Deschide meniul principal

Epitropia generală a Casei Spitalelor Sfântul Spiridon

Epitropia generală a Casei Spitalelor Sfântul Spiridon a fost o organizație fără scop lucrativ care a administrat Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași precum și alte spitale din Moldova, de la mijlocul secolului al XVIII-lea până la reforma sanitară din 1948.

Cuprins

IstoricModificare

Începuturile Epitropiei se situează în 1734 când Dimitrie Bosie, mic boier, donează locul de la Măgura Iașilor (loc aflat astăzi pe teritoriul satului Pietrăria) pentru a fi cimitirul celor morți în epidemia de cimă. Grigore Ghica Vodă construiește pe acest loc un schit de piatră - cunoscut mai târziu sub numele de Schitul Sihăstriei sau Schitul Tărîță, astăzi Mănăstirea Piatra Sfântă - unde organizează un lazaret pentru ciumați, Ștefan Bosie, fiul lui Dimitrie, fiind epitrop al schitului.[1]

Jitnicerul Ștefan Bosie, obținând de la Apostol Peret casa și locul de pe ulița Hagioaiei unde astăzi se află Spitalul „Sf. Spiridon”, decide în 1752 să construiască o bolniță pe lângă mănăstirea „Sf. Spiridon” și să mute aici ospiciul de la Măgura Iașilor.[1][2][3]

Ștefan Bosie a fost singurul epitrop și administrator al Epitropiei din 1734 până în 1752. Din acest an și până la moartea sa, în 1765, administarea ospiciului a fost asigurată de Ștefan Bosie, Vasile Roset și Anastasie Lipscanul.

Constantin Racoviță, prin hrisovul de la 1 ianuarie 1757, reformează organizarea Epitropiei „Sfântul Spiridon”, stabilind regulile de organizare și funcționare a spitalului, luând decizia de înființare de noi spitale la Focșani și Roman și doneză Mănăstirii „Sfântul Spiridon” moșii și alte bunuri imobiliare (între care moșia domnească de la Târgu Ocna cu aproximativ 16.000 de hectare și dealul sării), proprietăți la care Scarlat Ghica adaugă alte 1.200 hectare. Pe aceste terenuri, unde mai târziu vor fi descoperite izvoare minerale, se vor construi clădiri care să permită utilizarea izvoarelor, apărând astfel stațiunea Slănic-Moldova.[2][3]

În 1765 Grigore Alexandru Ghica numește, prin hrisovul din 13 iunie, șase epitropi: hatmanul Vasile Roset, vistiernicul Ion Cantacuzin și patru negustori ieșeni, Costea Avram, Constantin Panaite, Costea Papafil și George Petală.[3]

Reforma cea mai importantă a fost realizată de Alexandru Mavrocordat care, prin hrisovul de la 1 august 1785, modifică statutul Casei Sfântul Spiridon, statul care va rămâne în vigoare până în 1864. În acest an autoritatea asupra bugetului Epitropiei, dar și al Eforiei Spitalelor Civile, a fost transferată la Camera Deputaților, Epitropia trebuind să aplice aceleași reguli de administrare ca și instituțiile publice și fiind supusă controlului Curții de Conturi.[3]

În 1893 Legea pentru modificarea legii sanitare aduce precizări, în Capitolul XII, Despre administrațiunile centrale de spitale. A. Așezămintele eforiei spitalelor civile din București și ale casei spitalelor S‑tu Spiridon din Iași, aduce precizări privind organizarea Eforiei, a modului de administrare a proprietăților, a modalităților de administrare a spitalelor și de recrutare a medicilor, farmaciștilor, moașelor și infirmierelor.[4]

Epitropia Casei Sfântul Spiridon a funcționat până în anul 1948, când, în urma reformei sistemului sanitar realizată de guvernul comunist, spitalele au intrat în subordinea Ministerului Sănătății, lăcașele de cult sub ascultarea mitropoliei iar terenurile agricole și pădurile în subordinea Ministerului Agriculturii.[5]

Patrimoniul EpitropieiModificare

Patrimoniul Mănăstirii Sfântul Spiridon administrat de epitropie, din ale cărui fonduri era realizată finanțarea activităților de asistență sanitară, de învățământ sau a celor cu caracter social, a fost constituit în timp din diverse donații sau moșteniri (terenuri agricole, păduri, contrucții, bani) făcute de persoane private (domnitori ai Moldovei, boieri, negustori) sau de către stat[6]. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea Epitropia deținea moșii, păduri, tîrguri boierești, sate, loturi de pămînt răzlețe, mori, heleștee, prisăci, locuri de casă, cîrciumi, dughene, podgorii.[3] Reforma agrară din 1921 a diminuat patrimoniul Epitropiei, unele terenuri fiind expropiate și folosite pentru împroprietărirea țăranilor. În 1914, patrimoniul funciar al Mănăstirii Sfântul Spiridon administrat de epitropie cuprindea aproximativ 64.000 ha de teren arabil și 23.000 hectare de pădure.[2]

Epitropia a deținut:[7]

Spitale, ospicii și azile

Biserici, schituri și paraclisuri

Ferme
  • Ferma de la Popricani - Iași
  • Ferma de la Averști - Fălciu


Stațiuni balneo-climaterice
  • Stațiunea balneo-climaterică Slănic Moldova
  • Stațiunea balneo-marină Budachi-Cordon


Școli și orfelinate
  • Școala de moașe
  • Școala de surori infirmiere și supraveghetoare de spital
  • Orfelinatul și școala de la Popricani
  • Căminul orfanilor-ucenici de la Spitalul central

NoteModificare

  1. ^ a b Daniela Cârlea Șontică (), „Pe aici a trecut ciuma”, Jurnalul Național, accesat în  
  2. ^ a b c „Uitatul boier de la care a pornit Eforia Sfântului Spiridon”, Curierul-iasi.ro, accesat în  
  3. ^ a b c d e Constantin Manuță (), „O carte – monument al Renasterii”, Revista română, 48, pp. pp. 40–42, accesat în  
  4. ^ Lege pentru modificarea legii sanitare, Monitorul Oficial, 1893, nr. 62, 18 iunie, p. 1785–1798, în Alina Ioana Șuta, Oana Mihaela Tămaș, Alin Ciupală, Constantin Bărbulescu, Vlad Popovici, Legislația sanitară în România modernă (1874–1910), Presa Universitară Clujeană, 2009, pp. 89-128.
  5. ^ „Sfântul Spiridon ocrotește cel mai vechi spital din Moldova”, Agenția de știri Basilica, accesat în  .
  6. ^ Dan Dumitru Iacob. Aspecte privitoare la practica donaţiei în beneficiul spitalelor urbane din Moldova (secolele XVIII-XIX). 
  7. ^ Virginia Isac, Epitropia generală a casei spitalelor Sfîntul Spiridon lași 1824-1948 : inventar arhivistic, București, Direcția generală a Archivelor Statului din Republica Socialistă România, 1971.

Vezi șiModificare