Wikipedia

Slănic-Moldova

oraș din județul Bacău, România
Pentru alte sensuri, vedeți Slănic (dezambiguizare) și Moldova (dezambiguizare).
Slănic-Moldova
—  oraș  —
Cazinoul din Slanic Moldova in HDR.jpg
Stemă
Stemă
Slănic-Moldova se află în România
Slănic-Moldova
Slănic-Moldova
Slănic-Moldova (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°12′24″N 26°26′18″E ({{PAGENAME}}) / 46.2066°N 26.4384°E
ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețStema judetului Bacau.svg Bacău
SIRUTA20910
Atestare1801
ReședințăSlănic-Moldova[*]​
Localități componenteSlănic-Moldova[*]​, Cerdac, Cireșoaia
Guvernare
 - primar al orașului Slănic-Moldova[*]​Gheorghe Baciu[3] ( PNL, )
Suprafață
 - Total114,13 km²
Populație (2011)[1][2]
 - Total▼ 4198 locuitori
Fus orarUTC+2
Cod poștal605500
Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Facebook Places Modificați la Wikidata
Poziția localității Slănic-Moldova
Poziția localității Slănic-Moldova
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Slănic-Moldova (în trecut, Băile Slănic și Slănic, în maghiară Szlanikfürdő) este un oraș în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Cerdac, Cireșoaia și Slănic-Moldova (reședința).

GeografieModificare

 
Hartă cu datele geografice văii Slănicului (1934)

Orașul se află în partea de sud-vest a județului, la limita cu județul Covasna, în bazinul râului Slănic (un afluent al Trotușului), la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali, la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi. Orașul este deservit de șoseaua națională DN12B, care duce spre nord-est la Târgu Ocna, unde se termină în DN12A.[4] Pe teritoriul orașului se află două zone protejate: calcarele cu Litothamnius din localitatea Cireșoaia, și tuful de la Falcău.[5] Localitatea de reședință a orașului este stațiune cu sezon permanent cu o climă intramontană-depresionară temperată.

GeologieModificare

Compoziția și structura solului constă în terenuri terțiare vechi. În mod special, două formațiuni răspândite în Carpații Orientali alternează de la gura râului până dincolo de izvoarele din stațiune, acestea fiind gresia de Kliwa sau Tisești și șisturile disodilice cu schelete de pești, ambele aparținând perioadei oligocenice, iar spre partea muntoasă mai sus de izvoare, alcătuind mai ales masivul Șandorului se remarcă o altă formațiune mai veche: gresia de Uz sau de Tarcău, ca vârstă aparținând perioadei eocenice. Toate aceste formațiuni dețin proprietăți deosebite, în special gresia de Tisești. Aceasta este formată din straturi puternice de gresie fină, silicioasă, fiind foarte dură. Se presupune a fi formată din cimentarea nisipurilor unei plaje marine în continuă retragere în timpurile terțiare vechi.[6]

Șisturile disodilice și menelitice stau la baza gresiei de Tisești, aparținând unui oligocen mediu. Straturile sunt subțiri, de culoare brună, mai rar cenușie, având o bază puternică argiloasă cu straturile de menelită și de alte substanțe silicioase impregnate cu substanțe organice (săruri și alți corpi cum ar fi pești fosilizați, în special schelete și solzi, remarcate în straturile deschise de lângă hotelul Racoviță). Straturile fiind bogate în substanțe bituminoase, se presupune a proveni din maluri sapropelice de natură lagunară ori de țărm de mare, transformate radical de-a lungul timpului prin căldura și presiunea la care au fost supuse.[6]

Băile Slănic sunt așezate în totalitate în cuprinsul șisturilor disodelice, acest fapt explică atât deschiderea relativ largă și posibilitatea așezării prielnice unei așezări cât și proveniența conținutului șisturilor în săruri, acestea la rândul lor captate de apele izvoarelor, ducând la fenomenul de disoluție.[7]

