Deschide meniul principal
Mihai Robu
Mihai Robu.jpg
Mihai Robu
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Săbăoani, Săbăoani, Neamț, România Modificați la Wikidata
Decedat (60 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Beiuș, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Romano-Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic[*] Modificați la Wikidata
Funcția episcopală

Mihai Robu (n. 10 aprilie 1884, Săbăoani, județul Neamț – d. 27 septembrie 1944, Beiuș, județul Bihor (interbelic)) a fost un cleric romano-catolic român, care a îndeplinit funcția de episcop romano-catolic de Iași (1925-1944).

Formarea sa ca preotModificare

Mihai Robu s-a născut la data de 10 aprilie 1884, în satul Săbăoani (județul Neamț), ca fiu al lui Iosif și al Margaretei Robu. Anul nașterii sale este chiar anul înființării Episcopiei de Iași, pe care avea să o ilustreze prin viața sa preoțească și de episcop. După absolvirea celor patru clase primare în satul natal, în toamna anului 1894 se înscrie la Seminarul Diecezan din Iași. În cei 12 ani de formare preoțească își însușește o solidă cultură generală, filozofică și teologică, învățând limbile franceză, germană și italiană, pe lângă cea latină, oficială și de studii a Bisericii Catolice.

A primit hirotonirea diaconală la data de 19 noiembrie 1906, iar apoi pe cea sacerdotală, la 7 aprilie 1907, prin punerea mâinilor primului episcop de Iași, Nicolae Iosif Camilli, în capela Institutului Notre Dame de Sion din Iași.

Ca urmare a faptului că în anul 1906, părinții iezuiți s-au retras de la seminar, episcopul Camilli a ales o echipă de tineri preoți, înzestrați cu talente pedagogice, încredințându-le munca de formare a seminariștilor pentru preoție. Chiar înainte de fi sfințit preot, Mihai Robu a fost numit la 10 ianuarie 1907 ca prefect pentru seminariștii din Iași, exercitând această funcție câțiva ani și după prezbiterat.

În perioada Primului Război Mondial, când Seminarul din Iași a fost închis, pr. Mihai Robu a activat ca paroh la Văleni, Faraoani și Bacău (jud. Bacău). În anul 1920, odată cu numirea pr. Alexandru Theodor Cisar ca episcop romano-catolic de Iași (devenind primul episcop romano-catolic de origine română), pr. Mihai Robu a fost numit secretar al episcopului. Episcopul Cisar a redeschis la data de 18 octombrie 1920 Seminarul Diecezan din Iași, părintele Robu activând acolo în calitate de prefect de studii și profesor.

În iunie 1922, părintele Robu a fost numit paroh în satul Horlești (jud. Iași). În paralel, el a colaborat activ la revista Lumina creștinului și a fost capelan la Mănăstirea „Notre Dame de Sion” din Iași.

Episcop de IașiModificare

 
Episcopul Mihai Robu în mijlocul sătenilor din Săbăoani (1925)

În iulie 1924, arhiepiscopul Raymund Netzhammer s-a retras de la conducerea Arhidiecezei de București, episcopul Cisar fiind transferat la București în calitate de administrator diecezan. El a fost numit la data de 12 decembrie 1924 în funcția de arhiepiscop de București și administrator apostolic ad-interim al Episcopiei de Iași.

Ca urmare a rapoartelor făcute de noul arhiepiscop cu privire la situația catolicilor din Moldova, papa Pius al XI-lea l-a numit la 5 iulie 1925 pe mons. Mihai Robu ca episcop romano-catolic de Iași. În comunicatul trimis clerului cu prilejul numirii sale, mons. Mihai Robu se declara surprins și afirma că nu a râvnit această funcție, dar o primește cu multă credință și resemnare: „O, Doamne, eu sunt robul tău și fiul slujnicei tale” (Ps 115, 106).[2] A fost consacrat ca episcop la 20 septembrie 1925, în Capela Institutului „Notre Dame de Sion” din Iași, de către arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar, asistat de Valeriu Traian Frențiu, episcopul greco-catolic de Oradea, și de Alexandru Nicolescu, episcopul greco-catolic de Lugoj. Stema sa episcopală a avut ca motto următorul verset: „In cruce salus” („În cruce este mântuirea”).

Dintre activitățile cu care s-a remarcat amintim: ridicarea a numeroase biserici, grija deosebită pentru seminar, multe vizite canonice însoțite de administrarea sfântului Mir, susținerea presei catolice, ocrotirea celor greu încercați în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, ratificarea, în anul 1929, a Concordatului dintre statul român și Sfântul Scaun, etc.

