Wikipedia

Ministerul Afacerilor Interne (România)

minister guvernamental din România
Ministerul Afacerilor Interne

Stema MAI
Prezentare generală
Fondată22 ianuarie 1862
CompetențăGuvernul României
SediuPiața Revoluției, București
Angajați124.094
Buget anual27.987 mil. lei
Miniștri responsabili
Cătălin Predoiu
Structuri subordonate
Poliția Română
Jandarmeria
Poliția de Frontieră Română
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Inspectoratul General pentru Imigrări
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne
Direcția Generală de Protecție Internă
Direcția Generală Anticorupție
Instituția Prefectului
Direcția Generală de Pașapoarte
Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări
Agenția Națională Antidrog
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
Arhivele Naționale
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Centrul Național SIS
Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne
Clubul Sportiv „Dinamo” București
Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne
Prezență online
www.mai.gov.ro
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Pagina „MAI” trimite aici. Pentru luna din calendarul gregorian vedeți mai.

Ministerul Afacerilor Interne este unul din ministerele care fac parte din Guvernul României. A fost fondat la data de 16 iulie 1862, primul deținător al funcției de ministru fiind Barbu Catargiu. Ministrul actual este Cătălin Predoiu.

Scurt istoric

modificare

Instituția prin care au fost administrate afacerile interne din Țările Române în perioada Regulamentului Organic s-a numit Vornicia din Lăuntru, predecesoarea ministerului de interne. La data de 16 iulie 1862, prin decretul 495 semnat de Alexandru Ioan Cuza, a luat naștere Ministerul de Interne unic, cu sediul la București, ca urmare a desființării „Directoriatul Ministerului de Interne de la Iași” și a unificării administrative a departamentelor din Moldova și Țara Românească. La 20 iulie 1864, Ministerul de Interne s-a unit cu Ministerul Lucrărilor Publice sub numele de „Ministerul de Interne, Agriculturii și Lucrărilor Publice”.

La 20 iunie 1913 Ministerul de Interne s-a reorganizat, în compunerea acestuia intrând serviciile centrale și serviciile speciale. Printre aceste servicii se numărau și „Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar”, „Direcțiunea Generală a Telegrafelor, Poștelor și Telefoanelor”, „Direcțiunea Generală a Închisorilor”, „Monitorul Oficial” și „Imprimeria Statului”. Prin intermediul unui decret-lege, ca urmare a Marii uniri din 1918, la data de 22 iunie 1919, structurile ministerului s-au extins la nivelul României Mari. Prin „Legea ministerelor” aprobată la data de 2 august 1929, ministerul s-a reorganizat, principalele sale atribuții fiind: conducerea administrației generale a țării, ordinea și siguranța statului și controlul administrațiilor locale.[1] „Legea de organizare a Ministerului Internelor” din data de 4 ianuarie 1936 prevedea o dublă misiune pentru minister: administrarea generală a țării și apărarea ordinii publice și siguranței statului, însă i s-au atașat unele instituții noi: „Oficiul Național de turism”, „Oficiul Național pentru Apărarea populației contra atacurilor aeriene”, „Oficiul emisiunilor radiofonice și al cinematografiei” și „Institutul General de Statistică”. În 1941, denumirea ministerului a fost schimbată în Ministerul Afacerilor Interne.

Perioada comunistă

modificare

Prin decretul nr.102/16 martie 1949 Ministerul Afacerilor Interne a primit o nouă organizare, acesta urmând a fi condus de un ministru, ajutat de un consiliu, miniștri adjuncți și consilieri ministeriali. O nouă reorganizare a avut loc la data de 20 septembrie 1952, prin decretul nr.324, înființându-se Ministerul Securității Statului, un organ central distinct de Ministerul de Interne. Această măsură a fost practic anulată prin decretul nr.365 din 7 septembrie 1953, când a avut loc contopirea celor două ministere. La 11 iulie 1956, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri s-a stabilit o nouă structură pentru minister, acesta fiind împărțit în două departamente: „Departamentul Securității” și „Departamentul internelor” iar la data de 30 mai 1963 primind o nouă structură organizatorie: „Aparatul de securitate”, „Direcția politică a trupelor și formațiilor Ministerului afacerilor Interne”, „Trupele”, „Aparatul militarizat”, actualul ministru de interne, „Direcția Generală a Arhivelor Statului” și 16 unități regionale. La 4 aprilie 1968 ministerul a fost reorganizat din nou, Consiliul Securității Statului desprinzându-se ca organ central de stat. Ca urmare a decretului nr.131 din 19 aprilie, 1972, Consiliul Securității Statului a fuzionat cu Ministerul Afacerilor Interne, din noua instituție făcând parte: Securitatea, miliția, trupele de securitate și de pompieri, penitenciarele și arhivele statului.