Între culmea Dobrului și coama Cheșcheșului, valea Slănicului creează o mare despicătură în formațiunea gresiei de Uz, care dă o impresie vizuală de masivitate, între punctul „Cascadă” spre fundul văii și pe văile afluenților. Gresia de Uz fiind poroasă, de culoare gălbui-cenușie, conținând mult calcar, aceasta poate sustrage circulația apelor superficiale, rezultând pante neobișnuit de mari ce se pot observa pe dealurile Dobrului, Cheșcheșului, Pufului etc.[7]

Pe valea Slănicului se remarcă raportul celor două zone principale ale Carpaților Orientali: zona internă și cea marginală a flișului. Totodată se poate observa că păturile vechi terțiare au fost supuse unor frământări violente,[7] în unele locuri în arhitectura scoarței există o linie tectonică de contact anormal a formațiunilor flișului, în preajma deschiderii izvoarelor minerale ale băilor, ceea ce le face compoziția chimică unică atât în țară cât și în Europa. Apele carbonate cu degajare de dioxid de carbon cât și tufurile calcaroase din proximitatea izvorului nr. 1 prezintă în cantități mici dioxid de cărbune (cândva în proporții mai mari), ce ajung în apele minerale din preajma stațiunii. Originea lor, luând în calcul linia tectonică din apropiere, poate fi rezultată în urma unor fenomene post-vulcanice, fiind un fenomen izolat de mofetele din lanțul eruptiv din Transilvania.[8]

O parte din apele izvoarelor minerale aveau o temperatură mai crescută în trecut. Pe parcursul ieșirii la suprafață apele preiau dioxid de carbon. S-a remarcat și o anumită radioactivitate (dovedită de doctorii Dragomir Hurmuzescu și N. Patriciu), fiind pusă pe seama emanațiilor din profunzimi, ușurate în ascensiunea lor de linia de dislocație.[8]

 
Depuneri de sulf și oxid de fier în stâncăria de lângă păstrăvărie

Relieful regiunii prezintă un contrast izbitor de forme. Pantele de peste 200 m sunt anevoioase și uneori imposibil de urcat. De la altitudinea de 600 m în zona izvoarelor principale ale râului și la 700 m în zona băilor orizonturile se deschid, iar pantele abrupte devin mai domoale până spre creste.[8]

Culmea de sud, de pe partea dreaptă râului Slănic, este mai unitară și e cuprinsă între vârful Coșna (cu formă conică) și golul Păltiniș, de la sud de stațiune, asemănându-se cu un plai slab ondulat, cu podișuri largi (Saroșa) și cu piscuri mai înălțate. Între cele două vârfuri (Coșna – 772 m și Panțirul – 772 m) plaiul se menține la altitudinea de 700 m. Se mai remarcă vârfurile Ungureanu (779 m), Bolohan (764 m), Vrânceanul (781 m).[9]

Culmea de nord, care începe de la Târgu Ocna de pe vârfurile Măgura Ocnei și Rogojinoaia, are o identitate perfectă de formă și înălțime precum și culmea sudică. Prezintă vârfurile: Cireșoaia (772 m) și Panțirul (720 m). O curmătură a culmii se vede la Cerdac, făcută de pârâul Bâtca. O înălțare bruscă de aproximativ 150–200 m se observă pentru ambele culmi, cu vârfurile Pravila la nord și Păltiniș la sud cât și pentru culmile din jurul stațiunii.[9]

Numeroși afluenți ai râului Slănic despart creste netede cu podișuri relativ largi, ce se mențin între 850–1000 m altitudine. La N-V de stațiune se ridică pantele abrupte ale Pufului (930 m), lăsând în împrejurul său un larg podiș (850 m) de la care pleacă o culme slab ondulată, lăsându-se spre râul Dofteana cu culmea Cheșcheșului iar la nord-vest o altă culme de aceeași înălțime ce se îndreaptă către vârfurile Șandor și Nemira. De la vârful Puf, coama Cheșcheșului este îndreptată în două trepte tot către vârful Șandor. Pe partea dreaptă se remarcă culmi scurte ca Șivie cu vârful Cerbului, Păltinișul cu Cernica și mai sus plaiul neted al Dobrului.[9]