Episcopul Mihai Robu a manifestat o grijă deosebită pentru Seminarul Diecezan din Iași. În perioada cât a păstorit ca episcop, au studiat la seminar 241 de elevi, majoritatea acestora provenind din mediu rural, din familii modeste, fără posibilități financiare. Apelând la colectele enoriașilor, îndeosebi de Crăciun și de Paști, la binefăcători din afara țării, iar din când în când la subvenții din bugetul statului, Episcopia a reușit să-i întrețină pe studenți la seminar. Pentru formarea viitorilor preoți, el i-a chemat în anul 1930 pe părinții iezuiți cărora le-a încredințat conducerea seminarului. De asemenea, a cutreierat țări catolice, precum Germania, Olanda, Belgia, Polonia, pentru obținerea de burse pentru studenții de la Iași.

Un eveniment notabil din acea perioadă a fost serbarea jubileului de 50 de ani de la înființarea Seminarului diecezan. Grija specială a episcopului Robu față de seminar s-a oglindit în generațiile de preoți care s-au format în perioada păstoririi sale, culminând cu promoția celor 33 de preoți sfințiți în anul 1939. De asemenea, merită menționate ca realizări ale episcopului Robu deschiderea Seminarului Filosofico-Teologic Franciscan de la Luizi-Călugăra, precum și susținerea școlilor surorilor Notre Dame de Sion din Iași și Galați.

În anul 1925, la insistențele Mons. Anton Gabor, Episcopul Mihai Robu a cumpărat o tipografie în valoare de 600.000 de lei. Cu ajutorul financiar oferit de Papa Pius al XI-lea, s-a început în mai 1926 construirea clădirii Institutului „Presa Bună”, care a fost terminată în doar câteva luni. Astfel, la data de 30 octombrie 1926, episcopul Mihai Robu a binecuvântat tipografia și localul propriu al Editurii „Presa Bună”, noul institut fiind pus sub patronajul Sfintei Tereza a Pruncului Isus, care veghează și astăzi asupra activității ce se desfășoară aici. La noua editură au apărut publicații în mai multe colecții: seria Istorioare Morale, seria Religie, seria Viețile Sfinților [3].

Pastorația tineretului catolic a reprezentat de asemenea una din preocupările majore ale episcopului Robu. El a susținut toate asociațiile parohiale în activitățile lor caritative și formative a tineretului. Merită menționată redactarea la data de 11 septembrie 1939 a Normelor pentru pastorațiunea tineretului, în care arăta că scopul Bisericii este „să formeze din tineri creștini adevărați, membri vii ai Bisericii, să-i pregătească pentru formarea unui cămin și unei familii creștine (...), să-i lege mai strâns de Dumnezeu și cu poporul din care fac parte...” [4].

Activitatea sa în perioada 1940-1944Modificare

 
Epitaful episcopului Mihai Robu în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Iași

Perioada 1940-1943 s-a caracterizat printr-o „atmosferă de dușmănie a funcționarilor civili față de catolici”; calificativele injurioase adresate românilor catolici („unguri, maghiari, ceangăi[necesită citare], boangheni” etc.); considerarea catolicilor ca niște „străini și dușmani ai țării”; refuzul autorităților de a elibera acte de stare civilă pe motiv că „cei născuți și botezați în rit catolic nu pot fi considerați de origine etnică română”; eliberarea de certificate false - pe care se specifică „etnia maghiară”; îndepărtarea catolicilor din funcții publice pe motivul că „nu sunt români”; în unele manuale de istorie, geografie și religie erau inserate epitete jignitoare la adresa catolicilor moldoveni; reclamații tendențioase la Ministerele de Interne, cel al Cultelor și al Apărării, împotriva unor preoți și credincioși catolici etc.[5][este de încredere?]