Perioada postcomunistă

modificare
 
Palatul Ministerului de Interne

La data de 22 decembrie 1989, prin decizia Frontului Salvării Naționale, Ministerul de Interne a trecut în subordinea Consiliului Militar Superior iar la 25 decembrie 1989, prin comunicatul nr. 2 al FSN, toate unitățile ministerului au trecut în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, instituția a fost reorganizată, din componența sa făcând parte următoarele structuri: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de frontieră română, pompierii și arhivele naționale.[2] La data de 28 iunie 2003, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.63, aprobata de Legea nr.604 din 22 decembrie 2003, Ministerul de Interne s-a unit cu Ministerul Administrației Publice, luând denumirea de Ministerul Administrației și Internelor[3]. La data de 21 decembrie 2012, Ministerul se sparge în Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul dezvoltării regionale și administrației publice, primul fiind continuatorul vechiului minister.

Din 2006, Palatul Ministerului de Interne servește ca sediu al Ministerului Afacerilor Interne.[4][5]

Stema

modificare

Însemnul heraldic al Ministerului Afacerilor Interne se individualizează prin:

  1. ramura verde de măslin, simbol al păcii și ordinii, care înlocuiește buzduganul din stema țării;
  2. scutul de mai mici dimensiuni, plasat pe pieptul acvilei, despicat de o linie, tăiat de două și având în cele șase cartiere, simboluri care desemnează cele mai importante structuri ale ministerului după cum urmează: 1) Inspectoratul General al Poliției Române – câmp albastru, încărcat în partea superioară cu o balanță de aur cu talgerele în echilibru, iar în cea inferioară cu două securi consulare romane, naturale, încrucișate în săritoare; 2) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – câmp purpuriu, încărcat cu două topoare încrucișate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier așezată din profil; dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta și stânga ramuri de stejar, totul de argint; 3) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră – câmp verde, încărcat cu o bornă de hotar de argint, având în partea de sus două spade albastre, încrucișate în săritoare, iar în cea de jos o ancoră neagră; borna are ca suporți doi lei de aur, limbați roșu, afrontați; 4) Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – în câmp, pe albastru, un romb de argint, ieșind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, având în centru litera J stilizată cu negru; 5) Administrația – câmp albastru, încărcat cu un leu de aur născând dintr-o coroană deschisă, cu cinci fleuroane, ținând cu labele anterioare un baston de același metal încărcat cu cinci flori de crin roșii și manșonat de argint; 6) Arhivele Naționale – câmp roșu, încărcat cu o făclie neagră, cu flacără de aur, așezată în bară, peste care broșează un pergament desfășurat, natural, poziționat în bandă și validat cu sigiliu atașat roșu, cu bordură neagră, prins de suport cu șnur albastru.

În partea inferioară, sub acvilă, deviza Ministerului Afacerilor Interne scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: PRO PATRIA ET ORDINE IURIS (PENTRU PATRIE ȘI ORDINEA DE DREPT.