Valea Slănicului se învecinează dincolo de crestele cele mai mari cu valea Pârâului Negru, afluent al râului Olt. Înălțimea mare a culmilor de unde pornesc izvoarele râului Slănic (Cheșcheș, Zsiros, Heveder, Pescarului) și din defileele formate în gresia de Uz, compun un peisaj sălbatic. Toate aceste culmi sunt picioarele masivului Șandor (1639 m) sau ale crestei principale despărțitoare de ape ale Muntelui Lung (Czengo-Ponk – 1398 m) care are o direcție aproape N-S, ducând spre vârful Moghioroș de lângă Brețcu.[10]

ClimatModificare

Stațiunea se află la adăpost de curenții de aer, fiind aflată în versantul estic al Carpaților Orientali. Se remarcă un climat de tranziție între dealuri și subalpin, cu veri puțin mai reci (17,8 °C,[11] media temperaturii în luna iulie) și ierni blânde (-4 °C, media temperaturii în luna ianuarie), fiind avantajată față de alte stațiuni situate în depresiunile Carpaților.[12]

Aerul este puternic ionizat, bogat în aerosoli rășinoși și aromați.[12]

DemografieModificare




 

Componența etnică a orașului Slănic-Moldova

     Români (96,02%)

     Necunoscută (3,69%)

     Altă etnie (0,28%)



 

Componența confesională a orașului Slănic-Moldova

     Ortodocși (36,32%)

     Romano-catolici (59,55%)

     Necunoscută (3,69%)

     Altă religie (0,42%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Slănic-Moldova se ridică la 4.198 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 4.996 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (96,02%). Pentru 3,69% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt romano-catolici (59,55%), cu o minoritate de ortodocși (36,33%). Pentru 3,69% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[13]

Slănic-Moldova - evoluția demografică
  Graficele sunt temporar indisponibile din cauza unor probleme tehnice.

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Politică și administrațieModificare

Orașul Slănic-Moldova este administrat de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Gheorghe Baciu, de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[14]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal8        
Partidul Social Democrat6        
Partidul Mișcarea Populară1        

IstoricModificare

ÎnceputuriModificare

 
Prima ridicare topografică iosefină (1788–1790) pentru Țara Moldovei, unde este reprezentată valea Slănicului. De remarcat așezările „Heleshtieu” pe locul actualului cartier Cireșoaia și „Balan” pe locul actualului cartier Cerdac.

Orașul face parte din generația localităților moderne ce își are originea în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Începutul organizării nucleului actualului oraș este datorită descoperirii, în anul 1800 de către serdarul Mihăilucă a două izvoare minerale (nr. 1 și nr. 2). Organizarea unei stațiuni balneare a durat mai multe decenii, datorită condițiilor social-economice. Teritoriul ocupat de izvoarele minerale, împreună cu fondul forestier învecinat, a fost luat în posesie de mai mulți proprietari, care n-au manifestat interes pentru punerea în valoare a apelor minerale. Așa se explică faptul că localitatea Slănic nu este înscrisă în hărțile Moldovei (F. W. von Bawr, 1781, Hora von Otzelowitz, 1890).[15]

Cea mai veche menționare provine din anul 1757[12] când acest teritoriu aparținuse domnitorului Constantin Cehan Racoviță, fiul domnitorului Mihai Racoviță. Mai târziu, Serdarul Mihalache Spiridon, numit și Serdarul Mihăilucă, slujitor al domnitorului, a luat în arendă moșia domnească. La începutul arendei nu se cunoștea valea decât de vânători.[16] În anul 1800 serdarul a descoperit primul izvor a cărui apă i s-a părut mai deosebită, remarcând gustul sărat. Cu o altă ocazie, a mai găsit alte două izvoare în aproprierea primului. Primul izvor l-a denumit „Izvorul No. 1” iar pe celelalte două „No. 2” și „No. 3” iar în anul 1807 s-au mai găsit și altele. În 1816 mitropolitul Veniamin Costache și alți boieri au vizitat locul. În următoarea perioadă Mihalache Spiridon a obținut voia de de la Scarlat Callimachi de a strămuta 12 țărani pe valea Slănicului, scutindu-i de bir.[17] Peste zece ani numărul coloniștilor a ajuns la 27 sub domnia lui Mihail Sturza iar în anul 1836 la 50. În același timp antreprenorul băilor a fost obligat a construi 6 camere pentru pacienți iar locuitorii din Slănic, valea Oituzului și împrejurimi întemeiază Satu Nou și Cerdac.[18]

