Biserica de lemn din Cârcești

Biserica de lemn din Cârcești, comuna Cuca, județul Argeș, poartă hramul „Sf. Voievozi” și este antedatată de anul 1808, incizat pe peretele de sud-est al altarului. Se distinge prin structura de bună calitate, bine păstrată, portal, funie mediană și elemente decorative de interes la pridvor, inscripții cu datări, și iconostas pictat. Împreună cu turnul-clopotniță-troiță de peste intrarea în incintă și mesele de pomeni acoperite, biserica se încadrează într-un ansamblu valoros, înconjurat de un peisaj pitoresc. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: AG-II-m-A-13589.

Istoric

Momentul ridicării bisericii de lemn din Cârcești poate fi aproximat spre sfârșitul secolului 18.^[1] Construcția este antedatată de anul „1808” însemnat pe peretele de sud-est al altarului. Această biserică a fost surprinsă în catagrafia de la 1824, în Cuca-Debuncești, fiind făcută de enoriași,^[2] și în catagrafia de la 1833, pe moșia Mănăstirii Cotmenei.^[3] Cele două catagrafii indică ridicarea bisericii într-o comunitate de clăcași ai Mănăstirii Cotmenei, prin eforturi proprii.

Pe peretele de la intrare, în stânga ușii, este însemnat: anul erei bizantine „7339”, care se traduce prin anii 1830-1831 ai erei noastre. Acesta corespunde foarte probabil unei reparații, iar numele lui „Tu[dor] Stancu”,^[4] dublat de două rozete, aflate pe aceeași bârnă lângă ușorul portalului de la intrare, indică donatorul sau meșterul participant la aceste lucrări. Faptul că iconostasul bisericii a fost pictat în anul 1830 de zugravul Ioniță Tăvăran, semnat pe icoana Maicii Domnului cu Pruncul, iar un epitaf al bisericii poartă datarea din anul 1831,^[4] indică efortul de înzestrare cu cele necesare cultului ale acelei generații.

Biserica a trecut din timp în timp prin necesare lucrări de reparații. A fost reparată în 1870, 1931 și 1969. În dreapta intrării, pe perete, este fixat un panou-pomelnic cu ctitorii care au contribuit la lucrările de modernizare și întreținere din 1933. Probabil că atunci au fost decupate și lărgite ferestrele, și au fost adauși doi stâlpi sub streașina de la intrarea în pridvor. Învelitoarea de lemn a fost schimbată în anii din urmă, asigurând pe mai departe conservarea acestui bine păstrat lăcaș de cult argeșean.

Trăsături

Construcția constă dintr-o bute din bârne fățuite, încheiate în cheotori netede bisericești, și este protejată de un acoperiș în patru ape. De la vest la est se trece dintr-o încăpere într-alta, începând cu pridvorul, tinda (pronaosul), continuând cu biserica (naosul) și încheind cu altarul, mai îngust și poligonal. Întreaga construcție de lemn stă pe un fundament zidit. Lăcașul și-a păstrat un număr redus de ferestrele, lărgite ulterior, două în tindă, două la naos și două la altar.

Din punct de vedere decorativ, se distinge tradiționala atenție acordată intrării, prin sculptura pridvorul și a portalului din jurul ușii de intrare. Biserica este încinsă pe din afară de un brâu sculptat în relief, cu treceri atente de pe o bârnă pe alta.

În fața bisericii stă o clopotniță pe patru stâlpi, care servește și drept intrare și troiță.

Note

^ Anuarul Eparhiei Argeșului de la anul 1934 datează biserica din 1828, an preluat și de alți autori. Cristache-Panait o datează anterior, identificând-o parțial confuz în catagrafiile din 1824 și 1808, pentru a susține, pe drept, vechimea mai mare a bisericii; 2010, 59-61.
^ Ionașcu 1942, 27. Identificarea făcută de autor cu o biserică cu hramul „Sf Paraschiva” din cătunul Mungeștii, ms 3525, pare a fi forțată.
^ Braniște 1961, 405.
^ ^a ^b Vezi și Cristache-Panait 2010, 59-61.

Bibliografie

Studii regionale

Ionașcu, Ion (1942). Catagrafia Eparhiei Argeș la 1824. București: Tipografia Cărților Bisericești.
Braniște, Marin M și Diaconescu, Ilie (1961). „Catagrafia preoților din județul Argeș la 1833”. Mitropolia Olteniei. XIII (5-6): 395–420, Craiova.
Crețeanu, Radu (1968). Biserici de lemn din Muntenia. București: Editura Meridiane.
Pănoiu, Andrei (1971). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris.
Cristache-Panait, Ioana (1995). „Bisericile de lemn din centrul Piemontului Getic: județele Olt, Vâlcea, Argeș”. Studii și Cercetări de Istoria Artei, seria Artă Plastică. 42: 29–62, București.
Cristache-Panait, Ioana (2010). Biserici de lemn din județul Argeș. Pitești: Ordessos, Muzeul Județean Argeș. ISBN 978-973-88414-8-2.

Vezi și

Cârcești, Argeș

Legături externe

CIMEC^{[nefuncțională]} Fișă de monument
Monumente istorice din România Fișă de monument

Imagini din exterior

la intrare în cimitir
intrarea în cimitir
sud
sud-est
stâlpi pridvor
intrare în biserică
„7339”
„Stancu”
cheotori bisericeşti, naos
cheotori bisericeşti, altar

[1] Anuarul Eparhiei Argeșului de la anul 1934 datează biserica din 1828, an preluat și de alți autori. Cristache-Panait o datează anterior, identificând-o parțial confuz în catagrafiile din 1824 și 1808, pentru a susține, pe drept, vechimea mai mare a bisericii; 2010, 59-61.

[2] Ionașcu 1942, 27. Identificarea făcută de autor cu o biserică cu hramul „Sf Paraschiva” din cătunul Mungeștii, ms 3525, pare a fi forțată.

[3] Braniște 1961, 405.

[ReferenceA-4] Vezi și Cristache-Panait 2010, 59-61.

[1]

[2]

[3]

[4]