Ioan Ferenț
Ioan Ferent istoric.jpg
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Dărmănești, Bacău, România Modificați la Wikidata
Decedat (47 de ani) Modificați la Wikidata
Butea, Roman, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
EtnieCeangăi Modificați la Wikidata
Religieromano-catolic[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
preot
istoric Modificați la Wikidata

Ioan Ferenț (n. ,[1] Dărmănești, Bacău, România – d. , Butea, Roman, România) a fost un istoric și preot romano-catolic ceangău.[2]

BiografieModificare

S-a născut în zona Brătulești din Dărmănești, pe malul drept al râului Uz, zonă locuită de romano-catolici de origine maghiară.[3] A absolvit Seminarul romano-catolic din Iași la începutul anilor 1900, unde, în conformitate cu acordul instituției cu statul român, elevii erau educați într-un spirit naționalist-românesc. Și-a continuat studiile la Fribourg (Elveția), unde a devenit istoric.[4] Acesta era cunoscător de limbă maghiară.[5]

Întorcându-se la Iași, a devenit vicar și profesor de teologie. Ulterior i s-a propus oferirea titlului de episcop de Iași, însă a ajuns doar paroh de Răchiteni (în maghiară Domafalva)[4] și Miclăușeni (în maghiară Miklósfalva).[6] A construit bisericile din Fărcășeni și Caracași.[6]

Este unchiul preotului profesor Eduard Ferenț.[7]

Activitate științificăModificare

Acesta este autorul lucrării Cumanii și episcopia lor,[3] neterminată, publicată la Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931, prin preotul Victor Macaveiu, fiind partea a doua despre epoca cumană din studiul „Începuturile catolicismului în Moldova”, început cu partea întâi despre epoca teutonă.[8] Prima parte a fost publicată doar numărul revistei „Cultura creștină” din Blaj,[8] 4-6, aprilie-iunie 1920,[9] iar partea a doua în perioada 1922-1925 în aceeași revistă.[8] În lucrarea separată a completat istoricul Moldovei din secolele XI-XIII și al fostului Etelköz de înaintea întemeierii principatului. A scris despre cumani, descendenții lor maghiarofoni și maghiarii ajunși mai târziu în regiune dar și despre Episcopia de Milcov din deceniile anterioare marii invazii mongole de la 1241-1242.[3] Cumanii convertiți la catolicism de Ordinul predicatorilor au avut parte de o episcopie proprie înființată de Papa Grigore al IX-lea în 1227, la granița viitoarelor regiuni Moldova și Țara Românească, pe râul Milcov, iar arhiepiscopul Robert de Esztergom l-a numit pe călugărul dominican Theodoric drept episcop al cumanilor. Episcopia a fost distrusă de marea invazie mongolă din 1241.[3]

Acesta a menționat că 17 sate aparținând parohiei Răchiteni sunt maghiare.[4] Conform Marelui Dicționar Geografic al României, vol. V, 1902, populația Răchiteniului este compusă „numai din Unguri”. După János Jerney⁠(hu), În 1844 locuitorii se mai știau doar „oarecum” maghiari. Cercetătorul Yrjö Wichmann a găsit deja vorbitori de română la începutul anilor 1900.[4] Aceste date l-au făcut pe istoricul Péter Halász să se întrebe cum a fost posibil ca un preot educat la Iași precum Ferenț să accepte originea maghiară a locuitorilor, bănuind că preotul istoric nu era de acord cu politica dusă de Episcopia de Iași privind românizarea ceangăilor din Moldova, alegând cercetarea originilor acestora. Tot Halász a adăugat faptul că problema ar putea fi lămurită dacă ar exista acces la arhivele de documente ale parohiei și episcopiei. O altă întrebare adusă este de ce Ferenț nu și-a publicat rezultatele cercetărilor sale despre istoria bisericii catolice din Moldova la episcopia de Iași sau la tipografia de la Hălăucești (în maghiară Halasfalva) și s-a orientat către publicațiile puțin cunoscute de la Blaj, din Transilvania.[6]