În anul 1840 autoritățile au confiscat domeniul serdarului iar construcțiile realizate până atunci au început să se deterioreze. Grigore Alexandru Ghica a hotărât să doneze în anul 1851 proprietatea, unde se mai descoperiseră izvoarele No. 6 și 7, către Epitropia Sfântul Spiridon din Iași, cu o avere însemnată, pentru a îngriji și dezvolta stațiunea.[19] În trecut, proprietatea mai fusese încredințată epitropiei de către Cehan Racoviță, spre sfârșitul vieții sale.[18]

Izvorul No. 1 a fost numit de către serdarul Mihăilucă „Sf. Mihai”, iar în anii următori, fiul acestuia, Mihail Nastasache a descoperit alte 7 izvoare minerale la poalele dealului Măgura, întemeindu-se a doua stațiune de pe valea Slănicului „Băile Nastasachi” din Târgu Ocna. În vara anului 1839 izvorul No. 4 de la Slănic a fost numit „Sf. Ana” iar izvorul No. 5 „Sf. Pantelimon” iar peste 5 ani un nou izvor descoperit (No. 6) a fost denumit „Alecu Ghica”, după numele domnitorului Moldovei de la acel moment.[20]

După trecerea în posesia epitropiei, izvorul No. 7 descoperit în anul 1852 a fost denumit „Sf-ta Aglaia” iar izvorul No. 1 bis „Alexandru”.[20]

Cea mai veche populație a acestor locuri o reprezintă ceangăii în majoritate, veniți cel mai probabil la jumătatea secolului XVIII-la în Gura Slănicului (cea mai veche așezare), mai departe Slănicelul, Satu Nou și apoi Slănicul propriu-zis.[21]

  • Album fotografic ce reprezintă prima reclamă făcută de către un fotograf profesionist unui obiectiv turistic din România, în anul 1872

  • Centrul stațiunii

  • Viitorul parc, la acea vreme ocupat de primii coloniști

  • Construirea drumului către izvoare, în dreptul izvorului Sf. Spiridon

  • Vila Munteanu pe valea Dobrului

  • Izvoarele reci

  • Izvoarele calde

DezvoltareModificare

 
Reclamă la stațiunea Slănic Moldova într-un ziar din sec. al XIX-lea
 
Ion Creangă, Alexandru C. Cuza și N. A. Bogdan la sanatoriul balnear (1885)
 
Carol I la Slănic (1891)

Odată donată stațiunea către eforia casei Sfântul Spiridon, s-a început un proces de dezvoltare. În această perioadă s-au construit hotelurile „Racoviță” (între 1887-1912[22] în amintirea donatorului de pământ), „Puf”, „Cerbu”, „Zimbru”, „Nemira”,[19] „Florilor”, „Oituz”, „Camelia”[23] și numeroase vile.[19] S-a început regularizarea cursului apei Slănicului prin îndiguiri și construcția de poduri și podețe. S-au captat apele izvoarelor, s-a inaugurat izvorul „Sfântul Spiridon” în anul 1895, s-au construit instalații moderne de de băi, inhalații, pulverizații, etc., s-a ridicat cazinoul[24] dotat cu săli de teatru și concert, saloane de bal și jocuri.[22]

Arhitectura veche a hotelurilor și vilelor se compune din balcoane, cerdacuri și dantelării din lemn.[23]