Cartierele

modificare
  • Cartierul I reprezintă Inspectoratul General al Poliției Române, fiind caracterizat printr-un scut albastru, încărcat în partea superioară cu o balanță de aur cu talgerele în echilibru, iar în partea inferioară cu două securi consulare romane natural, încrucișate în săritoare.
  • Cartierul II include însemnul heraldic al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, caracterizat printr-un scut de culoare purpurei, pe care sunt plasate două topoare încrucișate suprapuse pe o cască de pompieri așezată din profil. În partea inferioară a semnului se poate observa o grenadă explodând, de la care pornesc, în dreapta și în stânga ramuri de stejar, totul de argint.
  • Cartierul III conține însemnul Inspectoratului General al Poliție de Frontieră. Se poate observa pe un scut de culoare verde, o bornă de hotar, din argint, pe care sunt figurate, în partea superioară două spade încrucișate, albastre, încrucișate în săritoare, iar la baza bornei, o ancoră neagră. Borna are ca suporți doi lei de aur, limbați roșu, afrontați.
  • Cartierul IV reprezintă Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Pe un scut de culoare albastru, se poate observa un romb de argint, ieșind dintr-o cunună formată din trei frunze de stejar de aur și având în centru litera "J" stilizată cu negru.
  • Cartierul V reprezintă Administrația și conține un scut albastru încărcat cu un leu de aur născând dintr-o coroană deschisa cu cinci fleuroane. Leul ține cu labele anterioare un baston de același metal încărcat cu cinci flori de crin roșii și mansonat de argint.
  • Cartierul VI conține însemnul heraldic al Arhivelor Naționale, figurat pe un scut de culoare roșie, încărcat cu o făclie neagră, cu flacăra de aur, așezată în bară. Peste făclie broșează un pergament desfășurat, natural, poziționat în bandă și validat cu sigiliu atașat roșu, cu bordura neagră, prins de suport cu șnur albastru.

Organizare

modificare

Aparatul central

modificare
  • Corpul de Control al Ministrului
  • Direcția Generală Audit Intern
  • Direcția Generală Juridică
  • Direcția Generală Financiară
  • Direcția Generală Management Resurse Umane
  • Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației
  • Direcția Generală Management Operațional
  • Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice
  • Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative
  • Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului
  • Direcția Generală pentru Relația cu Comunitățile Locale
  • Direcția Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale
  • Departamentul pentru Situații de Urgență[6].
  • Direcția Medicală
  • Direcția Generala Logistică
  • Direcția Informare și Relații Publice
  • Secretariatul General

Structuri subordonate

modificare

Agenții și autorități

modificare

Conducerea actuală

modificare
  • Ministru - Cătălin Predoiu
  • Secretar de Stat - chestor general de politie Bogdan Despescu
  • Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență - Dr Raed Arafat
  • Secretar de Stat (relația cu Parlamentul și relații internaționale) - Noroce Pompiliu Stroe
  • Secretar de Stat (relația cu Instituțiile Prefectului) - Gheorghe Sorescu
  • Subsecretar de stat (relația cu Parlamentul) - maior Ovidiu Șandor
  • Secretar general - chestor șef de poliție Ioana Dorobanțu
  • Secretar general adjunct - comisar șef de poliție Geani Cătălin Nica

România postcomunistă (1989-prezent)

modificare

Centrul de Furnizare Servicii Electronice (HUB)

modificare

HUB-ul este o platformă digitală pentru serviciile publice oferite de Ministerul Afacerilor Interne. Aceasta a fost creată pentru a îmbunătății colaborarea între structurile MAI. Acesta oferă accesul cetățenilor la serviciile MAI. Contul se validează prin ghișeul.ro sau prin deplasarea la un ghișeu al Poliției Române cu cartea de identitate.

Vezi și

modificare

Note

modificare
  1. ^ „Ministerului internelor și reformei administrative, Scurt istoric”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Legea nr.40 din 18 decembrie 1990”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Legea nr.604 din 22 decembrie 2003” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  4. ^ Locul saptamanii: Palatul Ministerului de Interne, fostul Senat, fostul C.C. Arhivat în , la Wayback Machine., metropotam.ro, 28 octombrie 2009
  5. ^ Istoricul Palatului Ministerului de Interne, Ministerul Afacerilor Interne
  6. ^ Ordonanța de Urgență nr. 1 din 29 ianuarie 2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, art.1, alin1
  7. ^ [1] Arhivat în , la Wayback Machine.
  8. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Institutul de Studii pentru Ordine Publică, la 60 de ani, 21 octombrie 2009, Amos News, accesat la 25 iunie 2013
  10. ^ Direcția Generală de Pașapoarte
  11. ^ DRPCIV
  12. ^ „Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Inspectoratul General pentru Imigrări”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Academia de politie „Alexandru Ioan Cuza”
  15. ^ Inspectoratul General al Poliției Române

Bibliografie

modificare
  • Rațiune și represiune în Ministerul de Interne. 1965-1989, Ionel Gal, Iași, Editura Do-minoR, 2001-2002
  • Momente din istoria Ministerului de Interne: 1821-1944, Vasile Bobocescu, Editura Ministerului de Interne

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ministerul_Afacerilor_Interne_(România)&oldid=16709744