Bogdan I

domnitor al Principatului Moldova

Bogdan I (supranumit Bogdan Întemeietorul; n. înainte de 1307[2] – d. 1367)[5] a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei.

Bogdan I Întemeietorul

Domn al Moldovei
Voievod al Maramureșului

Portret de Pierre Bellet
Date personale
Născutînainte de 1307[2]
Decedat1367
Rădăuți, Țara de Sus
Înmormântatbiserica „Sfântul Nicolae” de la mănăstirea Bogdana[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMaria
CopiiLațcu al Moldovei[4]
Ștefan[*]
Mușata Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriNobile[*][[Nobile (Italian title of nobility)|​]]
Principe[3]
Familie nobiliarăDinastia Bogdăneștilor (întemeietor)
Domn al Moldovei
Domnie13631367[1]
PredecesorSas
SuccesorPetru I

Este privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine stătător, cu reședința la Baia. Perioada domniei lui Bogdan I în Moldova a fost de patru ani conform Letopisețului de la Putna: „Și a domnit Bogdan, 4 ani”.[6]. Astfel, perioada domniei lui Bogdan I se presupune a fi fost între 1363 și sfârșitul lui 1367, dată oferită cu o oarecare certitudine de datarea confruntării militare numită „bătălia de la Codrii Plonini” de la mijlocul anului 1368, avându-i protagoniști pe nepoții și succesorii lui - Petru I și Ștefan, cei care au fost feciorii lui Ștefan Voievod, cel care a fost feciorul lui Bogdan I.[7]

Voievod al Maramureșului (1330–42 și 1355–59)

modificare

Înainte de anul 1342, Bogdan, voievodul Maramureșului, a primit în stăpânire de la regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, un cnezat de vreo 17-18 sate stăpânite cu diplomă de întărire, cu reședința la Cuhea,[8][9] și pentru sprijinul oferit regelui în campaniile sale militare acesta îi concedase stema sa de familie (crini de aur în câmp albastru)[10]. În cazul stemei lui Bogdan I, alt autor consideră[11] că acesta avea pe stemă doar floarea heraldică cu cinci petale.

După moartea lui Carol Robert de Anjou, Bogdan I cade în dizgrația succesorului acestuia, Ludovic I de Anjou, din cauza conflictului din iarna anului 1343 în care se afla aliat cu voievodul de Bereg, Crăciun din Bilca, împotriva lui Ioan, fiul lui Dionisie din Kölcse, susținător al noului rege [12], iar pentru următorii 17 ani Bogdan este declarat de către coroana maghiară: Bogdan, fost voievod al Maramureșului, infidelul nostru..

Înainte de 15 septembrie 1349 are loc un alt moment de adversitate împotriva partizanilor regelui când Ștefan, nepotul de frate al lui Bogdan I, năvălește în cnezatul Marei, de la nord-vest de Cuhea, alungând din Giulești pe cneazul Gyula cu cei șase fii ai săi fideli lui Ludovic I, în încercarea de a-i aduce de partea lui Bogdan I împotriva regelui. În urma acestui act regele îi cere voievodulului Ioan, fratele lui Ștefan, la data de 15 septembrie 1349, să-l repună în drepturi pe cneazul Gyula și pe cei alungați pentru că au refuzat să treacă de partea lui Ștefan și a unchiului său Bogdan I, fostul voievod, necredincioși cunoscuți ai regatului nostru [13]

Cândva, înainte de 1353, cnezatul lui Bogdan I se împarte între acesta și fiii fratelui său Iuga, Ioan și Ștefan, care vor stăpâni împreună nouă sau zece sate cu reședința la Rozavlea, Bogdan I rămânând cu opt sate cu reședința la Cuhea.[8]

Nereușind să adune aliați împotriva regelui, fiind părăsit și de nepoții săi, Ioan și Ștefan, Bogdan I hotărăște să treacă munții în Moldova.[14]

Domn al Moldovei (1363–1367)

modificare
 
Bogdan I, portret imaginar din secolul al XIX-lea.
 
Mormântul lui Bogdan I Voievod în Mănăstirea Bogdana.

Data plecării lui Bogdan I, cu fiii săi, în Moldova și cum anume nu se știe cu certitudine, dar trecerea munților a avut loc cândva după 24 iunie 1360 și înainte de 2 februarie 1365[15].