În anul 1891 stațiunea a fost vizitată de Carol I, rămânând impresionat de cele văzute. În perioada 1890-1916 a devenit cea mai de renume stațiune balneoclimaterică din țară.[24]

Locul a fost vizitat de personalități ale vremii: Wilhelm de Kotzebue, consulul Rusiei în Moldova, Nicolae Gane, scriitori ca Ion Creangă, Alexandru Vlahuță și alții. La vârsta de 8 ani, George Enescu a susținut primul său concert la vioară în stațiune.[22]

La construcția șoselei Târgu Ocna-Slănic în anul 1890[25] a contribuit și inginerul Elie Radu, obiectivul necesitând numeroase poduri, viaducte, ziduri de sprijin, aparători contra apelor, parapeți pe marginile râpelor, etc.[26]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau pe teritoriul actual al orașului satele Cerdac și Băile Slănic, în cadrul comunei Târgu Trotuș din plasa Trotușul a județului Bacău.[27][28] Anuarul Socec din 1925 consemnează înființarea în aceeași plasă a comunei Slănic, cu satele Băile Slănic, Biserica, Satu Nou și Cerdac, având în total 215 locuitori.[29]

Distrugerea în Primul Război MondialModificare

În timpul teatrului de operațiuni militare din Primul Război Mondial stațiunea a fost distrusă, izvoarele, hotelul „Racoviță” și diferite vile fiind ruinate.[22]

De asemenea, a fost distrusă și uzina electrică.[30]

RefacereaModificare

Distrugerile masive create în timpul războiului au făcut imposibilă refacerea ei la scurt timp, lucrările începând abia în anul 1922. Eforia Sf. Spiridon a hotărât, prin comisia formată din epitropul Gr. Teodoru, generalul doctor Vicol și inginerul Balș concesionarea stațiunii pe un anumit număr de ani unei societăți străine și în acest sens s-au realizat câteva licitații, fără rezultat deoarece ofertanții aveau pretenții cu care eforia nu era de acord, cum ar fi concesionarea jocurilor de noroc.[31]

S-a început renovarea stațiunii în regie proprie împreună cu unii proprietari de vile, prin amenajarea parcului, aleilor și rondurilor și montarea a 40 de felinare cu petrol pentru iluminare, soluție de moment până la concesionarea uzinei electrice în 1924 în vederea reparării ei,[30] fiind terminată în anul 1927.[30]

În următorii ani s-a restaurat Casa Administrației băilor cu 19 camere, hotelul „Dobru” cu 14 camere și casa mică de băi. S-au dezgropat osemintele eroilor căzuți în diferite locuri și s-a amenajat Cimitirul Eroilor. Ulterior tot prin concesiune s-a construit de către domnul Tomescu hotelul Central cu 3 etaje de lângă administrație, s-au adăugat 150 de bănci în parc iar cazinoul, dotat cu sala de muzică și cu pavilionul restaurant, a fost restaurat.[30]

S-a refăcut analiza apelor minerale pentru băi și pentru băut.

  • Hotelul Racoviță înainte de război

  • Hotelul Racoviță după război

  • Hotelul Racoviță reparat

  • Hotelul Cerbu

  • Hotelul Puf

  • Vilele Scurtu și Pandrea

Perioada celui de-Al Doilea Război MondialModificare

În ultimele luni al celui de-al Doilea Război Mondial, la vila „Rica” a avut reședința generalul colonel Johannes Frießner, comandantul Grupului de armate germane „Ucraina de Sud”. Devenind oraș de frontieră cu ocazia Dictatului de la Viena, la hotelul „Racoviță” a fost adăpostit Comandamentul german al frontului „Ucraina de Sud”, retras rapid în a doua zi după 23 august 1944.[32]

