilor și teritoriilor nesuverane asiatice
- Lista țărilor și teritoriilor nesuverane europene
- Lista țărilor și teritoriilor nesuverane nord-americane
- Lista țărilor și teritoriilor nesuverane din Oceania
- Lista țărilor și teritoriilor nesuverane sud-americane