Cronicarul Ioan de Târnave consemna:

„Bogdan voievodul românilor din Maramureș, adunând la el pe românii acelui district, a trecut în taină în țara Moldovei, care era supusă coroanei Ungariei, dar din cauza vecinătății tătarilor de mult timp părăsită de locuitori. Și cu toate că a fost combătut mai adeseori de oastea regelui însuși, totuși crescând marele număr al românilor locuitori în aceea țară, s-a dezvoltat ca stat.[16][17]

Împreună cu fiii săi și cu o oaste mică, Bogdan I a învins oastea urmașilor lui Sas și l-a alungat pe fiul acestuia, Balc, în Maramureș. Bătălia dintre Bogdan I și Balc și ceilalți fii ai lui Sas sunt confirmate în diploma regală acordată lui Balc de Ludovic I de Anjou la 2 februarie 1365. În aceasta se consemnează rănile cumplite suferite de Balc și moartea crudă a unor frați, rude și slujitori ai acestuia. De asemenea, s-a consemnat că Bogdan I și fiii acestuia nu se aflau la primul act de răzvrătire împotriva regelui la care diavolul i-a îndemnat de mai multe ori. Astfel, cnezatul lui Bogdan I și titlul de voievod de Maramureș, deținut la acea vreme de nepotul Ștefan, îi sunt cedate lui Balc, cu toate că nepoții săi, Ștefan și Ioan, nu-l însoțiseră în Moldova.[18]

Încercările regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere nu au izbutit, iar acesta, învingător asupra oștilor maghiare trimise împotriva lui, se menține ca domn volnic, independent. După el, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numită și Bogdania.

Mănăstirea Bogdana de la Rădăuți transformată de Bogdan I din biserică în mănăstire este locul unde a fost înmormântat, iar ulterior i-a purtat numele, Bogdana, adică a lui Bogdan.[19] În această mănăstire a fost așezată episcopia înființată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Piatra funerară inițială a mormântului lui Bogdan I nu s-a păstrat, iar cea prezentă a fost amplasată din porunca lui Ștefan cel Mare la 27 ianuarie 1480.[20]

Referințe

modificare
 
Imaginea lui Bogdan I pe o marcă poștală din Republica Moldova
  1. ^ 1363 (între p. 24 iunie 1360 și a. 2 februarie 1365) – 1367 spre sfârșit (a. 29 iunie 1368)
  2. ^ a b Lia și Adrian Bătrâna, Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți, Editura Constantin Matasă, Piatra Neamț, 2012, p.205, 208
  3. ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  4. ^ Genealogics 
  5. ^ Silviu Andrieș Tabac, În căutarea strămoșilor, revista Didactica Pro, Nr. 3 (25) din iunie 2004.
  6. ^ Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, Editura Corint, București, 2001, p. 86
  7. ^ Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, p. 429, 431
  8. ^ a b Radu Popa, Țara Maramureșului în veacul al XlV-lea, ed. a II-a, București, 1997, p. 76-77, harta, fig. 4, p. 144-148, harta, fig. 10
  9. ^ Radu Popa, Mircea Zdroba, Șantierul arheologic Cuhea din centrul voievodal din veacul al XIV-lea, Baia Mare, 1966, p. 6-7
  10. ^ Ștefan S. Gorovei, Dragoș și Bogdan întemeietorii Moldovei, București, 1973, p. 112-113
  11. ^ Dan Cernovodeanu,Știința și Arta Heraldică în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, pp. 114,125
  12. ^ Ioan Mihályi de Apșa, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV, Sighet, 1900, p. 17
  13. ^ Ioan Mihályi de Apșa, Diplome maramureșene din secolul XIV și XV, Sighet, 1900, p. 26-27
  14. ^ Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, p. 428-429
  15. ^ Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, p. 426
  16. ^ Ioan de Târnave, Scriptores rerum hungaricarum veteres ac genuini, ed. I.G. Schwandtner, Tirnavia, 1765, p. 317, Viena, 1766, p. 243
  17. ^ Dimitrie Onciul, Scrieri istorice, I, București, 1968, p. 702
  18. ^ Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, p. 430
  19. ^ Întemeierea Țării Moldovei. Voievozi din sec. al XIV-lea (abordări și interpretări noi)
  20. ^ Repertoriul monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare, București, 1958, p. 252

Bibliografie

modificare
  • Ioan Mihályi de Apșa, "Diplome maramureșene din secolul XIV și XV Arhivat în , la Wayback Machine.", Sighet, 1900
  • Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001
  • Radu Popa - Țara Maramureșului în veacul al XlV-lea, ed. a II-a, București, 1997
  • Radu Popa, Mircea Zdroba - Șantierul arheologic Cuhea din centrul voievodal din veacul al XIV-lea, Baia Mare, 1966
  • Ștefan S. Gorovei - Dragoș și Bogdan întemeietorii Moldovei, București, 1973.

Lectură suplimentară

modificare
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [1]
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [2]

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare


Predecesor:
Codrea de Câmpulung; Ioan de Cuhea și Rozavlea, fiul lui Iuga
Voievod al Maramureșului
13301342; 13551359[1]
Succesor:
Oprea de Săpânța, fiul lui Codrea; Ștefan de Cuhea și Săliște, fiul lui Iuga
Predecesor:
Sas
 
Domn al Moldovei

13631367
Succesor:
Petru I



  1. ^ Marian Nicolae Tomi, Maramureșul istoric în date, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005, passim