Perioada postbelicăModificare

 
Harta evoluției teritoriale până în anul 1989

După naționalizarea din 1948 stațiunea intră într-o nouă etapă de dezvoltare, construindu-se clădiri noi și extinzându-se rețelele de apă și încălzire. S-a înființat o linie permanentă de autobuze între Târgu Ocna și stațiune iar în anul 1964 s-a introdus televiziunea prin intermediul unui releu montat în apropiere. S-a mai construit un complex alimentar, unul meșteșugăresc și magazine. S-a dezvoltat sanatoriul balnear și s-a deschis o policlinică balneară. Zona izvoarelor a fost modernizată iar în ultimii ani ai perioadei socialiste au fost construite o mofetă, camping, complex gospodăresc, etc.[22]

În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Târgu Ocna din regiunea Bacău, și-a schimbat în timp numele în Băile Slănic, după satul de reședință, și a căpătat statutul de oraș raional; la rândul său, satul Biserica (sau Biserica-Slănic) a fost rebotezat în 1964 în Cireșoaia.[33] În 1968, orașul a revenit la județul Bacău, reînființat și și-a schimbat denumirea în Slănic-Moldova.[34][35]

În continuare s-a sistematizat în stațiune zona locuințelor personalului prin construcția unor blocuri de locuințe și s-a extins tratamentul pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii prin deschiderea în anul 1971 a unui sanatoriu subteran la Salina Târgu Ocna.[36]

  • Peisaj deasupra izvorului nr. 1

  • Scările după izvorul nr. 1 (aleea Dr. Colin)

  • Alee pe lângă râul Slănic

  • Parcul central

  • Scări spre izvoare

S-a mai înființat Teatrul Popular de lângă Casa de Cultură dotată cu bibliotecă și club, s-au amenajat terenuri de sport, o popicărie, parc de distracții pentru copii, săli de jocuri mecanice.[36]

În ultima parte a anilor 1980 stațiunea a găzduit anual 75.000 de turiști și pacienți, față de nivelul anilor 1960 cu 30.000 de oameni, devenind o stațiune de tratament hidromineral cu caracter permanent.[36]

În 1971 a fost construit hotelul „Perla”, fiind cel mai mare hotel din stațiune cu o capacitate de 174 de locuri. Acesta este dotat cu două restaurante, bar, salon de recepție, microbază de tratament, cabinete de consultații de balneologie și geriatrie, etc.[32]

În anul 1987 a fost inaugurat Complexul turistic „Cerdac”, care cuprindea un restaurant, grup gospodăresc și spații de cazare.[37]

  • Hotelul „Dobru”

  • Hotelul „Palas”

  • Râul Slănic și muntele Dobru în dreptul hotelului „Racoviță”

  • Izvorul nr. 1

  • Peisaj

Monumente istoriceModificare

La Slănic-Moldova se află cazinoul construit în 1894, monument istoric de arhitectură de interes național. În rest, alte două obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local: fosta primărie din strada Vasile Alecsandri nr. 2 (construită între 1870 și 1890) este clasificată ca monument de arhitectură; iar plăcuța memorială de la Izvorul 1 (plasată în 1927) este clasificată ca monument memorial sau funerar.

Apele mineraleModificare

 
Complexul Balnear Racoviță

Stațiunea este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale.

În 1852 s-au efectuat primele teste chimice, până atunci apele fiind întrebuințate la întâmplare.[38] iar în 1877 au apărut primele instalații balneare. De-a lungul timpului, calitățile apelor minerale descoperite aici au fost confirmate prin medaliile obținute la expozițiile internaționale de la Paris, Viena sau Frankfurt pe Main. Specialiștii le-au comparat cu apele minerale de la Karlovy Vary, Marienbad, Aix-la-Chapelle, Vichy,[12] Aix-les-Bains etc.

