Comuna Negrilești, Vrancea

comună din județul Vrancea, România

Negrilești este o comună în județul Vrancea, Moldova, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.

Negrilești
—  comună  —

Stemă
Stemă
Negrilești se află în România
Negrilești
Negrilești
Negrilești (România)
Localizarea satului pe harta României
Coordonate: 45°56′16″N 26°42′21″E ({{PAGENAME}}) / 45.93778°N 26.70583°E

Țară România
Județ Vrancea

SIRUTA178885

ReședințăNegrilești
ComponențăNegrilești

Guvernare
 - primar al comunei Negrilești[*]Răzvan-Mihăiță Pantazică[*][1] (IND, )

Suprafață
 - Total34 km²
Altitudine495 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total1.464 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal627021

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Etimologie

modificare

Toponimul Negrilești are ca temă numele unui fiu al Babei Vrâncioaia,care a primit teritoriul Negrileștiului de la Ștefan Cel Mare[2]

Așezare

modificare

Comuna se află în partea de nord-vest a județului, într-o zonă montană, pe malul stâng al râului Putna. Este deservită de șoseaua județeană DJ205L, care o leagă spre sud de Tulnici (unde se intersectează cu DN2D) și Păulești.

Demografie

modificare




 

Componența etnică a comunei Negrilești

     Români (96,72%)

     Alte etnii (3,28%)




 

Componența confesională a comunei Negrilești

     Ortodocși (96,72%)

     Alte religii (0,07%)

     Necunoscută (3,21%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Negrilești se ridică la 1.464 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.816 locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (96,72%).[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,72%), iar pentru 3,21% nu se cunoaște apartenența confesională.[5]

Politică și administrație

modificare

Comuna Negrilești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Răzvan-Mihăiță Pantazică[*], politician independent, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[6]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat5     
Partidul Național Liberal2     
Alianța pentru Unirea Românilor2     
Alianța Dreapta Unită1     
Danțiș Costică1     

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Vrancea a județului Putna și avea în compunere satele Grumăzești, Negrilești și Vrâncioara, cu 1004 locuitori. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă cu 15 elevi.[7] Anuarul Socec din 1925 consemnează 1058 de locuitori în comuna având aceeași compoziție și aparținând aceleiași plăși.[8]

În 1950, comuna Negrilești a trecut în administrarea raionului Panciu din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. În 1968, a fost transferată la județul Vrancea, dar a fost desființată și inclusă în comuna Bârsești; tot atunci, satele Grumăzești și Vrâncioara au fost desființate și incluse în satul Negrilești.[9][10] Comuna Negrilești a fost reînființată în forma actuală în 2003.[11]

Monumente istorice

modificare

Singurul obiectiv din comuna Negrilești inclus în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local este situl arheologic aflat în punctul „pe creastă”, la 1 km sud de sat. El cuprinde urmele a două așezări, una din neolitic (cultura Boian faza Giulești) și una din Epoca Bronzului (cultura Monteoru).

Tradiții

modificare

În comuna Negrilești există o tradiție în a realiza păpuși din caș, făcute din brânză proaspătă și puse în forme din lemn de paltin.[12][13] O altă tradiție importantă este Boteitul Oilor. Boteitul oilor este cea mai importantă sărbătoare a acestui sat, fiind sărbătorita in fiecare an pe data de 21 mai. Consta in sfințirea oilor care urmeaza sa plece la munte pentru a le păzi de pradatori

Fauna in aceasta zona este una diversă și reprezentată de mai multe specii de mamifere, amfibieni și reptile, unele protejate prin lege

Mamifere: urs brun (Ursus arctos), lup cenușiu (Canis lupus), mistreț (Sus scrofa), căprioară (Capreolus capreolus), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), liliacul comun (Myotis myotis);

Reptile și amfibieni: șopârlă de câmp (Lacerta agilis), viperă (Vipera berus), ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata),

Nevertebrate: croitorul alpin (Rosalia alpina), cosașul transilvan (Pholidoptera transsylvanica) și două specii de melci (Vertigo angustior și Vertigo genesii).

Flora din Negrilesti este una tipica pentru aceasta zona a Vrancei, formata in special in paduri de pin, sau de foioase, in special mesteacan, plopi, fag, stejar etc.


  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2024, Autoritatea Electorală Permanentă 
  2. ^ [1] Arhivat în , la Wayback Machine.| Tamara Daniela MOCANCA, Țara Vrancei, dincolo de legenda Tudorei Vrâncioaia și a celor șapte feciori
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  7. ^ Lahovari, George Ioan (). „Negrilești, com. rur., în jud. Putna” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 488. 
  8. ^ „Comuna Negrilești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  9. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  10. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 205 din 16 mai 2003 pentru înființarea comunei Negrilești, prin reorganizarea comunei Bârsești, județul Vrancea”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ Papusi de cas, 15 martie 2006, Tudor Cires, Jurnalul Național, accesat la 21 decembrie 2015
  13. ^ Undeva în România, o tradiție veche de 100 de ani UIMEȘTE LUMEA. Ați auzit vreodată de PĂPUȘILE DIN CAȘ? – VIDEO, Daniel Teodoreanu, 21 decembrie 2015, Evenimentul zilei

Vezi și

modificare
  • Soveja (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua europeană Natura 2000 în România).