Deschide meniul principal

Pralea, Bacău

sat în comuna Căiuți, județul Bacău, România

GeografieModificare

Localizare geograficăModificare

Satul Pralea este unul din cele nouă sate componente ale comunei Căiuți din județul Bacău. În raport cu comuna, satul se află în sud-vestul acesteia, la o distanță de aproximativ 10 km. Este un sat în lungime, care se întinde pe o distanță de aproximativ 4 km.

 
Pădurea din Pralea

ReliefModificare

Altitudinea zonei nu depășește cota de 700 m. Cel mai înalt vârf din apropiere este vârful "Oușoru", cu o înălțime de 753 m.[1]

IstorieModificare

Atestare documentară și înființarea satului PraleaModificare

Vechimea satului Pralea este de peste două secole. Numele de Pralea, ca localitate, apare în câteva documente încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cum ar fi recensământul populației și impozitele: "Recensământul populației Moldovei din 1774". Satul Pralea a fost înființat de hatmanul Rosetti I, cu oameni proveniți din ținuturile Putnei, în special din valea "Șușitei" și unguri-secui din ținutul comitatului "Trei Scaune" din Transilvania, aduși ca robi pentru exploatarea pădurilor.

 
Vegetația din Pralea

Comunitatea catolicăModificare

Catolicii din Pralea au fost menționați pentru prima dată în statisticile catolice care se găsește în "Schematismul Misiunii 1850", sub denumirea de "Praho", având o Biserică și un număr de 135 de credincioși.[2]

EtimologieModificare

Despre numele de Pralea nu se știe cu exactitate de unde ar proveni. Unele mărturii indirecte afirmă că numele de Pralea ar proveni de la vizitiul familiei Rosetti, Nicolae Pralea. Însă această afirmație nu este verosimilă și nici nu există documente cu privire la o astfel de afirmație.[3]

BisericiModificare

Bisericile catoliceModificare

Dacă la început, datorită numărului mic de credincioși era suficient un lăcaș de cult cu dimensiuni reduse, mai târziu, datorită creșterii numărului de credincioși, acest lăcaș a fost reconstruit și mărit. A avut patru intervenții până să ajungă la actuala structură.

Prima Biserică catolică din Pralea ar fi fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, (între anii 1720-1722) și a fost sfințită la 12 septembrie 1722 în cinstea "Sfântul Nume al Sfintei Fecioare Maria", hram ce îl poartă și astăzi.

A doua biserică catolică datează în jurul anului 1822.

A treia biserică catolică datează din secolul al XX-lea (1940-1978). În anul 1940 a treia reconstituire a bisericii a fost proiectată și construită de inginerul catolic Iosif Konrad. Cheltuiala și manopera au fost suportate de comunitate. Acum biserica avea o lungime de 16 m și o lățime de 6 m. Din cauza că lucrările au fost făcute "în fugă" întrucât se apropia Cel de-al Doilea Război Mondial, nu s-a ținut cont de calitatea materialului pentru construcție, fapt pentru care, biserica nu a rezistat mult timp.

Actuala biserică catolicăModificare

 
Actuala biserică catolică

Săpăturile pentru construirea noii biserici au început în ziua de Buna Vestire a anului 1978, cuprinzând între zidurile ei vechea biserică. Construirea ei a durat aproape un deceniu din cauza sistemului comunist și a resurselor financiare. Biserica are o înălțime de 31 m, o lățime de 12 m și o lungime de 30 m.

În interior, este realizată astfel: pe boltă are zece tablouri pictate. Primele două îl reprezintă pe Isus Mântuitorul; următoarele două aparițiile sfintei Fecioare Maria la Fatima și la Lourdes; a treia grupă sfânta Tereza de Avila și sfântul Dominic Savio; iar ultima grupă reprezintă pe sfinții Cecilia și Maria Goretti.[4]

La altar este Isus crucificat, însoțit de statuile sfintei Fecioare Maria si sfântul loan, simbolizând imaginea de pe Calvar. În biserică se mai află statuile sfântului Anton (la intrare), a sfinților Petru și Paul, a sfântului losif si a Fericitului leremia. Sfințirea bisericii a avut loc în anul 1999 în ziua de 11 septembrie, în apropierea sărbătorii “Sfantul Nume al Sfintei Fecioare Maria”. În masa altarului bisericii precedente s-au găsit niște osemințe. Nu erau însoțite de nici un document care să ateste proveniența lor (se bănuiește că ar aparține unui sfânt, conform vechii tradiții de a construi o biserică pe mormântul unui sfânt). Aceste osemințe au fost așezate în noul altar al actualei biserici.[5]