Cercetătorii dr. G. Tudoran și dr. C. Băltăceanu au remarcat în anul 1924, după realizarea unor studii, că „apele de la Slănic reprezintă o asociere fericită, pusă la îndemâna medicului pentru a trata mai toate bolile de stomac, intestine, ficat, boli de nutriție; este un capriciu al naturii; s-a spus ca la Slănic să fie izvoare pentru toate bolile aparatului digestiv, cum nu există în nici o stațiune din lume.”[39]

Botezată „Perla Moldovei”, Slănic Moldova asigură tratament pentru tulburări digestive (gastrite cronice hipoacide și hiperacide, ulcere gastrice și duodenale, la un interval de cel puțin 3 ani de la faza dureroasă, afecțiuni stomacale postchirurgicale, colite cronice atipice, colon inflamabil, constipație cronică), boli hepatobiliare (dischinezie biliară, colicistită cronică, indiferent de calculi, stări postoperatorii în boli ale ficatului), boli metabolice și nutriționale (diabet melitus, forme ușoare și intermediare, obezitate), boli ale rinichiului și urinare (stări de după tratamentul infecțiilor urinare, acolo unde nu au existat leziuni sau dereglări renale).

Cura externă cu apele minerale de la Slănic Moldova ajută la tratamentul bolilor reumatismale degenerative și diartritice, al celor cardiovasculare și respiratorii (astma alergică, traheobronșite cronice, rinosinuzite cronice, emfizem pulmonar), tratamentul bolilor endocrine (stări prepubertale la copii hiperreactivi), al bolilor ginecologice (sindrom ovarian menopauzal) și al altor boli. Pentru cura internă cu apă minerală se recomandă izvoarele nr. 1, nr. 8 și 8 Bis (aflate în același pavilion) și izvoarele nr. 1 bis, nr. 3 și nr. 10 (aflate într-un alt pavilion). Aici există instalații pentru băi calde în cada cu apă minerală, instalații pentru terapie respiratorie (aerosoli și inhalații), electroterapie și hidroterapie, bazine pentru kinetoterapie, mofete, instalații pentru tratamentul anumitor boli vasculare periferice, și pentru gimnastica medicală.

Pacienții pot ajunge cu autocarul la Târgu Ocna (18 km), unde există un sanatoriu balnear subteran, cu un microclimat de salină și o stație de îmbuteliere a apei minerale. Stațiunea dispune de numeroase hoteluri și vile și de un complex sanatorial.

NoteModificare

  1. ^ a b „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  4. ^ Google Maps – Slănic-Moldova (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  5. ^ „Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate”. Lege5.ro. Accesat în . 
  6. ^ a b Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 12
  7. ^ a b c Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 13
  8. ^ a b c Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 14
  9. ^ a b c Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 15
  10. ^ Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 16
  11. ^ Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 3
  12. ^ a b c d Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 4
  13. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  15. ^ Ioan Șandru, Constantin V. Toma, Nicu Aur (). Orașele Trotușene - Studiu de Geografie Umană II. Întreprinderea Poligrafică Bacău. p. 215-216. 
  16. ^ Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 24
  17. ^ Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 25
  18. ^ a b Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 26
  19. ^ a b c Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 31
  20. ^ a b Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 27
  21. ^ Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 21
  22. ^ a b c d e Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 5
  23. ^ a b Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 8
  24. ^ a b Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 32
  25. ^ Slănic Moldova ..., Ionescu, 1969, pag. 17
  26. ^ bucurestiivechisinoi.ro. „Inginerul Elie Radu, proiecte și lucrări realizate”. Accesat în . 
  27. ^ Lahovari, George Ioan (). „Cerdac (La-)”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 323–324. 
  28. ^ Lahovari, George Ioan (). „Slănicul, stațiune balneară” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 425–429. 
  29. ^ „Comuna Slănic în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  30. ^ a b c d Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 37
  31. ^ Slănicul Moldovei – Monografie ..., Tăutu, 1934, pag. 36
  32. ^ a b Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 10
  33. ^ „Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localități”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  34. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  35. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  36. ^ a b c Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 6
  37. ^ Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 7
  38. ^ Vatra Dornei–Slănic Moldova ..., Bulmeza, 1966, pag. 10
  39. ^ Slănic-Moldova ..., Angheluș, 1989, pag. 13

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Slănic-Moldova, Iolanda Ionescu, Editura Meridiane, 1969

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Slănic-Moldova


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Slănic-Moldova&oldid=15718517