Săbăoani, Neamț

sat în comuna Săbăoani, județul Neamț, România
Săbăoani
—  sat și reședință de comună[*]  —
Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului” din Săbăoani
Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului” din Săbăoani
Săbăoani se află în România
Săbăoani
Săbăoani
Săbăoani (România)
Localizare în România
Săbăoani se află în Județul Neamț
Săbăoani
Săbăoani
Săbăoani (Județul Neamț)
Localizare pe harta județului Neamț
Coordonate: 47°0′43″N 26°51′54″E / 47.01194°N 26.86500°E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețStema Neamt.svg Neamț
ComunăSăbăoani

SIRUTA124215

Altitudine231 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total8.722 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal617400

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Săbăoani (maghiară Szabófalva) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Neamț, Moldova, România. Săbăoani este cel mai mare sat catolic din Moldova. Săbăoani era și încă este un important centru al ceangăilor din Moldova. 98,55% din populație sunt romano-catolici, care, tradițional, au vorbit un dialect vechi al limbii maghiare cunoscut ca dialectul ceangăiesc.[1] Conform unei estimări, circa 20 % din populație mai utilizează dialectul ceangăiesc, dar numărul locuitorilor care vorbesc fluent acest dialect este în scădere rapidă.[2]

AmplasareModificare

Este cea mai mare și una din cele mai vechi așezări rurale din județul Neamț. Este așezată in zona central- estică a județului Neamț, fiind concentrată la vest de intersecția drumului național DN2 cu drumul național DN28, la 12 kilometri distanță de municipiul Roman și 62 kilometri distanță de municipiul Piatra Neamț, reședința județului. Alături de Traian, este unul din cele două sate ale comunei Săbăoani.[3]

IstoricModificare

 
Biserica romano-catolică „Sfântul Mihail”

Conform unei legende relatate în lucrarea monografică „Cronica de la Săbăoani” a lui Petre Sescu (Pădurarul), Săbăoani s-a format din vechiul sat Berindești. Numele satului, conform autorului, provine de la cuvântul turcic „berindei”, dat de turci pârâiașelor din zonă. Satul a fost tranzitat de armatele turcești și tătărăști, casele fiind arse la intervale scurte de timp, iar oamenii obligați să se refugieze în păduri. În urma acestor invazii, locuitorii satului Berindești s-au hotărât să se retragă de pe coasta dealului în pădurea din apropiere, spre apus, la 2 km depărtare, părăsind casele și biserica. Primul locuitor care a plecat s-a numit Szabo Ioan Martin, cel de la care provine numele actualului sat. Locuitorii s-au retras din Berindești în Săbăoani în timp, fapt confirmat de documentele istorice care începând din anul 1600 și până la jumătatea secolului al XVIII-lea au semnalat existența a două sate: Săbăoani și Berindești.[3] Tradiția locală mai consemnează existența unui vechi cimitir și ruinele unei biserici în zona fostului Berindești.[4]

Prima mențiune a satului Berindești a apărut în anul 1597, fiind făcută de călătorul Bernardo Quirini.[5] Săpăturile arheologice din acest punct au găsit case din secolele al XIV-lea și al XV-lea.[6]

Treptat, oamenii s-au stabilit pe actuala vatră a satului Săbăoani, tăind pădurea. Acest proces a condus la crearea unui val de pământ în jurul satului, cu scop de fortificație. După perioada invaziilor valul a fost folosit doar drept „gard de țarnă”, despărțind vatra satului de restul câmpului. Vechimea localității se poate constata și din străzile strâmbe, explicația acestui fenomen fiind faptul că refugiații și-au construit bordeiele printre arbori, fără drum de acces. După ce populația a crescut ca număr, locuitorii au început trasarea drumurilor de acces, dar fiind nevoiți să ocolească arbori seculari și casele deja construite, fapt care a dus la trasarea unor drumuri cotite.[3]

În prezent locuitorii comunei numesc locul unde a fost vechea vatră a satului tot Berindești, iar locul unde a fost biserica de piatră, din centrul fostului sat, „Miseșke”.[3]

Primii oameni veniți în zonă sunt atestați de unele izvoare istorice, unde Ștefan cel Mare, în jurul anului 1468 a suspendat plata oricărui bir, pentru locuitorii a două sate, unul dintre ele numindu-se „Locos”, asociat cu fostul sat Licușeni (Leucușăni, Lökösfalva)[4], ce aparținea Episcopiei Romanului, fapt care atestă existența unei populații la acea vreme în nordul pădurii în care au descălecat cei din Berindești.[3] Satul Leucușăni, ulterior comasat cu Săbăoani după anul 1900,[3] devenind partea de nord a acestuia, avea în timpul vizitei misionarului Marco Bandini 40 de locuitori maghiari.[4]