În opinia lui Péter Halász, Ferenț a avut grijă să nu permită vreun atac la adresa originii sale maghiare, fapt dovedit de vizitele lui Pál Péter Domokos din 1929 și 1932 la casa acestuia din Miclăușeni, unde l-a împrumutat pe Domokos cu volumul „Codex Bandinus” publicat de Academia Română și i-a dat un exemplar al cărții acestuia recent publicată, cu o dedicație scrisă în limba română: „Neobositului călător și cercetător la un trecut mai bun. Butea, 19 aug 1932. Autorul”, deși preotul vorbea limba maghiară, chiar și în parohie. De asemenea l-a mai ajutat pe Domokos cu alte cărți rare din biblioteca proprie.[6] Domokos ulterior a declarat: „În timpul convorbirilor noastre am avut impresia că și-a regăsit originea maghiară în adâncul sufletului său, dar nu s-a putut întoarce de pe calea forțată”.[10]

 
Coperta cărții

S-a mai putut remarca refuzul luării ca exemplu pe Nicolae Iorga. A declarat că: „... unde m-aș fi așteptat la încurajări, nu am primit altceva decât o despicătură, un obstacol, parcă de bună voie să-mi împiedic anchetele cu care cercetam istoria vieții catolice moldovenești”. Acesta se plângea că este dificil sau imposibil să obțină resursele necesare studiului.[10]

Lucrarea Cumanii și episcopia lor a fost tradusă abia după jumătate de secol mai târziu în limba maghiară, ajutând cititorii maghiari la cunoașterea istoriei cumanilor, de la formarea lor până la cucerirea de teritorii, declin și dispariția din viața politică, crearea episcopiei catolice și punerea bazelor bisericii catolice din Moldova.[10]

„Domnul dr. Ioan Ferenț publică în revista Cultura creștină din Blaj un studiu detaliat, de o construcție solidă, de un stil foarte precis și de o informație destul de bună, despre Cavalerii Teutoni în Țara Bârsei și în Muntenia, ca un capitol dintr-o istorie a catolicismului în Moldova.

Tânărul autor crede că-i e îngăduit — și mulțămim și foii blăjene — să ironiseze cele câteva pagini pe care le-am dat, în treacăt despre același subiect [...].[11]
„Preotul Ferenț din Iași servește râvnitor cunoașterea trecutului nostru.”

Istoricul László Makkai⁠(hu) a numit studiul „Cumanii și episcopia lor”, în anul 1936 ca fiind „cea mai bună și mai exhaustivă lucrare despre această problemă până în prezent”.[3]

ScrieriModificare

  • Cumanii și episcopia lor, Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931;
  • Începuturile Bisericii Catolice în Moldova, ediție postumă îngrijită de pr. prof. dr. Eduard Ferenț, Iași, 2004.

NoteModificare

  1. ^ a b Lista preoților răposați - litera F, Episcopia Romano-Catolică de Iași, accesat în  
  2. ^ Pál Péter Domokos; A moldvai magyarság, Editura Fekete Sas, Budapesta, 2001, pag. 32
  3. ^ a b c d e „... ahol bátorítást vártam ..., Halász, 2015, pag. 329
  4. ^ a b c d „... ahol bátorítást vártam ..., Halász, 2015, pag. 330
  5. ^ A moldvai magyarság, Domokos, pag. 196
  6. ^ a b c d „... ahol bátorítást vártam ..., Halász, 2015, pag. 331
  7. ^ Ioan Ferenț; Începuturile Bisericii Catolice din Moldova, ediție îngrijită de pr. prof. dr. Eduard Ferenț, Editura Sapientia, Iași, 2004, pag. 4
  8. ^ a b c Ioan Ferenț, Cumanii și episcopia lor, Tipografia seminarului greco-catolic, Blaj, 1931, prefață
  9. ^ Victor Macaveiu (redactor), Cultura creștină, anul IX, aprilie-iunie 1920, nr. 4-6, Tipografia Seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1920, pag. 136
  10. ^ a b c „... ahol bátorítást vártam ..., Halász, 2015, pag. 332
  11. ^ Nicolae Iorga, Cronică, Revista istorică, Anul VI, Nr. 10-12, octombrie-decembrie, București, 1920, pag. 271
  12. ^ Nicolae Iorga, Neamul românesc, Anul XI, 2, 1916, pag. 1, col. 2

BibliografieModificare

  • Halász, Péter; „... ahol bátorítást vártam volna, nem kaptam mást, mint gáncsot ...” Dr. Ioan Ferenț, a tudós csángó pap în volumul „Cserefának füstje hozta ki könnyvemet…” Néprajzi, tudománytörténeti írások a moldvai magyarokról, Asociația Etnografică Kriza János, Cluj-Napoca, 2015, pp. 329-332, ISBN 978-973-8439-79-5