Pentru a lupta cu aceste discriminări la adresa populației catolice din Moldova, episcopul Mihai Robu a adresat la 6 martie 1943 o serie de memorii detaliate și bine documentate către mareșalul Ion Antonescu, în care îi cerea acestuia să analizeze situația existentă și să dispună „măsuri de îndreptare”. După cum scria episcopul Robu, „credincioșii mei au fost și sunt cetățeni pașnici și-și fac datoriile lor către țară la fel ca frații lor ortodocși: dau biruri, plătesc impozite, fac armată, ascultă de superiorii lor, fac toate angaralele la care sunt supuși și ceilalți fii ai țării, nu nutresc sentimente dușmănoase țării, nu cunosc altă țară decât Țara lor Românească. (...) Toți se simt români și sunt mândri a fi români, și-i doare inima că sunt considerați străini sau unguri numai pentru că sunt catolici”.[5]

Consiliul de Miniștri a analizat acest memoriu al episcopului Robu în ședința sa din 17 martie 1943, când s-a reiterat poziția guvernului României față de Biserica Catolică, guvernul însușindu-și în totalitate aspectele semnalate de episcopul de Iași și hotărând declanșarea unei anchete asupra acestui „aspect grav”, care urma să se soldeze cu pedepsirea tuturor funcționarilor implicați. La 18 martie 1943, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, profesorul Mihai Antonescu, îi adresa o scrisoare episcopului Mihai Robu, în care declara: „În ce privește în mod special situația populației catolice din Moldova, care este de origine română, deznaționalizată și considerată greșit ca fiind de origine ungarică (ceangăi), am dat instrucțiuni atât d-lui ministru de Justiție, cât și d-lui ministru de Interne, ca să se arate tuturor prefecturilor și organelor administrației locale că aceste populațiuni nu pot fi considerate ca străine de poporul nostru”.

Cu toate acestea, preoții au continuat să semnaleze episcopului noi cazuri de încălcare a drepturilor catolicilor. Episcopul Robu s-a adresat din nou prim-ministrului, printr-o serie de memorii din 14 mai, 5 iunie, 13 iulie și 3 august 1943, prin care solicita respectarea de către Guvernul României a hotărârii din 17 martie 1943, pedepsirea funcționarilor vinovați de sabotarea acestei hotărâri, care au început să elibereze "certificate de origine etnică ceangău", provocând astfel nedumerire și neliniște printre credincioșii catolici.[6]

Deși problemele semnalate de către episcopul Mihai Robu păreau a fi rezolvate în mod oficial, au mai existat câteva abuzuri locale cum ar fi solicitarea din 11 decembrie 1943 a Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor ca „toate clopotele de la bisericile maghiare din Eparhia de Iași să fie inventariate și predate armatei române”. În răspunsul dat ministerului la 18 decembrie același an, episcopul Robu declara că „în Eparhia Catolică de Iași nu există biserici maghiare, ci numai biserici romano-catolice” și prin urmare adresa ministerială era fără obiect.[6]

În primăvara anului 1944 armatele sovietice forțau Nistrul. La 19 martie 1944 episcopul Mihai Robu a celebrat ultima sfântă Liturghie în Seminarul din Iași, clădirea de pe Copou fiind distrusă de bombele aruncate de aviația rusă în iunie 1944. Din cauza apropierii frontului de Iași, episcopul Robu a fost nevoit să se refugieze, împreună cu seminariștii, fiind găzduit de episcopul greco–catolic Valeriu Traian Frențiu în internatul Liceului „Mihai Pavel” din orașul Beiuș (jud. Bihor). Cât timp urma să lipsească, el i-a delegat pe preoții Anton Trifaș și Grigore Enariu pentru a avea grijă de parohiile din Dieceză.

Odată cu desfășurarea de operațiuni militare în apropiere de Beiuș, la mijlocul lunii septembrie 1944, episcopul Robu a fost nevoit să se retragă în Munții Bihorului, într-o casă a Episcopiei Greco–Catolice de Oradea, pentru a scăpa de represiunile armatelor germane și ungare. Acolo s-a îmbolnăvit grav de o dublă pneumonie, în urma căreia a murit în dimineața zilei de 27 septembrie 1944. A fost înmormântat două zile mai târziu, la 29 septembrie 1944, în cimitirul din Beiuș. În anul 1964 osemintele sale au fost aduse la Iași și reînhumate în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”.

NoteModificare

  1. ^ a b „Mihai Robu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Monseniorul Mihai Robu. Primul episcop indigen
  3. ^ Catholica, 9 decembrie 2003 - La început a fost "Lumina creștinului"
  4. ^ Iași: Comemorarea episcopului Mihai Robu
  5. ^ a b Lumina Creștinului nr. 2/2002 - Episcopul Mihai Robu. Drepturile catolicilor din Moldova
  6. ^ a b Lumina Creștinului nr. 3/2002 - Episcopul Mihai Robu. Drepturile catolicilor din Moldova (II)

Legături externeModificare