În anul 1609 moșiile Berindești și Săbăoani au fost donate Mănăstirii Secu de către Constantin Movilă.[7] Ulterior, împreună cu Tețcani, satul Săbăoani a fost deținut în arendă de către Mănăstirea Râșca din Suceava.[8]

În anul 1931 a avut loc răscoala țărănească împotriva Regulamentului organic, cu centrul în Săbăoani. La acest eveniment s-au adunat câteva mii de ceangăi din ținuturile Romanului și Bacăului pentru a cere să nu fie recrutați în noua armată moldovenească.[9] Răscoala a fost înăbușită de infanteria și cavaleria Armatei Imperiale Ruse în 24 aprilie 1931, existând, după registrul parohial, un total de 40 de morți din care: 23 erau din Săbăoani, 5 din Gherăești, 2 din Iugani și unul din Prăjești.[10]

După orașul Roman, din punct de vedere al populației, satul era cel mai mare din județul Roman.[11]

Pogromul de la IașiModificare

 
Trenul oprit în stația Săbăoani, unde medici militari au examinat supraviețuitorii

În contextul Pogromului de la Iași, două trenuri cu evrei supraviețuitori îmbarcați în vagoane de marfă aglomerate și neventilate au plecat din Iași la 30 iunie 1941, ducând la moartea a sute de oameni prin epuizare, deshidratare și sinucidere. Cadavrele au fost îngropate în gropi comune în stațiile de pe trasee.[12] Primul tren[13] a trecut în 3 iulie prin stația Săbăoani și a continuat drumul, oprindu-se Roman, unde nu s-a permis intrarea lui în Gara Roman din cauza mirosului emanat din vagoane.[14] Trenul a fost întors la Săbăoani, unde aproximativ 300 de cadavre[14] (după alte surse 170-180[13]) au fost scoase iar pasagerii supraviețuitori au fost examinați de o echipă de medici militari, care au ordonat să li se dea apă.[14]

Cadavrele coborâte la Săbăoani au fost îngropate în două gropi comune în timpul nopții, la circa 1 km distanță de stația CFR, potrivit primarului localității la acea vreme, Frantz Peret. Avocatul Beram Ușer, secretarul Comunității Evreiești din Roman, a povestit că, la Săbăoani, morții au fost dezbrăcați de către supraviețuitori, hainele au fost arse, iar actele găsite au fost folosite de subprefectul Alex. Teodorescu pentru a întocmi un proces verbal cu numele victimelor. Însă, șeful postului de jandarmi a îngropat și lista victimelor.[13]

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ szeret.klezse.ro. „Szabófalva büszkén áll (Săbăoani stă cu mândrie)”. Accesat în . 
  2. ^ Vilmos Tánczos. „Cunoașterea limbii maghiare a ceangăilor din Moldova în anii 2008-2010” (PDF). Accesat în . 
  3. ^ a b c d e f primariasabaoani.ro. „Despre Comuna Sabăoani”. Accesat în . 
  4. ^ a b c Gheorghe I. Năstase; Ungurii din Moldova după „Codex Bandinus” în Arhivele Basarabiei, vol. 4, Tipografia „Tiparul Moldovenesc”, Chișinău, 1935, pag. 410
  5. ^ Victor Spinei; The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009, pag. 312 ISBN 978-90-47-42880-0 (PDF)
  6. ^ Victor Spinei; The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009, pag. 322 ISBN 978-90-47-42880-0 (PDF)
  7. ^ Lahovari, George Ioan (). „Secul. măn.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 369. 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Rîșca. măn.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 252. 
  9. ^ Radu Rosetti; Pământul Sătenii și Stăpânii in Moldova, Tomul I, Dela origini pănă la 1834, Atelierele grafice SOCEC & Co, Societate Anonimă, București, 1907, pag. 407
  10. ^ Veszélyeztetett örökség, veszélyeztetett kultúrák : a moldvai csángók, László Diószegi, Teleki László Alapítvány, , p. 25, ISBN 963-7081-13-5, OCLC 162607320, accesat în  
  11. ^ Lahovari, George Ioan (). „Săbăoani, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 326. 
  12. ^ Radu Ioanid; The Holocaust in Romania: The Destruction of Jews and Gypsies Under the Antonescu Regime, 1940-1944, Ivan R Dee, Chicago, 2000, pp. 80-90
  13. ^ a b c Adrian Cioflâncă. „Gropile comune din nord-est (II)”. pogromuldelaiasi.ro. 
  14. ^ a b c Matatias Carp; Holocaust in Romania: facts and documents on the annihilation of Romania's Jews, 1940-1944, Simon Publications, 2000, pag. 109 ISBN 0-9665734-7-1