Munții Nemira

Munții Nemira
Muntii Nemira3.jpg
Vârful Nemira Mare (Nagy-Nemere) cu înălțimea de 1649 m văzut de pe vârful Șandru Mare (Nagy-Sándor) – 1640 m.
AltitudineNemira Mare, 1649 m
LocalizareJudețul Bacău
Lanț muntosCarpații Orientali
Coordonate46.23.06 N 26.40.83 E
Suprafață700 km²
RociRoci sedimentare cretacice, oligocene și eocene: gresii, calcare, intercalații de șisturi cristaline, tuf vulcanic calcaros de vârstă post-vulcanică
TipMunți ai flișului
Hartă
Nemira Mountains map.svg
Hartă SRTM NASA a Munților Nemira

Munții Nemira (în maghiară Nemere Hegység) sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Nemira Mare, având 1.649 m.

EtimologiaModificare

După legenda de origine a poporului maghiar Cerbul fermecat, numele de Nemere (Nemira în limba română) este identic cu Nimród, rege legendar din Mesopotamia (orașul Nimrud), dar este totodată și tatăl a doi frați: Hunor și Magor, strămoșii hunilor, respectiv ai maghiarilor.[1]

GeografieModificare

Munții Nemira aparțin părții central-estice a Carpaților Orientali. Forma lor dreptunghiulară este orientată de la NE spre SV. Suprafața este de 700 km². Din punct de vedere administrativ se așează pe teritoriul județelor Covasna și Bacău.[1]

Partea nordică este delimitată de valea pârâului Uz, respectiv de lacul de acumulare Poiana Uzului, de Munții Ciucului. La vest, delimitarea față de aceștia (Culmea Repatului) de face de către văile Apa Lină și Estelnic, cumpăna apelor dintre cele două văi care leagă cele două lanțuri montane fiind situată în Pasul Cărpineni. Hotarele estice sunt delimitate de cursul râului Trotuș. Perimetrul sud-estic îl constituie râul Oituz, care îi desparte de Munții Vrancei. Partea sudică de leagă direct de munții Brețcului prin Pasul Oituz, iar la sud-vest dealurile premontane coboară până în Depresiunea Târgu Secuiesc.[1]

Este un lanț muntos de înălțimi mijlocii, vârfurile cele mai înalte, de peste 1600 m, apar abia în partea centrală a crestei principale.[1]

Structura geologicăModificare

Munții Nemira formează un horst boltit în zona crestei principale, din care se desprind spre est câteva creste secundare lungi și paralele între ele ca: plaiurile Groza, Prihodiște, Ciunget, Dofteana și altele. În SE și sud apar niște muncei deparați de văi adânci de corpul principal al Nemirei: Cernica, Caraslăul Mare, Jiroș etc. În vest, între afluenții din dreapta Apei Roșii (Bărzăuța) apar: Culmea Chiliașca, Dealul Țiganca, Vârful Iahoroș și altele. Cele mai mari desprinderi din corpul Nemirei se află între văile Pârâului Negru și Pârâul Lemnia, o creastă orientată N-S, precum și între văile Apei Line și a Apei Roșii, numită Creasta Bărzăuței.[1]

Munții Nemira sunt determinați de pânzele de șariaj ale flișului interior și cel exterior. Primul este reprezentat prin etajele senonian-daniene, din cretacic. Acestea apar în partea mediană a masivului muntos. Flișul exterior îl înconjoară pe cel precedent atât în E, cât și în V, având vârsta eocen-oligocenă. Valea Uzului este este acea fereastră tectonică prin care prin care se poate citi întreaga succesiune de depozite cretacice. Același rol are și valea Slănicului în cazul flișului exterior. Aici stratele oligocen conțin sare, petrol și gaze naturale. Depresiunea Comăneștiului este cunoscută pentru depozitele de cărbune.[2]

 
Secțiunea longitudinală a Munților Nemira

HidrografiaModificare

Apele de suprafață aparțin a două colectoare principale: râulului Trotuș în E și râulului Olt în V.[1]

Clima, flora și faunaModificare

În aria Nemirei predomină climatul caracteristic al munților cu înălțimi mijlocii. Versanții vestici sunt mai umezi și mai reci față de cei estici. Se consideră ca Nemira este pârtia vânturilor, 40% din acestea sunt venite din vest, aducând precipitații abundente.[2]

