Arhidieceza de București

Arhidieceza de București
Archidioecesis Bucurestensis  (latină)
Catedrala sfantul-iosif.jpg
Catedrala Sfântul Iosif
Poziție geografică
ȚarăRomânia  Modificați la Wikidata
Decanate6
Statistici
Populație 
 –totală8.740.000  Modificați la Wikidata
Viața bisericească
CultBiserica Catolică  Modificați la Wikidata
RitRoman Rite[*]  Modificați la Wikidata
Înființare  Modificați la Wikidata
CatedralăCatedrala Sfântul Iosif din București  Modificați la Wikidata
Conducere
Arhiepiscop și MitropolitAurel Percă
Episcop auxiliarCornel Damian
Prezență online
site web oficial

Arhiepiscopia romano-catolică de București (în latină Archidioecesis Bucarestiensis) a fost înființată la 27 aprilie 1883 de către papa Leon al XIII-lea. Este una din cele două arhiepiscopii romano-catolice din România, alături de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia. Catedrala arhiepiscopală este Catedrala Sfântul Iosif din București.

Arhiepiscopia de București a fost condusă din 1984 până în 2020 de Monseniorul Ioan Robu. Din 2003 acesta a fost ajutat de episcopul auxiliar Cornel Damian, episcop titular de Isiriana, care îndeplinește funcția de vicar general. Din 11 ianuarie 2020 Arhidiceza de București este condusă de arhiepiscopul și mitropolitul Aurel Percă.

Palatul Mitropolitan Romano-Catolic din București, lânga Catedrala Sfântul Iosif
Intrarea principală în Palatul Mitropolitan Romano-Catolic din București

Din punct de vedere administrativ arhiepiscopia este formată din șase decanate (protopopiate). În București există doi protopopi romano-catolici, iar în municipiile Brăila, Constanța, Craiova și Ploiești câte unul.

IstorieModificare

Papa Leon al XIII-lea, la 27 aprilie 1883, prin scrisoarea apostolică «Praecipuum munus», a ridicat Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de arhiepiscopie cu reședința în București. Tot atunci a fost numit și primul titular al arhidiecezei, în persoana episcopului Ignatius Paoli din Congregația Pasioniștilor, care, din anul 1870, era episcop de Nicopole și administrator apostolic al Valahiei.

Înființarea arhiepiscopieiModificare

Înființarea arhiepiscopiei a fost solicitată de guvernul român, tratativele fiind duse de Ion Bălăceanu, ministrul României la Viena, și a trezit o oarecare opoziție din partea unor ziare din țară și din partea Bisericii Ortodoxe. Printre realizările arhiepiscopului Paoli s-au numărat deschiderea primului seminar pentru formarea clerului diecezan, construirea Catedralei «Sfântul Iosif» din București între anii 1875-1884 și încoronarea primului rege al României, Carol I, în anul 1881. Pentru a obține banii necesari construirii catedralei, Paoli a cutreierat Europa în mai multe rânduri. A murit la Viena la 27 februarie 1885, iar rămășițele pământești și se odihnesc în Capela Cimitirului «Bellu-Catolic».

În timpul regimului comunistModificare

Demisia arhiepiscopului Alexandru Cisar a fost acceptată de Sfântul Scaun și comunicată autorităților române în anul 1948. Astfel arhiepiscopul Cisar a fost pensionat printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale în data de 18 septembrie 1948.[1] La conducerea Arhidiecezei de București a fost numit, ca administrator apostolic, episcopul Anton Durcovici. După arestarea episcopului Durcovici în iunie 1949, pro-nunțiul Gerald Patrick O'Hara l-a informat pe arhiepiscopul Cisar că Sfântul Scaun l-a numit administrator apostolic al Arhidiecezei de București.[2] Această situație a durat mai puțin de un an, până în mai 1950, când ministrul Stanciu Stoian i-a comunicat arhiepiscopului Cisar că i-a fost fixat domiciliu obligatoriu în Mănăstirea franciscană din Orăștie. La 21 mai 1950 arhiepiscopul Cisar l-a informat pe O'Hara că în condițiile date își depune mandatul cu care fusese investit.[3]

Ultimul diplomat al nunțiaturii rămas la București, episcopul Gerald Patrick O'Hara, l-a consacrat în anul 1950 episcop pe Joseph Schubert, căruia i-a încredințat conducerea de facto a arhiepiscopiei. Schubert a fost arestat în februarie 1951. Locul său la conducerea arhidiecezei a fost luat de Hieronymus Menges, arestat de asemenea în 1952. În 1959 autoritățile comuniste l-au propulsat la conducere pe preotul Francisc Augustin, colaborator al Securității și ulterior deputat în Marea Adunare Națională. În noiembrie 1983, în contextul noii Ostpolitik a Vaticanului, diplomații papali și autoritățile comuniste de la București au ajuns la un acord în sensul ca profesorul Ioan Robu să devină administrator diecezan, în locul lui Francisc Augustin. În data de 8 decembrie 1984 Ioan Robu fost consacrat episcop la Roma, de către cardinalul Agostino Casaroli.

După 1989Modificare

La 14 martie 1990, după restabilirea relațiilor diplomatice oficiale între România și Sfântul Scaun, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe episcopul Ioan Robu în funcția de arhiepiscop și mitropolit de București. În data de 21 noiembrie 2019 papa Francisc l-a numit la conducerea Arhidiecezei de București pe episcopul auxiliar Aurel Percă de la Iași. Monseniorul Aurel Percă este cel de al optulea arhiepiscop al Arhidiecezei romano-catolice de București.

ArhiepiscopiModificare

Monumente istorice și de arhitecturăModificare

NoteModificare

  1. ^ Decretul 1596 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, publicat în Monitorul Oficial nr. 217 din 18 septembrie 1948
  2. ^ Marius Oanță, Arhiepiscopul romano-catolic Alexandru Theodor Cisar, un opozant „înverșunat” al regimului comunist, în: Florentin Olteanu ș.a. (coord.), Opoziție și solidaritate în comunism, Presa Universitară Clujeană, 2018, p. 41.
  3. ^ Oanță, Op. cit., p. 42.

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Arhidieceza de București