Biserica de lemn din Prisaca

Biserica de lemn din Prisaca, comuna Valea Sării, județul Vrancea a fost ridicată în secolul XVIII. Figurează pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 Cod LMI: VN-II-m-A-06554.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Prisaca, comuna Valea Sării, județul Vrancea, foto: iulie 2011.
Biserica (nord)
Interiorul navei
Ușile împărătești
Al doilea rând de uși împărătești
Icoanele vechi la catapeteasmă

Istoric și trăsături

modificare

Biserica „Sfântul Nicolae” din Prisaca a fost ctitorită în secolul al XVIII-lea folosindu-se o tehnică constructivă veche. Pentru biserica „Sf. Nicolae” din Prisaca nu dispunem de date certe, care să poată determina o datare certă; singura probabilitate este dată de documentația ce face referire la existența satului în secolul al XVIII-lea și a tipologiei construcției. Probabil că satul este mai vechi dar, singurul document oficial este reprezentat de harta tipărită la Amsterdam pentru Statul Major al Rusiei, printre cele 22 de așezări aflându-se și satul „Prisak”[1].

Biserica s-a ridicat pe o temelie făcută din bolovani de râu, fiind înălțată din bârne din lemn de stejar. Este o construcție de tip navă cu absidele de est și de vest poligonale și cu absida altarului în decroș.

Întregul edificiu a fost pardosit cu scânduri de lemn folosindu-se cioplitura și crestătura în realizarea unor ornamente geometrice, acoperișul fiind realizat din șarpantă de lemn cu învelitoare de șindrilă. În interior, încă se mai păstrează două fragmente din vechea catapeteasmă pictată în anul 1820 și donate de către „Tetorii bisericii acesteia, Gheorghe Enoiu”.

  1. ^ Conea, I., (1993), Vrancea – geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Ed. Academiei Române, București, p. 56

Bibliografie

modificare
  • Cherciu, I., (2003), Bisericile de lemn din Țara Vrancei factor de identitate culturală, Ed. Enciclopedică, București
  • Pavel, Lelia, (2005), Bisericile de lemn din jud. Vrancea, Ed. Pallas, Focșani
  • Nicolae DAMIAN, Alexandra TĂTARU-Bisericile din lemn, potențial turistic geocultural. Studiu de caz: ,,Țara Vrancei” în MILCOVIA, Revistă regională de studii, Focșani, Seria a III-a, An IV, Nr. 9, decembrie 2009
  • Cristache-Panait, Ioana și Elian, Titu (). „Bisericile de lemn din Moldova”. Buletinul Monumentelor Istorice. 1972 (2): 39–59. 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare

Imagini din exterior

modificare

Imagini din interior

modificare