Nemira este acoperită de păduri dense, întinse pe ambii versanți. Este caracteristică etajarea verticală bine distinctă, respectiv între 600-800 m se așează pădurile de foioase, la 800-1600 m predomină coniferele, iar în zona crestelor peste 1600 m apare vegetația subalpină. În întinsul pădurilor de obișnuite deseori apar petece de tisă, care contituiesc specificul munților Nemira.[2]

Fauna este foarte bogată, mamiferele sunt reprezentate de cele cu caracter de obicei din Carpați.[2]

Factori terapeutici naturaliModificare

În interiorul munților Nemira nu există izvoare carbogazoase, iar în zonele periferice izvoarele de ape minerale sunt des întâlnite. Acestea se împart în două grupe: apele minerale din Depresiunea Târgu Secuiesc și apele minerale sărate din zona exterioară estică.[3]

Prima grupă:

  • Estelnic - apele minerale și mofetele nu sunt valorificate, cea mai cunoscută dintre toate este Fântâna lui Hristos.[3]
  • Băile Fortyogó - a fost o stațiune de agrement, un complex balneoterapeutic al orașului Târgu Secuiesc, a funcționat până în 2000. Astăzi este în folosință doar borvizul unei sonde în afara incintei băii.[3]
  • Poian - numeroase izvoare minerale carbogazoase, dintre care două cele mai de seamă în valea Zonda. Au fost îmbuteliate între anii 1892-1995, când fabrica a fost închisă. A purtat diverse nume ca: Venus, Mariska, Székely, Poian, Nemere și Cristal.[3]

A doua grupă:

Rezervații naturaleModificare

Există 7 rezervații naturale:

  • Depresiunea Apei Line – este o zonă mlăștinoasă situată între Munții Ciucului și Munții Nemira, la o altitudine de 1040-940 m, cu o scădere de 100 m pe o lungime de 8 km. În acest punct există 5 rezervații botanice, însumând 25 ha de arie protejată: Pădurea de 1000 de ani, Mlaștina cu muște, Stăvilarul Kovács, aparținând de Județul Covasna și Câmpia Romlaș și aria între pârâul Fântâna Secuiului și pârâul Colțul Porcului din Județul Harghita. În tinovurile respective se întânesc 200 de plante endemice, dintre care: Drosera rotundfolia, Ligularia sibirica, Vaccynium oxicoccos, Pedicularis sceptrum carolinum, Empetrum nigrum și Trientalis Europaea;[4]
  • Tinovul Apa Roșie (sau Fagul Rotund) – situat în valea Apei Roșii la o altitudine de 1040 m, este o mlaștină împădurită, asemănătoare cu cele din valea Apei Line. Are o suprafață de 15 ha și 118 specii de plante endemice și relicte din epoca glaciațiunii. Sphagnum Wulfianum apare doar în acest loc în țară;[4]
  • Stâncăriile Nemirei – situată pe culmea principală a munților, între vârfurile Șandru Mare și Nemira Mare, având o suprafață de 671 ha. Este o rezervație complexă, speciile rare de floră sunt: Leontopodium alpinum, Centaurea kotschyana, Trolius europaeus, Saxifaga cimballaria, Carduns kerneri și altele;[4]
  • Rezervația Naturală Izvorul Alb – se află în aproprierea drumul forestier pe valea cu același nume, la confluența cu pârâul Sec. Are o suprafață de 45,5 ha de tise Taxus baccata seculare;[4]
  • Arboretul de tisă de la Dofteana – aflată pe Culmea Tisei, între pârâurile Straja Mare și Străjioara. Are o suprafață de 23,7 ha;[4]
  • Parcul dendrologic Hăghiac, Dofteana – cuprinde 660 de specii de arboret exotic plantat pe o suprafață de 24 ha;
  • Lacul Bălătău – format în anul 1883 în urma unor alunecări de teren, fiind aflat în valea Pârâului Negru, la 3 km în amonte de Sălătruc. Se află într-o stare avansată de colmatare;[4]

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e f g Hartă turistică Munții Nemira, Zsigmond, 2007, pag. 5
  2. ^ a b c d e f g h i Hartă turistică Munții Nemira, Zsigmond, 2007, pag. 6
  3. ^ a b c d Hartă turistică Munții Nemira, Zsigmond, 2007, pag. 7
  4. ^ a b c d e f g h Hartă turistică Munții Nemira, Zsigmond, 2007, pag. 8

BibliografieModificare

  • Munții Nemira - Colecția munții noștri, Mihail Albotă, 1983
  • Hartă turistică Munții Nemira 1:60 000, Enikő Zsigmond & DIMAP Bt. Budapesta, 2007, pp. 5-8

Vezi șiModificare