Biserica de lemn "Sf. Nicolae" (Monument Istoric)Modificare

Micuța biserică a fost ridicată din lemn de brad în anul 1771 în stil maramureșean și pictată în ulei. O perioada de timp biserica a fost mănăstire, dar apoi călugării s-au retras lăsând biserica pustie. Unul din lucrurile interesante din istoria acestei bisericuțe este faptul că lucrările de renovare din 1862 au fost făcute de trupele române ce au staționat în spatele frontului în războiul din 1916-1918.[6]

Calugării au fost nevoiți să plece de aici fiindcă Lascarache Rosetti, proprietarul de atunci al moșiei Căiuți le-a acaparat pământurile în mod abuziv datorită livezilor ce le aveau. Neavând cum să-si facă singuri dreptate călugării au început să facă procesiuni în jurul moșiei pentru a fi pedepsită această nedreptate. Acest fapt a rămas în memoria sătenilor si l-au interpretat ca un blestem asupra întregului sat, fiindcă, cred ei, din această cauză pamantul satului nu este rodnic si lucrativ.[7]

Personalități ImportanteModificare

Radu RosettiModificare

 
Radu Rosetti

O personalitate importantă legată satului Pralea a fost Radu Rosetti (1853-1926), istoric, scriitor, politician și genealogist român, membru al familiei Rosetti.

Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Căiuți și Pralea (lângă Onești), la moșia părinților săi.[8]

În cartea sa de memorii, „Amintiri”, Radu Rosetti povestește amintirile sale în satul Pralea:

La Căiuți, curtea era terminată de ani și frumuseța de grădină plantată, dar tata, pretextînd că nu voiește să intre în casă înainte ca aceasta să fie cu desăvîrșire gata. și că trebuie să schimbe coloanele de zidărie ale balconului de sus, despre grădină, prin altele, de fontă, ce aveau să fie aduse din străinatate, a mers să s-așeze, cu mama și cu noi, la Pralea.

Satul Pralea fusese întemeiet în vremea lui Ioniță Sturdza, de bunul meu, hatmanul, cu oameni adunați, pentru o a treia parte din regiunea muntoasă a ținutului Putnei, iar pentru două părți din unguri secui aduși de peste graniță, din comitatul Trei Scaune. Cei dintăi ocupau partea din sus a satului, numită din această pricină: „la moldoveni”, cel de ai doilea, partea de jos, numită „la ungureni”. Aproape toți sătenii vorbeau amîndouă limbile, mulți erau, cum mai sunt și astăzi, gușați.

Niște ființi care jucau un rol însamnat în viața de la Pralea erau urșii. Din pricina defrișării unor întinse întinderi de păduri, samanate pe urmă cu păpușoi, unele de tata și altele de țarani, și a tăierii altor întinderi pe care crescuse acuma niște țihle impenetrabile, aceste dihănii găseau acolo, cu începere de la sfîrșitul lui iulie, o camară bine aprovizionată, pe lîngă culcușuri ce le puteau crede tefere. Păpușoii și vitele locuitorilor satelor de pe împrejur aveau prin urmare foarte mult de suferit din pricina acelor fiare, mai cu samă acele ale bieților prăleni.

La Pralea veneau să ne vadă, vara și toamna, număroase rude și cunoștinți de la Ieși și din toată țara; vînătorile de urși atrăgeau, mai cu samă toamna, pe cei mai de frunte vînători ai țării. Între alți musafiri, îmi aduc aminte de Costache Negri, de Vasile Alecsandri, de Iorgu Radu, de Manolache Costache – Iepureanu, de Iancușor Canta, de Zizin Cantacuzino, de cneazul Alexandru Cantacuzino, aceștia toți prietenii intimi ai tatei, apoi de bunul Costică Suțu și de Alecu Asian de la Onești, amîndoi niște vînători vestiți, de doamnele Catinca Negri, Zulnia Sturdza, Smărăndița Rosetti (atunci căsătorită cu Mihăiță Jora), Efrosina Bogdan de la Grozești, Zoe (Zouzou) Sturdza (atunci căsătorită cu Zizin Cantacuzino), Smărăndița Catargiu cu fiică-sa Maria, fostă Obrenovici, mama lui Milan al Serbiei, și alții, și altele, mulți și multe.[9]

ImaginiModificare


NoteModificare

  1. ^ „Pralea: geografie”. 
  2. ^ „Pralea: istorie”. 
  3. ^ „Pralea: etimologie”. 
  4. ^ „Pralea: Biserica catolică”. 
  5. ^ „Actuala biserică catolică”. 
  6. ^ „Biserica de lemn Sf. Nicolae. 
  7. ^ „Biserica de lemn Sf. Nicolae (2)”. 
  8. ^ „Radu Rosetti”. 
  9. ^ „Capitolul I: Cele dintâi amintiri”.